01 July 2011

Traian Băsescu "sfidează" la nivel mondial


Cum toată lumea vorbeşte despre asta, am încercat şi eu să am un pamflet mai altfel, poate "mai mult serios decât glumicos".

Constat că nu numai la noi clasa politică este o glumă, peste tot, la nivel mondial, glumele sunt una după alta.

Lumea politică, supusă din greu mecanismele curentului "Noua Ordine Mondială", pare să înlocuiască politicienii intelectuali, ce ar trebui să iasă la suprafaţă, cu politicienii glumă. Cu alte cuvinte, unde ar trebui să avem o expertiză a guvernării regăsim bizare dimensiuni uşor supra-realiste şi greu absurd-abrutizate.

Să recapitulăm un pic.
1. Domnul Băsescu are o reacţie ciudată la B1TV, o televiziune minusculă părăsită de Naşu', şi aruncă o vorbă în vânt, asta în susţinerea ciudată a unei idei ciudate (miza nu era cu nimic mai mare decât o bală discuţie politicoasă, de salon).
2. Toată ţara se aprinde de la această reacţie, atrăgând atenţia asupra unui semn de bravadă care capătă dimensiuni umflate şi pare că striveşte întreaga societate cu greutatea ei. Apar reacţii intelectuale de pe tot teritoriul României care condamnă poziţia preşedintelui României.
3. Domnul Băsescu se duce la altă televiziune minusculă, 10TV, la Naşu' plecat de la B1TV, aruncă o “clarificare” şi mai rea... în sensul că se încăpăţânează să terfelească poziţia de preşedinte susţinându-şi absurd, fără nici o miză, o părere personală.
4. Se supără “ruşii” şiiiii… Alexander Lukashevich, purtător de cuvânt al ministerului de externe al Federaţiei Ruse… dă un mesaj pe TWITTER…

“Rusia este revoltată că preşedintele român a declarat că şi el le-ar fi ordonat trupelor sale să treacă râul Prut pentru a ataca URSS în 1941″

Iată, mai că-mi vine să zic... bre, mă laşiiii! Pe twitter, tată! Ăştia-s şmecheri frăţicule... te ţine updated.

5. Ruşii revin şi îl lovesc un pic “mai cu talent”, ca într-o încercare Brinel, exact în epruveta martor fărmată din fluierul piciorului lui Traian Băsescu… Asta aşa, ca încercare de duritate... şiiiiii... mai că-l fac iresponsabil, numai bun de trimis în laboratoarele uniunii europene pentru reciclare ideologice.

6. Preşedintele Traian Băsescu este prins pe un hol în Palatul Cotroceni şi mai dă o declaraţie grăbită.

6 şi un pic. Domnul Băsescu îşi reafirmă poziţia anti-URSS ca noi să credem că de fapt domnia sa nici nu a fost comunist, nici gura nu-i miroase a nimic. Eu astă concluzie trag din reacţia domnului Băsescu, URSS+Băsescu=HATE! Încă o dată domnul Băsescu uită că o relaţia personală a domniei sale cu Uniunea Sovietică este pe cu totul alt palier decât relaţia României cu Federaţia Rusă.

http://shareitto.com/wp-content/uploads/2011/05/I-Hate-You-2-200x116.jpg

(sursa: http://shareitto.com/love-me-or-hate-me)

7. În sfârşit, domnul ministru Baconschi, sau cineva în numele domniei sale (căci deja ne-am obişnuit), oferă posterităţii un text din care se poate înţelege orice şi nimic totodată.

Ministerul Afacerilor Externe al României a luat notă cu surprindere de declaraţia exprimată în numele Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, care se referă la unele comentarii ale Preşedintelui României pe teme istorice.
Ministerul Afacerilor Externe român consideră complet nepotrivit limbajul folosit în declaraţia oficialului rus pe acest subiect şi dezavuează utilizarea unor comentarii privind evenimente tragice, atât pentru poporul român, cât şi pentru cel rus, de acum 70 de ani, dându-le o semnificaţie în actualitatea politică.
Considerăm regretabilă şi lipsită de temei lansarea unei asemenea reacţii publice cu o violenţă de limbaj inacceptabilă, fără o informare completă şi o minimă interacţiune prealabilă în plan diplomatic.
Ministerul Afacerilor Externe al României are deplina deschidere pentru a dialoga cu Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, pentru eliminarea oricăror confuzii şi denaturări ale informaţiilor ce au stat la baza reacţiei oficialului rus.
În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe consideră că acest episod nu trebuie să conducă la afectarea dialogului firesc, purtat în termeni de civilitate, care este normal să definească relaţiile bilaterale şi îşi exprimă disponibilitatea pentru dialog cu Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse pe orice temă de interes bilateral.

Mie mi-a plăcut mai ales “fără o informare completă şi o minimă interacţiune prealabilă în plan diplomatic”. Înţeleg că domnul Băsescu le-a dat o scatoalcă după ceafa istoriei Uniunii Sovietice după o prealabilă informare completă şi o minimă interacţiunea în plan diplomatic. :D

Aşa se face astăzi politica externă. Ce timpuri am ajuns! Fiecare trage focuri în fiecare, numai să împuşte ceva înainte de a împuşca altul.

Îmi aduc aminte de o replică care a ajuns celebră, prin efortul celor de la Evenimentul Zilei...

"Dacă nu împuşcăm noi raţele, le împuşcă alţii. Ele vin primăvara din alte părţi şi nu este voie să le împuşti o anumită perioadă, sunt legi bine stabilite. Sunt anumite specii care trebuie să nu fie distruse. De fapt, la noi nu stă nicio specie. Toate sunt migratoare. Ele nu au baza lor aici. Ar însemna să facem tot ce se propune aici numai pentru faptul că vin şi stau o lună în Deltă şi apoi pleacă în alte părţi. Dacă ar sta permanent ar fi altceva". (Nicolae Ceauşescu, anii '70)

http://www.evz.ro/typo3temp/pics/14_ceausescu_9ce4d170a3.jpg
(sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/ceausescu-daca-nu-impuscam-noi-ratele-le-impusca-altii-932354.html)

Mi se pare mie sau chiar a început să semene domnul... Dar mai bine tac. Cine ştie cum ajung şi eu mogul şi mă aleargă cu vreun dosar pentru că sunt prea sărac şi fac România de râs. Poate sunt confundat cu o pasăre migratoare şi... PAC!

1 comment:

Vasile, said...

Biblio,

-Doar pasarile care fac politica sunt migratoare , in Delta sunt peste 30 de specii care nu fac politica!
-Moraru nu a plecat , presedintele a crezut de cuzinta sa multiplice la sapilograf postul amicului Paunescu!
-Un alt fenomen de sorginte autarh, a aparut dupa declaratiile iresponsabile ale presecdintelui , este falsul patriotism clamat de sustinere a presedintelui si condamnare a reactiei Rusiei. Si eu sunt de acord ca Finlanda sa se abtina deoarece era vorba de Rusia!
-De loc off topic as adauga ca imberbul Badea se lamenteaza alaturi de anicul Gadea de nenumaratele amenzi primite,eu cred ca meritat, de la CNA. Ma intreb insa de ce postul TV de unde Presedintele a emis insulte la adresa Casei Regale nu este amendat cel putin pentru faptul ca in emisie nu au avut un reprezentant al Casei Recale pentru a asigura echilibrul comentariilor si al punctelor de vedere?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.