21 August 2012

Zarurile au fost arucante...


... din păcate Serviciile Secrete ale României au dovedit că nu au în rândurile lor atât de mulţi patrioţi încât să poată rezolva problema intervenţiei politice în decizia Curţii Constituţionale. Doamnelor şi domnilor, aţi trecut pe lângă momentul în care vă puteaţi afla în serviciul poporului.



COMUNICAT DE PRESĂ

În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :

«1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.

2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George-Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.

Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»

Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.

Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
(http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/21august)

30 comments:

vaisamar said...

care popor ?

Asterisc said...

Amarnică amăgire că în România avem democrație. Votul poporului nu a contat, dacă o fi contat vreodată!

ZeV said...

Unii se intreaba de ce Curtea Constitutionala nu a luat o decizie imedidiat dupa finalizarea numaratorii la BEC.
Simplu. Era nevoie de timp pentru a discredita votul exprimat de cei 8,5 milioane de romani, INCLUSIV al celor care au pus stampila pe NU, INCLUSIV prin implicarea institutiior de forta ale statului basescian (procuratura si serviciile secrete). In acest fel se spera ca populatia neportocalie va fi confuzata, scarbita si descurajata a mai vota la toamna, oricum, inhibata a mai vota cu USL.
Domnule Blaga, din acest moment, dupa Traian Basescu, domnia ta este inamicul meu numarul 2. Daca domnia ta crede/crezi ca ai de-a face cu prostii...satului Balteni sau Suraia, care, de altfel, s-au desteptat si dumnealor si i-au trezit si pe altii prin efect de tavalug, te inseli amarnic.
Prin urmare voi gauri, la toamna, cu stampila, buletinul de vot. Nu voi ceda tentatiei de a iesi pe strada, nu voi renunta NICIODATA la dreptul meu fundamental, recte, acela de a vota, nu voi renunta sa cred in democratie si intr-o REALA independenta a justitiei !
Si intr-o REALA INDEPENDENTA A ROMANIEI !
Jos tradatorii neamului romanesc si toti cei care sfideaza cu aroganta desantata un popor !
Definitie : popor= suma cetatenilor cu drept de vot care VOTEAZA.

Bibliotecaru said...

Acum că totul s-a terminat, pot spune şi eu ce am de spus.

Curtea Constituţională nu avea cum să ia altă decizie, pentru că nu avea puterea de a modifica acea cifră a înscrişilor pe listele electorale validată de BEC, oricâte argumente ar fi primit, pentru că nu putea să valideze o altă cifră.

Încercarea de modificare a acelei cifre nu avea nici un rost la Curtea Constituţională, ea trebuia încercată la BEC. În cadrul BEC există 7 judecători (adică un complet de 7 judecători) care chiar acest rol îl au în BEC, să ia HOTĂRÂRI ale Biroului Electoral Central adoptate în interpretarea Legii. BEC-ul putea să facă o chestiune cu cifra celor înscrişi pe listele electorale ÎNAINTE de referendum. Dacă nimeni nu a contestat cifra ÎNAINTE de referendum, cu argumentele pe care Guvernul a venit acum, astfel încât să provoace o Hotărâre a BEC, CCR-ul nu avea cum să schimbe totuşi o cifră validată de BEC, ar fi putut cel mult să spună că referendumul nu s-a desfăşurat conform legii şi să ceară repetarea lui după ce se stabileşte exact câţi români sunt înscrişi pe listele electorale permanente.

Bibliotecaru said...

Vreau să spun că eu nu sunt supărat pe membrii CCR care au dat această decizie, sunt totuşi supărat că în România, după atâtea cheltuieli, de atâţia ani, (vorbim poate de miliarde euro de-a lungul anilor) nu avem o bază de date "la zi" cu Listele Electorale Permanente. Mai sunt supărat că nici măcar un politician nu a spus EXACT cum stă treaba cu Listele Electorale Permanente, toţi au avut păreri contrare legii. Nu numai că Listele Electorale Naţionale nu au fost actualizate astfel încât cei plecaţi în străinătate să fie scoşi, dar nici Autoritatea Electorală Permanentă nu a prezentat Listele Electorale Permanente cu cei din străinătate, conform legii.

Debandada existentă în România este la un nivel incredibil.

vaisamar said...

legea 3/2000 :

Art. 4

Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Art. 5

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

restul e cancan =))

ZeV said...

