12 November 2011

Sancţiuni pentru cei care nu sancţionează?


Iranul are asupra sa o presiune politică imensă. Până acum, cea mai grea presiune este cea a "sancţiunilor" economice. O astfel de acţiune s-a dezvoltat mai ales în acest an.

8 ianuarie Uniunea Europeana va refuza invitatia Iranului de a vizita instalatiile sale nucleare.
(http://www.ziare.com/international/iran/ue-refuza-invitatia-iranului-de-a-vizita-instalatiile-nucleare-1067342)

9 ianuarie Presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a cerut ca toate sanctiunile impuse Iranului sa fie ridicate, daca Occidentul doreste discutii "fructuoase" in privinta renuntarii la programul sau nuclear.
(http://www.ziare.com/international/iran/ahmadinejad-pune-conditii-ca-sa-discute-despre-programul-sau-nuclear-1061045)

16 ianuarie Statele Unite impun un nou set de sanctiuni unilaterale impotriva a 24 de companii iraniene.
(http://www.corectnews.com/politics/international/sua-impun-noi-sanctiuni-impotriva-teheranului)

22 ianuarie Doua zile de discutii intre sase puteri ale lumii si Iran, discutii menite sa convinga Tehenranul sa renunte la programul sau nuclear, nu au dus la nicio concluzie sau intelegere. Iranul a incercat sa-si impuna preconditiile in toate intelegerile, a declarat seful UE pe politica externa, Catherine Ashton, potrivit The Guardian. Tarile aflate in negocieri cu Iranul cu privire la programul sau nuclear s-au declarat dezamagite de progresul facut la Istanbul.
(http://www.ziare.com/international/iran/negocierile-cu-iranul-cu-privire-la-programul-sau-nuclear-au-esuat-din-nou-1070421)

25 mai Şapte companii, sancţionate de SUA deoarece susţin sistemul energetic iranian. Cele şapte entităţi vizate de noile sancţiuni sunt compania Petroleos de Venezuela, PCCI (Jersey/Iran), Royal Oyster Group (Emiratele Arabe Unite), Speedy Ship (Emiratele Arabe Unite/Iran), Tanker Pacific (Singapore), Ofer Brothers Group (Israel) şi Associated Shipbroking (Monaco).
http://media.realitatea.ro/multimedia/image/201105/full/sanctiuni_63665800.jpg
(http://www.realitatea.net/sapte-companii-sanctionate-de-sua-deoarece-sustin-sistemul-energetoc-iranian_838385.html)

16 octombrie Surse militare confidentiale sustin ca Statele Unite i-ar fi dat unda verde Israelului pentru un atac asupra Iranului, potrivit publicatiei InfoWars.
http://s2.ziare.com/?mmid=1c813e62a958282b0
(http://www.ziare.com/international/israel/statele-unite-au-dat-unda-verde-israelului-sa-atace-iranul-1127453)

10 noiembrie China se opune unor sancţiuni împotriva Iranului: "Sancţiunile nu pot rezolva în mod fundamental problema"
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3929/8958525/1/rtr27fbt.jpg?width=630
(http://www.gandul.info/international/china-se-opune-unor-sanctiuni-impotriva-iranului-sanctiunile-nu-pot-rezolva-in-mod-fundamental-problema-8958525)

Ei bine... "cineva" a sugerat nişte sancţiuni şi pe la chinezi, asta pentru că nu sunt de acord cu "rezolvarea" problemei prin aceste sancţiuni economice... Şi astfel ajungem la ştirea propriu-zisă.
Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Hong Lei a organizat, vineri, la Beijing, o conferinţă de presă, în care a combătut afirmaţiile apărute într-o relatare occidentală, care precizează că cea mai bună metodă pentru împiedicarea dezvoltării programului nuclear iranian trebuie să fie sancţiunile impuse asupra companiilor chineze care sprijină guvernul de la Teheran.

Oficialul chinez a subliniat că China şi Iran menţin schimburi comerciale normale şi transparente, care corespund intereselor celor două popoare, nu dăunează intereselor altor ţări şi nici celor ale comunităţii internaţionale, care nu încalcă rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU şi nu afectează poziţia Chinei în problema neproliferării armelor nucleare. Hong Lei a reafirmat că China doreşte să impulsioneze, în continuare, împreună cu toate părţile implicate, soluţionarea dosarului nuclear iranian pe cale paşnică.
(http://romanian.cri.cn/341/2011/11/11/1s122225.htm)
Acum este interesant, va sancţiona cineva pe chinezi... aceasta este întrebare. Cred că acest moment va dimensiona foarte clar noul rol al Chinei în controlul politicii mondiale.

12 comments:

Vasile, said...

Biblio,

Ca sa nu imi expun un punct critic sau diametral opus am sa incep de la mijloc si sa va intreb de ce se opune China(ce-i mana pe ei in lupta) , sau as putea sa va intreb de ce aceasta farsa cu invitatia, sau as putea sa va intreb altceva , o intrebare care are mai multa substanta, de ce Iranul nu procedeaza dupa tiparul Nord Corean?

