28 April 2010

Liviu Dragnea pune numărul bestiei pe tot PSD-istul


După ce domnul Ponta a preluat conducerea PSD, greşelile PSD au fost foarte mici. Iată prima gafă monumentală.

Dragnea, omul cu cardul

Unul dintre aceşti 3D este Liviu Dragnea, secretarul general al PSD. "Este nou model de legitimaţie, de membru, am făcut eu un nou model de carnet de membru şi l-am făcut tip card. L-am prezentat ca propunere la Comitetul Executiv de la Râmnicu Vâlcea, l-au aprobat, şi primii cărora le vom da acest carnet de membru sunt cei care s-au înscris on-line, care vor primi cardul de 2 Mai", declară secretarul general pentru NewsIn.

El mai spune, de asemenea, că pe fiecare card plasticat va fi trecută semnătura preşedintelui partidului, Victor Ponta şi a sa, iar fiecare card în parte va avea un cod de bare. Acestea, însă, vor deveni generatoare de discount numai după ce toată suflarea pesedistă va intra în posesia unui astfel de document "programatic". "Când o să dăm cardurile noi la toţi membrii, atunci când ai sute de mii de potenţiali clienţi sigur că poţi discuta multe lucruri de genul ăsta, adică reduceri şi aşa mai departe", a precizat Dragnea.
(restul articolului: http://www.gandul.info/politica/ponta-a-ajuns-cu-psd-ul-la-mall-card-de-membru-cu-reducere-la-film-si-restaurant-geoana-deplange-consumerismul-de-partid-eu-am-dat-minute-de-internet-6068296)

Ştim cu toţii că acel cod de bare conţine în el numărul bestiei. În plus, a da un carnet de membru cu valoare de card de fidelitate la hipermarket (vezi generarea discount-ului) este absolut incredibilă... Ce crede domnul Dragnea? Vor fi multe înscrieri în partid, mai ales din partea tinerilor, pentru ca să meargă cu bilet redus nu ştiu unde?


O altă surpriză, de data aceasta plăcută, mi-a făcut-o domnul Mircea Geoană...

Liderii PSD se pregătesc să ofere, pe 2 mai, noilor membri de partid, cardul "consumatorist", cu discount la teatru, film şi restaurant. Geoană: "Eu aş prefera ca un nou venit să primească un CD cu un minim de lectură şi elemente de ideologie"

Şi totuşi... de ce nu a dat dumnealui acest CD pe vremea când era preşedinte. Numai eu cât am insistat pe blogului domniei sale.

http://mihaelaviziteu.files.wordpress.com/2009/09/liviu_dragnea2.jpghttp://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/84/Symbol_thumbs_down.svg/463px-Symbol_thumbs_down.svg.png
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/87/Symbol_thumbs_up.svg/463px-Symbol_thumbs_up.svg.pnghttp://andrei1l.files.wordpress.com/2009/10/image-mircea_geoana_3.jpg
(sursa: http://mihaelaviziteu.wordpress.com/2009/09/29/liviu-dragnea/ http://andrei1l.wordpress.com/2009/10/29/mircea-geoana-presedinte/ http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Symbol_thumbs_up.svg http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Symbol_thumbs_down.svg)

Guvernul admite că DGIPI a făcut poliţie politică


Mai exact... este vorba despre un interviu acordat www.romanialibera.ro


Se poate spune că DGIPI a făcut anul trecut poliţie politică?

V.B.: Din păcate, în unele cazuri, da.

Puteţi da un exemplu?

V.B.: Nu pot să dau exemple din dosare care sunt pe rol la Parchet. Nici nu este bine să ştiu ce este în aceste dosare.

Pentru fiecare acţiune de poliţie politică există un dosar penal?

V.B.: Nu sunt toate. „Poliţie politică" e un termen destul de pretenţios: dacă s-au utilizat informaţii în scopuri politice? Da, e un lucru clar, aţi văzut şi dvs. în presă.

(articolul complet: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/blaga-dgipi-a-facut-politie-politica-in-unele-cazuri-183830.html)

Reporterul a întins o capcană domnului Blaga. Ministrul s-a grăbit să aprobe faptul că un serviciu de tip intelligence a fost utilizat de ministru pentru a strânge informaţii în scopul folosirii lor ca "Poliţie Politică" pentru că era vorba despre PSD, dar totodată a admis că acest DGIPI poate fi folosit ca Poliţie Politică. Cred că este pentru prima dată când cineva de la putere recunoaşte existenţa Poliţiei Politice funcţionale.

Cât de proşti ne crede PDL?


Eu sper să nu ne creadă proşti, dar, dacă este să mă iau după ce spun alţii... cred că ne PDL ne crede proşti rău de tot.

Există o lege ANI declarată de Curtea Constituţională pe alocuri contrară Constituţiei. Ai bine, într-o lume normală, Parlamentul ar trebui să pună în acord ce spune CCR cu niscaiva modificări de lege... cel mai bine, în termenul legal.

ARTICOLUL 147 - Deciziile Curtii Constitutionale
(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
(3) In cazul in care constitutionalitatea tratatului sau acordului international a fost constatata potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul sau acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.


1. Domnul Boc şi cu domnul Băsescu se sfătuiesc domniile lor să nu repare legea veche, ci să dea o lege nouă. Prin acest mijloc nu se mai pune problema reparării legii vechi şi, în consecinţă, legea nouă nu mai trebuie reexaminată pentru ca dispoziţiile CCR să fie puse de acord cu legea.

2. Domnul Ponta sesizează că motivaţia CCR nu a fost publicată în Monitorul Oficial chiar când vorbeşte cu Preşedintele României despre necesitatea trecerii legii în 10 zile prin parlament.

3. Doamna deputat Cristina Pocora semnalează în articolul „Ţara lui Papură Vodă” sau „Când Traian Băsescu porunceşte, legea ANI se teleporteaza prin Parlament” că are ceva peripeţii în a ajunge la textul legii în vederea stabilirii amendamentelor.
Interesant este că episodul este demarat prin SMS...

Astăzi, 27.04.2010, ora 18.10, primesc următorul sms din partea Secretariatului Camerei Deputaţilor: ”Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca PL-x 207/2010 – Proiect de lege privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, să fie transmis Comisiei”, (Comisiei pentru Egalitate de Şanse pentru a da un aviz pe această lege).

Răspund şi eu cu un sms: „care sunt termenele pentru amendamente, aviz, raport?”

Mi se răspunde, ora 18.18: “Comisia juridica, cu termen pentru depunere a raportului 28.04.10, ora 12, şi a amendamentelor, avizelor, 28.04.10, ora 10.00. Proiectul de lege se afla în casetele dvs. şi pe site-ul CD”.


4. Şi acum vine bomba "decizia Curții Constituționale pe legea ANI este ținută în așteptare la Monitorul Oficial ne-a fost confirmată astăzi, în ședința de Birou Permanent al Camerei Deputaților". Informaţia este oferită de domnul Mihai Voicu în postarea Da, este adevărat.


Ce concluzii trag eu.
Toată această poveste este făcută special ca parlamentarii să nu observe ceva în noua lege care reglementează funcţionarea ANI. Ce anume nu trebuie să observe...? Poate într-un episod viitor, că încă nu am citit acest proiect. Una peste alta, Guvernul merită nişte aplauze puternice şi prelungite... preşedintele aşişderea.

http://www.creepygif.com/images/full/39.gif

26 April 2010

Se prinde cineva că domnul Boc nu vrea să repare neconstituţionalitatea, ci doreşte să introducă altă lege ANI prin maşina de vot PDL?


Eu unul m-am prins.


(sursa: http://www.antena3.ro/stiri/politica/contre-la-consultari-ponta-iritat-ca-opozitia-a-fost-pusa-in-fata-faptului-implinit-in-cazul-legii-ani_97796.html)

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că adoptarea în şedinţa Executivului a unui proiect de lege privind Agenţia Naţională de Integritate este o dovadă de "nesimţire", atâta vreme cât erau programate consultări cu preşedintele pe acest subiect.


(sursa: http://www.realitatea.net/ponta--despre-proiectul-ani-al-lui-boc--o-dovada-de-nesimtire_710835.html)

COMUNICAT DE PRESĂ
(26 aprilie 2010)

REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut luni, 26 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm textul declaraţiei de presă:

„Bună seara. Cred că este necesară o scurtă declaraţie, având în vedere controversele legate de invitarea partidelor la consultări pe marginea ANI. Consultarea am făcut-o în baza mai multor articole din Constituţie, dar trebuie avut în vedere, în mod deosebit, Articolul 148, aliniatul 4, al cărui conţinut vi-l citesc: "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile aliniatului 2" - pe care dumneavoastră o să-l citiţi. Deci, în mod egal, Preşedintele, Parlamentul, Guvernul au obligaţii în respectarea angajamentelor pe care le avem în raporturile României cu Uniuniea Europeană şi cu Comisia.

În ceea ce priveşte întrebarea de unde s-a ştiut să se modifice legea, se vede foarte simplu dacă intri pe site-ul Curţii Constituţionale, şi acolo este decizia Curţii, care cere abrogarea unui număr de articole din actuala Lege de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Obiectivul acestei consultări a fost legat de tratarea cu prioritate a modificării Legii Agenţiei Naţionale de Integritate. Am propus partidelor politice ca, într-un termen de zece zile, să avem o nouă lege a Agenţiei Naţionale de Integritate, care să satisfacă exigenţele Curţii Constituţionale.

