19 December 2011
Kim Jong-il, o epocă trecută, o epocă viitoare
Lumea occidentală trăieşte două gânduri concurente, bucuria că dl. Kim Jong-il aduce, prin dispariţia sa, o posibilă "rezolvare" a regimului comunist, dar şi îngrijorarea că dl. Kim Jong-il aduce, prin dispariţia sa, o posibilă escaladare a conflictelor din zonă.
Mai multe vezi pe http://www.aljazeera.com/news/asia-pacific/2011/12/201112193620221153.html
Penibil a fost că o televiziune văzând cum coreenii îşi exprimau în stil tradiţional ritualul trecerii în nefiinţă a unui lider... au titrat titlul prin isterie. Absolut penibil.
Transmit şi eu condoleanţe poporului Nord Coreean pentru pierderea suferită şi speranţa că viitorul pentru Coreea de Nord va fi mai bun decât a fost.
(http://webtv.realitatea.net/actual/moartea-lui-kim-jong-il-anuntata-la-televiziunea-nord-coreeana)
(http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/826430/imagini-inedite-coreeni-l-au-jeleit-pe-kim-jong)
18 December 2011
Iranienii nu se mai satură de prins spioni CIA
Sigur, iarăşi mi se va spune că spionii erau acolo de mult timp şi de fapt prinderea lor nu înseamnă exact faptul că Statele Unite vor să invadeze Iranul. Şi totuşi...
Hai băieţi, că merge treaba... uşor-uşor, CIA se va muta cu totul în Iran.Iranul a anunţat că a arestat un agent CIA care încerca să se infiltreze în serviciile sale secrete. Ministerul iranian al informaţiilor susţine că arestarea a fost efectuată chiar în momentul în care spionul îşi începuse misiunea.
Iranul a arestat un spion CIA
Sursa: news.nationalpost.com(http://www.rtv.net/iranul-a-arestat-un-spion-cia_7606.html)Potrivit autorităţilor de la Teheran, agentul este de origine iraniană, dar a acţionat în misiuni secrete ale armatei americane, în Irak şi în Afganistan.
Scopul spionului ar fi fost să furnizeze informaţii false serviciilor secrete din Iran.
Bărbatul ar fi fost identificat în timp ce era antrenat la baza americană de la Bagram, în Afganistan.

(http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/826434/un-iranian-cu-cetatenie-americana-s-a-infiltrat-in-ministerul-informatiilor)
Ar fi banc... dacă nu ar fi o parabolă la realitate
Pesimistul vede într-un tunel întunericul, optimistul vede lumina de la capatul lui, realistul vede luminile trenului care vine.
Mecanicul de locomotiva vede trei idioţi pe sine.
Şi încă unul care ilustrează "vânzările anterioare", respectiv explicaţia care justifică vila prezentă ce altfel nu poate fi justificată.
- Cetăţene politician, de unde luaţi atâţia bani?
- Din noptiera.
- Dar cine-i pune acolo?
- Soţia.
- Dar ea de unde-i ia?
- Îi dau eu.
- Dar dumneavoastră de unde-i luaţi?
- Domnule anchetator, v-am spus doar: din noptiera.
Şi ultima, promit... Ultima glumă care ilustrează cum luptă Guvernul împotriva etnobotanicelor deşi acestea prosperă pe piaţă...
- Bunico, nu mi-ai văzut o cutie de pastile pe care scria Ecstasy? -
- Dă-le dracului de pastile, tu ai văzut că e un dragon în bucătărie?!
Toţi râd de TVR că nu are îndejuns de multă audienţă, toţi vreau însă "oamenii lor" în TVR
www.rtv.net vorbeşte despre doamna Rodica Culcer care, orice ar face, se pare că are soarta legată de TVR.
Reprezentanţii USL în CA al TVR îi cer Rodicăi Culcer să se retragă din concursul pentru ocuparea postului de director al Departamentului de Ştiri. Potrivit unor surse din televiziunea publică, Rodica Culcer, deşi aflată la vârsta pensionării, s-a înscris în cursa pentru şefia ştirilor TVR, alături de alţi doi candidaţi. TVR refuză în continuare să spună oficial cine sunt candidaţii şi să ofere orice alte detalii legate de concurs.Ei, ei, ei... TVR-ul este o fântână a banilor, aici poţi să găseşti câte o mică afacere ce îţi asigură un pic de sinecură...
"Mi se pare sfidătoare şi imorală atitudinea doamnei Culcer. Cu siguranţă, aceasta contravine spiritului legii", a declarat pentru RTV.net Anne Jugănaru, reprezentantul PSD în Consiliul de Administraţie al TVR.
Jugănaru şi ceilalţi reprezentanţi ai USL în CA al TVR i-au trimis o scrisoare deschisă Rodicăi Culcer în care îi cer să se retragă din concursul organizat pentru ocuparea postului, rămas vacant după ce Culcer a împlinit vîrsta de pensionare.
"Solicităm doamnei Rodica Culcer să-şi retragă dosarul de participare la Concursul organizat de Televiziunea Română pentru ocuparea postului de director al Direcţiei de Emisiuni Informative şi Sport. Să nu forţeze intrarea în preselecţie, dat fiind că nu există nicio cutumă la TVR prin care pensionarii pot candida la funcţii de conducere. De această favoare timp de 20 de ani nu a beneficiat niciunul dintre pensionarii iluştri ai TVR", se arată în scrisoarea prezentată în integralitate de jurnalul.ro.
Contestatarii susţin că TVR se află într-un proces complex de reformare şi se vor disponibiliza 10% din salariaţi, iar "insistenţa doamnei Culcer de a rămâne în fotoliul directorului de ştiri ni se pare lipsită de temei legal şi de conştiinţă morală".
"Am încercat (fără succes) la ultima întâlnire a C.A. o analiză a modului în care C.D. al TVR a întocmit condiţile de participare la concurs, aproape toate cu dedicaţie doamnei Culcer ( studii universitare de ştiinţe umaniste, ştiinţe ale comunicării, management), sunt excluşi astfel absolvenţii de alte specializări politehnice, 10 ani minimum de experienţă în audiovizual, 3 ani minimum de conducere în audiovizual, condiţii pe care nu le poate îndeplini un candidat sub 40 de ani. În felul acesta, Televiziunea Română îşi îngrădeşte şansa schimbării şi întineririi personalului de conducere, menţinând în funcţii directori cu 10-12 ani vechime sau pe cei care, se ştie, cazul doamnei Culcer se disting prin servicii făcute puterii şi nu publicului", spun semnatarii scrisorii.
Aceştia menţionează că, în comisia de examinare a concurenţilor, nu se află niciun membru al C.A. al TVR sau al CNA, fiind cooptate persoane neimplicate în audiovizualul românesc, "o parte, domni obscuri, de a căror activitate aflăm cu ocazia acestui concurs".
TVR a refuzat până în acest moment să ofere detalii legate de concurs.
Departamentul de Comunicare al Televiziunii Publice a răspuns unor solicitări repetate, formulate de RTV.net, că deocamdată nu are nimic de comunicat oficial. Nici în privinţa candidaturilor depuse, nici a datei la care are loc concursul.
Anterior, pe 22 noiembrie, TVR anunţase organizarea concursului, precizând că cei interesaţi de postul de director al Direcţiei de Emisiuni Informative şi Sport, îşi pot depune candidaturile până la data de 5 decembrie. Ulterior, termenul pentru înscrierea candidaturilor a fost prelungit cu o săptămână, până pe 12 decembrie.
Potrivit precizărilor de la acel moment, concursul urma să aibă loc la sediul Televiziunii Române în perioada 15 - 31 decembrie.
În cursa pentru şefia ştirilor au intrat, alături de Rodica Culcer, potrivit unor surse din TVR, Cezar Ion, director de producţie editorială, considerat un apropiat al directorului general Alexandru Lăzescu, şi un jurnalist de la B1TV.
(http://www.rtv.net/rodica-culcer-somata-se-se-retraga-din-cursa-pentru-sefia-stirilor-tvr_7556.html)
www.jurnalul.ro vorbeşte despre datorii uriaşe ale TVR. Mai vorbeşte şi despre salarii uriaşe.
Jaf barbar la TVR. 100 de milioane de euro gaură, conturi blocate de ANAF, lefuri de 52 de milioane de lei pentru debutanţi
Propagandiştii portocalii Ioana Lupea şi Mircea Marian au salarii nesimţite pentru audienţă zero, iar membrii CA al TVR se tem de DNA.