Sincer pe mine ma deranjeaza nu momentele in care dusmanii fac adnotari deranjante ci cind acest lucru il fac prietenii,
intr-un fel dumneavoastra fiind asimilati ,chiar si virtual cu grupul mei de prieteni!

Dar sarind de la una la alta eu am prieteni si in PDL si in PNL si in PSD....dar asta nu opreste sa le comentez optiunile, parerile.

epolitikon said...

Nu i-a sanctionat nimeni pentru genocidul din Tibet...

Bibliotecaru said...

@ Vasile
Stimate domn,
Parcă am mai discutat despre faptul că reacţia unui popor este determinată de bagajul său, de încărcătura adunată de popor în istorie. Este important ca fiecare popor să fie deci înţeles nu prin prisma unei înţelepciuni externe tradiţiei lui, ci prin prisma tradiţiei milenare care constituie, până la urmă, baza sistemului social în funcţiune.

Este absurd deci ca un sistem islamic să fie privit prin prisma unui sistem creştin, este absurd ca un sistem agnostico-materialistă-budisto-brahmanică al Chinei să fie privit prin prisma moralei creştine.

Se poate privi însă afirmaţiile de sistem ale americanilor, Franţei, Angliei... României dacă vreţi... prin prisma conceptului de democraţie, valorile umane, drepturile omului...

Ceva face Guvernul SUA. Vine şi spune Iranului, eu am cel mai performant sistem de armament din lume, deţin arma nucleară, deţin rachete, deţin sisteme sofistica de maşini de luptă care poate să te zdrobească în orice clipă şi să te radă de pe faţa pământului. Cu această putere eu te pot sili să nu îşi faci un sistem de apărare. Acest mod de a vede lucrurile nu au nici o legătură cu democraţia sau creştinismul, pentru că americani nu vorbesc cu ceilalţi pe picior de egalitate şi într-un mod de subordonare.

Mahmoud Ahmadinejad are însă în minte islamismul şi vede, cu siguranţă, lucrurile un pic altfel. El vede un creştin, cu care poporul său se află în conflict cultural (non-conciliabil din punct de vedere religios) de multe sute de ani. Şi ce face acest lider creştin ameninţător şi plin de bani care vine peste suveranitatea sa iraniană? Îi provoacă o ameninţare continuă, într-un fel sau altul, asupra poporului pe care îl conduce. Ce reacţie poate avea el la acest lucru? Evident este o reacţie de apărare. Un lider arab nu se înţelege pe sine terorist sau atacator, se înţelege ca cineva care este atacat şi are o reacţie de apărare justificată din punctul lui de vedere.

China este adepta unui punct de vedere asemănător cu ceea ce am spus mai sus. Ea însuşi un punct de confluenţă al mentalităţilor, cuprinzând şi un număr mare de islamici.

Şi atunci ce spune Rusia şi ce spune China? Cele două state, deşi au mijloace asemănătoare cu guvernul SUA, spun că decât să impună prin forţă o poziţie care apoi să stârnească o forţă şi mai mare, mai bine ocroteşti acel popor (prin intermediul guvernării în funcţie), realizând o colaborare politico-comercială benefică tuturor...

China şi Rusia sunt mai apropiaţi geografic decât România faţă de Iran şi totuşi...

Bibliotecaru said...

Totuşi de ce nu au Ruşii şi Chinezii o reacţie mai exagerată decât a americanilor la perspectiva unor rachete cu încărcătură nucleară în posesia Iranului? Iranul nu poate trimite rachete în Statele Unite, cel mult pot atinge România... Pot însă să le trimită în China sau Rusia. Ei bine China şi Rusia înţeleg că reacţia Iranului este asemănătoare cu cea a propriilor lor conduceri politice de la începuturile războiului rece, adică o reacţie de răspuns la ameninţare.

Sub aparenţa impunerii "democraţiei" şi "drepturile omului", Statele Unite, încă din momentul intrării în cel de al doilea război mondial, doreşte să-şi impună dominaţia. Rusia şi China doreşte acelaşi lucru. Identic şi Franţa şi Anglia... Nici Italia sau Spania sau Portugalia sau Germania nu-şi uită vechea menire colonială... Avem deci de a face un război al spaţiului de influenţă. Iranul şi Irakul şi Libia şi Afganistanul... şi aşa mai departe sunt cuceritori ai lumii arabe, competitori cu Rusia, China, SUA şi cele câteva ţări europene... Conflictul dezvoltă deci atât o dimensiune de apărare cât şi una de cucerire. Este absolut evident deci că nu vorbim despre "fapte bune" ci despre "fapte interesate".

România, înainte de revoluţie, nu era un partener al Rusiei, un partener al Chinei, un partener în blocul socialist, era o rotiţă care producea pentru Rusia şi China. România nu este astăzi un partener al UE sau al NATO, este tot o rotiţă care produce pentru Statele Unite, Franţa, Germania, Anglia...

Ţările arabe trec acum printr-un model cubanez. Cuba s-a aflat în mijlocul unei alegeri cu două variante perdante. Pe de o parte erau americanii care îi furase Cubei economia şi suveranitatea prin complicitatea unor preşedinţi corupţi de imperialismul mercantilist (aşa cum sunt şi ai noştri astăzi) cum ar fi Grau şi Prío... de cealaltă parte vorbim despre acţiunea sovietică a comunismului internaţionalist.

