13 January 2012

Cetăţeni, sunteţi publicul activităţii preşedintelui


Revin cu încă un discurs al preşedintelui Băsescu.
COMUNICAT DE PRESĂ
(13 ianuarie 2012)

REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut vineri, 13 ianuarie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă pe tema proiectului de lege privind organizarea şi funcționarea sistemului de sănătate din România. Vă prezentăm textul acestei declaraţii:

“Bună seara. Ne revedem cu legea sănătăţii pentru a constata unde suntem, după zile de dezbateri fructuoase, şi chiar pe lege. Am observat, totuşi, că în aceste zile s-a folosit masiv dezinformarea şi aş vrea să fac câteva precizări. Cea mai mare minciună promovată continuu este legată de SMURD, deşi proiectul legii se află şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pe site-ul Preşedinţiei, continuă aceeaşi minciună - privatizarea sau desfiinţarea sau afectarea SMURD. Nu spun decât că este o minciună şi altceva nu mai pot spune atât timp cât împotriva a ceea ce este scris în proiect se continuă manipularea. O altă poveste puternic susţinută este că se vor înfrupta privaţii din banii de sănătate sau băieţii deştepţi. Dragii mei, trebuie să ştiţi că acum se întâmplă acest lucru. Dumneavoastră scrieţi aproape zilnic sau periodic despre preţurile la medicamente, despre prescripţiile exagerate la medicamente, despre datoriile pe care le avem tot timpul la plata medicamentelor şi aşa mai departe. Dumneavoastră aţi desfăşurat anchete, sunt o realitate ilegalităţile, furturile, la achiziţia de aparatură medicală. Dumneavoastră - şi este o realitate - aţi subliniat în nenumărate rânduri, exagerările la preţurile de la cheltuielile materiale din spitale sau din orice unitate sanitară. Deci, indiferent cum etichetaţi sau cum analiştii etichetează ce s-ar putea întâmpla dacă legea intră în vigoare, eu vă spun că, în acest moment, aceşti privaţi pe care îi suspectaţi că vor prelua banii publici se înfruptă, mai bine ca oricând, din banii publici sub umbrela sistemului de stat. Înţeleg că la Urgenţă totul este perfect şi nu mai avem nimic de făcut. Poate reuşiţi să aflaţi cât de dramatică este situaţia asistenţei de urgenţă în mediul rural. Eu cred că o lege a sănătăţii trebuie să creeze condiţii ca rapid şi mediul rural să poată fi ajutat; că şi acolo sunt tot români, la fel de eficient precum cei din zonele unde sunt televiziuni.

Mai aflu despre privatizarea spitalelor, cărora se opun sindicate sau mai ştiu eu cine – o altă minciună. Este vorba de transformarea spitalelor în societăţi comerciale sau în fundaţii, pentru a putea avea acces la credite, funcţie de cifra de afaceri pe care o realizează în aşa fel încât să poată să-şi achiziţioneze şi singure, nu numai din bani de la bugetul de stat, echipamentele necesare unei asistenţe medicale de calitate. Mai aflu că, dacă se aprobă cumva legea, vor avea prioritate cei cu bani. Aş vrea să fim responsabili în ceea ce spunem. În momentul de faţă se întâmplă acelaşi lucru. Nu oricine are bani să meargă la un profesor care să-l opereze foarte bine, mulţi sunt operaţi de oameni mai mult sau mai puţin pricepuţi, cu o reputaţie mai mare sau mai mică. Deci, în acest sistem, corupţia, din acest punct de vedere, în sistemul de stat funcţionează din plin şi în niciun caz românii nu sunt egali din punct de vedere al şanselor în sistemul actual. Eu nu spun că proiectul de lege pe care l-am propus în dezbatere publică, pe care Guvernul l-a propus în dezbatere publică, este mult mai echitabil din acest punct de vedere pentru că probabil vor fi mulţi care nu vor putea să-şi facă asigurări suplimentare, dar măcar va fi un pachet de servicii de bază care va fi oferit egal tuturor.

