26 March 2009

Cine i-a spus preşedintelui că îngrăşămintele se aplică vara?


De când domnul Emil Boc este premier, domnul Traian Băsescu văd că a devenit (parcă un răspuns la reclama "credit pentru orice") un preşedinte pentru orice. După cum se vede Traian Băsescu se pricepe la legi mai bine ca legislativul, se pricepe la justiţie mai bine ca Justiţia, se pricepe la problemele monetare mai bine ca Mugur Isărescu... iată că se pricepe şi la agricultură. Citind următorul discurs am simţit un impuls de a nu mai citi, pentru că domnul preşedinte vorbea cu agricultorii la fel cum vorbesc eu cu un prieten la un pahar de suc. Eu cred că acei oameni cu care vorbea au avut o răbdare admirabilă. După ce că domniile lor erau amărâţi pentru că România a ştiut să adune cele mai mari ratări de momente pentru agricultură, nu a ştiut să aducă fonduri europene, nu a existat măcar o politică coerentă şi a pus şi pe ţăran presiunea de a umbla de colo colo ca o înaripată cu gâtul tăiat ce aleargă bezmetică prin ogradă, acum agriculturii i se dau şi lecţii.

Discursul
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la masa rotundă cu tema „Soluţii pentru scoaterea din criză a agriculturii româneşti şi absorbţia rapidă a fondurilor europene”
(25 martie 2009)

Bună ziua,

Sunt de acord cu ordinea pe care aţi stabilit-o dumneavoastră, dar pentru ca dialogul să fie complet, ştiu că dumneavoastră aveţi întrebări pentru executiv, eu nu sunt exact partea de executiv care vă trebuie, dar mă interesează agricultura şi voi transfera mesajul către executiv. Dar pentru ca discuţia să fie completă, poate luările dumneavoastră de cuvânt primesc şi răspunsuri pe care le ridic eu, nu ca Preşedinte, ci ca un om care priveşte la ce se întâmplă în economia românească. Şi sunt câteva elemente. Spre exemplu, avem 1,2 milioane fermieri. E bine? E rău? Ce soluţii am avea să comasăm pământurile dacă nu este bine cu 1,2 milioane fermieri, din care cea mai mare parte ferme de subzistenţă? O altă întrebare la care poate nu acum, nu aici, dar să încercăm să schiţăm răspunsuri măcar care să sprijine executivul în a lua măsurile necesare. Anul trecut au rămas nelucrate 3,5 milioane de hectare de pământ. 3,5 milioane hectare. Este un alt lucru care pe mine, ca om care nu ştie mare lucru despre agricultură, ci doar o vede, îmi ridică semne de întrebare. O altă zonă care mi se pare de mare interes şi căreia trebuie să-i dea chiar agricultura un răspuns, sigur, în tandem cu Guvernul. Patronate, sindicate din agricultură împreună cu Guvernul. Cum am ajuns să importăm 70 la sută din alimente? Nu cumva suntem doar un producător de materie primă şi nu valorificăm producţia? Mai exportăm şi ceva grâu, ceva subvenţie? Este o altă întrebare căreia la nivel de politici agricole trebuie să-i găsim răspuns. Care ar fi soluţiile să industrializăm agricultura? Vreau să traduc, să nu fie confuzii. Cum facem să putem valorifica printr-o industrie alimentară performantă producţia agricolă? Sigur, creşterea animalelor este un alt subiect. Poate facem noi ceva salamuri şi mezeluri în ţară, dar importăm o mare parte din carnea pe care o utilizăm în industria de profil.

Subvenţiile: nu vă ascund, în baza unei discuţii pe care am avut-o la Azomureş am promovat ideea - Guvernul să subvenţioneze cu îngrăşăminte campania agricolă din această vară. Ne-am lovit de un lucru la care nu mă aşteptam. România a atins plafonul maxim de subvenţie pe care-l poate acorda anul acesta. Este ultimul răspuns la care mă aşteptam. Probabil din dezinformare, din faptul că nu eram bine informat. Acordarea de subvenţie sub formă de îngrăşăminte este un tip de ajutor nelegal. E ajutor de stat neaprobat, deci avem o problemă. Iată câteva întrebări la care poate în discuţie, dincolo de problemele dumneavoastră, găsim un răspuns. Mai este o realitate pe care am văzut-o tot în statistici. România are circa patru milioane de hectare teren ecologic, a doua ţară după Franţa ca suprafaţă de teren ecologic. Franţa are 4,5 milioane. Cum găsim soluţii de valorificare a acestui avantaj de a genera producţie ecologică? Sunt întrebări. Deci am vrut poate în pachetul de probleme, aşa cum le ridicaţi dumneavoastră, să găsim răspunsuri şi aici. Nu vă spun de un credit de circa 90 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru irigaţii, din care în cinci ani s-au utilizat 10 milioane în refacerea sistemelor de irigaţii.

Mai avem o realitate generată de schimbările climatice. Aproape că intrăm într-un ciclu ori secetă, ori inundaţii. Ori, în perspectivă, o politică agricolă trebuie să aibă în vedere acest lucru. Probabil că rar vom mai avea ani ca 2008, în care să avem un optim de precipitaţii. Dar după cum vedeţi, în ultimii cinci ani, cu excepţia lui 2008, ori am avut secetă, ori am avut inundaţii. Sunt întrebări pe care eu mi le pun, cărora dumneavoastră ca specialişti trebuie să le daţi răspunsuri şi Guvernul să le pună în aplicare. Ştiu că iarăşi se vor supăra mulţi că Preşedintele, ce caută Preşedintele la o întâlnire cu agricultorii? Caută, pentru că agricultura este în ţara aceasta, mă preocupă şi având un parteneriat cu Guvernul putem discuta. În plus, sunt unul dintre politicienii care susţin fără rezerve că industriile care pot fi delocalizate nu sunt industrii sigure pe termen lung în România. Dar agricultura, terenurile nu se pot delocaliza, cum nu se pot delocaliza nici munţii şi Marea Neagră pentru turism. Sunt două sectoare de care trebuie să ţinem cont şi care sunt sigure în evoluţiile viitoare. Sigur, oricine spune: „Avem oţelărit”. Da, dar nu avem minereu de fier. Îl aducem din Brazilia, sau din Australia, sau mai ştiu eu de unde. Riscul de delocalizare la astfel de industrii există. Mâine, poimâine, nu vreau să fie interpretată ca o proorocire, şi Dacia se va produce în Kazakhstan dacă se creează condiţii de salarizare care nu mai fac rentabilă menţinerea Daciei aici. Dar agricultura, o industrie alimentară care să valorifice agricultura sub toate aspectele ei, nu mă refer strict la cereale, că vorbim de carne, de sfeclă, de orice, porumb şi aşa mai departe, nu se va delocaliza niciodată.

Probabil că următoarea criză va fi cea alimentară, datorită creşterii explozive a populaţiei. România trebuie să se pregătească pentru astfel de vremuri. Cum de asemenea susţin fără rezerve că turismul este o altă industrie, unde agroturismul este parte din activitatea dumneavoastră, agroturismul poate aduce valoarea adăugată uriaşă capacităţii agricole pe care România o are. Sunt câteva întrebări pe care mi le pun. Eu ştiu că aveţi dumneavoastră foarte multe. Aş încheia făcându-vă doar în câteva cuvinte o imagine minimală a acordului cu FMI. Vreau să ştiţi că România acum nu este în situaţia de a apela la un ajutor pentru salvare. România a făcut un acord preventiv, pentru ceea ce intuim că va urma. Şi în mod categoric n-am putea face faţă onorabil unei agravări a situaţiei economice globale. Vin la noi acasă, a situaţiei ecologice europene cu implicaţii extraordinare în economia românească datorită contracţiei majore a pieţelor de export. Veţi vedea previziunile care vor apărea în săptămânile următoare. Sunt mai rele decât cele de până acum. Şi ar fi fost un act greu de etichetat dacă nu ne puneam această centură de siguranţă, un acord cu Uniunea Europeană şi cu Fondul. Deja nu mai este un secret. Discutăm de circa 20 de miliarde. Dar cea mai mare parte a acestor bani, aproape 13 miliarde se duc în tranşe, cu o tranşă de cinci miliarde în luna mai, în Banca Naţională şi nu în consum, la Banca Naţională pentru consolidarea rezervei.

Şi aici este momentul să spunem foarte franc un lucru: avem o rezervă de circa 26-27 de miliarde, nu ştiu cifra la zi. Din aceşti bani, şi aceasta este limita obligatorie pe care România trebuie să o aibă ca rezervă în Banca Naţională, dar din aceşti bani 12 miliarde sunt banii băncilor comerciale. Deci în mod real banii româneşti sunt doar jumătate sau undeva în jur de jumătate din rezerva Băncii Naţionale. Ori de aceşti bani ai băncilor comerciale avem nevoie acum în economie. Nu le putem cere să asigure economia cu bani în condiţiile în care noi le ţinem 40 la sută din resursele lor în rezerva Băncii Naţionale. Şi atunci Banca Naţională trebuie să-şi completeze rezerva din surse de la Fond pentru ca pe măsură ce este necesar să diminueze rezervele băncilor comerciale din Banca Naţională ca să poată alimenta cu bani economia. În acelaşi timp, filozofia a fost să se angajeze şi un credit de la Uniunea Europeană care să acopere nevoile bugetului de stat în aşa fel încât Ministerul Finanţelor să nu mai meargă să atragă toate resursele de pe piaţă pentru cheltuielile pe care şi le-a planificat în buget, lăsând agenţilor economici lichidităţile pe care băncile comerciale le pot pune la dispoziţie. Ceea ce va avea impact pe două zone. Se va pune mai bine sub control deprecierea leului. Şi eu cred că se va întări leul puţin, cel puţin în perioada următoare. Momentul cel mai bun pentru leu va fi în mai, când se vor vira acele cinci miliarde în rezerva BNR. Şi în acelaşi timp, va sprijini la coborârea dobânzilor băncilor comerciale o lichiditate care se creează pe piaţă şi în care nu mai intervine Ministerul Finanţelor să adune banii, cum s-a întâmplat în ianuarie şi februarie. Decembrie, ianuarie, februarie au fost luni în care Ministerul Finanţelor a cam adunat tot ce era în sistemul interbancar. Am spus aceste lucruri doar în câteva cuvinte. Sunt multe de spus despre acordul cu Fondul şi probabil vom găsi altă ocazie. Înţeleg că astăzi chiar şeful delegaţiei Fondului a făcut o prezentare a acordului. Altceva nu aş mai spune în momentul de faţă.

Departamentul de Comunicare Publică
25 Martie 2009

(sursa: http://www.presidency.ro)

Din câte ştiu eu, campania de vară se referă la recoltarea de orz, rapiţă, grâu... Nu ştiu cine îngroaşe plantele la vremea culesului. Dar eu mi-s amator, nu ditamai preşedintele. Ca să-l ajut pe domnul preşedinte să înţeleagă cum e treaba cu îngrăşămintele şi cu "campania de vară", am să postez aici cum e cu îngrăşămintele... în general.

