07 January 2013

Parlamentul trebuie să facă o comisie de anchetă în cel mai scurt timp


Justiţia nu este, în nici un fel, sub control Parlamentar, nu putem vorbi, de exemplu, despre o relaţie de tipul Guvern-Parlament. Iată însă că există o problemă foarte, foarte gravă în zona CSM şi *arlamentul este chemat să o rezolve prin iniţiativă legislativă, că altcineva nu poate rezolva o astfel de problemă.

Politizarea Justiţiei nu poate fi rezolvată doar prin luptele intestine ale Justiţiei, iar politizarea CSM, organul de control al Justiţiei, înseamnă, în consecinţă, politizarea întregii Justiţii. De data asta nu mai avem comentariile presei sau "elucubraţiile" unor politicieni frustraţi (aşa cum se acuză domniile lor unii pe alţii), comentariile vin chiar din interiorul instituţiei de control a Justiţiei. Să citim această ştire cu maximă atenţie.
La Consiliul Superior al Magistraturii s-a produs scindarea. Cei sapte judecatori care au sustinut prin votul lor candidatura la sefia Consiliului a colegului Mircea Aron de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (n.red. - carora li s-a alaturat si votul numarul 8 al ex-magistratului ICCJ, Mona Pivniceru, actual ministru al Justitiei), au scos armele din teaca si se pregatesc de razboi. Pe forumul magistratilor, judecatorul Horatius Dumbrava (foto) a transmis un mesaj colegilor in care a dezvaluit aspecte necunoscute opiniei pubice despre culisele sedintei de plen din 4.01.2013, cum i-a “tradat” presedinta ICCJ, Livia Stanciu, pe colegii judecatori, ce "spagat" a facut fostul lor aliat, judecatorul Cristi Vasilica Danilet, modul in care procurorul Oana Haineala a mintit opinia publica, precum Roberta Anastase a CSM-ului, cand a anuntat ca s-ar fi votat cu 11 la 7 respingerea propunerii de revocare a Hotararii de plen prin care tocmai fusese aleasa ca presedinta a Consiliului.
Nu este halucinant? Nişte judecători se joacă cu voturile? Trădare, şpagat...? Aceşti oameni care sunt puşi de societate să păzească moralitatea şi dreptatea au astfel de atitudini?
Judecatorul Horatius Dumbrava, care a condus CSM-ul ca presedinte inaintea conducerii Alina Ghica - Oana Haineala pune, pentru prima data, degetul pe rana, recunoscand ca CSM a devenit o institutie politizata:

