Un timp domnul Pleşu a fost prea implicat pentru a mai avea distanţa necesară independenţei care stă bine intelectualului. Acum constat că a redevenit domnul Pleşu "de pe vremuri".
Cine pe cine beşteleşte?
O deprindere rudimentară, dar devenită lege în România de azi este saltul la beregată al oricui împotriva oricui. S-ar zice că de-asta a avut loc marea răsturnare din decembrie 1989: ca să aibe Gigi ocazia să se răfuiască nărăvaş cu Nelu. Sau mai spectaculos: ca să poată Gigi şi Nelu să dea de pămînt dezlănţuit, euforic, voluptuos cu toţi grangurii, cu „aşa-zisele“ elite, cu gaşca antipatică găştii proprii. Trăim într-o atmosferă de front. S-a dat drumul la beşteleală generală, la bîtă, la parapon. Cineva face treabă? Nu-i nimic. Îl vom căuta de bătături. Ne vom interesa de taică-său, de vreun amor clandestin, de echipa de fotbal pe care o preferă. Oricum, putem spune despre „venerabilul“ care ne enervează tot ce ne vine la îndemînă: îl putem lua peste picior, îi putem poci numele, îl putem înjura de mamă. De ce scrie omul pe forum? Parcă îl văd stingînd lumina, punîndu-şi pătura în cap şi pornind, cu fălcile încleştate, la luptă. După care poate adormi sedat, pe laurii anonimatului. Nu e de ici-de colo să ştii că tocmai ai plasat cîteva sudalme între ochi vreunui ministru, sau lui Patapievici, sau lui Liiceanu. Şi încă sub pseudonim, din fotoliul comod de-acasă! A doua zi, poţi povesti amicilor sau logodnicii, la un şpriţ: L-am făcut praf pe cutărică. I-am zis-o! Nu l-am iertat! Nu mă las pînă nu-l văd arşice! Dar forumistul insomniac are, pînă la urmă, un „ce“ inocent. În fond, nu face decît să-şi satisfacă solitar mici vanităţi, mici veleităţi, mari (şi triste) frustrări. Vrea şi el să-şi umple ziua şi noaptea cu ceva. Să se încontreze cu lumea şi cu soarta. Să-şi etaleze talente şi deşteptăciuni necunoscute încă de planeta ignară.(citeşte în continuare pe dilemaveche.ro)
11 comments:
Nu inteleg ce are acest editorial al lui A. Plesu in “Dilema veche”, ceva care sa determine concluzia ca autorul “a redevenit cel de pe vremuri” adica un intelectual independent. In fond Plesu nu face decat sa-i ia partea, aici ca si in trecut, lui Liiceanu, aparandu-l de muscaturile unor “pigmei” (anonimi), care nu au reusit inca sa se ridice la inaltimea lui intelectuala. Ar insemna insa sa nu tinem seama de cel putin doua detalii. Mai intai ca, din 1990 si pana acum, a fost practic imposibil ca cineva sa-si poata fauri o platforma intelectuala, daca in prealabil nu si-a fi manifestat o profesiune de credinta politica asemanatoare cu cea a pontifilor culturii din grupul Liiceanu, Plesu, Patapievici etc. Atunci cand un intelectual veritabil, precum Adrian Marino, si-a exprimat - chiar si timid - rezervele fata de unul din acest grup, el a fost tintuit la stalpul infamiei de ceilalti. Pe de alta parte, in articolul de acum din Dilema veche Plesu pretinde ca dreptul de a face critici la adresa lui Liiceanu nu il pot avea decat cei ce in prealabil au reusit sa se ridice la nivelul lui de profunzime intelectuala, sa concureze cu amploarea operei lui filozofice. In aceste conditii, el va ramane intangibil vreme indelungata, chiar si numai pentru ca sunt clar nedefinite criteriile ce trebuie indeplinite de cel ce ar indrazni sa aiba obiectii fata de gandirea sefului editurii Humanitas.
Luati orice articol al lui Plesu din trecut si veti gasi, frumos ambalata in cuvinte mestesugite, aceiasi gandire elitista de dreapta. Editorialul de acum din Dilema veche este, dupa mine, doar o confirmare ca autorul a ramas acelasi ca cel de pe vremuri.
Biblio,
Numai Andrei Pleşu nu se luase de forumişti. Da' hai s-o luăm sub titlul de Aquila non capit muscas, fiindcă altfel n-ar fi decât o insultă gratuită şi neinspirată la adresa unor oameni care poate sunt şi cititori de-ai săi.Păcat.
În schimb, mi-a luminat dimineaţa, la Radio, Alex Ştefănescu vorbind despre literatura interbelică şi folosind o definiţie pe care, cu tot respectul faţă de copyright, îndrăznesc să o adaptez situaţiei penibile de faţă, marcată de "mici vanităţi, mici veleităţi, mari (şi triste) frustrări":
Blogosfera e, în primul rând, un mod de a fi împreună. Cât priveşte prăpastia dintre Adrian Marino şi oarece pasageri de avioane prezidenţiale, ce să mai vorbim...Dacă măcar unul dintre ei ar fi fost aşa, ca Handel, mai înţelegeam...
Aşa cum îl înţeleg eu pe domnul Pleşu, accentul nu cade pe "forumişti", ci pe refularea non-intelectuală.
Internetul are un merit, oferă aceiaşi putere unui şuţ în relaţia sa cu un profesor universitar.
Internetul oferă astfel un nou tip de structurare a societăţii din comunitatea virtuală.
