16 August 2012

Dictatura în socialism vs. dictatura în capitalism


Iniţial am vrut să intitulez această postare... "Să jure cu mâna pe biblie că nu a avut şi are legătură cu Securitatea şi SIE!"... dar m-am răzgândit, pentru că domnul Băsescu îşi recunoaşte dictatura pe care domnia sa o apreciază anti-comunistă. Pe cuvântul domniei sale, pentru că mie domnul Băsescu îmi pare membru PCR până în măduva oaselor. Vă recomand acest interviu pentru că domnul Băsescu turuie atâtea minciuni încât şi domnia sa se pierde în ele. Cel mai halucinant este că preşedintele suspendat vorbeşte totuşi în numele României.
Vocea Rusiei: Se spune că ceea ce s-a întâmplat cu fostul prim-ministru, Adrian Năstase, a fost o răfuială politică, o execuţie ritualică.

Traian Băsescu: Uite vă întreb un lucru simplu: credeţi că în România un şef de stat s-ar compromite cerând judecătorilor o soluţie sau alta? Eu vă asigur că nu. Asta a fost decizia justiţiei şi cred că orice hotărâri definitive ale justiţiei trebuie respectate. Sunt convins că nici în Federaţia Rusă un politician important, fie el prim-ministru sau preşedinte, nu dă instrucţiuni justiţiei. Deci nu există nicio legătură cu execuţiile politice în justiţie în România.

Vocea Rusiei: Aţi afirmat că dvs. toţi şi colegii dvs., conducătorii ţărilor est-europene, aveţi un trecut comunist. În presa română, eu din păcate nu cunosc limba română şi o citesc prin intermediul limbii engleze, în publicaţiile în engleză din România sunteţi comparat cu Nicolae Ceauşescu. Ce părere aveţi?

Traian Băsescu: Aşa este. Ştiu şi eu acest lucru. Au fost câţiva ziarişti care au făcut această comparaţie. Nu cred că au fost de cea mai mare bună credinţă, dar vă aduc un argument: Ceauşescu a construit şi a consolidat comunismul, iar eu, în mod oficial, am condamnat comunismul şi l-am declarat ca fiind un regim ilegitim şi criminal. Am făcut-o printr-un raport semnat de mine şi susţinut de mine în Parlament. Asta mă deosebeşte pe mine de Ceauşescu. El a crezut în comunism, iar eu am declarat comunismul un regim ilegitim şi criminal.

Vocea Rusiei: Au fost publicaţii, între care un american pe nume John Podesta (fostul şef al personalului Casei Albe sub preşedinţia lui Bill Clinton – nota redacţiei), care a declarat că în timpul lui Ceauşescu aţi fi lucrat cu serviciile secrete.

Traian Băsescu: Nu, n-am avut nicio legătură cu serviciile secrete. N-am avut cum să lucrez. Dar cine e americanul acesta Podesta?

Vocea Rusiei: O să vă arăt publicaţia.

Traian Băsescu: De regulă, în România se vorbeşte foarte mult. Şi mulţi îşi dau cu părerea. Nimeni nu arată probe. Vreau să ştiţi că eu sunt şeful de stat care a transferat toata arhiva fostei securităţi, peste 2 milioane de dosare ale fostei securităţi, către o instituţie care le studiază. Mai exact 2 milioane 200 de mii ale fostei securităţi din dispoziţia mea au fost transferate către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Numai că eu am devenit preşedinte în decembrie 2004. Dacă ar fi existat un dosar al meu, ar fi fost scos la lumină din 1990 până în decembrie 2004. Deci despre noi cei care ne-am născut înainte de revoluţie se poate spune orice. Spre exemplu, unul dintre argumentele majore ale celor care spuneau că am fost omul securităţii era legat de faptul că, la o vârstă foarte tânără, comandam cea mai mare navă pe care o avea România. Era un petrolier de 157 de mii de tone.
(http://romanian.ruvr.ru/2012_08_15/85172633/)
Mergeţi acolo şi vedeţi tot interviul, există şi înregistrarea video.

