(sursa: http://astrologiecuminerva.blogspot.com/2010/06/radiografia-unei-eclipse-in-contextul.html)
Aloooo, Domnul Dan Diaconescu. Vă ajunge domnul Boc din urmă cu populismul PDL. Promiteţi câte un elicopter la fiecare pensionar, cu asta îl daţi peste cap!
Sâmbătă, 2 octombrie 2010
Declaraţiile premierului Emil Boc după dialogul, de la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România
Emil Boc: Bună seara, tuturor! Am avut o întâlnire de trei ore cu reprezentanţii CSDR. Discuţia cu sindicatele a început de la o scurtă prezentare a situaţiei actuale şi o să va prezint şi eu câteva concluzii în acest sens. În primul rând, greul nu a trecut, dar nici nu trebuie să cădem cu toţii victime ale negativismului şi pesimismului, aşa cum încearcă unii sau alţii. De ce? Pentru că deşi partea dificilă încă este în desfaşurare, construim o fundaţie solidă prin care să asigurăm o creştere economică sănătoasă, constantă şi de durată în România. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le înţelegem cu toţii şi să le spunem pe nume. În primul rând, nu putem consuma mai mult decât producem şi nu putem să ne împrumutam în continuare doar pentru a consuma. Banii care se împrumută trebuie să meargă în dezvoltare şi în locuri de muncă. Numai în aceste condiţii vom putea avea creşteri sănătoase de salarii şi pensii care să poată fi acoperite. De asemenea, guvernul pe care îl conduc nu va repeta greşelile Guvernului Tăriceanu, când au fost angajate cheltuieli bugetare fară să aibă o susţinere pe termen mediu şi lung. Aceste lucruri nu se vor mai repeta şi am spus tuturor că ieşirea din criza economică în care ne aflăm nu se va face prin politici populiste. Politicile populiste în acest moment pot îngropa România. Avem o singură şansă de a rămâne concentraţi pe ceea ce înseamnă restrângerea cheltuielilor bugetare la ceea ce statul român îsi poate permite şi investirea cu cap a resurselor financiare în dezvoltare economică. Aceasta ce înseamnă? De exemplu, pentru 2011, că principalele resurse financiare vor fi orientate spre investiţii şi locuri de muncă şi absorbţia fondurilor europene. Vom majora de la 5 miliarde de lei la 9 miliarde de lei banii alocaţi de buget pentru cofinanţarea proiectelor europene. Aceşti bani europeni sunt gratis, sunt la îndemâna noastră şi depinde de noi să punem partea de cofinanţare pentru ca România să aibă şansa unei creşteri economice sănătoase. Dacă aceşti bani îi ducem în consum ratăm şi şansa de a aduce bani europeni în ţara şi de a moderniza infrastructura şi sansa de a putea avea locuri de munca şi o creştere economică. De aceea nu vom sacrifica în 2011 şansa economică a României de a avea o creştere pentru a putea să intrăm în rândul ţărilor europene şi nu vom recurge la politici populiste prin care să blocăm această şansă de dezvoltare a României. În concluzie, pe acest capitol, în continuare, accentul guvernului va fi pentru susţinerea mediului de afaceri şi a dezvoltării economice. În ultima sedintă de guvern, aşa cum stiţi, am luat trei decizii importante în acest sens: prima, cea legată de eliminarea impozitului minim, cea de-a doua de acordare de ajutor de stat mergând până la 50% din valoarea investiţiei pentru firmele care investesc cel puţin 5 milioane de euro şi creează minim 50 de locuri de muncă; de asemenea, măsuri pentru simplificarea birocraţiei fiscale şi mă refer aici la compensarea de drept pentru stingerea datoriilor sau diminuarea nivelului dobânzii pentru creanţele fiscale neachitate la termen sau neînceperea executării silite pentru firmele care au de primit bani de la stat. De asemenea, vom adopta în şedinţa următoare sau în şedinţele următoare de guvern, un act normativ pentru sprijinirea tinerilor care înfiinţează firme. Tinerii pâna în 35 de ani vor beneficia din partea statului de ajutor financiar în următoarele forme: pe de o parte, garanţii de stat, pentru a obţine credite, pentru dezvoltarea afacerii şi doi, ajutor de stat nerambursabil, pentru dezvoltarea afacerii, dar nu mai mult de 10.000 de euro; toate aceste lucruri, repet, pentru a putea pune accentul pe ceea ce înseamnă muncă, dezvoltare şi investiţii în România. Acum, în privinta solicitarilor concrete pe care sindicatele le-au avut, în privinţa politicii salariale, am spus-o iaraşi foarte clar şi răspicat: România va oferi atât cât poate şi nu vom oferi în maniera populistă mai mult decât este posibil în această ţară, fără să sacrificam viitorul dezvoltării economice a ţării. Bugetarii vor recupera o parte importantă din salariul diminuat cu 25% în 2010, prin noua Lege a salarizarii unitare, care se află în plină etapă de negociere în vederea finalizării ei. În privinţa