În lumea internetului Andrei Pleşu este nimeni iar zoso este unul din prinţi neîncoronaţi. Avem o cu totul altă structurare, cu totul alte calităţi... Iată însă că noua lume virtuală tinde să se răsfrângă şi asupra realităţii. Personal am auzit tineri vorbind despre un cunoscut că "este un timp tare... este primul la Counter din cartier". Începe să dezvoltăm alte calităţi umane, cum ar fi numărul de fani sau prieteni de pe Facebook. Contul din reţelele de socializare ţine loc de cardul de bibliotecă. Oamenii încep să socializeze fără a mai fi în aceiaşi clasă socială şi fără a avea diferite lucruri în comun.
Eu despre astfel de lucruri cred că vorbeşte domnul Pleşu, fără a fi peiorativ la adresa cuiva.
Biblio,
N-aş zice că ţinta e alta:
"De ce scrie omul pe forum? Parcă îl văd stingînd lumina, punîndu-şi pătura în cap şi pornind, cu fălcile încleştate, la luptă."
Eu cred că distinşilor intelectuali români trebuie să li se explice că, totuşi, trăim într-o ţară liberă şi degeaba încerci să te înţepeneşti în cărarea cuiva (vezi ultima mineriadă) fiindcă e degeaba, poţi fi ocolit. Până şi Suzana Gâdea înţelesese la un moment dat şi că nu prea mai poţi să-i iei omului cărţile din bibliotecă şi gândurile din cap oricare ar fi ele. Că sms-ul a ajuns să bată eseul e doar un detaliu. De fapt eu cred că nu non-intelectualii sunt cauza supărării domnului Pleşu ci, dimpotrivă, alţi intelectuali, cei diferiţi, dacă mă înţelegeţi...
Problema, aşa cum o văd eu, nu ştiu despre domnul Pleşu, este că anumite personaje au ajuns foarte sus într-un mod care ocoleşte competenţa, asemănător cu ascensiunea comuniştilor spre structura de putere, şi acum, prin constituirea cultului personalităţii, au început să se considere şi mari personaje ale României.
Eu cred că un preşedinte al României ar trebui să se pregătească măcar 15 ani special pentru acest post. Dacă domnul Iliescu fusese cât de cât pregătit de PCR pentru un astfel de post de conducere, domnul Constantinescu şi, cu atât mai mult, domnul Băsescu... au ajuns preşedinţi fără nici cea mai mică pregătire pentru acest post. Suntem noi o ţară în care lucrurile merg de la sine astfel încât să ne permite extravaganţa calificării la locul de muncă a preşedinţilor, premierilor, miniştrilor, parlamentarilor, primarilor şi aşa mai departe? A face asta este, nu numai o fraudă, dar şi o modalitate de a arunca în aer viitorul României.
Domnul Pleşu vorbeşte, din ce am înţeles eu, despre cetăţeanul care, păcălit de sistem, comentează fără a avea nici el o pregătire în domeniu. Comentatorul respectiv preia un mesaj auzit pe la televizor, îl dezvoltă în limbaj de cartier, şi atacă cu forţă şi încredere pe oricine. Personal am auzit atâtea înjurături adresate domnului Patapievici încât m-au obosit pe mine.
Poate că şi impostura intelectuală de la cap se-mpute.
1. Andrei Plesu scrie un articol suficient de ambiguu pentru ca fiecare sa inteleaga ce vrea; asta il scuza pe Biblio si alti cititori de buna credinta pentru faptul ca nu au inteles sensul; destul de transparent, de altfel...
2. Problema ridicata nu priveste intemeierea obiectiilor exprimate de unii sau altii impotriva intelectualilor prieteni cu Dl. Plesu; nu exista interes pentru acestea (nici macar pentru a le demonta si demonstra falsitatea).
3. Domnul Plesu, intr-o eleganta romaneasca si cu argumentarea tipica forumistilor incriminati, isi expune conceptia elitista; in traducere, ni se spune:
a.Gandirea critica nu este un act liber; pentru exprimarea ideilor nu este suficient ca ele sa existe iar posesorul lor sa fie dornic si capabil sa le exprime; este, in prealabil, necesar un act de recunoastere din partea elitei, o acreditare... Inclusiv in cazul in care critica este doar un act civic de semnalare a unor deficiente comportamentale, nu unul specializat, de analiza intr-un domeniu dat.
b.Pentru validarea unei critici nu conteaza adevarul acesteia ci persoana care o pronunta (statusul inalt produce "discursul adevarat"; statusul absent (caci nu are niciun status cel nerecunoscut de elitisti) produce aberatii.
c.Cel care apartine elitei are dreptate in tot ceea ce spune si face, nu doar in domeniul pentru care i s-a recunoscut excelenta. In general, criticile aduse lui Gabriel Liiceanu nu privesc calitatea traducerilor sale din germana sau marimea operei (daca exista critici in acest sens, nu cu ei se razboieste Dl. Plesu). Or, Dl. Plesu ignora total acest aspect in momentul in care editia din David Armeanul devine pavaza de netrecut pentru erorile din trecut ale editorului si justifica pertinenta optiunilor sale politice, etc...
d. Autorul nu pronunta numele (impur) al incriminatilor critici; putem deduce despre cine este vorba, bineinteles, insa un elitist stie ca lasarea in uitare este o pedeapsa meritata.
4. Ce nu inteleg, totusi, este de ce s-a mai obosit!? Daca a facut-o doar din prietenie pentru Gabriel Liiceanu, putem accepta; prietenia, ca si dragostea, poate fi oarba... Faptul ca este atat de subtire din punct de vedere logic, nu. Cat despre elitismul degajat prin toate silabele (asta, ca sa evit o metafora biologica), stiti care este parerea mea...
@ Gabi Cretu
Sper că nu am înţeles greşit şi este de patru ori acelaşi text. :)
Post a Comment