08 August 2012

Traian Băsescu a inventat un nou tip de genocid


După ce populaţia României a scăzut drastic înmulţindu-se, aşa cum încearcă să ne convingă domnul Băsescu, prin creştere de pensionari şi scădere de pre-nubili, după scăderea salariilor şi pensiilor, după ce spitalele s-au închis, după ce programele de sănătate merg din hop în hop... domnul Traian Băsescu a inventat o nouă formă de supliciu care conduce românii (şi România) la sinucidere în masă. Este o modalitate perfidă de genocid, mai ales că foarte puţină lume îşi dă seama cum acţionează ea profund şi tainic. Cel mai pervers lucru este că acest genocid loveşte, în primul rând, în cei ce îl susţin pe preşedintele suspendat, dar şi în lucrurile neînsufleţite. De aceea şi spuneam că şi România are în acest moment tendinţe sinucigaşe, nu numai românii. Această armă este cea a plictisului letal. Oamenii ascultă cuvântările preşedintele suspendat, de zi cu zi, şi ajung la gesturi disperate. Iată, numai departe de ieri, o ambulanţă care părea în deplinătatea calităţilor ei tehnice, s-a sinucis aruncându-se într-o groapă adâncă, punând în pericol şi viaţa celor care călătoreau cu ea.

Iată recuperarea ambulanţei sinucigaşe la scurt timp după ce şi-a pus capăt suferinţei...


(http://www.adevarul.ro/locale/vaslui/Ambulanta-pacienti-rasturnata-intr-o-cativa_0_751724897.html)

Priviţi farurile plânse şi expresia depresiei instalată pe radiator.


(Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto http://www.mediafax.ro/politic/antonescu-basescu-nu-scapa-de-mine-decat-daca-ma-omoara-trebuie-sa-dea-socoteala-9929934)

Eu am înţeles că nu reuşesc să-l suspende, nu înţeleg însă de ce-l mai dau la TV. Campania s-a terminat şi, până revine la Cotroceni, domnia sa este un om de pe stradă. Acum s-a apucat să facă documentare relative la liste... Brrrr, feriţi-vă, închideţi televizoarele, încercaţi să nu mai circulaţi pe la Piaţa Galaţi... mergeţi prin altă parte. Este o armă perfidă care îndemnă la sinucidere şi nu poate fi tratată cu nimic. Desigur, televiziunile sunt şi ele în acest joc murdar.

24 comments:

Robert Horvath said...

DIN LAC IN PUT I AUTORII LOVITURII DE STAT TREBUIE SA
FIE PEDEPSITI CONFORM LEGILOR ROMANESTI SI INTERNATIONALE ! FAPTA SI PEDEAPSA !
Se incearca o penibila diversiune cuplata cu amenintari.
Am cerut ca si multi romani executia unui presedinte
vinovat pentru genocid ....numai dupa un proces legal televizat. Democratia in actiune.
Daca Basescu este considerat nevinovat el va fi eliberat
.....si dece nu decorat ......?
Pana una alta am trecut cu toate armele de partea sa.
Asistam la o lovitura de stat impotriva statului roman. Da ....cei vinovati de distrugerea institutilor si a imaginii Romaniei in lume trebuie sa faca fata imediat unui tribunal militar.
Nimeni nici Basescu nici Iliescu nici Nastase nu au dus prejudicii atat de mari Romaniei atat din punct de vedere economic si politic.
Sa ajuns ca un denuntator al progromului de la iasi in care au murit conform documentelor oficiale 1300 de oameni nevinovati....... sa fie numit ministru .
Un ministru dat in urmarire oficiata de organizatia care se ocupa de vanatoarea de nazisti. Iata unde am ajuns.
Romania este considerata de intreaga lume ...o paria ...un stat in afara lumii civilizate ....
Acest puci incearca reintroducerea Romaniei in spatiul de influenta rusesc.
Nicoodata Basescu nu a fost inovatit de o asemrnea blasfemie.

Romania a cazut din lac in put .

