Premierul Emil Boc a discutat cu o delegaţie condusă de preşedintele CEDO, Jean-Paul Costa, despre măsurile legislative care pot diminua numărul plângerilor împotriva României aflate pe rolul CEDO
Primul-ministru Emil Boc a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegaţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condusă de preşedintele Curţii, Jean-Paul Costa. Întrevederea a vizat identificarea măsurilor care pot contribui la reducerea numărului de cauze împotriva României aflate pe rolul CEDO.
În cursul întrevederii au fost abordate aspecte legate de cauzele privind restituirea proprietăţilor şi durata procedurilor judiciare. Cele două delegaţii au avut, de asemenea, un schimb de opinii pe tema aderării Uniunii Europene la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care deschide calea acestui proces.
În ceea ce priveşte aplicarea recentei proceduri-pilot a CEDO referitoare la legislaţia aferentă despăgubirilor acordate în cazul imobilelor naţionalizate, primul-ministru a declarat că în cadrul Executivului se va analiza impactul acestei decizii, pentru a fi identificată soluţia optimă în acord cu recomandările CEDO, ţinându-se însă cont şi de actualele obstacole de ordin bugetar. De altfel, în cadrul unei şedinţe de Guvern recente, premierul a solicitat formarea unui grup de lucru interministerial alcătuit din specialişti ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, cu participarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât să poată fi elaborat, supus dezbaterilor şi înaintat Parlamentului un pachet de măsuri cu privire la revizuirea legislaţiei privind acordarea de despăgubiri în cazul imobilelor naţionalizate.
Referitor la durata şi calitatea actului de justiţie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a evidenţiat eforturile de până acum ale Guvernului pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ, printre exemplele relevante în acest sens numărându-se elaborarea şi promovarea noilor coduri: Codul Penal, Codul Civil, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă. De asemenea, ministrul Predoiu a mai evocat faptul că dezbaterea asupra proiectului de lege privind accelerarea soluţionării proceselor şi fluidizarea procedurilor se află în stadiu avansat la Parlament.
La rândul său, preşedintele CEDO, Jean Paul Costa, a subliniat importanţa Declaraţiei de la Interlaken, din februarie 2010, care stipulează ca o serie de probleme să fie rezolvate la nivel naţional, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, precum şi noile evoluţii ale Curţii, ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 14 din iunie, adiţional la Convenţie. Totodată, înaltul oficial a ţinut să evidenţieze faptul că România nu are plângeri la CEDO cu privire la încălcări grave ale drepturilor omului.
Din delegaţia română care s-a întâlnit cu reprezentanţii CEDO au făcut parte ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi Agentul Guvernamental al României la CEDO, Răzvan-Horaţiu Radu. Din partea CEDO au mai fost prezenţi Corneliu Bîrsan, judecătorul ales din partea României la CEDO şi Santiago Quesada, grefierul-şef al Secţiei a III-a, care judecă la CEDO cauzele româneşti.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 22.10.2010
Conferinţa la Nivel Înalt privind Viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului
Declaraţia de la Interlaken
19 februarie 2010Declaraţia de la Interlaken
Conferinţa la nivel înalt, desfăşurată la Interlaken, în perioada 18 - 19 februarie 2010, la
iniţiativa preşedinţiei elveţiene a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei (denumită în
continuare „Conferinţa”):
PP 1 Exprimând adeziunea fermă a statelor părţi la Convenţia Europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”) şi la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului („Curtea”);
PP 2 Recunoscând contribuţia extraordinară a Curţii la apărarea drepturilor omului în Europa;
PP 3 Reamintind interdependenţa dintre mecanismul de control al convenţiei şi celelalte
activităţi ale Consiliului Europei în domeniile drepturilor omului, al statului de drept şi al
democraţiei;
PP 4 Salutând intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 la convenţie la 1 iunie 2010;
PP 5 Luând act cu satisfacţie de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona care prevede
aderarea Uniunii Europene la convenţie;
PP 6 Subliniind natura subsidiară a mecanismului de control instituit de convenţie şi, în
special, rolul fundamental pe care autorităţile naţionale, şi anume guvernele, instanţele şi
parlamentele, trebuie să îl joace în garantarea şi apărarea drepturilor omului la nivel naţional;
PP 7 Luând act cu profundă preocupare de faptul că numărul de cereri individuale introduse în
faţa Curţii şi distanţarea în timp între cererile introduse şi cele soluţionate continuă să crească;
PP 8 Considerând că această situaţie afectează grav eficienţa şi credibilitatea convenţiei şi a
mecanismului său de control şi că ameninţă atât calitatea şi coerenţa jurisprudenţei, cât şi
