21 November 2011

Promotorul atacului asupra Libiei... la ora discursului




Conferinţă de presă comună la Tripoli: Sarkozy, Abdeljalil, Djibril şi Cameron

http://static3.7sur7.be/static/photo/2011/18/16/3/20110915162750/media_l_4367928.jpg
http://static3.7sur7.be/static/photo/2011/5/3/5/20110915162740/media_l_4367915.jpg
http://static0.7sur7.be/static/photo/2011/4/2/4/20110915162733/media_l_4367914.jpg
http://static3.7sur7.be/static/photo/2011/3/1/3/20110915162725/media_l_4367913.jpg
http://static1.7sur7.be/static/photo/2011/14/10/10/20110915162654/media_l_4367905.jpg
http://static0.7sur7.be/static/photo/2011/15/0/8/20110915164117/media_l_4367963.jpg
http://static3.7sur7.be/static/photo/2011/15/15/4/20110915164109/media_l_4367944.jpg
http://static2.7sur7.be/static/photo/2011/17/2/10/20110915164135/media_l_4367965.jpg
(http://www.djibtalk.com/readmorehead.php?newsid=6271)

2 comments:

N. Raducanu said...

Nu, nu Sarkozy este principalul autor al declansarii razboiului din Libia, ci filozoful si scriitorul Bernard-Henry Levy. Zilele trecute a aparut la Paris cartea lui de 640 pagini intitulata «La guerre sans l’aimer». Este relatarea, zi de zi, a evenimentelor si telefonul pe care el l-a dat de la Benghazi presedintelui Frantei, atunci cand trupele guvernului gadhafist erau la portile orasului, implorandu-l sa faca ceva. Sarkozy, care fusese ofensat de Gadhafi cu ocazia vizitei libianului la Paris cu un an in urma, si-a dat imediat seama ca din interventia NATO in Libia se pot scoate avantaje electorale. El i-a convins pe Obama si pe Cameron sa aprobe interventia aeriana a NATO, ceeace a fost decisiv in rasturnarea situatiei pe front. Se stie ca B. H. Levy a fost aproape totdeauna prezent oridecate ori NATO sau trupe ale tarilor occidentale, au intervenit pentru pedepsirea unor rascoale sau revolutii ce amenintau interesele capitalismului (numite oficial “drepturile omului”). In cartea sa B.H. L. nu este deloc modest si scrie :
Il n’y a pas un juif au monde qui, du Bangladesh à la Bosnie, de l’Afghanistan au Darfour et, maintenant, à la Libye, de la fondation de SOS Racisme en France, à la lutte contre l’islamisme radical sur l’ensemble de la planète, aura autant fait pour les musulmans du monde ». Cititi si cronica cartii pe blogul : passouline.blog.le monde.fr/livres
Nu, nu Sarkozy este principalul autor al declansarii razboiului din Libia, ci filozoful si scriitorul Bernard-Henry Levy. Zilele trecute a aparut la Paris cartea lui de 640 pagini intitulata «La guerre sans l’aimer». Este relatarea, zi de zi, a evenimentelor si telefonul pe care el l-a dat de la Benghazi presedintelui Frantei, atunci cand trupele guvernului gadhafist erau la portile orasului, implorandu-l sa faca ceva. Sarkozy, care fusese ofensat de Gadhafi cu ocazia vizitei libianului la Paris cu un an in urma, si-a dat imediat seama ca din interventia NATO in Libia se pot scoate avantaje electorale. El i-a convins pe Obama si pe Cameron sa aprobe interventia aeriana a NATO, ceeace a fost decisiv in rasturnarea situatiei pe front. Se stie ca B. H. Levy a fost aproape totdeauna prezent oridecate ori NATO sau trupe ale tarilor occidentale, au intervenit pentru pedepsirea unor rascoale sau revolutii ce amenintau interesele capitalismului (uneori numite echivoc “drepturile omului”).
In cartea sa B.H. L. nu este deloc modest si scrie :
Il n’y a pas un juif au monde qui, du Bangladesh à la Bosnie, de l’Afghanistan au Darfour et, maintenant, à la Libye, de la fondation de SOS Racisme en France, à la lutte contre l’islamisme radical sur l’ensemble de la planète, aura autant fait pour les musulmans du monde ». Cititi si cronica cartii pe blogul : passouline.blog.le monde.fr/livres

Bibliotecaru said...

Vă mulţumesc pentru aceste amănunte interesante.

Eu, ca întotdeauna... mă feresc să fac afirmaţii în zone pe care nu le cunosc foarte bine. Evident că ceea ce s-a întâmplat în acele zile nu este, în mare parte, ceva legat de conştiinţa publică. De aceea mi-am ales pentru titlu cuvântul "promotor".

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.