17 October 2010

Intervenţia domnului Adrian Năstase la Congresul PSD


“Dragi prieteni, dragi colegi,

Încep prin a va spune că textul proiectului de guvernare al PSD, intitulat „România corectă – România socială” are 310 pagini şi îl puteţi găsi pe site-ul Departamentelor PSD, unde il si puteti comenta.

Eu am să vă spun doar cîteva cuvinte. Victor Ponta a vorbit foarte bine, a prezentat ideile de baza ale analizei pe care am realizat-o, ideile de bază ale platformei noastre de soluţii.

Suntem într-o perioadă foarte complicată, de aceea este esenţial pentru noi, în momentul acesta, să pornim în primul rând de la o radiografie corectă, cât mai exactă, asupra realităţii pe care vom încerca să o modificăm.

Documentul nostru are trei părţi esenţiale. Una dintre ele este, cum vă spuneam, radiografia, diagnoza situaţiei de acum. Nu intru în detalii. Vedeţi foarte bine că lucrurile evoluează foarte rapid, starea de tensiune socială este tot mai puternică: revolta celor din finanţe, revolta dascălilor, etc.

Se pare, de altfel, că aseară Emil Boc s-ar fi întâlnit cu un profesor rămas fără slujbă, după ce Funeriu i-a închis şcoala unde lucra. Profesorul era trist, iar premierul a încercat să-l consoleze: “Lasă, ai o meserie extraordinară. Dacă n-aş fi prim-ministru, eu aş trăi din învăţământ”. Profesorul, se pare, i-ar fi răspuns: “Dacă n-ai fi tu prim-ministru, şi eu aş trăi din învăţământ!”.

Sigur, acesta este pe scurt primul capitol al acestui program. Pentru detalii va rog sa consultati “bibliografia”.

Partea a doua a acestui document este de fapt viziunea asupra guvernarii, este de fapt o încercare, cred, destul de reuşită, de a prezenta, pe de o parte, principiile pe care le susţinem si , pe de altă parte, obiectivele pe care ni le propunem. Este, într-un fel, punctul de plecare pentru o nouă evaluare a platformei ideologice pe care noi o punem ca fundament pentru un program de guvernare propriu-zis. Nu voi intra în amănunte nici aici.

Există o anumită istorie a abordărilor noastre în acest domeniu, dar, eu cred că, la acest moment, nu putem să discutam doar despre un program de guvernare. E important să discutăm, în primul rând, despre viziunea noastră despre guvernare.

Să discutăm, spre exemplu, despre stat, despre rolul statului. Să încercăm să găsim o formulă nouă, nici formula statului asistenţial, nici formula statului minimal – cea pe care o propun liberalii. Este o formulă pe care putem să o găsim împreună. Este statul optimal, statul care orientează resursele în comunitate. Acesta e rolul pe care noi trebuie să îl gândim pentru viitor în ceea ce priveşte funcţionarea ca atare a mecanismului instituţional. Fără această abordare va fi foarte greu să trecem la soluţii pe termen scurt sau la soluţii pe termen lung. Nu intru în detalii. Aceasta e a doua parte a ceea ce aş numi, mai curând, un program politic, o platformă program, pentru că, în definitiv, doar a treia parte a acestui proiect reprezintă esenţa a ceea ce ar putea fi un program de guvernare, şi anume un ansamblu de soluţii cu geometrie variabilă pe care le punem într-o formulă deschisă.

Pe site-ul Departamentelor, unde găsiţi acest document şi pe forumul unde puteti – şi vă rog – sa aduceţi contribuţii la ceea ce ar putea fi ansamblul soluţiilor necesare pentru depăşirea dificultăţilor de astăzi. Nu vreau să insist foarte mult asupra acestor soluţii, ele au rezultat, într-un fel, din ceea ce a prezentat Victor Ponta mai devreme. Am extras din acest program cele o sută de soluţii, care reprezintă numai o parte din ceea ce noi considerăm că ar fi util să punem într-o dezbatere publică, pentru o abordare de guvernare viitoare. Nu cred că, din acest moment, mai poate cineva afirma cu seriozitate că partidul nostru nu e pregătit pentru guvernare.

Eu cred ca acest document arată că partidul nostru este depozitarul competenţei, depozitarul expertizei de guvernare, a expertizei politice, şi acest lucru consider că este extrem de important, în primul, rând pentru noi, pentru a ne da forţa de a trece la faza următoare, care este faza acţiunii politice. Aş vrea să vă mai spun câteva elemente pe care, într-un fel, le putem discuta în perioada care urmează pentru că acest document este un document pe care acum îl vom adopta. Noi nu intrăm la guvernare săptămâna viitoare. Din păcate. Şi, de aceea, acest document e un document asupra căruia vom lucra în continuare şi vreau să vă spun că vă mulţumesc tutror celor care aţi participat la elaborarea acestui document. Acest document a fost realizat de colegii din Departamentele partidului, le mulţumesc fiecaruia în parte, le mulţumesc celor care au contribuit la realizarea acestui program, le mulţumesc celor de la sindicate, dar şi academicienilor, profesorilor, experţilor cu care ne-am consultat şi care ne-au ajutat să ajungem la unele dintre variantele şi soluţiile acestea.