Din acest punct de vedere, vă rog să-mi permiteţi un comentariu, un comentariu personal care nu mai poate influenţa în niciun fel deciziile Curţii, dar cred că am dreptul la un punct de vedere personal. Cred că, în decizia sa, Curtea Constituţională a exagerat; dintr-un motiv simplu: nu este o chestiune de confidenţialitate sau de secret al datelor personale şi informaţiilor personale averea demnitarilor. În momentul de faţă, nu avem niciun demnitar care să fi fost ales înainte de apariţia Legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Deci, toţi au fost aleşi după 2007, fie că vorbim de alegerile locale din 2008, de alegerile legislative din 2008, de alegerile prezidenţiale din 2009 sau chiar de alegerile pentru Parlamentul European. Deci, toţi cei care sunt vizaţi de Legea ANI, mai puţin judecătorii - dar se pare că aici avem o problemă - au ştiut că trebuie să dea o declaraţie de avere cu datele precise ale bunurilor pe care le deţin. Deci, dacă nu vroiau să-şi facă publică averea puteau să nu candideze la funcţii de consilieri, de primari, de parlamentari, de miniştri sau de preşedinţi ai României. Mai mult decât atât, toţi aceşti aleşi, odată cu depunerea candidaturii, şi-au depus şi declaraţiile de avere. Este o acceptare tacită de a-şi face publice averile. Este un comentariu personal care mă face să apreciez puţin exagerată decizia Curţii, având în vedere că toţi oamenii politici, de la nivel local până la cel mai înalt nivel, au optat să-şi facă publice averile, ştiu de existenţa obligaţiei de a-şi face publice averile.

Am considerat că este necesară o discuţie cu partidele şi pentru a-i informa despre reacţia pe care a avut-o Comisia Europeană, legat de decizia Curţii Constituţionale. Probabil ştiţi că m-am întâlnit cu preşedintele Barroso, cu secretarul general al Comisiei Europene, doamna Catherine Day, cu comisari europeni, după ce Curtea Constituţională a anunţat hotărârea şi am văzut reacţia, chiar imediat după ce România, prin decizia Curţii, nu-şi mai respecta obligaţiile asumate prin acordul de asociere la Uniunea Europeană. Ştim toţi că am avut o clauză pe justiţie, clauză care a putut fi dusă în continuare şi nu intrată în efectivitate ca urmare a unor măsuri convenite, printre care şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

O concluzie a discuţiilor pe care le-am avut cu partidele, şi este valabil şi pentru partidele din arcul guvernamental, partidele şi formaţiunile, structurile parlamentare din arcul guvernamental, dar şi pentru partidele de opoziţie, care au participat la consultările de astăzi: toate sunt de acord că trebuie să acţionăm rapid, în termen de maxim zece zile, aşa cum le-am propus, pentru a avea o lege a Agenţiei Naţionale de Integritate funcţională şi care să atingă scopurile pentru care a fost creată; bineînţeles, ţinându-se cont şi de observaţiile Curţii Constituţionale, în măsura în care ele creează reglementări de care trebuie să se ţină cont.

În ceea ce mă priveşte, sunt optimist după discuţiile pe care le-am avut astăzi cu partidele şi faptul că nu m-am limitat la a discuta strict cu formaţiunile din arcul guvernamental este explicat de faptul că şi Constituţia responsabilizează Parlamentul, şi nu numai arcul guvernamental sau o majoritate din Parlament. Deci am făcut apel şi la partidele din opoziţie să contribuie la accelerarea procesului de adoptare a noii legi. Sigur, a existat şi o excepţie, înţeleg că unii se surmenează foarte repede, nu au anduranţă la lucru îndelungat, dar asta nu mă deranjează. Probabil după-amiaza trebuie să se odihnească, pentru a merge seara la televizor.

Aş face precizarea că una din îngrijorările pe care le am este legată şi de faptul că am putea reactiva, prin punerea sub semnul întrebării a funcţionării ANI, ceea ce unele ţări au susţinut mai demult, cuplarea responsabilităţilor noastre de luptă împotriva corupţiei cu intrarea în Spaţiul Schengen. Şi cred că este înţelept ca România să aibă o reacţie rapidă, prin Guvern, prin Parlament, în aşa fel încât să nu lăsăm loc la revenirea acelei idei de conectare a problemelor pe care le avem pe justiţie cu intrarea României în Spaţiul Schengen. Încă o dată, mulţumesc public tuturor partidelor care au participat la consultările de astăzi. Vă mulţumesc!”

Departamentul de Comunicare Publică
26 Aprilie 2010

(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12042&_PRID=lazi)

Declaraţie de presă susţinută de primul-ministru Emil Boc cu privire la reglementarea situaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate, la finalul şedinţei de Guvern




Emil Boc: Bună ziua tuturor. Am adoptat proiectul de lege privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. De ce acest proiect de lege? El este consecinţa deciziei Curţii Constituţionale cu privire la legea care vizează funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Prin acest proiect de lege, Guvernul urmăreşte şi realizează următoarele obiective:
1. Continuarea activităţii ANI;
2. Declararea, în continuare, de către demnitari, în România, a averii în formula propusă de lege - şi o să insistăm asupra ei;
3. Pentru a servi interesul public şi interesul României, interes ce ţine de existenţa în România a unei autorităţi care să verifice averile demnitarilor. Menţionez faptul că România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, are obligaţia de a realiza aceste control al averilor demnitarilor - evident, în concordanţă cu textul Constituţiei României - , astfel încât să există o transparenţă totală a modului în care un demnitar dobândeşte averea pe parcursul exercitării mandatului, realizând o comparaţie între ceea ce el are la începutul mandatului şi ceea ce el are la sfârşitul mandatului respectiv. Guvernul apreciază că, dacă ai optat pentru o funcţie publică, este necesar să faci dovada unei transparenţe totale în ceea ce priveşte averea pe care ai dobândit-o. Poţi avea opţiunea să rămâi în sfera privată şi atunci nu eşti obligat să completezi declaraţia de avere. Dar, din moment ce ai optat pentru o funcţie publică, incumbă această obligaţie, în raport cu cetăţenii, de a face transparent modul în care ţi-ai dobândit averea şi pe care poţi să o probezi în cazul în care este necesar. Din acest punct de vedere, ţinând cont şi de decizia Curţii Constituţionale, eu o să fac referire foarte pe scurt la două elemente: în primul rând, pentru a respecta decizia Curţii Constituţionale cu privire la faptul că publicarea în declaraţia de avere a unor date ar afecta dreptul la viaţă privată şi confidenţialitatea acestor date, practic, instituim două tipuri de declaraţii de avere sau, în forma denumită de lege, declaraţii de patrimoniu: o declaraţie de avere, care are caracter public, şi o declaraţie de avere, care are caracter confidenţial şi este supusă în continuare controlului ANI.
În privinţa declaraţiei de avere care are caracter public. Practic, din ceea ce declară demnitarii în momentul de faţă, sunt eliminate doar acele prevederi care vizează adresa exactă a locuinţei sau banca la care ai conturile. Dar există în continuare obligaţia pentru demnitar să spună câte apartamente are, câte case are în proprietate, care este valoarea lor de impozitare, ca număr, fără să indice adresa exactă. Sau, în cazul conturilor bancare. Demnitarul este obligat în continuare să declare contul bancar, numărul conturilor bancare şi valoarea acestora, fără să spună exact care este banca ce utilizează contul respectiv sau la ce bancă are deschis contul respectiv. Dar, în continuare, demnitarul este obligat să declare numărul de conturi, valoarea acestora, pentru a se putea face, în mod transparent şi public, o comparaţie între ceea ce demnitarul are la începutul mandatului, pe parcursul mandatului şi la sfârşitul mandatului.
Declaraţia actuală pe care o completează şi unde, în momentul de faţă, sunt cuprinse şi datele exacte precum la ce bancă este contul respectiv, care este adresa imobilului pe care l-ai cumpărat sau pe care l-ai dobândit prin moştenire, acele declaraţii se duc la ANI în regim confidenţial şi sunt cercetate în continuare de către Agenţia Naţională de Integritate.
Cu alte cuvinte, în luna iunie, când, potrivit legii actuale, demnitarii urmează să-şi actualizeze declaraţiile de avere, practic, vor completa acest formular al declaraţiei publice aşa cum prevede noua lege şi, de asemenea, declaraţia de avere sau de patrimoniu, în formula noi legii, care merge în continuare la ANI, pentru a fi verificată. Ea se depune la persoana responsabilă din cadrul instituţiei, persoană care are obligaţia să transmită declaraţia de patrimoniu, declaraţia de avere, Agenţiei Naţionale de Integritate.
Deci, cu alte cuvinte, respectăm şi ceea ce spune Curtea Constituţională, de a respecta regimul vieţii private fără a oferi datele exacte cu privire la identificarea conturilor sau a imobilelor, dar, în acelaşi timp, respectăm şi o exigenţă publică majoră, ca demnitarul să poată face un control sau să poată explica public faptul că şi-a dobândit averea într-o modalitate sau alta în raport cu ceea ce aşteaptă opinia publică de la un demnitar.
Cea de-a doua modificare majoră se referă la faptul că raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate va putea fi transmis Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală -ANAF, în cazul în care se constată bunuri care nu au fost impozitate pentru a fi impozitate sau Parchetului, sau şi Parchetului, care, la rândul ei, poate decide în consecinţă sesizarea instanţei de judecată, Parchetul având obligativitatea să analizeze aceste solicitări pe care le realizează ANI. Pe această cale, răspundem iarăşi exigenţelor Curţii Constituţionale prin care ANI să nu fie considerată un organism jurisdicţional în sensul puterii judecătoreşti, aşa cum Curtea Constituţională a precizat în decizia pe care a pronunţat-o.
De asemenea, sunt făcute şi alte modificări de natură tehnică, pentru a putea face Agenţia operaţională şi funcţională, din perspectiva unor disfuncţionalităţi care au fost sesizate în decursul timpului. Şi, noi sperăm că proiectul de lege va fi adoptat urgent, în regim cât mai repede cu putinţă, de către Parlament, astfel încât să avem continuitate a activităţii ANI.
Acesta a fost şi motivul pentru care am convocat această şedinţă extraordinară de Guvern, având acest punct pe ordinea de zi, care a vizat şi vizează Agenţia Naţională de Integritate. Repet, dată fiind importanţa ANI atât pentru români, cât şi pentru nevoia de a fi transparenţi pentru opinia publică, dar şi în raport cu exigenţele europene pe care România le are. Iar, noi ca şi guvernanţi, avem obligaţia să facem tot ceea ce ne stă în putinţă ca cetăţenii României să fie cetăţeni cu drepturi depline în Uniunea Europeană şi să nu mai existe nici un fel de mecanism de cooperare şi verificare pe justiţie prin care cetăţenii români, atunci când sunt în Europa, să nu fie egali în drepturi cu ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Iar din acest punct de vedere, ANI este importantă, controlul averilor demnitarilor trebuie să meargă mai departe, transparenţa să fie exercitată şi, evident, controlul dobândirii averilor, prin mecanismele şi procedurile prevăzute de Constituţie şi de lege, să fie asigurate. Vă mulţumesc şi îl invit pe domnul Predoiu să vă dea detalii cu privire la alte elemente ale acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 26.04.2010
(sursa: http://www.guv.ro/declaratie-de-presa-sustinuta-de-primul-ministru-emil-boc-cu-privire-la-reglementarea-situatiei-agentiei-nationale-de-integritate-la-finalul__l1a108939.html)