Etape tehnologice de aplicare a îngrăşămintelor minerale

a) Fertilizarea de bază trebuie efectuată prin distribuţia uniformă a îngrăşămintelor pe suprafaţa solului şi încorporarea lor cu arătura. Cantităţile de îngrăşăminte aplicate, odată cu executarea arăturii, reprezintă 0-40% din doza optimă economică de azot şi 67-100% din doza de P2O5 şi K2O.
b) Fertilizarea în perioada de pregătire a semănatului. Îngrăşămintele pot fi aplicate concomitent cu erbicidarea preemergentă. Încorporarea lor se face cu grapa sau discuitorul. Cantităţile de îngrăşăminte aplicabile în această perioadă reprezintă 20-30% din doza optimă de azot şi 67-100% din doza optimă economică de P2O5 şi K2O, dacă aceste îngrăşăminte nu s-au aplicat la executarea arăturii.
c) Fertilizarea de pornire (starter) se execută concomitent cu semănatul în benzi, îngrăşământul introducându-se sub sămânţă sau lateral de rândul de sămânţă, la 5-6 cm. Cantităţile de îngrăşăminte aplicabile la fertilizarea de pornire reprezintă 20% din doza optimă economică de azot şi 20-35% din doza de P2O5.
Pe solurile deficitare în potasiu, fertilizarea de pornire reprezintă circa 30% din doza optimă economică de K2O. Pentru solurile cu reacţie slab acidă se foloseşte îngrăşământul complex 11:44:0 sau 12:52:0.
La fertilizarea de pornire se exclude ureea din cauza posibilităţilor de a vătăma tinerele plante în urma contactului cu amoniacul rezultat.
d) Aplicarea îngrăşămintelor în perioada de vegetaţie. Este vorba de fertilizarea fazială prin care se asigură plantelor doze de azot în perioada critică şi de consum maxim. La cerealele de toamnă se poate aplica fertilizarea cu azot la desprimăvărare, folosind mijloace terestre, când solul este încă îngheţat, sau avioane şi elicoptere, când solul este dezgheţat.
Cantitatea de azot aplicată cu acest prilej reprezintă 40-60% din doza optimă economică.
La culturile prăşitoare se pot aplica în cursul perioadei de vegetaţie 2-3 fertilizări ale solului, concomitent cu executarea lucrărilor mecanice de întreţinere sau cu apa de irigaţie prin aspersiune. La fiecare aplicare se foloseşte 15-20% din doza optimă de azot. Pentru a evita prelungirea perioadei de vegetaţie a plantelor, aplicarea îngrăşămintelor cu azot în timpul vegetaţiei nu trebuie să depăşească momentul de consum maxim, iar cantitatea totală de azot nu va depăşi 50% din doza optimă economică.
e) Fertilizarea de stimulare a plantelor se face cu soluţii de îngrăşăminte, concomitent cu lucrările obligate de erbicidare, combaterea bolilor sau dăunătorilor ori odată cu executarea lucrărilor de întreţinere.
La cerealele păioase se aplică azot sub formă de uree dizolvată în soluţia de erbicid sau în soluţia preparatelor de prevenire a bolilor foliare şi respectiv de combaterea ploşniţei. Pe lângă uree, se pot adăuga cantităţi corespunzătoare de microelemente şi de substanţe fiziologic active cu scopul intensificării metabolismului plantelor.
Concentraţia ureei în soluţia de pesticid se diferenţiază în raport cu planta de cultură şi temperatură a aerului. Astfel, la grâul şi orzul de toamnă aflate în faze de formare a paiului, concentraţia de uree admisă este de 8%, la temperatura de 15°C şi de 6% când temperatura este de 20°C. Alte culturi (porumb, floarea-soarelui, cartoful, soia, tomate şi altele) nu tolerează ureea pe frunze dacă se depăşeşte concentraţia de 2,5% în soluţie.

Îngrăşăminte complexe cu microelemente

Acest sortiment de îngrăşăminte se utilizează pe larg în ţări cu agricultură avansată. Acestea pe lângă azot, fosfor şi potasiu mai conţin şi microelemente (bor, cupru, mangan, molibden, zinc etc.). Unele îngrăşăminte complexe cu microelemente conţin mai multe elemente în diferite cantităţi şi sunt solubile (tabelul 1). Ele reprezintă un supliment nutritiv eficient, care totodată are rol de prevenire şi corectare a carenţelor în nutriţia plantelor şi pot fi solide sau lichide. Cele solide sunt sub formă de cristale sau granule de culori diferite.

Tabelul 1: Unele îngrăşăminte complexe cu microelemente şi conţinutul complex în macro- şi microelemente, %

Modul de aplicare

Doza recomandată la un tratament, în funcţie de producţia pognozată şi de necesarul de substanţe nutritive, la majoritatea este de 2,5 -5 kg/ha. La CROPMAX, este de 1,0-1,5 l/ha.

Concentraţie de aplicare: ­

Stropire foliară:
cu vermolrelul: (0,5 -1)%, adică (500-1000)grame la100 litri apă.
Cu MET şi aviaţia: se adaptează cantitatea de apă necesară amestecului în funcţie de capacitatea utilajelor folosite, cu respectarea dozei pentru un hectar.
Fertirigaţie (pentru sisteme de irigare prin picurare):
(0,1 -0,2)%, adică (100-200)grame la 100 litri apă.
* Stropirea foliară la flori şi plante ornamentale:
(0,2 -0,3)%, adică (200-300)grame la100 litri apă.

Nota: Îngrăşămintele complexe cu microelemente se pot aplica odată cu erbicidele sau cu tratamentele de combatere a bolilor şi dăunătorilor, de asemenea ele se pot aplica cu îngrăşămintele cu azot (sub forma de uree sau îngrăşăminte lichide)

Îngrăşămintele complexe foliare nu sunt compatibile la aplicarea împreună cu zemurile bordoleze şi burgunda (pe baza de săruri bazice de cupru), şi nici cu polisulfurile de calciu şi bariu, în prezenţa cărora microelementele din îngrăşămintele foliare precipită, sub formă de sulfuri, iar valoarea fertilizantă se reduce mult.

În cazul amestecului dintre îngrăşăminte şi pesticide se va avea în vedere că îngrăşămintele dizolvate (lichide) să se adauge peste soluţia de pesticide (erbicide) şi nu invers.

Concluzii

Agricultura viitorului trebuie să fie nu numai durabilă, ci performantă, aceasta realizându-se prin aplicarea corectă a tuturor verigilor tehnologice specifice culturilor agricole din diferitele zone ecologice ale republicii. În cadrul acestor verigi, îngrăşămintele de orice natură, trebuie să ocupe un loc prioritar în menţinerea şi sporirea fertilităţii solurilor.

(sursa: http://www.eco.md)

Recomandările sunt de la fraţii noştrii de peste Prut, pe terenul Institutului de Agronomie din Bucureşti cineva a considerat că trebuie să facă locuinţe, probabil ca să uşureze efortul agriculturilor de a-şi mai bate capul cu acţiunea de a ameliora şi alte probleme din alea genetice...

25 March 2009

Discursul Primului ministru britanic Gordon Brown la Parlamentul European


Pregătirea summit-ului G20
Londra, 2 aprilie2009
(Şedinţe plenare)
Instituţii - 24-03-2009 - 18:49

Europei trebuie să îi revină un rol de lider în găsirea soluţiilor la criza globală în cadrul viitorului summit G20 - acesta a fost mesajul principal al premierului britanic Gordon Brown în plenul Parlamentului European. Şeful de guvern a primit un călduros bun venit din partea majorităţii grupurilor politice. Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, în discursul introductiv a declarat că reuniunea G20 din 2 aprilie, de la Londra oferă o oportunitate vitală pentru liderii lumii industrializate şi celor din ţările emergente de a conlucra la crearea unei agende comune necesare pentru stabilitatea economică.

Ca preşedinte al G20, Gordon Brown a dovedit a fi un lider activ pe scena internaţională, într-o perioadă dificilă. "Viteza cu care el a contribuit la dezvoltarea G20, ca un instrument nou pentru guvernanţa economică, este încurajatoare şi în acelaşi timp impresionantă."

"Din totdeauna am crezut că Marea Britanie trebuie să joace rolul unui actor important în cadrul Uniunii Europene. Noi salutăm determinarea dumneavoastră de a asuma acest rol", a conchis preşedintele Parlamentului European.

Dezbaterea parlamentară
Prim-ministrul Regatului Unit, Gordon Brown a declarat că Europa deţine un loc special în lume pentru a răspunde noilor provocări ale globalizării tocmai datorită realizărilor obţinute de Uniune în ultimii 60 de ani: cea mai mare piaţă unică, care include peste 500 de milioane de oameni, o cooperare economică de succes unică pe mapamond, cel mai complex cadru de protecţie a mediului precum şi cel mai amplu program de dezvoltare.

Experienţa Uniuni Europene demonstrează valorile comune ale acestui continent: libertate, progres economic şi justiţie socială. "Lecţia pe care am învăţat-o este că pieţele pot fi libere dar nu lipsite de valori."

Referindu-se la statele membre din Europa de Est, el a declarat următoarele: "Nu ne vom depărta de voi în aceste vremuri grele, dar vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a fi de partea voastră."

El a pledat pentru un Fond Monetar Internaţional (FMI) reformat, care să dispună de resurse de cel puţin 500 miliarde euro, ceea ce reprezintă dublul faţă de cât dispune la momentul actual, pentru a putea sprijini ţările care înregistrează o lipsă de capital şi pentru a oferi asistenţă la restructurarea capacitatea instituţiilor bancare din aceste ţări. "Avem nevoie de un FMI care nu doar reacţionează la crize, ci le şi previne", a declarat Gordon Brown.

O altă măsură menţionată de premierul britanic se referă la desfiinţarea paradisurilor fiscale offshore, precum şi la combaterea sărăciei la nivel mondial, având în vedere că 500 000 de copii mor din cauza actualei crize economice.

Potrivit premierului britanic, în anii recenţi nu a existat un mai mare angajament politic pe ambele părţi ale Atlanticului pentru o cooperare în domenii precum "stabilitate financiară, schimbări climatice, securitate şi dezvoltare - o cooperare care va fi în beneficiul nostru şi al întregii lumi."

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi-a exprimat încrederea în succesul viitoarei reuniuni G20, reamintind că iniţiativa unui răspuns global la criza economică a venit din partea Europei, Uniunii revenindu-i o responsabilitate specială în cadrul summit-ului G20.

Stimularea economiei şi reglementarea actorilor financiari de pe piaţă ar trebui să fie rezultatul summit-ului de la Londra. "Trebuie să refuzăm orice formă de naţionalism economic şi protecţionism şi să reafirmăm angajamentul nostru pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului", a mai adăugat J. M. Barroso.

Reprezentanţii grupurilor politice

Joseph Daul (PPE-DE, Franţa) a subliniat că Europa va fi puternică doar dacă va vorbi cu o singură voce la summitul G20.

După cum au arătat deciziile guvernelor din anii 80, protecţionismul nu reprezintă soluţia la criza actuală. Potrivit unora, criza actuală ar fi rezultatul globalizării şi al economiei de piaţă, care, de fapt, a contribuit în ultimii 40 ani la creşterea cu 40% a venitului şi la o creştere economică anuală medie de 2%.

Prioritatea absolută rămâne redresarea economică şi restabilirea încrederii cetăţenilor europeni, precum şi stabilirea unei noi arhitecturi financiare. El a recomandat liderului britanic să evite utilizarea unor sloganuri de tip "locuri de muncă britanice pentru britanici", ceea ce ar fi în contradicţie cu spiritul european.

