06 January 2013

Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale


Citind mai devreme postarea domnului Danileţ pe blogul domniei sale.

Eu cred că s-a înţeles că justiţia română este independentă şi vrea să rămână aşa. Justiţia de azi e alta faţă de justiţia dinainte de 2004. Corpul magistraţilor s-a întinerit considerabil odată cu reformele din 2004-2005: trei sferturi dintre noi suntem sub 45-50 ani, jumătate dintre magistraţi sunt absolvenţi ai INM, un sfert au auzit de comunism doar din cărţile de istorie şi de anul acesta au intrat în magistratură prima generaţie născută după 1989.
Odată cu acordarea independenţei în drept în 1991 şi în fapt în 2004, ea a început să fie asumată.
E asumată la nivelul parchetelor: procurorii au înţeles că împreună cu poliţia judiciară sunt prima linie în luptă cu infracţionalitatea. Toţi procurorii şi toate parchetele sunt importante. Dar, evident, DNA ocupă un loc distinct pentru că azi corupţia e endemică, ea e prezentă la toate nivelele structurale din România, de la intrarea în ţară începând cu primul vameş până la instituţiile centrale – corupţie care întreţinută de cei care cer şi mai ales de cei care dau mită, mită care a devenit atât de comună încât nu se mai cheamă „şpagă”, ci „drept”. La fel cum DIICOT ocupă un loc distinct: azi, bandele par a face legea în cartiere, iar reţelele de interlopi în instituţii, România este ţară de tranzit pentru droguri şi armament. Reacţiile procurorilor trebuie să fie ferme şi lipsite de orice influenţă străină, de aceea statutul lor de independenţă întărit: procurorii sunt şi trebuie să rămână magistraţi.
E asumată la nivelul instanţelor, care au înţeles că cetăţeanul e cel aflat în centrul sistemului de justiţie. Amintiţi-vă că în 2011, CSM în noua componenţă a declanşat controale cu privire la celeritate în toate instanţele, inclusiv primul control din istorie la instanţa supremă, şi că judecătorii au înţeles necesitatea urgentării soluţionării dosarelor. Deşi condiţiile de lucru nu s-au îmbunătăţit cu nimic, iar legislaţia este în continuă schimbare, iar noile coduri vor schimba radical legislaţia din România.
E asumată la nivelul ICCJ, unde managementul implementat de conducerea curţii a generat primele aprecieri pozitive ale Comisiei Europene şi rezultate concrete în privinţa dosarelor de corupţie. Pentru prima dată în istorie avem un ghid de aplicare a pedepselor în materie de corupţie şi procese extrem de rapide, unde completuri de judecată „fără mamă, fără tată” soluţionează cele mai grele dosare aflate vreodată pe rolul acestei curţi sub ploaia de invective şi atacuri suburbane purtate prin intermediul unei părţi iresponsabile şi controlate politic a mass-media.
Independenţa e asumată la nivel de CSM. CSM este un organ al cărui rol constituţional este tocmai garantarea independenţei justiţiei.  Regret că sunt colegi magistraţi care nu înţeleg rostul CSM. Sigur, la nivel instituţional ne ocupăm de gestiunea carierei magistraţilor; dar la nivel structural de ocupăm de securizarea, de apărarea justiţiei faţă de celelalte două puteri sau a altor puteri de facto (grupuri de presiune sau o anumită parte a presei). Sunt unii care au spus să dacă justiţia e atacată de politic şi CSM reacţionează, atunci facem politică – greşit: independenţa justiţiei este o valoare civică, nu politică. Iar ea trebuie ocrotită de toată lumea. Dar primul interesat trebuie să fie cetăţeanul, nu magistratul. Populaţia trebuie să înţeleagă că noi nu suntem plătiţi în funcţie de numărul de dosare soluţionate sau de calitatea hotărârilor, ci remuneraţia noastră este destinată să compenseze interdicţiile şi incompatibilităţile pe care le avem.
Numai o justiţie independentă ca sistem poate asigura o judecată corectă. Numai o justiţie independentă poate face ca legea să fie egală pentru toţi şi toţi să fie egali în faţa legii. Justiţia tot a fost critictă/atacată în ultimii ani: de Preşedinte, de ministrul justiţiei, de politicienii de la putere sau de cei din opoziţie. Poate că unii au vrut să tragă semnale de alarmă şi au vrut ca acestea atacuri să fie nişte presiuni pozitive. Poate că alţii au vrut să arate că ei sunt mai tari, că pot atenta la statutul magistraţilor oricând, că pot controla sistemul, dosarele, oamenii. Dar eu cred că toţi trebuie să ne dorim o justiţie independentă. Cu oameni competenţi şi profesionişti, iar atunci când suntem nemulţumiţi de justiţie să ne exprimăm dezacordul prin căile legale. Cine nu îşi doreşte justiţie, până la urmă nu doreşte democraţie.
(http://cristidanilet.wordpress.com/2013/01/04/independenta-justitiei-nu-privilegiu-al-magistratilor-ci-drept-al-cetatenilor/)