Guvernul reînvie ANI. Demnitarii vor depune două tipuri de declaraţii de avere: unele publice şi altele confidenţiale

(sursa: http://www.realitatea.net/guvernul-reinvie-ani--demnitarii-vor-depune-doua-tipuri-de-declaratii-de-avere--unele-publice-si-altele-confidentiale_710824.html)

"Şmecheria" este simplă. Dacă modificarea legii existente este făcută de parlament, ei sunt obligaţi să pună de acord legea existentă cu concluziile CCR. O lege nou-nouţă anulează problema constituţionalităţii legii existente şi poate legifera o nouă lege ce poate fi, foarte bine, neconstituţională în caz că opoziţia nu o atacă... (din nebăgare de seamă sau din interes)

Constituţia spune:
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curtii Constitutionale
(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
(3) In cazul in care constitutionalitatea tratatului sau acordului international a fost constatata potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul sau acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

http://www.lolitas.se/wp-content/uploads/2009/02/ap.gif
(sursa: http://www.lolitas.se/index.php/2009/02/22/i-survived-the-bush-administration/)

Ce bine ar fi un semn plus între domnii Dacian Cioloş şi Emil Boc


Pariul ieşirii din criză este astăzi agricultura. De ce? Pentru că toate celelalte încercări au eşuat. Agricultura mai are încă o şansă. Este evident că agricultura nu înseamnă, de regulă, interesele marilor bogaţi ai României, dimpotrivă, averile se fac din importurile produselor agricole.

Doreşte statul să facă ceva pentru a ajuta la dezvoltarea agriculturii româneşti? Senzaţia mea este că "ajutorul" dat de stat agricultorilor este la fel de util ca un şut pe marginea prăpastiei. După ce tot ce se întâmplă în domeniu agriculturii este greoi, nefuncţional şi, de fiecare dată, în defavoarea agricultorului, a apărut şi cireaşa de pe colivă:

Taranii din piete, dar si intermediarii sunt revoltati pentru ca sunt obligati sa se inregistreze la Registrul Comertului pentru a-si vinde cartofii si ceapa in piata. Producatorii agricoli care vor sa isi vanda marfa in piata trebuie sa aiba casa de marcat si trebuie sa elibereze bon fiscal. Insa acest lucru ii alunga micii producatori din pietele targumuresene.

"Statul roman nu face altceva decat sa ne dea palme. Nu face nimic pentru agricultura care e la pamant, dar acum, ca e criza, se apuca sa ne umple de taxe si impozite. Nu ajunge ca trebuie sa platesc masa, cantar si multe altele, ne mai si obliga sa vindem cu bon fiscal. In tara asta nu mai poti sa traiesti. Foarte bine ca ne pleaca tinerii din tara. Ce sa faca aici?", ne-a declarat suparata Marcela, producator din judetul Mures.

(sursa: http://www.citynews.ro/mures/din-oras-10/statul-alunga-taranii-si-targuiala-din-piata-79900/)

Domnul Dacian Cioloş s-a întâlnit cu domnul Boc pentru... "trecerea la o crestere economica inteligenta, favorabila incluziunii sociale in Uniunea Europeana" (Toate ca toate, dar când aud de inteligentă, parcă nu văd şi Guvernul României în aceiaşi frază.)

Din ciclul "Noi în anii 2000", domnul Dacian Cioloş are o previziune strălucitoare:

Peste zece ani, Romania va avea mai putini agricultori, dar mai competitivi, asociati in organizatii care sa se ocupe de colectarea si comercializarea produselor, cu activitati si in alte domenii, chiar daca asta ar presupune ca multi sa faca naveta la orasul din apropiere, in viziunea comisarului european pentru agricultura Dacian Ciolos.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10387/6062015/1/17-dacianciolos-mfax.jpg?width=310

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10387/6062015/2/pag-17.jpg?width=200&height=624

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10387/6062015/3/pag-17-1.jpg?width=351&height=319

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10387/6062015/4/pag-17-2.jpg?width=351&height=312

(sursa: http://www.zf.ro/companii/interviu-cum-contureaza-dacian-ciolos-profilul-agricultorului-in-2020-navetist-la-oras-asociat-la-sat-6062015/)


"Problema costurilor mai ridicate din agricultura românească nu poate fi rezolvată decât prin investiţii pe termen lung"
http://www.curierulnational.ro/poze-cnr/121540mare.jpg
(sursa: http://www.infoportal.ro/presa~info-1678291.html)

http://www.lolitas.se/wp-content/uploads/2009/02/ap.gif
(sursa: http://www.lolitas.se/index.php/2009/02/22/i-survived-the-bush-administration/)

O "performanţă" pe care nu am dorit-o


Cu totul întâmplător mi-au căzut ochii pe...

Eu deduc că lumea nu mai comentează ca altă dată, că altfel nu-mi explic.

25 April 2010

Legea şi tocmeala


Observaţi ceva ilegal?



Sigur, un gest mic. Şi eu am fost cu tata când eram mic în cabina de vot, nu mai ştiu dacă era interzis atunci. Îmi amintesc că eu am exprimat votul, deşi nu cred că ştiam să citesc. L-am întrebat pe tata pe cine să votez şi el mi-a spus... nu contează. Am fost foarte nedumerit atunci pentru că nu înţelegeam de ce se votează dacă nu contează pe cine votezi.

Dar parcă acest gest, făcut în faţa camerelor, cu un copil arătat televiziunii, oarecum folosit pentru imagine, aducându-l în prim plan şi la pozele cu introducerea votului în urnă... Nu mi-a plăcut.

Mă văd nevoit să constat:
Art. 42.
(20) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei
care votează, este interzisă.
(Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului)

După zâmbete se pare că va câştiga doamna Teo Trandafir. Oricine ar câştiga, felicit câştigătorul, Câştigătoarea... Deja se aud şi scandalurile obişnuite cu cumpărarea voturilor, participarea la vot este cea normală... nu se mai putea face participări masive la vot ca la prezidenţiale, prea mulţi ochi aţintiţi pe cele câteva secţii de votare. Vor apărea în curând şi rezultatele... Mă grăbesc să postez înainte de ele.

Pe muţeşte


http://www.lolitas.se/wp-content/uploads/2009/03/bicycle.gif
(sursa: http://www.lolitas.se/index.php/2009/03/09/mental-issues/)

De ce să prinzi viteză?

