COMUNICAT DE PRESĂ
(1 septembrie 2010)
REF: Participarea preşedintelui României, Traian Băsescu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 01 septembrie a.c, la Palatul Cotroceni, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu această ocazie:„Este prima întâlnire pe care o avem în noul meu mandat. Cred că acest lucru obligă şi la o foarte scurtă trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, exact pentru a consolida legătura pentru următorii 5 ani. Încep prin a vă mulţumi pentru modul cum am colaborat cu tot corpul dipomatic în primul mandat şi exprim speranţa că şi în cel de-al doilea mandat voi avea o colaborare cel puţin la fel de bună cu dumneavoastră, plecând de la realitatea că nu întotdeauna am fost perfecţi în diplomaţie, nu întotdeauna am fost suficient de prompţi sau suficient de active - şi în cursul micii expuneri pe care o fac o să vă dau şi exemple. În acelaşi timp, trebuie să vă mulţumesc pentru corectitudinea cu care s-au desfăşurat alegerile, şi cele legislative, şi cele prezidenţiale, neexistând reclamaţii asupra modului de desfăşurare a alegerilor în noiembrie-decembrie anul trecut, chiar în condiţiile în care a fost un număr mult mai mare de secţii de votare, cel puţin în Europa şi Statele Unite. Eu am structurat agenda intervenţiei mele pe priorităţile pe care le-a avut politica noastră externă. Şi o să încep cu ceea ce eu am denumit şi noi am denumit pilonii politicii externe în primul mandat. Proiectul european a fost proiectul zero al mandatului 2004-2009. De asemenea, relaţia transatlantică a fost un al doilea pilon al politicii externe, şi politica de vecinătate, incluzând şi politica legată de românii din afara frontierelor, a fost un al treilea pilon al politicii noastre externe. În interiorul acestor trei piloni sigur că s-au dezvoltat şi multe alte direcţii.
Trecând la prioritatea zero, care a fost proiectul european, trebuie să constatăm că în 2005, în aprilie, am semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, la Luxemburg, iar la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene. Cu certitudine, acesta este cel mai important obiectiv atins în mandatul 2004-2009. Sigur, intervalul 2005-2007 foarte mulţi îl uită, dar aş aminti eu acum efortul diplomatic extraordinar care s-a făcut pentru a pune în valoare realizarea sau îndeplinirea restanţelor cu care România a semnat Tratatul de aderare în aprilie 2005 şi faptul că s-a reuşit eliminarea tuturor obiecţiunilor nu a fost doar un merit intern, al Guvernului, al instituţiilor interne, dar a fost şi un merit al diplomaţiei româneşti, care a pus în valoare lucrurile mai bine sau mai puţin bine făcute, dar duse şi arătate ca fiind obiective cerute, asumate şi realizate, în aşa fel încât România să poată intra la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană.
Efortul diplomatic s-a prelungit pe urmă, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, pentru a ne pune amprenta pe evoluţiile europene. Şi aş aminti, dincolo de multe alte intervenţii pe care le-am avut în Consiliu, dar care au fost rodul colaborăii excelente cu Ministerul de Externe, în afara acestor intervenţii din Consiliu, trebuie menţionat faptul că împreună am reuşit să impunem pe agenda Consiliului să devină o realitate Sinergia Mării Negre - ca element de politică externă al Uniunii, promovat de România pentru regiunea de est a Uniunii şi pentru interesul nostru naţional, de a găsi instrumentele de a fi într-un sistem de cooperare girat de Uniunea Europeană cu statele din bazinul Mării Negre.
La fel, un efort diplomatic valoros a fost Strategia Dunării, strategie care urmează să fie adoptată acum de Consiliul European, în preşedinţia ungară, în primul trimestru al anului 2011. Iată două proiecte extrem de importante, ca să nu mai vorbim de efortul diplomatic pentru realizarea proiectului Nabucco, un proiect în care au fost momente în care România pur şi simplu s-a singularizat, rămânând singurul susţinător al proiectului, după ce foarte mulţi se repezeau pe South Stream, pe tot soiul de alte proiecte. Am fost cea mai consecventă ţară în susţinerea proiectului Nabucco şi, din acest punct de vedere, Ministerul de Externe a avut un rol extraordinar. Au fost momente în care Nabucco părea un proiect ratat, probabil şi consecvenţa extraordinară a României a fost un pilon al realizării acestui proiect, s-a trecut deja de faza la care parlamentele naţionale să ratifice acordul, suntem în stadiul în care ne pregătim de implementarea proiectului.
Nu în ultimul rând, legat de Uniunea Europeană, trebuie să spunem că, prin efort diplomatic, aţi reuşit, am reuşit împreună să atragem atenţia asupra regiunii Mării Negre - o regiune despre care chiar marii şi înţelepţii analişti români, atunci când le vorbeam la începutul mandatului, analiştii de politică externă mă refer, este adevărat că erau implicaţi şi în business-uri în acelaşi timp, dar ei o ţineau una şi bună: “Preşedintele vorbeşte de Marea Neagră pentru că a fost marinar” sau pentru că Marea Negră era doar locul în care vara te duci să faci plajă, dacă nu ai suficienţi bani să te duci la Monaco. Iată că Marea Neagră a devenit o zonă de maxim interes şi o zonă de securitate atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru NATO. Şi, din acest punct de vedere, politica externă românească a fost un promotor şi vi se datorează în mare măsură punerea pe hartă a importanţei strategice a Mării Negre. Dacă discutăm de perspectiva pilonului I, trebuie să fac precizarea că discutăm de continuitate. În următorul mandat obiectivele noastre rămân aceleaşi: consolidarea securităţii la Marea Neagră, prin consolidarea bunelor relaţii cu toate statele riverane Mării Negre, şi nu numai. În continuare rămânem susţinători fără rezerve ai unui proces de apropiere a statelor din zona Caspică în procesul de cooperare cu Uniunea Europeană, iar România are capacitatea să contribuie la consolidarea acestei relaţii. Înţelegem foarte bine de ce perspectiva noastră este îndreptată din acest punct de vedere către zona Caspică, pentru că România este un susţinător fervent al ideii găsirii soluţiilor alternative sau găsirii soluţiilor concurenţiale de aprovizionare a Europei cu energie.
