14 February 2009

Declaraţii susţinute de primul-ministru Emil Boc la SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca




Dragi clujeni, bine v-am găsit.
La mulţi ani, la mulţi ani de două ori, pentru că e prima dată când ne vedem aici anul acesta şi la mulţi ani la a 139-a aniversare a Remarul 16 Februarie şi, la fel cum făceam şi când eram primar, şi sper ca actualul primar să păstreze obiceiul /…/ spunându-vă un lucru: chiar dacă sunt oarecum, vremuri mai grele, în comparaţie cu ceilalţi ani, mă bucur că, din cele pe care le-am discutat astăzi aici, cu conducerea unităţii, datorită faptului că există o echipă de manageri foarte bună, lucrurile sunt sub control, cel puţin pe termen scurt şi mediu.
Dacă se menţin comenzile existente nu există risc de şomaj aici. Este printre puţinele unităţi din ţară care pe care le-am vizitat de când sunt prim-ministru şi de unde am primit veşti mai bune. De fapt la Cluj, la Nokia unde am fost astăzi şi aici, la dumneavoastră, lucrurile stau un pic mai bine decât în altă parte din ţară. Sper ca diferenţa de management care există aici să facă şi în continuare diferenţa şi să putem avea atât locuri de muncă, cât şi comenzi, pentru că în acest moment o preocupare mai importantă pentru noi nu este alta decât de a menţine locurile de muncă pentru oameni, iar pentru a menţine locurile de muncă Guvernul a propus în bugetul pe care îl avem acum în dezbatere în Parlament să alocăm 20 la sută din totalul bugetului pentru investiţii; adică 10,2 miliarde de euro sunt pregătiţi să plece în economie, inclusiv la 16 Februarie, ca de altfel al toate unităţile economice din ţară, pentru a susţine activitatea economică, comenzile, locurile de muncă, pentru că nici o altă măsură anticriză nu e mai bună decât investiţia ţi menţinerea locului de muncă.
Pe de altă parte, am mai luat o decizie: să plătim de urgenţă datoriile pe care statul le are la particulari, la întreprinzători, la firme, la oameni de afaceri. Este vorba de 2,1 miliarde de euro. Deja peste 30 la sută din bani s-au plătit şi se vor plăti şi în perioada următoare, tocmai pentru a putea asigura menţinerea dezvoltării economice a ţării şi a locurilor de muncă.
În rest, vreau să vă spun că această criză economică ce este, acum , practic, la nivel mondial, încă nu şi-a produs toate efectele, urmează încă să mai avem consecinţele ei, dar eu cred că în România, printr-o politică de investiţii, aşa cum am spus, printr-o politică prin care ne vom corela cu Banca Naţională pentru a putea relansa creditul bancar pentru ca oamenii să aibă în continuare acces – şi când spun oameni mă refer atât la cei care sunt implicaţi în afaceri, cât şi la persoane private – să putem continua dezvoltarea motoarelor economice.
Ştim că oamenii de la firmele private îşi calculează fiecare bănuţ, să fie siguri că îl investesc pentru oamenii din acea întreprindere, ca să fie bine pe termen mediu şi lung. Aşa încercăm şi noi, de la nivel guvernamental, să mai tăiem din obezitatea birocratică a aparatului guvernamental central, şi mă refer aici în special la cel ministerial, unde s-a îngrăşat aşa de mult încât s-a ajuns să se calce în picioare acest aparat birocratic de multe ori, să-şi dubleze şi să-şi tripleze cerinţele faţă de cetăţeni, prin acte, numai ca să-şi justifice existenţa, în loc să fie nevoie de o ştampilă să fie nevoie de trei, în loc să fie nevoie să treci printr-un birou, trebuie să treci prin patru. Încercăm să corectăm aceste lucruri care îngreunează munca şi a firmelor şi a cetăţenilor, în relaţia cu administraţia publică şi, când vorbeam de reducerea unor cheltuieli cu personalul, mă refeream al acei bugetari de lux, în special din administraţie centrală, unde, fără să fie performanţă, s-au dublat, triplat sau mărit de mai multe ori salariile, fără să fie o justificare reală. Dar dvs ştiţi că dacă există performanţă, este şi salariu, aşa e în mediul privat. La fel trebuie să fie şi în domeniul public: ai performanţă, ai salariu, n-ai performanţă, ai salariu mai mic. De aceea, lucrurile vrem să le facem şi la nivelul administraţiei publice centrale, a bugetarilor, astfel încât performanţa să fie singurul criteriu în baza căruia o persoană să ia banii necesari prin salariu sau prin celelalte venituri pe care le are.
Acum /…/ vreau să vă doresc în continuare, tuturor, multă sănătate, putere de muncă şi bucurii alături de cei dragi, pentru că dacă le avem pe acestea sunt sigur că putem trecem mai departe cu bine. La mulţi ani şi mult succes tuturor!

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 13.02.2009
(sursa: http://www.guv.ro)

2 comments:

N. Raducanu said...

Unde e salul pe care il purtati in cealalta fotografie pentru a nu uita ca e cineva deasupra dvs.?

Bibliotecaru said...

Nu se vede, pentru că e alb pe alb :)

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.