Dacă rămâi gură-cască...

http://www.lolitas.se/wp-content/uploads/2009/03/gg.gif

(sursa: http://www.lolitas.se/index.php/2009/03/04/some-days/)

România are probleme mari şi conducători... nu chiar aşa de mari încât să rezolve problemele Ro-mâniei




Basescu pune la indoiala capacitatea Romaniei de a atinge unele tinte propuse de Comisia Europeana prin Strategia UE 2020


(sursa: http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_19974/VIDEO-Basescu-pune-la-indoiala-capacitatea-Romaniei-de-a-atinge-unele-tinte-propuse-de-Comisia-Europeana-prin-Strategia-UE-2020.html)

Întotdeauna m-am întrebat ce programe rulează cei ce ne conduc cu laptopurile lor scumpe? Astăzi am tras cu ochiul...

http://www.lolitas.se/wp-content/uploads/2009/03/da.gif

24 April 2010

Soldaţi moldoveni la Moscova


Soldatii moldoveni vor merge totusi la parada de 9 mai de la Moscova



Cei 70 de soldati moldoveni vor participa la parada militara multinationala organizata de Rusia cu ocazia aniversarii a 65 de ani de la victoria asupra fascismului. Alaturi de moldoveni, la manifestari si-au anuntat prezenta militari din toate tarile invingatoare.
(sursa: http://m.protv.md/stiri/politic/alianta-a-decis-soldatii-moldoveni-vor-merge-totusi-la-parada.html)

Mesaj pentru AIE: Nu vrem soldaţi la parada de pe 9 mai

Potrivit moderatorilor grupului „Este inacceptabil ca soldaţii noştri să mărşăluiască alături de o armată care, în alte uniforme, ne-a cotropit pământurile, ne-a împuşcat şi deportat bunicii sau părinţii!”

(sursa: http://politicom.moldova.org/news/mesaj-pentru-aie-nu-vrem-soldati-la-parada-de-pe-9-mai-208444-rom.html)

http://www.jurnal.md/gallery_photo/2thumbs_185287.jpg
(sursa: http://www.jurnal.md/ro/news/protest-nu-vrem-soldati-la-parada-de-pe-9-mai-185287/)

Statul totalitar, dictatură, pericol comunist? Să ne amintim cum a intrat comunismul în istorie...

Un grup de revoluţionari de la Tatar-Bunar din timpul răscoalelor de la 1924.
http://www.arhivelenationale.ro/fototeca/imgs/B/005ce08becc73195df12d99d761bfbba68d.jpg
[Fotografia #B005]
Cota:
4/1924


http://www.arhivelenationale.ro/fototeca/imgs/B/006568628e0d993b1973adc718237da6e93.jpg
[Fotografia #B006]
Cota: 5/1924

http://www.arhivelenationale.ro/fototeca/imgs/B/0079e94b15ed312fa42232fd87a55db0d39.jpg
[Fotografia #B007]
Cota: 6/1924

„Basarabia flămândă - Ajutaţi-ne că murim de foame”. Perceptorul şi jandarmul în exerciţiul funcţiunii. ( 1925 )
http://www.arhivelenationale.ro/fototeca/imgs/B/013441954d29ad2a375cef8ea524a2c7e73.jpg
[Fotografia #B013]
Cota: 6/1925
sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”

Cum să scapi de un proces...


... fugi pur şi simplu şi aştepţi.

La cinci ani de la debutul procesului, instanţa Tribunalului Sibiu a decis achitarea liderului Mişcării pentru Integrare în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru. Magistraţii, dar şi avocaţii, au făcut, ce-au făcut, şi au reuşit să tărăgăneze procesul până când faptele s-au prescris. Asta nu dovedeşte altceva decât o bătaie de joc la adresa banului public. Fiindcă în mega-ancheta deschisă de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au cheltuit bani mulţi.

http://www.puterea.ro/thumb.php?picdir=&file=/download/newcannounce/667/bivo%202.JPG&size=400

Nu ştiu cât de vinovat este Gregorian Bivolaru, este însă evident că autorităţile române ar trebui să facă o vizită la vrăjitoare pentru combaterea impotenţei.

Prezicatoarea Anxxx va deschide cartile de tarot prin telefon, dezvaluindu-va destinul, esecurile si implinirile, scoate argintul viu, vindeca betia, impotenta, epilepsia, boli de piele. Rezultate garantate chiar si prin telefon.

Dictatura împleteşte întotdeauna frica cu interesul









Se schimbă Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002


Şi? Ce ne pasă?
Este vorba despre Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene în vederea alinierii acesteia cu noile prevederi ale Tratatului de la Lisabona.

Vechea formă: http://www.fseromania.ro/images/downdocs/1605_2002_ro.pdf


Propunerea de modificare: http://m.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2010/COM_2010_85_RO_ACTE_f.pdf

23 April 2010

Revizuirea constituţiei, dar neasumată prin semnătură... o fi varianta adevărată?




După cum se poate observa, la final nu se găsesc semnăturile iniţiatorilor... dar, motivarea este semnată de domnul Emil Boc...

Întrebarea mea este, poate domnul Boc să iniţieze un proiect de revizuire a Constituţiei?

ARTICOLUL 150 - Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.


După cum se vede, Constituţia nu spune că cei de la Guvern să redacteze textul pe care să-l "propună preşedintelui". Ei trebuie să propună preşedintelui revizuirea şi preşedintele, prin mijloacele sale specifice, trebuie să aibă iniţiativa legislativă.

Dacă aşa s-a şi întâmplat... dacă totul e OK şi preşedintele a realizat iniţiativa legislativă… de ce nu a eliminat, aşa cum spunea cu puţin timp în urmă (şi nu cred că este cineva care să contrazică acest lucru), imunitatea şi pentru preşedinte, şi pentru parlamentari.

Domnul Traian Băsescu spunea “Dacă voi constata că politicienii nu vor să mergem pe eliminarea imunităţilor, nu toţi, majoritatea, voi mai organiza un referendum, să spună românii dacă vor ca politicienii şi miniştrii, preşedintele să aibă imunitate, şi eu cred că românii nu mai vor treaba asta”

Mai mult, chiar şi PSD a spus că doreşte eliminarea imunităţii pentru toţi oamenii politici.

Deja PDL+PSD înseamnă o majoritate imensă. Dar şi PNL, chiar dacă domniile lor sunt sceptici în ceea ce priveşte desfiinţarea imunităţii parlamentare, nu există o problemă, ba chiar PNL susţine, desfiinţarea imunităţii preşedintelui.

Cu o aşa susţinere, totuşi imunitatea nu numai că a rămas la locul ei, dar a fost şi întărita eliminând acea referire care putea duce cu gândul că preşedintele nu are imunitate decât la declaraţii politice.

De ce oare nu am încredere în această revizuire a Constituţiei?

http://survivingthemiddleclasscrash.files.wordpress.com/2009/08/immunity-final-75.jpg
http://www.irvinehousingblog.com/wp-content/uploads/2007/09/immunity.gif
http://www.robertamsterdam.com/jim_morin_political_cartoon.gif
http://www.topplebush.com/humor/sanders_Wiretap_lie.jpg
(sursa: http://survivingthemiddleclasscrash.files.wordpress.com/2009/08/immunity-final-75.jpg http://www.irvinehousingblog.com/wp-content/uploads/2007/09/immunity.gif http://www.robertamsterdam.com/jim_morin_political_cartoon.gif http://www.topplebush.com/humor/sanders_Wiretap_lie.jpg)

Mai aude cineva ce se ţipă de aici de jos... sau s-au vândut şi microfoanele cu care eram ascultaţi?



Mai bine nu te mai duci la spitale


Amelia Antoniu, prim-solista la Teatrul de Opereta Ion Dacian, in coma dupa o interventie chirurgicala
In urma unei interventii chirurgicale minore, de cauterizare a unei rani pe colul uterin, Amelia Antoniu se afla in coma profunda intr-unul din spitalele bucurestene, potrivit anuntului facut de Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" pe platforma de socializare Facebook.

http://www.mondonews.ro/files/amelia.jpg

(sursa: http://www.mondonews.ro/Amelia-Antoniu-prim-solista-la-Teatrul-de-Opereta-Ion-Dacian-in-coma-dupa-o-interventie-chirurgicala+id-22096.html)
http://www.artactmagazine.ro/admin/data/file/3087_victor_bucur_si_amelia_antoniu.jpg
(sursa: http://www.artactmagazine.ro/life_isn_t_beautiful_anymore.html)

... pe proceduri


ARTICOLUL 150 - Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.


Sedinta de Guvern din 21.04.2010

Declaraţii de presă susţinute de primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern

Ioana Muntean: Bună ziua. Şedinţa de Guvern s-a încheiat. Primul-ministru Emil Boc vă va vorbi, în primul rând, despre proiectul de revizuire a Constituţiei şi despre Oltchim, urmând ca domnii miniştri Sebastian Vlădescu şi Lazslo Borbely să vă dea detalii despre alte acte adoptate astăzi.