O altă minciună care să discrediteze proiectul de lege este legată de ideea că aceiaşi bani vor fi utilizaţi, dar de data aceasta ei vor fi gestionaţi de firme private. Şi dacă ar fi aşa, şi ar fi mai bine, pentru că firma privată ar urmări cheltuielile, pe când statul acum nu le urmăreşte, ci doar decontează deficite şi depăşiri de buget, dar se omite faptul că proiectul de lege vizează lărgirea bazei de impozitare pentru a aduce mai multe surse la bugetul de stat şi, în acelaşi timp, promovează ideea asigurărilor suplimentare care, de asemenea, vor aduce mai multe resurse în bugetul de stat. Nu mai vorbim de faptul că o altă sursă pentru spitalele mari mai ales, cu cifră de afacere mare, va exista o a treia sursă, aceea a atragerii de credite bancare în vederea echipării spitalelor. Deci, în niciun caz legea nu vizează menţinerea aceloraşi sume de bani pentru eventualii asiguratori privaţi, ci vizează creşterea surselor de finanţare pentru sistemul de sănătate. Nu în ultimul rând, am mai văzut o îngrijorare: "Dar dacă fuge cu banii firma de asigurări sau dacă dă faliment". Nu există acum în România firmă de asigurări care nu este reasigurată. Este chiar Legea asigurărilor care împinge lucrurile către această realitate şi nu cred că cineva ar concepe să pună la dispoziţie bani publici unor firme de asigurări private, fie ele şi de mare prestigiu, fără ca acestea să fie reasigurate sau să formeze un depozit de garantare a bunei executări a bugetelor care le vor fi alocate. Deci acestea ar fi principalele elemente care apar în spectrul, zic eu, ori al neînţelegerii, ori al dezinformării voite. Nu vreau să mai intru şi în zona politizării, însă, dincolo de a comenta şi de a-mi exprima punctul de vedere cu privire la ceea ce se dezbate fals în spaţiul public, aş vrea să vă mai dau o cifră mult mai actuală decât cifrele pe care le-am utilizat până acum. Spre exemplu: în 2005 cheltuielile României cu sănătatea, Casă de Asigurări şi minister, au fost de 10,9 miliarde de lei, în 2011 cheltuielile cu sănătatea, ale Casei de Asigurări plus Ministerul Sănătăţii, au fost de 24,3 miliarde lei. Sigur, nu compar, nu suprapun valoarea leului în 2005, cu 2011. A fost erodat, afectat de inflaţie, dar, oricum, nu avem o inflaţie de 223% în acest interval, care să fi menţinut suma aceeaşi ca în 2005. Deci, creşterea bugetului a fost de 223%, însă, un lucru este interesant. Dacă, în 2005, de la bugetul de stat, contribuţia a fost de 1,9 miliarde de lei, în 2011, contribuţia bugetului de stat a fost de 6,3 miliarde de lei, în afara colectării veniturilor din taxe destinate sănătăţii. Deci, avem o creştere destul de accelerată a susţinerii financiare pe care bugetul de stat o acordă sistemului de sănătate, ceea ce ne obligă să observăm că, fiind vorba de o sumă în creştere, an de an, se prefigurează două mari probleme de deficite ale bugetelor în bugetul de stat al României, în bugetul consolidate: deficitul de la pensii şi deficul de la sistemul de sănătate. Sistemul de sănătate, încă, să spunem, este suportabil, având în vedere că, anul acesta, a avut o contribuţie de la bugetul de stat, de 6,3 miliarde de lei, deci 1,2-1,3 miliarde de euro. Este mult pentru România dar, să spunem că este suportabil. Privind, însă, la creşterea an de an,a acestei contribuţii, lucrurile trebuie să ne îngrijoreze. De aceea, soluţiile de introducere a sectorului privat cu contribuţiile lui în sistemul românesc de sănătate, reprezintă o necesitate. La Fondul de Pensii nu avem ce să facem. Acolo nu putem introduce nimic, decât să împrumutăm, să acoperim deficitul de peste 3,5 miliarde de euro în fiecare an, sau să luăm bani de la investiţii, de la alte cheltuieli ale bugetului, să ducem la fondul de pensii. Dar aici avem ce face, avem soluţii care rezidă din ceea ce am văzut că s-a întâmplat în alte ţări ale Uniunii Europene - implicarea sectorului privat. Sigur, nici eu nu sunt liniştit, ştiind unele apucături, dar, nu atât ale marilor companii private, ci apucături româneşti, neaoşe. Ceea ce nu înseamnă că de frica acestui fenomen al corupţiei, să nu mergem mai departe, să nu încercăm soluţii de punere sub control a utilizării banilor, dovedindu-se, până acum, că statul nu poate controla eficient resursa financiară.