Martin Schulz (PSE, Germania) a apreciat discursul premierul britanic şi vorbind în numele mişcării socialiste, a declarat că socialiştii europeni susţin în totalitate cele menţionate de şeful de guvern britanic.

El a atras atenţia asupra diferenţei existente dintre protecţionism şi protecţia socială, cu referire la cele declarate de antevorbitorul său.

În opinia lui Martin Schulz, prezenţa premierului britanic la Parlamentul European arată faptul că acest forum al popoarelor europene este locul în care trebuie să se prezinte perspectivele politicelor viitoare.

El şi-a exprimat speranţa că se va asista la o nouă eră a relaţiilor dintre SUA şi Europa, relaţie bazată de solidaritate. În final, deputatul european a subliniat că sacrificarea politicii de mediu în detrimentul politicii economice ar fi o greşeală fundamentală.

Graham Waston (ALDE, Regatul Unit) a declarat: "Aţi prevăzut o agendă importantă pentru G20, de la combaterea sărăciei în lume până la dezarmare nucleară şi pace în Orientul Mijlociu. Vă doresc succes!".

"Avem nevoie de o economie nouă şi durabilă, ca parte a unui contract social global. Epoca banilor obţinuţi uşor a trecut. Pentru o creştere în viitor, viaţa de zi cu zi nu trebuie să fie egală cu sacrificiul." Dar pentru a realiza aceste lucruri în Europa, e nevoie de consens deplin şi de participarea Marii Britanii, a mai spus deputatul britanic.

El şi-a exprimat dorinţa ca Marea Britanie să fie un partener pozitiv în acest proiect, adăugând că speră ca moneda unică să iasă întărită din această criză. Domnul Watson s-a adresat premierului englez, întrebând dacă acesta va încerca să aducă ţara sa în zona euro în perioada de după recesiune, deoarece Marea Britanie nu ar trebui să stea în spatele zidului, ci să se alăture celorlalte state, care se confruntă acum cu probleme.

Brian Crowley (UEN, Irlanda) l-a apreciat pe premierul britanic pentru prezentarea unui proiect ce poate fi o punte de legătură între Europa şi America. Cu toate acestea, deputatul a insistat asupra succesului din ultimii ani, care nu trebuie uitat acum din cauza crizei financiare. El a pledat în favoarea unui plan financiar bazat pe succesele din trecut şi care să garanteze, în primul rând, lucruri mai bune pentru cetăţeni, nu pentru piaţă.

Monica Frassoni (Grupul Verzilor, Italia) a cerut primului-ministru Brown aderarea Marii Britanii la zona euro şi terminarea "opt-out"-urilor de care beneficiază această ţară. Eurodeputata a solicitat de asemenea ca fondurile speculative să fie mai degrabă eliminate, decât reglementate şi să se prevadă micşorarea veniturilor celor care fac speculaţii. Ea a cerut Marii Britanii să adopte acţiuni mai hotărâte în domeniul mediului înconjurător, ţinând cont de faptul că numai 7% din investiţii sunt destinate investiţiilor nepoluante.

Vorbind despre viitorul summit de la Copenhaga, doamna Frassoni a declarat că, fără angajamente financiare serioase, acesta este condamnat la eşec.

Francis Wurtz (GUE/NGL, Franţa) a solicitat "mai multă umilinţă" din partea liderilor politici cu privire la criza economică, referindu-se la preşedintele băncii Morgan Stanley, potrivit căruia există o vină colectivă (a instituţiilor financiare, a politicienilor, a agenţiilor de rating a băncilor centrale etc.) în ceea ce priveşte actuala criză. În opinia europarlamentarului, oamenii ar trebui să se afle pe primul loc, pe care el consideră că îi reprezintă.

Nigel Farage (IND/DEM, Regatul Unit) i-a reproşat premierul britanic că nu a iniţiat un referendum cu privire la ratificarea Tratatului de la Lisabona. El a declarat că o majoritate clară a cetăţenilor doresc să aibă o relaţie de prietenie şi comerţ liber cu UE, dar nu să fie membri ai unei uniuni politice. În opinia sa, cetăţenii Europei trebuie sa aibă posibilitatea de a decide asupra propriilor destine şi nu parlamentele sunt responsabile pentru astfel de decizii.

(sursa: http://www.europarl.europa.eu)

După cum ne-a obişnuit, doamna parlamentar european Corina Creţu ne oferă şi o interpretare a acestui gest politic.

martie 24, 2009 by corinacretu

Astazi, la Strasbourg, in plenul Parlamentului European a avut loc o dezbatere foarte interesanta, cu participarea primului ministru al Marii Britanii, Gordon Brown, si a presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Discutia pe tema crizei economice precede summitul G20 de la Londra, din 2 aprilie, care va fi prezidat de seful guvernului britanic.

gordon-brown

A fost o dezbatere animata si este evident ca realitatea dura isi pune amprenta asupra discursului politic. Aceasta criza face intre angajatii europeni, luna de luna, sute de mii de victime care isi pierd locurile de munca si creeaza o neliniste tot mai mare in randul cetatenilor si responsabililor politici, pe masura ce efectele recesiunii se resimt.

Dincolo de tonul radical al dezbaterii, am retinut, ca idee principala a discursului premierului laburist Gordon Brown, nevoia de reglementare a pietelor. Aceasta necesitate a fost subliniata, ulterior, si de presedintele Barroso, care a insistat asupra importantei impunerii unor reguli pentru o functionare corecta a pietelor menita sa recladeasca increderea in ele, si de liderul Grupului Parlamentar al Socialistilor Europeni, Martin Schultz, care a scos in evidenta falimentul liberalismului nereglementat si a atras atentia asupra finalului epocii in care a dominat lacomia individuala. Solidaritatea intre statele membre si combaterea saraciei au fost, de asemenea, idei de baza din discursul primului ministru britanic. Cuvintele sale - “Nu putem intoarce spatele celor mai saraci dintre noi” - sunt revelatoare in acest sens. Gordon Brown a criticat faptul ca globalizarea a traversat nu doar granitele nationale, ci si pe cele morale: lectia pe care am invatat-o este ca pietele pot fi libere, dar nu lipsite de valori, spunea premierul britanic.

Din planul pe care Marea Britanie il va propune G20 se evidentiaza desfiintarea paradisurilor fiscale, cooperarea UE-SUA si reformarea sistemului financiar international, in special a FMI, care trebuie sa devina capabil sa si previna crizele, nu doar sa reactioneze la ele si care sa dispuna de resurse de minim 500 miliarde euro - dublu fata de prezent - pentru a sprijini tarile care inregistreaza lipsa de capital si pentru a oferi asistenta la restructurarea capacitatilor bancare.

Mi s-a parut incurajator, de asemenea, faptul ca Jose Manuel Barroso a accentuat ca UE nu va abdica de la urmarirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului si ca eforturile Comisiei Europene de coordonare a actiunilor anti-criza ale statelor membre vor viza inclusiv evitarea nationalismului si protectionismului care par sa tenteze unele guverne. In ceea ce priveste pastrarea locurilor de munca - problema cea mai dureroasa a momentului - presedintele Barroso a anuntat ca in 7 mai va fi organizat un summit european pe aceasta tema.

Dezbaterile din Parlamentul European pe tema crizei economice continua maine o data cu prezentarea concluziilor Consiliului European de saptamana trecuta.

(sursa: http://corinacretu.wordpress.com/)

Preşedintele comunicând cu procurorii şi armata


COMUNICAT DE PRESĂ
(24 martie 2009)

REF: Alocuţiunea preşedintelui României, Traian Băsescu, la deschiderea celei de-a treia ediţii a Summit-ului Mondial al Procurorilor Generali şi Procurorilor Şefi

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat marţi, 24 martie a.c., la deschiderea celei de-a treia ediţii a Summit-ului Mondial al Procurorilor Generali şi Procurorilor Şefi, care se desfăşoară la Bucureşti.

Vă transmitem alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:

„Doamnă Procuror General,
Domnule Prim-ministru,
Domnule Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Procurorilor,
Domnule Director,
Doamnelor şi domnilor procurori generali şi procurori şefi,
Distinsă audienţă,

Am plăcerea să salut toate cele peste 100 de delegaţii ale statelor participante la acest Summit şi în acelaşi timp ţin să mulţumesc organizatorilor pentru invitaţia pe care mi-au adresat-o de a participa la deschiderea celei de-a treia ediţii a Summit-ului Mondial al Procurorilor Generali şi Procurorilor Şefi, ocazie cu care doresc să vă urez tuturor bun venit în România!

Ţinând cont de tema generală a Summit-ului ce are ca titlu „Procurorul General – pilon al sistemului contemporan de justiţie penală” - doresc să vă supun atenţiei câteva aspecte relevante în legătură cu activitatea dumneavoastră.

Desigur, observaţiile mele sunt cele care vin dinspre politic înspre procurorul general şi procurorul şef.

Aşa cum aţi stabilit încă de la primul Summit Mondial al Procurorilor Generali desfăşurat în Guatemala în anul 2004, o cooperare directă între ministerele publice este esenţială pentru realizarea în timp util, atât a schimbului de informaţii, cât şi a celorlalte proceduri penale.

În contextul unei lumi globalizate, schimbul de informaţii şi cooperarea statelor este esenţială pentru combaterea fenomenelor infracţionale. Aceste fenomene infracţionale reprezintă deopotrivă, atât o realitate umană, cât şi una socială. În momentul de faţă, există o preocupare evidentă a statelor lumii legată de fenomenul criminalităţii, de combaterea ori de limitare a sa, motiv pentru care apreciez acest demers al dumneavoastră de a vă întâlni în cadrul unui Summit, animaţi fiind de dorinţa de a identifica cele mai eficiente mijloace de cooperare în lupta împotriva infracţionalităţii.

Cunoaşterea acestui fenomen sub diversele sale aspecte – amploare, formare, localizare, evoluţie – este de maximă importanţă pentru orice stat de drept. Însă, pe lângă studierea fenomenului criminal, găsirea unor soluţii practice de limitare sau de prevenire a infracţionalităţii reprezintă o temă aflată mereu în atenţia specialiştilor în domeniu, iar un rol important îl are procurorul în virtutea atribuţiilor sale de apărător al valorilor sociale.

Misiunea procurorului în societate este esenţială deoarece reprezintă principala autoritate responsabilă de punerea în aplicare a legii, astfel încât să fie respectate atât drepturile individuale, cât şi interesul general. În acest context, apare ca necesară realizarea eficientizării activităţii şi îmbunătăţirea capacităţii administrative şi operaţionale, obiective care nu pot fi realizate decât printr-o continuă perfecţionare profesională a procurorilor şi mai ales printr-o specializare realizată în paralel cu activitatea de documentare.

Formarea profesională continuă a procurorilor este nu numai un drept, ci şi o obligaţie. Procurorii trebuie să fie pregătiţi să facă faţă problemelor actuale determinate de caracteristicile şi evoluţia infracţionalităţii, atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Este îndeobşte cunoscut faptul că procurorului îi revine sarcina dificilă de realizare a atribuţiilor sale cu mijloace, metode şi fonduri puse la dispoziţie de către stat. De multe ori, activitatea complexă de depistare a criminalităţii este îngreunată de accesul la tehnologia avansată a celor implicaţi în combaterea faptelor ce intră sub incidenţa legii penale, de globalizare, care permite transferul rapid de fonduri şi de persoane, precum şi de lipsa de personal specializat din instituţiile competente.

