09 January 2013

Forfetarul


Încep cu ştiri:
Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrul Turismului si IMM-urilor, Maria Grapini, sa explice proiectul privind impozitul forfetar precizand ca, in caz contrar, este dispus sa renunte la el.
"Poate imi explicati cum e forfetarul, daca nu, eu renunt la el", in conditiile in care presa a inceput sa-i atribuie paternitatea acestui proiect, i-a spus primul ministru Mariei Grapini, in deschiderea sedintei saptamanale de guvern.

Victor Ponta a atras atentia ca "unii sunt cinstiti si platesc impozite si taxe, din cei ce au hoteluri si restaurante", iar legea impozitului forfetar ar putea sa-i "omoare" exact pe acestia.

"Si atunci, in loc sa-i facem cinstiti pe cei necinstiti ii omporam si pe cei cinstiti", a comentat Victor Ponta, precizand insa ca statul are nevoie de bani din impozite si taxe inclusiv pentru construirea drumurilor catre restaurantele si hotelurile din Valea Prahovei.

In final, premierul a concluzionat ca cea mai buna idee este deschiderea unei dezbateri publice asupra acestui subiect.

(http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-13969659-victor-ponta-catre-maria-grapini-poate-imi-explicati-cum-forfetarul-daca-nu-renunt.htm)

Şi o ştire ceva mai veche:
"Impozitul forfetar va fi cu totul diferit de ceea ce era pe vremea domnului Pogea. Se va aplica in anumite sectoare de activitate, iar discutiile cu mediul de afaceri au inceput deja. Vineri va vom putea oferi mai multe amanunte", a declarat pentru HotNews.ro Maria Grapini, ministrul Turismului si IMM-urilor. Reprezentantii mediului de afaceri sunt insa sceptici cu privire la introducerea forfetarului. "A existat o intalnire informala cu doamna ministru, in care i-am cerut sa nu aplice niciun impozit forfetar pana nu vor exista criterii convenite in comun de patronate si autoritati", spune Cristian Parvan, din partea Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.

"In anumite conditii, un asemenea impozit poate fi benefic, dar in Romania experienta arata ca diavolul sta intotdeauna in detalii", mai spune Parvan.

In forma preconizata, forfetarul ar urma sa tinteasca evaziunea fiscala din turism, dar nu exista un studiu de impact care sa arate cati bani ar aduce la buget un asemenea impozit si care ar fi consecintele in planul mediului de afaceri. Reprezentantii unor firme din turism au declarat la randul lor ca forfetarul este o "tampenie". "Nu e prima data cand Guvernul vine cu asemenea idei pe care le-as cataloga ca tampenii. In loc sa lupte cu evaziunea direct, se incearca "taxarea" acesteia.  Nu am fost convocati la nicio intalnire cu autoritatile pe aceasta tema", a declarat proprietarul unui lant de hoteluri din Romania sub protectia anonimatului.

Pentru cei ne-deprinsi cu mecanismele plicticoase ale taxarii, amintim ca exista 4 mari tipuri de regimuri fiscale: impozitare progresiva, regresiva, proportionala si forfetara. Oprindu-ne la regimul forfetar, e clar ca obligatia bugetara se pre-calculeaza in mod rigid, fara ca aceasta sa depinde in vreun fel de realizarea bazei de impozitare.

Ce conditii trebuie sa indeplineasca un impozit forfetar?

* sa fie temporar
* sa fie sectorial - sa se aplice doar asupra unui segment clar delimitat al activitatii economice
* sa fie netoxic - sa evite selectia adversa a firmelor care au potential de mentinere pe piata, pe de o parte, si sa evite hazardul moral la nivelul comportamentului fiscal al subiectilor economici, pe de alta parte.

Ce "defecte" are forfetarul?

Foarte probabil, impozitul forfetar care va fi introdus va trebui sa tina seama de vadul comercial. Una e sa ai un motel la iesirea din Baicoi si cu totul altceva este sa ai un lant de hoteluri pe Valea Prahovei. Nu ar fi echitabil sa platesti aceeasi cota in ambele situatii. Orice proprietar de hotel va fi tentat sa isi mute sediul social al businessului in zonele geografice in care cota forfetara este minima. Mai mult, daca respectivul proprietar este la inceputul intrarii pe piata si nu are cum sa inregistreze profit, un asemenea impozit il va descuraja, cu efecte in lant pe verticala si orizontala.

(http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-13962305-grapini-inceput-consultarile-mediul-afaceri-privinta-impozitului-forfetar-parvan-aoar-pana-nu-exista-criterii-clare-nu-avem-aplica.htm)

Şi un comunicat de presă mai lămuritor...