Emil Boc: Bună ziua tuturor. Am încheiat şedinţa de Guvern de astăzi. Primul punct la care vreau să mă refer este legat de proiectul de lege care vizează revizuirea Constituţiei României.
Potrivit Constituţiei - mă refer la articolul 150, alineatul 1 - revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
În consecinţă, Guvernul a uzat de prevederile constituţionale pentru a iniţia proiectul de revizuire a Constituţiei României, pe care îl va înainta preşedintelui României, cel care are dreptul de a-l trimite Parlamentului, spre dezbatere şi aprobare.
Fac menţiunea că proiectul legii de revizuire a Constituţiei este produsul consultării dintre Guvern şi preşedinte, la nivel guvernamental şi în cadrul Coaliţiei care susţine Guvernul. De aproape o lună de zile, ne consultăm cu Administraţia Prezidenţială cu privire la textul care urmează a fi supus aprobării Parlamentului, pentru că, aşa cum puteţi observa, trebuie să existe un acord între Guvern şi preşedinte, astfel încât să fie promovat proiectul legii de revizuire a Constituţiei României.
Acum, pe fond. Proiectul de revizuirea a Constituţiei României, adoptat de către Guvern, urmăreşte, în esenţă, punerea în practică a referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, referendum validat de cetăţenii români care au participat în luna noiembrie a anului trecut la referendumul pentru revizuirea Constituţiei.
Prima şi cea mai importantă prevedere vizează trecerea, prin revizuirea Constituţiei, la Parlamentul unicameral. În urma trecerii la Parlamentul unicameral, vom avea o singură Cameră a Parlamentului, care se va numi "Camera Reprezentanţilor ".
Cea de a doua modificare, extrem de importantă, este consacrarea expresă în texul Constituţiei a numărului maxim de parlamentari de 300. Cu alte cuvinte, nucleul proiectului de revizuire a Constituţiei porneşte de la votul dat de cetăţenii români la referendum. Şi anume: Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.
Pe lângă acest nucleu fundamental al proiectului legii de revizuire a Constituţiei, am operat câteva modificări pentru a pune în acord textul Constituţiei cu unele dintre deciziile Curţii Constituţionale cu privire la disfuncţionalităţi în funcţionarea puterilor statului. Şi, în consecinţă, o să vă prezint foarte pe scurt câteva dintre modificările propuse.
În ceea ce priveşte adoptarea legilor, prin faptul că se trece la Parlament unicameral, la o singură cameră, denumită "Camera reprezentanţilor", propunerile legislative vor fi dezbătute şi votate în plen, de două ori, în două şedinţe diferite, la cel puţin 30 de zile distanţă. În mod excepţional, Camera Reprezentanţilor poate aproba, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, reducerea termenului de 30 de zile, cu alte cuvinte, practica primei lecturi şi practica celei de a doua lecturi a legii în Parlament, având în vedere că avem o singură cameră a Parlamentului României.
În ceea ce priveşte referendumul. Ştiţi că, în practica anterioară, a existat o problemă legată de termenul în care Parlamentul se pronunţă cu privire la propunerea Preşedintelui României de a organiza un referendum consultativ neexistând acum, în momentul de faţă, un termen în care Parlamentul să spună, cu aviz consultativ, da sau nu, cu privire la propunerea de organizare referendumului, fundamentată pe articolul 90 din Constituţie.
În consecinţă, în textul pe care îl propunem, spunem că Parlamentul trebuie să-şi exprime punctul de vedere în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui. După expirarea acestui termen, Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită. Cu alte cuvinte, Parlamentul are la dispoziţie 30 de zile pentru a da avizul consultativ cu privire la propunerea de organizare a referendumului şi cu privire la tema supusă aprobării poporului prin referendum, cu menţiunea că nu se schimbă natura referendumului pe care îl poate organiza Preşedintele României, referendum consultativ, aşa cum este în momentul de faţă, la fel va rămâne şi în viitor, cu menţiunea că doar lămurim o problemă: ce se întâmplă dacă Parlamentul refuză la nesfârşit să dea avize, cum este în momentul de faţă sau cum există posibilitatea în momentul de faţă? Acum se lămureşte acest aspect.
În privinţa procedurii de formare a Guvernului. Facem o incursiune privind ceea ce s-a întâmplat. Vă amintesc că, în toamna anului trecut, Guvernul propus de către premierul desemnat, Liviu Negoiţă, nu a ajuns niciodată la votul Parlamentului. Pentru simplul motiv că Parlamentul a refuzat să supună la vot Cabinetul, lista membrilor Guvernului şi programul de guvernare propus de premierul desemnat. În aceste condiţii, prin revizuirea Constituţiei, propunem lucruri foarte simple şi corecte. Şi anume: la fel ca şi acum, premierul este desemnat de către preşedinte, pe baza procedurii actuale prevăzută de Constituţie; premierul desemnat are la dispoziţie 10 zile pentru a depune la Parlament lista membrilor Guvernului şi programul de guvernare, la fel ca şi acum, dar impunem un termen de 10 zile în care Parlamentul să aprobe sau să respingă solicitarea de învestitură cerută de către premierul desemnat. Dacă în cele 10 zile Parlamentul nu ia în considerare dezbaterea programului de guvernare şi a listei membrilor Guvernului, candidatul propus, împreună cu programul şi lista Guvernului va fi considerat respins, iar preşedintele va desemna un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru. Deci, nu merge aprobarea tacită, se consideră premierul aprobat. Dimpotrivă. Nu se poate trece peste votul Parlamentului, numai că stabilim nişte termene şi eliminăm posibilitatea acestui abuz, ca Parlamentul să refuze luarea în discuţie şi oferirea unui vot, pozitiv sau negativ, unui premier desemnat, cu privire la ceea ce propune el: lista membrilor Cabinetului şi programul de guvernare. Din acest punct de vedere, facem operaţional mecanismul de desemnare a unui nou guvern.
În ceea ce priveşte suspendarea din funcţie a preşedintelui României. Nu se modifică faţă de ceea ce avem în momentul de faţă decât avizul Curţii Constituţionale. Şi anume: în continuare preşedintele României poate fi suspendat din funcţie cu votul majorităţii membrilor Parlamentului, dar, dacă prin avizul care este solicitat Curţii Constituţionale, se constată că preşedintele a săvârşit fapte prin care a încălcat prevederile Constituţiei, procedura parlamentară de suspendare merge mai departe. Deci, dacă Curtea Constituţională spune că preşedintele a încălcat Constituţia, procedura de suspendare îşi urmează cursul: votul Parlamentului, referendum pentru demiterea preşedintelui. Dacă prin aviz, Curtea Constituţională constată că preşedintele nu a săvârşit fapte grave prin care a încălcat prevederile Constituţiei, procedura parlamentară de suspendare se va opri, pentru că nu a încălcat Constituţia, pentru că acest procedeu constituţional vizează suspendarea din funcţie a preşedintelui pentru a încălcat Constituţia. Dacă a încălcat-o, merge la Parlament, prin votul parlamentarilor, la referendum. Dacă Curtea Constituţională spune că nu a încălcat-o, procedura constituţională se opreşte în acel moment.
În privinţa Consiliului Superior al Magistraturii, acesta este alcătuit din 19 membri. 10 aleşi în adunările generale ale magistraţilor, 6 reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general.
De asemenea, am introdus în textul Constituţiei, la articolul 6, după alineatul 2, un nou alineat 3, care spune foarte clar că autorităţile publice vor consulta organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în legătură cu deciziile privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale şi religioase. Este un lucru corect, un lucru ce ţine de logica democratică, de respectul drepturilor minorităţilor naţionale de a fi consultate – repet, de a fi consultate - în deciziile care vizează păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor lor etnice, culturale şi religioase.
În privinţa dizolvării Parlamentului. Nu se modifică procedura, doar că se scurtează termenul de incertitudine de la 60 de zile la 45 de zile, în ceea ce priveşte termenul în care au loc cele două respingeri ale votului de învestitură astfel încât, după aceea, preşedintele poate dizolva Parlamentul fără să fie obligat. Acum, textul constituţional spune că Parlamentul poate fi dizolvat numai după ce au fost respinse cel puţin două solicitări de învestitură, într-un termen de cel puţin 60 de zile. Acum, se reduce acel termen de 60 de zile la 45 de zile, tocmai pentru a elimina de pe scena politică românească perioada de incertitudine, când practic nu se întâmplă nimic şi criza politică se adânceşte. Rămâne în continuare, repet, prevederea cu privire la respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură de către Parlament, dar corelat cu prevederea potrivit căreia Parlamentul trebuie, în 10 zile, să spună da sau nu cu privire la o propunere de prim-ministru şi la programul de guvernare. Se scurtează, teoretic şi practic, potenţiala criză politică ce ar putea apărea în funcţionarea statului
Aceste modificări, alături de altele care ţin de corelarea în textele respective ale Constituţiei, cu trecerea de la Parlament bicameral la Parlament unicameral, vor fi înaintate astăzi, imediat, preşedintelui, iar preşedintele, în cazul în care va accepta acest proiect pe care l-am discutat şi pe baza căruia ne-am consultat, să îl înainteze Parlamentului, preşedintele urmând să procedeze şi la publicarea conţinutului actului normativ, inclusiv spre mas-media, după ce şi-l va însuşi în forma aprobată astăzi, de către Guvern.

