Teodor Baconschi şi intelectualul reformat

---

Acum câteva zile, pe blogul doamnei deputat Alina Goghiu, am aflat că "scrisoarea adresata de scriitorul Serban Foarta redactorului sef al publicatiei Dilema veche, prin care renunta la colaborare pentru a nu mai fi coleg cu Sever Voinescu" (http://www.alinagorghiu.ro/2010/10/07/decat-cu-voinescu-mai-bine-fara-dilema/#comments).

Am comentat atunci (http://www.alinagorghiu.ro/2010/10/07/decat-cu-voinescu-mai-bine-fara-dilema/comment-page-1/#comment-33249) "Există revistele, din păcate şi politizarea este reală"

Nu mă aşteptam însă să trezesc două tipuri de reacţie.

Prima reacţie: "Eu am gasit “politica” sintr-o banala conserva de sardele importata, adusa din Filipine si distribuita de-o firma obscura din Bucuresti!…N-am gasit sub nici un chip,nicio conserva fabricata la Tulcea si vorba aia, Tulcea dadea si la export!"

Cea de a doua reacţie: "Imi pare rau, domnule Bibliotecaru, dar aratati-mi si mie unde apare politizarea aia reala in revista Dilema Veche. Un exemplu de articol macar, un link ceva. Ar fi si bizar ca Dinu Patriciu sa permita asa ceva pe banii lui (adica o politizare pro-Basescu, dupa cum reclama domnul Foarta). Oricum jos palaria in fata patriciului pentru faptul ca baga banii in asa ceva. Iar pentru cei care tot cred asa, luati orice numar, de exemplu ultimul, de aici: http://www.dilemaveche.ro/ Cititi pe indelete si apreciati cu capul vostru. Nu o sa doara."

Am răspuns aşa:
Stimate domn,
Confundaţi politizarea cu susţinerea unui partid.

De exemplu, în ultimul număr, aşa cum spuneţi dumneavoastră, dl. Andrei Pleşu spune aşa:
Există un „model“ politic care se defineşte exact prin aceea că întreţine o criză sistematică a autenticităţii: dictatura. Dictatura condamnă individul la schizofrenie cotidiană. Datorită ei, ajungi să fii prezent trupeşte, împotriva voinţei tale, în locuri şi situaţii la care nici mintea, nici inima nu consimt să fie prezente (şedinţe, manifestaţii, „adunări spontane“ etc.). Datorită ei, eşti pus în situaţia să spui lucruri pe care nu le crezi, să fii, formal, de acord cu idei care nu te conving, să te declari „emoţionat“ de lucruri care te lasă rece sau chiar te scandalizează. Dictatura e o şcoală a duplicităţii. Ea substituie discernămîntul prin teamă, te obligă să ai limbaj dublu, să-ţi educi copiii în aşa fel încît, de mici, să deosebească, prudent, între adevărul de-acasă şi cel din afara casei. Dictatura încurajează deprinderea de a minţi, de a te preface, de a-ţi cenzura spontaneitatea. Dictatura schimonoseşte, în noi, omul întreg. Cei care, la un moment dat, nemaiputînd trăi divizaţi, nemaiputînd accepta să fie exilaţi în afara lor înşile, nemaisuferind să-şi multiplice chipul pînă la disoluţie, decid să iasă din rînd pentru a se regăsi, sînt numiţi, cu un termen oarecum pretenţios, „disidenţi“. Pretenţios, pentru că pare să indice, în primul rînd, un dezacord politic, ideologic, moral. De fapt, în joc e stricta nevoie de a reveni la autenticitate, nevoia de a recupera omul întreg, după ce, ani de-a rîndul, el a fost sacrificat prin teroare, căzut „sub vremi“, dislocat, uitat. Disidenţa este însă o soluţie individuală. Nu „se ia“, nu se predică şi nu justifică judecarea celorlalţi. A te „face“ disident, în urma unei deliberări abile, interesate şi vanitoase (sînt cazuri…) e a recădea în inautenticitate.
La fel, a face din disidenţa ta un „capital“ de prestigiu, o tribună, de la a cărei înălţime, dai de pămînt cu „laşitatea“ comunităţii. Fiecare om îşi are „punctul lui de fierbere“, limitele şi destinul lui. Tăcerea consimţitoare nu e scuzabilă, dar amendarea ei nu are efect decît dacă porneşte dinlăuntrul celui vizat. Stigmatizat din afară, el se va refugia în statutul de „victimă“ şi îşi va fabrica ingenioase justificări. Inautenticul nu ştie că e inautentic. Iar cînd află e pe jumătate salvat.