COMUNICAT DE PRESĂ

Clarificari privind studiul legat de posibilitatea aplicarii impozitului forfetar in
Romania Cabinetul ministrului delegat pentru IMM-uri, Turism si Mediu de Afaceri, doamna Maria Grapini, face urmatoarele clarificari privind studiul legat de posibilitatea aplicarii impozitului forfetar in Romania:

In acest moment, impozitul forfetar pentru care se face analiza si studiu de impact NU este impozitul minim aplicat de Guvernul Boc.

Impozitul forfetar nu se va aplica, daca se va introduce, decat anumitor categorii de servicii (pensiuni, hoteluri, baruri, restaurante, saloane de infrumusetare, spalatorii auto, ateliere de croitorie, ateliere de incaltaminte etc), la care cheltuiala administrativa pentru plata impozitului pe profit este mare si pentru intreprinzator, si pentru stat (ca sa verifice si sa controleze fiecare locatie).
Sumele de plata nu vor fi egale pentru toate serviciile si se va tine cont de indicatori relevanti:
- capacitate locatie,
- calitate amplasament,
- tarifele medii adecvate locatiei.

Motivele introducerii impozitului forfetar sunt următoarele:
- simplificarea administrativa la intreprinzator si la institutiile de control ale statului;
- posibilitatea evidentierii veniturilor în mod corect si realizarea de profit in vederea repartizarii pentru dezvoltare sau dividende, de catre intreprinzatori (acestia vor plati suma fixata, indiferent de cat profit vor face);
- reducerea coruptiei la exercitarea controalelor la activitatile de servicii;
- etica si echitate pentru mediul de afaceri (toti cei care produc venituri trebuie sa plateasca un impozit).

Studiul de impact se va face dupa ce va avea loc discutia cu toate Asociatiile profesionale si patronale si vor fi definitivate următoarele aspecte:
- la ce categorie de servicii se aplica,
- cuantumul,
- criteriile de stabilire ale cuantumului.

Activitatea de control este simplificata deoarece exista evidenta societatilor din fiecare categorie de servicii si grila stabilita de plata a impozitului.

Această măsură va creste, de asemenea, conformarea voluntara, întreprinzătorul plătind cota stabilita, iar pentru cine nu plateste, Fiscul poate stabili, fara control, penalitati de intarziere, nefiind necesar un control contabil.

Aplicarea posibilului impozit forfetar se va face cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

(http://www.minind.ro/presa_2013/ianuarie/info_impozit_forfetar_09012012.pdf)

Eu aş începe cu lucruri simple. De exemple cu diferenţa dintre taxă şi impozit.
Dincolo de definiţii savante, puteţi diferenţia repede o taxă de un impozit ştiind că prin taxe cetăţeanul plăteşte un serviciu, prin impozit cetăţeanul nu aşteaptă nimic în schimb în mod direct. Iată de ce este absurd ca cetăţeanul să plătească, de exemplu, o taxă pe drum fără să primească în schimb un drum sau o taxă pe poluare fără să primească în schimb mai puţină poluare... Pe de altă parte, suma pe care cetăţeanul o plăteşte ca taxă nu este decât parţial întoarsă ca serviciu... pentru că parţial merge şi ca impozit la stat. Dacă plătim taxe, de ce plătim şi impozite? Pentru că impozitele reprezintă, de regulă, resursa bugetară necesară funcţionării statului.

Ei bine, un mijloc important al guvernării unei ţări este tocmai dimensionarea sistemului de impozitare astfel încât să se producă, la nivel macro-economic, efecte favorabile evoluţiei generale a economiei.

Sistemul general de taxe şi impozitul are deci, pe lângă rolul de a colecta bani pentru folosinţa statului, şi rolul de a regla activitatea socio-economică. Să presupunem că se doreşte stimularea natalităţii, a exporturilor, a investiţiilor... Statul poate apela la restituiri de impozite sau deduceri fiscale or exonerări astfel încât cetăţeanul sau agentul economic să fie tentat cu ceva în plus să meargă spre anumite obiective. De partea cealaltă, dacă se doreşte descurajarea consumului de alcool, fumatul, protecţia mediului, mărirea raportului dintre bogăţie şi sărăcie... atunci statul are instrumente pentru a face asta, de exemplu, taxa pe viciu, taxa pe CO2 şi alte "ecotaxe", cote de impunere progresive care suprataxează averile mari, accize la alcool şi ţigări, monopoluri fiscale... În sfârşit, se pot proteja anumite dimensiuni economice (ramură economică, sectoare economică sau produs) mărind sau scăzând taxele vamale.

