Trebuie spus că eu nu sunt de acord cu intrarea României în Spaţiul Schengen. Motivul este banal, consider că acest control vamal la graniţă ne este benefic. Practica arată că pe aici trec arme, droguri, chiar şi ceva trafic de carne vie... în plus mai ies şi cei ce fug de răspunderea în faţa legii. O ştire de astăzi m-a făcut să zâmbesc pentru că, dintr-o dată, dispare şi singurul motiv pentru care ne-am dori să intrăm în acest Spaţiu Protejat, anume lipsa controlului la vama. Ştirea este următoarea:
Ne-a găsit intrarea în Europa când se destramă... Am pierdut European Recovery Program (ERP), am pierdut şi subvenţiile în agricultură... am venit la timp să dăm bani fără să beneficiem de nimic.Dificultăţile înregistrate la frontiera dintre Grecia şi Tucia, considerată prea permisivă de mai multe state europene, ar putea determina statele membre ale Spaţiului Schengen să reintroducă temporar controale la frontiere interne, spre nemulţumirea Comisiei Europene (CE).
(Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Este vorba despre o măsură extremă, a cărei aplicare este supusă unor condiţii foarte stricte, dau asigurări liderii francezi şi germani, care au cerut acest lucru.
Însă discuţia nu este nici pe departe închisă, întrucât comisarul european pentru Afaceri Interne Cecilia Malmstrom s-a declarat împotriva compromisului propus joi miniştrilor de Interne ai statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Luxemburg, şi omologilor lor din alte patru state membre ale Acordului Schengen (Elveţia, Norvegia, Islanda şi Lichtenstein).
"Nu putem accepta această propunere, întrucât acesta nu este un mecanism european (...). Sper că această decizie nu se va lua azi", a declarat ea la sosirea la reuniune.
Cecilia Malstrom s-a declarat hotărâtă să îşi exprime opoziţia. "Nu am obiceiul să tac", a spus ea.
"Adoptarea deciziei finale le revine statelor membre, întrucât suntem responsabili pentru securitatea cetăţenilor noştri. Este foarte importantă pentru toţi miniştrii de Interne", a insitat, la rândul său, ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich.
Noul ministru francez de Interne, socialistul Manuel Valls, nu a făcut declaraţii la sosire, dar a avut o întâlnire privată cu omologul său german la începutul reuniunii.
Valls se află într-o situaţie delicată, întrucât propunerea reintroducerii temporare a controalelor la frontierele interne a fost decisă de fosta majoritate de dreapta. Acest argument a fost una dintre principalele promisiuni ale fostului preşedinte conservator, Nicolas Sarkozy.
Înţelegerea prevede posibilitatea ca statele membre ale Acordului Schengen să restabilească temporar controale la frontierele naţionale "pe o perioadă de şase luni cu posibilitate de prelungire cu şase luni suplimentare", "în cazul în care controlul unei frontiere externe a Spaţiului (Schengen) nu mai este asigurat din cauza unor circumstanţe excepţionale".
(http://www.mediafax.ro/externe/statele-din-spatiul-schengen-ar-putea-lua-o-masura-extrema-restabilirea-temporara-a-controalelor-la-frontiere-9718207)
Aşa că...
(http://www.antena3.ro/externe/aderarea-romaniei-la-spatiul-schengen-aproape-imposibila-potrivit-premierului-ungar-117627.html)
25 comments:
Biblio,
Pe aceleasi considerente si nu numai , pe altele care conduc la pauperizare completa a pupulatiei nici eu nu sunt de acord cu Schenghenul de nici un fel!
Adica nu ne ajung PSDeii , PDLeii,si restul oricare ar fi ei , vorba lui Tudor Vladimirescu , tagma jefuitorilor, mai ne luam inca o belea pe cap?
Vasile
Scapati de Crin Antonescu, dupa care, promit ca vin la liberali, odata cu fiica ratacitoare Elena Udrea.
;)))
Tudor din Vladimiri... alte timpuri.
