27 February 2010

O ordonanţă menită stimulării apariţiei locurilor de muncă şi a diminuării şomajului


PROIECT


privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi diminuării şomajului în anul 2010

Având în vedere persistenţa efectelor crizei economico-financiare asupra pieţei muncii din România şi riscul ca nivelul ridicat al şomajului să se menţină şi să se transforme în şomaj de lungă durată şi inactivitate;

Luând în considerare recomandările Uniunii Europene, Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a altor foruri internaţionale şi europene de a elabora şi aplica măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă prin sprijinirea creării de locuri de muncă şi de a menţine preocupările pentru diminuarea incidenţei şomajului, mai ales pentru evitarea şomajului de lungă durată;

Ţinând cont de priorităţile asumate în Programul de Guvernare 2009 – 2012 şi solicitările formulate de partenerii sociali,

Întrucât aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi diminuării şomajului

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art.1 - (1) Angajatorii care, în anul 2010, pe locurile de muncă nou create stabilesc, în condiţile legii, raporturi de muncă cu persoane provenite din rândul şomerilor aflate în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de munca cu minimum 3 luni anterioare datei stabilirii raporturilor de muncă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pe care le menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 12 luni, beneficiază, pe o perioadă de maximum 6 luni de la data încadrării, de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru aceste persoane.

(2) Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale nu se acordă:

a) angajatorilor care în ultimele 12 luni premergătoare datei stabilirii raporturilor de munca potrivit prezentei ordonanţe, au mai avut raporturi de muncă stabilite cu persoanele prevăzute la alin.(1);.

b) angajatorilor care stabilesc raporturi de muncă cu persoanele prevăzute la alin. (1), pe locuri de muncă devenite vacante, rezultate în urma încetării unor raporturi de muncă în ultimele 12 luni anterioare datei stabilirii raporturilor de muncă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art.2 - (1) Scutirea de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru persoanele prevăzute la art.1 alin.(1) se acorda începând cu luna următoare lunii stabilirii raporturilor de munca.

(2) În situaţia în care stabilirea raporturilor de muncă se realizează începând cu data de întâi a lunii, scutirea de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru persoanele prevăzute la art.1 alin.(1) se acordă începând cu aceasta dată.

(3) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin noţiunea de contribuţii de asigurări sociale se înţelege contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, datorate, potrivit prevederilor legale, de angajatori.

Art.3 - În situaţiile în care, raporturile de muncă ale persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) încetează anterior perioadei de 12 luni, în temeiul art. 55 lit. b) sau al art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii sunt obligaţi să plătească sumele de care au fost scutiţi, reprezentând contribuţiile de asigurări sociale datorate pe perioada menţinerii în activitate, pentru fiecare persoană care a fost încadrată în baza prezentei ordonanţei de urgenţă.

Art.4 -Angajatorii care, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, au beneficiat de scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale şi care, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data expirării celor 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1), efectuează şi alte concedieri, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, sunt obligaţi să plătească contribuţiile de asigurări sociale de care au fost scutiţi.

Art.5 – (1) Perioada prevăzută la art.1 alin. (1) constituie stagiu de cotizare fără plata contribuţiei angajatorului.

(2) Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiei de şomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada prevăzută la art.1 alin. (1) pentru care angajatorii au beneficiat de scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale. În situaţia în care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (1) este corespunzător unei fracţiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracţiunii de lună.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile art. 34 alin. (11) lit. a) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, perioada prevăzută la alin. (1), în care salariaţii realizează stagiu de cotizare fără plata contribuţiei angajatorului, se ia în calcul la stabilirea perioadei de 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, prevăzută la art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la realizarea stagiului minim de cotizare în sistemul asigurărilor pentru şomaj.

(4) Pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează venitul brut realizat lunar la care asiguratul datorează contribuţia individuală de asigurări sociale.

(5) – Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările ulterioare, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada prevăzută la art.1 alin. (1). În situaţia în care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (1) este corespunzător unei fracţiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracţiunii de lună.

Art.6 – Prevederile din cuprinsul prezentei ordonanţe de urgenţă se completează, în mod corespunzător, cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

PRIM - MINISTRU
EMIL BOC

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

(sursa: http://www.mmuncii.ro/ro/articole/2010-02-17/proiect-de-ordonaa-de-urgena-privind-reglementarea-unor-masuri-in-vederea-stimularii-crearii-de-noi-locuri-de-munca-si-diminuarii-somajului-in-anul-2010-1545-articol.html)

Notă de fundamentare
17 Februarie 2010

5 comments:

nimrod said...

Aha! Am intuit eu ceva şi anume că dacă vulturii doar nu se preocupă să prindă muşte, chestiile astea mici şi de pe urmă oricum n-ar avea cum să prindă vulturi.

Bibliotecaru said...

Ei se chinuiesc în ordonanţă se evite situaţia prin care cineva angajează şi concediază oameni pentru a lua scutirea. Asta înseamnă că până la urmă scutirea o au numai cei ce-şi dezvoltă afacerea şi fac noi angajări. Aparent este OK... dar dacă afacerea nu merge timp de un an, cum spune în ordonanţă, când îl concediezi pe cel în cauză, pentru că-ţi merge prost, mai dai înapoi şi banii de care ai fost scutit.

Ordonanţa a fost făcută ca statul să nu piardă nimic, în nici un caz (pentru că altfel i-ar fi plătit celui şomer nişte bani echivalenţi).

Interesantă este nota de fundamentare, pentru că acolo se vede clar că Bugetul primeşte bani, cam 35 de milioane de lei, deci mărturisesc gândul lor de a face economie. :D

Din aceste 35 de milioane descoperim şi cam cât se aşteaptă guvernul să fie angajaţi... în jur de 2.000 de oameni.

nimrod said...

@Biblio,

M-am uitat şi eu peste nota de fundamentare. E de râs, da' până la şomeri , n-aşa, trebuie să-şi justifice pâinea albă mai întâi băieţii ăştia din eşaloanele superioare de partid şi de stat...

PS: golder? nu mai bine golden?

nimrod said...

PS 2

Trei salariaţi mai puţin la Fondul Proprietatea ar rezolva mai eficient problema...

Bibliotecaru said...

Mai mulţi oameni daţi afară? :D

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.