Rămânând în zona intereselor diplomatice, şi nu numai diplomatice, pe relaţia noastră în interiorul Uniunii Europene, este clar că ne menţinem obiectivul de a deveni stat membru Schengen în aprilie 2011, un efort care este clar pentru mine acum că nu vizează doar realizarea condiţiilor tehnice. Sunt unele state care încearcă să pună problemele de liberă circulaţie a minorităţii rome în sarcina accesului nostru în spaţiu Schengen, lucru care mi se pare incorect şi nu este în conformitate cu Tratatul. Va trebui să facem un efort diplomatic de clarificare a acestor lucruri. Eu am intuit eventuale probleme încă de la modul în care a fost redactat Raportul pe justiţie, raportul legat de mecanismul de cooperare şi verificare. Va trebui făcut un efort diplomatic prin care România să îşi atingă obiectivul de intrare în spaţiul Schengen, în aprilie 2011 - şi vreau să o luaţi ca pe o prioritate zero a politicii externe româneşti, a Ministerului de Externe, a tuturor diplomaţilor implicaţi în relaţia cu Uniunea Europeană şi cu statele membre. După cum bine ştim, şi accesul în Uniunea Europeană a implicat un efort diplomatic extraordinar pentru că 25 de state, dintre care cu unele aveam probleme, inclusiv de imagine, au trebuit să ratifice Acordul de intrare a României în Uniunea Europeană. Suntem în aceeaşi situaţie şi chem diplomaţia românească să îşi facă datoria şi, susţinându-ne punctul de vedere, dar şi realizările reale din punct de vedere al pregătirii României pentru acces în spaţiul Schengen, să valorificăm dreptul pe care îl avem de a deveni membri Schengen.
Aici am să vă vorbesc însă şi de un rateu, pe care îl reproşez diplomaţiei româneşti: ratarea şansei de a aduce o agenţie europeană în România. Şi este vorba de Agenţia pentru Reglementarea în Energie. Reacţia târzie - care fiind întârziată nu a mai putut fi gestionată decât la nivel de şefi de stat şi prea târziu - a făcut să ratăm şansa de a avea Agenţia de Reglementare în Energie la Bucureşti. Am mai spus acest lucru, îl repet şi vreau să nu mai avem astfel de incidente. Practic, noi am declanşat procesul de a ne strânge aliaţii pentru un vot în favoarea României când deja celelalte două state, cu care ne-am trezit într-un târziu să concurăm, îşi asiguraseră susţinerea, pentru că România nu făcuse nicio ofertă încă sau nu solicitase nicun fel de sprijin - şi diplomaţii de pe Europa ştiu foarte bine acest lucru, ca şi cei din centrală. Deci nu vreau să ratăm următoarea oportunitate de a avea o agenţie europeană în România. Este un obiectiv major. Din câte ştiu, anul viitor, trebuie să apară încă o nouă agenţie şi vreau să fim pregătiţi ca România să facă oferta corespunzătoare pentru ca o agenţie europeană să aibă sediul în România.
MCV-ul, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, rămând tot în zona Uniunii Europen - îmi este foarte clar că o acţiune diplomatică puternică este necesară. Lucrurile nu pot fi lăsate numai la stadiul tehnic de implementare în România a ceea ce avem obligaţia să facem, trebuie şi cealaltă latură, a punerii în valoare a ceea ce s-a făcut pentru ca MCV să fie încheiat la sfârşitul anului 2011. Vă propun să preluăm sau, daţi-mi voie să spun, vă cer să ne fixăm ca obiectiv ca în anul 2011, la finele anului 2011, să nu mai avem Mecanism de Cooperare şi Verificare. Şi asta nu înseamnă doar efort diplomatic, înseamnă şi să se facă ce trebuie făcut aici la noi acasă, dar şi efortul diplomtaic este necesar, în capitalele europene, în statele membre, nu numai la Comisie, unde, să spunem, avem o activitate continuă, dar trebuie şi în statele membre făcut un efort diplomatic consistent.
Pentru că discutăm de state membre, atenţionez toţi ambasadorii din statele membre ale Uniunii Europene: România are interese fundamentale în două direcţii, ale căror baze se vor pune în discuţiile de anul viitor, în mod deosebit, dar ele vor începe încă din această toamnă. Este vorba de viitorul buget al Uniunii, 2013-2020, un buget în care vizăm cel puţin menţinerea politicii agricole comune, repet, cel puţin menţinerea politicii agricole comune. Ştiţi că la nivelul Uniunii există discuţii consistente legate de redicţionarea unor resurse pe care Uniunea le alocă acum subvenţionării agriculturii către alte zone. Menţinerea politicii agricole comune în marjele actuale devine un obiectiv esenţial pentru diplomaţia românească şi ea nu se poate limita strict la acţiunea politică la Bruxelles. Este clar că va trebui să derulăm o politică de corelare a punctului nostru de vedere cu state membre ale Uniunii, va trebui să ne facem înţeleşi, va trebui să ne găsim aliaţi în menţinerea actualei politici agricole la nivel comunitar. Tot în această zonă, şi va trebui să fim foarte bine pregătiţi, aici cred că Departamentul de Afaceri Europene va trebui să elaboreze un document de poziţie, pe care să îl valideze Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul, şi toţi să lucrăm pe politica de coeziune. Şi aici România are interese să se menţină politica de coeziune a Uniunii, adică alocarea de fonduri pentru infrastructură, pentru mediu ş.a.m.d. Deci, cer DAE, Ministerului de Externe, Guvernului să avem două documente de poziţie, pe politica agricolă comună şi pe politica de coeziune, care să fundamenteze poziţia noastră legată de alocările pentru bugetul următor şi, în acelaşi timp, un document în jurul căruia diplomaţii din capitalele europene să poată constata ce alianţe putem constitui în interiorul Uniunii pentru a nu fi în situaţia să constatăm că bugetul 2013-2020 se diminuează exact pe aceste două zone, de mare interes pentru noi. Şi diplomaţii din capitalele Uniunii Europene ştiu foarte bine că această discuţie este deja începută, cel puţin la nivel intern.
