Un sondaj realizat în Germania spune că cei mai mulţi dintre germani doresc şi ei să-şi exprime votul asupra problemelor euro. Acest sondaj nu este deloc de tip 50%-50%. Germanii care doresc să voteze, în mod direct, toate soluţiile asupra problemelor cheie legate de modul în care euro afectează Europa... sunt în număr de 70%. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, sâmbătă, câteva lucruri îngrijorătoare pentru germani. Mai întâi a declarat că problemele crizei datoriilor suverane nu pot fi rezolvate toate deodată şi că nu ar trebui să ne aşteptăm la revenirea către un "mai bine" mai devreme de un deceniu (poate citesc şi politicienii români care tot vorbesc despre creşteri economice la anul). Printre rânduri citesc că doamna Merkel spune că nu există o soluţie salvatoare care să rezolve problema cât ai bătea din palme, ci este nevoie de un travaliu pe termen lung. Pe de altă parte doamna Merkel spune că acest efort nu poate fi făcut doar de cineva, fie de cel care poate să ajute, fie de cel ce are această problemă a datoriilor... ci este nevoie de un efort colectiv la nivel de uniune.
Iată că România "s-a scos" în contra-timp. Nu a fost în UE atunci când Planul Marshall pompa vitalitate economică în ţările europene care erau ajutate să treacă spre economii emergente, România nu a fost în UE nici când se dădeau subvenţii "babane" spre agricultură astfel încât agricultura UE devenea extrem de competitivă în urma acestor subvenţii, România nu a fost în UE nici atunci când colaborarea politică a ţărilor din UE a permis un nou val de dezvoltare economico-socială pe baza forţei de muncă ieftine din ţări mai sărace (cum a fost şi este România), construind capitalismul cu forţă de muncă extrem de ieftină din ţări ex-socialiste, România nu a beneficiat nici de părţile bune ale euro din primii ani (pe seama dolarului). Iată însă că România a intrat în UE tocmai când nu mai e nimic de beneficiat, ci numai de plătit. Iată că România a intrat în UE şi dă bani la uniune mult mai mult decât ia de la uniune (şi cheltuie pe prostii ceea ce reuşeşte să ia). Iată că România cotizează, indirect, la susţinerea zonei euro deşi nu face parte din zona euro. Evident, în anii următori nu vom mai putea vorbi despre beneficii de la UE, ci mai ales despre eforturi de a susţine UE. România s-a ales cu pierderile tocmai când credea că a câştigat ceva.
Să trecem însă de ceea ce spune cancelarul german Angela Merkel şi să revenim la sondajul din Bild am Sonntag. Acest sondaj a relevat faptul că numai 27% dintre germani s-au opus ideii exprimării prin referendum asupra problemelor din zona euro, respectiv aproape trei sferturi au fost în favoarea unui vot.
Această criză a datoriilor se pare că a lansat în întreaga lume o dragoste de democraţie reală şi nu jucată prin intermediul politicii. Dacă cetăţenii statelor cu economii avansate şi bogate aveau o conştiinţă adormită, acum ei reacţionează în stilul fenomenului Piaţa Universităţii cerând de la politicieni suveranitatea înapoi. Dat fiind că ei au trăit atâta timp cu conceputul că sunt o democraţie funcţională, s-au trezit în acest moment că sunt supuşi la costurile crizei fără să aibă nici un fel de cuvânt de spus. Dacă românii sunt obişnuiţi să poarte povara jocului politic, cu stoicism aş spune, iată că ţările din zona euro încep să priceapă că democraţia occidentală este la fel "de carton" ca şi democraţia socialistă şi nu mai fac confuzie între bunăstare şi bine social. Drept urmare, Germania cunoaşte un val de demonstraţii în Munchen, Stuttgart şi Köln tocmai pentru a obţine un surplus de drepturi democratice, printre care şi dreptul de a vota cu privire la viitorul monedei euro.