Cel de-al doilea subiect la care vreau să mă refer: Guvernul a adoptat astăzi un memorandum cu privire la susţinerea Oltchimului. Şi mă refer la faptul că, prin memorandumul adoptat astăzi, Guvernul mandatează reprezentanţii AVAS, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei şi Oltchim pentru continuarea procedurilor de susţinere a notificării trimise Comisiei Europene privind pachetul de susţinere a Programului de Investiţii la Oltchim cu cele două componente - conversia în acţiune a creanţei AVAS şi garanţia Eximbank. Este un proiect care face parte din ceea ce Guvernul României şi-a propus: să susţină în industria românească, o industrie care este şi poate fi competitivă pe termen mediu şi lung în Uniunea Europeană, prin integrarea platformei Oltchim în industria românească.

Şi, nu în ultimul rând, aş saluta faptul că ministrul Mediului ne-a dat o informaţie bună şi sănătoasă pentru economia de profil: în numai 2 luni de zile, 11.000 de maşini noi au fost achiziţionate prin Programul Rabla. Ministrul Mediului a primit de la Guvern permisiunea, dacă ne putem exprima aşa, să susţină lucrurile bune pe care le-a făcut şi până în momentul de faţă, de a continua Programul Rabla, astfel încât el să-şi arate beneficiile în continuare pentru economia românească. Repet, încep să apară efectele pe orizontală ale acestui program, în 2 luni de zile, 11.000 de maşini noi cumpărate numai prin acest program este o dovadă a profesionalismului ministrului Mediului, care a reuşit să conceapă un program funcţional. Şi sunt convins că domnul ministru Borbely vă va anunţa astăzi - mâine şi ceea ce are în vedere în continuare cu privire la susţinerea acestui demers. Dacă pe tema Constituţiei mai există o întrebare, dacă nu, colegii mei vă vor prezenta următoarele puncte.

Reporter: Se modifică acel prag pe care partidele politice trebuie să-l îndeplinească să intre în Parlament ?

Emil Boc: Constituţia nu face nici o referire la pragul electoral. Constituţia, aşa cum este propusă a fi revizuită prin proiectul Guvernului, nu se atinge de pragul electoral şi nu face nici un fel de referire la pragul electoral.

Reporter: Şeful statului v-a cerut demiterea, vreo remaniere a unui ministru?

Emil Boc: Nu.

Reporter: Cine a lucrat la proiectul acesta de modificare?

Emil Boc: Guvernul şi Preşedinţia. De o lună de zile lucrăm la proiectul de revizuire a Constituţie şi faptul că am reuşit, astăzi, să îl prezentăm în Guvern, în formă finală, şi să-l înaintăm spre aprobare Parlamentului, după ce preşedintele şi-l va însuşi. Repet, acesta este produsul activităţii Guvernului şi a preşedintelui.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 21.04.2010

(sursa: http://www.guv.ro/declaratii-de-presa-sustinute-de-primul-ministru-emil-boc-la-finalul-sedintei-de-guvern__l1a108715.html)


Cine a făcut această iniţiativă legislativă, Guvernul sau Preşedintele?

Opaaa


Nu ştiu de ce, dar asta a fost exclamaţia...

Recunosc că habar nu am ce este acesta un SCOMAR. De aceea am căutat...

Am descoperit tot felul de chestii în toate ţările.

http://www.scomar.com.au/

http://www.scomar.co.uk/
http://www.scomar.it/
http://www.scomar.org/
http://www.scomar.com/

Ăştia râd de mine... dar când să spun şi eu să le stea bitul drept într-un bottleneck informatic... iată că am deschis primul link şi am fost întâmpinat de mesajul
SCOMAR, THE HOME OF STERLING. Hai mă că este o potriveală... sau nu...

Litoralul si Marea Neagra, supravegheate cu ajutorul sistemului  SCOMAR
Incepand de ieri a devenit operational Sistemul Complex de Observare, Supraveghere si Control al Traficului la Marea Neagra (SCOMAR).
Acest sistem permite supravegherea operativa a litoralului romanesc pentru combaterea traficului ilegal, fie ca este de droguri, persoane, marfuri de contrabanda sau de pescuit ilegal.

De-a lungul litoralului romanesc au fost montate sase camere video care transmit imaginile in timp real la Dispeceratul SCOMAR aflat in incinta Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta. Acelasi sistem de camere a fost montat si pe navele de patrulare maritima. O astfel de camera video-termica are capacitatea de a vizualiza intre 4 si 6 kilometri in largul marii.

(sursa: http://cluj.time4news.ro/social/litoralul-si-marea-neagra-supravegheate-cu-ajutorul-sistemului-scomar/)

Ok, ok... dar ce este OTHSWR, mai exact radarul OTHSWR...

Caut, navighez şi...


AMENAJARE FACILITATI PERMANENTE PENTRU FUNCTIONAREA ECHIPAMENTELOR TEHNICE ALE RADARULUI "OTHSWR" IN CAZARMA 3501 CAPU MIDIA

Uite, aşa îmi place, să fie plin de transparenţă totul.

http://s1.ziare.com/?mmid=437ca7d5bc0854496


Zilele acestea un sistem modern de supraveghere la Marea Neagra si in Delta Dunarii este amplasat la Sulina, anume sistemul SCOMAR care permite detectarea timpurie, urmarirea, recunoasterea si identificarea navelor ce desfasoara activitati ilegale de trafic la Marea Neagra.

SCOMAR va supraveghea si monitoriza permanent traficul de la Marea Neagra si va furniza imagini tactice pana la 100 de mile marine in larg, dar si activitatea aeriana si terestra
.
(sursa: http://www.ziare.com/stiri/trafic/sistem-modern-de-supraveghere-la-marea-neagra-1010460)

Şi acum Ordonanţa de Urgenţă de la care am pornit...


Guvernul Romaniei
Ordonanta de urgenta 31 din 7 aprilie 2010 (OUG 31/2010)


privind transmiterea unui imobil aflat in domeniul public al statului din administrarea Ministerului Mediului si Padurilor - Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" in administrarea Ministerului Apararii Nationale

Publicat in Monitorul Oficial 238 din 14 aprilie 2010 (M. Of. 238/2010)

Avand in vedere necesitatea implementarii Sistemului SCOMAR, impusa de nevoia de cunoastere a situatiei navale in Marea Neagra si a instiintarii timpurii a structurilor militare din sistemul national de aparare de diferitele pericole, Ministerul Apararii Nationale/Statul Major al Fortelor Navale a achizitionat echipamentele tehnice ale radarului OTHSWR, in urma unui acord interguvernamental, cu finantare de la bugetul de stat si din fonduri nerambursabile,
luand in considerare ca termenul de predare stipulat in contractul de achizitionare a echipamentelor radar este februarie 2010, acestea fiind achitate integral la semnarea acordului,
ca urmare a faptului ca echipamentele in cauza necesita conditii speciale de depozitare din punct de vedere al umiditatii si temperaturii, pentru care sunt percepute anumite taxe din partea producatorului, fapt ce ar presupune alte cheltuieli bugetare,
intrucat in urma actiunilor de recunoastere ale producatorului suprafata de teren necesara instalarii si operarii echipamentelor radar este singura din zona care indeplineste conditiile impuse de firma producatoare,
luand in considerare contextul economic actual ce impune reducerea substantiala a cheltuielilor bugetare,
tinand seama de urgenta reglementarii cadrului legal care sa asigure amplasarea de catre Ministerul Apararii Nationale a facilitatilor necesare functionarii echipamentelor tehnice ale radarului OTHSWR necesar implementarii sistemului SCOMAR,
intrucat aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 1. -
(1) Se aproba transmiterea unui imobil aflat in domeniul public al statului, avand datele de identificare prevazute in anexa ce face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta, din administrarea Ministerului Mediului si Padurilor - Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" in administrarea Ministerului Apararii Nationale.

(2) Dupa preluare imobilul transmis potrivit prevederilor alin. (1) va fi utilizat pentru amenajarea facilitatilor permanente privind functionarea echipamentelor tehnice ale radarului OTHSWR.
Art. 2. - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) se face pe baza de protocol incheiat intre partile interesate, in termen de 5 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Art. 3. - Orice schimbare a categoriei de folosinta a imobilului se va face cu respectarea reglementarilor privind protectia mediului.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemneaza:
---------------
Ministrul apararii nationale,
Gabriel Oprea
p. Ministrul mediului si padurilor,
Dan Carlan,
secretar de stat
Ministrul dezvoltarii regionale si turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu

Bucuresti, 7 aprilie 2010.
Nr. 31.

