10 January 2013

"Scrisoare deschisă" către Teodor Baconschi


De la alegeri încoace PDL pare a nu mai exista. Dimensiunea politică este una tăcută, doar din când în când se mai aud nişte beţe pe gard, aşa cum domnul Boc a înţeles să se adreseze primului ministru la modul...
Primarul Clujului, Emil Boc îl somează pe premierul Victor Ponta să emită, de urgenţă, o ordonanţă care să dea posibilitatea autorităţilor locale să nu majoreze taxelor şi impozitele.
(http://www.digi24.ro/stire/Emil-Boc-ii-cere-premierului-sa-emita-o-ordonanta-care-sa-permita-autoritatilor-sa-nu-majoreze-taxel_70375)

Eu mă aşteptam că PDL-ul să aibă numai poziţii constructive în continuare, cum ar fi poziţionarea doctrinară alternativă la soluţiile guvernamentale ale Guvernului Ponta II. Ei bine nu sesizez nici un moment această alternativă din partea politicienilor şi specialiştilor PDL... Am fost un pic dezamăgit.

Prima dată am reacţionat la faptul că pe blogul doamnei Andreea Paul Vass, la o postare în care doamna Andreea Paul Vass se plângea că domnul Vosganian nu face economie la Ministerul Economiei, dar este preocupat de Justiţie... cineva a sugerat că "monologul puterii"... şi aşa mai departe. Am simţit nevoia să explic acestui domn ce aş aştepta eu de la doamna parlamentar Andreea Paul Vass, un specialist "în ale economiei".

Nu vă supăraţi, dar am impresia că nu aţi citit cu atenţie Constituţia României.

În România nu există conceptul de opoziţie. În alte state ale lumii acest concept există şi Opoziţia are nişte atribuţii extrem de exacte.

În România se vorbeşte numai şi numai despre puterile statului român.

Doamna Andreea Paul Vass face parte din Puterea Legislativă pentru că este membru al Parlamentului, şi nu face parte din nici o opoziţie (cel mult are “o poziţie”).

Domnul Varujan Vosganian este şi domnia sa parte din Puterea Legislativă dar, pentru că aici constituţia permite, este şi parte a Puterii Executive (după părerea mea acest lucru nu ar trebui uzitat, în numele separaţiei puterilor în stat… dar acum… asta e).

În consecinţă, doamna Andreea Paul Vass, ca parte a Legislativului, are nişte drepturi şi obligaţii (parte a mandatului de parlamentar care îi conferă aceste drepturi şi obligaţii) vis-a-vis de domnul Vosganian ca membru al Executivului.

CAPITOLUL IV
Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 – Informarea Parlamentului
(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. In cazul in care o initiativa legislativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului. Daca li se solicita prezenta, participarea lor este obligatorie.

ARTICOLUL 112 – Intrebari, interpelari si motiuni simple
(1) Guvernul si fiecare dintre membrii sai au obligatia sa raspunda la intrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori, in conditiile prevazute de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei interpelari.

ARTICOLUL 113 – Motiunea de cenzura
(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
(2) Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.
(3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.
(4) Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit articolului 114.


Iată aici o parte din elementele legăturii dintre Parlament şi Guvern.

Deci, ca membru al parlamentului doamna Andreea Paul Vass se putea exprima asupra Programul de Guvernare în momentul în care acesta a fost dezbătut. Nimeni nu poate lua dreptul unui parlamentar al României să dezbată şi să propună modificarea (că acest lucru reprezintă dezbaterea Programului de Guvernare). Doamna Paul a avut puterea de un vot (din cele multe ale parlamentarilor) în momentul în care s-a votat acordarea încrederii. După acordarea votului de încredere, Programul Politic este obligatoriu pentru Guvern şi el poate fi tras la răspundere de către Parlament numai dacă nu îndeplineşte Programul de Guvernare.

ARTICOLUL 102 – Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

ARTICOLUL 109 – Raspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.


Parlamentul nu poate cere Guvernului să facă ceva dincolo de Programului de Guvernare. Guvernul nu poate face ceva dincolo de Programul de Guvernare. Dacă doreşte să modifice ceva de acolo trebuie să-şi angajeze răspunderea, riscând retragerea încrederii, pe acea modificare.

Şi aici trebuie să vă întreb… aţi citit Programul de Guvernare înainte să comentaţi activitatea Guvernului Ponta?

Să mergem mai departe…

După cum vedeţi, în cazul în care doamna Paul are întrebări asupra guvernării, domnia sa are nişte instrumente instituţionale pentru a primi răspuns la asemenea întrebări, răspunsuri cu caracter oficial, verbal şi/sau în scris… Întrebări şi Interpelări. “Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare”. Prin legea responsabilităţii ministeriale, cei ce nu oferă în termen legal răspuns la întrebări şi interpelări, sau care dezinformează, pot să sufere pedepse penale.

De asemenea, doamna Paul poate iniţia, alături de colegii domniei sale, o moţiune simplă. Aici CCR a făcut, după părerea mea, o gafă (părerea mea de chibiţ)… În interpretarea mea (desigur, neoficială) moţiunea simplă a Parlamentului este obligatorie pentru Guvern. Lumea înţelege moţiunea simplă ca pe un fel de moţiune de cenzură la ministru dar care nu produce efecte, constituţia spune însă “prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei interpelari”, cu alte cuvinte, moţiunea simplă reprezintă o indicaţie de natură politică transmisă Guvernului care se alătură Programului de Guvernare, adică dimensiunii politice a Guvernului.