NU TREBUIE SĂ PRIVIM SISTEMUL DE TAXARE ŞI IMPOZITARE STRICT CA PE O SUMĂ DE BANI CE MERGE SPRE BUGET!

Să privim o diagramă foarte sugestivă pe care am găsit-o pe internet... despre clasificarea impozitelor.

(http://www.stiucum.com/finante/sisteme-fiscale/Notiuni-generale-privind-impoz54459.php)

Impozitul forfetar este în categoria impozitelor indirecte. Deci să vedem cam ce ar fi impozitul direct şi cel indirect. În timp ce impozitele directe se stabilesc pe baza aplicării unei formule de calcul legate de veniturile şi/sau averea unei persoane, impozitele indirecte se stabilesc pe baza aplicării unei formule de calcul asupra vânzării bunurilor şi serviciilor.

Atunci când se realizează o evaluarea forfetară se pleacă, de la bun început, de la faptul că determinarea sumei ce se va impozita este estimată şi nu se poate determina exact. Caracteristica acestui tip de evaluare este că organele fiscale trebuie să obţină acordul subiectului impozabil... Ar fi absurd că organul fiscal să stabilească dimensiuni aberante pentru impozitare.

Avem deci trei modalităţi de impozitare ce pot intra în discuţie...
- Impozit pe profit
- Impozit pe cifra de afaceri
- Impozit pe tipul afacerii

Haideţi să spunem că un agent economic are de ales între impozitul pe profit de 16% (cota unică) şi impozitul pe cifra de afaceri de 2% sau 3%... hai să spunem 3%.

Impozitul datorat de plătitorii de impozit pe profit:

ImpozitPeProfit=16%×ProfitImpozabil

Impozitul datorat în cazul plătirii impozitul pe cifra de afaceri (venituri totale):

ImpozitPeVenit=3%×VenituriTotale

Pentru a evolua ce este mai avantajos nu trebuie decât să comparăm valoarea celor două impozite.

16%×ProfitImpozabil=3%×VenituriTotale

Dar aici intervine un indicator numit rata profitului...

RataProfitului=ProfitImpozabil÷VenituriTotale

În acest caz, RataProfitului=3%÷16%=18,75%

Deci agentul economic trebuie să se poziţioneze faţă de acest indicator al ratei profitului. Dacă el este mai mare decât această valoare obţinută din procentul aplicat impozitului pe venituri totale şi cel aplicat pe impozitul pe profit, îi este mai rentabil impozitul pe venituri totale. În caz contrar îi este mai rentabil impozitul pe profit.

Cu impozitul fix (care este legat de tipul de afacere) lucrurile sunt mai complicate pentru că apar şi criteriile de evaluare, respectiv valoarea stabilită este "în mâna statului". În cazul în care se realizează o medie a profitului şi de aici se stabilesc nişte criterii care "nuanţează" valoarea de impozitare, logica spune că aproximativ jumătate vor avea de suferit şi cealaltă jumătate vor avea de câştigat. Dacă însă totuşi valorile stabilite de guvern nu sunt chiar la mijloc ci deplasate cumva spre cei cu profituri mai mari... atunci vor avea de pierdut mult mai mulţi. Aici mai este o problemă. În aceşti ani de criză, cifrele de afaceri sunt în scădere, profiturile la fel... Statistica va da deci, pe an ce trece, nişte valori mai mici... dar sumele determinate de guvern nu se vor modifica, nu vor scădea. Impozitul pe profit rămâne singurul în care nu rişti falimentul din cauza plăţii impozitului (nu faci profit, nu ai de plătit impozit), altfel poţi ajunge să plăteşti ca impozit nişte sume de bani pe care nu le ai (care pot fi mai mari chiar şi decât profitul), respectiv situaţia ajunge la încetarea de plăţi, faliment şi/sau desfiinţarea firmei.

Ce îşi doreşte statul român? Evident îşi doreşte o colectare a impozitelor cât mai bună în condiţiile în care nici populaţia să nu aibă senzaţia unui jaf. Asta înseamnă sume colectate cât mai mari şi câţi mai mulţi plătitori (în sensul reducerii evaziunii fiscale). De aici reiese un sistem echilibrat al dimensionării impozitării astfel încât valoarea impozitării să nu fie nici foarte mică dar nici atât de mare încât să încurajeze evaziunea fiscală.

Ce îşi doreşte agentul economic? Evident îşi doreşte profituri cât mai mari, plăţi spre statul român cât mai mici şi cât mai cu folos întoarse de către statul român.