Este deci un program viu, un program dinamic, o bază de date şi soluţii pentru ceea ce trebuie să reprezinte înţelepciunea noastră colectivă în ceea priveşte guvernarea noastră viitoare. Înţelegând din greşeli, învăţând din greşeli, uitându-ne la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar, în acelaşi timp, arătând câ ceea ce se întâmplă cu guvernarea de acum este incalificabil si nu putem lasa ca lucrurile să meargă mai departe în felul acesta.

Einstein spunea că există o diferenţă între prostie şi geniu, şi anume aceea că geniul are totuşi limite. Guvernul Boc nu are nicio limită.

Problema noastră este aceea de a arăta că, dincolo de unele dintre dezbaterile publice, care ne-au atras poate, uneori, într-o anumită capcană, deşi din punct de vedere ideologic a fost foarte important să arătăm că noi avem o opţiune clară pentru impozitarea diferenţiată, ceea ce este de fapt important este să arătăm că, din punctul de vedere al programului de guvernare, obiectivul principal îl reprezintă, pentru noi, crearea de noi locuri de muncă. Acest obiectiv este esential.

Vă rog să observaţi dinamica din ultimii ani. În anul 2000, existau 1 milion de şomeri, la sfârşitul guvernării noastre, în 2004, existau 500 de mii, acum ne apropiem din nou de 1 milion de şomeri. Unele dintre problemele legate de pensii, unele dintre problemele pe care astăzi le discutăm sunt legate, în primul rând, de faptul că economia se prăbuseste. Trebuie să facem în aşa fel încât economia să repornească. E important să avem mai multe locuri de muncă, şi, în felul acesta, cu o economie performantă, vom avea mai mulţi bani şi pentru proiectele sociale. Nu vreau să mai insist asupra acestor aspecte. Le cunoaşteti foarte bine, mulţi dintre dumneavoastră au participat la aceste dezbateri.

Unele dintre Departamente au contribuit la realizarea unor texte absolut deosebite. Departamentul de Agricultura a realizat reuniuni regionale, discuţii cu aproape 5.000 de oameni, deci cam câţi sunteţi în această sală, şi, în felul acesta, foarte multe dintre ideile care au fost acolo exprimate s-au regăsit în documentul pe care noi l-am realizat. Vreau sa le mulţumesc colegilor nostri.

Dragi prieteni, urmează pasul al doilea, bătălia parlamentară pentru trecerea moţiunii de cenzură. Dacă nu vrem să păstrăm acest text doar ca pe un eseu, o carte pe care să o punem în biblioteca de la partid, atunci este nevoie de acţiune politică şi multe dintre aspectele care au fost astăzi discutate aici, inclusiv mesajele pe care le-am primit de la invitaţii nostri, ar trebui să ne dea speranţă că aceasta moţiune ar putea să treacă.

Intrăm într-o noua etapă, a luptei pentru ceea ce aş numi eliberearea de guvernarea portocalie, dar este important să înţelegem că rezultatul acestei lupte depinde de fiecare dintre noi. Prin forţa ideilor noastre, a soluţiilor noastre putem invinge strategia găleţilor portocalii.

Şi aici este de fapt marea miza. Dincolo de ceea ce înseamnă acţiunea din stradă, oamenii trebuie să aibă încredere că noi avem soluţii pe care să le punem în aplicare, astfel încât să capete sens leadership-ul nostru politic . Ei vor să simtă că există suficientă resursă intelectuală, politică, competentă în ceea ce facem şi că vom ştii să îi ducem din nou spre ceea ce înseamnă o bună guvrenare. Vreau să vă reamintesc – pentru ca a fost Gherhard Schroeder ieri în România -, o anecdotă rusească destul de cinică, referitoare la întrebarea “Ce este comunismul?”. Răspunsul e cunoscut: “Comunismul este cea mai lungă cale de la capitalism la capitalism”. Dacă pe noi ne-ar întreba cineva: “Ce este dreapta în România?”, răspunsul nostru ar fi simplu: “Este cea mai lungă şi mai dureroasă cale de la o guvernare PSD de succes la o altă guvernare PSD de succes”.

Ştiu şi ştim că va fi foarte greu. Va trebui, fără îndoială, să arătăm că pornim de la o anumită realitate, cea pe care nu o putem schimba imediat. Resursele pe care le vom mai avea la dispoziţie vor fi limitate. Poate că va trebui sa promitem ceea ce promitea Churchill în război: sânge, sudoare şi lacrimi. Să facem în aşa fel încât, după venirea noastră la guvernare să reuşim să ajungem înapoi într-o stare de normalitate, printr-un efort inteligent, creativ, bazat pe competitie, dar şi pe solidaritate.

