Răsfoind un pic ştirile internaţionale, mă gândeam cât de greu este astăzi să ai ţinte măreţe. Îţi mai vine să vorbeşti despre măreţie?
Mă "trăgea aţa" să scriu despre Rusia vrea să ajungă pe Lună, alături de NASA şi ESA. E o ştire foarte importantă pentru umanitate şi, cu siguranţă, că acum 25 de ani ar fi fost pentru mine subiectul principal cel puţin un an. E practic un vis al meu să stau şi să văd imaginile LIVE (din cele ce nu pot fi cenzurate) ca să văd, în condiţiile tehnice ale transmisiunilor de astăzi, activitatea oamenilor pe Lună.
Iată că totuşi parcă mi se pare o impietate în ziua de astăzi să visezi la asemenea salturi ale umanităţii... De aceea mă opresc la o ştire mult mai prozaică şi mai belicoasă.
Ştire:
Moscova a incheiat saptamana trecuta un contract cu autoritatile din Siria privind vanzarea a 36 de avioane de lupta si antrenament Yak-130, in valoare de 550 milioane de dolari, releva in editia sa de luni cotidianul financiar Kommersant, citand oficiali ai Rosoboronexport (compania de stat ce detine monopolul asupra exporturilor de armament ale Rusiei).Rămâne de văzut, după pregătirea piloţilor, pe ce avioane vor lupta sirienii contra eventualilor piloţi NATO.
Potrivit ziarului, negocierile privind vanzarea acestui lot de avioane au inceput in luna decembrie, iar acum a avut loc semnarea contractului final, noteaza Agerpres.
In prezent, fortele aeriene militare siriene efectueaza antrenamente cu ajutorul aparatelor de zbor de fabricatie ceha L-39 Albatros.
O sursa din cadrul industriei aviatice militare a Rusiei a subliniat ca de indata ce Siria va transfera Rusiei avansul convenit, uzina va incepe asamblarea primelor avioane pentru Damasc, conform sursei Kommersant.
Unii experti sunt de parere ca soarta contractelor semnate cu Damascul ar putea-o repeta pe cea a acordurilor cu Libia. Atunci cand in urma sanctiunilor Consiliului de Securitate al ONU Moscova a fost nevoita sa renunte la obligatiile sale contractuale, pierzand o afacere de 4 miliarde de dolari.
(http://www.inforusia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5542:rusia-vinde-siriei-36-de-avioane&catid=120:militar&Itemid=105)
(http://www.yak.ru/ENG/PROD/new_130m.php)
Mai multe amănunte: http://www.yak.ru
(http://warfare.ru/?linkid=2498&catid=259&image=1415)
(http://www.airforce-technology.com/projects/yak_130/yak_13010.html http://www.airforce-technology.com/projects/yak_130/yak_1304.html)
Yak-130
(http://www.uacrussia.ru/en/models/military/yak-130/performance/)
(http://www.airforce-technology.com/projects/yak_130/yak_13010.html http://www.airforce-technology.com/projects/yak_130/yak_1304.html)
Yak-130
Performance
DIMENSIONS | |
---|---|
wing span, m | 9.726 |
overall length, m | 11.493 |
overall height, m | 4.78 |
wing area, sq. m | 23.50 |
sweepback (angle) at 1/4 of chord, degrees | 31 |
WEIGHTS | |
max takeoff weight, t | 9 000 |
normal takeoff weight, t | 7 230 |
max fuel internal tanks capacity, kg | 1 750 |
max weight of armament, kg | 3 000 |
ENGINE | |
type, model | Bypass Turbofan Engine, AI-222-25 |
quantity | 2 |
max take-off thrust (International Standard Atmosphere,H=0), kg | 2 x 2500 |
cruising thrust, kg | 2 x 300 |
thrust/weight/ratio | 0.9 |
PERFORMANCE CHARACTERISTICS (ISA) | |
max cruising speed, km/h | 1060 |
max takeoff speed (with max fuel), km/h | 200 |
max landing speed, km/h | 195 |
flight range with max fuel, km | 2300 |
max flight altitude, m | 12 500 |
max flight time, h | 3 |
flight attack angles, degrees | 42 |
take off run (with normal take-off weight), m | 380 |
landing roll (with normal landing weight), m | 670 |
flight maneuvering load acceleration | + 8g/ - 3g |
maximum sustained g-load (H=4 570m (15,000 ft), g | 5.2g |
CREW | |
flight crew | 2 |
SERVICE LIFE | |
flight hours | 10 000 |
Weapons
gun armament | 23 mm GSh-23L suspended under fuselage gun UPK-23-250 gun containers |
guided “air-to-air” missiles | R-73, R-60 |
guided “air-to-surface” missiles | Kh-25ML |
unguided missiles | S-8 |
bomb clusters | RBK-500 |
incendiary tanks | ZB-500 |
aerial bombs | 500, 250 calibers |
7 comments:
pai arabii nu o flosesc , deci ne putem orienta !
Ce anume nu folosesc arabii?
era vorba de hartie ..igienica!
Vă asigur eu că folosesc :D
Arabii aveau toalete publice înainte de romani. Sunt poveşti.
Biblio,
Incurcam culturile de vara cu cele de iarna.
Musulmanii au toalete asa cum spui dumneata dar ei se spala cu mana stanga si folosesc prosopul nu hartia higienica.
Ei asa-i noua ne este scarba , neigienic, tot fwlul de europenisme ...
Culmea este ca eu am intalnit intro tara nemusulmana , comunista , in toata tara de la nord la sud ,localurile publice numai toalete musulmane...dar acolo explicatia era alta ...faceau economie la hirtie!
În sensul de "prefer bideu" sunt de acord.
In nici un caz,
Eu nu vorbesc de bideu, closetul musulman a evoluat este acelasi tron ca al nostru prevazut si cu un robinet ca acela de la un bideu.
Bideul in sensul modern si-a schimbat utilitatea data de intelesul intim, eu l-am instalat pentru intimitatea picioarelor mele!
Post a Comment