26 February 2010

Sprijin pentru domnul Oprea


Un om bun atunci când cerceta pe "comunistul Ion Iliescu" se pare că nu mai este bun când îl cercetează pe "comunistul Traian Băsescu". Domnului Oprea i se ia "jucăria" cercetării. Am aflat de pe blogul doamnei Zoe Petre de următorul apel:

vineri, 26 februarie 2010

COMUNICAT

Asociaţiile, fundaţiile şi personalităţile semnatare ale acestui comunicat, care s-au implicat în lupta împotriva regimului comunist şi pentru construirea democraţiei în România, protestează împotriva tentativelor actualului regim Băsescu-Boc de a-şi subordona societatea civilă din România. Un prim pas îl constituie manevrele de eliminare a tuturor persoanelor care nu acceptă dictatul de la Cotroceni. În această politică s-a înscris şi Hotărârea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 privind comasarea Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, INMER, şi a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, IICCR. Iniţial, s-a putut crede că e vorba doar de o măsură menită să aducă o (derizorie) economie la buget, în realitate este o tentativă de eliminare a preşedintelui IICCR, istoricul Marius Oprea. Această intenţie a mobilizat opinia publică din ţară şi din străinătate, care a reacţionat energic în susţinerea istoricului Marius Oprea, reputat conducător al IICCR, la conducerea noii instituţii. Azi se dovedeşte că doamnele Herta Müller, laureată a Premiului Nobel, Doina Cornea, cea mai cunoscută opozantă a regimului Ceauşescu, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, ca şi toate celelalte organizaţii civice şi personalităţi publice care s-au alăturat demersului lor suspectând interese nemărturisite de grup, au avut dreptate. Toată această manevră avea drept scop crearea unei noi feude în beneficiul apropiaţilor dlui Traian Băsescu şi, în ultimă instanţă, deplina monopolizare de către acesta a temelor luptei anticomuniste.
Existenţa autonomă a celor două instituţii, IICCR şi INMER, amintea mereu opiniei publice că nu Traian Băsescu a inaugurat, aşa cum pretinde acum, investigarea crimelor regimului comunist. INMER a fost creat în 2003 sub Înaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I şi prin recenta fuziune această calitate îi este uzurpată; IICCR a fost înfiinţat de guvernul Tăriceanu în 2005, înainte de orice comisie prezidenţială, şi era dovada vie a faptului că, în guvernarea de coaliţie instalată după alegerile din 2004, Traian Băsescu nu a avut nici întâietatea, nici exclusivitatea iniţiativelor de condamnare a regimului comunist. Dl. Băsescu s-a agăţat în mod oportunist de tema anticomunistă abia în momentul în care a devenit evident că PNL şi primul ministru Tăriceanu au pornit măsuri concrete de recuperare a memoriei rezistenţei anticomuniste şi au iniţiat proiecte de lege pentru sancţionarea crimelor din perioada de dictatură. Gesturile publice de condamnare a comunismului ale dlui Băsescu, care nu au depăşit niciodată limitele retoricii electorale, i-au adus o popularitate neîntemeiată dar efemeră în rândurile celor care militaseră împotriva structurilor comuniste şi a refacerii lor în perioada de tranziţie spre democraţie.
În această operaţie, dl Băsescu a fost ajutat de unii specialişti reputaţi, care vor fi crezut sincer în faptul că Raportul prezentat Parlamentului României la 18 decembrie 2006 va fi începutul unor acţiuni recuperatorii concrete. Nu a fost aşa, raportul a rămas o simplă operaţie de propagandă, în vreme ce însuşi preşedintele Băsescu a continuat să se înconjoare de foşti activişti UTC şi mai ales de foşti securişti. Lor li s-au alăturat o serie de persoane interesate de funcţii şi beneficii materiale care nu pregetaseră să cocheteze oportunist cu regimul preşedintelui Iliescu.
De fapt, istoricul Marius Oprea deranjează pentru că este unul dintre cei mai incomozi martori ai manevrelor pe care regimul Băsescu le orchestrează pentru a-şi atribui în exclusivitate meritul simbolic al denunţării regimului comunist fără ca această condamnare să aibă vreun efect practic. Marius Oprea şi grupul de tineri şi entuziaşti cercetători pe care acesta l-a format au luat în serios ideea condamnării regimului comunist: au întreprins cercetări fundamentale pentru înţelegerea mecanismelor represiunii şi pentru demascarea autorilor acesteia, şi au cerut în repetate rânduri Parchetului să înceapă urmărirea penală a persoanelor efectiv vinovate de crime politice. Marius Oprea a deschis mari şantiere care scot la iveală urmele materiale de necontestat ale acestor crime, a identificat martori ai acţiunilor criminale din anii comunismului şi i-a convins să vorbească, a depus la guvern un proiect de lege de limitare a pensiilor foştilor torţionari, în condiţiile în care dl Boc le protejează pensiile speciale cu îndârjire: Marius Oprea expune regimul Băsescu riscului de a face vizibilă diferenţa radicală dintre vorbe şi fapte. Din acest motiv, denunţăm operaţia frauduloasă prin care se încearcă eliminarea din activitate a unei persoane cu merite unanim recunoscute în demascarea crimelor regimului comunist şi a celor care le-au comis. Propunem şi susţinem numirea dlui dr. Marius Oprea ca preşedinte al IICCR-MER.
Situaţia s-a agravat recent prin Hotărârea de Guvern nr. 122/23.02.2010, care marchează o nouă etapă: mutilarea identităţii şi funcţiilor institutului prin tăierea unor paragrafe ale art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 (b, c, d, e, f). Prin tăierea acestor paragrafe, institutul nu mai identifică crimele săvârşite, nu mai prezintă membrii aparatului de represiune şi nu mai sesizează organele de cercetare penală în legătură cu faptele şi autorii lor. În acelaşi timp, vechiul Consiliu ştiinţific al IICCR-MER alcătuit din personalităţi marcante ale rezistenţei şi opoziţiei anti-comuniste printre care Doina Cornea şi Dorin Tudoran este înlocuit de un nou Consiliu ştiinţific format din „lumea academică” şi condus de un preşedinte numit prin decizia primului ministru.
Acum 20 de ani, foştii nomenclaturişti comunişti şi apropiaţii lor au reuşit confiscarea Revoluţiei din decembrie în beneficiul exclusiv al FSN. Acum, Traian Băsescu încearcă confiscarea luptei anticomuniste în beneficiul său şi al câtorva acoliţi din preajma partidului prezidenţial. Tot aşa cum „emanaţii revoluţiei” din 1989 aveau drept element distinctiv faptul că NU participaseră la revoluţie ci au confiscat victoria ei, şi dl Băsescu se distinge prin faptul că NU a fost o victimă a comunismului ci a fost un colaborator al Securităţii criminale şi un profitor al regimului comunist. Să nu-l lăsăm să monopolizeze o cauză care aparţine tuturor românilor de bună credinţă, oriunde ar trăi aceştia. Ne adresăm opiniei publice din România şi din întreaga lume pentru a denunţa schimbarea brutală a scopurilor institutului, făcând din IICCR-MER dintr-un institut de demascare a crimelor comunismului, un institut de îngropare a crimelor comunismului. Un institut dedicat doar unei analize teoretice a ideologiei comuniste lipsită de efecte, după modelul Raportului Tismăneanu şi, în cele din urmă, o anexă obedientă a Palatului Cotroceni.
Lansăm o chemare tuturor oamenilor de conştiinţă din România şi din întreaga lume să ni se alăture prin susţinerea acestui apel. Apelul va fi postat pe site-ul www.frd.org.ro, iar semnăturile pot fi trimise prin email, la adresa office-frd@frd.org.ro. şi prin sms, la numărul 0745.10.88.28.
25.02.2010


Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR)
Preşedinte – ing. Octav Bjoza

Solidaritatea Universitară
Preşedinte – prof. dr. Octavian Duliu

Fundaţia Română pentru Democraţie (FRD)
Preşedinte – prof. dr. Emil Constantinescu

Fundaţia Generaţia Europeană (FGE)
Director executiv – prof. dr. Nicolae Anastasiu

Asociaţia pentru Educaţie Cetăţenească (ASPEC)
Preşedinte – Mihaela Marcu

Institutul pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR)
Director executiv – prof. dr. Zoe Petre

Fundaţia Ecomondia
Co- Preşedinte – prof. dr. Alexandru Ionescu

Convenţia Medicilor Democraţi din România (CMDR)
Preşedinte – dr. George Calalb

Fundaţia Română pentru Cooperare Europeană
Preşedinte - Adrian Dumitrescu

Consiliul Moral al Revoluţiei
Preşedinte - Constantin Aferăriţei

Grupul de Investigaţii Politice (GIP)
Director executiv - Mugur Ciuvică
(sursa: http://wwwzoepetre.blogspot.com/2010/02/apel.html)

La http://www.petitieonline.ro/petitie-p60055041.html puteti semna pentru Marius Oprea.

PetitieOnline.ro nu reprezintă însă o petiţie în adevăratul sens al cuvântului. Eu vă recomand să scrieţi direct primului ministru

Guvernul României

Piata Victoriei nr. 1, sector 1 , Bucuresti
Telefon: +40-21-314 34 00, 319 15 64

Relatii cu publicul
Birou audienţe cetăţeni: interior 1006
(accesul publicului se face dinspre strada Paris, pe la intrarea "C" a Palatului Victoria)
Program: Luni - Vineri 09:00-16:00
Registratura generală: interior 1288
Relaţii petiţii: interior 1903
Fax: (021) 313 98 46
Email:drp@gov.ro

1 comment:

nimrod said...

@Biblio,

Mulţumesc de atragerea de atenţie asupra petiţiei. Evident, m-am grăbit să semnez. Cât priveşte vreo scrisoare adresată direct, în general evit să stric orzul pe gâşte...

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.