Dragi prieteni, avem un program de guvernare bun, dar, în acelaşi timp, perfectibil. Un proiect deschis spre o eventuală guvernare, condiţionată de succesul viitoarei moţiuni de cenzură.

Nu am să insist asupra acestor elemente, dar aş vrea totuşi să vă spun că eu cred că, dincolo de ceea ce înseamnă critica noastră permanentă asupra guvernării, asupra realităţilor politice de astăzi, asupra a ceea ce filmul pe care ni l-a prezentat Liviu Dragnea mai devreme şi realităţile lui atât de dure, până la urmă, în ceea ce priveşte viaţa politică din România şi viaţa socială, avem nevoie să privim dincolo de orizont, să ţintim mai departe, să propunem nu doar soluţii de moment, ci un nou model de societate.

Am încercat într-o anumită perioada, prin proiectul “România Europeană”, pe care l-am lansat in 2004 si l-am dezvoltat in 2007, să pornim o astfel de dezabtere. Ea va trebui continuată, pentru că numai pe un astfel de fundament vom găsi soluţiile eficiente. Să propunem deci o nouă Românie, să propunem o Românie bazată pe o ideologie a stângii, cu reguli noi, cu obiectve mai ambiţioase şi care ar trebui să aibă o ţintă foarte clară: românii să fie din nou mândri, să fie prosperi şi să aibă o viaţă decentă, aici, acasă.

A doua condiţie vine din viaţa noastră de partid şi din ceea ce am văzut împreună astăzi. Eu cred că a doua condiţie ar fi ca Victor Ponta să fie viitorul prim-minsitru. El vă reprezintă pe mulţi dintre cei care sunteţi aici. El reprezintă generaţia care poate construi această nouă Românie. Noi ne-am facut datoria, mai bine sau mai rău, într-o altă perioadă, şi ne-o vom face mai departe în cadrul echipelor noastre, dar noi n-am putut să rezolvam decât o parte dintre probleme.

Este vremea ca o nouă echipă, viguroasă, dinamincă cu voi toţi, dar susţinută de toate generaţiile partidului, să treacă la treaba şi să înceapă un efort sustinut, care să însemne credibilitate, care să însemne, de fapt, un efort pentru revenirea la normalitate, pentru bunăstare, pentru demnitate, pentru ceea ce trebuie să însemne, de fapt, România nu doar pentru propriii săi cetăţeni, dar şi pentru cei care ne-au primit în cadrul Uniunii Europene şi acum ne consideră un fel de paria.

Eu vreau sa vă rog să fiti de acord să continuăm împreună să lucrăm la acest proiect, care este de fapt un proiect de echipa, este proiectul pe care îl vom pune la dispoziţie viitoarei echipe ce va constitui executivul si care va pune în aplicare aceste lucruri. Trebuie să facem o diviziune a muncii în partid, fiecare dintre noi trebuie să aducă ceva. Fiecare cu experienţa lui, cu viziunea lui poate să reprezinte un “asset”, poate sa insemne o contribuţie.

Eu vă mulţumesc încă odată pentru sprijin.

Suntem puternici pentru că am ştiut să construim. Nu vrem să se mai dărâme nimic în ţara asta. Vrem ca ceea ce înseamnă de fapt efortul nostru, să fie un efort al tuturor generaţiilor, al românilor, al prietenilor, un efort de solidaritate.

Vreau să fim împreună, în continuare, cea mai puternică echipă politică din România!”

Inregistrarea interventiei o puteti asculta aici.

Programul Romania Corecta – Romania Sociala pe site-ul http://proiect-guvernare.psd.ro.

(sursa: http://nastase.wordpress.com/2010/10/17/la-congresul-psd/)

1 comment:

Antiignorantu said...

Sindicalistii ce se considera OAMENI nu ANIMALE
Cereti CIVILIZAT tuturor partidelor din opozitie sa fie impozitate averile facute din afaceri cu statul cu minim 20 % ptr. un an de zile pana se linistesc apele cu acest GENOCID si HAOS din Romania ! Opozitia daca refuza inseamna ca se incadreaza la categoria EGOISM FANATIC si trebuie sa dispara din politica definitiv , daca accepta vor rezolva cu Guvernul ! Orice alte incercari de destabilizare se vor considera Atentat la Siguranta Nationala si va fi vai de copiii si neamurile voastre , asta si vor dusmanii POPORULUI !!! Transmiteti acest MESAJ si faceti cererile cu , calm si intelepciune , asa vor vedea si JANDARMII , ARMATA , SERVICIILE SECRETE si POLITIA cine sant tradatorii si UCIGASII POPORULUI !!!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.