TVR se află într-o situaţia financiară dramatică. Într-o perioadă de criză financiară cruntă, ajunsă la datorii care depăşesc suta de milioane de euro, având conturile bancare blocate de un sechestru al ANAF, instithttp://www.blogger.com/img/blank.gifuţia din strada Pangratii îşi permite, încă, pe bani publici, să menţină o schemă de personal de dimensiunile celei de pe vremea lui Ceauşescu (cu o restructurare sensibilă anunţată, care încă nu a început), să dea lefuri de 52 de milioane de lei vechi lunar debutanţilor, plăteşte sute de mii de euro pe fiecare meci internaţional şi, culmea tupeului, cere Guvernului mărirea cuantumului obligatoriei taxe radio-tv. Jurnalul Naţional a intrat în posesia unei stenograme stupefiante a şedinţei Consiliului de Administraţie. Membrii CA dezbat, între altele, lipsa de performanţă profesională şi de audienţă a cuplului de propagandişti portocalii Ioana Lupea şi Mircea Marian şi, corelat, veniturile lor lunare de 97 de milioane lei vechi, respectiv 61 de milioane de lei vechi.
(http://www.jurnalul.ro/observator/jaf-barbar-la-tvr-100-de-milioane-de-euro-gaura-conturi-blocate-de-anaf-lefuri-de-52-de-milioane-de-lei-pentru-debutanti-599434.htm)
Stenograma şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 29 noiembrie 2011

Venituri taxa tv.....................302.573.268 lei - 54.07%
publicitate şi sponsorizări....... 37.376.997 lei - 6,68%
subvenţii............................. 183.166.455 lei - 32,73%
exploatare........................... 36.495.340 lei - 6,52%
total.................................... 559.612.060 lei
(http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=225)
16 December 2011
Deficit, deficit structural, deficit ciclic
Criza euro a adus cu sine nevoia de a învăţa noţiunile elementare ale economiei pentru a înţelege ce se întâmplă de fapt. Cea mai recentă problemă a cunoaşterii este legată de conceptul de deficit bugetar structural. După ce presa a evitat să explice ce anume înseamnă acest deficit, politicienii au evitat şi ei să dea astfel de explicaţii… iată că doamna Andreea Paul Vass ne aduce câteva elemente ce ar trebui să ne lumineze un pic. Încerc şi eu, cu micile mele puteri şi cu noţiuni pe care le-am mai citit prin cărţi, să transcriu cumva informaţiile economice într-o formă mai accesibilă cuiva ce nu este specialist.
Mai întâi... ce este un deficit bugetar? Orice buget are, după cum ştim cu toţii, nişte intrări-venituri şi nişte ieşiri-cheltuieli. Dacă avem veniturile mai mari decât cheltuielile, atunci se spune că avem un excedent bugetar. Dacă avem venituri mai mici decât cheltuielile, atunci avem un deficit bugetar.
Prima întrebare cu care mi-am chinuit mintea acum mulţi ani când citeam, pentru prima oară, astfel de lucruri… a fost de ce nu iese niciodată bugetul de stat pe excedent? Răspunsul pe care l-am primit a fost relativ simplu, orice este pe excedent nu este folosit economic, nu produce nimic. Întotdeauna va fi un deficit, chestiunea este ca ceea ce se foloseşte în plus la cheltuieli să producă. Excedentul bugetar îl ai în “visterie”, dar de unde iei banii care să completeze deficitul? Evident sunt necesare nişte surse diferite de veniturile normale ale bugetului, adică, în principal, împrumuturile.
Şi acum să ne apropiem de problema noastră.
Bugetul s-ar cam împărţi în două, un buget care se pliază pe nevoi ciclice şi un buget care se pliază pe nevoi structurale. În consecinţă, bugetul de stat va avea un deficit egal cu suma deficitului bugetului ce se pliază pe nevoi ciclice plus deficitul bugetului ce se pliază pe nevoi structurale. Atenţie, deficitul poate fi şi negativ (devenind excedent), relaţia se păstrează.
Să le luăm pe rând începând cu componenta ciclică. Ţinând sub observaţie oricare dintre activităţile economice se observă că ele nu sunt procese constante în timp, peste tot se văd creşteri economice, scăderi economice, diferite tipuri de fluctuaţii… Acestea se întâmplă de la nivelul unei unităţi, adică o întreprindere, la nivelul unei ramuri economice şi, desigur, la nivelul întregii economii. Cu toţii urmărim prin ziare parametrii economiei naţionale, ne-am obişnuit toţi cu verbiajul economiştilor care conţine întotdeauna întrebuinţări de vocabular precum evoluţiile şi tendinţele venitului naţional, a producţiei, a investiţiilor, a consumului, a ocupării forţei de muncă… şi aşa mai departe. Chiar dacă nu pricepem efectiv legătura între ele şi ce anume reprezintă efectiv, ne bucurăm atunci când PIB-ul creşte, când şomajul scade…
Aceşti parametrii de stare a economiei ne permite deci să cuantificăm cumva când există creşteri şi perioade benefice, când avem o liniaritate a evoluţiei, când sunt reduceri, când este criză… E drept că acum parcă această criză ne interesează mai mult. Asta înseamnă că activitatea economică de ramură este compusă din foarte multe fluctuaţii economice ale unităţilor economice iar economia naţională reprezintă o rezultantă a fluctuaţiei ramurilor economice. Unele astfel de fluctuaţii au ca sursă activitatea sezonieră, altele reprezintă rezultatul unor accidente (urmare a unor întâmplări neprevăzute), desigur există fluctuaţii ciclice.
Pompos spus, fluctuaţiile economice sezoniere se explică prin influenţa factorilor naturali, psihologici şi prin preferinţele consumatorilor, care au evoluţii specifice pe parcursul unui an, reproducându-se cu o anumită regularitate de la un an la altul. Cum adică? De exemplu în decembrie lucrăm puţin şi cheltuim mult. În lunile august-septembrie este recoltă agricolă, preţurile scad…
Fluctuaţiile întâmplătoare sau accidentale, au loc ca urmarea unor factori aleatori, ce nu pot fi determinaţi, sau chiar în urma unor evenimente ce nu pot fi prevăzute, cum ar fi cutremurele, inundaţiile, greve, manifestaţii, conflicte politice, decizii ale agenţilor economici (cum ar fi retragerea Nokia), ba chiar şi o anumită stare de spirit a populaţiei (de exemplu, dacă speriaţi de criză, oamenii încetează brusc să cheltuiască banii).
Ciclicitatea economică nu mai intră în sfera fluctuaţiilor ce pot fi prevăzute fiind legate de caracterul sezonier şi nici nu sunt total întâmplătoare precum fluctuaţiile accidentale. Ciclicitatea economică este absolut normală în economie. Această normalitate se naşte din faptul că activitatea economică este caracterizată în evoluţia sa de ciclicitate. Există o succesiune a stărilor în economie, există o repetabilitate, există multe elemente care sunt similare ciclurilor. Cu alte cuvinte, fazele acestei mişcări a ciclului economic sunt determinate unele de altele şi se condiţionează. De aceea ele constituie un mijloc de formare a unei evoluţii continue şi a progresului, respectiv prin “creşterea agregată” a producţiei, a veniturilor, a ocupării forţei de muncă, a dinamicii nivelului de trai… Creştere, descreştere, ciclu. De aici se dezvoltă o teorie economică construită pe baza concluziei că forma normală de evoluţie a activităţii economice este ciclicitatea. Teoria urmăreşte deci un indicator sau mai mulţi indicatori corelaţi pentru a ţine sub observaţie evoluţia agregată. Pe baza acestor indicatori se constată ritmicitatea mişcării economice, adică periodicitatea evoluţiei fenomenelor economice. Se pot identifica următoarele faze ale ciclului economic: Boom, Apogeu, Declin, Criză, Depresiunea, Expansiune... după care se reia Boomul.
Cum spuneam mai sus, se pot identifica fazele ciclurilor economice, asta înseamnă că se poate determina perioada scursă între două faze ale două cicluri succesive, dintre două momente similare ale dezvoltării, cum ar fi perioada dintre două crize economice.
