15 November 2011

Democraţie sau demagogie?


Ţineţi minte cum s-a încheiat fenomenul Piaţa Universităţii? Printr-o intervenţie în forţă a autorităţilor care au eliberat piaţa de demonstraţi. Mai ţineţi minte ce scandaluri internaţionale s-au iscat, câte documentare relativă la reacţia exagerată a autorităţile, cât s-a vorbit despre întoarcerea dictaturii şi a comunismului...? Iată, dictatura şi comunismul se reflectă plenar în Statele Unite şi nimeni nu spune mare lucru, nimeni nu este prea impresionat.





La ştiri au spus că poliţia a împiedicat un elicopter să survoleze şi să filmeze zona în perioada operaţiunii... curat-muradar.

Simt nevoia să transcriu ceva ce se pare că SUA a cam uitat...
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului, al carei text îl publicam mai jos. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica în mod solemn textul Declaratiei si "pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, în principal în scoli si în alte institutii de învatamânt, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor".
Preambul

Considerând ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii în lume,

Considerând ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi în care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvântului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai înalta aspiratie a oamenilor,

Considerând ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta împotriva tiraniei si asupririi,

Considerând ca este esential a se încuraja dezvoltarea relatiilor prietensti între natiuni,

Considerând ca în Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea si în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarât sa favorizeze progresul social si îmbunatatirea conditiilor de viata în cadrul unei libertati mai mari,

Considerând ca statele membre s-au angajat sa promoveze în colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,

Considerând ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament,

Adunarea Generala proclama

Prezenta Declaratie Universala a Drepturilor Omului, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, având aceasta declaratie permanent în minte, ca prin învatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva atât în sânul popoarelor statelor membre, cât si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.
Articolul 1.

Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele în spiritul fraternitatii.
Articolul 2.

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate.
Articolul 3.

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.
Articolul 4.

Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.
Articolul 5.

Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degrandante.
Articolul 6.

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.
Articolul 7.

Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nicio deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.
Articolul 8.

Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.
Articolul 9.

Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.
Articolul 10.

Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.
Articolul 11

Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal.

Articolul 12.

Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13.

Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni în tara sa.

Articolul 14.

În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15.

Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16.

Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei.
Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti.
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17.

Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cât si în asociatie cu altii.
Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18.

Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât sl privat, prin învataturi, practici religioase, cult si îndeplinirea ritualurilor.
Articolul 19.

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opniii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Articolul 20.

Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21.

Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc perioadic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22.

Orice persoana, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinându-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.
Articolul 23.

Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului.
Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.
Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

Articolul 24.

Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.
Articolul 25.

Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul unei casatorii sau în afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala.

Articolul 26.

Orice persoana are dreptul la învatatura. Învatamântul trebuie sa fie gratuit, cel putin în ceea ce priveste învatamântul elementar si general. Învatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit.
Învatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii.
Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori.

Articolul 27.

Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28.

Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala si internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.
Articolul 29.

Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
În exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica.
Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30.

Nicio dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta declaratie.

27 comments:

nimrod said...

Biblio,

Cu tot respectul, nu mi se pare corectă asemănarea dintre fenomenul Piaţa Universităţii şi panarama asta new-york-eză.
Aş face chiar observaţia că băieţii ăştia de prin corturi nu prea arată a plătitori de impozite ci mai degrabă a deţinători de la o zi la alta a unor cartele telefonice ieftine. Când marile firme de telefonie mobilă vor simţi criza în coaste (...) vor înceta cu pomenile şi atunci adio sms-uri mobilizatoare.

Bibliotecaru said...

În Piaţa Universităţii lumea era strânsă pentru democraţie, pentru respectarea principiilor, legilor, drepturilor omului, şi pentru ca cetăţenii să deţină efectiv suveranitatea României. Toate revendicările Pieţei Universităţii erau principiale.

