11 November 2011

Nemţii încă nu s-au prins că vine foametea...


Aproape patru din cinci germani cred că euro va trece peste criza financiară. Mai mult de jumătate din respondenţi cred că actualul cancelar, doamna Angela Merkel, conduce rezolvarea problemei financiare într-un mod corect şi benefic astfel încât problemele legate de deficitul european se vor rezolva.

Sondajul de opinie al televiziunii ZDF relevă că 78% dintre respondenţi cred că euro va supravieţui şi 18% ca nu. Răspunsurile sunt aproximativ egale ci cele de acum un an, în ciuda faptului că actuala criză este într-o fază mult înrăutăţită faţă de cea de anul trecut, mai ales că acum criza a frânt economic şi Italia, cea de a trei economie ca mărime din zona euro.

Sondajul efectuat pe 1278 cetăţeni respondenţi, condus de institutul Forschungsgruppe Wahlen, relevă că 56% dintre ei susţin că doamna Merkel face o treabă bună în criză şi 33% spun că nu.

Eroarea sondajului este de 3%.

Un sondaj similar efectuat luna trecută releva o egalitate sensibilă a evaluării activităţii doamnei Merkel, respectiv 45% pro şi 46% contra.

Au ei timp să simtă foamea...

Mai multe pe most-germans-see-euro-surviving-poll-finds

Să nu uităm că omenirea a mai trecut de-a lungul timpului prin foamete, chiar foarte des, există dovezi fotografice îngrozitoare care atestă acest lucru... Să nu uităm nici că politicienii pot merge până acolo încât să repete cu bună ştiinţă istoria, în inconştienţa lor, iar istoria se poate întoarce cu uşurinţă mai ales la momentele cele mai malefice ale ei.

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAm2IXUOs6N9JxTQNEVmYJoHW8eUVfbOWaWhEte4_Iz7XQfyw0dXPEUUKGx4_Xn7mDkKwAn9rlcGnXiNSKxQwN7g7I5hpuRQtKrvF1yKscG1Uuab2UZZr2lacNm2Db8UOLtM9kJM_SYxs/s1600/great+famine.jpg
(http://www.thebestdamnpoll.com/Default.aspx?tabid=112&g=posts&m=397128#post397128)

http://www.nazigassings.com/images/Bengal-famine-1943.jpg
(http://www.nazigassings.com/)

13 comments:

nimrod said...

Biblio,

Nemţii ştiu ce va să zică foametea, de aia nu se tem. Neamţul de rând trăieşte modest şi decent şi n-arată de loc ghiftuit, suficient şi grobian ca românul din acelaşi palier social. Dacă un român care se dă sărac ar mânca la fel ca un neamţ sărac de-adevăratelea ar da în anorexie în mai puţin de două săptămâni. Vă recomand o incursiune în Germania profundă şi nu în marile oraşe pentru cumpărături şi două-trei mese cot la cot cu nemţii ăia de mănâncă prin cantine şi cârciumi modeste... Dacă ajungi să stai la masă cu oamenii ăştia nimic nu e mai de bun simţ decât să nu mănânci mai mult decât ei. Deci, zic eu, nu pe nemţi îi paşte foametea...

Bibliotecaru said...

În România profundă copii mănâncă mercur cu pâine.

N. Raducanu said...

Pour une fois, sunt total de acord cu comentariul lui Nimrod de mai sus. Sa nu exageram cu foametea in Germania si cu niste poze ce ilustreza fie lagare de concentrare, fie o situatie din colonii cu vreo suta de ani in urma. Iar articolul din ziarul canadian The Globe & Mail nu pomeneste deloc despre foametea ce ar ameninta vreo tara in Europa.

Bibliotecaru said...

Foametea va veni peste tot pentru că "lumea civilizată" nu reuşeşte să înţeleagă că ieşirea de criză nu se poate face pe un nivel egal cu cel de dinainte de criză. Perioada ce va urma va însemna o acumulare rapidă de datorii, apropierea de faliment, refuzul de faliment, agresivitate. După agresivitate, indiferent de cum va fi această agresivitate, cu siguranţă va fi foamete. Fie că va fi peste 5 ani, 10 ani, 25 de ani, foametea nu poate să nu vină. Şi nu va fi o foamete de tip lagăr sau Somalia, aşa cum este cazul în cele două fotografii, va fi o foamete cu întindere mondială, o foamete care nu va putea fi evitată de oamenii cu bani.

nimrod said...