Şi acum, după ce am înţeles (sper eu că am fost destul clar, dacă nu, îmi cer scuze) cum stă treaba cu ciclicitatea, să revenim de unde am plecat, anume că bugetul are o dimensiune care funcţionează stabil, şi aceasta este denumită componentă structurală, şi o dimensiune care funcţionează ciclic, şi aceasta este denumită componentă ciclică.
Să începem cu componenta ciclică pentru a ne putea concentra la final pe cea structurală.
S-au identificat trei tipuri de cicluri.
Ciclul scurt (Kitchin, minor) reprezintă cea mai elementară mişcare ciclică. El este o mişcare ciclică cu o perioadă de circa 40 luni care afectează ansamblul ramurilor unei economii. Acest ciclul scurt se încadrează la rândul lui în interiorul ciclului mediu (numit Juglar), între două crize sau manifestări de criză şi contribuie la modificarea amplitudinii expansiunii şi contracţiei caracteristice ciclului Juglar. Astfel, cât timp se întâmplă un ciclu Juglar de 6 ani se derulează 6x12/40 cicluri minore, adică aproximativ 2 cicluri scurte. În cazul unui ciclu Juglar de 10 ani au loc, 10x12/40 adică 3 cicluri scurte. Ciclurile scurte (Kitchin) nu trec prin toate fazele despre care vorbeam mai sus, evoluţia este mai rapidă şi se reduce la două faze, expansiunea şi recesiunea (adică, aşa cum ne spun guvernanţii, reducerea creşterii economice... asta dacă vă întrebaţi de ce se spune creştere economică negativă şi nu scădere economică), cu alte cuvinte, între expansiune şi încetinire nu înseamnă trecerea printr-o criză economică. De aici şi “ieşirea din criză cu două trimestre cu creştere economică pozitivă”.
Ciclului economic poate fi reprezentat sub forma grafică. În ordonată este indicatorul (indicele) de volum al activităţii economice (venitul naţional, producţia industrială, ocuparea forţei de muncă şi aşa mai departe.), în abscisa avem, desigur, variabila timp.
(http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-si-macroeconomie/Fluctuatiile-activitatii-econo83878.php)În evoluţia oricărei economii aflată deja la maturitate şi cu legi economice funcţionale, se disting doua mari faze de evoluţie. Prima fază este cea ascendentă (faza A), care este dominată de prosperitate şi ritmuri accelerate de creştere a venitului naţional, investiţiilor, producţiei, desfacerilor, care duc, evident, şi la ridicarea continuă a nivelului de trai. Cea de a doua fază este, desigur, cea descendentă (faza B). În aceasta au loc reduceri semnificative ale ritmurilor de creştere a producţiei, ale investiţiilor, ale veniturilor, evident şi gradul de ocupare se duce în jos... toate aspectele negative ale recesiunii cu care deja suntem obişnuiţi. Anii de recesiune economică nu mai sunt cei obişnuiţi... sunt cu mult mai mulţi numeroşi (şi par mai mulţi, trec mai greu, pentru că nu prea o ducem bine). Fenomenele "meteorice" de tipul inflaţiei sau şomajului nu se mai dau duse, devin practic aproape permanente devin mai puternice. Fiecare fază din ciclul lung are o durată de aproximativ 20-30 de ani.
Istoria a identificat până acum patru cicluri lungi de tip Kondratiev (lungi) în două secole.
Ştiu, vă gândiţi că au trecut 2009, 2010, 2011... mai sunt de trecut 27 de ani. Mai există o şansă şi şansa se numeşte "politici anticiclice". Despre asta nu mai vorbesc, că nu aş mai ajunge niciodată la subiect.
Şi am ajuns la "partea structurală" a problemei. Spre deosebire de deficitul ciclic care are drept cauză ciclicitatea, deficitul structural există chiar şi atunci când economia este "pe val". Deficitul structural este provocat în mod conştient şi explicit de către politicile guvernamentale. Să alegem un exemplu (şi nu-l aleg la întâmplare). Să spunem că guvernul consideră că pe termen lung bunăstarea ţării este legată de investiţii în infrastructură. Atunci ei vor împrumuta mai mulţi bani decât economia poate susţine din venituri la bugetul de stat pentru a investi în infrastructură. Desigur, asta aduce cu sine creşterea datoriei... În condiţii de scădere economică accentuată, creşterea datoriei pe deficit structural nu este rentabilă. În cazul în care banii împrumutaţi pentru a finanţa deficitul structural continuă să fie o povară mai mare decât veniturile generate de către guvern (prin taxe, impozite şi alte mijloace ce se constituie venituri bugetare), aceasta va cauza un deficit structural pentru ţară. Evident, urmarea este reducerea cheltuielilor, creşterea bazei de impozitare şi ridicarea nivelului taxelor.
De data aceasta nu mai vorbim despre un deficit rezultat din fluctuaţia inerentă a economiei, ci despre unul care rezultă dintr-un dezechilibru fundamental în structura veniturilor şi cheltuielilor guvernamentale. Cu alte cuvinte, în timp ce deficitul bugetar de stat are loc atunci când un guvern cheltuieşte mai mult decât primeşte din veniturilor fiscale, un deficit structural este atunci când un deficit bugetar persistă şi reprezintă o formă a politicii guvernamentale.
Deficitele structurale nu reprezintă o metodă a bunăstării. Persistenţa în deficite structurale mari va pune în dificultate orice guvern. De ce? Pentru că deficitele sunt finanţate prin împrumuturi iar împrumuturile se acumulează în datorie. Iată de ce există obiceiul de a evalua capacitatea de a plăti această datorie prin raportarea la PIB... şi bănuiesc că aţi auzit, cel puţin o dată, un politician spunând că România este OK, că nu s-a ajuns la o datorie de 60% din PIB... Este adevărat, dar contează şi în ce ritm se merge spre acest 60%. Una e să ai 60% ca o acumulare într-un secol de funcţionare, alta e să-l faci într-un deceniu.
Dacă această datorie ajunge la un nivel prea mare şi prea rapid, investitorii vor identifica asta ca o slăbiciune ce va duce la intrare în incapacitate de plăţi sau la iminenţa unei inflaţii galopane.
Exemplul învaţă, să dăm deci un exemplu.
Un număr de ţări europene, cum ar fi Grecia şi Spania, se confruntă în 2011 cu o problemă a deficitelor structurale care conduce la rândul ei spre o criză de tipul celei ce vorbeam mai sus, o criză de încredere în ceea ce priveşte capacitatea acestor state de a plăti această datorie. Motivul pentru care aceste state au ajuns într-un astfel stadiu este că ele aveau credibilitate, ca state, într-o "cantitate" mai mare decât economia putea să suporte, ca să mă exprim plastic. Acest lucru a condus la un deficit structural şi la o creştere a datoriei în PIB până la punctul unei crize de încredere. O ţară care are o lungă istorie lipsită de o incapacitate de plată a datoriilor va putea suporta deficite mari, fără o criză financiară... la un moment dat însă buba plezneşte.
SUA, că tot este dată de exemplu al unei super-puteri economice, are mari deficite structurale, dar este încă în măsură să se împrumute la dobânzi relativ scăzute.
Marea Britanie a trecut de la un grad de îndatorare de 40% din PIB (adică un stadiu normal) în anii 1980 la 80% în 2006 numai pe seama deficitelor foarte mari.
Revenind la noi, o limitare a deficitului structural reprezintă (sau ar reprezenta... căci datoriile cresc cu rapiditate) un act de responsabilitate guvernamentală... responsabilitate ce nu prea a fost luată în seamă, permanent existând presiunea creşterilor salariale, măsură urmată de creşterea salariului mediu brut, adică de creşterea valorii punctului de pensie. Aceste creşteri însă nu au fost făcute pe seama creşterii economiei naţionale, ci pe seama unor venituri de moment, nepermanente.
Evident, economia oferă şi căi prin care deficitul structural poate fi redus... numai că reacţii de tipul contracţiei sau "îngheţarea" cheltuielilor bugetare prin reforme sistemice pe termen lung duc la diminuarea deficitului structural dar şi la diminuarea creşterii economice, uneori ajugându-se la creşteri economice negative... ceea ce dă totul peste cap.