În această manifestare americană manifestarea nu este nici ea de natură economică, oamenii aceştia nu cer salarii mai mari. Ca şi în cazul Pieţei Universităţi au apărut o listă de cereri politice, ba chiar mai multe liste. De exemplu:

1. Complete bans on federal political contributions, replaced by public campaign financing.
2. Reversal of the “Citizens United v. FEC” Supreme Court decision.
3. Combating Washington’s “revolving door.”
4. Bans on gifts to federal officials.
5. Tax reform – eliminating special carve-outs and increasing progressiveness.
6. Single-payer health care.
7. Increased environmental regulation.
8. Reduction of the national debt through a progressive income tax and elimination of corporate handouts.
9. Federal job-training programs.
10. Student loan debt forgiveness.
11. Immigration policy, including amnesty for illegals.
12. Recalling the U.S. military globally.
13. Education mandates and teacher pay.
14. Massive expansion of public works projects.
15. Spurring China to end currency manipulation.
16. Reenactment of the Glass-Steagall Act.
17. Refinance all underwater mortgages at 1% interest rate.
18. One-year freeze on all foreclosures.
19. Free air time for all political candidates who gather sufficient signatures.
20. Immediate withdrawal of all troops from Iraq and Afghanistan.

Bibliotecaru said...

Sau...

http://s3-ec.buzzfed.com/static/enhanced/web05/2011/10/3/13/enhanced-buzz-9152-1317662398-12.jpg

Bibliotecaru said...

După cum vedeţi sunt cereri politice, organizate, care vizează puterea populară în organizarea vieţii civile. Acestea sunt în concordanţă cu Declaraţia Drepturilor Omului, motiv pentru care am şi adăugat-o la final.

Bibliotecaru said...

Cu alte cuvinte, acele manifestări doresc (re)instaurarea democraţiei.

epolitikon said...

@nimrod
Cu tot respectul dar si in Piata Universitatii au fost o multime de pierde-vara si nespalati.

Acolo se joaca o carte mare pentru ca ce se intampla acolo poate fi o sursa de inspiratie si pentru Europa si pentru altii.

Sunt curios cati agenti sub acoperire sunt pe acolo, atat americani cat si din alte state...

nimrod said...

Biblio,

Mie nu mi se pare nimic riguros în lista aia ba dimpotrivă şi vă dau un singur exemplu: cum cred corturarii ăia că ar putea America să-i pună la punct pe chinezi (interesant, aici au ştiut cui să-i ţină partea...) fără să trimită vreo două-trei portavioane în zonă? În rest totul nu e decât "să ne dea...", semn că, iarăşi, băieţii ăia habar n-au cum se fac banii şi cum se produce curentul electric...
Cât priveşte "puterea populară", personal m-am săturat să fiu condus de vulg.
Altfel, m-am tăvălit de râs cum i-a ameninţat Mike Bloomberg tot cu un fel de mineriadă, citez din memorie "da' poate mai sunt şi alţii care vor să facă o demonstraţie şi tot în parcul ăsta..." :))))

Bibliotecaru said...

Nu sunt un cunoscător foarte bun de limbă engleză... dar cred că acel Spurring China se referă nu la ameninţare şi la stimulare. Portavioanele sau orice altceva în zona Chinei nu prea le-ar folosi la nimic. Vă reamintesc că actual China şi Rusia deţin fiecare un sistem de apărare similar cu al Statelor Unite, în plus... SUA nu prea îşi permite să provoace China în nici un fel. Rezolvarea aceasta nu poate fi făcută decât diplomatic şi prin pătrunderea unei monede chinezo-ruse în zona valutei forte care să suplinească masa monetară în tranzacţiile naţionale. Acum câteva luni s-a văzut foarte uşor cum francul elveţian a fost presat să devină monedă forte chiar de piaţa monetară... numai că, evident, francul nu are atâta masă monetară încât să-şi poată asuma un astfel de rol.