autoritatea Curţii;
PP 9 Convinsă că, dincolo de îmbunătăţirile deja efectuate sau avute în vedere, sunt
obligatorii şi urgente măsuri adiţionale pentru:
i. a se ajunge la un echilibru între hotărârile şi deciziile pronunţate de Curte şi
cererile introduse;
ii. a permite Curţii să reducă întârzierile în soluţionarea cauzelor şi să se pronunţe în
noile cauze, în special atunci când este vorba de încălcări grave ale drepturilor
omului, în termene rezonabile;
iii. a asigura executarea integrală şi rapidă a hotărârilor Curţii, precum şi eficienţa
monitorizării, de către Comitetul Miniştrilor, a executării hotărârilor;
PP 10 Considerând că prezenta Declaraţie încearcă să stabilească o foaie de parcurs pentru
procesul de reformă către o eficientizare pe termen lung a sistemului convenţiei;
Conferinţa
(1) Reafirmă adeziunea statelor părţi la convenţie la dreptul la recurs individual;
(2) Reiterează obligaţia statelor părţi de a asigura apărarea integrală la nivel naţional a
drepturilor şi libertăţilor garantate de convenţie şi invită la o consolidare a principiului
subsidiarităţii;
(3) Subliniază că acest principiu implică o responsabilitate partajată între statele părţi şi
Curte;
(4) Subliniază importanţa asigurării clarităţii şi coerenţei jurisprudenţei Curţii şi invită,
în special, la o aplicare uniformă şi riguroasă a criteriilor privind admisibilitatea şi
competenţa Curţii;
(5) Solicită Curţii să folosească cât mai mult posibil instrumentele procedurale şi
resursele de care dispune;
(6) Subliniază necesitatea adoptării unor măsuri care să contribuie la reducerea
numărului de cereri vădit inadmisibile, necesitatea unei filtrări eficiente a acestor cereri,
precum şi necesitatea găsirii unor soluţii pentru soluţionarea cererilor repetitive;
(7) Subliniază caracterul obligatoriu al executării integrale, efective şi rapide a
hotărârilor definitive ale Curţii;
(8) Reafirmă necesitatea menţinerii independenţei judecătorilor şi a păstrării
imparţialităţii şi calităţii Curţii;
(9) Invită la îmbunătăţirea eficienţei sistemului de monitorizare a executării hotărârilor
Curţii;
(10) Subliniază necesitatea simplificării procedurii care vizează modificarea dispoziţiilor
organizatorice ale convenţiei;
(11) Adoptă următorul Plan de Acţiune ca instrument de orientare politică pentru
procesul către o eficientizare pe termen lung a sistemului convenţiei.
Planul de Acţiune
A. Dreptul la recurs individual
1. Conferinţa reafirmă importanţa fundamentală a dreptului la recurs individual ca piatră
unghiulară a sistemului convenţiei care garantează că orice încălcare invocată, care nu a
fost soluţionată în mod efectiv de către autorităţile naţionale, poată fi adusă în faţa Curţii;
2. Având în vedere numărul ridicat de cereri inadmisibile, Conferinţa solicită Comitetului
Miniştrilor să identifice măsurile care ar putea fi introduse pentru a permite Curţii să se
concentreze asupra rolului său esenţial de garant al drepturilor omului şi să soluţioneze cu
celeritatea impusă cauzele întemeiate şi, în special, invocarea unor grave încălcări ale
drepturilor omului.
3. În materie de acces la Curte, Conferinţa solicită Comitetului Miniştrilor să examineze orice
măsură suplimentară care să contribuie la buna administrare a justiţiei şi, în special,
condiţiile în care s-ar putea introduce noi reguli sau practici de natură procedurală, fără a
descuraja totodată introducerea cererilor întemeiate.
B. Punerea în aplicare a convenţiei la nivel naţional
4. Conferinţa reaminteşte principala responsabilitate a statelor părţi de a garanta punerea în
aplicare a convenţiei, şi, în consecinţă, invită toate statele părţi să se angajeze să:
a) continue consolidarea, dacă este cazul, în cooperare cu instituţiile naţionale pentru
drepturile omului sau cu alte organe, a sensibilizării autorităţilor naţionale la standardele
convenţiei şi asigurarea aplicării acestora;
b) execute integral hotărârile Curţii, garantând luarea măsurilor necesare pentru
prevenirea viitoarelor încălcări similare;
c) ţină seama de evoluţia jurisprudenţei Curţii, în special în vederea analizei
consecinţelor care se impun ca urmare a unei hotărâri care stabileşte o încălcare a
convenţiei de către un alt stat parte, atunci când ordinea lor juridică ridică aceeaşi
problemă de principiu;
d) garanteze, la nevoie prin introducerea de noi căi de atac, fie de natură specifică, fie că
este vorba de o cale de atac internă generală, că orice persoană care pretinde în mod
credibil că drepturile şi libertăţile sale recunoscute de convenţie au fost încălcate
beneficiază de un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale şi, dacă este cazul, de o
reparaţie corespunzătoare;
e) considere posibilitatea detaşării judecătorilor naţionali, şi, dacă este cazul, a altor
jurişti independenţi de nivel înalt la grefa Curţii;
f) asigure monitorizarea punerii în aplicare a recomandărilor Comitetului Miniştrilor,
adoptate pentru a ajuta statele părţi să îşi respecte obligaţiile.