Formula guvernării "de dreapta" este relaxarea tuturor condiţiilor (într-un fel opusul "rezolvării" deficitelor structurale mari) pentru a provoca aşa numita "supra-încălzire" a economiei, o creştere accelerată a consumului, o creditare în condiţii avantajoase, cu constrângeri de creditare mai riscante... şi mult consum pe datorie. Acest tip de a supra-încălzi economia nu poate fi însă unul "de cursă lungă", pentru că acumularea accelerată a economiei face, în scurt timp, loc risipei de resursă. “Împrumutul pentru orice” este o risipă, fie că politica recunoaşte, fie că nu. Cu alte cuvinte, ţara şi poporul împinge la căruţa economică dar cu un efort susţinut, pentru că această căruţă este înţepenită până la disfuncţional, dar când căruţa s-a pus în mişcare, împinsul trebuie să se relaxeze, altfel căruţa ia viteză şi rămâi pe jos... Supra-încălzirea oferă deci un surplus de venituri bugetare, o creştere a PIB-ului, dar nu este o creştere de durată, pentru că "oferă" de asemenea şi creşterea accelerată a gradului de îndatorare real. Ce este de făcut? Ar trebui ca surplusul de economie pus în mişcare accelerat să se stabilizeze în economia sigură, neaccelerată.
Dacă fac un credit şi-mi iau un PC, aparent o duc mai bine, în casă mi-a intrat un plus de valoare. Asta însă numai în aparenţă, pentru că dacă trag linie, venitul material al PC-ului este contrabalansat de valoarea mai mare decât a venitului (pentru că intervine şi dobânda) a împrumutului, deci ies pe minus şi nu pe plus. Soluţia este să folosesc cumva PC-ul pentru a aduce venituri în casă şi a achita împrumutul cu banii obţinuţi cu ajutorul PC-ului.
Dacă accelerarea economică se face deci pe seama simplului consum, nu vom face decât să acumulăm din ce în ce mai multe datorii.
Noi am avut o economie de dreapta care a accelerat economia prin relaxare fiscală, printr-un boom al împrumuturilor, prin senzaţia populaţiei că nimic nu mai poate interveni în bunăstarea României. Numai că, la un moment dat, stimulaţi de rapoartele economice foarte bune... cetăţenii au spus. Păi vă merge bine şi nouă nu ne daţi nimic? Cine să piardă timpul cu cetăţenii să le explice că acest “mai bine” pentru stat este o iluzie a momentului, cine să fie atât de responsabil încât să explice că buna guvernare nu va avea efect decât mai târziu, când surplusul se va injecta în economia constantă, “pe termen lung”, cine să explice cum stă treaba cu ciclurile în economie? Bucuria că ai luat un credit şi ţi-a crescut mobila nouă în casă? Nicidecum, foarte mulţi se împrumutau cât puteau de mult, de parcă banii ar fi fost gratis. Mulţi păcăleau băncile declarând venituri mai mari decât puteau susţine real. S-a ajuns deci la o presiune asupra guvernului, din partea tuturor partidelor politice, dar şi a sindicatelor, pentru mărirea de pensii, salarii, risipă bugetară... Accelerarea economiei nu s-a infiltrat în economia stabilă şi... aşa cum se întâmplă tuturor, creditorii au început să bată la uşă după ratele la bancă. Când faci un credit şi nu poţi să-l plăteşti, singura cale de a nu-ţi pierde casa şi nivelul de trai este să faci alt credit cu care să-l plăteşti pe primul... în speranţa că în viitor îţi va fi mai bine. Problema în România a explodat cu violenţă pe seama faptului că nestabilizarea în economia durabilă a acelui plus bugetar obţinut pe seama deficitului structural ridicat a venit exact când omenirea întreagă a intrat integral în criză. În acest caz lucrurile stau şi mai răi, pentru că nu numai că veniturile în plus nu au mai venit, dar veniturile au şi scăzut. Iată deci că singura soluţie este să ne împrumutăm aşteptând zile mai bune. Necazul este că zile mai bune nu vor veni deloc curând... aşteptând, datoriile vor creşte an de an.
Dacă însă tot ceea ce facem este să rostogolim împrumuturile printr-o serie de noi împrumuturi, degeaba strângem cureaua şi suferim de foame, pentru că astfel nu vom aveam nicidecum o creştere a veniturilor... vom sfârşi deci, nu numai înfometaţi, dar şi faliţi, aruncaţi în stradă şi căutând prin gunoaiele altor ţări care încă mai îşi permit să arunce ceva la gunoi.
Soluţia este mai multă muncă pentru un venit mai mare, soluţia este recapitalizarea sectoarelor strategice cu capital de stat exact acolo unde economia are o stabilitate profundă, cum ar fi domeniul energetic. Iată de ce efortul naţional nu ar trebui să se concentreze pe restrângerile bugetare care să se traducă, mai ales, în concedieri, soluţiile ar trebui să includă cumva forţa de muncă ieftină a României şi constituirea capitalurilor agro-industriale româneşti.

(http://www.andreeavass.ro/blog/2011/12/cum-a-evoluat-deficitului-structural-al-romaniei-din-anul-2000-incoace/#comment-27773)
Cât de greu poate fi asta?
Neînchipuit de greu.
Am trăit-o de fapt pe timpul lui Ceauşescu, numai că de această dată "economia care produce" este cu mult mai mică (Gândiţi-vă că înainte de 1989 toată economia era românească totodată şi "de stat"... şi, bine sau rău, duduia în a produce ceva vandabil care conducea la profit şi la resursa ce asigura plata datoriilor. Astăzi statul nu mai are mai nimic, totul este privatizat şi este privatizat la străini... Statul nu se mai bazează pe profitul afacerilor sale pentru plata datoriilor ci numai pe taxe şi impozite). În concluzie, puterea de rambursare a datoriei externe este poate de 100 de ori mai mică (dacă nu sunteţi de acord cu ordinul de mărime, puneţi domniile voastre cifra pe care o credeţi reala) în timp ce datoria este de 100 de ori mai mare (la fel, nu sunteţi de acord, puneţi cifra pe care o credeţi reală). Greutăţile trebuie deci să fie de 10.000 mai grele decât în 1988. Iată rezultatul oferit de exerciţiul guvernamental al unor politicieni găsiţi "pe strada" revoluţiei române şi care, între timp, nu au fost înlocuiţi de specialişti.
La anul va urma un nou vot. Gândiţi-vă dacă vă veţi acorda votul unor oameni simpatici şi cu carismă sau unor oameni care înţeleg şi ştiu cum stă treaba cu economia. Gândiţi-vă ce anume să cereţi de la politicieni şi cereţi de pe acum, timpul este scurt, este nevoie de ceva timp ca să vă pregătească oferta până la campanie. Dacă în 2012 politicienii-ofertă (adică cei ce se află în postura de candidaţi) sunt tot cei de astăzi şi au aceleaşi oferte legate de guvernare cu mii de km de autostradă, aşteptaţi-vă din start la tot ce este mai rău, eventual fugiiiiiiiiţi! (bănuiesc că ştiţi bancul cu cel ce anunţa trenurile)
15 December 2011
Nepolitizarea este soluţia!
Dovada este succesul ministerului condus de doamna Elena Udrea.
Bibliotecaru a scris pe 13 Decembrie 2011, 09:23 pmEu zic că ar trebui să generalizăm această metodă?
@ Elena Udrea
Doamnă ministru,
V-am auzit spunând că ministrul este un mijlocitor al fondurilor între cei ce aplică pentru ele şi cel ce le acordă.
Aş vrea să vă întreb un lucru simplu şi complicat totodată, un lucru care cred că ar trebui adăugat celor spuse mai sus.
Ce anume a făcut ca lucrurile să meargă mai bine în cadrul MDRT decât în cazul celorlalte ministere? Doamnă Udrea, de ce sunt atât de multe la MDRT şi atât de puţine la alţi miniştri?
Mă gândesc că şi ceilalţi ar trebui să folosească aceiaşi ştiinţă a obţinerii finanţărilor esenţiale economiei naţionale şi dezvoltării României. Ce anume nu fac ei sau ce anume fac ei greşit?
Raspuns Elena Udrea:
O echipa foarte buna pe care am gasit-o in minister, pe care nu am schimbat-o cu oameni de partid, careia nu i-am cerut niciodata sa faca nimic altceva decat ce spune legea, pe care am sprijinit-o ori de cate ori a fost nevoie. Inclusiv cand am acceptat sa foloseasca telefoane performante cumparate din fonduri europene, in ciuda criticilor din presa. :)
(http://www.elenaudrea.ro/5318.html)
Ce spuneţi? Nu ar fi mai bine ca sub funcţia de ministru în minister să fie numai specialişti care să-şi facă treaba?