Cred că, dincolo de aceste obiective, pe care va trebui să ni le atingem în interiorul Uniunii Europene, va trebui să consolidăm cele două parteneriate strategice pe care le avem în interiorul Uniunii: Parteneriatul strategic cu Franţa, Parteneriatul strategic cu Polonia. Sunt documente semnate la nivel de şefi de stat, însuşite de guverne, documente care au deja mecanisme de implementare. Cel cu Polonia este în curs de elaborare. Deci cred că trebuie să rămânem pe aceste două ancore de parteneriat, care mie mi se par extrem de importante şi trebuie tratate cu toată atenţia, tratate cu toată atenţia. Cam asta despre prezent şi viitor. Dincolo de obiectivele pe care le avem în Uniunea Europeană, obiectivele majore, cu certitudine sunt şi multe altele, dar cred că aici trebuie să rămânem cu cele trei mari priorităţi: Schengen - aprilie 2011, MCV - ridicat la sfârşitul anului 2011 şi politica agricolă comună şi politica de coeziune ale Uniunii să fie convenabile din punctul de vedere al intereselor României, adică alocările să rămână consistente. Iată că sunt patru priorităţi, nu trei, cum am anunţat iniţial. Deci, avem aceste patru priorităţi. Şi ele trebuie consolidate, construite şi atinse.
În ceea ce priveşte relaţia transatlantică, vă este cunoscut faptul că toţi am făcut un efort consistent, toţi cei care am fost implicaţi în consolidarea acestei relaţii, care ţine, dincolo de orice, de securitatea noastră naţională, chiar ca stat membru NATO şi ca stat de frontieră al NATO şi al Uniunii Europene. Mandatul trecut a însemnat semnarea acordului de acces al trupelor americane în bazele militare româneşti şi acum avem în negociere acordul pentru amplasarea Missile Defense System. Acordul trebuie finalizat, cred eu, până la summitul NATO de la Lisabona, summit cu ocazia căruia, probabil, va trebui să insistăm ca scutul antirachetă să devină o realitate NATO, nu numai a relaţiilor bilaterale SUA, spre exemplu, cu România, cum au şi cu alte state. Problema, dacă vă aduceţi aminte, a fost ridicată la summitul NATO de la Bucureşti. Noi am fost atunci nemulţumiţi pe soluţia care se dăduse, soluţie care nu acoperea integral teritoriul României, au intervenit modificările care au intervenit şi astăzi suntem în situaţia de a fi mulţumiţi de soluţia finală adoptată, adică aceea care garantează securitate integrală teritoriului României. Să sperăm într-o implementare rapidă.
Dacă discutăm de relaţia cu SUA, ştim foarte bine şi va trebui să menţinem suportul SUA pentru proiectele alternative de energie şi ştim foarte bine că poziţia României este susţinută atât în ceea ce priveşte proiectul Nabucco, cât şi în ceea ce priveşte terminalul LNG, terminalul de gaze lichefiate de la Constanţa. Eu sper ca studiul pe care Statele Unite îl fac legat de amplasarea terminalului de gaze lichefiate în portul Constanţa să ne fie pus la dispoziţie până la sfârşitul acestui an, el fiind finanţat de Agenţia de Dezvoltare a Statelor Unite. Perspectiva nouă care se deschide, şi aici trebuie făcut un efort diplomatic din nou la Uniunea Europeană, este cea legată de proiectul AGRI, unde diplomaţia românească trebuie să fie extrem de vivace. Pe 14, la Baku, vom semna o declaraţie comună a preşedintelui azer, georgian, român - şi, în ultima clipă, noi am dat o soluţie de invitare şi a Ungariei în acest proiect şi o să vă dau explicaţia de ce -, pe 14, deci, vom semna declaraţia comună de realizare a proiectului AGRI între cele patru state. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu premierul Viktor Orbán, i-am propus şi Ungariei să fie fondator al acestui proiect. Celelalte două state au acceptat, Ungaria a acceptat şi ea. Ştiţi foarte bine că terminăm interconectarea între sistemul de transport gaze românesc şi cel al Ungariei până la sfârşitul anului. Această interconectare permite tranzitul de gaze de la Constanţa, prin Ungaria, către Europa, Ungaria fiind cuplată cu sistemul austriac. De la semnarea declaraţiei la nivelul şefilor de stat şi de guvern, la Baku, până la punerea în aplicare a proiectului este o cale lungă şi ea nu poate deveni o realitate fără un efort diplomatic consistent. Ce trebuie înţeles este că acesta nu este un proiect concurent cu proiectul Nabucco; dimpotrivă, este o nouă alternativă la soluţia existentă şi aceasta este abordarea pe care noi o avem din acest punct de vedere.
Revenind la acest al doilea pilon al politicii noastre externe, relaţia transatlantică, trebuie menţionat faptul că susţinerea SUA pentru realizarea terminalului de gaze lichefiate la Constanţa, în perspectiva aducerii de gaze lichefiate din Golf sau din Marea Neagră, nu va fi decât un argument în plus pentru realizarea inclusiv a proiectului AGRI. În ceea ce priveşte relaţia cu Statele Unite, avem şi noi partea de obligaţii, pe care ne-am asumat-o şi am realizat-o. Trupele române şi-au încheiat misiunea în Irak, respectându-şi toate angajamentele de contribuţie şi de participare la operaţiunile din Irak, din 2003 şi până anul trecut, la 30 iunie, când misiunea contingentului român în Irak a încetat. Am fost penultima ţară care a părăsit Irakul, ultima este Statele Unite, şi au început acum procesul de retragere a militarilor din Irak. Perspectiva relaţiei cu Statele Unite trebuie plecată de la realitatea relaţiei actuale. Niciodată România nu a avut o relaţie atât de puternică cu Statele Unite, aşa cum o are acum. Suntem legaţi prin interese de securitate, prin interese militare, prin interese economice. Schimburile comerciale cu Statale Unite, în ultimii trei ani, au depăşit în medie două miliarde şi sperăm să crească, iar investiţiile americane devin tot mai consistente, ele depăşesc un miliard în momentul de faţă, investiţii americane în România, şi sperăm în creşterea nivelului de inevstiţii.