Priviţi cum spune domnul Băsescu că domnia a dat ordin să fie transferate dosarele, "2 milioane 200 de mii ale fostei securităţi din dispoziţia mea au fost transferate către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii". Deci nu legea a mutat dosarele dintr-o parte în alta, dispoziţia preşedintelui a făcut-o. Poate că dispoziţia preşedintelui a pus şi nişte dosare deoparte, mă gândesc. Poate ne spune domnul Băsescu ce anume nu a ajuns la CNSAS, dacă tot spune domnia sa că preşedintele a dat dispoziţie pentru mutarea dosarelor.

10 comments:

Robert Horvath said...

Domnule Bibliotecar.
Degeaba va agitati impotriva intregii lumi......
SUA....EU.....Evreimea mondiala.
Pe cine aveti in spate in afara Rusiei ?
Cu parere de rau dar partida este pierduta.
Gata. Nu mai postati cearceafuri nesfarsite
Lumea civilizata a hotarat.
Vreti afara din NATO si EU ?
Vi se acorda aceasta sansa nesperata.
.

Robert Horvath said...

Sunteti un om cu barba si plin de curaj nebun.
Incercati sa ma contrazecti.
Pariez ca Basescu se intoarce......Sova demisioneaza....Ponta tradeaza pe omul lui Voiculescu !
USL crapa inainte de alegeri si presedintele interimar
si minoritar dispare........
Aveti curajul sa pariati pe barba ?
In caz ca pierd pariul eu promit ca-mi las barba sau cioc.
La alegerea dumneavostra.

Robert Horvath said...

UN ANUNT IMPORTANT
PISAREA IMPOTRIVA VANTULUI ESTE FOARTE PERICULOASA IN POLITICA !
Din informatile mele din surse credibile
VANTUL BATE DINSPRE APUS !


Radu Negru said...

D-le Florescu,
Va urmaresc blogul de mai multi ani si apreciez informatiile si opiniile dvs. Dar ma deranjeaza mult faptul ca lasati rubrica de comentarii sa fie poluata de persoane ca R. Horvath si vaisiamar. Obiectivitatea in spirit democratic veritabil care caracterizeaza textele dvs. sunt contracarate de acesti doi domni cu vulgaritati si ironii ce ar trebui sa-si gaseasca locul in alta parte, daca v-ar purta putina stima si ar da dovada de politete. De pilda, sa isi publice ideile pe blogurile Contributors sau In linie dreapta. As fi dorit sa fac niste comentarii pe marginea unor articole ale dvs., dar alaturi de aceste persoane refuz sa o fac.

Bibliotecaru said...

@ Radu Negru
La un moment dat se vor sătura şi vor pleca. Cu cât nu-i băgaţi în seamă, cu atât vor pleca mai repede. Când i-am blocat, mi s-a cerut să le dau voie să posteze...

Robert Horvath said...

Negru
A fi un bibliotecar pro lovitura de stat numiti echidistanta
politica ? Nu este parerea mea ci a. Intregului occident
A ataca justitia este o forma de democratie. ?
A falsifica un referendum vi se pare onorabil ?
Se pare ca va referiti la democratia socialista pe care sunt convins ca o regretati.




















mrjack said...

Domnule Florescu, subscriu in totalitate ideii exprimate de domnul Radu Negru. Ceea ce este realmente deficitar la blogul dumneavoastra (din punctul meu de vedere) este sectiunea de comentarii. Este foarte greu de urmarit, in conditiile in care trebuie sa filtrezi intotdeauna peste 10 comentarii ale acestui R. Horvath.

Bibliotecaru said...

S-a rezolvat şi asta, am introdus moderarea.

Vasile, said...

Biblio,

Cred ca in loc de deranjanta moderatie ,fapt care te solicita in plus , zic eu fara nici un rost,cred ca ar fi normal sa introduci un filtru , care sa "radă"
precum bancul cu Bula, invectivele!

Sa vedem atunci ce rima vor gasi poeti pentru doamna ....Lupea de exemplu,rima care sa fie si publicata!

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Nu se poate face acel filtru, asta încerc să vă fac să înţelegeţi.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.