Robert Horvath said...

INSTIGARE LA VIOLENTA SI LOVITURA DE STAT !
Bibliotecaru
Cu tot respectul pentru care al am pentru dumneavoastr....editorialul este o chemare la violenta.
A numi un presedinte chiar si suspendat vinovat de genocid.... este greu de trecut cu vederea.
.......Iar niste pucisti care au dus Romania un urma cu 60 de ani in spate sa fie laudati.
LOVITURA DE STAT VA FI INABUSITA !
ROMANIA SE VA INTOARCE LA CIVILIATIE SI PROGRES! !

Robert Horvath said...

Dan Şova, în vizorul vânătorului de nazişti

GUVERNUL PONTA IN CENTRUL ATENTIEI MONDIALE

"Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru. În ceea ce ne priveşte, este inacceptabil. Nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru"

O reacţie foarte dură a avut şi Efraim Zuroff (64 de ani), directorul Centrului „Simon Wiesenthal" din Ierusalim. Acesta a declarat pentru RFI că „Dan Şova ar fi un oaspete bine-venit în Iran! E revoltător că se află în Guvern!"
Reacţia lui Zuroff este importantă, dată fiind că acesta este o voce ascultată la nivel înalt, în plan extern.
În 1978 a devenit primul director al Centrului „Simon Wiesenthal" din Los Angeles.

Supranumit „vânătorul de nazişti", istoricul Zuroff şi-a dedicat viaţa aducerii în faţa instanţei a celor vinovaţi de holocaust. S-a întors în Israel în 1980, unde a colaborat cu Departamentul de Justiţie al SUA pentru a pregăti dosarele de acuzare împotriva criminalilor nazişti care locuiau în Statele Unite. În 1986, a revenit la Centrul „Simon Wiesenthal". În 2008, a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace.

O reacţie foarte dură a avut şi Efraim Zuroff (64 de ani), directorul Centrului „Simon Wiesenthal" din Ierusalim. Acesta a declarat pentru RFI că „Dan Şova ar fi un oaspete bine-venit în Iran! E revoltător că se află în Guvern!" Reacţia lui Zuroff este importantă, dată fiind că acesta este o voce ascultată la nivel înalt, în plan extern. În 1978 a devenit primul director al Centrului „Simon Wiesenthal" din Los Angeles.
, comunitatea evreiască este extrem de influentă pe plan internaţional. „Sunt oameni foarte importanţi, cu mare influenţă. Nu uitaţi că lobby-ul evreiesc în Congresul american este nr. 1.
Pucistii si-au pus tot mapamondul in cap . Dupa comunitatea europeana si SUA urmeaza evreimea mondiala. Opriti aceasta nebunie pana nu ca fi prea tarziu pentru noi toti !

Robert Horvath said...

ROMANII AMERICANI IMPOTRIVA LOVITURII DE STAT !

Bibliotecar
Ratiunea dumneavoastra a disparur complect.
Ura din capul dumneavoastra creiaza monstrii. Basescu este vinovat de toatele relele. Ce veti face dupa dispariria tapului ispasitor. ?
Veti descoperii o Romanie
izolata complect. O parie mondiala.
USL va inbunatatii viata romanilor ? Dimpotriva va duce tara intr-un colt chiar fara de iesirea.
Romanii americani sunt vreo doua milioane. Toti absolut toti au refuzat sa participe la lovitura de stat.
Participare la vot sub 1% ...
Cu alte cuvinte au participat la vot doar diplomatii si oamenii servicilor.
Romanii din SUA au boicotat referendumul
Ieri, 29 iulie, a avut loc referendumul prin care s-a incercat demiterea presedintelui ales al României Traian Basescu. La Chicago in cele 4 sectii de votare, doua la bisericile romanesti, una la Consulat si alta la biblioteca romaneasca din Niles, au votat 475 de romani. Prezenta la vot a fost una scazuta, la sectia 246 din Niles au votat 95 de persoane.
Pe intreg cuprinsul Statelor Unite au votat dupa estimari sub 2,500 de romani. acum nu s-au prezentat la vot tocmai pentru a protesta si sanctiona actuala guvernare fata de aceasta risipa de timp si bani, contribuind in acest fel la invalidarea acestui referendum.