În ceea ce priveşte vecinătatea, a treia componentă a politicii externe româneşti, vă aduceţi aminte că, imediat după începerea mandatului meu, printre priorităţi am enumerat relaţiile cu ţările din Balcani, din vecinătatea noastră, şi obiectivul nostru ca aceste state să devină şi ele membre NATO şi membre ale Uniunii Europene, ca element de securitate pentru România în primul rând, privind lucrurile de la noi. Dacă în 2005 doar Croaţia îşi punea problema să se pregătească să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, iată că astăzi Croaţia aproape încheie negocierile, iar toate celelalte state au o formă sau alta din foaia de parcurs pentru a deveni state membre ale Uniunii Europene, fie că vorbim de Serbia, fie că vorbim de Muntenegru, de Bosnia-Herţegovina, de Macedonia sau de Albania. Mai mult decât atât, la Summit-ul NATO de la Bucureşti trei dintre statele din Balcanii de Vest au primit invitaţia să devină state membre NATO, ceea ce are o semnificaţie pentru noi ca stat aflat în această regiune. Au primit invitaţia să devină membri NATO Croaţia, Albania şi Macedonia, sub rezerva rezolvării contenciosului de nume de ţară cu Grecia, iar toate celelalte state, inclusiv Serbia, au primit o formă sau alta de cooperare cu NATO. Nu susţin că noi am realizat acest lucru, dar am fost parte extrem de activă a îndeplinirii acestor obiective, fie că este vorba de intrarea Croaţiei, Albaniei şi invitarea Macedoniei să intre în NATO, fie că este vorba de procesul de apropiere a celorlalte state de Uniunea Europeană şi de NATO, iar din acest punct de vedere eu cer diplomaţiei româneşti continuarea efortului de susţinere a acestor state pentru a deveni membre NATO şi membre ale Uniunii Europene, ca obiectiv de securitate chiar pentru România. România are nevoie la sud de o zonă de securitate, o zonă de pace, o zonă care să împărtăşească aceleaşi valori cu noi, fie că vorbim de valorile economice sau de valorile politice şi sociale. Numai aşa putem să evităm viitoare conflicte în Balcani, conflicte care ar afecta extrem de serios interesele noastre, cel puţin interesele economice şi de securitate - şi ne aducem aminte toţi ce s-a întâmplat în perioada războiului iugoslav, când regiunea devenise o regiune riscantă. De aceea, efortul nostru de a aduce aceste state către organizaţiile din care noi facem parte trebuie să continue şi trebuie să fie mai puternic în perioada următoare.
Relaţia cu Republica Moldova, trecut, prezent şi viitor, a fost o relaţie dificilă în timpul preşedinţiei domnului Voronin, chiar dacă au existat mici deschideri, au fost urmate întotdeauna de trântiri de uşi, care au mers până la expulzarea ambasadorului nostru de la Chişinău, ca un semn al slugărniciei preşedintelui din acea vreme faţă de înalta poartă la care se închina. Astăzi la Chişinău este o guvernare democratică, o guvernare care îşi doreşte integrarea în Uniunea Europeană şi o guvernare pentru care noi facem eforturi transparente, deschise, să se menţină şi după alegerile viitoare, pentru că numai aşa vedem sprijinit efortul nostru de a aduce Republica Moldova în pachetul de integrare în Uniunea Europeană, pachetul Balcanilor de Vest. Deci rămâne pentru noi o prioritate să promovăm ideea că Republica Moldova trebuie să aibă o perspectivă europeană similară cu ţările din Balcanii de Vest. Moldova nu poate să rămână într-o situaţie neclară, într-o zonă gri, din care nu se ştie în ce direcţie s-ar putea îndrepta. Avem obligaţia faţă de cetăţenii Republicii Moldova să facem acest efort şi apropierea Republicii Moldova de integrarea în Uniunea Europeană trebuie să fie una din marile priorităţi ale diplomaţiei româneşti.
Ce vă cer este să explicaţi în capitalele unde vă îndepliniţi misiunea de ce România doreşte acest lucru, de ce România dă cetăţenia, a simplificat atât de mult procedura de acordare a cetăţeniei pentru cei care şi-au pierdut fără voia lor cetăţenia română, ei şi urmaşii lor. De ce vorbim aceeaşi limbă, de ce avem aceeaşi cultură, de ce avem aceeaşi veneraţie, şi pe o parte, şi pe alta a Prutului, pentru Eminescu sau pentru Ştefan cel Mare, aveţi obligaţia să explicaţi în capitale acest lucru. Eu vă mărturisesc că la început, în 2005-2006, aveam probleme extraordinare în discuţiile cu omologii, şi nu numai, atunci când vorbeam despre Republica Moldova. În primele participări la Consiliu nu înţelegeau de ce ţin să se facă o remarcă în concluziile Consiliului despre Republica Moldova. Deci lucrurile nu sunt întotdeauna cunoscute de oamenii politici, chiar cei din Europa, şi efortul de a explica de ce România susţine Republica Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană este un efort pe care trebuie să îl preia toată diplomaţia românească. Am văzut politicieni din Uniunea Europeană, politicieni europeni care nu înţeleg foarte bine decizia noastră de a simplifica foarte mult procedura de acordare a vizelor, a cetăţeniei pentru cetăţenii Republicii Moldova. Nu cred că este nevoie să vă dau dumneavoastră explicaţii, dar vă cer să explicaţi de ce o facem, de altfel s-a discutat subiectul de multe ori la Ministerul de Externe şi cred că nimeni nu mai are nevoie de argumente pe care să i le dau eu, dar acest efort de explicare trebuie să continue până când prietenii noştri europeni vor înţelege de ce dedicăm atâta efort pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Pentru cei care nu ştiu, pentru că nu toţi sunteţi la curent, trebuie să vă spun că noi ne-am respectat toate angajamentele asumate cu ocazia vizitei mele în Republica Moldova în luna ianuarie, deci România a mai deschis două consulate în Republica Moldova, la Cahul şi la Bălţi, este deja în vigoare Legea micului trafic de frontieră, Legea cetăţeniei a fost modificată şi procesul de acordare a cetăţeniei mult accelerat, s-au mai deschis alte trei oficii ale Ministerului Justiţiei în care se primesc cereri de cetăţenie, la Iaşi, Cluj, Timişoara. Deci noi ne respectăm angajamentele. De asemenea, din ajutorul de 100 de milioane eşalonat pe 4 ani, 25 de milioane pe an, deja materiale pentru construcţia a 730 de case sunt în curs de livrare, casele afectate de inundaţii, şi, de asemenea, în cursul zilei de mâine se vor furniza ajutoare puse la dispoziţie de oameni de afaceri pentru zona sinistrată, 110 t de grâu, 60 t de făină şi 30 t de ulei rafinat, ulei de gătit. Deci, ne respectăm toate angajamentele de a sprijini Republica Moldova, chiar dacă nu ne este uşor şi România este într-o situaţie de criză. Relaţia cu românii din afara frontierelor - ştiţi foarte bine că dau o atenţie deosebită acestui lucru. Trebuie să recunosc că în ultimii doi ani lucrurile s-au îmbunătăţit, s-au deschis încă destule consulate în Italia, în Franţa, în SUA. Vom continua deschiderea de consulate, în aşa fel încât cei circa 3 milioane de români care lucrează în străinătate, Spania, Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie şi alte ţări europene, să poată avea legătura cu autorităţile române. În acelaşi timp, chiar în condiţii de criză, am reuşit să menţinem bugete acceptabile pentru sprijinirea comunităţilor româneşti tradiţionale din ţări ca Serbia, Ucraina, Republica Moldova şi vom continua această politică. Este obligaţia noastră. Vă mărturisesc că în 2005-2006 aveam senzaţia că intrăm într-un ogor nedesţelenit, adică se făcuse prea puţin, se dăduse prea puţină atenţie acestor comunităţi.