5. Conferinţa subliniază necesitatea consolidării şi îmbunătăţirii identificării obiectivelor şi a
coordonării altor mecanisme, activităţi şi programe existente ale Consiliului Europei,
inclusiv folosirea de către Secretarul General a articolului 52 din convenţie.
C. Filtrare
6. Conferinţa:
a) invită statele părţi şi Curtea să asigure punerea la dispoziţia potenţialilor reclamanţi a
unor informaţii obiective şi complete referitoare la convenţie şi la jurisprudenţa Curţii,
şi, în special, la procedura de depunere a cererilor şi la criteriile de admisibilitate. În
acest scop, Comitetul Miniştrilor poate examina rolul birourilor de informare ale
Consiliului Europei;
b) subliniază interesul privind o analiză amănunţită a practicii Curţii referitoare la
cererile declarate inadmisibile;
c) în ceea ce priveşte mecanismele de filtrare, recomandă:
i. Curţii, să instituie, pe termen scurt, în cadrul colegiului actual, un mecanism care
să poată asigura o filtrare eficientă;
ii. Comitetului Miniştrilor să examineze instituirea unui mecanism de filtrare în
cadrul Curţii, care să depăşească procedura judecătorului unic şi procedura prevăzută la
litera (i).
D. Cereri repetitive
7. Conferinţa:
a) invită statele părţi să:
i. înlesnească, în situaţia în care acest lucru este indicat, în cadrul garanţiilor
furnizate de Curte şi, la nevoie, cu ajutorul acesteia, încheierea unor soluţionări pe cale
amiabilă şi adoptarea de declaraţii unilaterale;
ii. coopereze cu Comitetul Miniştrilor, după o hotărâre pilot definitivă, în vederea
adoptării şi aplicării efective a unor măsuri generale, care pot remedia eficient problemele
structurale care stau la originea cauzelor repetitive;
b) subliniază necesitatea, pentru Curte, de a pune în aplicare standarde clare şi
previzibile pentru procedura denumită procedura „hotărârilor pilot” referitoare la
selectarea cererilor, procedura de urmat şi soluţionarea cauzelor suspendate, şi de a
evalua efectele aplicării acestei proceduri şi a procedurilor similare;
c) invită Comitetul Miniştrilor:
i. să examineze posibilitatea încredinţării cauzelor repetitive judecătorilor
responsabili cu filtrarea [conform supra, litera (c)];
ii. să stabilească o abordare de cooperare care să includă toţi membrii Consiliului
Europei, în vederea prezentării unor opţiuni posibile unui stat parte căruia o hotărâre a Curţii
i-ar cere să remedieze o problemă structurală identificată printr-o hotărâre.
E. Curtea
8. Subliniind importanţa menţinerii independenţei judecătorilor şi păstrării imparţialităţii şi
calităţii Curţii, Conferinţa invită statele părţi şi Consiliul Europei să:
a) asigure că, la nevoie prin îmbunătăţirea transparenţei şi a calităţii procedurilor de
selecţie la nivel naţional şi european, criteriile convenţiei referitoare la condiţiile de
exercitare a funcţiei de judecător în cadrul Curţii, în special competenţele de drept
public internaţional şi care vizează sistemele judiciare naţionale, precum şi o bună
cunoaştere a cel puţin unei limbi oficiale, sunt respectate pe deplin. În plus, componenţa
Curţii ar trebui să îi permită acesteia să dispună de experienţa juridică practică necesară;
b) garanteze Curţii, în interesul unei funcţionări eficiente, autonomia administrativă
necesară în cadrul Consiliului Europei.
9. Luând act de partajarea responsabilităţilor între statele părţi şi Curte, Conferinţa solicită
Curţii să:
a) evite reexaminarea chestiunilor de fapt sau de drept intern care au fost deja examinate şi
soluţionate de autorităţile naţionale, în conformitate cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia
aceasta nu este o instanţă de rangul patru;
b) aplice în mod uniform şi riguros criteriile referitoare la admisibilitate şi la competenţa
sa şi să ţină seama pe deplin de rolul său subsidiar în interpretarea şi aplicarea convenţiei;
c) acorde un efect deplin noului criteriu de admisibilitate inclus în Protocolul nr. 14 şi să
considere alte posibilităţi de aplicare a principiului de minimis non curat praetor.