Robert Horvath said...

SCRISOARE ADRESATA SECRETARULUI DE STAT CLINTON !


Politicienii americani profund ingrijorati de situatia politica din Romania
O scrisoarea semnata pe 25 iulie, 2012 de Michael R. Turner si de Loretta Sanchez, membri ai Camerei Reprezentantilor din Congresul America a fost trimisa secretarului de stat Hillary Clinton, in continutul ei fiind exprimata ingrijorarea fata de situatia politica din Romania ca urmare a actiunilor USL-iste din ultima vreme. Acestia puna sub semnul intrebarii respectarea principiillor democratiei, a legilor de drept si cele constitutionale din Romania dupa venirea la putere a USL.

Robert Horvath said...

VOICULESCU L-A NUMIT PE SOVA !
MOTANUL CONDUCE ROMANIA !

Ar fi pacat.....

Ar fi pacat ca Romania sa-si tensioneze relatiile cu evreii din cauza acestui individ.
USL ar putea pune pe oricine altcineva pe acel post, nu neaparat pe acest Sova care-i face de ras in primul rand pe USL dar, in ansamblu, de suferit va avea de suferit tot mediul romanesc , mai ales cel de afaceri.
Nu spune nimeni ca esti obligat sa-i iubesti pe evrei mai mult decat pe americani, pe polonezi, pe belgieni sau pe oricare alt popor, dar chiar ca ar fi pacat sa te pui rau cu ei, cu evrei, numai din cauza incapatanarii acestui individ de a ramane ministru.
Daca el nu demisioneaza, macar Ponta ar putea sa-l dea jos, mai ales ca motivele sunt cat se poate de "solide"

Dar, se pare ca Ponta nu mai este stapan nici macar pe propriul sau guvern. Altcineva trage sforile!

ZeV said...

Biblio
La tema anterioara spuneti urmatoarele:
,,prin luptă, ne putem lua ţara înapoi înainte să devină integrala a altora. "
Domnule Biblio...dvs cunoasteti o alta modalitate de lupta, in afara exprimarii optiunii electorale prin vot ? Eu nu.
Ata eu , cat si dvs, ,,am luptat" in singura maniera admisibila intr-un stat democratic, adica, am aplicat o stampila pe buletinul de vot.
Dupa cum constatati, nu este suficient. Ba chiar, am ajuns in situatia de a ne intreba daca nu suntem, cumva, infractori. Desigur ca in Germania, Franta sau Marea Britanie, nimeni nu pune la indoiala legitimitatea deciziei unui popor care se exprima prin vot. Dar, ce conteaza Romania ? Noi insine, am votat, de-a lungul timpului, politicieni iresponsabili, care nu cunosc, sau mai bine zis, nu percep, semnificatia sintagmei ,,interes national", asimilata de multa lume drept un bla bla neinteresant si lipsit de continut. Asta este, ce semanam, tot noi culegem. Domnule, Romania este tara nimanui si, in acelasi timp, a oricarui politruc, magnat sau aventurier din afara , chiar daca domnul Antonescu ne asigura ca aceasta natie nu este ,,sat fara caini".
Ba da, domnule...este un sat plin ochi de patrupede cu colti si limba scoasa si care scuipa bale in directia democratiei. Din pacate, noi, oamenii normali si banali, nu mai avem loc de ei.
Repet, domnule Biblio, tara romaneasca nu mai apartine, din nefericire, romanilor.
Asa ca, va propun sa nu va mai iluzionati ca, o masa critica de cetateni vor lupta pentru tara lor, umar la umar cu domnia voastra. Din fericire, aveti mintea dvs, universul dvs interior si cartile din biblioteca dvs. In aceste spatii eminamente private, politia politica a domnului Traian Basescu nu are acces. Si nici procurorii doamnei Codruta Kovesi.
Astept reactia iesencei mele doamna Mona Pivniceru. Este singura care se poate opune asaltului declansat de forte straine de interesul national, impotriva statului de drept.
Va avea destul curaj in confruntare directa cu un pirat ?
Sper că distinsa doamnă si-a trecut, cu mare atentie, in revistă, doctoratele. ;)
Intr-un stat condus netransparent de forte oculte, orice este posibil. Absolut orice, mai putin o revolta pe scara larga a cetatenilor.