În ultimii ani se simte şi satisfacţia acestor comunităţi că ţara-mamă se ocupă de minorităţile tradiţionale din ţările din jurul frontierelor, dar şi exigenţele acestor comunităţi au crescut faţă de noi şi va trebui să dăm o atenţie deosebită relaţiei ambasadei, consulatelor, fiecărui diplomat cu comunităţile de români, comunităţile tradiţionale. Mă refer în primul rând la comunităţile din jurul frontierelor României. Sigur că asta înseamnă timp şi dedicaţie, adică să vă dedicaţi acestei activităţi, dar ţineţi cont că este una din priorităţile de politică externă a României. Cu cât ne vom pune mai bine în valoare comunităţile din statele din jurul României, cu atât relaţiile noastre cu aceste ţări vor fi mai solide. Sigur ştiu foarte bine şi reacţii din state unde, nefiind încă democraţia chiar la ea acasă, autorităţile centrale se uită cu suspiciune la atenţia pe care o dăm minorităţii româneşti, nu vreau să nominalizez o ţară aici, dar ştim foarte bine despre ce vorbim. Va trebui cu tact, cu explicare către autorităţile centrale din statul respectiv, să ne continuăm contactele cu românii din afara frontierelor, cu aceste comunităţi tradiţionale. Ele au cu totul alt tip de probleme decât comunităţile de români care au fost generate de căutarea de locuri de muncă şi categoric trebuie tratate relaţiile pe direcţii diferite. Sunt comunităţi tradiţionale de români în afara frontierelor care nu au putut să îşi mai menţină limbă, nu au putut să mai înveţe limba maternă, nu au mai avut acces la cărţi în limba română.
Or, noi trebuie nu numai să facem tot mai mult aceste lucruri pentru comunităţi, dar trebuie să explicăm şi autorităţilor centrale că nu este nimic subversiv, este doar un drept al unei minorităţi de a-şi păstra limba, cultura, obiceiurile şi, dacă vreţi, legătura de suflet cu poporul din care se trage. Aici închei, făcând o precizare, vă cer nu numai legătura cu aceste comunităţi, dar vă cer şi explicarea politicii României către autorităţile centrale. Am avut surpriza, şi se cunoaşte în centrală, să constatăm la un stat vecin îngrijorarea că este o acţiune subversivă a României sprijinirea sau contactul cu comunităţile de români. Or, asta mi-a tras mie semnalul că nu este un efort de explicare al diplomaţiei româneşti către autorităţile centrale. Nu avem nimic, nu este o acţiune subversivă, este una deschisă, în acord cu standardele europene, cu grija pe care orice stat trebuie să o aibă faţă de minorităţi sau orice stat care se respectă trebuie să facă ceva pentru etnicii care trăiesc în alte state. Deci, trebuie un efort de explicare, mai ales în această regiune, unde şi noi am deprins după vreo zece ani de la revoluţie ce înseamnă dreptul minorităţilor. Nu putem cere peste noapte ca toţi să înţeleagă. Deci, nouă ne-au trebuit vreo zece ani. Trebuie să avem înţelegere şi pentru susceptibilitatea autorităţilor centrale din vecinătatea noastră. Deci, trebuie un efort de explicare şi aici.
Relaţia cu Federaţia Rusă este o relaţie cu suişuri şi coborâşuri, cu momente bune şi momente mai puţin bune. Dar trebuie să rămânem consecvenţi în două aspecte. Primul şi cel mai important este acela că trebuie să găsim formulele de cooperare cu Federaţia Rusă. Al doilea aspect este acela că trebuie să găsim formulele de cooperare cu Federaţia Rusă în condiţii de respect reciproc şi de înţelegere a intereselor ambelor părţi. Aici avem uneori interese divergente. Interesul nostru, spre exemplu, dau un exemplu, este ca Nabucco să devină o realitate, ca proiectul AGRI să devină şi el o realitate. Sigur că nu este acelaşi interes cu al Federaţiei Ruse, care ar vrea South Stream-ul să devină o realitate. Dar pentru asta nu trebuie să ne supărăm unii pe alţii. Am convingerea că sunt foarte multe alte zone în care interesele sunt identice. Noi avem interese ca Federaţia Rusă, oameni de afaceri din Federaţia Rusă să investească în România. Nu există lucruri sau nu putem construi această relaţie numai plecând de la interesele divergente. Avem, slavă Domnului, şi destule interese convergente. Şi Federaţia Rusă are nevoie de pace şi de securitate în Marea Neagră. Ca şi România. Şi Federaţia Rusă are nevoie să fie eficientă în lupta împotriva terorismului. Ca şi România. Şi Federaţia Rusă trebuie să stopeze sau are interesul să stopeze traficul de droguri din Afganistan către Europa. Ca şi România. Şi Federaţia Rusă are interesul să stopeze traficul de armament. Ca şi România. Deci, avem atât de multe lucruri în care putem coopera, încât eu cred că ne rămâne un singur lucru de făcut: să insistăm. Să insistăm în construcţia unei relaţii pragmatice, în care fiecare parte să îşi pună într-un buzunar separat partea de neîncredere. Pentru că aici este cheia. Între Moscova şi Bucureşti există un portofoliu important de neîncredere care vine din istorie. Ne putem propune să îl punem deoparte.