Biblio,

Cunosc şi eu reţeta reportajului cutremurător. Ca să fiu sincer chiar mi-am pierdut slujba acum vreun deceniu şi ceva din cauză că am refuzat, ca redactor şef, fostului mogul de presă, alunecarea în sentimentaloid, tendinţă care la noi, pe atunci, abia se insinua în presa scrisă.
În astfel de situaţii tentaţia a ceea ce francezii numesc "reportage bidon" e maximă şi în ceea ce mă priveşte aici mă fac neamţ, recte rămân circumspect ca prim pas spre înţelepciune...

Bibliotecaru said...

Evident, reportajul cutremurător ridică o situaţie particulară şi, inerent, o generalizează. Urmărind ştirile, cu siguranţă ai impresia că România este o ţară nefirească în care, dacă te aventurezi cu un automobil pe şosea, ai noroc dacă ajungi viu acasă, pentru că zilnic sunt 5-10 morţi în accidente rutiere. Nimeni nu observă milioanele de călători care se mută mecanizat dintr-o parte în alta fără nici un fel de incident.

Pe de altă parte, distrugerea societăţii, sau auto-dizolvarea mai bine spus, din cauza unui ritm de creştere netemperat, este o lecţie pe care istoria o oferă foarte des.

Caragiale are o frază în "scrisoarea pierdută" de care am învăţat la şcoală să râdem... Acolo vorbim despre un truism, dar de regulă nimeni nu prea dă atenţie acestei realităţi, cât ar fi ea de truism.

Bibliotecaru said...

CAȚAVENCU (cu aer de protecție) : Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un cusur mare: cum vă vorbește cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvață istoria mai întâi și-ntâi?

POPESCU: Că România de la Traian...

CAȚAVENCU: Nu-i așa...

IONESCU: Că adică străbunul nostru...

CAȚAVENCU: Ce străbun! ce nostru! Vezi că nu știți! (cu tonul retoric.) Or, mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (publicul începe să-i ia aminte că perorează și se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (grupul lui Cațavencu aprobă și admiră, grupul lui Farfuridi și Brânzovenescu, care s-a apropiat și ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.)

Bibliotecaru said...

Cu cât mai iute mergi, cu atât ajungi mai departe... Numai că societatea trebuie să-şi impună un echilibru al consumului, pentru că evoluţia nu se poate face decât prin eficienţă şi nu pe seama creşterii consumului.

Germania nu trăieşte însă de 5-10 ori mai bine ca România pe seama faptului că sunt de 5-10 ori mai eficienţi în cheltuirea aceleiaşi resurse, ci în urma manipulării unor bani-resursă care iau bunăstare din ţări ca România şi o pun pe tavă unor ţări ca Germania.

Iată, după aproape 22 de ani de la revoluţie, România are un raport al bogaţilor faţă de al săracilor mai "tare" decât al Germanilor, ceea ce înseamnă că în România ai, deopotrivă, mai multe şanse să te îmbogăţeşti/sărăceşti decât în Germania.

Numai că sistemele care speculează supraîncălzirea economică nu pot să dureze infinit construcţia financiară piramidală şi, în acest caz, cu cât mergi mai departe, cu atât cazi mai rău. Statele Unite, Germania, Franţa, Italia, Spania... trebuiau să cadă de acum 20 de ani, o dată cu căderea României şi a ţărilor aflate în sfera sovietică de influenţă. Ele au mers mai departe cu supraîncălzirea economiei stabilind imperii financiare fictive. În perioada care urmează va veni factura acţiunii. Nimeni nu se îngrijorează că cetăţenii greci o duc prost, toţi au grija prăbuşirii euro. Pentru că moneda euro îi ţine astăzi sus. Este evident totuşi că plata datoriilor în euro nu se va putea face decât prin explozia unei inflaţii galopante la nivel european care să scadă valoarea datoriilor cu un ordin de mărime.

Bibliotecaru said...