Dacă excludeţi puterea populară înseamnă că acceptaţi dictatura oligarhică... că altfel nu prea se poate.

Popateapa said...

Pai ce noi avem faţă de decimatori ai populaţiilor băştinaşe?
http://popateapa.wordpress.com/2011/11/15/scuze-domnule-tone-petre-pentru-ca-am-folosit-cuvantul-delapidare-in-legatura-cu-persoana-dumneavoastra/
http://popateapa.wordpress.com/2011/11/15/drept-la-replica-tone-petre/

N. Raducanu said...

Nimrod crede ca nu se poate face o comparatie intre „fenomenul“ romanesc din 1990 si „panarama“ de acum de la New York. Probabil ca, dupa dansul, la noi se instalasera in fata Teatrului National numai gentlemani si ladies, iar dincolo – niste prapaditi fara un dolar in buzunar. Epoliticon, din contra, stie ca la Bucuresti erau in corturi niste “pierde-vara si nespalati”. Biblio e de parere ca toti, si aici si acolo, erau niste revolutionari simpatici, demni de toata stima. Dupa parerea mea, cei de la Bucuresti de acum 21 de ani erau in majoritate niste golanei, manipulati de partidele aflate pe atunci in opozitie. A ocupa centrul unui oras de 2 milioane si a intrerupe circulatia pentru a-l da jos pe Iliescu, nu se compara cu instalarea catorva sute de corturi intr-un parc din apropierea bursei de pe Wall Street. Dar si revendicarile celor din New York mi se par derizorii, incapabile sa miste cu o iota nu capitalismul, ci chiar si tranzactiile bursiere. Statele Unite sunt, cum bine remarca Chomsky, conduse de un singur partid, democrato-republican, ce apara interesele aceleiasi clase. Baietii de la Occupy trebuie mai intai sa se stranga intr-un partid sau o miscare organizata, care sa-si clarifice obiectivele si sa-si sistematizeze cerintele, in acord cu spiritul dominant al starilor de lucru din propria tara. Dar in SUA nu a “ajuns cutit os” pentru ca un protest de anvergura sa aiba sanse de succes.

nimrod said...

Biblio,

Vă rog, nu mă mai faceţi idiot...
http://www.youtube.com/watch?v=NFhBFWAycm8&feature=related

Enjoy!

Bibliotecaru said...

@ N. Raducanu
:D
Stimate domn,
Eu nu am spus nimic despre o revoluţie sau despre revoluţionari. Revoluţionarii răstoarnă o regulă instituţională. Adică, printr-un moment de anarhie a momentului, se schimbă sistemul instituţional prezent cu un sistem instituţional impus de forţele revoluţionare. Revoluţie a fost în 1989 pentru că societatea socialistă a fost schimbată cu o societate de tranziţie spre o societate ţintă dominată de economia de piaţă şi democraţie constituţională.

Nici la noi şi nici la ei nu putem vorbi despre o revoluţie în ocuparea spaţiului public. Este vorba, dimpotrivă, de o impunere a sistemului deja legiferat şi stabilit în principii instituţionale care nu se respectă.

Să vă explic ce vreau să spun prin asta. Orice societate este definită de o listă de principii generale care sunt acceptate de întreaga societate şi este statutară prin Constituţie. Orice lege se supune constituţiei tocmai din motivul că orice conţinut particular nu se poate defini în detrimentul unui conţinut general, respectiv nu poate să contravină constituţiei. Deci Constituţia este un act de voinţă generală.

Conţinutul particular, respectiv o formă particulară a unei societăţi definită deja general, este definit prin voinţa politică particulară a unor cetăţeni care se organizează (sau nu) în partide politice.

Observaţi deci că există mai multe voinţe politice particulare dar acestea se supun regulilor generale ale voinţei generale.