"(...) Din pacate, CSM s-a politizat: asta e impresia mea. CSM, membri ai acestui organism constitutional, au imprumutat tehnici de manipulare, de constructii si jocuri politicianiste cu un orizont extrem de periculos pentru sistemul de justitie. In plus, am sentimentul neplacut ca sunt jocuri care se fac in afara sistemului de justitie; sper sa nu fie asa, insa impresia mea asta e si nu am cum sa nu v-o spun. De altfel mi s-ar parea incorect daca nu v-as spune. Sunt cateva lucruri pe care vi le-as spune voua, colegilor, avand in vedere ce s-a intamplat ieri.
1) se incearca acreditarea ideii ca noi, judecatorii, nu dorim ca un procuror sa fie presedinte al CSM. O manipulare grosolana. Nu, noi, cei 7 judecatori ai sectiei de judecatori, adica o majoritate de 2/3, nu am dorit ca un anumit procuror sa fie presedintele CSM. Nu am dorit, cel putin asta a fost votul meu, pentru ca anul trecut inca actuala conducere a fost in mod evident partizana in vara cu acele comunicate date in valuri, in conditiile in care nu au fost taxate si celelalte declaratii discutabile ale unor politicieni din cealalta tabara politica".
Aici nu mai vorbim de o acuzaţie de politizare rostită de nu ştiu ce comentator pe la TV, bun or rău, este o acuzaţie concretă a unui judecător. Nu vă cutremuraţi?
"Cu alte cuvinte, nu am votat un anumit procuror pentru a fi presedinte pentru ca nu am garantia neutralitatii si, in consecinta, a pastrarii independentei justitiei
Deja lucrurile merg şi mai departe căci acum nu mai vorbim despre o singură persoană ce ar putea să nu fie neutră, dar domnul judecător suspectează generic "procurorii" că ar avea probleme în a fi independenţi. Repet, nu vorbim aici despre un om de pe stradă, care să comenteze din afara sistemului, ci chiar despre afirmaţii făcute de un om din sistem, ba chiar din interiorul CSM.
2) - s-a acreditat ideea, deliberat imi pare mie, intr-o parte a presei ca anumiti colegi judecatori ar fi votat un anumit procuror pentru a fi presedinte, respectiv ca Monalisa Neagoe, Adrian Bordea si Adrian Neacsu ar fi votat in acest sens. Manipulare grosolana si facuta in mod evident, cel putin asta e impresia mea, pentru a distrage atentia de la faptul ca de fapt presedintele ICCJ a votat un anumit procuror ca presedinte CSM. Trebuie spus clar si raspicat: cei 7 judecatori, plus ministrul justitiei, au semnat voturile. Motiv pentru care dupa vot am verificat voturile si, intr-adevar, apareau semnaturile celor 7 judecatori plus ministrul justitiei. Presedintele ICCJ, desi in biroul d-nului Aron spusese ca nu poate fi un procuror presedinte CSM si ca-l va vota pe el, judecator de la ICCJ, ca presedinte, a votat un anumit procuror ca presedinte CSM. Ramane problema umana: cum s-a putut uita in ochii colegului sau, ca si in ochii d-nului Bordea sau ai nostri, celorlalti colegi judecatori, si sa afirme tot timpul ca-l va vota pe dl Aron pentru ca, de fapt, la vot sa voteze altfel? In plus a negat tot timpul ca ar fi votat altfel decat ne-a spus permanent pana in momentul in care am luat voturile semnate, le-am numarat bob cu bob, moment in care a parasit biroul in care noi judecatorii ne-am retras pentru consultari. Problema nu e a votului in sine, pana la urma fiecare isi asuma votul, ci a faptului ca nu si-a asumat votul fata de noi, a faptului ca nu a obligat-o nimeni sa-i spuna d-nului Aron ca-l va vota pana cu 5 minute inainte de a incepe sedinta, ca de fapt nici gand sa fi avut intentia asta. Ce se mai poate spune intr-o atare situatie? Eu m-as fi asteptat fie sa nu intre in discutii pe marginea votului, fie sa spuna franc ca va vota dupa cum ii dicteaza constiinta. Si as fi respectat lucrul asta;
Cum adică, au semnat voturile secrete? Unde a ajuns România?, parlamentarii votează cu bilele la vedere, judecătorii CSM îşi semnează voturile... Până aici a ajuns dihonia, pe de o parte, şi neîncrederea, pe de altă parte... Dar şi mai cutremurător mi s-a părut "Eu m-as fi asteptat fie sa nu intre in discutii pe marginea votului, fie sa spuna franc ca va vota dupa cum ii dicteaza constiinta". Adică ceilalţi au votat altfel decât le dicta conştiinţa? Sigur, mi se pare stupid ca cineva să discute despre cum va vota un vot secret, mi se pare stupid ca susţinerea ce tocmai o faci să fie şi mincinoasă, dar cel mai stupid mi se pare ca o astfel de discuţie să reprezinte un fel de angajament de vot. A nu vota conform conştiinţei este însă mai mult decât stupid. Părerea mea. Dacă instituţional ţi se cere votul, atunci acest vot nu şi se cere pentru a reprezenta interese, ci tocmai pentru că trebuie să votezi după cum îţi dictează conştiinţa.
3) - da, am convocat cei 7 judecatori, care l-am sustinut pe dl. Aron (si enumar pentru a nu exista dubii: Mircea Aron, Adrian Bordea, Horatius Dumbrava, Alexandru Serban, Adrian Neacsu, Monalisa Neagoe si Marius Tudose) sectia de judecatori inainte de a reintra in Plen. Ordinea de zi era clara, si anume de a discuta situatia creata prin respingerea candidaturii pentru vicepresedentie, respectiv a Alinei Ghica. Fiind convocata in mod legal, au venit si ceilalti doi colegi judecatori, Cristi Danilet si Alina Ghica. La intrebarea pe care ne-am pus-o in sectia de judecatori daca are intentia ca unul din noi sa candideze la functia de vicepresedinte, toti, dar toti am declinat o astfel de posibilitate; inclusiv cei doi judecatori mai sus-amintiti. Lucru de altfel amintit in procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie. E adevarat ca cu majoritate de voturi, adica doua voturi impotriva, am hotarat de asemenea ca trebuie revocata alegerea presedintelui CSM pentru ca suntem intr-un evident blocaj institutional, lucru pe care de altfel l-am si solicitat Plenului. Da, s-a suplimentat ordinea de zi si cu acest din urma punct. In sedinta publica am avut supriza (e, pentru mine nu mai sunt surprize, tin de jocurile politicianiste exersate de conducere pe intreg anul 2012, in cheia pe care v-am spus-o anterior) ca Alina Ghica sa declare ca-si mai depune odata candidatura (au fost tot felul de explicatii savante, cum ca se poate depune candidatura ori de cate ori doreste membrul CSM pana ce va fi ales, desi, nu?, a fost respins proiectul cu care s-a prezentat candidatul. Dar ce mai conteaza, suntem noi prosti, astia, judecatorii din sectie ca nu intelegem (ma rog, majoritatea). Dupa discutiile publice, tot public a aparut si salvatorul justitiei romane. Da, dl. Danilet, care a facut si o afirmatie ce personal m-a jignit: adica noi, sectia de judecatori, riscam sa blocam CSM-ul si el, da, el, dl. Danilet intelege sa se sacrifice. Aveam impresia ca eram intr-un film cu un scenariu prost, cusut cu ata alba. Imediat dupa ce dl. Danilet, salvatorul justitiei romane, a facut acest spagat (reamintesc, initial a spus in sectie foarte ferm ca nu are de gand sa candideze ca vicepresedinte. Dupa ce cu doua luni inainte spusese, tot atat de ritos si ferm unui coleg ca nu va vota niciodata un procuror ca presedinte CSM), Oana Haineala a cerut suspendarea sedintei pentru consultari in fiecare din sectii. Noi, majoritatea judecatorilor, am fost de acord si ne-am retras pentru 10 minute. Cu alte cuvinte, nu am trecut la vot pe niciunul din punctele de pe ordinea de zi, adica nici cel referitor la vicepresedinte, nici cel referitor la revocarea Hotararii de alegere a Presedintelui. Ce s-a intamplat in continuare mi-e greu sa-mi imaginez ca un magistrat poate sa faca astfel de gesturi, si anume, aceeasi Oana Haineala a iesit public si a spus ca s-a respins solicitarea sectiei de judecatori de revocare a Hotararii Plenului de alegere a presedintelui CSM cu 11 voturi impotriva solicitarii si 7 voturi pentru. Or, repet, nu am reluat sedinta pentru a intra in deliberari si a vota; avem si dovezile in acest sens, pentru ca toate voturile celor noastre, a judecatorilor din sectie (mai putin doua, evident) sunt in posesia noastra. Asa ca, sincer, nu stiu ce a numarat Oana Haineala. Poate, totusi, a fost o declaratie nefericita. Asa s-a scris istoria de ieri".
E mai rău ca la doamna Anastase. Până la urmă doamna Anastase a făcut o "măgărie" devenită cutumă în Parlamentul României cu mult timp înainte ca domnia sa să fie preşedinte de cameră, aici însă se anunţă un vot nu numai greşit, dar absolut aberant.