Castro este "de stânga" prin lupta sa împotriva imperialismului, dar nu deţine credinţa şi exerciţiul comunismului sovietic. Trebuie să facă însă alegerea, pentru că statul Cuba nu poate lupta cu statul american fără a primi ajutor de la URSS şi nici cu URSS-ul fără a primi ajutor de la SUA.

Cu alte cuvinte URSS a câştigat în Cuba doar pentru că SUA era ocupanta asupritoare a momentului revoluţionar.

Bibliotecaru said...

Cum spuneam, ţările arabe au cunoscutul un război între ele, precum şi poziţionarea într-un război al Palestinei, ca instrumente de consum pentru o confruntare USA-URSS. Această confruntare continuă, într-un război şi mai rece decât înainte, şi astăzi. Numai ca acum războiul nu mai are miza înarmării şi nici a desfacerii armelor, ci o miză de dominaţie economico-politică, în special al pieţelor de desfacere. Iată că din această confruntare iese astăzi mai puternică Rusia şi China.

Se încearcă deci formare a două blocuri economice ce sunt totuşi interconectate de interese comune. De aceea vedeţi cum problema conflictelor armate est-vest nu mai există în mod real, de aceea vedeţi că vestul nu mai boicotează estul, şi nici invers, de aceea vedeţi crescând ca pondere pe piaţa internaţională a unor ţări cu putere economică mai mică, dar care devin importante prin unirea intereselor acestor outsideri.

Spre deosebire de Coreea de Nord, care este izolată de toate ţările lumii (de aceea m-am şi bucurat când acum puţin timp România a semnat un tratat de colaborare cu Coreea de Nord), Iranul nu poate sta la locul lui fără să ia contact cu nimeni, pentru că el nu poate să funcţioneze fără să vândă ce au, sau ce ar putea să aibă, sunt în zona unei supra-producţii. Iranul are o economie puternică, undeva pe locul 17 sau 18... dar mai ales este al doilea exportator de petrol şi printre super-puterile lumii din punct de vedere energetic (şi vorbim aici despre primele locuri). Situaţia este deci cu totul diferită.

Bibliotecaru said...

@ epolitikon
Din păcate pentru dreptate, genocidul este o acuzaţie care nu prea se aplică în lume cu un înţeles distinct. Priviţi la acuzaţia de genocid adusă cuplului Ceauşescu. Un pretext al judecăţii rapide, pentru că nimeni nu a adus probele necesare acestei acuzaţii (nu aveau cum să strângă aceste probe), "probele" fiind evidenţa irefutabilă.

Acest tip de judecare rapidă nu serveşte dreptăţii. În cazul nazismului lucrurile s-au făcut pe îndelete, cu declaraţii, cu fotografii, cu filme, cu date exacte... China nu poate ajunge la genocid decât după ce sistemul va cădea, la fel şi Rusia (mai ales în genocidul din Ucraina).

Iată de ce genocidul românesc de astăzi nici măcar nu este perceput.

Acuzaţia de genocid este deci una a învingătorilor. Nu există un învingător care să facă asta, nu poate exista acuzaţia de genocid. Cea mai dulce răzbunare a Tibetului rămâne faptul că Tibetul îşi revine. Din păcate s-a cam dus atmosfera aceea de securitate spirituală din jurului lui Dalai Lama, Tibetul are tendinţa de a deveni un spaţiu comercial, turistic.

epolitikon said...

Ce intelegeti prin "Tibetul isi revine"?

Bibliotecaru said...

Mă refer la faptul că Tibetul îşi revine la înţelesul, logica şi simbolul de odinioară, învingând ateismul oficial Chinez şi acordul în 17 puncte din 1951.

epolitikon said...

Ma rog, Tibetul e un teritoriu f. mare, cu multe sate si manastiri izolate dar majoritatea tibetanilor a fost alterata iremediabil de chinezi.

Bibliotecaru said...

@ epolitikon

Nu ştiu ce să zic... Am văzut câteva documentare despre lumea Tibetului şi tibetanii păreau destul de izolaţi de istoria recentă a Chinei. Din fericire Tibetul este în mod natural izolat şi neprimitor cu "civilizaţia" şi cu cei care vor să se mute acolo.

Vasile, said...

Ati scris mult si ati sintetizat exact ideea mea sau mai precis a domnului Eminescu "ce-i mana pe ei in lupta" , si ati raspuns citez"colaborare politico-comercială benefică tuturor...

China şi Rusia sunt mai apropiaţi geografic decât România faţă de Iran şi totuşi...

" inchei citatul adugind ca atunci cind doresti sa-l invadezi economic te asutodefinesti fals prin proverbul "prietenul la nevoie se cunoaste" China in Iran ar insemna controlul economic asupra nucleului dur islamist!

Bibliotecaru said...

Lumea islamului este puternică tocmai pentru că nu poate fi controlată cu bani. Nu-i aşa?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.