Aş încheia, revenind asupra unor constatări, care sunt realităţi ale raportului Comisiei presidenţiale pentru diagnosticul sistemului de sănătate. Sistemul sanitar s-a adaptat rapid la o creştere a finanţării, fără o creştere semnificativă a calităţii. De asemenea, pacienţii sunt nemulţumiţi, în general, de calitatea serviciilor medicale. Medicii, la rândul lor, sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de veniturile pe care le au. Administraţia, la rândul ei, este nemulţumită de faptul că, an de an, trebuie să crească contribuţiile din bugetul de stat la bugetul asigurărilor de sănătate sau la cheltuielile cu programele naţionale de la Ministerul Sănătăţii. Sistemul este lipsit de performanţă - şi aici înţeleg că sunt excepţii pe care le salut, dar aprecierea globală este că sistemul este lipsit de performanţă, sistemul este lipsit de proceduri şi este subfinanţat. De asemenea, sistemul este beneficiarul, între ghilimele, al unui monopol de stat, a Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, sistemul este politizat, sistemul este ineficient în administrarea fondurilor, sistemul este afectat de corupţie.

Am vrut să închei cu aceste concluzii, înainte de a mai face două observaţii. Una este legată de faptul că nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia sau foarte puţini o vor, probabil medicii mai tineri sau medicii la mijloc de carieră. Deci, spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea, schimbarea sistemului medical şi, bineînţeles, înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate. În aceste condiţii, vă pot spune că cer public primului-ministru retragerea proiectului care viza reforma în sănătate. Am discutat, de altfel, cu primul-ministru intenţia de a face acest lucru şi o fac eu, pentru că aici a fost Comisia prezidenţială, aici s-a făcut propunerea de proiect de lege, aici au fost oameni, specialişti care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic şi de a da nişte soluţii adaptate la realităţile României, care să poată contribui la o mai bună gestionare a resurselor existente şi să mărească resursele financiare pentru creşterea calităţii şi competitivităţii sistemului. Sigur, inclusiv concurenţa între spitale, între medici de familie, între primării ar fi fost în viziunea celor care au gândit proiectul, dar şi în viziunea mea, nişte soluţii de îmbunătăţire a sistemului de sănătate românesc. Eu vreau să le mulţumesc public acelor specialişti care au lucrat atât la raport, cât şi la propunerea de proiect de lege a sănătăţii, au făcut un efort care ţine din 2007 până săptămânile trecute. Eu le mulţumesc mult, îmi pare rău că datorită condiţiilor publice, ei pot sau puteau deveni, după mine, următorii inamici publici şi nu avem dreptul să batjocorim nişte specialişti care, în mod real, au muncit fără bani, dar dedicaţi sistemului de sănătate şi în încercarea de a da o soluţie alternativă care, în dezbatere publică civilizată, ar fi putut fi îmbunătăţită. Cam aceasta este decizia pe care am luat-o, să cer primului-ministru retragerea proiectului de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi cu asta încheierea dezbaterii. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de sănătate. Vă mulţumesc mult! Vă doresc o seară plăcută!”

Departamentul de Comunicare Publică
13 Ianuarie 2012
(http://www.presidency.ro/index.php?_RID=det&tb=date&id=13502&_PRID=lazi)
Preşedintele spune, cu subiect şi predicat, că are la cunoştinţă faptul că, în acest moment se înfruptă "privaţii din banii de sănătate sau băieţii deştepţi". Păi şi unde sunt arestaţi cei care se înfruptă luând banii de la gura bolnavului? Se înfruptă ei legal, conform legii privind reforma în domeniul sănătăţii, o lege promulgată tot de preşedintele Traian Băsescu în 2006. S-a făcut o reformă prin care unii s-au înfruntat. Acum se face altă lege de reformă care... Câte reforme sunt necesare, din cinci în cinci ani?