... am simţit nevoia să mai adaug câte ceva. Nu pot să nu fiu de acord cu domnia sa, actul de justiţie a fost şi, cred eu, încă mai este politizat. Politica face presiuni asupra justiţiei, nu numai în faza procesuală, dar mai ales în faza ante-procesuală. Respectiv şi impresia mea este că încă se fac dosare "la comandă" şi încă nu se începe urmărirea penală pentru "prietenii" politicii din România. Este doar o impresie, ar fi frumos ca cineva să strângă şi dovezi... dar cine?

Să mai repetăm un pic titlul...

ARTICOLUL 1 - Statul roman
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.


Separaţia şi echilibrul puterilor nu se referă însă la constituirea unui antagonism între cele trei puteri astfel încât acestea să se dueleze în principii. Această prevedere se referă la colaborarea celor trei puteri pentru a constitui un întreg funcţional... fără să se calce pe bombeuri.

De ce insist? Pentru că dacă vorbim despre o presiune asupra justiţiei atunci când presa şi politicienii şi chiar cetăţenii vorbesc despre actul de justiţie, ba DNA-ul e băsist, ba nu ştiu ce judecător este aservit unui interes politic... nimeni nu vorbeşte despre o presiune a judecătorilor şi procurorilor asupra legislativului şi executivului atunci când se pronunţă pe "calitatea legilor".

Haideţi să vedem presiunea pe legislativ cum este...

În orice carte care face parte din literatura juridică de specialitate se face referire la două tipuri de interpretări oficiale, "cu forţă juridică", obligatorie":
a) interpretarea autentică – interpretarea dată de către legiuitor (şi aici mai corect spus de către organul emitent al normei juridice) în procesul elaborării normelor juridice, sau, ulterior apariţiei legii, în procesul aplicării lor (respectiv prin "norme de aplicare" a legii). Caracterul este obligatoriu şi general.
b) interpretarea cauzală – aici vorbim despre interpretarea realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei publice în procesul aplicării actelor normative la speţe concrete. Aici nu mai este vorba peste tot de un caracter general, pentru că interpretarea nu se aplică tuturor la fel, dar este obligatorie pentru părţile implicate în cauză.

Deci, pe de o parte, există o interpretare a celui ce emite normativul, respectiv Guvernul pentru normativele sale (hotărâri, ordine, chiar şi pentru iniţiativele legislative pe care le are), Curtea constituţională limitat pe domeniul constituţionalităţii legilor... dar suveran peste interpretări este Parlamentul României, asta pentru că este legiuitorul. Pe de altă parte există o interpretare oficială de tip cauzal unde intră, pe lângă organele administraţiei publice, şi instanţele judecătoreşti...

Este deci asumat ca Puterea Judecătorească să interpreteze legea (păşind astfel peste terenul legislativului când interpretarea este şi general obligatorie). Întrebarea mea este deci nuanţată. Atunci când un membru al JUSTIŢIEI, un magistrat, critică (evaluează negativ) o lege... intervine sau nu peste Legislativ? Presiunea peste legislativ poate fi considerată o ingerinţă în procesul de legiferare aşa cum presiunea peste justiţie este considerată o ingerinţă în procesul justiţiei?