De ce spun eu că va veni foametea? Pentru că atunci când averea personală creşte, valoarea care creştere efectiv nu este cuantificată în termeni fluctuanţi care nu influenţează viaţa individuală (să zicem, de exemplu, valoarea imobiliară deţinută de dl. Becali care ba are un miliard jumătate, ba are 300 de milioane... dar viaţa de zi cu zi nu i se schimbă). Astfel dacă domnul Becali are astăzi un palat şi în criză îşi va pierde palatul (ceea ce nu-i doresc, desigur), palatul în sine nu dispare, el va reprezenta averea cuiva, pentru că nu poate fi "consumat". Iar dacă nu putem "rezolva" criza consumând "palatele", evident ceea ce va trebui să scadă este consumul de ceea ce poate fi consumat. Respectiv o scădere puternică a calităţii vieţii de zi cu zi. De unde se poate face reducere? Te laşi de fumat, nu mai consumi atâta benzină, nu mai bei nu ştiu ce alcool scump?

La ştiri astăzi am văzut un "bătrânel cu bicicletă" pe o uliţă comunală care spunea că nu ştie ce este apocalipsă dar va bea ceva ca să-l prindă băut. Înaintea lui era o "doamnă cu batic" în faţa porţii care povestea şi domnia sa, sceptică, cum e cu sfârşitul lumii. În spatele domniei sale, pe gard, era o placă pe care scria PORCII DE VÂNZARE. O mână cu simţ gramatical ştersese cel de al doilea "I" de la "PORCII"...

Foametea va veni, cu cât mai târziu, cu atât mai puternică, pentru că resursa care permite supraîncălzirea economiilor occidentale se va epuiza la un moment dat. Atunci când petrolul nu va mai fi, va supravieţui cel mai adaptat să ducă o viaţă fără petrol. Asta dacă nu cumva perspectiva foametei va duce la zeci de milioane de (sin)ucideri.

nimrod said...

:)

PS

1. Şi totuşi, Caragiale a ales Berlinul...
2. Elveţienii, de exemplu, sunt şi în prezent campioni la sinucideri şi nu s-ar zice că o duc prost.

Bibliotecaru said...

@ nimrod

Ceea ce este cu adevărat suspect este că dl. Caragiale era cam strâns la pungă... or Berlinul era poate cel mai "scump" oraş al Europei.

Caragiale a ales Berlinul în anul 1905 şi "pe surse" se spune că ar fi fost de fapt spion al României, ipoteză susţinută şi de faptul că, înainte de Berlin, Caragiale s-a plimbat destul de mult prin Europa.

Elveţienii se sinucid pentru că nu suportă aerul curat şi văcuţele violet... Vorbind serios, sinuciderea la elveţieni are un caracter economic, este un concept menit să aducă profituri şi turişti. La ei turismul suicidar e cum este la noi cel ecumenic.

Poate nu ştiaţi, dar elveţienii au o lege ce permite sinuciderea asistată. Acum se încearcă limitarea ei (nu ştiu exact dacă s-a reuşit sau nu). Această lege provoacă un fel de turism suicidar şi banii curg cu nemiluita. Fraierii, în loc să profite de acest complex de dimensiune financiaro-turistică... vor să-l limiteze interzicând sinuciderea asistată a celor care sunt non-rezidenţi.

Bernhard Sutter, cel mai mare patron de firmă ce pune la dispoziţia doritorilor sinuciderea asistată, spune aşa:

"We cannot solve the dying problems of the rest of Europe"

"And we think it is very sad that very ill people have to travel thousands of kilometres to go to a liberal country to die there.

"These other countries should solve their own problems with dying people, so we would be happy if Germany, or Great Britain, would change their laws."


Ce spuneţi de asta, sunt suprasolicitaţi. Iată o ieşire a României din criză, sinuciderea asistată. Dacă România ar ajuta la sinuciderea a 10 milioane de bolnavi terminali (de îmbolnăvirea lor are grijă ceilalţi cu E-urile lor cu tot) şi ar lua 1000 de euro de fiecare sinucidere... PAC! 10 miliarde de euro dintr-un foc. Plus serviciile conexe, precum transport sau crematoriu, coroane de flori, urne... creştere economică de 25%.

nimrod said...

:)))))

a. Nu cred că Nenea Iancu putea fi spion. Era prea temperamental. Altfel şi eu umblu creanga prin Europa din când în când da' nu mă ajută la cont. Dimpotrivă...
b. La modul serios, sinuciderea asistată mi se pare o binefacere. Ce rost are o agonie dezumanizantă? Uitaţi-vă la ce i se întâmplă lui Ariel Sharon...

Bibliotecaru said...

@ nimrod

Eu aş apela la acest serviciu, dacă ar exista.

Din păcate nu am bani de Elveţia...

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.