Re ZeV
Hahaha, stai la coadă "măi animalule"!
:))))))))))
PS Cred că m-aş tăvăli două săptămâni de râs dacă mi-aş vedea blonda preferată pupându-se partinic pe obrăjori cu Orban!
Dar asta nu-i nimic!
Cred că m-aş ori direct la Spitalu de Urgenţă-n pat dacă aş vedea-o pupându-se cu Săftoaica şi zâmbindu-i lu' Săftoiu!
În fond şi la urma urmei n-ar fi de mirare nu?
Că doar politica asta nu-i decât un joc al al compromisului al alianţelor şi-al dialogului!
Prin 2007-2008 aveam doi amici.
Spun "aveam" căci acum unu-i în puşcărie deoarece a omorât pe unul dându-i un pumn şi celălalt este îngropat la Bolovani deoarece a primit un pumn de la unul.
Cazul a fost celebru.
De multe ori m-am întrebat cum a reacţionat Toni în puşcărie când a aflat că acum PSD ul lui este în tovărăşie cu PNL-ul lui Iulică.
Mda.
Asta-i politica!
..Mai la detaliu, e o c....
;))
PS
POLITICA !
Asta, pentru a nu se face vreo confuzie.
Auzi bă, cică Bulă se duce la ta-su:
- Băi tată cum pot afla dacă gajica mea e curvă!
- Ţine regim?
întreabă ta-su'.
- Nu!
răspunde Bulă.
- Înseamnă că mănâncă sărat!
- Da!
- Deci bea apă!
- Da!
- Deci se pişă!
- Da!
- Deci are pizdă!
- Da!
- Deci are cu ce să se fută!
- Da!
- Păi atunci e curvă!
Asta e apropo de "...... pentru a nu se face vreo confuzie"!
:)))))))))))
:D
Indiferent unde intrăm, până la urmă tot într-un rahat nimerim.
Zev.
Confuzie totala domnule,
Eu sunt un instarit om de stanga iar Crin Antonescu este cel mai eligibil personaj politic politic roman in viata.
Daca ati observat vreo "deviere" pro antonesciana la Vasile,atunci in mod sigur confundati optiunea cu judecata logica.
DA am mai multa incredere in demersul moral a lui Antonescu decit in demersul moral al dl.Ponta , Nastase etc. cum tot asa am mai multa incredere intrun eventual demers economic a lui Nastase in comparatie cu unul a lui Antonescu.
Cam complicat dar nu si pentru mintea dumitale!
PS.
Probabil faptul ca nu am pus in vorbirea de mai sus PNLeul va deranjat.
Ar trebui sa ma explic, fara Stoica,Patriciu, MRU,F.Alexandru, ,frumosul mire tradus de nas , Pinalti si multi alti trecuti in PDL, PNLeul este pina la urma un partid mai curat decit altele,dar repet eu raman cu vedreri de stanga!
Horia Pana
Intersant ...eu ma gandeam ca suntem deja, exact in centrul acestei materii. Deci se pune problema sa iesim, nu sa intram.
;)
Vasile
Vi se pare ca, virgula, Crin Antonescu are vederi de dreapta ?
Eu nu am remarcat la domnia sa decat o vedere...de fapt, doar un PUNCT de vedere : Jos Basescu. ;)
...PS Vasile
Daca a chiuli si a trece prin viata precum gasca prin apa este un fapt moral, atunci si Crin Antonescu este moral.
;)
Biblio scuze off topicul dar uite cit de avansati sunt altii in comparatie cu romanii!
DON'T DELETE, THIS MAY SAVE YOUR LIFE.
Everyone should take 5 minutes to read this. It may save your life or a loved one's life.
In daylight hours, refresh yourself
of these things to do in an emergency situation...
This is for you, and for you to share with your wife,
your children, & everyone you know.
After reading these 9 crucial tips,
forward them to someone you care about.
It never hurts to be careful in this crazy world we live in.
1. Tip from Tae Kwon Do :
The elbow is the strongest point
on your body.
If you are close enough to use it, do!