În aceste condiţii, statul este cel care trebuie să creeze cadrul instituţional şi organizaţional adecvat desfăşurării în bune condiţii a atribuţiilor profesionale a procurorilor, iar procurorul este responsabil de buna organizare a activităţii sale pentru realizarea eficientizării demersului juridic, transparenţa actului de justiţie şi creşterea încrederii populaţiei în sistemul judiciar. Necesitatea asigurării independenţei investigative a procurorilor reprezintă de asemenea, o condiţie esenţială în realizarea justiţiei penale având în vedere că funcţiile procurorului trebuie îndeplinite pentru aplicarea legii în beneficiul societăţii şi în interes public.

Rolul Ministerului Public în cadrul autorităţii judecătoreşti este unul esenţial, definitoriu şi necesar funcţionării în condiţii optime a sistemului judiciar. Componentă a mecanismului justiţiei statale, activitatea procurorilor alături de cea a judecătorilor contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, magistraţii fiind responsabili de protejarea drepturilor persoanelor, garantarea respectării legii şi apărarea interesului public.

Doamnelor şi domnilor,

Funcţia de procuror general sau de procuror şef implică şi atingerea unor obiective manageriale generale ce ţin de planificarea şi organizarea direcţiilor de acţiune, de alocarea resurselor materiale şi umane necesare, de stabilirea procedurilor de evaluare a sarcinilor şi de monitorizarea activităţii. Leadership-ul, respectiv adaptabilitatea în relaţiile cu subordonaţii, în vederea realizării sarcinilor, precum şi adoptarea şi asumarea deciziilor, sunt şi ele definitorii în activitatea dumneavoastră ca procurori generali sau procurori şefi. De asemenea, procurorul cu atribuţii de conducere nu trebuie doar să colecteze informaţii, ci şi să le difuzeze către celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu şi să colaboreze cu acestea.

Când vorbim de rolul procurorului la nivel internaţional, putem spune că nu există graniţe. Încă din 1990, Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a adoptat la Congresul al VII-lea al ONU destinat prevenirii criminalităţii şi tratamentului infractorilor „Liniile Directoare privind rolul Procurorilor” pentru a ajuta statele să promoveze eficacitatea, imparţialitatea şi echitatea procurorilor în cauzele penale.

Astăzi, ameninţările globale ne îndeamnă să luăm o poziţie comună, indiferent de sistemele de drept existente în fiecare stat. Structurile penale şi funcţionarea eficientă a acestora sunt esenţiale în stoparea fenomenului criminal.

Piaţa liberă, libertatea de mişcare a persoanelor, a capitalurilor şi a serviciilor au condus, incontestabil, la îmbunătăţirea vieţii, însă au şi oferit organizaţiilor criminale posibilitatea descoperirii de noi forme şi proceduri pentru eludarea legii. În aceste condiţii, se impune ca toate instituţiile implicate în procesul de prevenire a formelor infracţionale să fie în măsură să îşi adapteze rapid mijloacele şi metodele de reacţie.

Adoptarea unei politici de combatere a criminalităţii la nivel internaţional prin care să se contracareze fenomenul infracţional apare ca necesară. Singure, politicile naţionale nu mai sunt adecvate pentru provocările la nivel global fiind nevoie de noi abordări, inclusiv prin întâlniri de lucru multilaterale, cu discuţii directe între procurorii din diferite state pentru găsirea unor soluţii viabile problemelor de actualitate.

Dezvoltarea parteneriatelor între organismele statale cu responsabilităţi în domeniu nu poate să conducă decât la întărirea capacităţii instituţionale prin găsirea celor mai bune soluţii.

Intensificarea cooperării internaţionale în materie penală este benefică pentru îmbunătăţirea activităţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea infracţionalităţii internaţionale.

Personal, sunt adeptul schimbului de experienţă între procurori şi ţin să amintesc că şi la nivelul Consiliului Europei, în Recomandarea Comitetului de miniştri nr. 19/2000 privind rolul procurorului în sistemul judiciar penal se reţine faptul că trebuie să fie făcute eforturi în diferite direcţii pentru a favoriza contacte directe între ministerele publice în cadrul cooperării internaţionale şi, mai ales pentru: difuzarea documentelor; stabilirea de contacte personale şi periodice între procurorii din diferite ţări, mai ales organizarea de întâlniri regulate între procurorii generali; organizarea de seminarii de lucru cu alte state, în chestiunile de ajutor reciproc, cât şi asupra chestiunilor comune de criminalitate sau dezvoltarea comunicărilor pe cale electronică.

Ajutorul reciproc în materie penală se poate realiza numai prin stabilirea unor standarde minime privind legislaţia la nivel internaţional, urmate progresiv de o uniformizare a statutelor şi procedurilor obişnuite şi de o accelerare a aplicării lor.

Adoptarea unor proceduri comune în materie penală trebuie să fie dublată de acţiuni concrete pentru atingerea obiectivelor, iar aceste obiective trebuie să aibă ca finalitate lupta împotriva fenomenului infracţional.

Continuarea eforturilor în sprijinirea şi promovarea cooperării internaţionale pe linie penală reprezintă o cerinţă esenţială în lupta cu fenomenul infracţional, indiferent de statul la care ne raportăm.

În încheiere, îmi exprim speranţa că dezbaterile care vor urma în cadrul reuniunii dumneavoastră, vor conduce la identificarea unor soluţii cu privire la problemele de interes comun în domeniul justiţiei penale şi vor contribui la îmbunătăţirea activităţii procurorilor din întreaga lume, deoarece societatea aşteaptă din partea dumneavoastră, a procurorilor, garantarea respectării drepturilor fiecărei persoane.

Mulţumesc încă o dată organizatorilor, permiteţi-mi să vă adresez cele mai respectuoase salutări şi să vă urez succes!

Vă mulţumesc mult.”

Departamentul de Comunicare Publică
24 Martie 2009


COMUNICAT DE PRESĂ
(24 martie 2009)

REF: Participarea preşedintelui României la prezentarea Analizei activităţii desfăşurate de Ministerul Apărării Naţionale în anul 2008

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat marţi, 24 martie a.c., la sediul Ministerului Apărării Naţionale, la prezentarea Analizei activităţii desfăşurate de Ministerul Apărării Naţionale în anul 2008.

Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:

„Domnule ministru,
Domnule şef al Statului Major General,
Domnilor generali, ofiţeri, subofiţeri,
Domnilor membri ai Parlamentului României,

Ca în fiecare an, bilanţul MApN încearcă a fi o oglindă, o oglindă a armatei în care se priveşte către înapoi şi, în acelaşi timp, o oglindă în care să se vadă înainte. Privind la realităţile de astăzi constatăm că suntem la cinci ani de când armata României a fost invitată să devină armată NATO. Cu certitudine armata a progresat, poate nu cu viteza cu care am fi dorit, datorită lipsei de resurse, dar şi datorită unui management defectuos al resurselor, pentru că au fost suficienţi ani în care banii de investiţii au fost returnaţi la bugetul de stat. Indiscutabil, armata României a rămas ceea ce s-a angajat să fie de la bun început, o armată de nădejde în interiorul NATO, iar misiunile la care participă, fie în cadrul unor misiuni NATO, fie în cadrul unor alianţe internaţionale sub mandat ONU sunt cele care probează acest lucru în afară de orice discuţie. Participările în Balcani, în Irak, în Afganistan sunt participări care arată în primul rând capacitatea armatei române de a fi un bun partener şi, mai ales, un partener de nădejde, un partener pe care aliaţii se pot bizui. Principala misiune a anilor următori este în Afganistan.

România şi-a respectat angajamentele de la Summit-ul NATO de la Bucureşti şi, în momentul de faţă, are efectivele dublate în Afganistan. În acelaşi timp, în Irak este o misiune care a început să dea roade. Irakul se îndreaptă către o perioadă de linişte, care ne va permite, sper eu, cât de curând şi în deplin consens cu aliaţii, să spunem că ne-am încheiat misiunea.
În ceea ce priveşte finanţarea armatei, aici vreau să o spun în faţa dumneavoastră, ca să nu mai existe subiecte de discuţie: România are angajamentul de a aloca 2,38 la sută din bugetul de stat. Nu au fost alocaţi prin bugetul de stat, dar legea, Ordonanţa 111 din 2007, dă posibilitatea ca înzestrarea să se facă în afara bugetului, din credite atrase. Pentru că aici se află toată comanda armatei, vreau să ştiţi că vă cer să utilizaţi facilităţile din Ordonanţa 111/2007 şi să declanşaţi măcar unul din cele şapte programe strategice ale armatei. Aveţi legea de partea dumneavoastră, aveţi susţinerea Parlamentului şi a Guvernului să o faceţi. Deci, aş vrea ca în următorul CSAT, Statul Major General, Ministerul Apărării să decidă care din programele strategice se declanşează în afara bugetului alocat, dar în baza Ordonanţei 111/2007.

Programele strategice sunt vitale pentru modernizarea armatei şi consolidarea capacităţii ei de a-şi îndeplini misiunile în teritoriul naţional şi, alături de aliaţi, în afara teritoriului naţional. Repet şi vă solicit utilizarea facilităţilor create pentru armată, destinată înzestrării prin Ordonanţa 111/2007. În ceea ce priveşte deficitul de cadre la nivel de execuţie, de trupă, aş face menţiunea că este un moment bun să selectaţi militari. Situaţia economică va face ca destui tineri să se îndrepte către cariera de militar profesionist. Am rugămintea ca responsabilii de resurse umane să dea atenţie deosebită acestui moment. Probabil, pentru mulţi tineri, armata va fi o soluţie. Extrem de important este, însă, procesul de selectare. Dacă până acum existau oarecare dificultăţi în a avea o plajă largă de selecţie, în momentul de faţă, puteţi selecta tineri de foarte bună calitate, datorită solicitărilor de angajare. Am convingerea că în perioada următoare veţi avea posibilitatea unei bune selecţii şi spun acest lucru, pentru că, dincolo de banii asiguraţi, dincolo de haina militară, dincolo de echipamente, dincolo de salarii, armata este un standard uman - este cea mai mare avere a armatei. Dincolo de avioane sau rachete sau tancuri sau maşini de luptă de orice fel, cea mai mare valoare a armatei este calitatea umană. Am convingerea că armata română are acest nucleu, iar alături de acest nucleu, trebuie atraşi tineri, care să se potrivească spiritului, mentalităţii, demnităţii armatei.

Procesul de selecţie al noilor militari profesionişti trebuie să aibă în vedere în mod obligatoriu acest lucru: faptul că cea mai mare avere a armatei române este calitatea umană. Şi spun acest lucru deplin conştient de incidentele care au apărut în ultima vreme şi care au permis campanii îndreptăţite, aş spune, dar ele trebuie puse în dreptul celor care au probleme şi legate de dispariţia de armament, şi legate de cazuri de spionaj, şi legate de diplomele universitare, în măsura în care este adevărat, dar nu trebuie aşezate deasupra armatei române, ci pe oameni, care nu au avut şi nu au acţionat în spiritul militarului român. Plecând de la această realitate, a imperativului calităţii militarului - şi eu sunt convins că militarii români au această valoare umană, care să justifice uniforma militară - aş face un pas puţin mai departe şi v-aş ruga să priviţi cu multă atenţie la sistemul de educaţie din armată. El ar trebui să revină la o oarecare severitate, specifică armatei. Nici măcar sistemul de educaţie al armatei nu poate fi relaxat şi echivalentul unui sistem civil.