Deşi nu toţi cetăţeni îşi definesc o voinţă politică particulară şi, în consecinţă nu sunt simpatizanţi sau membrii ai unui partid politic, principial ei trebuie să determine cum anume se defineşte societatea. Acest lucru se face prin alegeri. Cetăţenii cu voinţă politică particulară participă la alegeri în calitate de candidaţi (şi alegători totodată)iar cetăţenii în integralitatea lor, îşi dezvoltă voinţa alegând între voinţele politice particulare ale candidaţilor. Astfel toţi cetăţenii, fie că au o voinţă politică particulară, fie că se limitează la o voinţă politică generală, transpun, prin vot, alegerea lor pentru o voinţă politică particulară. Parlamentul reprezintă (sau aşa ar trebui să reprezinte) alegerea voinţei particulare de către cetăţeni.

Bibliotecaru said...

@ N. Raducanu

Acei oameni din stradă nu doresc să schimbe societatea, nu doresc să câştige ceva pentru ei... Ei doresc ca politicienii să nu pervertească cu voinţa lor politică şi interesul de grup... voinţa politică generală definită de Constituţie.

Atât în Constituţia noastră cât şi în cea americană... poporul este "jupânul", că aşa e în democraţie. Şi la ei ca şi la noi, politicieni au pervertit regulile generale stipulate în Constituţie şi poporul nu mai are nici un cuvânt de spus.

Acele reguli pe care le-am spus mai sus, ca şi cele postate cu link, încearcă să definească un model social general care să dărâme INTERESUL de grup al partidelor.

Bibliotecaru said...

@ nimrod
Dacă dumneavoastră consideraţi că vă fac idiot, atunci prefer să nu vă mai răspund deloc ca să nu cumva să mă suspectaţi de această intenţie.

nimrod said...

:)))

Biblio,

E un eufemism! Altfel, faptul că uneori cineva crede despre mine că habar n-am pe ce lume trăiesc, mă amuză.

Vasile, said...

Biblio,

Observ ca "nu ma faceti idiot" este doar o expresie folosita de stimabilul coleg nimrod. vorba americanului "no affence"!

Sunt de acord nu nimrod pe ideea ca faceti o analogie eronata si nepotrivita intre fenomenul Piata univeritatii, Tianmenul romanesc si ce se intampla in citeva orase americane unde miscarile respective sunt pentru dezintegrarea sistemului democratic prinr-o implozie care se doreste de natura populara.

Acum ca sa-i dau dreptate strambei de sorgine PSDRista a celuilalt coleg omonim sau sinonim cu fenomenul politic , asa este dar nici chiar asa! In piata Universitatii . intelectualii alaturi de prostituate daca vreti aveau o viziune unitara ,protestul comun impotriva uzurpatorilor notniunii de libertate si democratie...alterarea , erodardea miscarii este de cu totul alta natura.

PS.

Ma gandesc la posibilii lectori ai scolii politice al carui vizionar sunteti.
La Catedra Politicilor de stanga, Ion Iliescu
La Catedra Politicilor de Centru stanga Adrain Nastase
La Centru dreapta Calin Tariceanu,
la catedra politicilor de Dreapta Crin Antonescu...
Cu permisiunea dumneavoastra va exclud din acest anturaj!

La Catedra dupliocitarilor in politica , mare batalie intre Dancu si Boc
iar la politicile asa nu Traian Basescu!

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Când doi spun că sunt beat, mă duc să mă culc... chiar dacă eu ştiu că de fapt am atac cerebral.

Şcoala cadrelor politice este o instituţie academică care pregăteşte oameni pentru o funcţie specifică în statul român. Sigur, există şi dimensiuni comune tuturor politicienilor, dimensiuni care clădesc un om politic sau un om de stat. Este important, ca politician, să ştii cum să faci nodul la cravată, că întotdeauna trebuie să porţi şosete negre lungi, cum să te aşezi, cum să mănânci, cum să vorbeşti, cum şi de unde să te îmbraci, cum să nu-ţi pierzi cumpătul, psihologie... Se poate face uşor diferenţa comportamentală dintre domnii Năstase sau Meleşcanu sau Corlăţean (oameni care au o pregătire diplomatică) şi domnul Băsescu, fie şi numai din atitudini.