FOARTE INTERESANT SI, DE CE NU ? AMUZANT

Aflat, eu insumi, in ultimele 7 zile la Costinesti, printre romani de etnie romana fara prejudecati, in putinele pauze de golful francezului, l-am vazut pe domnul presedinte ilegitim (de facto n.r.) al Romaniei multumind maghiarilor din Covasna si Harghita pentru comportamentul civic (maghiar n.r.) manifestat de domniile lor, prin statul acasa in ziua de 29 iulie 2012.
Daca domnul Traian Basescu se simte ca pestele in apa printre unguri, deveniti subit cetateni de rangul intai in raport cu milioanele de romani ignoranti care au neobrazarea de a nu se prosterna in fața dictaturii luminate Basescu-Macovei-Danileț-Zegrean & PPE (Papagalii Puțitori ai Europei), deci repet, în condițiile de mai sus, îi propun corsarului următoarea perspectivă, aptă de a rupe coada pisicii:
Preluați, domnule Băsescu , presedintia unui nou stat cu denumirea ,,Statul Acasă Covasna si Harghita", complet independent si izolat de restul natiunii.
Nimeni nu intră și nimeni nu iese. Din case, evident. ;)
Poate că, de ce nu ? , va fi un experiment reusit, după esecul ireparabil cu Romania.
;)

ZeV said...

Domnul ambasador STEIN ne spune ca (citez din memorie) ,,decizia CC vorbeste de la sine".
Asa este, domnule ambasador..uneori afirmati niste adevaruri de diamant la care nu exista replici pertinente. Intr-adevar, DECIZIA vorbeste si nu judecatorii CC aflati vremelnic in functii de tip releu.
Problema e daca si domnia voastra realizati acest lucru.
;)

ZeV said...

EXTREM DE IMPORTANT
(evident, dupa umila mea parere)

CC ne spune ca referendumul se invalideaza datorita neindeplinirii conditiei de cvorum.
ATENTIE (pentru cei dezamagiti pe moment) NU NE SPUNE CA A FOST UN REFERENDUM ILEGAL !
In acest context, ramane intrebarea : vor raspunde in fata justitiei cetatenii romani care ne-au vanturat (nouă și sforarilor euro-atlantici) sintagma LOVITURA DE STAT si cei care se duc pe ulițele patriei pentru a intimida cetatenii care au au avut ,,neinspiratia" să creadă că votul este mai important decat boicotul ?
Vor raspunde in fata legii cei care au incitat la boicot incalcand legea partidelor politice ?
Poate ca unii mă vor intreba: dar dumneata (sau tu) ce crezi ?
Le spun : NU, nu cred ca vor raspunde.
Deocamdata. Dar nu mai e mult pana departe... ;)
In aceeasi ordine de idei, putem constata că există în România două persoane care induc o anumită stare de teamă: doamna Macovei versus un grupuscul amărât de maimutoi creduli si o alta doamnă, de care se tem cei ceva mai avizati. Sa vedem daca conditia de...cvorum se va indeplini si la CSM. ;)
Asta daca nu cumva distinșii judecători chiar cred ca sunt de capul lor, atât ei cât si procurorii băsescieni, pe care nici mama Comisiilor Parlamentului nu are (in viziunea/vizuina) lor dreptul de a-i întreba de sănătate. Suveranitatea ? Caca maca...sau maco ?....
;)

Bibliotecaru said...

Exact la asta mă gândeam şi eu.

CCR a validat, una după alta, toate acţiunile USL. Nu a invalidat şi nici nu a pus sub semnul suspiciunii măcar, absolut nimic.

Avem deci acum certitudinea că nici vorbă despre ceva ilegal, cu atât mai mult o lovitură de stat.

M-aş aştepta ca răspândirea de informaţii false menite să destabilizeze România... să fie pedepsită cumva.

ZeV said...

Absolut corect Biblio...totusi, nu sunt de acord ca cetatenii sa se manifeste pe strada. Facabd asta, ofera munitie basistilor.
Cetatenii romani TREBUIE SA SE MANIFSTE MASIV LA VOT !
Doar asa ursul poate fi ,,ucis" definitiv si irevocabil si nu doar ,,ranit", prin urmare, musai cu 50 de alice + 1. DIRECT IN SCAFARLIE.
Am spus ALICE, adica VOTURI, nu ALIS-uri in tara minunilor basesciene care doar il obosesc in mod placut.
;)
Un urs (doar) ranit este mult mai periculos si imprevizibil.
;)

Motanul_Incaltat said...