De aceea, aş face apel astăzi, la bilanţ, în pregătirea începerii următorului an universitar, următorului an şcolar, să îndreptaţi o privire atentă către sistemul de educaţie al armatei pe toate palierele lui: licee, sistem de învăţământ superior. Poate că şi aici ar trebui să accelerăm procesele de modernizare, dar să avem grijă să nu relaxăm modul de viaţă într-o instituţie militară. Nu este o certitudine, dar vă împărtăşesc un gând, că parcă s-a relaxat puţin cam mult sistemul de educaţie al armatei române şi va trebui să revină la o anume rigoare şi, mai ales, la disciplină. Tinerii care optează pentru cariera militară, trebuie să ştie că au o carieră în care disciplina este una din virtuţile apreciate. Nu în ultimul rând, la moment de bilanţ, mi-aş permite o sugestie, deşi ştiu că o aveţi în atenţie - nu numai că mi-ar plăcea, dar ar fi şi necesar să văd armata română într-un program de aplicaţii pe toate categoriile de unităţi, subunităţi, mari unităţi, nivel de armată, în aplicaţii frecvente. Rostul armatei este să fie pregătită la cel mai înalt nivel. Am rugămintea ca în planificarea pentru anul 2009, plecând şi de la realitatea că avem stocuri de muniţie destul de mari, planificaţi aplicaţii la limita maximă pe care v-o permite bugetul. Este un mod de consolidare şi a prestigiului, dar şi a pregătirii profesionale şi îndemnul meu către dumneavoastră este să priviţi la acest aspect.

Nu în ultimul rând, înainte de a încheia, aş vrea să vă felicit, aş vrea să vă felicit pentru modul cum v-aţi îndeplinit misiunile în teritoriul naţional şi misiunile din afara teritoriului, aş vrea să vă asigur că modul cum armata română se comportă este apreciat nu numai în ţară - şi vedeţi că armata este a doua instituţie ca şi credibilitate, dar şi în structurile militare din care România face parte - şi vreau să vă spun că ori de câte ori vine vorba de modul cum militarii români şi-au îndeplinit misiunile, îmi face plăcere să primesc mulţumirile omologilor sau ale celor implicaţi în supravegherea sau în participarea la acţiuni la care armata română participă. Vă pot spune că este un nivel ridicat de încredere în angajamentul armatei române de a-şi îndeplini misiunile la cel mai înalt nivel şi de a fi bun partener, iar acest lucru nu arată numai pregătirea profesională a militarilor români aflaţi în misiuni afară, dar arată şi ceea ce vă spuneam mai înainte - calitatea umană a militarilor români. Închei, revenind la un lucru care este extrem de important pentru 2009: angajaţi programele strategice, măcar unul sau două din ele, în baza Ordonanţei 111/2007. Este soluţia pe care guvernul anterior, dar şi acesta au găsit-o pentru ca, în situaţia unui buget nesatisfăcător, armata să reuşească să-şi realizeze programele de înzestrare şi, implicit, capacitatea de luptă să fie crescută.

Vă asigur, încă o dată, că din punctul meu de vedere, armata are tot respectul care i se cuvine şi pe care îl merită. Vă asigur că rămân un susţinător al ideii ca promovările să se îndrepte cât mai rapid către acei ofiţeri care şi-au făcut cu înalt profesionalism misiunea în teatrele de operaţii şi, în acelaşi timp, vă asigur că sunt un suporter al debirocratizării armatei. Armata trebuie să nu fie o copie a sistemului administrativ, dimpotrivă, trebuie să fie etalonul la care priveşte administraţia din România din punctul de vedere al eficienţei administrative. Vă asigur, încă o dată, că la nivel politic aveţi tot sprijinul meu. Vă asigur că sunt alături de dumneavoastră. Încă o dată vă mulţumesc pentru performanţele armatei în condiţii de dificultate şi un gând se îndreaptă acum şi către militarii care se află în teatrele de operaţii şi către cei căzuţi la datorie. Vă mulţumesc mult!”

Departamentul de Comunicare Publică
24 Martie 2009

(sursa: http://www.presidency.ro)

24 March 2009

Ce vrăji a mai făcut Guvernul meu


Participarea primului-ministru Emil Boc la Summit-ul Mondial al procurorilor generali şi procurorilor şefi
Alocuţiunea primului-ministru Emil Boc la Summit-ul Mondial al procurorilor generali şi procurorilor şefi





Doamnelor şi Domnilor,

Vă rog să-mi permiteţi ca în numele Guvernului României să vă urez bun venit în ţara noastră şi să vă urez succes la lucrările acestui important eveniment mondial. România este onorată să găzduiască acest Summit al Procurorilor Generali.
În scurta mea intervenţie, aş vrea să mă refer la modul în care instituţia Guvernului vede locul şi rolul instituţiei Procurorului General, al procurorilor în special, în consolidarea democraţiei şi a statului de drept.
Montesquieu spunea, într-o formulă celebră, că oricine deţine puterea are tendinţa de a abuza de ea şi merge până acolo unde întâlneşte limite. Limitele, pe care le-a stabilit tot Montesquieu împotriva abuzului de putere, au fost şi sunt limitele instituţionale. Şi este cunoscută în acest sens celebra formulă a separaţiei puterilor în stat, ce aparţine lui Montesquieu. Separaţia puterilor în stat înseamnă, pe de o parte, un echilibru şi un control reciproc între Executiv şi Legislativ, dar independenţa puterii judecătoreşti, pe de altă parte. Cele două componente asigură sănătatea statului de drept.
Există multiple teorii care asimilează instituţia Procurorului General fie puterii judecătoreşti, fie puterii executive. Eu cred că instituţia Procurorului General aparţine sistemului puterii judiciare, cel puţin pentru un argument: caracterul independent şi imparţial al anchetei judiciare. Această anchetă judiciară trebuie să fie sub coordonatele independenţei şi imparţialităţii.
Procurorul are decizia suverană în a decide începerea sau neînceperea urmăririi penale. Urmărirea penală înseamnă un fapt extrem de important atât pentru individ, cât şi pentru societate. Ştim foarte bine că începerea urmăririi penale are consecinţe în planul vieţii individuale a oricărui cetăţean. Dar, de asemenea, statul trebuie să aibă la dispoziţie mijloace pentru a se putea apăra de cei care nu respectă legea.
În acest context, misiunea dvs. este extrem de importantă în consolidarea statului de drept şi a unei democraţii prin câştigarea încrederii publice că ancheta judiciară este independentă şi imparţială. Ştiu cât de dificilă este munca dvs. Ştiu la ce presiuni trebuie să faceţi faţă, nu numai asupra dvs., într-un stat de drept, dar în special poate asupra dvs. să exercită un cumul de presiuni. Şi le-aş enumera foarte pe scurt: presiuni politice, mediatice, populare, tentaţia corupţiei şi poate, nu de multe ori, sau, poate, sper eu, de foarte puţine ori, chiar ameninţări fizice. Este un complex de ameninţări care sunt cu dvs. şi alături de dvs. şi cu atât mai importantă este munca pe care o desfăşuraţi.
În privinţa presiunilor politice, este clar că există tentaţia politicianului de a utiliza telefonul. Sfatul meu este ca indiferent cât de tentant ar fi telefonul pentru politician, să nu răspundeţi la apelurile politice ale acestora. Este o garanţie a încrederii publice şi a consolidării statului de drept şi a democraţiei.
Închei această prezentare subliniind încă o dată importanţa pe care încrederea publică în caracterul independent şi imparţial al anchetelor judiciare desfăşurate de procurori reprezintă una din condiţiile fundamentale ale consolidării unei democraţii, ale consolidării statului de drept.
Ştiu, de asemenea, că trăim într-o lume a globalizării. Din nefericire, şi infracţionalitatea are caracter global.
De aceea, lupta împotriva infracţionalităţii nu poate fi decât una transfrontalieră şi prin cooperarea instituţiilor abilitate ale statelor.
De aceea, subliniez, şi voi susţine, şi în calitate de prim-ministru, orice efort al Parchetului General din România pentru cooperarea internaţională în vederea câştigării bătăliei cu infracţionalitatea globală.
Vă urez succes şi vă asigur de întreg sprijinul Guvernului României.
Vă mulţumesc.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 24.03.2009
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d78a6_0020000711462_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d88c9_0020000711463_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46dd530_0020000711461_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d6d32_0020000711464_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d20ae_0020000711465_00_600.jpg


Participarea primului-ministru Emil Boc la conferinţa "Agenda de business a României pe 2009"
Declaraţii susţinute de Primul-ministru Emil Boc la conferinţa „Agenda de business a României pe 2009: Cum susţinem creşterea economică?”



