Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a treia parte

---

Viaţa este ciclică. Dacă nu ne amintim unde au dus căile trecutului, vom merge mereu şi mereu pe aceleaşi căi greşite. Cuba mijlocului de secol XX a trăit aceleaşi probleme de astăzi ale României. Poate ar trebui să deschidem larg ochii la trecut pentru a nu cădea în aceleaşi capcane în viitor.

Prezint deci, într-un mini-serial, un discurs al lui Fidel Castro cu subiectul CAPITALUL PRIVAT STRĂIN NU SLUJEŞTE NICIODATĂ BINELE ŢĂRII ÎN CARE ESTE INVESTIT. Cuvântarea a fost rostită de Fidel Castro la 24 februarie 1960 în faţa conducătorilor organizaţiilor muncitoreşti. Textul l-am găsit într-o culegere de texte, "Fidel Castro - Cuvîntări Alese", Editura Politică, Bucureşti, 1961.

Episodul trecut:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a doua parte

Datoria guvernului revoluţionar

De ce noi, reprezentanții puterii revoluționare, nu ne temem să răspundem în faţa poporului (aplauze), nu ne temem nici să răspundem duşmanilor poporului nostru? Pentru că noi spunem întotdeauna adevărul, nu-1 ascundem niciodată naţiunii, privim problemele în esenţa lor şi avem posibilitatea deplină să dovedim tuturor duşmanilor ca revoluţia a acţionat şi acţionează just; în acest sens deţinem dovezi incontestabile, cifre, fapte de netăgăduit. Iar atunci când noi dovedim adevărul cu ajutorul acestor cifre, cu ajutorul acestor fapte, duşmanii revoluţiei sunt nevoiţi sa tacă (aplauze), fiindcă ei n-au spus niciodată poporului adevărul, n-au cautat niciodată să lupte împotriva răului. Ei propuneau pentru rezolvarea celor mai importante probleme proiecte absurde şi irealizabile, care nu făceau decât să contribuie la sporirea nenorocirilor noastre şi la o agravare a problemelor. Iată de ce, după 50 de ani de existenta a republicii, ei au lăsat poporului nostru numai aceasta moştenire catastrofală. Astăzi, când vedem cum se îmbunătățește situaţia noastră pe zi ce trece, când vedem ce a obţinut poporul nostru numai într-un singur an, suntem îndureraţi gândindu-ne unde ar fi putut ajunge ţara noastră dacă din prima zi a proclamării republicii s-ar fi trecut la înfăptuirea, dacă nu a unor obiective măreţe, ca acelea pe care le realizam astăzi, cel puţin a unor măsuri mai simple pe care s-ar fi cuvenit să le înfăptuiască un guvern cinstit. Dacă ar fi săvârşit acţiuni măcar parţial justificate, n-ar trebui sa combatem relele împotriva cărora luptam astăzi. În acest caz n-am avea în faţa ochilor o privelişte atât de tristă a patriei noastre, ea n-ar fi ajuns după 50 de ani în aceasta situaţie.

Acum, când examinam o acţiune oarecare, de pilda construcţia de locuinţe, efectuarea semănăturilor pe ogoarele noastre, valorificarea bogăţiilor noastre naturale, ridicarea nivelului învățământului sau orice altă realizare înfăptuită în cursul acestui an, ne gândim mereu la ceea ce ar fi fost ţara noastră, atât de bogată în resurse naturale, atât de bogată în fii talentaţi şi inteligenţi, dacă n-ar fi fost în trecut victima unui jaf ale cărui proporţii sunt greu chiar de imaginat.

Pentru a răspunde duşmanilor, acelora ce lupta împotriva revoluţiei care rezolvă toate problemele noastre, putem folosi drept argument incontestabil o cifră caracteristică reprezentând bilanţul acestor 50 de ani, cifra de care nu ne-am fi lovit dacă s-ar fi luat până acum toate masurile despre care toate guvernele din trecut se mulţumeau doar sa vorbească.

Dacă cei ce se ridică astăzi împotriva noastră ar avea dreptate, n-am fi primit ca moştenire aceasta cifră. Vreau sa citez doar o singura cifră. N-am sa vă înşir numărul bordeielor din tara noastră, nici cel al localităţilor care n-au străzi şi conducte de apă. Nu voi cita numărul bolnavilor de tuberculoza lipsiţi de asistenţă medicală, nici numărul analfabeţilor. Vreau să citez doar cifra indicând numărul şomerilor care au existat în ţara noastră, căci ea este esenţială, şi toate nenorocirile se trag din acest rău, sunt rezultatul înapoierii economice a ţării, al stagnării ei, al lipsei de lucru din ţara noastră.

Aceasta cifră este un act de acuzare împotriva a tot ceea ce s-a făcut în ţara noastră până acum. Ea vorbeşte de la sine, pentru că omul trebuie sa trăiască dintr-o sursa oarecare, şi dacă nu trăieşte din munca lui, atunci trebuie să trăiască pe socoteala cuiva, căci în caz contrar moare, pur şi simplu, de foame. (Aplauze.)

Cum să nu te tulburi când vezi realităţile unei Românii post-revoluţionare într-un discurs atât de vechi?

Ce definiţie mai bună a politicianismului ieftin cu care ne înconjoară televiziunile? "Ei propuneau pentru rezolvarea celor mai importante probleme proiecte absurde şi irealizabile, care nu făceau decât să contribuie la sporirea nenorocirilor noastre şi la o agravare a problemelor". Demagogia este semnul politicii româneşti. Doctrinele nu mai există, promisiunile de tot felul fac oameni intraţi în politică peste noapte să ajungă în Parlamentul României... Cine sunt ei? Ce doresc ei? De ce omoară interesele personale interesele publice? Sigur, unii oameni sunt profund binevoitori şi chiar vor să facă ceva, sistemul însă este un fel de lichid vâscos, melifer, care fie corupe prin acea dulceaţă "dolce far niente", fie îl înghite pe ce ce se zbate să reziste...

Şi dacă indicatorii macroeconomici nu au viaţă, din păcate factorul uman, sinucigaşii, cetăţenii care stau în mizerie or pe străzi, bătrânii abandonaţi de societate prin azilul fetid al uitării şi, nu în ultimul rând, muritorii de foame, copii şi bătrâni deopotrivă... sunt plata unei societăţi ajunsă la decadenţă înainte de a urca, măcar şi simbolic, pe o culme.

Episodul viitor:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a patra parte