Florin Costiniu, presedinte la Curtea Suprema, urmarit penal in dosarul Voicu ">Florin Costiniu, presedinte la Curtea Suprema, urmarit penal in dosarul Voicu Cum domnule, ditamai Preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Chiar până aici s-a ajuns cu suspiciunea?
DNA: "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de învinuitul Florin Costiniu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Secţiei Civile şi de Proprietate Intelectuală, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Infracţiunea de trafic de influenţă este reţinută în sarcina inculpatului Cătălin Voicu, senator PSD, cercetat în acelaşi dosar penal. Alte detalii privind acest dosar nu pot fi comunicate în acest moment, informaţii suplimentare urmând a fi oferite de îndată ce desfăşurarea investigaţiilor va permite acest lucru"
Florin Costiniu: "Nu s-a început urmărirea penală, această fază a anchetei penale este una confidenţială, astfel că eu nu o să vă sporesc ratingul şi nu o să fiu deloc spectaculos. Vreau să spun doar două chestiuni: am fost chemat de procurori să dau o declaraţie şi am dat-o şi doi, am încredere în obiectivitatea şi imparţialitatea procurorilor"
Avem un Judecător foarte sus în ierarhia Justiţiei.
Avem şi un personaj cvasi-necunoscut, senator al PSD, Cătălin Voicu. Acesta nu are voie să ia legătura cu Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie şi Dan Ioan Popescu, consilierul PSD Ioan Năstase şi avocatul Cezar Bivolaru.
Avem un personaj implicat în afaceri imobiliare,
Marius Locic (şi
http://www.ziua.ro/display.php?id=228806&data=2007-11-02).
Domnul Costel Căşuneanu este binecunoscut.
Amestecând această "ciorbă" de nume şi interese şi adăugând drept condiment DNA...
4 comments:
@Biblio,
a.Tocmai am primit rezultatele unui set de analize şi la cât sunt de ramolit, după cum zic ele, nici nu mă miră că în mintea mea, de curând e din când în când de demult...
b. N-aveţi mintea bolnavă...Românul nu spune degeaba "cine seamănă s-adună". Aş zice chiar că e simplu iar cei care nu văd aceste legături sunt,ca să citez un clasic, nişte nătărăi. Problema adevărată e cu cei care se fac că nu le văd.
Deci şi dumneavoastră vedeţi şantajul cu dosare din partea unui grup asupra judecătorilor de la curtea supremă?
@Biblio,
a. Dacă tot vorbim de legături, eu cred că ţara asta e, în ansamblul ei, un hăţiş de noduri gordiene prin care nu s-ar putea înainta decât cu maceta în mână, dar cine s-o facă?
b. Eu n-am sugerat vreun şantaj. Am spus doar că cine seamănă se-adună, ceea ce nu înseamnă că uneori nu mai apar şi defecţiuni de relaţionare dintre care unele degenerează în încăierări cu diferite grade de intensitate...
Deci nu vorbeam despre aceleaşi legături... :D
Post a Comment