14 December 2011
Atenţie, domnul Boc a transmis un comunicat important pentru ţară!
Revin cu amănunte...

(http://www.gov.ro)
Mai întâi ştirea.
Guvernul a aprobat realocarea de fonduri europene intre programele operationale, urmand sa trimita Comisiei Europene o solicitare in vederea aprobarii acestei proceduri, a anuntat premierul Emil Boc la finalul sedintei de Guvern de miercuri. Acesta a mai spus ca realocarile vizeaza lucrarile de reabilitare termica a blocurilor si finalizarea lucrarilor de pe tronsoanele de autostrada si a centurilor ocolitoare de pe Coridorul IV Pan-european.Bine domnule Boc, dar ţara a cărui Guvern îl conduceţi chiar ne vrea cretini? Nu vă ajunge că aţi jumulit educaţia şi cercetare de orice urmă de bunăstare, ba poate şi sub nivelul supravieţuirii, mai luaţi românilor şi fondurile europene care poate i-ar fi deşteptat un pic. Mutaţi spre găurile fără fund în care intră garnituri întregi de bani tocmai ce ar trebui românilor ca aerul? Domnule Boc, mai aveam un singur neuron care nu fusese violat de către politica românească, aţi reuşit să-l violaţi şi pe acesta. Aţi demonstrat că nu mai aveţi nici un fel de ruşine.
Emil Boc sustine ca in urma realocarii fondurilor, Guvernul intentioneaza sa reabiliteze 5.000 de blocuri. Boc a mai spus ca spus ca "cel tarziu pana in luna mai sa putem avea aprobarea necesara de la Comisia Europeana".
"Prima prioritate este cea legata de reabilitarea termica a blocurilor de locuit si cea de-a doua prioritate este cea legata de sectorul transporturi, pentru finalizarea lucrarilor ce tin de coridorul IV si de centurile ocolitoare ale oraselor", a afirmat Boc.
Programele de la care vor fi luate fonduri europene sunt Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), de la Ministerul Muncii, Programul Operational de Asistenta Tehnica, de la Ministerul Afacerilor Europene, si Programul Operational pentru Dezvoltarea Capacitatii Administrative, de la Ministerul Administratiei si Internelor.
(http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-10943162-guvernul-realoca-fonduri-europene-pentru-autostrazi-reabilitare-termica.htm)
Să citim acest articol:
http://www.fin.ro/articol_27633/pretul-izolarii-termice-a-blocurilor--de-opt-ori-mai-mare-decat-cel-real.html
Să luăm acest preţ de 4000 de euro.
Câtă economie poate face un cetăţean pentru că are blocul "anvelopat"? Haideţi să spunem 50 de euro (pentru că fie ea izolarea cât de bună, tot trebuie să şi încălzeşti un pic). Ce înseamnă asta, în cele câteva luni de căldură, să zicem 5 luni pe an, 5luni*50euro=250euro. Asta înseamnă că "anveloparea" îşi va scoate banii în... 4000euro/250euro=16ani. Este o batjocoră, nu rezistă "anveloparea" cu polistiren 16 ani nici în cele mai frumoase secvenţe de coşmar... Cu alte cuvinte, se pleacă de la început de la faptul că lucrarea nu va aduce mai multă căldură în camerele cetăţenilor, ci mai multă gaură în buzunar.
Dacă la "anvelopare" se mai adaugă şi nişte termopane (pentru că degeaba pui "Blana" pe pereţi dacă ferestrele sunt ca şi deschise pentru că lemnul este putred în cele câteva decenii de exploatare)
Cât despre cum se evaporă banii cheltuiţi pe drumurile ţării... poate căutaţi TIR-ul englezesc, dacă înţelegeţi unde bat... Dacă în ultimii 20 de ani s-au evaporat miliarde, m-aş mira ca într-un an banii să aibă un randament superior.

(http://efromania.blogspot.com/2010/04/aici-sunt-banii-dumneavoastra-dar-e.html)

(http://whatsnewinro.wordpress.com/2010/03/31/thousands-of-romanian-people-from-vaslui-remain-in-the-street-because-of-debt/)
Lipsa reperelor personale
Eu cred că o mare problemă a românilor este lipsa unor repere personale din sfera valorilor ce pot duce România mai departe. Românii nu visează să ajungă ca Mihai Viteazu sau ca Mircea Eliade... românii au modele mai "pământene", ca Gigi Becali, Monica Columbeanu...
Iată de ce am fost plăcut surprins de următoarea ştire:
Ministrul Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea a semnat o petiţie ce va fi adresată guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, privind tipărirea primei bancnote româneşti care să cuprindă o personalitate feminină. Iniţiativa aparţine ziaristului Mircea Toma.Românii ar vrea, dar încă nu pot.
Sunt multe exemple de femei care ar putea fi puse pe bancnotă. Eu m-am gândit la Ana Aslan, savantul român care a învins bătrâneţea, prima femeie specialist în geriatrie care a reuşit să înfiinţeze Institutul Ana Aslan de renume mondial, unde s-au tratat atâtea personalităţi. Dacă ne referim la bancnotele de astăzi, poate fi pusă pe cea de 100 de lei", a spus Elena Udrea.
La rândul său, vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a propus trei variante: Elena Cuza, Regina Elisabeta şi Regina Maria.
"Vitoria Lipan e o idee minunată, superbă, dar nu este realistă. Nu cunosc cazuri în care să se pună un personaj de roman pe o bancnotă. Ar fi foarte frumos, poate o premieră, dar cred că cel mai semnificativ ar fi să o punem pe Zoe Trahanache", a glumit Paleologu. El s-a arătat convins că, odată cu trecerea la euro, figura unei femei ar putea ajunge pe o bancnotă.
(http://www.rtv.net/elena-udrea-o-vrea-pe-ana-aslan-tiparita-pe-bancnota-de-100-de-lei_7155.html)
Uneori lipsa modelelor, implicit confuzia definirii acelui "ce vrei de la viaţă" care este important pentru noi toţi, poate duce la tragedii extreme. Este important de stabilit care este ţinta pentru că funcţie de acest obiectiv toată viaţa va deveni un loz câştigător sau un fel de "continuă senzaţie de ratare":
O tânără de 19 ani care s-a aruncat de la etajul al optulea al unui bloc din Cluj-Napoca a murit, miercuri dimineaţă, la spital, din cauza traumatismelor multiple suferite în urma căzăturii, ea numărându-se printre elevii clujeni care au obţinut, în această vară, media 10 la examenul de bacalaureat.La vârful ţări lucrurile se traduc într-o continuă bălăcăreală murdară.
Directorul Colegiului Naţional "George Coşbuc", Lucian Popescu, a declarat, corespondentului Mediafax, că tânăra, Iulia Plăian, a studiat la acest colegiu.
"Este o mare tragedie. Iulia a fost un elev de excepţie, un copil excepţional. Nu a dat semne că ar fi avut probleme de natură psihică. A participat şi la deschiderea anului şcolar, unde a ţinut un discurs", a spus Popescu.
Iulia Plăian s-a numărat printre cei opt elevi clujeni care au obţinut media 10 la bacalaureat în vara acestui an.
"Nu cred că a fost un examen mai greu sau mai uşor ca în alţi ani. A fost de nivel mediu. Am dat Bac-ul din română, germană, matematică şi fizică. Nu mă aşteptam să iau aşa note mari, sincer. Nu am luat nicio oră de meditaţie. Cred că cine învaţă constant în timpul anului, cine îşi dă interesul are şi rezultate. Şi profesorii contează foarte mult", declara, în vară, corespondentului Mediafax, Iulia Plăian.
Fata susţinea că nu a pornit cu ideea de a lua zece la bacalaureat, nu a învăţat în fiecare zi, dar a studiat constant în timpul anului.
(http://www.gandul.info/news/o-tanara-de-19-ani-care-a-luat-nota-10-la-bac-s-a-sinucis-la-cluj-9059627 http://www.rtv.net/tragedie-eleva-de-10-la-bac-din-cluj-napoca-s-a-aruncat-de-la-etajul-opt_7105.html)
Nu încerc să găsesc o vină cuiva, îmi pare însă din ce în ce mai evident faptul că românii au o problemă gravă în ceea ce priveşte concentrarea resurselor astfel încât toată lumea să tragă pe aceiaşi direcţie şi în acelaşi sens. Cu cât tragem mai mult în direcţii diferite, cu atât nu avem nici o şansă. Ce vom face, ne vom sinucide cu toţii şi nu vor rămâne decât cei mai abrutizaţi care nu au astfel de probleme?