Halal de vorbire a unui preşedinte... "Înţeleg că", "Mai aflu despre", "Mai aflu că", de cinci ori apare cuvântul minciună.

Altceva halucinant... "Nu există acum în România firmă de asigurări care nu este reasigurată.". Ce firmă de reasigurări poate susţine un fond de mai multe miliarde de euro?

Altă chestiune halucinantă, "nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia". Nimeni nu vrea schimbări în mai rău, toată lumea vrea să se schimbe şi să fie mai bine. Când cineva vine şi spune la televizor că cel cu asigurare obligatorie va aşteptat după cel cu asigurare suplimentară facultativă, normal să de sperii. Cum să nu te sperii când ţi se spune că un copil nu este asigurat decât dacă are un părinte asigurat? Cum este să afli că toţi vor trebui să plătească asigurare, chiar şi cei care nu au nici un venit? Dincolo de Legea sănătăţi, a fost încălcată Legea bunul-simţ. Asta pentru că preşedintele Traian Băsescu jigneşte grosolan poporul român.

Iată cum preşedintele "se scapă" freudian că cetăţenii, poporul suveran reprezintă un simplu public al domniei sale.
"Deci, spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea, schimbarea sistemului medical şi, bineînţeles, înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate. În aceste condiţii, vă pot spune că cer public primului-ministru retragerea proiectului care viza reforma în sănătate."

Altfel îi doresc şi eu preşedintelui o seară plăcută. Multă lume înţelege că am ceva cu preşedintele. Nu aş avea nimic cu domnul Traian Băsescu ar fi cu adevărat preşedinte al României democratice, domnia sa se consideră că este însă un fel de şef peste România.

17 comments:

ADRIAN said...

Eu as avea cu el oricum ceva caci este un mitocan, un ticalos patologic, un personaj care trebuie neaparat tras la raspundere candva. Mai tare decat Kohl sau Chirac pentru ca aia macar au insemnat si ceva foarte bun pentru popoarele lor. Aceasta buruiana merita insa tot ce-i mai rau. Este pe aceeasi treapta cu Ceausescu si chiar mai rau caci dictatorul ala a construit prost in timp ce dictatorul asta distruge bine ....

Anonymous said...

Buna seara si...la multi ani! Sa trecem cu bine de 2012!

Basescu a gresit grav de data asta! O sa ma explic cumva...

N. Raducanu said...

La 29 noiembrie 2009 am publicat pe blogul Intelectual, in ajunul alegerilor, textul de mai jos. As dori sa stiu daca in cei peste doi ani trecuti de atunci, s-a constatat o imbunatatire fata de cele ce constatam atunci:

"Reflectand la calitatile candidatului Tr. Basescu de a obtine sprijinul alegatorilor pentru a ocupa inca 5 ani scaunul de la Cotroceni, am ajuns la concluzia ca sunt cel putin zece argumente de care trebuie tinut seama pentru a pune capat ambitiilor acestui om :