Din echilibrarea "ce îşi doreşte statul" cu "ce îşi doreşte agentul economic" ar trebui să reiasă o variantă optimă şi senzaţia de dreptate socială.

Din ce am întrebat şi eu printre cunoscuţii cu afaceri, contabili şi aşa mai departe, am înţeles că de dorit ar fi posibilitatea agentului economic între variantele de impozitare. O soluţie globală (toţi dintr-un domeniu impozit fix sau impozit pe cifra de afaceri) nu este de dorit.

Haideţi să vedem câteva caracteristici suplimentare în ceea ce priveşte natura contabilă.

Impozitul fix reprezintă forma cu contabilitatea cea mai simplă. Dat fiind că impozitul este acelaşi indiferent de profit şi cifră de afaceri, contabilitatea nu mai poartă nici un fel de răspundere vis-a-vis de impozitul pe profit. Deci cineva care nu se poate complica cu contabilitatea ar putea opta pentru un astfel de impozit în măsura în care este mult mai ieftin decât să angajeze un contabil. Impozitul pe cifra de afaceri are o legătură contabilă pentru că această cifră de afaceri trebuieşte determinată. Cât timp se emit facturi şi chitanţe, este evident că cifra de afaceri este greu de "mânărit" pentru că se obţine prin simpla adunarea a veniturilor firmei (contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă). Impozitul pe profit implică, în mod clar, o contabilitate completă a firmei (în partidă dublă, adică se identifică atât originea cât şi destinaţia sumelor). Sigur că da, impozitul pe profit permite mai uşor şi evaziunea fiscală, chiar şi prin banala soluţie legală a achiziţionării "pe firmă" a unui automobil pentru uzul propriu (adică nu în interesul firmei) apoi şi a combustibilului, reparaţiilor...

Soluţia, peste toate acestea, trebuie să reiasă în beneficiul cetăţenilor în calitatea lor de contribuitori, pe de o parte, şi în beneficiul cetăţenilor în calitatea lor de beneficiari a ceea ce oferă statul, pe de altă parte. Pentru că asta se înţelege mai greu, statul nu este altceva decât tot interesul public, plătind la stat de fapt plătim tot în buzunarul nostru. Singura problemă este că cetăţeanul trăieşte cu impresia că banul gestionat de statul român nu se mai întoarce (nu se mai cheltuie) tot în interesul său ci este cumva furată în urma legăturii dintre activitatea politică şi activitatea economică a unor agenţi economici apropiaţi de politicieni.

Concluzia mea este deci bidimensională, o dimensiune legată direct de subiect, anume că agentul economic ar trebui să opteze pe o formă sau alta de impozitare, şi una indirectă vis-a-vis de subiect, anume că întâi de toate trebuie construită încrederea cetăţeanului contribuabil în statul român.

18 comments:

ADRIAN said...

Cand eram mic, pe vremea impuscatului, manualele de istorie prezentau intotdeauna "impilarea poporului" de catre boieri (in vremurile medievale) cu "zeciuiala". Pai azi am zice ca daca s-ar lua doar a zecea parte ar fi parfum :)

Bibliotecaru said...

Zeciuiala era doar una din taxe... dar înţeleg apropoul.

Vasile, said...

Adrian, deci asa ai inteles dumneata ca proprietarii,boierii din sistemul hotelier sunt cei impilati?
Cealalta parte a poporului, cei multi, care platesc taxe , nu au insa un numitor comun determinant,fapt care priveaza bugetul prin necolectare de sume imense.
Eu ma intreb cum sunt analizate in sistemul economic statistic incasarile din hiper marketurile pline ochi vs veniturile modeste ale consumatorului,si ma intreb cind vom fi obligati ca la altii sa raportam fiecare cumparatura zilnica la fisc...ca doar vrem shenghen nu-i asa?

Tampitul de servici a luato si mai mult pe aratura, in inconstienta sa are si momente de luciditate ..recunoaste ca zboara deasupra unui cuib de cuci!

Bibliotecaru said...

De azi înainte, domnul Horvarth, şi oricine altcineva, va trebuie să se exprime civilizat sau să fie cenzurat de pe acest blog. Deja primesc semnale de la oameni că nu mai intră pe blog să citească ceea ce scriu eu pentru că nu mai suportă comentariile. Dacă este nevoie, tai de tot comentariile şi fac un forum separat de blog... ca să nu mai existe nici un fel de problemă. Sper însă că toată lumea să înţeleagă că civilizaţia fiecăruia este un "mai bine" pentru toată lumea.