@ZeV&Bibliotecaru
Mai mult decat atat: Dl. Zegrean a declarat ca referendumul este valid!!
"“A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat Zegrean."
sursa: http://www.gandul.info/politica/zegrean-cc-a-constatat-ca-referendumul-e-valid-in-privinta-organizarii-dar-nu-a-fost-cvorum-9966480

Chestia cu lovitura de stat, ca ar fi fost asa ceva, e o tampenie de prim rang!! :lol: Cred ca se poate numi "chestiune de propaganda" politica in favoarea lui Basescu. In orice caz "teza" asta a asa zisei "lovituri de stat" mi se pare a fi fost material de "campanie electorala" pentru Basescu, ca doar PDL a promovat-o. S-a mai vehiculat si termenul de puci.
http://dexonline.ro/definitie/puci
Sa fim seriosi!
Partea proasta este ca cei de la PDL au sarit calul. Destul de tare, unii dintre ei...

ZeV said...

Astept sa vad ce sa ca intampla in Parlament su MAI ALES, ce va spune domnul Traian Basescu.
Poate îi dă Dumnezeu mintea ce de pe urmă...că tot e terminat din punct de vedere politic.
El si clonele penibile care se agata cu disperare de turul pantalonilor basescieni.
Măi portocaliilor, chiar vreți să deveniți băs-maro în mod ireversibil ?
Plecați mă băieți și fetitze din zona fetidă, pe drumul vostru si numai al vostru. Pardon, al vostru, dar compatibil cu al poporului român si cu interesul national.
Nu stiti incotro ? Păi dacă nu stiti VOI, vreti să vă spună niste amărâți de alegători ?
Noi nu vă putem spune, in acest caz, decât un singur lucru: să vă căutați un job. Meseria de chelner este rusinoasă doar în raport cu un singur client: cel de la Cotroceni.

gabriella said...

Nu-mi vine sa cred ce sa intamplat astazi!Sa-ti bati joc de voturile a 7,4 milioane de oameni! Cred ca de astazi Romania nu mai este un stat independent ,poate de maine Romania nu mai poate fi nici stat unitar .Este o decizie nedreapta a celor de la CCR, fata de acest popor care a votat pentru demiterea lui Basescu Traian. Aceasta Curte Constitutionala trebuie depolitizata. S-ar putea ca acest comentariu sa apara de doua ori...Google face prostii.)

Bibliotecaru said...

@ gabriella

Nu Google este de vină. Nişte domni s-au exprimat printr-un limbaj nu tocmai de domni... şi am fost nevoit să activez moderarea comentariilor. Îmi cer scuze pentru acest inconvenient.

Şi eu cred că CCR trebuie depolitizată, poate prin alegerea judecătorilor. 9 judecători, 9 colegii naţionale.

ZeV said...

Biblio
Stau si ma intreb de ce trebuie CC depolitizata si mai ales, cum se poate face asta ?
De fapt, de de este nevoie de o Curte Constitutionala, condusa de un jurist consult fara experienta de judecator, in conditiile in care avem ICCJ alcatuita din oameni prezumat competenti in materie de drept ?
Stiinta dreptului constitutional nu poate fi decat o submultime a dreptului, in genere, si nu o disciplina aparte.
Pe de alta parte, imi doresc o noua Constitutie in care Parlamentul chiar sa devina efectiv ceea ce scrie si in actuala lege fundamentala: cel de reprezentant suprem al poporului roman. Pentru aceasta, ar trebui ca o decizie a CC sa poata fi anulata printr-o anume majoritate in Parlament.
Vad acum ca in Romania, nu mai conteaza poporul. Conteaza doar Basescu, Macovei si...procurorii. In special cei care au functionat si in vechiul regim.
Nu pot sa cred ca o mana de oameni va putea aresta, la domiciliu, DAR NU NUMAI, un popor intreg. Acesti oameni se joaca cu focul, intr-un mod din ce in ce mai periculos. Nimeni nu a facut-o, pana acum, fara sa se arda.

vaisamar said...

si o complectare la cvorumul stabilit in legea 3/2000

OUG nr. 41/2012 a domnului Viorel Ponta :

Art. I. — Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 10. — Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetatenilor care au participat la referendum.”