Specializat însă, fiecare post politic are anumite dimensiuni. De exemplu, cineva care doreşte să devină preşedinte trebuie să posede o şcoală de diplomaţie, elemente de strategie geo-politică, trebuie să ştie cum stă treaba cu armata, doar e comandat al armatei, trebuie să aibă studii de drept constituţional şi minimale de drept... pentru a putea veghea... şi aşa mai departe.

Nimeni nu poate face 10 facultăţi ca să acopere toate dimensiunile acestei funcţii, este nevoie deci de o şcoală care să sintetizeze această nevoie de formare profesional (pentru că politica este, până la urmă, o profesie) care să deschidă o dimensiune specială a educaţiei. Altfel vom continua să avem preşedinţi aduşi de pe stradă. (Ion Iliescu este singurul preşedinte al României care a fost pregătit pentru o astfel de poziţie, e drept, de PCR)

Dacă la preşedinte se mai poate rezolva în măsura în care capătă rapid 20 de specialişti pe lângă el, dar este necesar ca şi domnia sa să fie maleabil şi să asculte de specialişti... în cazul premierului şi miniştrilor şi primarilor... lucrurile sunt un pic mai complicate.

Sigur, există în universităţi facultăţi de administraţie, de management, de economie generală... Caracterul macro nu este însă aşa de uşor de stăpânit pentru că el este, din plin, afectat de natura politică. E drept, în România doctrina politică este o vorbă în vânt, mai ales din cauza că nici măcar 0,1% din politicieni nu au cele mai elementare noţiuni de doctrină politică (ca să nu spun că nici măcar nu ştiu ce înseamnă o doctrină politică şi fac confuzii cu programul de guvernare).

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Şcoala politică are deci o dublă dimensiune. Prima dimensiune este comună tuturor partidelor şi se referă la ştiinţa necesară ocupării unui post, o ştiinţă adaptată în mod expres unui anumit post (nu poţi face o şcoală de primari pentru a ajunge apoi premier sau ministru... Schimbi postul, înseamnă că mai faci şi o completare la şcoală). Cea de a doua dimensiune se leagă de pregătirea doctrinară a politicianului şi aici pot interveni ideologii partidului care să predea elementele de doctrină (evident, partidul trebuie să aibă o doctrină şi câteva zeci de ideologi-filosofi).

Să spunem că cineva doreşte să ajungă primar. El ar trebui în primul rând să fie unul din cei câţiva aleşi de organizaţia locală pentru postul de primar. Apoi el ar trebui să înceapă aceste cursuri. După trei sau patru ani de şcoală, respectivul candidat pentru postul de primar candidează pe post de consilier local. Stă pe postul de consilier local un mandat, dacă este bun, atunci va urma şi o poziţie în continuare bună pe lista candidaţilor pentru consiliu, dacă nu, el este exclus de pe listă sau "retrogradat" în josul listei... şi îşi ia la revedere de la candidatura de primar. În cazul în care este bun, el va ajunge să aibă 10 ani de şcoală, sau cât este nevoie, şi să fie cel mai bun dintre consilieri. În acest caz el va candida ca primar. Dacă nu este ales, va continua să fie consilier (legea o permite), dacă este ales, atunci va fi un primar perfect competent care, fiind de 10 ani minimum în primărie pe un post de consilier, este perfect la curent cu legile administraţiei locale, cu problemele reale ale primăriei şi, mai ales, ştie de la bun început ce poate face, ce nu poate face şi mai ales cum trebuie să facă.

Acest sistem elimină oportuniştii pentru că nimeni nu se chinuie cu decenii de pregătire şi "slugăreală" în interes public pentru a ajunge la un moment dat la şansa îngustă de a ajunge primar şi a se îmbogăţii pe seama încălcării legii. Cine se chinuie să ajungă astfel primar nu va face nimic împotriva idealului de a fi ales în continuare.