Bună ziua tuturor, bine v-am găsit şi mulţumesc pentru invitaţie. O să fiu foarte scurt în prezentarea mea urmând ca după aceea să răspundem la întrebările dumneavoastră, împreună cu colegul meu, domnul ministru al Finanţelor Gheorghe Pogea.
Criza economică şi consecinţele ei asupra economiei româneşti nu pot fi evitate şi ştim acest lucru. Ceea ce putem face în acest moment noi, guvernanţii, este pe de o parte, să limităm efectele negative ale crizei în România şi, în al doilea rând, să pregătim terenul pentru relansarea economică a României. Acestea sunt cele două provocări pe care le avem. Trebuie să ştie toţi românii că ceea ce se întâmplă în lume sub aspectul crizei economice nu ne ocoleşte nici pe noi, adică suntem parte a acestei crize economice mondiale, cu intensităţi şi consecinţe diferite. Aşa cum s-a spus aici, pe buzele tuturor este întrebarea ce facem pentru a limita efectele acestei crize şi aici pot fi folosite comparaţii ba din domeniul apelor, că nu aştepţi să-ţi intre apa în casă, ci construieşti nişte diguri în prealabil să eviţi acest lucru sau nu aştepţi să ajungi cu apa la gură, ci iei măsurile atunci când apa îţi este la picioare. România este într-o situaţie acum, în care cu măsuri preventive poate opri unele dintre efectele negative ale crizei, şi asta face şi actualul guvern în momentul de faţă. Şi s-a vorbit, pentru că am fost rugat să menţionez câteva lucruri despre Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, BERD, Banca Mondială, adică instituţii financiare cu care suntem în discuţii în acest moment.
Acordul pe care-l vom încheia cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional este clar că are un caracter preventiv. Caracterul preventiv al acordului rezultă şi din faptul că nu trebuie să mărim nici cota unică, nici TVA-ul, în comparaţie cu alte ţări care, atunci când au fost în situaţia de a încheia un acord, au trebuit imediat să treacă la asemenea soluţii. Noi încheiem acest acord preventiv tocmai pentru a preveni unele consecinţe mult mai negative asupra economiei româneşti, pentru că ne dăm seama că cele două măsuri nu sunt benefice pentru sănătatea economiei româneşti în momentul de faţă. O mărire, o eventuală mărire, o discuţie despre mărirea cotei unice ar periclita mediul de afaceri şi sănătatea sistemului, mediului de afaceri atât cât poate fi această sănătate în momentul de faţă. Cota unică este un bun câştigat şi va fi păstrată. De asemenea, majorarea TVA-ului ar pune în dificultate în primul rând pe cei care sunt astăzi într-o poziţie foarte dificilă, cei cu venituri mici şi foarte mici, pentru că TVA-ul nu cruţă, nu iartă pe nimeni, nici pe cel mai înstărit, nici pe cel mai sărac, se aplică la toată lumea. De aceea, aceste două măsuri nu sunt în atenţia noastră pentru a fi luate sub aspectul majorării lor. Tot asupra caracterului preventiv m-aş referi în continuare. De fapt, în acest moment Guvernul are trei obiective majore şi care sunt pe agenda din fiecare dimineaţă a noastră. Unu, sprijinirea masivă a sectorului de investiţii şi în special investiţia publică masivă în infrastructură. Ne dăm seama că în situaţia în care în mediul privat există unele dificultăţi legate de investiţii, sectorul public, domeniul public, guvernul trebuie să fie acela care trebuie să preia iniţiativa în acest moment de criză şi am alocat 20% din banii ţării pentru investiţii publice masive, în infrastructura din toate domeniile şi în fiecare săptămână facem o analiză riguroasă a modului în care aceşti bani alocaţi au fost destinaţi infrastructurii şi mai ales ce se întâmplă cu ei din momentul în care bugetul a fost aprobat. Aici intră şi absorbţia fondurilor europene, ca o parte importantă a banilor care trebuie să meargă în economia românească, aici intră şi achitarea datoriilor pe care fosta guvernare le-a lăsat şi de la nivel ministerial, de la Ministerul de Finanţe, 80% din aceste datorii practic au fost achitate. Am constatat însă că pe diverse paliere ale ordonatorilor secundari şi terţiari de credite încă aceste plăţi nu s-au efectuat şi voi interveni direct să mă asigur că aceşti bani vor fi plătiţi, pentru că ştim ce înseamnă ca firmele care au de primit bani de la stat să nu-i aibă şi să creeze statul blocaje suplimentare în economie, în condiţiile în care statul trebuie să fie primul care deblochează, atât cât poate, mecanismul financiar şi finanţele ţării.
Al doilea obiectiv major pe care îl avem este relansarea creditării. Este un obiectiv şi un lucru care stă în atenţia fiecăruia dintre noi, cei prezenţi aici. Pentru asta avem nevoie, evident, de încredere şi de bani. Este foarte important şi conceptul psihologic de încredere şi cred că putem afirma că reclădim încrederea pe piaţa creditului românesc prin ceea ce guvernul face în momentul de faţă. Practic, acordul cu Fondul Monetar Internaţional va avea un rol major în relansarea creditării în economia românească, prin efectul indirect sau chiar direct. Din suma pe care o vom împrumuta de la Fondul Monetar Internaţional, două treimi aproximativ vor merge la Banca Naţională a României, aproximativ o treime, poate mai puţin, va merge la Ministerul Finanţelor, iar de acolo, din acea treime, o sumă va merge spre bănci pentru a fi destinată împrumuturilor şi creditării. În paranteză, chiar dimineaţă am avut o discuţie cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care şi-a arătat în continuare disponibilitatea de a asigura susţinere financiară pentru bănci, astfel încât să existe soluţii pentru menţinerea şi crearea de noi linii de credit. Deci, practic, prin acest acord cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional şi celelalte bănci, despre care am vorbit, vom putea da semnalul economic şi pshihologic al relansării activităţii de creditare în economia românească. Spun asta, pentru că este cunoscut mecanismul. Rezervele Băncii Naţionale sunt constituite, în bună parte, din ceea ce băncile depun ca rezervă la Banca Naţională din banii pe care îi au. Evident că Banca Naţională nu poate diminua aceste rezerve, dacă nu are un fond financiar suficient pentru a asigura stabilitatea monetară. În condiţiile în care două treimi din aceşti bani vor ajunge la Banca Naţională, există discuţii pentru a diminua rezervele minime obligatorii cu un mic procent, astfel încât aceşti bani să fie la dispoziţia băncilor pentru continuarea creditării, menţinerea liniilor de finanţare.
Tot în acest context, Guvernul are discuţii, Preşedintele României are discuţii cu băncile mamă astfel încât banii care se vor disponibiliza din scăderea rezervelor minime obligatorii să fie păstraţi în ţară, şi cu destinaţie pentru investiţii, pentru creditare. Este o preocupare atât a Guvernului, cât şi a actorilor financiari cu care discutăm în acest moment, şi aici mă refer la Banca Mondială, BERD, BIRD, Comisia Europeană, FMI. Deci, soluţie pentru a găsi mai mulţi bani pe piaţă, şi, evident, o asemenea soluţie financiară va ajuta Banca Naţională să menţină cursul euro-lei la un nivel suportabil pentru economia românească, la un nivel care să permită, pe de o parte, românilor să îşi plătească în continuare ratele pe care le au la bănci, actorilor economici, agenţilor economici, să poată desfăşura o activitate economică decentă şi, nu în ultimul rând, pentru sănătatea întregului sistem financiar din România. Banii care vor merge la Ministerul Finanţelor, repet, sub o treime, ne vor ajuta să finanţăm deficitul bugetar şi să putem asigura creşterea economică prin susţinerea investiţiilor. Va fi important acest lucru pentru că vor fi mult mai mulţi bani pe piaţă, mult mai multe lichidităţi. Astăzi, principalul actor pe piaţă este Ministerul Finanţelor care cumpără, practic, cei mai mulţi bani disponibili pentru finanţarea deficitului. Nu va mai fi nevoie, în bună parte, să facă acest lucru Ministerul Finanţelor şi va lăsa banii practic, la dispoziţia băncilor, la dispoziţia economiei, pentru ca ei să se întoarcă cu efect multiplicator în locuri de muncă, în investiţii şi în mai multe impozite şi taxe care vor fi plătite la bugetul de stat. Deci, relansarea creditului şi preocuparea pentru ca oamenii să îşi poată plăti creditele reprezintă o preocupare majoră a Guvernului. Ambele obiective despre care am vorbit, evident, au ca şi ţintă menţinerea locurilor de muncă, crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea mediului de afaceri, care în orice economie de piaţă reprezintă motorul dezvoltării. Nu există economie de piaţă performantă fără un mediu de afaceri care să fie performant, iar autorităţile statului trebuie să sprijine acest motor al economiei româneşti. Evident că întotdeauna este loc de mai mult pentru a sprijini mediul de afaceri, în acest context al crizei pe care o avem, avem câteva măsuri strategice. Am spus: 20% din bani pentru investiţii, am spus menţinerea cotei unice fără să creştem TVA-ul, neimpozitarea profitului reinvestit începând cu trimestrul II al acestui an. Sunt câteva din măsurile macro pe care le avem în vedere, care se completează cu alte măsuri pe care le avem în programul anti - criză al Guvernului. Şi aici fie că vorbim de Programul Rabla în concordanţă cu exigenţele industriei româneşti, normele europene şi cu interesele românilor, cu capitalizarea CEC-ului şi a Eximbank-ului, cu înfiinţarea Fondului de contragarantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii care deja este operaţional având la bază actul normativ elaborat, compensarea TVA de recuperat cu TVA de încasat - o primă acţiune curajoasă a Ministerului de Finanţe şi îl felicit pe dl. Pogea, împreună cu cei de la ANAF pentru că ceea ce pentru foarte mulţi părea imposibil a demonstrat că se poate. Şi Ministerul Finanţelor mai este pregătit încă să mai ia nişte măsuri prin care să eliminăm birocraţia şi să putem accede mai uşor şi la fondurile europene, dar pe de altă parte să sprijinim în continuare mediul de afaceri. Cred că această reformă va merge mai departe susţinută de Ministerul Finanţelor.
Al treilea obiectiv - pentru că vorbeam de trei - este evident protejarea intereselor economice ale populaţiei. Aici mă refer la sprijinirea acelora care sunt cu venituri mici şi foarte mici. O societate poate funcţiona sănătos numai dacă există principiul solidarităţii. Dacă vom avea o prăpastie uriaşă în societate, între cei înstăriţi şi cei foarte săraci, nimeni nu o va duce bine. Şi mai ales în vremuri de criză ai nevoie de acest efort de solidaritate pe care Guvernul în primul rând trebuie să-l facă. Şi am luat deja câteva măsuri pe linia aceasta, fie că am instituit pensia socială minimă, un efort de 197 de milioane de euro pe un an de zile, să aduci toţi pensionarii la o pensie minimă de 350 de lei. De asemenea, alte măsuri pe care le cunoaşteţi: compensarea medicamentelor pentru cei care au venituri mici şi foarte mici. În acest context se pune întrebarea: ce face Guvernul pentru ca România să nu rateze şansa modernizării? Şi eu vreau să vă spun foarte sincer şi direct, indiferent dacă se încheie sau nu acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană, România trebuie să facă reformele structurale de care are nevoie. România a consumat mai mult decât a produs. Acest lucru nu poate continua la infinit, dacă vrem să ne uităm sincer unii în ochii altora şi să vedem ce trebuie făcut în această ţară. Ştiu că vor fi multe măsuri mai puţin populare pentru moment, dar vor fi măsuri sănătoase pentru România pe termen mediu şi lung şi pentru ceea ce înseamnă climatul economic din această ţară. Avem avantajul că avem un Guvern solid şi care cred eu că trebuie să aibă forţa şi curajul să meargă pe aceste reforme structurale ale societăţii româneşti. Şi când vorbesc de acest concept al reformelor structurale mă refer la câteva măsuri de genul: Legea salarizării unice, adică eliminarea privilegiilor şi a privilegiaţilor din salarizarea sistemului public din România. Asta se poate face numai prin aducerea la un numitor comun a profesiilor şi a meseriilor şi a plăţii lor, a oamenilor care lucrează în concordanţă cu pregătirea şi cu locul pe care îl au în societate. Astăzi, din nefericire, în funcţie de pilele pe care le-au avut în sistemul politic unii sunt mai egali decât alţii, în privinţa banilor de la bugetul de stat. Această lege a salarizării unice nu va fi uşoară, va crea neplăceri pentru unele categorii sociale, dar am convingerea că, în final, românii vor fi mulţumiţi pentru că nimeni nu se va mai simţi tras pe sfoară de către celălalt. Pentru că fiecare va avea un salariu care să cuprindă şi sporurile, şi indemnizaţiile în interiorul lui, acolo unde este necesar şi în acelaşi timp să-l poziţioneze corect în societate.
În al doilea rând este nevoie de o reformă a sistemului public în privinţa utilizării banului public, cu privire la numărul de agenţii guvernamentale şi de structuri subordonate ministerelor. Am asistat în ultimii 20 de ani la o spirală birocratică fără precedent. Adică, la o creştere, atât a numărului de agenţii, cât şi a numărului de funcţionari, fără ca de cele mai multe ori să existe justificarea economică a acestora, singura lor justificare fiind aceea de a-şi crea subiect de muncă pentru a pune o ştampilă sau o taxă în plus. Nicăieri în lume cred că nu este nevoie de atâtea ştampile ca în România pentru a obţine o aprobare sau pentru a se aproba o documentaţie. Este consecinţa multiplicării birocraţiei care îşi caută inevitabil de lucru pentru a-şi justifica existenţa. Mai multe ştampile, mai multă corupţie. Mai puţine ştampile, mai puţini funcţionari şi mai puţină corupţie. Acest Guvern are determinarea să reducă această birocraţie desfiinţând, comasând, restructurând agenţii guvernamentale şi structuri subordonate ale ministerelor. Am desfiinţat Cancelaria Primului - ministru şi nu am văzut nici un cutremur în România. N-am fost nevoit să măresc cu un post numărul de la Secretariatul General al Guvernului. Cu alte cuvinte, acele departamente obligatorii au putut fi preluate şi fără să mărim cu nici un post, desfiinţând o structură care iniţial avea peste 300 de persoane. La Ministerul de Interne iarăşi s-a demonstrat că se poate face o restructurare. Vom merge mai departe cu această restructurare pentru că este necesară sistemului românesc.
În al treilea rând este vorba de procesul de descentralizare care va coborî decizia la nivel local, acolo unde practic autoritatea este cel mai aproape de cetăţean şi ştie cum trebuie să fie luată decizia.
În al patrulea rând, vom reduce numărul de impozite, taxe şi tarife. Sunt, dacă nu greşesc, 558 de asemenea taxe, impozite, tarife în peste 150 de acte normative în România. Sunt convins, că dacă mă uit la perii albi sau ridurile la mulţi dintre dumneavoastră şi inclusiv la părul alb şi ridurile noastre, multe dintre aceste taxe au cauzat şi păr alb, şi nervi, şi pierdere de timp, pentru mediul economic, pentru stat, pentru cetăţean. Un stat suplu şi eficient trebuie să meargă şi aici până la capăt şi să impusă un sistem suplu, coerent al fiscalităţii.
Aş încheia spunând că în acest an Guvernul ştie ce trebuie să facă. Ştim că măsurile pe carte le-am luat trebuie să fie completate în continuare pentru că şi evoluţia acestei crize oferă parametrii pe care nu ia-m putut avea în vedere de la bun început. Ştim însă, la fel de bine, că prin discuţii cu mediul de afaceri - cum este cea prezentă aici şi vă felicit pentru organizare - putem aduna lucruri bune care să stea în atenţia guvernanţilor pentru ca împreună să găsim aceste soluţii pentru economia românească.
Mai cred că ar trebui relansată în România un program care într-o formă sau alta a mai existat şi nu cred că încălcăm o regulă sau normă europeană. Este vorba de programul intitulat "Produs în România". Şi aici nu mă refer doar la firmele autohtone care produc în România, ci şi la firmele străine care sunt în România, dar produc diverse lucruri în această ţară. Cred că avem datoria ca şi guvernanţi să relansăm un asemenea proiect, să îi sensibilizăm pe români, pe de o parte arătându-le că în România avem produse din agricultură - este adevărat destul de puţine din nefericire, dar asta este o altă temă şi trebuie să ne gândim cum relansăm acest domeniu - în domeniul industriei auto, în domeniul asigurărilor, domeniul financiar - bancar, în domeniul altor activităţi economice. Repet, fără să fac distincţie între investitorul străin sau autohton, dar care produce în România şi de asemenea ca această modalitate fiind cea mai bună modalitate de a ne face cunoscuţi în lume, în Europa prin impunerea pe piaţa mondială, pe piaţa europeană a unor produse din România. Prin produs înţeleg practic toată gama necesară de produse şi servicii pe care o ţară le poate crea. Vom avea în intenţia Guvernului, repet, relansarea unui asemenea proiect, cu menţiunea pe care o fac că la începutul fiecărei şedinţe de guvern alocăm o importantă parte de timp fiecărui domeniu structural al economiei româneşti. Am avut o abordare cu privire la industria auto, vom avea abordări cu privire la agricultură, la domeniul construcţiilor, la energie, la siderurgie, adică niciun domeniu strategic, din economia românească, piaţa asigurărilor, piaţa financiară, nu va rămâne şi nu va scăpa din atenţia Guvernului, şi pe fiecare componentă vom concepe ceea ce concret este cel mai bine pentru a susţine diversele domenii din economia românească. Deci în Guvern dincolo de aprobarea unor acte normative, hotărâri de guvern care asigură funcţionarea administrativă a României avem această abordare strategică cu privire la dezvoltarea ţării. Vă mulţumesc.
Întrebare: Domnule prim – ministru, domnule ministru, întrebarea o voi adresa în contextul unui exerciţiu de viziune şi previziune economică. Realizăm că la finalul primei faze a prezentei crize economice, sfârşitul anului 2010, consumul global şi naţional nu va mai reveni la nivelul de dinainte de criză suferind mutaţii importante, cel puţin 50 ani şi dacă da realizăm că infrastructura globală şi naţională industrială, financiar-bancară, de servicii, se va ajusta în sensul restrângerii acesteia probabil spre fatidicul interval de 30-40% ducând nivelul şomajului la cote foarte ridicate şi dacă da, putem considera încă din acest moment reorientarea şi reconversia profesională a celor afectaţi de această restrângere probabil între 10 şi 15% prioritate naţională astfel încât odată cu redimensionarea şi reaşezarea sistemelor aceştia să-şi regăsească noua menire, iar nivelul şomajului să revină la cote rezonabile? Vedeţi o legătură între şomerii prezenţi şi viitori din industria auto şi deficitul de resurse umane din sectorul de mecanizare a agriculturii în contextul în care agricultura românească are nevoie de peste 100.000 de tractoare într-o primă fază şi multe alte maşini agricole?