Nu cred că puteţi spune că nu este un articol politic. Fără a fi pro cineva, fără a fi anti-cineva, domnul Pleşu identifică un model (eu aş spune un anti-model) care ne transpune, prin mijloacele de exprimare prilejuite de un vocabular democratic, într-o plină dictatură fardată. Prin acest articol, domnul Pleşu este un bun activist al unui partid utopic imaginat de mine, Partidul Contra Lor. Intelectualul se vede nevoit în a nu mai lupta alături de un partid şi nici împotriva unui partid, derapajul politic este astăzi generalizat şi lupta intelectualului implicat în construcţia civică trebuie să fie pro-democraţie şi anti-demonic (în măsura în care statul totalitar şi dictatura sunt demonii societăţii moderne).

O astfel de politică aplicată este mutilantă pentru un intelectual. Măreţia intelectualului este lumea perfectă, lumea ascunsă, lumea cogniţiei şi a gnoseologicului… la limită chiar şi lumea empirică, a observaţiei. Când intelectualul este nevoit să părăsească spaţiul adevărurilor inoxerabile, eterne şi nemărginite, ceva moare în el. Domnul Pleşu, domnul Dinescu, domnul Iaru şi mulţi alţi creatori (m-aş introduce şi eu în listă, dar cred că sunt prea mic pentru aceste nume) sunt zdrobiţi de politic şi aduşi în stadiul în care nu-şi mai pot îndeplini funcţia primară creativă… sunt eroi ai sensibilului mutilaţi de real.

Iată şi, dacă vreţi, dovada că ceea ce spuneam este adevărat.

Baconschi: În 2012, dacă nu intram în politică, nu mai votam

"Vă spun cu sinceritate că în 2012, dacă nu intram în politică, nu mai votam. Aş fi îngroşat rândurile celor nemulţumiţi, care se pregătesc fie de exilul extern, fie de exilul intern. Putem face o schimbare, cu condiţia de a ieşi din letargia civică. Toate comediile la care asistăm ne mănâncă fiecare zi din viaţă. Ne-a adus la un război civil între puterile statului, ne-a demoralizat şi ne-a făcut să ne pierdem gustul pentru binele comun"
"Tot ce înseamnă elită urbană are un rol major. Cunosc dezamăgirile, dar suntem prăjiţi dacă nu împingem oameni pregătiţi în politică"
"Ştiu că suntem obosiţi moral. Dar ce facem, aşteptăm ca elitele să emigreze, aşteptăm ca un electorat de 30 la sută să decidă doar pe bază de găletuşe?"
"Partea activă, acei oameni eliberaţi de resursele asistenţiale, sunt cei care nu au în prezent un vehicul politic. Sunt 60 la sută din oameni care spun că nu mai votează nimic, pentru că nimeni nu mai vorbeşte cu ei. Aceşti oameni trebuie treziţi"
"Vă fac o mărturisire, şi anume că Băsescu nu era genul meu. Sunt opusul său din multe puncte de vedere. M-a chemat la un moment dat la el, iar încă de la prima discuţie am stabilit regulile de comunicare. Şi de atunci aşa a rămas. Nu am fost nici servil, nici familiar faţă de Traian Băsescu"
"Am intrat în politică pentru că am lăsat prea mult ca impostorii, analfabeţii şi figurile interlope să ocupe avanscena politicii naţionale. Îmi propun 10 ani de politică, iar restul îl las pentru scris şi citit"

(sursa: http://www.mediafax.ro/politic/baconschi-in-2012-daca-nu-intram-in-politica-nu-mai-votam-7460775/ http://www.mediafax.ro/politic/baconschi-basescu-nu-era-genul-meu-nu-am-fost-nici-servil-nici-familiar-fata-de-presedinte-7460856/)