28 October 2010

NATO şi nu bilateral


COMUNICAT DE PRESĂ

(28 octombrie 2010)

REF: Declaraţia de presă susţinută de preşedintele României, Traian Băsescu, la finalul convorbirilor cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen

Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat joi, 28 octombrie a.c., o vizită oficială la sediul NATO, la Bruxelles. Cu această ocazie, şeful statului s-a întâlnit cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.

Vă prezentăm declaraţia de presă susţinută de preşedintele României:

„În primul rând aş dori să-i mulţumesc domnului secretar general pentru întâlnirea pe care am avut-o astăzi şi, de asemenea, pentru conceptul strategic care a fost transmis statelor membre, inclusiv României. În acest nou concept strategic, România îşi găseşte reprezentate interesele de securitate şi credem că toate statele membre îşi găsesc reprezentate integral interesele. Noi considerăm că acest nou concept strategic este echilibrat şi o excelentă bază pentru un summit de succes la Lisabona. Am avut o discuţie extrem de aplicată cu domnul secretar general cu privire la situaţia din Afganistan şi ceea ce trebuie să facem în continuare. Amândoi am constatat progresele atât în controlul teritoriului afgan, dar şi în ceea ce priveşte evoluţia forţelor de securitate afgane. De aceea, România dincolo de faptul că şi-a onorat obligaţiile asumate de a mări efectivele în Afganistan, va da o atenţie deosebită trimiterii de instructori în Afganistan. De altfel vă pot informa că primul contingent de ofiţeri afgani va sosi în perioada imediat următoare în România pentru instruire. În acelaşi timp, la universităţile civile 12 burse au fost deja acordate tinerilor afgani. Cu domnul secretar general am avut o discuţie deosebit de importantă legată de cooperarea NATO-Federaţia Rusă, România consideră că Federaţia Rusă poate fi un partener extrem de important al NATO în securitatea regiunii. Nu în ultimul rând, poate cel mai important subiect discutat, alături de cel legat de o apropiere a NATO de Rusia şi a Rusiei de NATO, este cel legat de noul sistem de apărare antirachetă. După cum ştiţi, România are un acord bilateral cu Statele Unite cu privire la apărarea antirachetă, ceea ce îi satisface necesităţile de securitate, dar obiectivul nostru este ca scutul antirachetă să fie o realitate NATO şi nu o realitate bilaterală a relaţiei româno-americane sau româno-olandeze sau americano-olandeze sau... Această bază bilaterală nu ni se pare soluţia corectă şi în acord cu articolul 5 al Tratatului de la Washington. Vom fi susţinători fără rezerve ai angajării NATO în realizarea unui sistem antirachetă la nivel NATO, şi nu la nivel bilateral. Cam acestea au fost principalele subiecte. Sigur, am mai discutat nevoia de a lăsa uşa deschisă în continuare pentru lărgirea NATO şi aici vizez în mod deosebit Balcanii de Vest. Ne bucură modul cum este privită perspectiva de integrare a Georgiei şi aşa mai departe. Vă mulţumesc foarte mult!”

Departamentul de Comunicare Publică
28 Octombrie 2010

(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12486&_PRID=lazi)

6 comments:

nimrod said...

Hehe! Asistăm la falimentul unei antiteze simpliste,aia cu licuriciul bun de la Vest şi mogulul rău al gazului, de la Est, ceea ce înseamnă că vizita Angelei Merkel n-a rămas fără urmări: visul de stea pe Stars and Stripes a fost înlocuit de realitatea condiţiei de Grenzgebiet...

Virtualkid said...

Oare este normal sa folosesti cuvantul "neconditionat" atunci cand vorbesti de angajamentele pe care le iei in numele statului, mai ales al unui stat pe care nu il mai reprezinti????

Bibliotecaru said...

:) Depinde cine ce cum condiţionează.

Bibliotecaru said...

Astăzi am văzut-o pe Angela Merkel la nu ştiu ce întrunire şi priveam la ea cu ochiul românului care nu a avut de cam mult timp un lider adevărat... şi m-am trezit că aveam anumite... pofte de posesiune. :D Mă gândeam... ce tare ar fi ca Angela a fie a mea! Aş ţine-o numai în palate, când la Palatul Cotroceni, când la Palatul Victoria. :D

nimrod said...

Hmmm... am avut un moment de emoţie. Iniţial am crezut că v-aţi amintit de decolteul de la Oslo...

Bibliotecaru said...

Eiiii, eu sunt un cetăţean plin de respect. :D

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.