USL a incercat scoaterea cvorumului care exista inca din 24 februarie 2000


In concluzie :

ca sa promovezi trebuie sa ai media peste 5 =) voi ati luat 4,62 =)))

Vasile, said...

Bibliotecarule,

Daca esti chiar asa de inteligent si pliezi pe decizia CC invocind numarul inscrisilor in liste , ce vei spune dumneata sau ce va spune CC ,sau ceilasi MC din Romania ,daca la validarea recensamantului din 2011, validare care este asteptata pe undeva prin 2013 , cifrele validate vor arata ca numarul locuitorilor din Romania sunt de numai 15 milioane????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Cum va fi socotita decizia CC??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Cum va fi socotit statultul Presedintelui TB , in atare conditii,
com vor fi socotite iesirile lui oficiale sau neoficiale????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Asterisc said...

Cu ocazia acestui referendum au ieșit la iveală grave deficiențe în funcționarea statului român:
- situații incerte cu privire la evidența cetățenilor români
- legi strîmbe rău, cum este această lege a referendumului, injustă, căci dacă se înțelege că e bine să existe un cvorum, acesta trebuie să se refere strict la voturile pozitive; o lege care încurajează neparticiparea la vot este rea oriunde în lume
- legiutori de slabă calitate, guvernul actual dovedindu-se cel puțin naiv
- politicieni versați și șmecheri cum s-au dovedit cei care au știut să se folosească de slăbiciunile legii
- procurori aserviți politic
- răspuns de slugă la ordinile stăpînilor lumii
- impunerea de către UE și de către CC a unei legi injuste

Ce putea face CC? Eu, dacă eram în CC, îmi dădeam demisia sau refuzam să iau o decizie împotriva poporului meu, indiferent de ce e scris în hîrtii despre care am convingerea că sunt date incerte, indiferent de ce scrie o lege injustă. Nimic nu este mai rău decît să ignori voința poporului tău, căci cei ce au făcut legile le-au făcut strîmbe. Un popor furat, va fi un popor care nu va mai crede în democrație.

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Este evident o disfuncţionalitate a statului, anume că acesta nu-şi poate susţine o actualizare a bazelor de date. Cam cât credeţi că va fi această cifră la alegerile parlamentare din acest an? Din păcate, actul birocratic, din totdeauna, bate realitatea şi nu ai cu cine să te cerţi.

Legea vorbeşte de acea participare prag de jumătate plus unul din numărul înscrişilor pe listele electorale permanente. Orice ar spune oricine, CCR nu poate lua în calcul altă cifră decât cea înscris în acel proces verbal primit de la BEC.

http://www.becreferendum2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/Rezultate/rezultat.pdf

Bătălia nu trebuia dusă la CCR, care nu poate lua o decizie decât pe seama acestei foi de hârtie, ci la BEC. Singurul capabil juridic să schimbe cifra era BEC, pe baza unui alt document care să comunice o altă cifră.

Sigur, la nivel de imagine aveţi perfectă dreptate, la nivel emotiv iar aveţi dreptate... nu aş putea însă condamna judecătorii CCR pentru abuz în funcţie.

Bibliotecaru said...

@ Asterisc

Eiiii, dacă îşi dădeau demisia... Ajungeam cu decizia undeva în noul Parlament... :D

Eu aş adăuga încă o deficienţă, şmecheria celor de la PDL-Băsescu care s-au folosit de UE pentru a manipula instituţia Guvernului României şi a Parlamentului României sub presiunea unor politicieni europeni corupţi sau prostiţi.

Anonymous said...

Observ o mare densitate de anti-PDL , anti-Basescu .... Pe cale de consecinta a logicii , pro-USL .
Mai vad ca sunteti tributari etichetelor de "bas" "portocalii" si alte asemene .
Mai vad si un dispret -- he-he, inca nu il etichetez !-- fata de "ceilalti" .
Ultimele 3 luni au bulversat si Romania si Europa .
Dupa voi , niste prosti cu totii , numai USL are dreptate .
Daca USL ar fi stat in vreo sala si ar fi facut discutii si carteli interminabile , un fel de "GDS" politic , nu ar fi fost nici o problema . Ei insa s-au pus in fruntea unor institutii si au inceput cu porcariile , au incalcat grosolan legile .
Si asta nu e bine .
In rest , fiind aici pentru prima oara , vreau sa salut vastele cunostinte in materie de legislatie ale Dlui Bibliotecaru .
Salutare .