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Ia fiţi un pic atent...

"Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat vineri, 03.08.2012, intr-o conferinta de presa organizata la sediul de campanie, ca autoritatile “nu fac decat sa ii puna pe primari in situatia de infractori, pentru ca ei au comunicat si listele initiale” adaugand ca ii atentioneaza pe primari “din grija pentru ei sa nu intre intr-un joc din care iesirea sa fie undeva intr-o celula. [...] Cei mai greu loviti intr-o astfel de situatie, cand se vor juca cu listele electorale, vor fi primarii stahanovisti, cei care au peste 100% prezenta la vot.""

şi


"El a mai spus că România a suferit "daune enorme" financiare, investiţionale şi de imagine, ca urmare a "loviturii de stat" din 3-6 iulie. "Convingerea mea este că cei care au organizat această lovitură de stat, eşuată prin referendumul de ieri, trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului. Sigur, nu vreau să se interpreteze greşit, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru votul lui, dar oricine poate fi tras la răspundere atunci când, deliberat, emite acte normative neconstituţionale, care au ca obiectiv blocarea activităţii instituţiilor statului", a completat Băsescu."

şi

„În ceea ce mă privește , o altă concluzie a acestui referendum este aceea că în societatea românească s-a creat o falie uriașă, care devine pricipalul risc pentru națiunea română. Obiectivul major al activității mele până la incheierea mandatului este diminuarea și eliminarea acestei falii. Nu a apărut peste noapte, ci își are originea în sitoria post-decembristă, care deja a devenit riscantă pentru atingerea obiectivelor pe care națiunea română le are”

GENOCÍD, genocide, s. n. infracțiune săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic

Robert Horvath said...

ZEV
SE PARE CA NU SUNT TEMELE BIBLIOTECARU.....CI TEMELE LUI NICOLAE CEAUSESCU
TOVARASI SI PRIETINI
NU VOM ACCEPTA AMESTECUL IN TREBURILI NOASTRE
INTERNE !

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Problema cetăţenilor este că ei susţin sau înjură politica în loc să fie solidari.

Sunt, ştiu şi eu, poate 3 milioane de membrii de partid. Asta înseamnă că rămân cam 10-12 milioane de cetăţeni apolitici (am mai exclus o sumă de oameni care nu pot face, prin natura funcţie, politică)

Un corp de 10 milioane de cetăţeni pregătiţi, în orice moment, să intervină împotriva oricărui abuz politic, oricărui lucru anormal... ar rezolva problema. 10 milioane de români poate da un şut în fund şi "Investitorilor" care au preluat firmele româneşti pe nimic, şi FMI, şi oricui. Problema este ca 10 milioane de români să înţeleagă că suverani înseamnă deasupra regulilor, stăpâni... şi nu slugile politicienilor.

ZeV said...

PS
Cred ca va trebui , dupa parerea mea, sa (va)faceti o retrospectiva a blogului dvs, pentru a decide daca aspectul lui actual este pe placul dvs. In locul domniei voastre, daca cineva doreste sa va transforme casa virtuala intr-o platforma a diversiunii si propagandei desantate, as percepe, cel putin , o taxa. Ca pe site-urile de cumparari. Vrei un spatiu de comentariu de cinci randuri ? Achiti 5 euro.
:))

Robert Horvath said...