Dar, un lucru mai mult decât evident, presiunea asupra Guvernului care vine chiar din toate părţile... poate fi privită ca pe o ingerinţă în procesul de execuţie?

Nimeni nu vorbeşte despre presiunile la care sunt supuse Legislativul şi Executivul, toată lumea se limitează la "independenţa justiţiei".

Şi mai este ceva, independenţa justiţie nu este legată de "nea Vasile care a furat o pâine veche", aici nu există o miză pecuniară sau principială, ci mai ales atunci când vorbim despre oameni puternici, cu bani, cu forţă politică, cu o forţă a agresivităţii (interlopi)...

Preşedintele Traian Băsescu a spus o "chestie" colosală la şedinţa CSM... "Dar vreau să afirm şi aici ceea ce sunt convins că dumneavoastră ştiţi: România n-are nicio şansă să meargă înainte, să fie o ţară în care cetăţenii să fie mulţumiţi, dacă justiţia nu va fi o justiţie neinfluenţată politic, o justiţie care să aibă stăpân doar legea şi Constituţia ţării şi o justiţie în care fiecare magistrat să fie convins că el este independent, pentru că n-am întâlnit încă situaţii în care un magistrat - fie el procuror sau judecător - şi-a manifestat independenţa, să suporte consecinţe, pentru că nu se mai poate în ziua de azi. În schimb, am văzut situaţii de magistraţi care, fără să le-o ceară nimeni, au fost predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică. Or, aici deja este o chestiune care ţine de fiecare dintre magistraţi, procuror sau judecător. „Nu, nene politicianule, nu ne interesezi, singurul meu stăpân e legea şi nu aştept nimic de la tine”. Pentru că ce e mai important pentru un judecător sau un procuror decât faptul că e protejat de lege? Dacă nu este independent, este numai datorită voinţei lui."

De aceea spun, haideţi să schimbăm în primul rând calitatea politicienilor, calitatea magistraţilor, calitatea celor implicaţi în structurile şi organigramele statului român... Nici un efort nu va fi îndeajuns în lupta împotriva coruperii sistemului instituţional dacă cei din organigrama statului sunt şi se simt corupţi.

Competenţa şi bunul-simţ reprezintă cheia dimensiunii bunăstării societăţii româneşti. Rămâne să colaborăm cu toţii, fie că suntem simpli cetăţeni, fie că suntem implicaţi în organigrama statului român... spre aceiaşi ţintă, bunăstarea, demnitatea şi viitorul aceste ţări. Credeţi că se poate?

3 comments:

Robert Horvath said...

Cand o postare este scrisa sii citita de numai de aceiasi persoana ,sau de nimeni atunci te afli la un spectacol fara spectatori sau o opera de arta la un muzeu care nu-si deschide niciodata portile. Cu alte cuvinte onanismul intelectual poate prejudicia sanatatea celor care credeau ca postarile bibliotecarului sunt " filtrare de ratiune " si vor sa comunice ceva, pentru cineva. Eu indrasnesc sa sustin ca bibliotecarul nu si-a pierdut mintile. Dumneavoastra ceilalti, ce credeti ?

Robert Horvath said...

Romania si intregul glob trece prin momente unice pline de un dramatism istoric. Sergiu un mare cineast si curvar a fost incinerat , Zev a fost transferat la Mausoleul din Piata Rosie, iar eu am deschis un blog incendiar numit Intalnire cu Dan Voiculescu ....la puscaririe iar Obama a aruncat SUA direct in prapastie etc etc etc. Pe cine intereseaza ce spune domnul fost tovaras Danilet pe blogul personal ?
Va asigur ca nimeni.....nici macar domnia sa.

Robert Horvath said...

O veste intradevar senzationala in Cotidianul : Basescu din nou la.......Predeal !

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.