România a ajuns o ţară a legii şi principiilor contorsionate. Acum câteva luni mă gândeam în termenii de "mai rău nu se poate", nici măcar imaginaţia nu mă putea ajuta să concep o realitate ca cea efectivă prezentului. Să văd Guvernul cum asistă impotent la acţiunea parchetelor şi a organelor de anchete plecate cu colindul prin comunele patriei, doar-doar vor prinde "evazionişti" cu voturi multiple... Să văd un preşedinte interimar, dar în funcţie, cum se roagă de unul şi altul pentru ca să nu existe prea multe abuzuri în aplicarea legii, să văd un Parlament prins şi el în corzile impotenţei în faţa unei Justiţii bănuite că răspunde la comanda politica a unui preşedinte suspendat... Nu aş fi crezut aşa ceva. Iată că aceste lucruri se întâmplă şi dezvăluie un stat după chipul şi imaginea de dinainte de 1989, pregătit pentru un totalitarism mascat. Cum poate un preşedinte suspendat să ţină în şah cele trei puteri ale statului... poate vom afla din memoriile lui Traian Băsescu. Până atunci... ştiri:
Parchetul General a deschis 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie, cele mai multe fiind în judeţe din Oltenia şi Moldova, unde au fost înregistrate prezenţe record, de multe ori de peste sută la sută.Din câte am înţeles, actualii procurori înţeleg prin împiedicarea liberului exerciţiu al votului nu împiedicarea votării şi nici obligarea la un anumit vot, ci un fel de presiune pentru a vota.
Dintre cele 528 de dosare penale deschise până acum de Parchet, 17 cauze au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale, scrie gandul.info.
Potrivit documentelor transmise de Parchet, cele mai multe dosare nu privesc votul multiplu, ci infracţiuni legate de falsificarea votului, cum ar fi introducerea de buletine de vot gata ştampilate în urne, mita electorală, împiedicarea liberului exerciţiu al votului.
(http://www.mediafax.ro/social/parchetul-a-deschis-528-de-dosare-penale-privind-posibile-fraude-electorale-comise-la-referendum-9950885)
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va participa, luni, la şedinţa CSM, ca ministru interimar al Justiţiei, menţionând că este de acord cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, în legătură cu ceea ce se întâmplă în aceste zile "împotriva oamenilor care au votat".(http://www.mediafax.ro/social/ponta-particip-luni-la-sedinta-csm-sunt-de-acord-cu-crin-antonescu-in-privinta-anchetelor-9950848)Părerea mea este că actualii politicieni vor să fie dictatori fără să ştie cum. Măcar înainte de 1989 lucrurile funcţionau cumva, societatea era stabilă, nu mergea nimeni din casă în casă să vadă dacă şi cum ai votat. Astăzi ei se vor dictatori dar să mimeze pentru occident şi pluralismul politic, democraţia... Doamnelor şi domnilor, vi se cam vede ruşinica, ne cam prindem că minţiţi, se cam vede din spaţiul cosmic nesimţirea cu care asupriţi acest popor. Nu vă întindeţi prea tare pentru că deja suntem disperaţi şi ne cam împingeţi spre ultima soluţie, încă o revoluţie.
Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a afirmat că va cere procurorului general, la şedinţa CSM, explicaţii privind acţiunile Parchetului în cazul referendumului, arătând că a fost informat că DNA nu are competenţa de a ancheta cauze legate de alegeri, ci doar probleme de corupţie.
(http://www.mediafax.ro/social/ponta-dna-nu-are-competenta-de-a-ancheta-cauze-legate-de-alegeri-ii-voi-cere-explicatii-lui-kovesi-9950902)
"Şi domnul Băsescu şi am văzut că şi domnul Antonescu au impresia despre ministrul Justiţiei că are puteri mai mari decât are. Eu nu sunt şeful procurorilor, nu am dreptul nici măcar să convoc CSM, dar am dreptul să îmi spun o părere şi o voi spune, dacă va fi cazul, în cadrul CSM, pentru explicaţii din partea doamnei Kovesi, eventual pentru acţiuni ale Inspecţiei Judiciare, pentru a se vedea cum ajung în presă convorbiri private şi înregistrate din dosare, cum este înregistrat un membru al CSAT-pentru că domnul Rus, la momentul la care era înregistrat, era membru al CSAT-şi alte eventuale încălcări ale legii. Asta voi face în mod sigur", a spus Ponta la Realitatea TV.
(http://www.mediafax.ro/social/ponta-si-basescu-si-antonescu-au-impresia-ca-ministrul-justitiei-are-puteri-mai-mari-9950985)
5 comments:
Pe asta se bazează ei, toți cei ce fac abuzuri vizibile și de pe Marte! Că nu va mai putea avea loc o revoluție, din cauză că suntem parte a UE și NATO!
Când poporul strigă, zeii parcă strigă, ce pot face UE şi NATO?
care popor ?
Bau
Bau
Post a Comment