salariului minim, acesta va creşte în raport cu valoarea de 600 de lei, cât este în momentul de faţă şi valoarea finală a salariului minim pe economie va fi stabilită în funcţie de doua exigenţe: pe de o parte să contribuim la eliminarea muncii la negru, printr-o ridicare a salariului minim pe economie şi, pe de altă parte, de a stabili o valoare a lui, astfel încât să nu conducă la pierderea suplimentară de locuri de muncă în economie. Deci, trebuie să ţinem cont atât de interesele sindicatelor, cât şi de interesele patronatelor, si nu în ultimul rând de interesele economiei românesti. Legea Salarizarii Bugetarilor pentru anul 2011 porneste de la urmatoarele date fixe: 39 de miliarde de RON fondul de salarii, la care se adaugă banii necesari pentru contribuţiile pe care cei din sistemele speciale le plătesc în raport cu noua Lege a Pensiilor, dar masa, repet, financiară de salarii este de 39 de miliarde de lei. 1.290.000 de bugetari, deficit bugetar pentru 2011 de 4,4%, creştere economică între 1,5 si 2%. Deci, şi în aceste conditii, repet, restrictive, România are nevoie anul viitor de peste cinci miliarde de euro, pentru a-şi finanţa deficitul de 4,4%. Banii aceştia nu se găsesc uşor, iar cei care vorbesc de deficite mari ar trebui să vină şi cu soluţii, de unde să vină aceşti bani cu privire la finanţarea deficitului. Nu mai suntem în anul 2008, când pe fondul unei creşteri economice de 8% ţara a fost lăsată cu un deficit de 5,2, repet, 5,2 în 2008, cu toţi banii din privatizarea BCR-ului mâncaţi şi păpaţi de Guvernul Tăriceanu. Nu suntem într-o asemenea situatie, şi atunci pentru a putea ramâne credibili atât în plan intern, cât si în plan extern, pentru ca România să-şi poată finanţa deficitul, trebuie să avem politici coerente de susţinere a dezvoltării şi a muncii în România. E foarte uşor să fii populist şi să promiţi lucruri care nu au acoperire. Nu vom sacrifica, repet, viitorul României, doar pentru a fi populist într-un moment sau altul al vieţii guvernamentale. Am decis împreună cu sindicatele, de asemenea, următoarele lucruri. Unu, pâna în 5 noiembrie, să realizăm un proiect de act normativ privind armonizarea legislaţiei muncii din România cu cerinţele Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi cu legislaţia Uniunii Europene. Doi, până în 5 noiembrie, se va elabora un proiect de lege privind dialogul social, astfel încât acesta să fie îmbunătăţit inclusiv la nivel legislativ. În acest moment, el este reglementat la nivelul unei Hotărâri de Guvern şi am căzut de acord că el trebuie promovat prin lege astfel încât să cuprindă toate palierele pentru că o componentă importantă a unei societăţi democratice o reprezintă dialogul social. În al treilea rând, am convenit să modificăm legislaţia privind inspecţia muncii pe două componente: pe de-o parte, o lege privind inspecţia muncii care să vizeze organizarea şi funcţionarea instituţiei şi, pe de altă parte, întărirea statutului inspectorului de muncă; începând de luni, vor fi semnate protocoale de colaborare între inspectoratele teritoriale de muncă şi sindicatele membre ale confederaţiilor reprezentative la nivel naţional. În al patrulea rând am convenit ca, tot până în 5 noiembrie, să reanalizăm locul şi rolul Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, un instrument extrem de important în ceea ce înseamnă câmpul muncii din România şi în ceea ce înseamnă formarea profesională a forţei de muncă. Nu în ultimul rând, am discutat aspectele punctuale ridicate de către reprezentanţii din cadrul confederaţiei, de la problemele din educaţie la cele din domeniul agriculturii, din domeniul consilierilor juridici, din domeniul industriei şi nu numai. Pe componenta educaţiei, am analizat care este stadiul Legii Educaţiei Naţionale în acest moment. Din nefericire, Legea Educaţiei Naţionale este blocată la Senat şi punctul meu de vedere este următorul: dacă în perioada imediat următoare nu se deblochează Legea Educaţiei Naţionale de la Senat, nu exclud posibilitatea angajării răspunderii asupra acestui proiect de lege pentru ca reforma educaţiei să meargă până la capăt. Nu accept blocarea acesteia după dezbaterile care au avut loc atât în societatea civilă cât şi în Parlament. Guvernul are în vedere în acest sens forma adoptată de Camera Deputaţilor ca bază de pornire pentru o eventuală angajare a răspunderii, repet, dacă la Senat lucrurile nu se deblochează. Şi nu în ultimul rând, continuarea dialogului social pe toate temele avute în discuţie. Guvernul are şi va avea şi în continuare toată disponibilitatea necesară, pentru a avea un dialog social sincer, dar corect cu 22 de milioane de români şi cu interesele ţării.