Bibliotecaru
Sunt extrem de atent.
La fel de atenta este Comisia de Venetia, Departamentul de Stat, Congresul SUA, Anti Defamation League etc.
ACUZATIA DE GENOCID ESTE O INVENTIE A MINTII DUMNEAVOASTRA INCARCATA DE URA.
DEMONSTRATI PUNCTUAL CARE DIN DECLARATIILE LUI BASESCU ....SUNT FORME DE GENOCID....SI DECE !

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Dacă tot pierdeţi timpul pe aici, încercaţi să fiţi interesant. Şi nu treceţi dincolo de limită pentru că închid de tot blogul şi mă apuc să fac ode pentru Traian Băsescu. :D Haideţi că m-aţi plictisit. Totul are o limită.

Robert Horvath said...

Stiam ca in disperare de cauza semidomnul
Zev va va cere sprijinul. El doreste ca blogul dumneavoastra sa devina un monolog interior al persoanei sale. Un blog de propaganda de sorginte nostalgic ceausista.

ZeV said...

Domnule Horvath
Dumneata vorbesti deseori despre culpabilitatea presedintelui suspendat si despre absoluta necesitate de a fi condamnat la moarte. Prin urmare, domnia ta deja a dat un verdict, in locul judecatorilor. In consecinta, dumnea sustii o persoana politica pe care instanta dumitate interna a culpabilizat-o si a si condamnat-o definitiv si irevocabil.
Cu alte cuvinte, domnule Horvath, esti complice cu un...infractor, daca ar fi sa credem in sinceritatea dumitale. ;))
Repet, constat ca nu ai, stimate domn, absolut deloc, simtul ridicolului. Sper ca nu ti-ai propus sa te faci de ras pe gratis, ca daca e asa, chiar ca e timp irosit. Costurile cu intretinerea in cutiutele cu tatami in care troneaza obiectul esential cu 38 de butoane, nu sunt de ici de colo.. ;)

Robert Horvath said...

CATUSE PENTRU MOTANUL CANGRENAT AL DEMOCRATIEI
ROMANESTI !

Propaganda tovarasului de idei Zev nu va plictiseste ?
Vreti sa fiti adulat si iubit. "Temele dumneavoastra"
cum le numeste nostalgicul trecutului sa fie tratate cu
atentie si fervoare patriotarda ?
Cand nu mai aveti argumente treceti la amenintari.
M-am obisnuit cu acest tratament din ancheta securitatii....nu ma impresioneaza deloc. Sunt ca un vant cu parfumuri ........
Stiu precis
din comentariile sale, ca actualul conducator al Romaniei ( de facto ) Dan Voiculescu citeste blogul dumneavoastra.
Sper sa-i mai ofer inca o noapte nedormita si visuri cu catuse noi si lustruite.
Cu sinceritate.

Robert Horvath said...

TARGOVISTE , TARGOVISTE SI IAR TARGOVISTE !
Zev
Cineva spunea ca un om inteligent poate sa inteleaga
doua lucruri deodata....evident ca nu este cazul dumitale. Cea mai mare parte din romani ar accepta
cu placere trecerea lui Basescu in fata unui pluton de executie.....
Nu eu decid acest lucru ci un tribunal. Eu fac doar un pronostic al verdictului.
Lovitura de stat actuala depaseste cu mult toate vinele lui Basescu.
Aceasta nu este numai parerea mea ci a intregii lumi civilizate....pe care dumneata o urasti de moarte.
Iubesti doar ignoranta, saracia si mizeria . Toate imbracate intr-un staniol nationalist ....rupt in fund.
Democratia trebuie salvata iar apoi ne vom ocupa de procesul lui Basescu .... cu UDMR in banca acuzatilor.
Sper ca presedintele sa beneficieze de toate onorurile cuvenite. Tragatorii trebuie sa fie de elita si dupa "ciuruire "
sa se cante imnul national !

ZeV said...