Nu exclud posibilitatea ca tensiunile din ultima vreme să fie legate şi de poziţia noastră cu privire la Republica Moldova, iar noi o spunem deschis, nu facem nimic subversiv. Susţinem forţele democratice, dar le susţinem aşa cum putem noi, încercând să îi ajutăm să rezolve problemele generate de inundaţii, încercând să îi ajutăm să îşi desfacă mărfurile care au fost blocate la desfacere pe piaţa Federaţiei Ruse, dar o facem transparent şi, spunem noi, legitim, iar susţinerea Moldovei pentru un parcurs european este de asemenea legitim. Deci, nu cred că din acest motiv Federaţia Rusă ar trebui să considere România o ţară-inamic sau faptul că militarii americani se instruiesc în baze militare româneşti sau faptul că amplasăm sistemul antirachetă pe teritoriul României nu poate fi în portofoliul care să justifice o eventuală ostilitate a Moscovei faţă de Bucureşti şi eu sper că vom depăşi aceste lucruri, v-o spun, şi vă cer tuturor diplomaţilor să faceţi orice tip de efort pentru a explica că România nu este ostilă Federaţiei Ruse, dar avem nişte interese de securitate şi interese în politica energetică care am dori să ne fie respectate, iar faptul că avem obiective diferite nu trebuie să ne ostilizeze unii pe alţii, ci să ne facă să spunem: “bun, astea ne despart, dar hai să vedem unde avem interese comune” şi v-am enumerat o listă destul de largă de interese comune, sunt convins că mai pot fi găsite şi multe altele.
Am dezvoltat o politică de construcţie a unor relaţii cu statele din zona Caspică şi din Asia Centrală şi se menţine prioritatea de a dezvolta aceste relaţii în mod deosebit cu Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul. Sigur, Georgia este în zona Caspică, dar în aceste trei ţări am avut întâlniri, şi la Bucureşti, şi în capitalele celor trei ţări cu şefii de stat, cu guvernele, există disponibilitatea cooperării, proiectul AGRI este un astfel de proiect care arată disponibilitatea unor ţări din zona Caspică să coopereze cu România şi cu Uniunea Europeană, există aceeaşi disponibilitate şi în ţări precum Turkmenistanul sau Kazahstanul şi trebuie să valorificăm poziţia noastră geografică. Deci, se menţine prioritatea consolidării relaţiilor cu ţări ca Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul. Orientul Mijlociu - aţi observat, probabil, desele întâlniri pe care le-am avut cu lideri din Orientul Mijlociu în ultimele 12 luni, fie că a fost vorba de întâlnirea cu preşedintele sirian, la Damasc, că a fost vorba de întâlnirile, câte două, cu preşedintele Abbas sau cu preşedintele Perez, la Tel Aviv, Ramallah şi Bucureşti, şi va urma o nouă întâlnire cu preşedintele sirian. Face parte acest set de întâlniri din ceea ce vom continua şi în următorul mandat, reînnodarea relaţiilor cu ţările arabe şi consolidarea puternică a relaţiei cu Israelul, rămând în acelaşi timp o ţară care respectă în mod egal şi interesele Israelului şi interesele statelor arabe.
O ultimă menţiune, legată de relaţia cu China, Japonia şi Coreea de Sud. Sigur nu sunt ţări pe care să le tratezi la pachet, dar cu fiecare avem un anume timp de relaţie, cu Coreea de Sud avem un parteneriat strategic, cu China avem o relaţie tradiţională, cu Japonia de asemenea o relaţie de încredere deosebită, care s-a manifestat şi prin investiţiile japoneze făcute în România, dar şi prin vizita recentă făcută de comunitatea de afaceri din Japonia pentru prospectarea unor noi posibilităţi de investiţii. Aş vrea să se înţeleagă următorul lucru. În relaţia cu China, în 2004 s-a ratat acel set de trei proiecte, în ultima clipă guvernul de atunci a spus că nu mai semnează construcţia podului Brăila - Măcin, a centurii Bucureştiului şi încă un tronson de autostradă, asta a lăstat o dâră adâncă de neîncredere la nivelul cel mai înalt al autorităţilor chineze, încercăm să reconstruim, şi nu este un efort de acum, este un efort în timp, care sperăm să se materializeze începând cu anul acesta, încercăm să reconstruim încrederea guvernului chinez că poate face investiţii în România. Şi, de altfel, în ultimul timp s-a solicitat o listă cu proiecte prioritare pe care România le-ar avea, a fost furnizată, chiar şi mâine este o delegaţie la Beijing care va prezenta aceleaşi proiecte, sperăm că reuşim să reînnodăm relaţia investiţională cu China, pentru că la nivel politic este o relaţie excelentă, dar trebuie materializată şi la nivelul investiţiilor.
Şi aici, pentru că este locul în care se află toţi diplomaţii, vreau să înţelegeţi următorul lucru: orice analiză facem ne arată că România nu poate recupera decalajul economic şi de nivel de trai între ea şi statele vechi ale Uniunii Europene doar cu finanţările de la Uniunea Europeană. De aceea, am cerut guvernului să aibă în vedere că o şansă în plus de recuperare a decalajalui o avem dacă stimulăm investiţii ale Japoniei, Chinei şi Coreei de Sud în România. Trebuie să convingem în primul rând comunitatea de afaceri din aceste ţări să facă investiţii în România şi aici dumneavoastră aveţi o misiune importantă în a prezenta mediul investiţional din România şi garanţiile pe care în calitate de stat membru al Uniunii le dă România investitorilor străini, pe de o parte, iar, pe de altă parte, vă cer să ieşiţi din haina strict diplomatică şi să fiţi foarte activi în a intermedia legături între firme româneşti şi firme din China, Japonia şi Coreea de Sud. Aici aş face o remarcă relativ critică. În general, diplomaţia românească se limitează la a face strict diplomaţie. Vă rog să mă credeţi că văd, la Bucureşti, ambasadorii celor mai importante state, care au ca activitate diplomatică mai puţin de jumătate în raport cu activitatea de promovare a firmelor din ţ ara pe care o reprezintă în România şi a intereselor acestor firme. Unii, ca, spre exemplu, fostul ambasador al Suediei la Bucureşti, ajung până la ridicol, să fie geambaşi de avioane sau de mai ştiu eu ce armament. Deci, unii merg atât de departe încât ajung până la ridicol, dar ceilalţi au decenţa relaţiei şi o fac aşa cum vă cer şi dumneavoastră să o faceţi.