Liderii USL, la CotroceniLa finalul consultărilor dintre Traian Băsescu şi liderii USL, Victor Ponta a declarat că preşedintele a fost "mai grosolan ca de obicei".
"Eu vreau să fiu corect, chiar dacă domnul Băsescu azi a fost chiar mai grosolan şi mai, cum să spun, mai iresponsabil decât e de obicei. Asta a fost impresia mea, dar eu sunt corect chiar şi cu cei incorecţi. El a spus că este de acord cu propunerile noastre, dar trebuie discutat şi cu partidele din coaliţia de guvernare. Ne-a spus că nu poate să-l demită pe premierul Boc, că nu-i permite Constituţia, în stilul domniei sale, că dacă-i dăm noi un decret, o va face", a spus Ponta.
Liderul PSD a arătat că impresia lui, după discuţiile cu şeful statului, a fost aceea că Traian Băsescu este un preşedinte care nu are chef de dialog.
"De la început... Nu-mi place să stau să povestesc. (...) Eu am mai fost la consultări cu domnia sa. E un preşedinte obosit, nervos, plictisit. Cred că nu avea niciun chef de dialog cu nimeni, nu doar cu noi. Am avut şi un schimb de replici neplăcute", a precizat Ponta.
Din culisele întîlnirii
Potrivit unor surse politice, citate de Mediafax, Traian Băsescu nu ar fi dat mâna cu liderii USL la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, iar discuţiile au fost tensionate, fiind aruncate acuze de corupţie de ambele părţi.
Astfel, sursele citate au arătat că liderul PNL Crin Antonescu i-ar fi spus lui Traian Băsescu că patronează un sistem corupt, în care toţi sunt corupţi şi fură.
După ce l-a ascultat, Băsescu i-ar fi spus lui Antonescu: "Şi voi sunteţi corupţi!".
"Cine, eu?", ar fi replicat Antonescu, potrivit surselor citate.
"Voi, politicienii", i-a replicat Băsescu, au precizat aceleaşi surse.
Antonescu i-ar fi reproşat preşedintelui Băsescu că i-a pus sub urmărire pe politicienii ce-i sunt incomozi. "Nu maa cheltuiţi bani să ne filaţi". "Nu vă filăm, nu sunteţi aşa de importanţi", i-a replicat Băsescu.
Consultări, la secret
Întîlnirea dintre preşedinte şi liderii Opoziţiei a fost una cu uşile închise.
Presa nu a fost lăsată să intre nici măcar la începutul discuţiilor, pentru a face fotografii şi a lua cadre video, aşa cum s-a procedat până acum la consultările cu partidele politice.
La finalul consultărilor, Crin Antonescu a declarat că decizia ca presa să nu participe a aparţinut "gazdei".
Liberalul a precizat că n-a comentat şi nici n-a întrebat de ce s-a luat o astfel de decizie.
"Îi cer public domnului Antonescu, când va fi preşedinte al României să nu vă mai ţină aşa, la uşă. E o chestie de bun simţ şi de bună creştere, care văd că a dispărut de la Cotroceni", a spus şi Ponta.
Jurnaliştii veniţi să relateze despre eveniment au avut acces doar în curtea interioară a palatului.
(http://www.rtv.net/acuzatii-de-filaj-si-coruptie-la-intalnirea-basescu-usl_7130.html)
Avem nevoie de elite şi de modele.
Un discurs despre competitivitate
Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu, la lansarea Raportului privind competitivitatea RomânieiPreşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 14 decembrie a.c., la lansarea Raportului privind competitivitatea României, eveniment organizat de Camera de Comerţ Americană din România, prilej cu care a susţinut următorul discurs:
„Bună dimineaţa, bine v-am regăsit! Încep prin a mulţumi pentru invitaţia de a participa la acest seminar legat de competitivitate. Mărturisesc că n-am avut timpul necesar să analizez studiul AmCham. Vă asigur că o voi face în zilele următoare, însă legat de competitivitate nu este neapărat nevoie să ai un studiu. Este suficient să priveşti cu ochiul liber la societatea românească, la administraţia românească şi să înţelegi care sunt zonele care slăbesc competitivitatea României. Sigur, este un lucru rău când iei tot pachetul de lucruri care trebuie făcute mai bine şi ai impresia că tot acest pachet de zone în care România este mai puţin competititivă decât ţări din Uniunea Europeană ar fi problema fundamentală care împiedică evoluţia pozitivă a ţării. Şi ar putea fi corectă şi această abordare dacă lucrurile n-ar fi în mişcare. Încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat un astfel de studiu acum 10 ani. Dacă astăzi suntem competitivi în 25 de zone ale studiului şi necompetitivi în 49 şi la media europeană în 22, aş spune că aproape este un echilibru. Nu ştiu cum ar fi arătat un astfel de studiu în 2000. Cred că cele 25 de zone în care suntem competitivi s-ar fi limitat la una-două, probabil. Aş spune, ca o primă apreciere, că perspectiva noastră, resursa noastră extraordinară este, dacă vreţi, în cele 49 de zone în care nu suntem competitivi. Acolo este resursa noastră de creştere şi de competitivitate şi, dacă am privi la progresul din ultimii 10 ani, nu spun la progresul din ultimii 20 de ani, ne-am da seama că România se mişcă, că are resurse să devină tot mai competitivă. Iar eu am vorbit despre nevoia de creştere a competitivităţii de multă vreme şi ideea pare a prinde tot mai mult, chiar şi în clasa politică, ceea ce este îmbucurător. Sigur, nu am capacitatea de a face o analiză amănunţită, aşa cum studiul a făcut.
Înainte de a trage câteva liniuţe pe diverse domenii, aş spune că studiul are totuşi şi o contradicţie sau o confirmare a ceea ce eu am spus mai înainte - contradicţia între speranţa şi viziunea managerilor legată de creşterea investiţiilor lor în România şi notele care apar atunci când privim la note. Eu într-o ţară cu nota 2,95 nu m-aş duce dacă aş fi investitor. Şi, totuşi, managerii consultaţi spun în proporţie de peste 50% că vor creşte investiţiile, vor creşte numărul de angajaţi. Cred că cifrele trebuie puţin armonizate şi cu diferenţa între percepţie şi realitate. Este un factor care nu poate fi măsurat - diferenţa între percepţie şi realitate -, dar eu cred că abordarea managerilor care spun “ne vom mări investiţiile în perioada următoare, vom mări numărul de angajaţi”, estimările noastre s-au adeverit. Estimările noastre au fost mai slabe decât ceea ce ni s-a întâmplat, spun 19% dintre manageri, dar 50% spun “da, a fost o apreciere corectă, aşteptările noastre au fost confirmate de ce s-a întâmplat pe piaţa românească” ne arată că avem şi o problemă de percepţie. Este o oarecare diferenţă între percepţie şi realitate, pe de o parte, pe de altă parte discrepanţa dintre cifre şi estimările managerilor sau viziunea managerilor legată de activitatea lor în România poate fi generată chiar de ceea ce vă spuneam la început, progresul pe care România l-a realizat la diverşi indicatori în ultimii 10 ani sau în ultimii 20 de ani. Este clar că lucrurile se mişcă. Eu nu sunt aici însă pentru a critica acest studiu, pe care îl consider extrem de necesar. Avem un punct de plecare. Până acum nu am ştiut la câţi indicatori suntem competitivi şi la câţi indicatori suntem necompetitivi.