Mai multe citiţi pe
http://www.luju.ro/institutii/csm/exclusiv-magistratii-s-au-dezlantuit-pe-forum-impotriva-sefei-iccj-livia-stanciu-considerand-ca-au-fost-tradati-sefa-csm-oana-haineala-e-acuzata-ca-a-numarat-voturile-ca-roberta-anastase-in-parlament-ex-presedintele-csm-horatius-dumbrava-dezvaluie-nu-am-r
Aceşti oameni par să aibă nivelul psihologic al unor copii de şcoală generală. Cum s-a ajuns ca în România nivelul conştiinţei civice, şi profesionale totodată, să ajungă la un asemenea nivel subteran şi ocult? Păi ce pretenţii să mai am eu de la alţii când elita României, oamenii CSM-ului, CCR-ului, Preşedinţia, Parlamentul şi aşa mai departe... au un asemenea nivel. Să nu ne mai minţim cu speranţe, ca popor suntem de mult timp condamnaţi la moarte în chinuri şi aceşti oameni pun în operă diavoleasca lucrare.

3 comments:

Robert Horvath said...

Mult prea drag Bibliotecar
Toate servicile occidentale vorbesc de ofiterul de securitate Frunda. Numai tu nu scoti nici o vorba. Probabil esti incantat
Eu nu. Acest individ extrem de inteligent si cultivat este si cel mai periculos. Am trimis o nota confidentiala catre serviciile romanesti sa cerceteze daca nu este dublu sau chiar triplu agent. Iar faci pe prostu desi nu esti prost.

vaisamar said...

tremura chiloti lui felix =))

tu dai si lupta si lupta poate iti pica ceva chiar daca nu ai avut bani de platit scoala de manipulare intact =))
poate ai noroc si iti felix un post de lingator profesionist cu salar minim platit la negru =)))

Robert Horvath said...

IN TIMP CE BIBLIOTECARUL POSTEAZA LA VOICULESCU
UDMR COMUNIST SECURIST INTRA LA GUVERNARE !
CIA DOC DECLASIFICAT
DOC 76536 OFITERI ACTIVI ICei 10 deputaţi şi senatori care au dosare de reţea sunt: Gyorgy Frunda (senator UDMR), , Sogor Csaba (senator UDMR), COLABORATORI PEMANENTI AI SECURITATII ROMANE : : Verestoy Attila (senator UDMR), ), Marko Bela (senator UDMR), Kelemen Attila (deputat UDMR), Toro Tibor (deputat UDMR), Becsek-Garda Dezső-Kálmán (deputat UDMR).Kelemen Attila (deputat UDMR), Toro Tibor (deputat UDMR), Becsek-Garda Dezső-Kálmán (deputat UDMR). OFITERI ACOPERITI MARKO BELA

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.