Nu cunosc exact constituţia Germaniei, bănuiesc însă că au şi ei o prevedere asemănătoare art. 74, alin. 2 din Constituţia României ("Nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea."). Evident însă, una este iniţiativa legislativă, alta este referendumul. Referendumul se face asupra unei intenţii legislative iniţiate de Parlament sau pe o lege deja adoptată de parlament. Problema Germaniei este că nu prea cunoaşte instrumentul referendumului, de aceea procedura este un pic complicată şi necunoscută de nimeni. Mai este cert că referendumul nu este reglementat de Constituţie ci de statutul federal. Recunosc că nu am avut răbdare să citesc. Fac şi eu un lucru, cum se spune în cartier, "de mare porc"... adică vă indic adresa de unde puteţi să citiţi cum stă treaba cu referendum. Dacă vă lămuriţi, vă rog să-mi comunicaţi şi mie concluziile.
Iată că preşedintele Bundestag-ului, Norbert Lammert, a declarat pentru ziarul Frankfurter Rundschau ca deciziile asupra problemele fiscale şi bugetare, precum şi a Mecanismului de Stabilitate European (ESM), nu ar trebui să fie supuse unui referendum public.
Opaaaaa! Aş spune eu. Iată că cetăţenii germani vor începe, probabil, să deschidă ochii şi nu sunt convins că vor fi de acord cu aşa ceva.
Sondajul Emnid pentru Bild am Sonntag a mai adresat o întrebare importantă pe lângă cea legată de referendum... S-a obţinut un răspuns interesant, 63% dintre germani cred că doresc scoaterea Greciei în afara zonei euro pentru a scăpa de problemă astfel.
Grecia va supravieţui ieşirii din zona euro pentru că va putea apoi uzita inflaţia ca modalitate de temperare a deficitului bugetar, plus că se preconizează organizarea unei replici a zonei euro printr-o zonă non-euro.
Ceea ce mi se pare mie evident în acest moment este că peste ceva timp nu vom mai putea vorbi despre România în zona euro sau Spaţiul Schengen, pentru că nu-şi vor bătea încă un cui în talpă, dar este foarte probabil ca următorul deceniu despre care vorbea doamna cancelar să aducă excluderea României din UE în momentul când ea va ajunge o povară financiară. România putea să aibă şansa de a fi înaintea Greciei şi să sară toţi pe ea să o ajute înainte ca momentul de criză să se permanentizeze.
(http://www.thelocal.de/politics/20111106-38691.html)
4 comments:
Nu citesc ziarul Bild am Sonntag, dar nu ma indoiesc ca la un eventual referendum 63% dintre germani ar vota pentru excluderea Greciei din zona euro si chiar din UE. Bogatul nu crede celui sarac. Mai mult chiar, din intreaga prezentare a situatiei in mediile de informare germane, rezulta ca grecii au fost niste escroci care au prezentat cifre false cu prilejul admiterii lor in zona euro si ca ei vor sa traiasca in continuare la nivelul germanilor, fara sa faca nici un efort de economisire. Ar trebui insa cercetat cine sunt cei ce au beneficiat pana acum de avantajele UE. Se pare ca 90% din sumele intrate in Grecia din partea UE au ajuns in buzunarele unor bogatasi, care in loc sa investeasca in Grecia, au cheltuit banii pe investirii in alte tari, inclusiv in Romania. Grecia nu reprezinta decat mai putin de 5% din totalul economiei celor 15 tari membre ce utilizeaza ca moneda euro. Iar asta poate indemna un financiar sa declare ca economia UE nu ar avea de suferit din excluderea Greciei. Problema e insa mai complexa si adoptarea unor decizii de asemenea importanta nu se poate face pripit, sub presiunea manifestatiilor de strada..Problema euro nu e numai economica, ci si politica. Se formeaza doua Europe: cea in care 15 tari folosesc euro, si restul de 12 tari, ce utilizeaza in continuare moneda nationala., care sunt Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia, Polonia, Romania, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Cipru si Malta. Primul ministru ai Marei Britanii a incercat sa introduca, la recenta intalnire la varf de la sfarsitul lui octombrie, propunerea de a se tine seama de opiniile acestor 12 tari in deciziile ce se vor lua de cei 15 cu privire la soarta euro-ului. Propunerea i-a fost respinsa destul de nepoliticos de Sarkozy, care a spus ca doar britanicii si danezii se mai opun principial euro-ului, dar toate celelalte tari din UE si-au exprimat dorinta sa intre in zona euro. Si adresandu-se lui Cameron, Sarkozy i-a spus: “Ai pierdut o buna ocazie de a tacea! Ne-am saturat sa fim criticati si sa ni se dea sfaturi. Voi spuneti ca urati euro-ul, dar va amestecati acum in discutiile noastre.”
