|  Toţi cei zece angajaţi ai DRDP Timişoara care lucrau  în tură la Vama Nădlac, în momentul în care s-au cerut bani staff-ului  tehnic al trupei AC/DC, au fost concediaţi, a anunţat joi ministrul  Transporturilor, Radu Berceanu. 'Au fost daţi afară cu toţii şi  lucrurile se vor răspândi şi asupra altora care lucrează acolo, şefi de  diverse ranguri, iar dacă lucrurile nu vor fi puse la punct, repede, de  către directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara,  ing. Ioan Maliţa, se va ajunge, inclusiv, la măsuri asupra sa', a  declarat Berceanu.
 Ministrul a afirmat că incidente precum cel legat  de şpaga luată celor de la AC/DC nu sunt singulare şi tocmai de aceea,  trebuie luate măsuri pentru a stopa altele.
 'Această întâmplare nu e  singulară. Ea, poate, s-a întâmplat şi în toate lunile de dinaintea  momentului şi problema este să nu se întâmple şi în toate lunile de după  acest moment. Trebuie să luăm nişte măsuri, pentru că, nouă, de acolo  ne vin venituri, care sunt foarte importante. Toţi s-au ocupat de banii  care vin de la buget, dar de veniturile proprii - rovignietă, taxe -, nu  s-a prea ocupat nimeni', a spus Berceanu.
 Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul  Poliţiei Judeţene Arad s-au autosesizat, pe 3 iunie, în cazul  angajaţilor care ar fi pretins şi primit bani de la staff-ul trupei  AC/DC, în vama Nădlac. În acest caz a fost deschis un dosar pentru luare  de mită, care a fost înaintat procurorilor.
 Trupa AC/DC, care a  susţinut la 16 mai un concert la Bucureşti, a anunţat că a fost pusă să  plătească circa 1.500 de euro drept taxă pentru a trece graniţa în  Ungaria cu cele 29 de camioane cu echipamente.
 De asemenea, Ministrul Transporturilor, Radu  Berceanu, a declarat joi, la Timişoara, că este foarte nemulţumit de  stadiul lucrărilor de şantier de la autostrada Timişoara-Arad şi nu a  exclus posibilitatea rezilierii contractelor, dacă firma care a câştigat  licitaţia nu va recupera întârzierile. Potrivit  ministrului, acestea variază între şase luni în Timiş şi nouă luni în  Arad. Berceanu este convins că constructorii 'trag de timp' pentru a  pretinde majorări de preţuri.
 'Ambele porţiuni de autostradă sunt  întârziate, aceasta e o practică mai veche, dar care trebuie, la un  moment dat, să se desfiinţeze. La licitaţii se oferă preţuri foarte  mici, ca să se câştige contractele, pentru că noi organizăm licitaţii la  care contează, practic, numai preţul. Am încercat să schimbăm  criteriile, dar, deocamdată, nu se poate', a explicat Berceanu.
 El a  exemplificat că la licitaţii se prezintă firme cu un palmares bogat în  lucrări în Spania sau Portugalia, unde au şantiere puternice, dar în  România au doar câţiva reprezentanţi, fără niciun fel de echipamente de  lucru. Berceanu crede că mai bine ar fi să se apeleze la firme mai  apropiate, dar UE nu a agreat ideea sa.
 'Am încercat să punem  criterii legate de ceea ce au în România, dar Uniunea Europeană nu ne-a  acceptat. Am încercat să mergem pe ideea că atunci când câştigă o  lucrare, antreprenorul trebuie să facă măcar jumătate din lucrarea aceea  direct şi să subcontracteze unele lucrări adiacente, dar nu să  subcontracteze toată lucrarea. Nici acest lucru nu a fost acceptat de  Uniunea Europeană. Drept urmare, câştigă firme care au o istorie  grandioasă în cu totul alte părţi, după care subcontractează total sau  95% din şantier şi lucrează cu firmele româneşti, în condiţiile  stabilite de antreprenor, adică în aşa fel încât el să câştige foarte  mult, iar firma românească să nu câştige nimic sau aproape nimic', a  afirmat Berceanu.
 
 | 
1 comment:
"Am încercat să punem criterii legate de ceea ce au în România, dar Uniunea Europeană nu ne-a acceptat. Am încercat să mergem pe ideea că atunci când câştigă o lucrare, antreprenorul trebuie să facă măcar jumătate din lucrarea aceea direct şi să subcontracteze unele lucrări adiacente, dar nu să subcontracteze toată lucrarea. Nici acest lucru nu a fost acceptat de Uniunea Europeană. Drept urmare, câştigă firme care au o istorie grandioasă în cu totul alte părţi, după care subcontractează total sau 95% din şantier şi lucrează cu firmele româneşti, în condiţiile stabilite de antreprenor, adică în aşa fel încât el să câştige foarte mult, iar firma românească să nu câştige nimic sau aproape nimic", a afirmat Berceanu.
O treaba care nu-mi place. Mai ales ca acum suntem membrii cu drepturi depline in UE. Iar Romania a avut o scoala buna de drumuri si poduri (si inca o mai are, chiar in ciuda conditiilor economice defavorabile!). Tocmai pentru asta si pentru ca suntem membrii cu drepturi depline in UE ar trebui sa inceteze aceasta stare de lucruri, semnalata de ministrul Berceanu. Pentru ca din ceea ce afirma domnia sa, rezulta urmatorul lucru: nu numai ca nu ne aduce niciun beneficiu aceasta integrare in UE, ba chiar dimpotriva - ne blocheaza dezvoltarea, pentru ca ne obliga sa mergem cu firmele noastre in pierdere:"....după care subcontractează total sau 95% din şantier şi lucrează cu firmele româneşti, în condiţiile stabilite de antreprenor, adică în aşa fel încât el să câştige foarte mult, iar firma românească să nu câştige nimic sau aproape nimic". Ar trebui ca la nivel europarlamentar si la contactele oficiale dintre Presedintele Romaniei si Presedintele UE, al Comisiei Europene sa se puna aceasta problema, semnalata de Berceanu, si sa se caute solutii pentru sprijinirea firmelor romanesti in cadrul UE. Asta si ca una din posibilele solutii de iesire din actuala criza economica si financiara! App. aveti si un raspuns la ultimul comentariu facut la mine pe blog, cel de pe WordPress! Va mai astept cu comentarii! :)
Post a Comment