10. În vederea sporirii eficienţei sale, Conferinţa solicită Curţii să continue să îşi
îmbunătăţească structura internă şi metodele de lucru şi să folosească, pe cât posibil,
instrumentele procedurale şi resursele de care dispune. În acest context, ea încurajează
Curtea, în special, să:
a) folosească posibilitatea prevăzută de Protocolul nr.14 de a solicita Comitetului
Miniştrilor să reducă numărul de judecători ai camerelor la cinci;
b) îşi continue politica de identificare a priorităţilor pentru soluţionarea cauzelor şi să
continue să identifice în hotărârile sale orice probleme structurale care pot genera un
număr semnificativ de cereri repetitive.
F. Monitorizarea executării hotărârilor
11. Conferinţa subliniază că este urgent pentru Comitetul Miniştrilor să:
a) dezvolte mijloacele care să permită o monitorizare mai eficientă şi mai transparentă a
executării hotărârilor Curţii. În această privinţă, ea îl invită să consolideze această
monitorizare dând prioritate şi sporind vizibilitatea nu numai a cauzelor care necesită
măsuri individuale urgente, ci şi a cauzelor care relevă importante probleme structurale,
acordând o atenţie deosebită necesităţii de a garanta căi de atac interne efective;
b) reexamineze propriile norme şi metode de lucru pentru a le face să fie mai bine
adaptate realităţilor actuale şi mai eficiente în raport cu diversitatea chestiunilor care
trebuie soluţionate.
G. Procedură simplificată de modificare a convenţiei
12. Conferinţa invită Comitetul Miniştrilor să analizeze posibilitatea instituirii, printr-un
protocol de modificare, a unei proceduri simplificate pentru orice modificare viitoare a
anumitor dispoziţii de natură organizatorică ale convenţiei. Procedura simplificată ar putea
fi realizată, în special, prin intermediul:
a) unui statut al Curţii;
b) unei noi dispoziţii în cadrul convenţiei, similară celei de la articolul 41 litera (d) din
statutul Consiliului Europei.
Punere în aplicare
În vederea punerii în aplicare a acestui Plan de Acţiune, Conferinţa:
(1) invită statele părţi, Comitetul Miniştrilor, Curtea şi Secretarul General să acorde un
efect deplin Planului de Acţiune;
(2) invită, în special Comitetul Miniştrilor şi statele părţi, să implice societatea civilă în
căutarea de mijloace efective pentru aplicarea Planului de Acţiune;
(3) invită statele părţi să informeze Comitetul Miniştrilor, înainte de sfârşitul anului
2011, cu privire la măsurile luate în vederea aplicării părţilor relevante ale prezentei
Declaraţii;
(4) solicită Comitetului Miniştrilor, dacă este cazul în cooperare cu Curtea şi acordând
mandatele necesare organelor competente, să continue şi să pună în aplicare, până în
iunie 2011, măsurile incluse de prezenta Declaraţie care nu necesită modificări ale
convenţiei;
(5) solicită Comitetului Miniştrilor să mandateze organele competente să pregătească,
până în iunie 2012, propuneri precise de măsuri care necesită modificări ale convenţiei,
aceste mandate trebuind să includă propuneri privind un mecanism de filtrare în cadrul
Curţii şi studierea măsurilor care pot simplifica modificările convenţiei;
(6) solicită Comitetului Miniştrilor să evalueze, în perioada 2010-2015, în ce măsură
aplicarea Protocolului nr. 14 şi a Planului de Acţiune va îmbunătăţi situaţia Curţii. În
baza acestei evaluări, Comitetul Miniştrilor trebuie să se pronunţe înainte de sfârşitul
anului 2015 cu privire la necesitatea efectuării altor acţiuni. Înainte de sfârşitul anului
2019, Comitetul Miniştrilor trebuie să decidă dacă măsurile adoptate s-au dovedit
suficiente pentru a asigura o funcţionare durabilă a mecanismului de control al
convenţiei sau dacă schimbări mai profunde se dovedesc necesare;
(7) solicită preşedinţiei elveţiene să trimită prezenta Declaraţie şi Actele Conferinţei de
la Interlaken Comitetului Miniştrilor;
(8) solicită preşedinţiilor viitoare ale Comitetului Miniştrilor să monitorizeze aplicarea
prezentei Declaraţii.
(sursa: http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/Interlaken-Declaration_RO.pdf)
No comments:
Post a Comment