2.. Learned this from a tourist guide.
If a robber asks for your wallet and/or purse,
DO NOT HAND IT TO HIM
Toss it away from you....
Chances are that he is more interested
in your wallet and/or purse than you,
and he will go for the wallet/purse.
RUN LIKE MAD IN THE OTHER DIRECTION!
3 If you are ever thrown into the trunk of a car,
kick out the back tail lights and stick your arm out the hole
and start waving like crazy..
The driver won't see you, but everybody else will.
This has saved lives.
4 Women have a tendency to get into their cars
after shopping, eating, working, etc., and just sit
(doing their checkbook, or making a list, etc.
DON'T DO THIS!)
The predator will be watching you, and this
is the perfect opportunity for him to get in
on the passenger side, put a gun to your head,
and tell you where to go.
AS SOON AS YOU GET INTO YOUR CAR ,
LOCK THE DOORS AND LEAVE..
If someone is in the car
with a gun to your head
DO NOT DRIVE OFF,
Repeat:
DO NOT DRIVE OFF!
Instead gun the engine and
speed into anything, wrecking the car.
t,
or parking garage:
A) Be aware:
look around you,
look into your car,
at the passenger side floor ,
and in the back seat.
B) If you are parked next to a big van,
enter your car from the passenger door.
Most serial killers attack their victims
by pulling them into their vans while the women
are attempting to get into their cars.
C) Look at the car
parked on the driver's side of your vehicle,
and the passenger side.. If a male is sitting alone
in the seat nearest your car, you may want to walk back
into the mall, or work, and get a
guard/policeman to walk you back out.
IT IS ALWAYS BETTER TO BE SAFE THAN SORRY. (And better paranoid than dead.)
6. ALWAYS take the elevator
instead of the stairs.
Stairwells are horrible places to be alone
and the perfect crime spot.
This is especially true at NIGHT!)
7 If the predator has a gun
and you are not under his control,
ALWAYS RUN!
The predator will only hit you (a running target)
4 in 100 times; and even then,
it most likely WILL NOT be a vital organ.
RUN, Preferably in a zig -zag pattern!
8 As women, we are always trying
to be sympathetic:
STOP
It may get you raped, or killed.
Ted Bundy, the serial killer, was a good-looking,
well educated man, who ALWAYS played
on the sympathies of unsuspecting women.
He walked with a cane, or a limp, and often
asked 'for help' into his vehicle or with his vehicle,
which is when he abducted
his next victim.
9 Another Safety Point:
Someone just told me that her friend heard
a crying baby on her porch the night before last,
and she called the police because it was late
and she thought it was weird.. The police told her
'Whatever you do, DO NOT
open the door..'
The lady then said that it sounded like the baby
had crawled near a window, and she was worried
that it would crawl to the street and get run over.
The policeman said, 'We already have a unit on the way,
whatever you do, DO NOT open the door.'
He told her that they think a serial killer
has a baby's cry recorded and uses it to coax
..................
Zev.
Din nou in eroare ,
Fara nici un USL atunci cind Antonescu a cosiderat ca stanga ar avea o sansa la presedentiale in mod altruist si-a convins "tovarasii" sa lase PSDeului aceasta varianta si a militat sincer si deloc volatil pentru optiunea Geoana.
Faptul ca Antonescu este axat pe Traian il desconspira ca pe un personaj intransigent care a realizat ca deocamdata tumoarea care trebuie operata este Traian.
De cealalta parte Antonescu poate fi si o dezamagire, dar dati-mi voie sa ma amagesc si eu asa cum peste 1/2 din aceasta tara , except me, au fost amagiti de Traian Basescu!
Si eu daca as fi fost in locul lui Antonescu ,as fi fost mai vocal si mai eficace pe la televiziuni decit intr-un parlament condus de papusarul sef, cind in parlament oamenii incearca sa se sinucida in direct , cind votul parlamentar este falsificat,cind tradatorii sunt printre proprii colegi, cind balanta alesilor nostri este la indemana unui partid corupt totalmente , ce sa mai caut eu acolo , nu sunt mai eficient ca parlamentar cu un apel direct , cu o iesire in public?
