30 November 2011

Un colaj marca Vass-Paul


Doamna Andreea Vass a realizat un mic colaj cu păreri de criză.

cum-percep-liderii-europeni-mersul-economiei-in-anul-2012

Angela Merkel

• Îndeamnă la o mai puternică uniune politică în Europa pentru a depăşi criza datoriilor suverane. Asistăm la „cele mai dificile ore ale Europei de după cel de-al doilea război mondial”.
• Este necesară revizuirea Tratatelor europene pentru a crea o uniune mai strânsă politic şi a include sancţiuni dure, aplicate automat, ţărilor care încalcă normele de disciplină fiscală, chiar eventual de a le aduce în faţa Curţii Europene de Justiţie.
• Problemele oricărui stat din zona euro sunt şi problemele celorlalte state membre ale UE. Responsabilitatea noastră nu se opreşte la graniţele ţării noastre.
• Euro este mai mult decât o monedă. Este simbolul unificării Europei, a unei jumătăţi de secol de libertate şi pace.
• Zona euro încă nu a identificat calea de redresare de la paralizanta criză a datoriilor.
• Situaţia din Europa poate produce o schimbare în bine. Criza datoriilor nu este doar o situaţie neplăcută, ci este şi un moment de decizie, de cotitură şi de schimbare, oferind şansa de a urma o cale diferită.

José Manuel Barroso

• Recentele previziuni economice ale Comisiei Europene confirmă că situaţia în care ne aflăm este presantă şi extrem de provocatoare.
• Redresarea economică a încetinit: investiţiile şi consumul au stagnat, fiind afectate de lipsa de încredere. Prognozele de creştere economică sunt mici, şomajul va rămâne în jurul nivelului de 10% în următorii 2 ani, afectând 23 milioane persoane din UE. Provocările cresc în magnitudine, fiind dublate de turbulenţele de pe pieţele obligaţiunilor suverane.
• Restaurarea încrederii prin consolidarea fiscală, reforme structurale, consolidarea guvernanţei economice şi stimularea creşterii economice este mai importantă decât oricând.
• Zona euro se confruntă cu o adevarată criză sistemică şi este nevoie de un angajament mai puternic din partea tuturor ţărilor din regiune pentru a o rezolva.
• Este nevoie de o integrare economică mai profundă a celor 17 state din zona euro, însă fără a dezavantaja celelalte zece membre ale Uniunii Europene.
• Uniunea monetară este la răscruce. În lipsa unei guvernări economice centralizate a zonei euro, o monedă unică ar fi greu – dacă nu chiar imposibil – de administrat. Acest guvern economic ar trebui să garanteze mai multă disciplină şi mai mult control reciproc; ar trebui să împiedice statele să acumuleze deficite periculoase.

Olli Rehn

• Creşterea economică a stagnat în Europa şi există riscul unei noi recesiuni în lipsa acţiunilor necesare.
• Deşi actualele scenarii nu iau în calcul o nouă criză, probabilitatea unei stagnări prelungite este mare. Nu poate fi exclusă posibilitatea unei recesiuni profunde şi prelungite, dată fiind incertitudinea neobişnuit de ridicată ce planează în jurul deciziilor politice cheie şi a turbulenţelor de pe pieţe.
• Deşi locurile de muncă sunt în creştere în unele state membre, nicio îmbunătăţire reală nu este prognozată la nivelul UE.
• Cheia pentru reluarea creşterii şi crearea de locuri de muncă este restabilirea încrederii în sustenabilitatea fiscală şi în sistemul financiar şi accelerarea reformelor pentru a spori potenţialul de creştere al Europei.
• Statele au tendinţa de a ascunde, până în ultima clipă, gravitatea situaţiei în care se află; or, cineva trebuie să le dea de veste partenerilor că lucruri rele se întâmplă în interiorul familiei euro.

Herman Van Rompuy

• Criza afectează direct moneda euro. În aceste timpuri de război financiar, avem nevoie de consens naţional, ca unic răspuns viabil la aceste situaţii extreme. Credibilitatea este cheia pentru rezolvarea crizei, prin acţiuni consistente.
• O ameninţare sistemică cere un răspuns sistemic. Responsabilitate şi solidaritate.

David Cameron

• Stabilitatea monedei euro şi a zonei euro este ameninţată de situaţia economică precară a Italiei. Situaţia în care se află Italia este un semnal de alarmă pentru fiecare ţară care nu are un plan credibil pentru a face faţă datoriilor şi deficitelor excesive sau nu îl aplică.
• Dacă liderii europeni doresc să salveze euro şi instituţiile zonei euro, trebuie să acţioneze imediat. Cu cât întârzie mai mult, cu atât pericolul este mai mare.
• Paralizia în zona euro alarmează pieţele şi are un efect de îngheţare a evoluţiilor economice din multe ţări.
• Răspunsul corect pentru economie: reducerea datoriilor şi stimularea creşterii economice. Cele două nu reprezintă alternative, ci sunt dimensiuni esenţiale care merg împreună. Nu poate fi realizată una fără cealaltă.
• Preocuparea pentru deficitul bugetar trebuie să se afle pe primul loc în planul de redresare economică. Cei care consideră în continuare că soluţia pentru ieşirea din criză constă în acordarea de stimulente fiscale tradiţionale sau efectuarea de cheltuieli suplimentare finanţate prin şi mai multe împrumuturi se înşeală amarnic.
• Avem nevoie de un nou tip de economie şi o altfel de creştere economică. Trebuie să începem să dezvoltăm infrastructura esenţială pentru a asigura puterea economiei. Să realizăm proiectele care vor conduce la creşerea capacităţii productive a ţării: îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, feroviare şi energetice pentru energizarea economiei.

Christine Lagarde

• Nori negri se adună asupra economiei globale. Ţările trebuie să se pregătească pentru orice furtună care le-ar putea lovi.
• În lipsa unei acţiuni comune, curajoase, economia globală riscă să intre într-o spirală descendentă a incertitudinii, a instabilităţii financiare şi să cunoască o potenţială prăbuşire a cererii la nivel mondial. Riscăm un deceniu pierdut, aşa cum avertizează unii comentatori.

Mariano Rajoy, Spania

• Sunt necesare reforme majore, pe lângă continuarea şi suplimentarea măsurilor de austeritate şi controlul strict al deficitului.
• Sectorul public va suferi schimbări majore. Vor fi restructurate administraţiile guvernamentale, fiind posibilă închiderea fundaţiilor publice şi stoparea lucrărilor publice. Angajările vor fi îngheţate. În plus, se are în vedere reforma pieţei muncii şi reforma financiară.
• Cheltuielile bugetare vor fi drastic reduse, iar Madridul va face toate sacrificiile. Prin urmare, cheltuielile vor fi tăiate “de peste tot”, cu excepţia pensiilor publice, a sănătăţii şi educaţiei. Vor fi impuse tăieri la nivelul programelor sociale şi a cheltuielilor administraţiei publice.
• Spania va reuşi să reducă deficitul bugetar până la 4,4% din PIB anul viitor, de la 9,3% în 2010.
• Guvernul contează pe oamenii de afaceri pentru a pune umărul la contracararea crizei. Este necesar un plan-şoc pentru antreprenori. Nivelul de impozitare al afacerilor va fi redus.

Ieri am primit de la domnul N. Răducanu următorul filmuleţ YouTube care face o sinteză cel puţin la fel de bună ca şi liderii europeni de mai sus.



Nimeni nu are bani, toţi vorbesc însă de soluţii.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.