Promovaţi firmele româneşti în ţările în care vă aflaţi. Îmi este cunoscută disfuncţionalitatea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi a reprezentanţilor Ministerului de Externe şi, din acest punct de vedere, trebuie să găsim o soluţie foarte rapid. Într-o ambasadă există un singur şef al misiunii şi acesta este ambasadorul, şi nimeni într-o misiune diplomatică nu este independent sau nu are grad de subordonare faţă de ambasador. Acest lucru trebuie clarificat foarte repede, eu am mai cerut o dată clarificarea acestui lucru, nu s-a făcut, probabil din dispute la nivelul Guvernului. De data aceasta însă sunt hotărât să fiu radical. Nu este posibil ca ambasada să fie împărţită în două, iar membri ai ambasadei să nu aibă subordonare faţă de ambasador. De altfel, având în vedere starea de independenţă a reprezentanţilor comerciali din ambasade, o să cer ministrului Economiei un raport separat. Vreau să ştiu reprezentanţii economici din ambasadele dumneavoastră ce performanţă au avut, ca, de altfel, şi cei care reprezintă turismul, că nu văd mulţi turişti aduşi, cum nu văd nici multe firme. Trebuie să vedem şi ce facem, pentru că nu poate funcţiona o ambasadă cu două categorii de personal, subordonaţi şi nesubordonaţi sau liber profesionişti. Deci, ce-i de reţinut aici este că cer diplomaţilor acreditaţi în Japonia, China, Coreea de Sud să îşi facă o prioritate din a stimula firmele din aceste ţări să investească în România.
În sfârşit, în problema Kosovo, nimic nou sub soare: România nu va recunoaşte Kosovo ca stat independent şi poziţia noastră este că Belgradul şi Priştina trebuie să negocieze statutul Kosovo. Hotărârea Curţii nu a fost una care a intrat pe fond, a fost una care a constatat doar dreptul Adunării de a proclama independenţa, dar nu a intrat pe fond, să vadă dacă este legal sau nu. Deci, Curtea nu a intrat pe fondul contenciosului generat de Belgrad şi, din acest motiv, nu putem lua în consideraţie ca fiind un element consistent care să modifice poziţia noastră cu privire la Kosovo.
Cred că am epuizat cea mai mare parte a ceea ce voiam să vă spun. Aş trece puţin la situaţia din România, pentru că este poate bine să ştiţi şi punctul de vedere al şefului statului cu privire la situaţia din România. Situaţia economică este afectată de criza economică mondială. România a fost afectată mai mult decât am estimat, nu eu, specialiştii, şi chiar Fondul Monetar Internaţional în fază iniţială, dar este îmbucurător că în ultimele luni producţia industrială creşte, exportul creşte, avem o creştere de 5,9% în trimestrul al II-lea faţă de trimestrul al II-lea al anului trecut. Agricultura, de asemenea, pe primele şase luni are o creştere de plus 0,7 faţă de anul trecut, construcţiile însă sunt la minus 8,5-8,9% faţă de anul trecut. Este clar că vom intra pe creştere economică, în mod cert începând de anul viitor, dar este de văzut dacă se va menţine trendul de creştere al trimestrului al II-lea şi în trimestrul al III-lea şi al IV-lea, având în vedere introducerea TVA. Dacă nu se introducea creşterea TVA, cu certitudinea şi trimestrul al III-lea şi al IV-lea ar fi fost trimestre cu creştere. Aşa există o incertitudine. Trimestrul al II-lea, când TVA nu a fost mărit, a fost 19%, a arătat o primă creştere, de plus 0,3%, faţă de trimestrul I. Să vedem trimestrul al III-lea şi al IV-lea cum vor fi. Cert este însă, doamnelor şi domnilor diplomaţi, că problema de fond este în bugetul de stat. Nu vreau să vă aduc într-o zonă politică, dar realitatea trebuie ştiută, pentru că vă vizează, v-o spun. Dacă vă aduceţi aminte, a fost anul 2007-2008, când era veselia creşterii salariilor şi a pensiilor, şi vă spun dumneavoastră acest lucru pentru că atunci când s-au mărit salariile corpului diplomatic eu am atenţionat că nu sunt resurse, am atenţionat asupra acestui lucru şi când s-au dublat peste noapte pensiile.
Acum avem nişte deficite uriaşe atât în zona cheltuielilor cu salariile, deficite în sensul că trebuie să împrumutăm bani să plătim salariile şi avem un deficit uriaş al fondului de pensii. Anul viitor deficitul fondului de pensii va fi 3,2 miliarde de euro, bani pe care trebuie să îi împrumutăm. Deficitul fondului de şomaj va fi 0,5% din PIB, deci alte 600 de milioane, şi cheltuielile pe care va trebui să le acoperim pe la sănătate văd că numai anul acesta transferăm peste jumătate de miliard din bugetul de stat, pentru că bugetul asigurărilor de sănătate nu poate plăti datoriile către spitale. Dacă mai punem şi arieratele, deci datoriile statului către firme, în general rambursări de TVA, care depăşesc şi ele 1 miliard de euro, veţi constata că deficitul anului viitor, de 4,4% din PIB, ceea ce înseamnă circa 6 miliarde, va trebui îndreptat numai către cheltuieli de funcţionare, deci vom împrumuta, dacă anul acesta am împrumutat 9 miliarde, la anul vom împrumuta 6 miliarde pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi a cheltuielilor sociale, ceea ce mă face ca, în continuare, să cer Guvernului să ia măsuri de reducere a cheltuielilor sociale. Creşterea de 1 la 2%, estimată de FMI pentru anul viitor, pleacă de la această premisă: că banii pe care îi împrumutăm îi ducem la consum, deci nu avem resursă investiţională. Eu nu pot pune în aplicare, pot doar să cer, că acesta e rolul Preşedintelui, să ceară. Continuu să cer Guvernului să reducă cheltuielile sociale, pentru a crea un spaţiu măcar de unu, două miliarde bani pe care să îi împrumutăm, dar să îi ducem în investiţii. Sigur, dumneavoastră sunteţi veniţi în vacanţă şi vă veţi întoarce la post. Nu vă lăsaţi păcăliţi de atmosfera televizată. Nu există bani pentru programe speciale de relansare a economiei, pentru că tot ce împrumutăm se duce în cheltuieli de consum. Acest lucru nu se întâmplă nici de anul ăsta, nici de anul trecut. 2007 şi 2008, când am avut creşteri economice de peste 7%, s-au terminat tot cu deficite, ca, spre exemplu, anul 2008, cu deficit de -5,4, iar banii nu s-au dus în investiţii, că nu a construit nimeni autostrăzi în 2008, ci s-au dus tot în consum, pentru a susţine cheltuielile electorale: de mărire a pensiilor, de tot soiul de ajutoare sociale.
