COMUNICAT DE PRESĂ
Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, domnul Iulian Iancu, refuză, de peste trei săptămâni de zile, să ia în considerare solicitarea pe care am adresat-o în scris, împreună cu ceilalţi deputaţi PNL, de a demara procedurile pentru invitarea la audieri a domnului Adriean Videanu, ministrului Economiei. Solicitarea are la bază dorinţa de clarificare a modalităţii în care s-a făcut achiziţia de păcură şi cărbune pe perioada situaţiei de urgenţă din sistemul energetic, cu atât mai mult cu cât situaţia de urgenţă a continuat şi după ce livrările de gaz rusesc au fost reluate.
Astfel, pe fondul crizei generate de lipsa livrărilor de gaze naturale, Ministerul Economiei a luat decizia de a da posibilitatea negocierii directe pentru achiziţia de combustibili, astfel încât au fost incheiate contracte în domeniu fără licitaţii, într-un mod total netransparent şi neconcurenţial. Toate aceste considerente au încurajat impunerea unor preţuri speculative, preţul păcurii crescând cu circa 20% din prima zi în care a fost luată decizia.
Prin urmare, cred că trebuie aduse lămuriri pertinente în ceea ce priveşte decretarea situaţiei de urgenţă în domeniul energetic de către domnul Adriean Videanu, cunoscut fiind faptul că domeniul energetic este unul sensibil şi care antrenează consecinţe consistente în plan social.
Din păcate se pare că reprezentanţii majorităţii parlamentare, PSD şi PD-L, nu sunt interesaţi de clarificarea unei probleme de interes general, ci dimpotrivă iau în derâdere un demers democrati, construit în baza şi în spiritul legii. De asemenea, este deosebit de grav faptul ca dl Iulian Iancu, obstrucţionează buna desfăşurare a activităţii Comisiei pentru Industrii şi Servicii, ignorând solicitarea noastă, a deputaţilor PNL, doar pentru simplul fapt facem parte din opoziţia parlamentară.
DIANA TUŞA
Deputat PNL
Comisia pentru Industrii şi Servicii
(sursa: http://dianatusa.ro)
Domnul Iulian Iancu nu este străin de problema gazelor, viaţa aducându-l în această sferă a cunoştinţelor.
Studii şi specializări
- 1985 - Inginer, specialitatea petrol şi gaze;
- 1993 - 1998 - University Business School - Oxford, Marea Britanie, specialitatea management;
- 1999 - Auditor;
- 2001 - Doctor în ştiinţe - Petrol şi Gaze;
- 2007 - Doctor în ştiinţe economice.
Activitate profesională
- ianuarie 2005 - până în prezent - Parlamentul României, deputat
- decembrie 2000 - decembrie 2004 - Ministerul Economiei şi Comerţului, Secretar de stat
- februarie 2000 - decembrie 2000 - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Preşedinte
- 1999 - 2000 - SNGN Romgaz Mediaş, Director general adjunct
- 1998 - 1999 - S.C. Distrigaz Nord Tg. Mureş, Director Exploatare
- 1997 - 1998 - S.C. Romgaz Mediaş, Şef serviciu
- 1989 - 1997 - Distribuţia de gaze Mediaş, Director
- 1987 - 1989 - Distribuţia de gaze Mediaş, Şef sector
- 1985 - 1987 - Distribuţia de gaze Mediaş, Inginer stagiar
(sursa: http://www.cdep.ro)
Dacă domnia sa citeşte aceste rânduri, îl aştept cu o explicaţie a gestului său. Omenie şi Cavaler... eu mi-aş fi făcut o altă impresie.
No comments:
Post a Comment