Domnule Biblio, de aceasta data, desi va inteleg mahnirea, nu pot fi de acord cu dvs.
Nu pot fi de acord cu formularea...,,Problema este ca 10 milioane de români să înţeleagă că suverani înseamnă deasupra regulilor, stăpâni... şi nu slugile politicienilor"
O actiune eficienta a unei comunitati de cetateni suverani, intr-un stat membru al UE, nu se poate intemeia pe absenta regulilor, pe anarhie si neantul principiilor, fara ca o astfel de actiune sa degenereze in haos, instabilitate si nesiguranta pentru orice cetatean aflat pe domeniul public sau in propria-i locuinta.
Va reamintesc evenimentele din 1989si din Piata Universitatii , in urma carora, un numar semnificativ de simpli cetateni au murit, sau au fost agresati si umiliti pe strada, doar pentru ca au avut neinspiratia de a se afla in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Multi au devenit, ulterior, ,,eroi" fara voie. Cat de mare este cinismul politicienilor...de aceea, doar unitatea, eduatia, informarea din mai multe surse si actiunea concertata, in deplin acord cu regulile statului de drept, pot aduce victoria poporului roman.
Nu uitati un lucru esential...la toamna, strategia boicotului NU FUNCTIONEAZA. Prin urmare, nu exista nici un motiv ca cetatenii sa-si piarda speranta si sa cada in..butoiul lui Diogene.
;)

Robert Horvath said...

Zev
Dintrodata vorbiti de lege. Si sub Ceausescu au fost legi. Oare apelul dumneavoastra antisemit nu intra
in prerogativele legislatiei romane ?
Dumneavoastra si bibliotecarul vreti aplicarea legilor dupa comvenienta si Basescu sa fie condamnat
pentru " un nou tip de genocid "
Gradina domnului e mare si plini de nostalgici....

Robert Horvath said...

BIBLIOTECARI DEASUPRA LEGILOR SI A BUNULUI SIMT ELEMENTAR !

Cine incalca toate legile nationale si internatonale.
A numi un ministru negationist al progromului de la Iasi nu este impotrica legii. Sa ameninti si sa faci presiuni asuptra Curtii Constitutionale nu este ilegala ?
A acuza pe Basescu de " un nou tip de genocid " nu sare din lege si din logica ca sa nu spun...din bun simt.

ZeV said...

Bibliotecaru
Inca ceva, dupa care ma retrag la Olimpiada.. ;)
Va rog sa verificati, daca, in afara vacarmului diversionist declansat de tot felul de neaveniti, pe toate canalele de difuzare a informatiei, exista vreu document oficial, SEMNAT SI PARAFAT, remis oficialilor romani in mod direct , sau prin ambasadori, de catre cancelarii straine, din care sa rezulte o confirmare a acceptiunii prezidentiale ca ceea ce se intampla in Romania este etichetat fara echivoc drept ,,lovitura de stat".
ps
Daca cetateanul in tricou albastru va continua sa ameninte, seara de seara, la televizor, atitudini contondente urmate de reactii prompte ale unei parti din stat, s-ar putea sa iau in calcul si aceasta varianta...desigur, in sens diametral opus.
Ce este amuzant in tot acest cosmar consta in faptul ca acel om, scapat de sub controlul propriei ratiuni, ne vorbeste, in rarele momente de trezie a mintii, despre necesitatea reconcilierii.
Ati vizionat, cu siguranta, filmele cu Stan si Bran. Sau acela cu Chaplin si globul pamantesc. Atunci am ras, dar acum, suntem, din pacate , in lumea reala.
;)

Robert Horvath said...

TRAIASCA BOICOTUL !
EL FACE PARTE DIN EXERCITIUL DEMOCRATIC !
EL A FOST INTREBUINTAT DE GHANDI., MARTIN LUTHER KING SI MANDELA !
EL ESTE CONSTITUTIONAL SI DEMOCRATIC ACCEPTAT DE TOATA LUMEA CIVILIZATA !

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Nu am spus fără reguli, ci mai importanţi ca regulile lor. Dacă vă amintiţi, la revoluţie nu s-au respectat regulile statului comunist, cetăţenii au fost deasupra regulilor.

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Deci nu vreţi să renunţaţi...

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.