- Om politic viclean, fara principii, nici de dreapta, nici de stanga, ci doar populist, schimbandu-si cu usurinta convingerile si speculand prejudecatile cele mai raspandite, numai pentru a se mentine la putere;
- Intrigant, talentat in dezbinarea aliantelor politice si in ponegrirea eventualilor adversari;
- Inadecvat functiei de presedinte de tara, ce presupune o personalitate deasupra confruntarilor partidelor, care sa caute obtinerea consensului fortelor politice in rezolvarea principalelor probleme cu care se confrunta tara;
- Lipsit de moralitatea necesara postului, prin promovarea in functii politice inalte atat a unor membri ai familiei sale, cat si a presupusei sale amante;
- Adversar declarat al drepturilor constitutionale acordate parlamentului, cautand pe toate caile sa-i micsoreze acestuia prerogativele (desfiintarea senatului, reducerea numarului de membri, ridicarea imunitatii parlamentarilor etc.)
- Nivel intelectual mediocru, atat prin studii si pregatire profesionala, cat si prin absenta oricaror lucrari tiparite proprii despre problemele statului si democratiei;
- Legaturi suspecte cu afaceristi din umbra, interesati in protectia sefului statului, dar care i-au asigurat, lui si familiei sale, o avere considerabila, greu de justificat prin salariul de presedinte primit;
- Cautarea adeziunii unei anumite categorii a populatiei, prin afisarea ostentativa a anticomunismului, desi si el a fost membru al PCR si e banuit sa fi fost recrutat de securitate, conditie necesara pentru ocuparea unui post de raspundere, bine platit, in strainatate;
- Om politic sprijinit aproape fanatic de cele mai reactionare elemente ale clasei politice, ce doresc sa dea partidului sau o coloratura de extrema-dreapta, in frunte cu un “om providential” si cu anihilarea fizica a adversarilor sai;
- Reprezentant nedemn al tarii la intalnirile internationale la nivel inalt, la care a fost total sters, exprimand si pe plan extern politica lipsita de proiect clar dusa de el in tara.

Cu toate acestea, lista aspectelor care nu permit unui cetatean responsabil sa si-l doreasca pe Basescu mai departe in functia suprema in stat, este mult mai lunga. Caci ar mai fi de subliniat ca : sub conducerea sa autoritara, n-a reusit o desvoltare sanatoasa a economiei, lasand dupa 5 ani tara la marginea unui colaps, prin datoriile imense contractate; ca a fost un permanent provocator de scandaluri, direct sau prin subordonatii sai, cu rafuieli personale si afirmatii iresponsabile, inclusiv la adresa fostilor presedinti ai tarii (Ion Iliescu si Emil Constantinescu); ca e un politician cu viziune despotica, bazata pe improvizatii, ce dispretuieste conceptul democratic al respectarii deciziilor majoritatii parlamentare; care nu a construit nimic in cei 5 ani, nici o autostrada, nici un spital, nici macar biblioteca nationala, si a lasat sa se prabuseasca agricultura; care a dat dovada ca nu e un presedinte cu adevarat “european”, vorbind o singura limba straina, iar aceea prost, ca engleza “de balta”, etc.

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
Su nu ne înrăim alături de rău. Să fim noi mai buni în contrast... chiar dacă ei nu ştiu ce este aceea demnitate.

Bibliotecaru said...

@ epolitikon
La mulţi ani! Bine aţi revenit

Bibliotecaru said...

@ N. Raducanu
Cea mai importantă "Lipsă" a preşedintelui este ceva ce-i prisoseşte... Anume că nu se poate abţine să nu-şi depăşească prerogativele.

nimrod said...

:)))

Deşi nu cred că asta a urmărit retrăgând legea, preşedintele i-a lăsat pe neaşteptat de mulţi fără obiectul muncii. Ca într-un vechi banc cu Europa Liberă, de-acu' trebuie ca ei să inventeze ceva. Mai ales pe la televiziuni disperarea era totală. :)))

vib said...