Emil Boc: Foarte bune precizările, în programul anti-criză pe care l-am aprobat odată cu bugetul, avem o componentă legată de formarea profesională, ştim că pe de-o parte va creşte numărul şomerilor, ştim că pe de altă parte e nevoie de reconversie profesională, e nevoie ca oamenii să aibă capacitatea să-şi poate remodela pregătirea profesională. 50% din costurile reconversiei profesionale sunt suportate de către stat. Da, avem în programul anti-criză acest lucru şi avem în vedere chiar majorarea acestei sume tocmai pentru a pune un instrument activ la îndemâna angajatorilor, la îndemâna oamenilor pentru a putea să se pregătească într-un domeniu apropiat de ceea ce economia de piaţă cere şi ceea ce astăzi prin mutaţiile care au loc se întâmplă în societatea românească. Avem şi soluţia cu şomajul tehnic, unde timp de trei luni de zile pentru a încuraja menţinerea locurilor de muncă, costurile sociale şi de la angajaţi şi de la angajatori sunt preluate de către stat. Pe 2009 am prelungit cu trei luni de zile durata perioadei de şomaj tocmai să dăm posibilitate omului să se reorienteze pe piaţa profesională. Şi nu în ultimul rând ceea ce am spus cu privire la agricultură este perfect adevărat. Aici vreau să vă spun că lucrăm la un plan detaliat şi amănunţit ca acest sector, implicit sub aspectul resurselor umane, să devină unul prioritar în economia românească. El se corelează cu ceea ce facem în domeniul învăţământului prin descentralizare. Prin descentralizare lăsăm mult mai multă autonomie de decizie la nivelul judeţelor, oraşelor, pentru a-şi stabili cifra de şcolarizare şi domeniile în care să-şi pregătească forţa de muncă. Vom avea o parte a curriculei naţionale obligatorie, dar care va scădea ca şi pondere şi vom încerca să întărim componenta locală, regională, judeţeană, pentru a-şi pregăti forţa de muncă de care au nevoie. 80% din absolvenţii de învăţământ superior nu lucrează în domeniul în care s-au pregătit. Nici nu trebuie să fie obligatoriu un echivalent. Până la urmă un om cu studii superioare este un câştig pentru orice societate. Dar, totuşi, 80% dintre cei care termină o facultate nu mai au, după aceea, tangenţă cu domeniul în care s-au pregătit. Aici, iarăşi, cred că putem să ne corelăm, iar dincolo de mediul universitar, la mediul pre-universitar al celorlalte domenii, corelarea cu piaţa este absolut obligatorie. Va fi greu, vor trebui ca foarte mulţi profesori să înţeleagă că unele discipline nu mai sunt, poate, la fel de importante cum erau acum 50 de ani şi că viaţa ne obligă să ne orientăm spre altceva. Asta va însemna, evident, că se vor pierde norme didactice, va însemna că, consiliul profesoral nu va mai putea să dea norme la toată lumea, ci va trebui să aducă profesori pentru domenii care sunt cerute de piaţă. Va fi o mutare grea, cu costuri şi este o componentă a descentralizării. Dar dacă acest guvern nu îşi poate permite să facă acest lucru, nu ştiu care guvern îşi va permite să facă o asemenea operaţie chirurgicală.

Moderator: De ce avem un Program Rabla pentru maşini, pentru autoturisme, de care beneficiază, să spunem şi un producător autohton, şi nu avem un Program Rabla pentru tractoare. Avem un deficit imens de maşini agricole, dăm 60 de milioane de euro pentru achiziţii de autoturisme cu care să mergem la supermarket. De ce nu avem un program în care să impulsionăm achiziţia de tractoare să poată oamenii să lucreze şi să facă aceste produse de care spuneţi, produse în România, avem două miliarde de euro deficit pe produse agro-alimentare şi mecanizarea e la pământ.

Emil Boc: Recomandarea acesta a mai fost făcută. Este în analiză, inclusiv această componentă, în Strategia cu privire la relansarea agriculturii ca domeniu prioritar în România, pentru ca pe termen mediu şi lung să schimbăm profilul României din ţară importatoare în ţară exportatoare de produse agro-alimentare.

Întrebare: /…/Agricultura e un sector cu o forţă extraordinară./.../ sunt investitori care vor să investească în agricultură – preţurile la grîu, porumb sunt destul de înalte pe piaţa internaţională. Care va fi strategia dumneavoastră?

Emil Boc: Vom avea şi o dezbatere publică pe domeniul agriculturii. Intenţia Guvernului este să ia acele domenii unde România are avantaj competitiv în raport cu alte ţări, şi agricultura este unul dintre aceste domenii, să schimbe profilul ţării. Nu se va putea face, trebuie să o recunoaştem, de pe azi pe mâine sau de pe o lună pe alta. Dar se poate face o strategie ca o tablă de şah, în care fiecare să-şi aibă locul bine precizat, de la mecanizare la produse ecologice, de la mici ferme în mediul rural la susţinerea industriei cărnii, de exemplu, pentru că, dacă vrei să faci un pateu în România, 70% din materia primă o aduci din străinătate, de la sprijinirea producţiei agricole prin diverse facilităţi, dincolo de cele pe care le avem de la Uniunea Europeană, totul este într-un plan angrenat. Iar asta se face în acest moment.

Întrebare: Domnule prim-ministru, executăm aplicaţii în infrastructură pe care le trimitem la Bruxelles şi compania noastră are 18 anul ăsta, peste 1 miliard de euro. Suntem subordonaţi domnului ministru Pogea şi Oficiul de Plăţi ne comandă pe noi. V-aş ruga să aveţi în vedere să facem un tratament egal pentru noi şi firmele străine. Lucrăm în cadrul programelor Phare şi este o discriminare între noi şi condiţiile impuse partenerilor străini. Suntem în Uniunea Europeană şi nu vă cerem decât să ne trataţi egal. Să faceţi ceva la OPCP, astfel încât şi firmele româneşti să poată să execute acestea aplicaţii, să le transmitem la Bruxelles şi să obţinem banii, atât Ministerului Dezvoltării, Mediului, sau Transportului.
A doua rugăminte, domnule ministru Pogea, sunteţi partenerul nostru. Noi v-am facturat anul trecut pe dumneavoastră, nu ne-aţi plătit, am înţeles că ne veţi plăti până la sfârşitul lunii martie. În luna ianuarie am avut controlul şi, normal, colegele de la Fisc ne-au spus: „domnule Boeru, nu mai puteţi participa la licitaţie, n-aţi plătit TVA-ul”. Partenerul meu sunteţi dumneavoastră. Nu vă cer decât să ne daţi şanse, pentru că construim aceste proiecte, pe care să le trimitem la Bruxelles.
Ultima problemă este o rugăminte. Vă rog, domnule ministru Pogea, să schimbaţi întreaga gândire a Oficiului de Plăţi şi conducerea acestor aplicaţii dacă vrem să facem concret.