ANEXA

DATELE DE IDENTIFICARE
ale unui imobil aflat in domeniul public al statului care se
transmite din administrarea Ministerului Mediului si
Padurilor - Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii"
in administrarea Ministerului Apararii Nationale

+----------------------+-------------------------+------------------+---------------------------+-----------------------+
| | | | Codul de clasificare din | |
|Locul unde este situat| Persoana juridica |Persoana juridica |inventarul bunurilor aflate| |
| imobilul care se | de la care | la care se | in administrarea | Caracteristicile |
| transmite | se transmite imobilul |transmite imobilul| Ministerului Mediului si |tehnice ale imobilului |
| | | | Padurilor care alcatuiesc | |
| | | |domeniul public al statului| |
+----------------------+-------------------------+------------------+---------------------------+-----------------------+
|Romania, judetul |Statul roman, |Statul roman, in |- imobil - partial |- suprafata terenului =|
|Tulcea, orasul Sulina |din administrarea |administrarea |- cod 8.08.01 |31,6525 ha |
| |Ministerului Mediului |Ministerului |- nr. M.F. 108.436 | |
| |si Padurilor - |Apararii Nationale| | |
| |Administratia Rezervatiei| | | |
| |Biosferei "Delta Dunarii"| | | |
+----------------------+-------------------------+------------------+---------------------------+-----------------------+
+----------------------+-------------------------+------------------+---------------------------+-----------------------+
| | | | Codul de clasificare din | |
|Locul unde este situat| Persoana juridica |Persoana juridica |inventarul bunurilor aflate| |
| imobilul care se | de la care | la care se | in administrarea | Caracteristicile |
| transmite | se transmite imobilul |transmite imobilul| Ministerului Mediului si |tehnice ale imobilului |
| | | | Padurilor care alcatuiesc | |
| | | |domeniul public al statului| |
+----------------------+-------------------------+------------------+---------------------------+-----------------------+
|Romania, judetul |Statul roman, |Statul roman, in |- imobil - partial |- suprafata terenului =|
|Tulcea, orasul Sulina |din administrarea |administrarea |- cod 8.08.01 |31,6525 ha |
| |Ministerului Mediului |Ministerului |- nr. M.F. 108.436 | |
| |si Padurilor - |Apararii Nationale| | |
| |Administratia Rezervatiei| | | |
| |Biosferei "Delta Dunarii"| | | |
+----------------------+-------------------------+------------------+---------------------------+-----------------------+


(sursa: http://www.legestart.ro/Ordonanta-de-urgenta-31-2010-transmiterea-unui-imobil-aflat-domeniul-public-statului-administrarea-Ministerului-Mediului-Padurilor-Administratia-Rezervatiei-Biosferei-Delta-Dunari-%28MzUwMzA1%29.htm)

Totul devenea de înţeles în ordonanţă, evident că aceste camere video aveau nevoie de terene şi terenul trebuie să fie al armatei... De aceea trebuie să treacă de la Ministerului Mediului si Padurilor - Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" la Armată... Eu tresărisem pentru că mă gândeam că fiind legat de Deltă, armata poate să polueze delta... Văd însă că aici este vorba despre nişte camere video... Cât să polueze faptul că se plimbă armata cu barca de colo-colo... Dacă îi prinde pe ăia de braconează calcanul, este OK.

Dar jos, acolo, de după semnături, un tabel...(eu nu am putut introduce prea bine acolo şi de aceea am dat tabelul şi cu litere mai mici, să încapă, şi cu litere normale, ca să se înţeleagă)...
Caracteristicile tehnice ale imobilului: 31,6525 ha

Un hectar are 10.000 de metri pătraţi. Înmulţit cu 30, face 300.000 metri pătraţi... nu sunt oare cam mulţi?


Gândind că sunt cam mulţi, am mai căutat pe net câte ceva despre aceste sisteme să văd şi eu de ce este nevoie de atâta amar de teren. Şi am avut aici prima surpriză, aceste acronime nu au condus decât strict către aceiaşi ştire.

Hmmm

Am dat, în sfârşit peste: http://www.raytheon-anschuetz.com/admin/ImageServer.php?download=true&ID=575@raytheon

Deja am ajuns un pic mai departe... anume la Raytheon Anschütz 18 ft X-Band Surveillance Radars



http://www.raytheon-anschuetz.com/data/media/products/big/22/22_1.jpg
(sursa: http://www.raytheon-anschuetz.com/index.php?StoryID=54&nid=79 http://www.raytheon-anschuetz.com/index.php?StoryID=57&pid=22)

AICI este prezentată pe larg funcţionarea sistemului. Sunt oferite tot felul de date, este explicat întreg sistemul... dar tot nu m-am prins ce e cu hectarele acelea multe pentru doar opt astfel de radare.

Tot căutând amănunte despre radar, dau de un forum cu maşinile de război ale României atât de clare încât se vede şi rugina înflorind pe ele.
http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=625173

Eu mă las păgubaş, tot nu mă prind de ce este nevoie de atâtea hectare. Îmi răspunde şi mie cineva sau trebuie să-l sun pe domnul Booz Allen Hamilton ca să aflu acest răspuns?

PS.
Am aflat că SCOMAR ar trebui să însemne... The Black Sea Safety and Security Program, dar pe Româneşte. Şi am mai aflat ceva interesant. Acest SCOMAR nu l-am pus noi pentru am avut o idee de securizare a graniţelor, ne este impus dacă vrem să intrăm în spaţiul SCHENGEN.

22 April 2010

Ioan Oltean este unul dintre cei care elaborează Constituţia


De ce vorbim despre un pericol al Constituţiei făcute "pe interese"? Iată o luare de poziţie care nu poate fi negată de nimeni şi de nimic.

Ioan Oltean:
"Trebuie gasita o formula de compromis. Putem sa le acordam garantia, prin Legea Electorala, ca vor avea un numar de parlamentari, asa cum e cazul minoritatilor nationale. Minoritatea maghiara ar putea primi un anumit numar de mandate, proportional cu reprezentativitatea lor din teritoriu, care e constanta"

http://www.rasunetul.ro/files/images2/conferinte%20vineri%200112.preview.jpg
(sursa foto: http://www.rasunetul.ro/ioan-oltean-noul-proiect-de-lege-va-reglementa-sefia-deconcentratelor)


Ce înseamnă în cifre?
Maghiari, 6,6%, 300x0,066 = 20 parlamentari
Rromi, 2,5%, 300x0,025 = 8 parlamentari
Ucraineni 0,3%, 300x0,003 = 1 parlamentar
Ruşi 0,2%, 1 parlamentar
Turci 0,2%, 1 parlamentar
Alţii 0,4% 2 parlamentari

Pentru mine, cel puţin, este evident că această propunere a domnului Ioan Oltean sfidează şi cele mai elementare noţiuni şi principii constituţionale. Rolul reprezentării naţionale în Parlament este acela ca orice minoritatea naţională semnificativă să aibă minimum un parlamentar ca reprezentant în Parlamentul României. A gândi însă prezenţa parlamentară în urma ponderii fiecărei minorităţi, practic ar trebui să iei dreptul de vot al minorităţilor (că nu poate exista 10% reprezentare ca minoritate şi alţi 10% reprezentare ca vot politic). Problema este că domnul Ioan Oltean nici măcar nu-şi dă seama de cât de grav este gestul domniei sale. Nu spun că este grav pentru că minorităţile au reprezentanţi, ci pentru că o astfel de stângăcie este incredibilă la un parlamentar cu o astfel de experienţă parlamentară. Domnia sa a intrat deja pe al 16-lea an de parlament...

Astăzi avem 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară în Camera Deputaţilor.

Cianură pentru un surâs


Banii înviorează întotdeauna lupta politică. Nimeni nu luptă pentru împădurirea României (de exemplu) cât luptă cei hotărâţi să facă bani prin supunerea României la pericolul cianurilor. Lupta a ajuns în Parlamentul European. Din câte se vede, PDL şi PNL sunt pro-folosire cianuri, PSD este contra.

Va fi utilizarea cianurii în mineritul de aur interzisă la nivelul UE?

Peste 100 000 m3 de apă contaminată cu cianură au fost deversaţi dintr-un bazin al minei de aur din Baia Mare în 2000. ©BELGA_EPA PHOTO EPA_ATTILA KISBENEDEK

În prezent, cianura este în continuare folosită în industria mineritului de aur în Europa. Printr-o întrebare orală adresată Comisiei Europene, doi eurodeputaţi au ridicat această problemă şi au solicitat interzicerea utilizării cianurii în mineritul de aur la nivelul UE. Ei se tem că utilizarea acestei substanţei extrem de toxice poate duce la catastrofe ecologice, precum cea de acum 10 ani din Europa Centrală.


În ianuarie 2000 mai mult de 100 000 m3 de apă contaminată cu cianură au fost deversaţi dintr-un bazin al minei de aur din Baia Mare (România) în sistemul fluvial Someş - Tisa - Dunăre, ceea ce a provocat un adevărat dezastru ecologic. Materialele toxice deversate au ajuns dintr-un râu în altul în România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, ucigând numeroase organisme, afectând sistemul ecologic şi utilizarea râului de către om.


În prezent, utilizarea cianurii este considerată a fi cele mai bune tehnici disponibile pentru extracţia aurului din minereuri. Cu toate acestea, aceasta este extrem de toxică, putând avea efecte negative asupra mediului, în cazul în care nu este utilizată cu atenţie. Deşi unele state membre au interzis folosirea cianurii, tehnologia poate fi utilizată în mod legal la nivelul UE.