Dar asa este ca dumneavoastra UDREA este complet nevinovata!
Vasile
Eu nu vorbesc doar de parlamentarul Crin Antonescu, ci, de Antonescu-lider al PNL și candidat la funcția supremă în stat. Desigur ca aliantele politice sunt inevitabile intr-o societate democratica deschisa. Dar cand un lider de partid face o fixatie pe un singur om, fie el si sef de stat, uitandu-si menirea de promotor al unui set de valori si principii, ma intreb daca a doua zi dupa demiterea lui Traian Basescu nu-si cauta o noua ...țintă.
;)
Asta nu înseamnă că Traian Băsescu nu merită scuturat nițel. Oare de ce refuză să urmeze exemplul occidental și nu retrage ambasadarul din Siria ? O fi în legătură cu..... Omar Haysam ?
Și în cazul Libiei, a așteptat ca balanța să se încline decisiv, deși, se pretinde ,,președinte jucător". Sau poate că și așteptarea e o tactică de joc.
Totuși, prea mult se joacă acest om cu nervii românilor. ;)
PS
Vedeti? Si dvs aveti o obsesie...deh, berbanti suntem...
;)
Vasile
Apropo de vederile de stanga.....exista liberali si pe stanga si pe dreapta. De multe ori, sunt aceiasi, dar oscileaza in timp. Desigur ca nici PDL nu este mai breaz.
Din pacate, PNL si PDL oscileaza defazat si in contratimp unul fata de celalalt.
;)
Zev,
se pare ca intram pe chat, eu vorbeam de Antonescu cel care la indepartat pe Patriciu, MRU, si alte lichele, dar bineinteles nu pe toti.
Cind vorbeam de stanga vorbeam de o ideologie , de un stat social,dar asta nu ma face nici PSDist si nici PNList si bineinteles nici altceva si doar presupuneam un ideal la care nu putem ajunge!!
Cum sa fiu de acord cu idea ca "Traian merita scuturat un pic" , Traian ar trebui condamnat, el alaturi de Nastase si altii ar trebui sa constitue acel "common law" care sa-i trezeasca pe politicieni inainte de a abuza de popor!
In legatura cu Schengen...se pare ca Romania a acceptat varianta de compromis promovata de presedintia daneza a Uniunii, desi, statele membre, (re)primesc dreptul de a lua temporar si limitat masuri de control sporit la frontierele proprii, in situatia unor vulnerabilitati la frontierele externe ale UE.
@ Horia Pană
Aşa este, dar unii folosesc rahatul ca îngrăşământ şi scot din el mâncare, alţii îl ţin aproape se le pută... România, prin "liderii" săi, cam are ştiinţa împuţirii şi mai puţin ştiinţa îmbogăţirii.
@ Vasile,
1. Nu-mi pot folosi cotul, am mari dureri la cot (nu numai la cot, dar şi la cot)
2. Nu pot să alerg... abia dacă pot să merg.
3. Nu încap într-un portbagaj şi nimeni nu ar putea să mă urce într-un port-bagaj dacă eu nu vreau. Dar şi dacă aş fi în portbagaj... mă îndoiesc că aş putea distruge farul cu pumnul.
4. Nu am maşină, nu sunt femeie...
Credeţi-mă, nici celelalte nu sunt mai valabile... Poate în cazul altora...
Biblio,
Ideea era ca nu sunteti acolo sa dati din coate, deci in prapadita de Romanie spuneam eu , mai poti iesi din casa si fara ca fi un ninja!
În România nici ca ninja nu prea eşti în siguranţă... :D Peste tot sunt "locuri ale pierzaniei", case de pariuri, păcănele... peste tot oameni dubioşi. Personal nu mai am încredere în nimeni, simt cum mă ameninţă şi băbuţele care cerşesc, toţi îmi consum din spaţiul mei de siguranţă, nu mă lasă să respir.
Post a Comment