Aşa cum spuneam, de mai multe ori, guvernul trebuie să fie reprezentantul celor 22 de milioane de români şi nu doar reprezentantul... sau să urmărească satisfacerea interesele unei grupări sindicale sau a unor grupări patronale. Trebuie să ţină cont de interesele a 22 de milioane de români, de interesul ţării, în ansamblu. Iar, toate politicile pe care le avem, le discutăm în manieră deschisă, toate resursele financiare existente, pe care le avem, le prezentăm într-o manieră concretă, pentru că obiectivul nostru este să găsim o soluţie echilibrată, pentru a trece prin această perioadă dificilă.
Semnele bune au început să apară. Sunt câteva care ne dau semnalul că suntem pe direcţia bună. Mă refer aici la creşterea exporturilor, creşterea producţiei industriale, creşterea productivităţii muncii. Sunt lucruri care ne arată că mergem pe o direcţie bună. Important este să continuăm acest drum al reformelor, pentru ca în anul 2011 să putem avea o creştere economică sănătoasă. Orice pas înapoi în acest moment ar însemna compromiterea şanselor României de a ieşi din criza economică. Trei întrebări, dacă sunt.
Reporter: Ne puteţi spune când veţi stabili valoarea salariului minim pe economie? Când o veţi anunţa?
Emil Boc: Valoarea va fi stabilită printr-o Hotărâre de Guvern în urma dezbaterilor care vor avea loc săptămâna viitoare cu toate structurile sindicale şi patronale.
Reporter: Şi legea salarizării va fi finalizată până...?
Emil Boc: Imediat. Avem ca prioritate majoră adoptarea Legii Salarizării unitare şi a legii cadru cu privire la salarizare, pentru adoptarea ei depinde forma finală a bugetului de stat pentru anul 2011. Săptămâna viitoare aceste lucruri vor fi finalizate.
Reporter: Veţi mări coeficienţii în educaţie, în sistemul sanitar, aşa cum v-au cerut sindicatele?
Emil Boc: Discuţiile tehnice continuă la Ministerul Muncii şi la Ministerul Finanţelor. Ei sunt cei în măsură, în raport cu datele existente, să ofere soluţia pe care poate România, în acest moment, să o ofere bugetarilor şi din perspectiva expertizei pe care o avem cu Banca Mondială şi experţii acesteia, care au fost implicaţi în procesul de elaborare a Legii salarizării unitare. Deci, dialogul continuă pe marginea acestor subiecte.
Reporter: În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Băncii Mondiale aţi discutat despre un nou împrumut extern?
Emil Boc: Nu, n-a fost abordată această temă. Am făcut o analiză a stadiului actual al acordului cu Banca Mondială. Marţi vom avea o reuniune în care vom analiza recomandările propuse de Banca Mondială către Guvernul României, în cadrul acordului pe care îl avem cu structurile internaţionale Banca Nondială, CE şi FMI.
Reporter: Până când mai sunteţi dispuşi să aşteptaţi deblocarea Legii Educaţiei Naţionale de la Senat pentru a vă asuma răspunderea şi dacă se întâmplă acelaşi lucru şi cu Legea pensiilor, în funcţie de avizul CCR?
Emil Boc: Decizia va aparţine coaliţiei. Cert este că, luni, vom analiza acest subiect în cadrul şedinţei noastre şi vom stabili un termen foarte clar pentru deblocarea acesteia. Dacă nu, subliniez, nu avem nici o reţinere de a merge mai departe cu reforma educaţiei, pornind de la proiectul adoptat de Parlamentul României cu privire la Legea Educaţiei, în Camera Deputaţilor.
Reporter: Este acceptabilă cererea sindicatelor în legătură cu salarii de 750 lei?
Emil Boc: Repet, salariul actual minim este de 600 de lei. Solicitarea maximală este 750 lei. Vom găsi un echilibru raţional între solicitările existente, ţinând cont de cele două obiective: eliminarea, de pe piaţa forţei de muncă, a muncii la negru şi, în acelaşi timp, păstrarea locurilor de muncă în economie.
Vă mulţumesc mult!
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 02.10.2010
(sursa: http://www.guv.ro/declaratiile-premierului-emil-boc-dupa-dialogul-de-la-palatul-victoria-cu-reprezentantii-confederatiei-sindicatelor-democratice-din-romania__l1a110609.html)
Şi noi vă mulţumim. Noapte bună copii!
(sursa: http://www.lovendal.net/wp52/rascoala-de-la-1907-scenariul-pregatit-de-imperiul-austro-ungar/)
(sursa: http://www.lovendal.net/wp52/rascoala-de-la-1907-scenariul-pregatit-de-imperiul-austro-ungar/)
No comments:
Post a Comment