Horia Pană said...

Prietene,

Îţi mulţumesc şi aici pentru corecţiile pe care mi le-ai adus la articolul meu de azi.

Să ai o zi spornică!

Asterisc said...

@Bibliotecaru
Realitatea este că cei din PDL sunt versați. Iar Traian Băsescu este cel mai versat în ale politicii. Să ne amintim că el a pus referendumul pentru micșorarea numărului de parlamentari în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale. El știa că un referendum separat nu va întruni cvorumul. Dar, el știa că interesul oamenilor pentru alegerile prezidențiale este mult mai mare, deci că omul care vine să aleagă președintele, votează și pentru referendum, că tot este prezent în cabina de vot.
Acel referendum a fost șmecheresc din două motive:
- că a fost suprapus peste alegerile prezidențiale
- că au fost puse două probleme diferite într-o singură întrebare (maxim 300 parlamentari și parlament unicameral), ceea ce, după mine, este incorect.
De altfel, ținînd seama de aversiunea oamenilor față de cei cu mapa, cred că s-ar fi obținut același rezultat și dacă se propunea un parlament cu 30 de parlamentari!
Eu, de exemplu, aș fi fost de acord cu reducerea numărului de parlamentari dar nu și cu parlamentul unicameral. În privința numărului de parlamentari, nu accept cifra de 300 fără argumente! Eu am o altă idee, bazată pe organizarea administrativă, care ne conduce la un număr de parlamentari chiar inferior cifrei de 300, dar cu argumente solide.

Bibliotecaru said...

@ Horia Pană
Sper că nu v-au deranjat corecţiile, au fost cam abrupte, dar eram pe fugă.

Bibliotecaru said...

@ Asterisc

La acele două referendumuri, nimeni din cei care au votat nu au ştiut ce votează de fapt.

După părerea mea este o disfuncţionalitate civică şi politică colosală, cetăţenii au fost puşi să voteze ceva fără să se reliefeze implicaţiile. Nici măcar politicienii nu cunoşteau implicaţiile trecerii la o cameră şi/sau la 300 de parlamentari.

Bibliotecaru said...

@ Anonymous

:D Să nu credeţi că ştiu legile pe dinafară... Ştiu că ceva există, dar fac efortul de căutare de fiecare dată... şi nu este deloc facil, uneori un răspuns de câteva rânduri îmi ia câte o oră sau două de documentare. Poate din acest motiv sunt deranjat că unii oameni "mă combat" cu argumente auzite la televizor de parcă ar fi ipoteze irefutabile în timp ce eu muncesc de-mi sar capacele. Desigur, când cineva mă contrazice documentat, nu pot decât să mă bucur că învăţ ceva nou.

Anonymous said...

Stimate "Bibliotecaru" -- sunt "anonim" pt ca habar nu am sa ma folosesc de chestiile astea de identificare de la subsol .
Eu sunt "Ghilotina" si imi pierd cateodata timpul pe ici pe colo incercand sa-mi dau si eu cu parerea despre starea lumii .
Evident ca nici o minte nu poate cuprinde multimea de legi , ce este de apreciat este faptul ca aveti si logica si aplecarea spre argumentatie .
V-am intalnit de f multe ori pe blogul Dnei Udrea si daca nu ma insel intrati si pe blogul Dnei Andreea Paul . He-he ... nu prea am eu timpul necesar sa citesc tot ce scrieti ... e mult , o cantitate de informatie care necesita efort .
O zi buna va doresc .

Bibliotecaru said...

@ Ghilotina

Vă mulţumesc pentru vizită.

Vasile, said...

Corect ar fi fost "zarurile au fost aruncate in rahat de unde in mod sigur jucatorul le va scoate la joc , ca acum sunt si norocoase!"

PS.

Nu va intrebati cine le va sterge ca de sters si lustruit alde vaisamar sunt gramezi - gramezi ,gramada!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.