Studiul pare a fi realizat pe cifrele din 2011. Hai să vedem ce se întâmplă în 2012. Cred că cel mai mare merit al acestui studiu este că ne-a dat o bază de plecare legată de tema fundamentală a lumii capitaliste de astăzi: competitivitatea şi cum o obţinem. Este bine că pentru prima dată avem un set de elemente de la care să ne măsurăm în continuare, să vedem ce se întamplă şi chiar e interesant să vedem evoluţia numărului de zone în care suntem competitivi şi a celui în care nu suntem competitivi. Aş mai face o observaţie: competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finanţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul? Nu aş vrea să credeţi că am intrat într-un clişeu, dar putem da multe alte exemple - vezi Nokia, vezi Fordul, care s-a angajat să producă 300.000 de automobile pe an şi produce 20.000 de remorci sau minivan-uri, vezi marile consultanţe cu nume mari pe piaţa românească şi care în bună înţelegere cu constructorul vin şi dau ministerului facturi cu 50% mai mari. Deci chestiunea competitivităţii ţine de două părţi, iar dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Aş vrea să fim foarte clari: nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener care să-i dea un ban în mână. Un minister nu poate plăti cu 50% mai mult dacă nu există un consultant care să valideze ce spune constructorul. Da, da, mărim factura. Şi ministerul e în imposibilitatea de a reacţiona, pentru că în justiţie oricine câştigă dacă are şi avizul consultantului că trebuie să mărească preţul cu 50% la lucrări publice. Deci, eu cred că esenţa realităţilor româneşti în primul rând trebuie să iasă din ipocrizie. Dacă este corupţie, statul singur nu poate fi corupt. Are un partener, dacă discutăm numai de corupţie. Statul singur nu poate fi neperformant, are un partener şi asta este economia în general privată, în România.
Deci haideţi să ne asumăm împreună ce avem de făcut. Cel mai uşor lucru pentru sectorul privat este să critice statul. Cel mai uşor lucru pentru stat este să fie indiferent la problemele mediului de afaceri. Eu cred că nu suntem în această situaţie de “cel mai uşor”; şi unii, şi alţii vrem să avem performanţă, să fim competitivi. Şi statul român vrea să fie competitiv cu tot ansamblul lui, uneori mult prea greoi, şi mediul de afaceri din România are ca obiectiv să fie competitiv. Eu cred că asumarea de ambele părţi a responsabilităţilor este un lucru esenţial. Şi acum mă voi referi mai mult la stat. Cadrul legislativ: n-am putea spune că avem cel mai fericit cadru legislativ, dar suntem departe de a avea un cadru legislativ nefericit. Aş spune că cea mai mare problemă în ceea ce priveşte cadrul legislativ este implementarea cadrului legislativ existent, corecta implementare a legilor, corecta aplicare a legilor, rapida aplicare a legilor. Şi aici fac referire şi la una din îngrijorările mele majore legată de cele patru Coduri. Primul Cod a intrat în vigoare, mai avem trei Coduri şi corecta implementare a acestor coduri are şansa să dea României acea justiţie de care aveţi nevoie şi dumneavoastră, ca şi mediu de afaceri, şi fiecare cetăţean, o justiţie eficientă, o justiţie care să se pronunţe corect şi repede. O altă zonă care ne împiedică performanţa în competitivitate, dincolo de incorecta implementare a legilor, este legată de legile stufoase şi, uneori, contradictorii. Sigur, în ultima perioadă, acest fenomen a fost diminuat, al contradicţiei dintre diverse legi, dar încă avem legi mult prea complicate. Spre exemplu, legat de legislaţie stufoasă, autorizaţiile de construire pe care le dau primăriile, legislaţia este extrem de dificilă. Zilele trecute mi-a venit pe birou la promulgare o iniţiativă legislativă extrem de seacă, aş spune, cu două articole, în care se spunea că dacă în 30 de zile primăria nu eliberează autorizaţia de construire, se consideră eliberată. Dacă am fi într-un mediu de afaceri în care să avem conştiinţa şi convingerea că mediul de afaceri reacţionează el conform legii întotdeauna, n-aş avea ezitări să promulg această lege. Deocamdată însă o voi trimite înapoi, pentru că riscăm să ne apucăm să construim fiecare pe unde vrem, să ne găsim un prieten în primărie care să ţină autorizaţia şi în ziua 31 plantăm lângă Ateneul Român un turn de 50 de etaje.
Vedeţi că eu sunt adeptul simplificării legislaţiei, ca un motor al creşterii economice şi al creşterii competitivităţii. Întrebarea mea este - şi aici va trebui să găsim un răspuns în cursul anului viitor: avem un mediu de afaceri suficient de matur, care, scos din chingile birocratice, să se conformeze şi legii, şi bunului-simţ? Asta apropo, de exemplu, blocul de lângă catedrala catolică, care, tot aşa, a fost construit cu o autorizaţie întârziată. În administraţia publică, în mod categoric, pentru a creşte competitivitatea, pentru a creşte încrederea, ne trebuie mult mai multă transparenţă. Eu nu spun că prin birourile administraţiei publice centrale şi locale se ascund numai oameni care fac ilegalităţi, dar ce nu fac în mod cert - nu comunică. O administraţie publică care nu comunică este din capul locului o administraţie netransparentă. Pentru cei care au lucrat cu mine într-un fel sau altul când eram primar la capitală, ştiu că am introdus o inovaţie pe site-ul primăriei - introduse toate facturile de la constructori şi de la orice prestator, cu dată, cu sumă, pentru a se transparentiza procesul plăţilor facturilor. Vă rog să vedeţi dacă mai este pe site-ul primăriei această informaţie cu valoarea facturii, cu data la care s-a înaintat factura. Deci nevoia de transparenţă care să dea încredere într-un administrator trebuie înţeleasă şi de ministere şi de administraţia locală. O transparenţă şi în principal în utilizarea banilor publici este esenţială şi eu cred că aici administraţia românească păcătuieşte încă foarte mult. Sau, spre exemplu, de ce să nu ştie populaţia cu ce valoare s-a contractat o lucrare publică şi ce valoare s-a plătit până la urmă, cu explicaţie, dacă suma este mai mare. Plătitorul de taxe trebuie să ştie de ce valoarea iniţială a fost crescută cu 30%, cu 40% sau cu 2%. Pentru că o astfel de transparentizare a administraţiei ar genera în primul rând grija administratorului pentru modul cum sunt cheltuiţi banii, aşa, chiar dacă nu-i corupt, stă fără grijă: “nu mă trage nimeni la răspundere de ce am plătit cu 50% mai mult pentru un drum”. Tot în administraţia publică am putea creşte competitivitatea dacă ar funcţiona corect criteriile de carieră, altele decât criteriile politice în numirea şefilor; criteriul de carieră. Cum ajung director general într-un minister? Cum ajung secretar general al unui minister? Cum ajung şef de serviciu într-o primărie, cum ajung director general într-o primărie? Funcţionarul ar trebui să ştie, iar politicul trebuie să ia notă de faptul că nu vom avea o administraţie competitivă, deşi văd că administraţia obţine cele mai mari note în acest raport, dar ea nu va fi competitivă până când nu vor fi instaurate şi respectate criteriile de carieră. O să îmi spuneţi: "domnule Băsescu, dar eşti preşedinte din 2007". Vă pot spune că preşedintele poate să ceară. Important este ce decid partidele, iar partidele încă nu reuşesc să se decupleze de numirile pe criterii politice, şi asta reduce competitivitatea, reduce chiar stimulentul de a fi în administraţia publică pentru oamenii valoroşi, pentru că ei ştiu că plafonul de evoluţie profesională şi în funcţii e foarte jos, nefiind angajat politic.
În infrastructură, am văzut cifrele foarte proaste pentru infrastructura românească. Personal cred că nu sunt aşezate date comparabile, chiar diferenţa de trei ani în intrarea în Uniunea Europeană creează o diferenţă foarte mare, spre exemplu, între România şi Polonia. Vreau să vă spun un lucru despre Polonia şi nu trebuie să supere pe nimeni. Şi eu mi-am pus întrebarea de ce merge atât de greu absorbţia fondurilor la noi şi m-am uitat la Polonia, care are o performanţă foarte bună. Am fost surprins să constat că în primii trei ani au avut aceleaşi probleme ca şi noi, tot nivel de absorbţie foarte scăzut. Până când toată maşinăria administrativă s-a pus în funcţiune, înţelegând foarte bine criteriile extrem de exigente ale Bruxellesului, a trebuit să treacăo perioadă de trei ani. Din păcate, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la noi. Abia sfârşitul acestui an şi anul viitor vor fi probabil ani care să ne satisfacă din punct de vedere al absorbţiei fondurilor. În ceea ce priveşte resursele umane, aprecierile foarte bune date resursei umane sunt legate de inventivitate în acest studiu, în această analiză, de creativitate ş.a.m.d.. Dar pregătirea profesională este o zonă extrem de scăzută. Exact acestui lucru am încercat noi să răspundem prin noua Lege a educaţiei şi sper ca în anii următori - şi aici nu discutăm de un an sau doi, Legea educaţiei generează efecte peste cinci, zece ani - în anii următori îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă să fie unul din avantajele noastre competitive; dincolo de creativitatea şi ingeniozitatea specifică românilor, şi buna pregătire profesională să creeze un alt asset al creşterii competitivităţii noastre. Politicile monetare şi fiscale mult blamate, mult discutate sunt cele care sunt în perioadă de criză, iar 2011 nu poate crea condiţii să spunem că am făcut ce am vrut ca să fie bine. Şi Guvernul, şi Banca Naţională, şi băncile au făcut ce a trebuit pe timp de criză. Eu sper că, după ieşirea din criză, parametrii legaţi de competitivitatea sectorului fiscal şi monetar din România să arate mult mai bine. Sunt câteva observaţii, deci aş concluziona cu privire la acest studiu, este extrem de important. În sfârşit avem parametrii anului 2011. Ei devin măsurabili şi extrem de utili pentru Guvern şi pentru mediul de afaceri în a vedea evoluţiile în ceea ce priveşte competitivitatea.