Doi eurodeputaţi, János Áder (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Ungaria) şi László Tőkés (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), România) îi vor adresa Comisiei Europene miercuri o întrebare orală în legătură cu posibilitatea interzicerii utilizării cianurii în cadrul mineritului de aur la nivelul UE. CE va trebui să comenteze afirmaţia potrivit căreia nu există garanţii că accidente precum cel din Baia Mare nu se vor mai întâmpla, având în vedere condiţiile meteorologice extreme rezultate din schimbarea climatică şi neglijenţa cetăţenilor.
(sursa: http://www.europarl.europa.eu/news/public/focus_page/008-72407-099-04-15-901-20100409FCS72395-09-04-2010-2010/default_p001c009_ro.htm)

17 martie 2010
O-0035/10
ÎNTREBARE ORALĂ URMATĂ DE O DEZBATERE în conformitate cu articolul 115 din Regulamentul de procedură de János Áder şi László Tőkés, în numele Grupului PPE Comisiei
Interzicerea utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianură în UE

Cianura este o substanţă chimică foarte toxică, utilizată în industria mineritului de aur, care poate avea efecte catastrofale şi ireversibile asupra mediului şi asupra sănătăţii umane. De asemenea, face parte dintre principalii poluanţi menţionaţi în directiva-cadru privind apa (DCA).

În urmă cu 10 ani, mai mult de 100 000 m3 de apă contaminată cu cianură au fost deversaţi dintr-un bazin al minei de aur din Baia Mare (România) în sistemul fluvial Someş - Tisa - Dunăre, fapt ce a provocat cel mai grav dezastru ecologic din Europa Centrală la vremea respectivă. Materialele toxice au ucis numeroase organisme, afectând sistemul ecologic, lanţul trofic şi utilizarea râului de către om pentru mulţi ani.

Cu toate că au fost adoptate mai multe acte legislative la nivelul UE pentru consolidarea normelor de utilizare a cianurii în minerit, unele state membre introducând interzicerea folosirii tehnologiei, aceasta poate fi folosită încă, în mod legal, în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, încă nu există norme prudenţiale şi garanţii financiare adecvate, iar aplicarea legislaţiei existente depinde şi de capacitatea autorităţilor executive din fiecare stat membru.

Prin urmare, nu există garanţii reale că un astfel de accident nu se va repeta, în special având în vedere agravarea continuă a condiţiilor meteorologice extreme provocată de schimbările climatice. Există mai multe proiecte, în derulare sau planificate, de minerit pe bază de cianură în Europa şi este doar o chestiune de timp şi neglijenţă umană până când va avea loc o catastrofă.

Având în vedere faptul că industria europeană a mineritului de aur reprezintă numai 1% din producţia globală, realizată în special de societăţi multinaţionale, şi că mineritul pe bază de cianură necesită mai puţină mână de lucru, prezentând însă riscul unor daune ecologice transfrontaliere enorme, ar trebui să fie analizată posibilitatea unei interdicţii totale a mineritului pe bază de cianură la nivelul Uniunii Europene.

Având în vedere principiul precauţiei din legislaţia UE privind mediul şi în lumina angajamentelor prevăzute în DCA de a preveni şi a controla poluarea, precum şi de a atinge şi a păstra „starea bună” a apelor, va propune Comisia interzicerea utilizării cianurii în cadrul mineritului de aur la nivelul UE?


Propuneri de rezoluţie:
B7-0240/2010
B7-0241/2010

(Mesaj transmis in cadrul dezbaterii din plenul PE pe tema interzicerii tehnologiilor miniere bazate pe cianuri. Pe parcursul discutiilor, reprezentantii PDL si-au declarat opozitia fata de aceasta initiativa)

“Pe 30 ianuarie 2000, la orele 22:00, barajul care inconjura iazul de decantare a deseurilor apartinand societatii Aurul din Baia Mare, Romania, s-a fisurat, permitand deversarea a aproximativ 100.000 metri cubi de ape contaminate, continand intre 50 si 100 de tone de cianura, precum si metale grele incluzand cuprul. Valul de cianura s-a varsat in raul Sasar, si, de aici, prin Lapusel, in Somes. Imediat dupa accident, raul Somes avea concentratii de cianuri de 700 de ori mai mari decat nivelurile permise. Somesul se varsa in Tisza, apele careia ajung apoi in Dunare. Viata acvatica a fost distrusa complet pe o distanta de cateva sute de kilometri.

La acel moment, scurgerea a cauzat intreruperea furnizarii de apa potabila in 24 de orase, pentru 2,5 de milioane de oameni si a creat costuri suplimentare pentru uzinele de purificare, dar si pentru diferite companii, datorita intreruperii proceselor de productie.

Toate acestea sunt datele unui dezastru care a afectat puternic mediul inconjurator din Europa. A fost numit cea mai mare astfel de catastrofa de dupa Cernobal.

Citez din raportul realizat de Programul Natiunilor Unite pentru Mediu: “Romania a declarat cantitatea de peste mort in apele de pe teritoriul sau ca fiind foarte mica. Ungaria a estimat cantitatea de peste mort in aceasta tara la 1240 tone. Autoritatile iugoslave au raportat mari cantitati de peste mort pe parcursul iugoslav al raului Tisa”.

Biologii au estimat atunci ca urma sa fie nevoie de cinci ani ca sa se regenereze populatia de pesti si de zece sau 20 de ani pentru ca ecosistemul raului sa se refaca. Despre unele specii s-a spus ca pierderea lor e ireversibila. Au fost afectate peste 60 de specii de peste si 20 de specii protejate.

A fost afectat cu precadere ecosistemul raului Tisza. Practic toata flora si fauna din portiunea maghiara a raului a disparut. Ministrul mediului din Iugoslavia declara atunci: “Tisza a fost ucisa. Nici macar bacteriile nu au supravietuit”. In mai multe orase maghiare, oamenii s-au adunat ca la inmormantare si au aruncat flori in raul atat de greu lovit.

Si aceasta nu este tot. Zona Baia Mare era deja afectata de poluarea datorata exploatarii miniere, cu probleme inregistrate la nivelul faunei, vegetatiei si sanatatii oamenilor. Albinele, un bio-indicator al poluarii, incepusera deja sa dispara din regiune si unele rapoarte aratau cum concentratia de plumb din sangele copiilor depasea de 6 ori nivelul permis. Locuitorii povestesc cum, din cauza plumbemiei, copiilor le cadeau dintii la varsta de un an si jumatate si aveu hemoragii nazale aproape in fiecare zi. Adultii din zona aveau probleme respiratorii cronice. In 1999, speranta de viata in Baia Mare era cu 12 ani sub nivelul national.

Accidentul de la Baia Mare a afectat cateva mii de oameni, ecosistemul catorva rauri si a devenit un simbol international al poluarii, fiind citat in lista celor mai mare dezastre de acest gen.

La momentul accidentului, conducatorii minei au dat vina pe zapada cazuta in cantitati excesive si au incercat sa convinga pe toata lumea ca pestii au murit, de fapt, de frig.

Fabrica de la Baia Mare responsabila pentru accidentul din ianuarie 2000 se numeste astazi Romaltyn Mining. Noii proprietari au cerut recent autoritatilor romane o noua licenta de functionare.

Nu trebuie sa uitam niciunul din detaliile acestei drame. Fiindca ea ne demonstreaza ca, in pofida legislatiei, in pofida controlului, in pofida autorizatiilor si verificarilor, accidente de acest tip sunt posibile oricand. Substantele periculoase nu au ce cauta in minerit, daca vrem sa prevenim astfel de catastrofe.

Rosia Montana se afla la sud de Baia Mare, in Muntii Apuseni. Este un sat atestat documentar in urma cu peste 2000 de ani, considerat astazi un potential UNESCO World Heritage Site. Daca proiectul urmarit de investitori devine realitate, asezarea s-ar transforma in cea mai mare mina de aur de suprafata din Europa.

Aceasta ar insemna nu numai distrugerea mediului inconjurator, dar si distrugerea completa a satului, stramutarea celor 2000 de locuitori, a bisericilor si cimitirelor, precum si condamnarea unor vestigii si artefacte istorice unice in lume, datand din perioada romana si pre-romana.

Mina de la Rosia Montana ar fi de sapte ori mai mare decat cea de la Baia Mare. In imediata sa apropiere se afla raul Aries, care, prin Mures, se varsa in Tisza, care, la randul sau, se varsa in Dunare.

Istoria ne ofera lectii. Avem cu totii datoria sa le intelegem. Este absolut necesar sa interzicem total folosirea cianurilor in minerit pe teritoriul Uniunii Europene, pentru a preveni tragedii ale oamenilor si ale mediului inconjurator.

Daciana Sarbu, MEP”

(sursa: http://dacianasarbu.wordpress.com/2010/04/21/istoria-ne-ofera-lectii-avem-datoria-sa-le-intelegem/)

Nu am reuşit să găsesc o poziţionare oficială a parlamentarilor europeni de la PDL şi PNL. Singura poziţie este cea mai veche a domnului Stolojan...

"Dragi colegi. Pentru corecta voastră informare, vă rog să luaţi la cunoştinţă faptul că, în conformitate cu Codul Internaţional de Management al cianurii, din totalul producţiei de cianură la nivel global, aproximativ 18% este folosit în industria minieră. Cianura este, de asemenea, folosită în industria textilă (jeanşi), confecţionarea bijuteriilor şi mai multe tipuri de fotografie."

(sursa: http://www.catavencu.ro/stolojan_executa_un_lobby_canadian_in_parlamentul_european-13164.html)

The International Cyanide Management Code

http://www.cyanidecode.org/images/logo.jpg
© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.