Deci, pentru cei care veţi fi întrebaţi, trebuie să ştiţi că răspunsul dumneavoastră despre România trebuie să fie: România trebuie să îşi continue programele de ajustare a cheltuielilor bugetare. A fost 2007-2008, când politicienii au spus: cu bani de la buget ne cumpărăm voturile. Le-au cumpărat. Foarte bine. Dar acum cineva trebuie să plătească. Guvernul în funcţie trebuie să readucă cheltuielile de consum ale României la nivelul resurselor pe care România le generează. Nu putem să împingem până dincolo de limitele rezonabilului cheltuielile de funcţionare din împrumuturi. Deci, trebuie să venim la nivelul la care să funcţionăm cu banii pe care îi producem şi ce împrumutăm să ducem în investiţii, nu în consum. Ştiu că asta este foarte dureros pentru oamenii politici. Dar s-a ajuns la momentul la care oamenii politici care sunt în responsabilitate în momentul de faţă, pentru că sunt cei care nu au responsabilitatea viitorului ţării, dar cei care au responsabilitatea viitorului ţării, pe de o parte, trebuie să le spună românilor unde suntem, ce se întâmplă cu noi, de ce împrumutăm bani şi trebuie să le spună românilor ce trebuie făcut. Sunteţi diplomaţii României din străinătate şi vreau să înţelegeţi de ce voi avea în continuare poziţii care vor cere accentuarea politicii de austeritate. Fără accentuarea politicii de austeritate, 2011 nu va fi un an în care să putem stimula creşterea economică prin investiţii ale statului, pentru că nu putem face un deficit decât de maxim 4,4% din PIB şi orice socoteală ne arată că toţi aceşti bani îi ducem în consum şi nu în investiţii. Vreau ca dumneavoastră să înţelegeţi, dacă veţi vedea că şeful statului mai are astfel de poziţii publice şi va fi pretutindenar înjurat, să ştiţi care este motivul pentru care "îmi place să fiu înjurat". Nu îmi place, dar sunt momente în care oamenii politici trebuie să îşi asume responsabilitatea ţării lor. Şi chiar dacă nu reuşesc, măcar să aibă conştiinţa împăcată că au spus ce trebuie făcut, pentru că Preşedintele poate să spună, dar Parlamentul şi Guvernul trebuie să facă. Aici este problema.
Aş încheia făcând o menţiune în mod deosebit pentru diplomaţii din Uniunea Europeană. Aş face următoarea precizare legată de întâmplările pe care le avem acum cu minoritatea romă în Franţa. În 2008, eu am solicitat în Consiliul European generarea unei strategii de integrare a romilor la nivel european, plecând exact de la premisa că sunt cetăţeni europeni şi pot circula oriunde în Europa. În Consiliul European s-a stabilit ca trimestrul I 2009 să fie momentul în care Comisia Europeană să prezinte această strategie Consiliului European spre aprobare. Din păcate, au fost state, probabil mari contribuabile la bugetul Uniunii, care au intervenit pe lângă decizia Consiliului şi această strategie nu s-a mai făcut. Este un lucru rău şi România, deşi are responsabilitate majoră, pentru că sunt cetăţenii noştri, România continuă să solicite o strategie de integrare a romilor la nivel european, pentru că sunt romi şi romi. Sunt romii căldărari. Aceia sunt fixaţi, sunt integraţi, au obiceiurile lor, au viaţa lor. Sunt romii lingurari, romii cu pălării, deci sunt integraţi. Dar pe romii nomazi încă nu i-a integrat nimeni. Iar aici discutăm de obiceurile romilor nomazi, care pleacă din loc în loc şi oriunde se duc vor spune că au plecat pentru că de unde vin este rău acolo. Avem nevoie de o strategie europeană pentru romii nomazi. În acelaşi timp - şi vreau să ştiţi că aceasta a fost poziţia mea în câteva instanţe europene, inclusiv, la un moment dat, în Consiliul European - noi trebuie să fim corecţi şi să nu ne ascundem. De fapt, ce le propunem noi romilor nomazi nu este o politică de integrare, ci, fără să mărturisim, le propunem o politică de asimilare, pentru că fundamentul cultural al romilor nomazi este să fie în mişcare.
Întrebarea este: noi, Uniunea Europeană, avem capacitatea să găsim o soluţie pentru romii nomazi? Este partea specificului lor cultural. Ţinem sus steagul că noi protejăm valorile minorităţilor, obiceiurile, cultura şi aşa mai departe. Avem voinţa politică să găsim soluţii pentru romii nomazi? Este un tip de întrebare la care eu nu am un răspuns. Trebuie ca şi colegii, şefi de stat şi de guvern, membri ai Consiliului European, să dea un răspuns, mai ales pe ceea ce s-a creat acum în Franţa. Vă pot spune că, probabil, abordarea la Paris a fost puţin diferită de cea de la Roma. La Roma, vă aduceţi aminte, acum doi ani a fost o astfel de explozie, dar împreună cele două guverne au găsit soluţii şi lucrurile au intrat în normalitate şi s-au găsit soluţii. Sperăm ca acelaşi lucru să se întâmple şi acum în relaţia Paris - Bucureşti şi incidentul să nu genereze cumva o depreciere a relaţiei bilaterale, pentru că ar fi păcat. Până la urmă, avem experienţa unei astfel de întâmplări în relaţia cu Italia. Dacă a existat voinţă de ambele părţi, lucrurile au fost rezolvate. Sperăm ca la fel să rezolvăm şi problemele de la Paris. Cam atât. Vă mulţumesc!”
Departamentul de Comunicare Publică
01 Septembrie 2010
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12342&_PRID=lazi)
No comments:
Post a Comment