Cam de aceea este importantă şcoala politică, pe de o parte în calitate de politician primeşti ştiinţa care te face performant în funcţie, pe de altă parte fereşte statul de oportuniştii care vin, fără nici un fel de experienţă sau ştiinţă, şi se vâră într-un post obţinut prin şpagă, pupicurinsm, donaţii la partid... etc.... pentru a face bani "la greu".

N. Raducanu said...

Interesanta teoria cu pregatirea prealabila a celor care doresc sa devina oameni politici, de la primar la presedinte de stat. Dar e doar teorie. Poti sa faci facultatea de limba si literatura, dar sa fii incapabil sa scrii un roman. Dar predarea doctrinei intr-o asemenea scoala de politicieni, presupune o ideologie la baza. Oare care e ideologia PDL? Prin ce s-ar deosebi ea de cea a PNL, ambele partide afirmandu-se de dreapta? In practica, nici PSD nu are o ideologie diferita de cea liberala, dar cel putin se pretinde de stanga si, in lipsa de altceva, multi cred asta.

Bibliotecaru said...

@ N. Raducanu

Fiecare partid are o doctrină deja existentă la nivel mondial.

PDL, de exemplu, are la bază doctrina creştin-democrată în timp ce PNL are o doctrină neo-liberală, PSD are, evident, o doctrină social-democrată modernă. În dimensiunea doctrinară mondială, toate sistemele doctrinare au tendinţa de a se apropia de centru, de aceea nu prea diferă esenţial.

Partidele româneşti nu şi-au stabili încă nici măcar vocabularul. Orice doctrină începe prin a-şi defini elementele filosofice fundamentale, pentru că doctrna trebuie să reiasă dintr-o filosofie, nu este îndeajuns să arunci nişte principii şi ceva politici economice pentru a spune că ai doctrină. Diferenţele doctrinare pornesc de la definirea şi situarea într-un sistem filosofic a existenţei, conştiinţei, complexului mişcare-spaţiu-timp, infinitate, unitate, sistem social, structuri sociale, comunitatea umană şi dezvoltarea sa istorică, determinism general şi determinism social, libertate, cunoaştere, adevăr... şi aşa mai departe.După o definire completă a tuturor elementele se poate trece şi la aplicaţii doctrinare stabilind ideologic ce formă ar trebui să aibă societatea în înţeles doctrinar, cum ar trebui să fie individul şi raportarea întregului la individ şi a individului la întreg, abia la final se poate ajunge la formula economică ce întregeşte actul de guvernare.

Cum acestea sunt deja definite şi consistente filosofic ideologic deja pe la cei care s-au chinuit să-şi facă viaţa politică mai consistentă (în special prin occident), politica românească nu ar trebui decât să preia ideologia de acolo şi să o adapteze (dar în mod real, un copy/paste nu ar fi de ajutor) la realitatea românească.

Cu PDL, dacă nu făceam eu un pic de efort (spun asta pentru că, după multele insistenţe pe blogurile PDL am văzut că lucrurile au început să se mişte... poate că totuşi lucrurile au fost "de la sine" şi nu au avut legătură cu mine), habar nu aveau că "doctrina populară europeană" nu este de fapt o "doctrină" în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o listă de principii la care pot să adere oricine, şi de stânga, şi de dreapta şi de centru. Observând ei că totuşi principiile "familiei populare europene" îşi trag seva din creştin-democraţie, PDL a abandonat elementele doctrinare enumerate de domnul Valeriu Stoica (care a amestecat put şi simplu doctrina democrată cu cea liberală) şi a trecut, la numai câteva luni, la creştin-democraţia lansată de domnul Baconschi cu caviar şi şampanie. Cred că este necesar şi menţionez că iniţial PDL ar fi trebuit să aibă totuşi o doctrină liberală, foştii membrii ai PD nu au dorit însă asta. Desigur, vorbim despre o listă minimă de direcţii doctrinare şi nu despre doctrine... este totuşi un mărunt început.

