Ieri am aflat că o vecină s-a stins din viaţă într-un azil de bătrâni cu facilităţi medicale. Nu ştiu care dintre unităţile medicale şi nici nu contează. Motivul pentru care s-a mutat acolo a fost însă nu neapărat o boală fatală în sine ci faptul că, din cauza vârstei înaintate, se mişca cu multă greutate. Avea deci nevoie permanentă de ajutor din partea cuiva şi nu-ţi permitea angajarea unui ajutor permanent 24/7. A supravieţuit în unitatea spitalicească 5-6 luni.
Sigur, cineva ar spune că atât a fost viaţa, numai că deja este a treia sau a patra vecină care ajunsă într-o unitate spitalicească de tip geriatrie se stinge după câteva luni de internare în numai câţiva ani. Nici una dintre ele nu s-a internat pentru o boală "terminală" ci doar pentru că aveau nevoie de ajutor 24/7 şi nu-şi permiteau să angajeze pe cineva.
Deja pare cam multă coincidenţă pentru a nu fi o realitate sistematică. Încep să cred că astfel de locuri sunt un fel de sanatorii ale morţii. Din punctul meu de vedere, viaţa într-o asemenea instituţie ar trebui să-ţi mărească şansele de supravieţuire şi nu să ţi le micşoreze... doar eşti supravegheat medical. Ceva este putred în sistemul sanitar românesc.
Iată însă că în Japonia... Dar mai bine să postez ştirea:
Ministrul japonez al Finanţelor, Taro Aso, a declarat luni că statul ar trebui să lase bătrânii “să moară mai repede”, în loc de a apela la servicii medicale specifice pe banii guvernului.
Ministru de Finanțe: “Bătrânii ar trebui lăsați să moară mai repede”
“Ferească sfântul să fii forţat să trăieşti când vrei să mori. Nu poţi dormi bine când ştii că totul este plătit de guvern. Această situaţie nu va fi rezolvată până nu îi laşi să moară mai repede. Nu am nevoie de astfel de îngrijiri medicale. Voi muri rapid”, a afirmat vicepremierul în timpul unei reuniuni a Consiliului naţional privind reforma sistemului de securitate socială, citat de AFP şi preluat de Business Insider, potrivit Mediafax.Ştiu şi eu ce să zic... Bine că Ministrul japonez al Finanţelor, Taro Aso, nu-i pune pe o banchiză de gheaţă ca să le spună apoi la revedere... S-au mai văzut cazuri. Poate însă cu schimbările astea climatice... apar şi banchize în Japonia şi atunci totul devine foarte simplu.
Oficialul a precizat că a lăsat în scris ca viaţa sa să nu fie prelungită artificial de medici. Aso (72 de ani), fost premier, a preluat portofoliul Finanţelor la sfârşitul anului trecut. El nu este la prima declaraţie controversată. În 2001, Aso a afirmat că o ţară de succes este aceea unde doresc să trăiască “evreii bogaţi”.
Ministrul a revenit asupra comentariilor de luni, insistând că s-a referit strict la dorinţele sale personale la sfârşitul vieţii.
“Am spus ceea ce cred personal, nu cum ar trebui să fie sistemul de îngriji medicale pentru cei aflaţi aproape de moarte. Este important să îţi poţi petrece liniştit ultimele zile”, a susținut oficialul.
(http://www.dcnews.ro/2013/01/batranii-ar-trebui-lasati-sa-moara-mai-repede-spune-un-ministru/)
1 comment:
Este adevarat ca Marele mic domn Becali ar putea .......
Post a Comment