"Daca am fi avut omul potrivit, si mai multe reguli, si mai multe fonduri ..." :). E povestea clasica a statului care nu functioneaza. Si cerem mai mult stat, mai multe reglementari, mai multi bani pentru sistemul public. Poate de data asta iese bine. Poate nimerim omul potrivit.
Eu nu mai cumpar povestea asta. Am cumparat-o la meciurile Iliescu-Vadim si Nastase-Basescu. La meciul Basescu-Geoana eram deja scarbit, dar am zis ca trebuie sa votez. Altii nici macar atat nu pot face. Acum primesc tot felul de invitatii pe Facebook sa ies in strada. :) Deci cu votul nu mai merge, urmeaza strada. Am incercat sa aflu ce se asteapta lumea de la aceasta iesire si nu prea am inteles. Am incercat sa vad daca Arafat e in spatele acestei miscari. "O fi suparat omul, si pe buna dreptate" m-am gandit. Am gasit asta: http://www.gandul.info/news/raed-arafat-le-cere-oamenilor-sa-nu-mai-iasa-in-strada-multumesc-pentru-sustinere-dar-ii-rog-pe-toti-sa-nu-se-lase-manipulati-politic-9145688
Eu am inteles din toata afacerea ca anumite persoane il vor suspendat pe Basescu. Parca ar fi o noutate :)). Si eu mi-am dorit asta uneori. Mi-am dorit asta si pentru alti presedinti, si pentru alti prim-ministrii. Si pentru toti ministrii de finante :)). Parca aveam o democratie pentru asta. Se pare totusi ca legea strazii ramane cea mai atragatoare pentru romani. Linsajul lui Basescu probabil va racori masele. Ramanem apoi cu sistemul. Cu acelasi sistem medical pe care evident sectorul public nu e capabil sa il gestioneze. Sau poate ma insel eu... "daca am avea omul potrivit, si mai mult reguli, si mai multe fonduri..."
PS: Unde-i colegul Vasile? Cred ca l-am obosit cu morala antisocialista hi hi. Uite ca vine Epoca Pietrei mai repede decat credeam. Pietrei in geam adica :P. In numele democratiei ... si libertatii. Ma rog, libertatea de a decide statul pentru noi. Ca noi nu stim. Noi suntem copii. Cum zic cei de la Parazitii: "E secolul restrictiilor, indiferent ce crezi tu".

Vasile, said...

Da , Adrian sunt de acord dar hai sa nu focusam doar pe Traian suma nenorocirilor noastre!
Ceausescu a construit prost si toti urmasii sai au distrus bine!Normal este faptul ca intre atitea urmasi unul a excelat, dar asa cum incercam sa-i explic unui blogarist , degeaba mergem la alegeri daca nu cantarim inainte si caracterul personajului care umeaza sa-l votam!

Epolitikon arunca batista pe tambal sau umbla cu ursu!

Domnule N. Raducanu, aveti dreptate dar eu am ridicat aceast subiect in 2004,si aveam ca bibliografie chiar declaratiile personajului in cauza!

Biblio, ader la cea ce aratati dumneavoastra , noi avem un sistem functional,care de ce nu poate fi imbunatatit , dar avem si interese oculte care depasesc capacitatea sistemului!

Bibliotecaru said...

@ nimrod
Găsesc televiziunile o bască de urmărit... De ce n-ai bască, bă?"

Bibliotecaru said...

@ vib
Este timpul organizaţiilor civice. Nimeni nu are însă curajul să facă primul pas.

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Dacă am avea un fel de apă sfinţită cu care să scoatem dracii din îndrăciţi... :D am deveni un popor de sfinţi. Din păcate trebuie să luptăm pentru orice este bun, chiar şi cu noi înşine.

vib said...

@Bibliotecarul: Ai dreptate. Eu incerc cu cei din cercul meu, dar oamenii au slujbe, familii si nu prea au timp sa vada padurea din cauza copacilor :). E dificil, dar asta pana la urma nu e o scuza sa ma opresc...

Bibliotecaru said...

@ vib

Lucrurile nu se vor schimba peste noapte, România este încă la început şi nu şi-a creat astfel de reflexe şi mentalităţi.

Vasile, said...

Atit de usor sa ne luptam cu altii , cu sau fara vre-un rezultat vizibil si atat de greu cu noi insine!

N. Raducanu said...

Se petrece totusi un fenomen interesant: d-na Alina Mungiu-Pippidi, basesciana infocata odinioara, scria acum pe... Critic Atac (!) un articol la fel de patimas nu numai anti-basescu, ci impotriva sistemului. Totodata pe blogul lui Adrian Nastase e o liniste aproape completa referitor la manifestatiile din piata Universitatii din Bucuresti, dar si din alte orase. Mai straniu mi se pare ca tocmai acum tace ca un peste si prietena noastra Gabriela Cretu...

Bibliotecaru said...

Ca politician nu este uşor să spui ceva în asemenea momente. Eu cred că şi discursul domnului Antonescu a fost deplasat.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.