Sigur, mai este şi moţiunea de cenzură prin care se poate demite Guvernul (echipa şi/sau programul de guvernare) în momentul în care programul de guvernare devine anacronic sau dacă echipa guvernamentală nu respectă programul de guvernare.

În asemenea condiţii ceea ce spune doamna Paul, ca parlamentar în funcţie, trebuie să intereseze orice membru al Guvernului. În Statele Unite centrul de putere executivă este foarte puternic, dat fiind că se concentrează forţa premierului şi preşedintelui statului în aceiaşi funcţie… Aveţi impresia că acolo, în SUA, există un ministru care să nu fie interesat de ce spune un senator sau un congressman? Credeţi că acolo tratează cineva cu uşurinţă o solicitare de informaţii sau o anchetă parlamentară?

Stimate domn,
Atunci când legea se aplică şi se respectă, lucrurile nu mai sunt tratate în forma Puterea e la putere şi Opoziţia este în impotenţă.

Cu tot respectul, despre problema Oltchim aş vrea să aflu direct răspunsul doamna Andreea Paul Vass. Sper să nu vă supăraţi.

PS.
“Să nu ai habar de guvernare…”. Poate încercaţi să vă definiţi exact CE ÎNSEAMNĂ GUVERNAREA şi mai ales CE ROL ARE EXECUTIVUL în guvernarea României. Altfel… “habar ioc” cum spune turcul (“haber yok” ar fi în turcă), adică “nici o veste”.

(http://www.andreeavass.ro/blog/2013/01/usl-e-plin-de-scuze-si-de-acuze-solutiile-lipsesc-daca-vosganian-se-ocupa-de-justitie-de-economie-cine-se-preocupa/#comment-37165)

Puţin "încălzit" de acest "ping-pong" de comentarii, astăzi mi-am spus... ce mai face scriitorul de doctrină PDL Teodor Baconschi, care o mai fi poziţia domniei sale în aceste zile.

Intru pe blogul domnului Baconshi şi, spre surprinderea mea, după ce din urmă postare din perioada electorală, domnul Baconschi are o singură postare şi aceea despre... cartea domnului Andrei Pleşu, "Parabolele lui Iisus". Am intervenit cu următorul comentariu, poate un pic deplasat în context, menit să-l impulsioneze pe domnul Baconschi să-şi asume totuşi un rol politic mai important decât acela de propagandist al partidului.

@ Teodor Baconschi

Departe de mine gândul unei minimalizări a acestei cărţi... dar mă aşteptam de la domnia voastră la comentarii de natură doctrinară pe seama a ceea ce se întâmplă în această ţară. Sunteţi politician sau intelectual bibliofil? (fără a spune cumva că nu este benefic pentru societate intelectualul bibliofil) După ce aţi intrat cu mult tumult în politică, lumea v-a văzut în moment funebru pentru ţară cu lansări de doctrină creştin-democrată alături de caviar şi papion... aţi amuţit şi a rămas din dumneavoastră "personajul care i-a adus voturi lui Băsescu la Paris". Neplăcut din punct de vedere istoric. Asta doriţi pentru domnia voastră?

(http://baconschi.ro/dinspre-marele-cod-spre-marele-timp/#comment-1305)

Deocamdată comentariul nu este publicat, poate nici nu va fi publicat... Nu mă aştept nici la răspuns, dar măcar m-aş aştepta la o reacţie demnă din partea domnul Baconschi, înlătură din viaţa sa politică acel bull-sheet propagandisto-slugarnic băsist, degradant pentru un intelectual, şi se angajează, de data aceasta cu adevărat şi fundamental, în zona intelectualităţii politicii româneşti.

7 comments:

vaisamar said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Bibliotecaru said...

@ vaisamar

A se vedea:
http://bibliotecarul.blogspot.ro/2013/01/de-azi-inainte-limbajul-civilizat-este.html

vaisamar said...

saracul ... numai are in cine sa arunce cu ... pe blogul propriu =)))

vaisamar said...

buna poanta cu limbajul pentru a scuza lipsa de interes pentru ... postat zi de zi pe blog =)))

john said...

biblio
tu ai avut impresia ca pdl a fost un partid, ca a avut vreo viziune, conceptie, ceva???
nu cred ca esti atat de naiv...

Bibliotecaru said...

@ john

Stimate domn,
Românii au mitul calului răpciugos care mănâncă jăratec şi se transformă în armăsar pur-sânge.

Partidele din România sunt mai mult structuri de interese decât asocieri de natură politică constituite în scopul coagulării voinţei politice a membrilor-cetăţeni.

Poate că însă, ele se pot schimba... cetăţenii au început să aibă preocupări politice, să aibă şi ei diferite păreri, cetăţenii încep să spună că nu mai acceptă să fie "călăriţi" de "şefi", vor să aibă un cuvânt de spus. În momentul în care cetăţenii se vor deştepta, nici partidele politice nu vor mai rezista în zona de interese.

Uite aşa apare şi concepţia şi viziunea.

Bibliotecaru said...

Sau poate că nu... depinde de popor.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.