ADRIAN said...

@Vasile: eu "decat" am vrut sa spun ca in perioad ain care poporul era impilat, nivelul taxelor era modest in raport cu ziua de azi. E adevarat ca in timp se inventasera multe taxe din care s-au inspirat (probabil) unele din ziua de azi. De exemplu, "fumaritul" - taxarea in functie de numarul de cosuri ale casei- ar putea fi interpretata ca o taxa pe poluare :))

Vasile, said...

Adrian,
Putini bani cistigi tot asa de putine taxe platesti.multi cistigi apoi multi, musai, trebuie sa platesti.
Sub aceasta umbrela ar fi cit de cit o echitate sociala , problema
ar fi taxele de forfetare,taxe care nu pot fi aplicate acelora care au putin pe cind pentru cei care au mult nici nu prea pot fi efectiv controlate si/sau preluate corect!
Deci controlul ar trebui sa inceapa de la consum nu numai prin TVA!
Si apoi multa lume confunda taxele cu platile pentru servicii,plati infestate de tot felul de adaosuri precum coseritul de care aminteai la plata energiei electrice, "meteo" pentru apa care ti cade in curte de la Dumnezeu, si ia o taxa forfetara , ca seceta sau ploaie amarasteanul tot o plateste...eu "decit" atat doream sa-ti spun!

Robert Horvath said...

Domnule bibliotecar
Faptul ca accepti nici o intepatura la adresa politicianului roman de mare anvergura internationala este evident.
Nu voi afirma niciodata ca esti un intelectual de stanga si nu vioi indrazni sa afirm ca esti simpatizantul unui partid sociall
democrat. Retrag definitv afirmatia ca porti, ai purtat sau vei purta barba. In felul acesta vei reatrage pe blog
pe camaradul de idei valoroase numit deloc conspirativ Zev .In consecinta nu voi afirma niciodata ca domnul Voiculescu
a colaborat cu securitate considerand pe buna dreptate ca averes sa provine din salariu diurna si bani stransi la ciorap.
Nu voi afirma vreodata ca UDMR ar fi o agentura straina sau ca domnul Frundo nu ar fi un nationalist Román..
Cu deosebit respect si consideratie.

Robert Horvath said...

Retrag definitiv afirmatia ca domnii Burebista sau Vaisamar sunt inteligenti si au o gandire europeana.
Cu respect si consideratie. .

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Folosiţi un ton civilizat şi, pe cât posibil, normal... şi puteţi vorbi despre orice informaţie (dacă aduceţi şi probe, înseamnă că sunteţi şi un om serios).

Robert Horvath said...

Retrag afirmatia ca domnul politician Dan Voiculescu ar fi un motan.

Robert Horvath said...

@ Vorbesc la modul extrem de serios. Nimeni niciodata nu a indraznit sa afirme cs sunt normal. Nimeni niciodata nu a declarat
ca sunt un om serios. Promit totusi sa fac eforturi in aceasta directie.

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Şi eu vorbesc la modul extrem de serios, nu voi tolera pe blogul meu exprimări anormale.

Robert Horvath said...

Recunosc ca capItalismul american este dincolo de marginea prapastiei si ca Obama ar fi un om citit fiind un cetatean
de culoare neagra .....incult ca mai toti americanii . Introduc in aceasta categorie propria persoana. Nu voi mai declara
ca am absolvit scoala de corectie fara diploma si IATC Bucuresti - cinematografie cu diploma.....ci invers. Sper ca canotatia
invers sa deranjeze pe cineva depe acest blog purificat de limbajul mistocar bulevardier.

Robert Horvath said...

Erata
A se citi Sa nu deranjeze . Scuze. Aici pe malul Hudsonul este abia 7 dimineata.
Sper ca aceasta afirmatie sa nu fie considerata a avea un caracter jignitor .

Robert Horvath said...

Domnule Bibliotecar
Promit
sa trec de la constructii verbale cu caracter dadaist putin moderat ,la realism.

Robert Horvath said...

Abia m-am intors din Japonia. Acolo oamenii sunt extrem de politicosi si prefacuti. Cer scuze daca ploua sau bate vantul.
Voi adopta stilul nipon.....politicos si extrem de prefacut. Sa aveti o zi buna.....plina de realizari.

Robert Horvath said...

Domnul Prim Ministru Ponta este un om inteligent si cu viziune. Starea Natiunii buna.

Robert Horvath said...

Va doresc o zi buna. Beau o cafea si ma duc sa ma culc. Sper ca aceasta afirmatie sa Nu fie considerata indecenta sau
o aluzie la persoana.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.