Situatia economica in 2011 a Germanie si Frantei, pe de o parte, si cea a tarilor in criza financiara, pe de alta parte, este urmatoarea :
A) Datoria de stat (in procente din PIB): Germania - 82,4; Franta - 84,7; Spania - 68,1; Portugalia - 68,1; Irlanda – 112; Italia – 120,3; Grecia – 157,7.
B) Cresterea economica (in procente fata de 2010) : Germania – s,6; Franta – 1,8; Spania – 0,8; Portugalia - -2,2; Irlanda – 0,6;Italia – 1,0; Grecia 3,5:
C) Deficitul intern (in procent din PIB) : Germania – 2,0; Franta – 5,8; Spania - 6,3; Portugalia – 5,9; Irlanda – 10,5; Italia – 4,0; Grecia – 9,5.
Problema UE nu este atât de mare prin faptul că în Grecia acel 5% din economia UE nu merge tocmai bine şi este pe deficit... pentru că atunci ar fi intervenit şi în România pentru că şi la noi acel 2% (sau cât este) merge prost. Problema UE este că se construieşte o ineficienţă a euro în anumite state. De exemplu, pentru Grecia dobânda bancară la euro este poate de zece ori mai mare decât dobânda bancară la euro în Germania. Acest lucru nu numai că trage euro în jos, dar produce şi fluxuri financiare între Germania şi Grecia, pentru că evident cineva, într-un fel sau altul, va lua euro de pe piaţa Germană şi va duce în Grecia pentru a specula diferenţele de curs neoficial (natural). Astfel, deşi legal euro este acelaşi în toată zona euro (motiv pentru care există, de exemplu, un protocol de menţinere a inflaţiei şi deficitului), în mod natural (din punctul de vedere al pieţei valutare) anumite state subvenţionează cursul celorlalte state. Această subvenţie nu se poate vedea la casa de schimb, dar se vede foarte uşor la dobânzile cu care statul se poate împrumuta, pentru că deşi euro este unul singur, politica bancară nu acţionează ca şi cum s-ar împrumuta Uniunea Europeană, ci fiecare stat în parte (adică ca şi cum euro ar fi diferite de la fiecare stat în parte) funcţie de riscul de credit neperformant şi mersul bun sau prost al economiei.
Cele 12 ţări ce utilizează moneda naţională vor să facă şi ele o zonă non-euro, dar nu cred că le vor folosi prea mult "schema" aceasta.
Nu ştiu alţii cum văd treaba, dar 80% din PIB, aşa cum are Germania, este o datorie ce nu poate fi plătită decât cu creşteri economice de 10% timp de 50 de ani. Chestiunea este că aceste ţări nici nu iau în calcul achitarea datoriilor, gândesc oricum că ele vor creşte tot timpul, rostogolind ceea ce se datorează cu alte împrumuturi...
Românii sunt numai buni de referendumuri. Citeam chiar în dimineaţa asta că la noi s-a extins în mod periculos refuzul părinţilor de a-şi vaccina copii. Dacă adăugăm la asta creditele contractate în franci elveţieni şi preocuparea excesivă pentru ca ziua de Sf. Andrei să devină nelucrătoare chiar mă îngrijorează riscul ca puţinul viitor pe care-l mai am să încapă pe mâna unor adoratori de moaşte.
Vedeţi partea goală a paharului. O zi liberă religioasă scade şomajul. Dacă România ar avea ar avea 300 de zile nelucrătoare pe an, desigur, nu ar mai munci mai nimeni cele 300 de zile, dar zilele rămase toată lumea ar trage tare "să facă planul", deci şomajul ar fi foarte mic. :D
De exemplu, domnul preşedinte a spus că-şi va face cadou o zi liberă. Dacă i-am face şi noi cadou zile libere până la terminarea mandatului, poate am respira şi noi mai uşuraţi lipsiţi de scandalul politic... :D
Post a Comment