Vasile, said...

Sincer nu cred intro asemenea scoala.....si ma gandesc la restul lumii si scolile lor ...de cultura generala.

Aflat la um amic din lume , obserb mai multe instrumente muzicale si il intreb pe Vasile baitatul mai mare , cu inocenta vulpii aflata linga cotetul de gaini, daca face colectie de instrumente muzicale. Timid Vasile imi raspunde ca el canta lo toate ...Pai cum asa ma minunez eu de raspuns , "Pai daca e bou si nu a excelat la nici unul ,aya ce sa faca la scoala l-au trecut prin toate...poate,poate...!
Deci scoala ar trebui sa inceapa si sa se consume altfel nu cred ca faimosul primar de N.Y. Giuliani a facut o scoala speciala a fost doar un avocat......
Si apoi ar mai fi o chestie scoala se face inainte de sau obligatoriu dupa ce ?
Ramane poate din nefericire un proiect o idee desi sunt sceptic ca o specializare a individului ar avea sio reflectie pozitiva in calitatea morala a cetateanului absolvent al unei asemene scoli.

Bibliotecaru said...

La facultatea de litere nu se produc scriitori pe bandă rulantă. La fel şi la o şcoală de politicieni. Este nevoie de politicieni şi în departamente, şi în teritoriu, şi în funcţiile partidului...

Desigur, ca şi la facultatea de litere, profesorii ştiu foarte bine cine are şanse să fie un bun scriitor, un bun critic literar sau un bun veşnic repetent.

Bibliotecaru said...

@ Vasile,
Spuneţi Rudy Giuliani nu s-a pregătit din punct de vedere politic? Ia cercetaţi un pic ce anume a învăţat domnia sa pe la Manhattan College... :D

Vasile, said...

Biblio ,
Ca de obice cititi neatent cam tot ce scriu, "ma credeti idiot" cu alte cuvinte si de aici raspunsurile total nepotrivite pe care incercati sa mi le dati.
Limbajul meu scris , mai sarac ca al dumitale , ma obliga precum calitatile ,anumite simturi mai dezvoltate dezvoltate ale orbului sau surdului, sa formulez o fraza contine de obicei, rebusist si un urmator raspuns la intrebarea aparent necunoscuta a interlocutorului.
Fara sa va cred idiot , trebui sa va intreb daca ati inteles ceva din ce va spun pina in acest moment?
Daca nu , atunci recititi textul meu despre colegiul absolvit de tanarul Vasile , si ce a invatat aceasta printre altele,si ce am scris eu despre early age education exact ce dumneata ma intrebi acum daca stiu despre stimatul domn Giuliani! Domnul Giuliano a invatat in colegiu elemente politice si nu intr-o scoala speciala ci intr-o early optiune a unui tanar nelinistit!
Eu am omis intentionat sa mentionez ca reactia "daca a fost bou ....a fost a amicului meu a tatalui tanarului Vasile, ca sa facilitez sa percepeti luminita de la capatul tunelului giuliani! Eu va intrebam, citez "Si apoi ar mai fi o chestie scoala se face inainte de sau obligatoriu dupa ce ?

Era vorba de diferenta intre un sistem de invatamant sde o scoala "elementara" in felul ei si nu de studii post universitare asa cum le sugerati dumneavoastra
studii care pliate de o canalie va dezvolta mai tarziu o supra canalie
Stiti care este specialitatea care solicita cele mai multe studii post universitare?

Bibliotecaru said...

Răspunsul la întrebare este... NU.