Emil Boc: Vreau să vă spun o preocupare majoră de-a noastră, care a fost ieri în Comitetul Interministerial pentru absorbţia fondurilor europene. Domnul Pogea, sper să nu se supere pe mine, că anunţ aici şi nu în alt cadru. Pregătim, eu cred, o decizie oarecum istorică în materia participării la licitaţii a firmelor care au datorii pentru că nu şi-au încasat de la stat TVA-ul sau alte lucruri. Vrem să modificăm legislaţia fiscală, astfel încât, în condiţiile în care ai o datorie de 10 lei la stat, să spunem, dar ai de primit de la stat 11 lei, să fi considerat eligibil pentru a putea participa la licitaţii şi a nu bloca accesul. E o decizie pe care am luat-o ieri în Comitetul Interministerial. Ministerul Finanţelor are o săptămână termen să studieze cum se poate face modificarea certificatului fiscal şi a celorlalte elemente pentru a putea să eliminăm aceste blocaje care există, din nefericire, şi de cele mai multe ori, nu din vina întreprinzătorului, ci datorită faptului că statul, prin mecanismele sale greoaie, nu reuşeşte să-şi achite obligaţiile faţă de întreprinzător, punându-l într-o imposibilitate de a participa, de exemplu, la licitaţie. Am luat în atenţie Oficiul de Aplicaţii şi am să discut.

Întrebare: Milioane de oameni lucrează în străinătate. De ce cotizează către statele terţe, impozite, taxe? În România beneficiază de toate drepturile ca oricare alt salariat care şi lucrează. Cum pot fi persoanele respective supuse unei proceduri ca să contribuie la rambursarea prezumatului creditul de 20 de miliarde?

Emil Boc: Sper ca dl. Pogea să-şi poată nota această recomandare şi sugestie. O să vedem.

Întrebare: Având în vedere presiunile enorme care s-au făcut asupra patronilor în 2007 - 2008 din partea angajaţilor care au dus la o creştere de salarii nesustenabile şi la o prăbuşire a productivităţii muncii, nu credeţi că ar trebui făcut ceva pentru a creşte valoarea instituţiei patronale în România? Se vorbeşte poate prea mult de sindicate ca partener social al Guvernului. Poate că patronii ar trebui să preia o parte din aceste discuţii şi /…/aş vrea să spun vis-a-vis de partea că există o tendinţă de culpabilizare a patronatelor, o tendinţă a prezentării media că tot ce este patron este evazionist, dar nu a fost identificat corect.

Emil Boc: Eu am două răspunsuri aici. În primul rând, Guvernul este conştient de faptul că 72% din PIB este produs de către sectorul IMM-urilor, de către sectorul patronal dacă este să vorbim în termenul acesta. Şi acest lucru trebuie să se regăsească şi în modul în care Guvernul abordează mediul de afaceri. În al doilea rând, cred că problema trebuie rezolvată prin aplicarea nediscriminatorie a principiului "nimeni nu este mai presus de lege". Toţi cei care respectă regulile jocului sunt bineveniţi şi sunt încurajaţi şi trebuie să aibă acces egal la resurse publice, la resursele de dezvoltare, la resurse financiare. Este treaba statului să asigure acest lucru. Şi vreau să vă asigur că şi planul anti-criză, şi dl. Pogea poate să confirme acele măsuri pe care le-am trecut în bugetul de stat au fost produsul unei largi consultări cu patronatele, şi cu sindicatele, iar din punctul nostru de vedere sunt parteneri egali în discuţie, fiecare pe componenta pe care o are. Sindicatele au componente care ţine de protejarea drepturilor salariale, sociale, chiar de dezvoltare, dar, evident, că în această componentă dezvoltarea investiţională şi susţinerea mediului de afaceri are rolul coordonator pentru că până la urmă trebuie să produci ca să ai ce împărţi. Asta este realitatea în orice economie.

Întrebare: Aţi menţionat foarte clar că nu luaţi în considerare creşterea TVA-ului sau a cotei unice. M-ar interesa dacă luaţi în considerare creşterea accizei la carburant pe 2009?

Emil Boc: Politica fiscală o las la dl. Pogea.

Întrebare: Aţi menţionat câteva domenii pe care le consideraţi strategice.

Emil Boc: Cu titlu exemplicativ şi nu exclusiv.

Întrebare: Am înţeles. În domeniul IT şi soft în care România este cunoscută la nivel mondial ca o ţară cu un potenţial extraordinar, dar al cărei potenţial este departe de a fi atins. Cât de importantă este în viziunea Guvernului acest domeniu şi ce măsuri aveţi în vedere în privirea susţinerii acestuia?

Emil Boc: Parcurile industriale de software - exemplu de la Cluj, poate fi multiplicat şi în alte părţi ale ţării - şi din acest punct de vedere există o strategie pe care la Ministerul Comunicaţiilor acum o lucrăm, atât şi la Ministerul Dezvoltării, pentru a putea extinde parcurile tehnologice, parcurile de IT pentru că reprezintă iarăşi un avantaj competitiv al României în raport cu alte ţări şi credem că această inteligenţă pe care o avem în primul rând trebuie să o valorificăm în România şi nu în altă parte. /.../


Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 18.03.2009
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d3b83_0020000711470_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46dd13b_0020000711471_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d5e11_0020000711472_00_600.jpg
http://gal.neogen.ro/galleries/socialro/14/1c/a46d0a2d_0020000711473_00_600.jpg

(sursa: http://www.guv.ro)

Activitatea Parlamentul European între consiliu şi summit


Activitatea Parlamentului European ajunge foarte greu în informaţia de actualitate prezentată în ziare. Profit deci că există parlamentarul european Corina Creţu pentru a mai afla ce este de actualitate la nivelul Uniunii Europene.

Strasbourg, sesiune plenara

martie 23, 2009 by corinacretu

Aceasta sesiune plenara de la Strasbourg a Parlamentului European e plasata cronologic si tematic intre Consiliul European din 19-20 martie si Summit-ul G20 de la Londra, din 2 aprilie. Marti, plenul legislativului se reuneste pentru o dezbatere prioritara in vederea pregatirii Summit-ului G20. La discutii va participa premierul britanic Gordon Brown, a carui tara detine presedintia rotativa a G20 in acest an. Tot marti, Gordon Brown, lider al Partidului Laburist, va participa la reuniunea Grupului Parlamentar al Socialistilor Europeni. Miercuri, Comisia Europeana si Presedintia ceha a Consiliului vor face declaratii referitoare la concluziile Consiliului European de la Bruxelles. Asadar, vor fi doua zile in care situatia economica si financiara va domina agenda Parlamentului European.

In afara acestei tematici prioritare, unul din cele mai importante rapoarte ce vor fi supuse dezbaterii este cel care contine solicitarea eliminarii vizelor pentru SUA, care va fi discutat miercuri. Daca va fi adoptat, Parlamentul European va cere oficial SUA sa trateze toti cetatenii UE in mod egal, pe baza reciprocitatii depline, si sa ridice regimul vizelor pentru cele sase tari membre ale UE care nu au fost inca incluse in programul de scutire de vize.

Un alt subiect pe care il vom lua in discutie se refera la vizele biometrice, care, la fel ca si pasapoartele biometrice, au ca obiectiv imbunatatirea masurilor de securitate, copiii sub 12 ani urmand sa fie exceptati de la prelevarea amprentelor.

Dintre temele aflate pe ordine de zi, mai retin: pachetul legislativ pentru imbunatatirea sistemului aviatic european, regulamentul pentru siguranta produselor cosmetice, cresterea graduala a accizelor pentru produsele din tutun (astfel incat din 2014 pentru un pachet de tigari sa se aplice accize in suma de 1,5 euro - precizare pentru fumatori), viitorul industriei de automobile in contextul crizei economice, interzicerea plasarii pe piata a unor produse alimentare noi care deriva de la animale clonate, mentinerea unui nivel rezonabil al pretului produselor agricole si asigurarea veniturilor decente pentru agricultori, sprijinirea multilingvismului, combaterea practicilor de mutilare sexuala a femeilor in UE (se apreciaza ca exista circa 500.000 de femei ce au cazut victima unor asemenea practici in UE, in special in familiile de imigranti si refugiati), problemele de sanatate provocate de campurile electromagnetice si extinderea programului privind ajutorul alimentar acordat persoanelor celor mai defavorizate.


Interventie privind multilingvismul in UE

martie 24, 2009 by corinacretu La dezbaterea in plenul Parlamentului European a Raportului referitor la multilingvism, am sustinut urmatoarea interventie: Diversitatea lingvistica si culturala a uniunii celor 27 de state europene, mostenire a unei bogate si contorsionate istorii, constituie, acum, un atu pentru intelegere si cooperare, pentru mobilitatea transfrontaliera a fortei de munca si asimilarea valorilor europene, intre care toleranta si respectul reciproc au un rol esential in procesul de consolidare a proiectului Europei Unite. In acest sens, este importanta imbunatatirea permanenta a politicilor UE de incurajare a educatiei in limba materna si de garantare a inteligibilitatii interlingvistice reciproce. Cred ca avem nevoie de o cooperare mai stransa intre autoritatile nationale, pe de o parte, si Comisia Europeana, pe de alta, pentru a implementa practici cat mai eficiente in vederea integrarii prin acceptarea diferentelor lingvistice, expresie a unor valori culturale care trebuie protejate. Romania este unul din statele UE care asigura un grad de protectie si de sustinere peste media europeana minoritatilor de pe teritoriul sau, incurajand invatamantul in limbile proprii ale acestora si, acolo unde ponderea minoritatii justifica acest fapt, utilizarea sa in administratia publica si in justitie. Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca este un stralucit exemplu de promovare a multilingvismului, cele patru linii de studiu ale acestui important centru academic - in limbile romana, maghiara, germana si studiile iudaice, pe toate treptele de studiu universitar - exprimand deplin armonia interetnica si suportul statului roman pentru afirmarea armonioasa a diversitatii umane si culturale din vestul tarii. Din pacate, inclusiv la Parlamentul European au fost organizate manifestari si au fost lansate initiative care, in numele unei false discriminari, revendicau distrugerea Universitatii “Babes-Bolyai” in baza separarii pe criterii etnice. Este un atentat care are nenumarate precedente in invatamantul secundar si primar din zonele cu populatie maghiara intr-o pondere semnificativa. Dar multilingvismul nu presupune separare si ziduri, ci dimpotriva, inseamna porti deschise. Este motivul pentru care doresc sa atrag atentia asupra pericolului reprezentat de exacerbarea discursului etnic si a politicii de segregare. Respectarea drepturilor minoritatilor si incurajarea multilingvismului nu trebuie pervertite prin transformarea in paravane in spatele carora se lucreaza impotriva spiritului european si a armoniei interetnice. Multilingvismul trebuie sa fie un numitor comun, nu un factor de divizare a Uniunii Europene.

(sursa: http://corinacretu.wordpress.com/)


© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.