Am intrat şi eu pe acel site pentru a vedea ce anume se studiază la ştiinţele politice. Desigur, asta acum, nu am de unde să ştiu ce era când ex-primarul făcea şcoală.

http://www.manhattan.edu/catalog/courses/govt.shtml

Dacă ar fi gratis şi în limba română, le-aş dace cred pe toate. :D

Vasile, said...

Biblio,

1) R: Comandant de Nava.

Pina a prelua functia , indiferent de treptele erarhice pe care le sare un comandant de nava maritima si apoi pe toata perioada de navigatie pina la o presupusa varsta de pensionare de 55 de ani,
comandantul se "upgradeaza" la cursuri obligatorii anuale sau la doi ani de peste 113 ori.

Probabil d'aya ne merge asa bine pentru ca avem la carma un atot-stiutor!

b) Ideea era ca dom Primar pe vremea cursurilor era un tanar in formare moral-culturala un Giulianito , deci era inainte de ...si nu dupa de... adica unde nu poti frecventa decit un Stefan Gheorghiu, sau Mao Ciu ....sau indiferent care alta scoala in care daca intri Vanghelie la absolivire devi supervanghelie!

Bibliotecaru said...

@ Vasile,
Stimate domn,
Una vorbim, alta ne înţelegem. Eu nu spun că şcoala este o garanţie a capacităţii şi succesului, dovada este că s-a umplut ţara de doctori în ştiinţe care par a avea probleme şi nu nodul şireturilor de la pantofi. Eu spun că oamenii aceştia ajung să profeseze în nişte posturi pentru care nu au nici o pregătire reală... PENTRU CĂ NU AU DE UNDE SĂ O IA. ASE-ul are ceva cursuri de macroeconomie, dar nu sunt combinate cu restul ştiinţelor pentru a obţine întregul. Motivul pentru care România este condusă ca un SRL, adică soluţie unică tăieri bugetare plus împrumuturi când avem deficit prea mare, şi repet "o soluţie de SRL", este că cei care ne conduc nu au nici o treabă cu MACROECONOMIA Politică, au făcut cel mult ASE-ul cu contabilitatea firmei. Macroeconomia are cu totul altă logică, ba chiar aş putea spune că are uneori o logică sensibil opusă.

Dacă "local" ai fum în cameră, deschizi fereastra ca să se aerisească. Dacă în tot oraşul este fum, închizi fereastra ca să nu intre mai mult. Motivul scăderii bugetului de stat nu este în interiorul bugetului de stat, ci în economia naţională. Guvernanţii încearcă însă să rezolve problema bugetară limitând cheltuielile taman în scopul principal al statului, asigurarea serviciilor sociale. Statul poate să nu mai facă investiţii pe nicăieri, că nu este foc, dar nu poate să scadă salarii şi pensii, nu poate să limiteze serviciile sociale, nu poate să-şi bată joc de cetăţeni, pentru că devine inutil, mai bine se desfiinţează sau declară incapacitate de plată. Doamnele şi domnii de la guvern nu înţeleg asta, pentru că domniile lor au făcut şcoli obişnuite cetăţeanului de rând şi nu au o pregătire (specializare) în economie politică şi politici economice.
Ei ştiu să deschide geamul să facă o aerisire şi nu să înceteze sursa fumului care sufocă întreg oraşul.

Giuliani a făcut un "major" în Guvernare, sigur alegând cursurile care i-au convenit din lista aceea, şi un "minor" în filosofie. Desigur, din colegiu nu ieşi specialist în politică, el are însă ABC-ul noţiunilor de bază, după cum un absolvent al liceului auto are baza meseriei de mecanic auto. Evident, Giuliani s-a specializat apoi în drept, dar oricum nu se poate spune că nu avea habar de guvernare.

Aş mai spune că Giuliani nu a fost doar avocat, a fost al treilea în ierarhia Departamentului de Justiţie... ceea ce nu este puţin lucru. Poziţia sa de absolvent de drept a condus la scăderea accelerată a criminalităţii în NY.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.