N-aş vrea să am o intervenţie foarte lungă şi, totuşi, fiind unul din cei 27 care au fost în Consiliul European la ultimul consiliu, aş vrea să vă transfer puţin informaţia atât cât ea se poate da. Prima observaţie este că noi, europenii, am fugit tot timpul în spatele crizei. De fiecare dată măsurile pe care le-am luat în consiliu au fost în spatele evoluţiei crizei, şi nu în faţa ei, de asta nici nu au putut să o oprească, criza datoriilor suverane şi pierderea de credibilitate. Deciziile care s-au luat acum nu sunt pentru a stopa datoria crizelor suverane. Chiar dacă unii politicieni susţin acest lucru, opinia mea este că măsurile decise acum sunt pentru a ne schimba modul de acţiune în viitor, dar ele nu rezolvă nici datoriile Italiei, nici datoriile Greciei, nici ale Spaniei, nici ale Portugaliei, nici ale României, nici ale Marii Britanii, nu le rezolvă pe ale nimănui. S-au creat doar sau s-au discutat doar mecanismele care să evite pe viitor o astfel de criză, dar nu soluţiile de ieşire din actuala criză, a datoriilor suverane, la ele mă refer, la această criză. Şi mai pot face o observaţie personală, care nu are nicio legătură cu Consiliul: a apărut cel mai tare politician al lumii şi probabil unii vor fi dezamăgiţi că nu se numeşte nici Obama, nici Putin, nici Medvedev, nici Sarkozy, nici Merkel, nici Băsescu, nici Papandreou, numele acestui politician se numeşte Piaţă. Nu am mai auzit în ultimele luni politicieni care să vorbească despre ce este de făcut pentru popoarele lor, care este situaţia financiară a celor care i-au ales, toţi încearcă să satisfacă cererile pieţei. Şi trebuie să recunosc că piaţa nu a ales pe niciunul dintre noi, dar toţi, fără excepţie, privim în primul rând la ce se întâmplă acolo. Este clar că piaţa ne-a pus pe toţi cu spatele la zid, cel puţin pe europeni, şi ne cere mai mult decât putem da. Iar eu cred că această confruntare dintre piaţă şi liderii politici europeni trebuie să înceteze printr-un armistiţiu, un armistiţiu pe un termen de 3-4-5 ani, pentru că noi nu avem soluţii să câştigăm protejându-ne naţiunile, şi piaţa nu poate omorî exact cei de la care a câştigat cel mai mult: guvernele. De aceea cred că, dincolo de a alerga în urma realităţilor pieţei şi venind tot timpul prea târziu, dincolo de a încerca artificii neconvingătoare, suntem la momentul la care politicienii europeni trebuie să negocieze cu pieţele, şi nu brutal. Dacă vom mai repeta exerciţiul cu Grecia, să spunem băncilor “vă tăiaţi 50% din datorii”, probabil că nu vom putea ajunge la o înţelegere cu piaţa. Va trebui să găsim formula armistiţiului în avantajul ambelor părţi. O soluţie care să nu ne împingă la a introduce măsuri de austeritate care nu pot fi susţinute social, iar pe de altă parte finanţatorii guvernelor - fie că sunt bănci, fie că sunt fonduri de investiţii, fie că este pur şi simplu piaţa -, să aibă certitudinea că într-un timp rezonabil, dar nu acum, într-un timp rezonabil îşi vor primi banii pe care i-au împrumutat guvernelor zeci de ani, bani care le-au adus profituri foarte mari. Deci cred că soluţia crizei datoriilor suverane în Europa este un armistiţiu negociat. Nu ştiu cât de repede vom putea să îl realizăm, dar poate întâlnirea aceasta este un semnal şi pentru în afară.
Aş mai face o observaţie legată de cauzele crizei. Criza datoriilor suverane este expresia demagogiei politicienilor, indiferent unde s-ar afla ei în Europa şi în ce capitală ar locui. Datoriile nu au fost create în mod necesar pentru dezvoltare de infrastructuri sau pentru dezvoltarea sistemelor de educaţie sau pentru dezvoltarea cercetării. Cea mai mare parte a datoriilor statelor vine din creşterile nesustenabile de salarii, de pensii, de ajutoare sociale, din proiectarea uui sistem social nesustenabil pe termen foarte lung. Aceste sisteme au fost create pentru a aduce voturi, pentru a arăta ce bine guvernează în favoarea oamenilor politicienii aflaţi la putere, iar astăzi toată Europa socială plăteşte factura acestei abordări. Eu aş încheia spunând un singur lucru: această criză a pus capăt teoriei statului social nesustenabil şi ne obligă la crearea statului performant, a statului competitiv, ca singură sursă de a creşte prosperitatea cetăţenilor noştri. Vă mulţumesc mult. Vă doresc o zi bună!”
Departamentul de Comunicare Publică
14 Decembrie 2011
(http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=13466&_PRID=lazi)13 December 2011
Cum trebuie folosit internetul? Cum trebuie folosită o televiziune de ştiri? Cum trebuie folosită informaţia venită de nicăieri pe email?
De fapt nu este foarte greu... Probabil că partea grea vine din faptul că anumite ştiri dorim să le credem şi de aceea ne par credibile. Când cineva ne anunţă că vor creşte salariile şi pensiile, vrem să-i credem. Când cineva vine şi ne spune că vor scădea, dorim ca informaţia să nu fie totuşi adevărată.
De exemplu...

(http://www.rtv.net/udrea-basescu-stie-ca-ai-luat-cina-cu-ponta-si-crin_6883.html)
Este această fotografie o ştire? În mod normal nu. Trei lideri ai politicii româneşti sunt undeva ce pare a fi un local. Părerea mea este că o astfel de scenă este o stare de normalitate. Ce ar gândi însă un membru PDL? Ce ar gândi un membru PSD sau PNL?
Probabil că reacţiile ar fi multiple. Cu siguranţă că cine ar avea o reacţie s-ar gândi că cei trei sunt acolo dintr-un motiv ascuns, obscur.
Iată de ce o fotografie, în ziua de astăzi, poate mai reprezintă 1000 de cuvinte, dar nu neapărat cuvinte despre realitate. Indicaţiile sunt următoare:
Regulile informării corecte prin mass-media online
O ştire în care nu este precizată sursa informaţiei este ca o maşină fără şofer. Orice articol care se respectă are surse citate: persoane cu nume şi prenume, agenţii de presă etc. Singura excepţie sunt ştirile „pe surse”, atunci când ziaristul nu poate cita o persoană concretă ca să o protejeze, dar garantează seriozitatea informaţiei şi îşi pune în joc reputaţia.
Dacă ai dubii referitoare la veridicitatea unor informaţii dintr-o ştire, încearcă să verifici ce mai scris autorul înainte, să vezi dacă acesta există cu adevărat, şi nu este folosit doar un simplu pseudonim. Asta dacă articolul în cauza nu este o ”anonimă”, evident .
De fiecare data când găseşti într-un articol ”se pare că” , adu-ţi aminte de bancul în care Dacă şi cu Parcă se plimbau într-o barcă: nici un jurnalist profesionist nu ar publica informaţii neverificate, decât dacă în spate nu se ascund alte interese.
În cazul în care o ştirea chiar te interesează, citeşte-o cu atenţie, nu te opri doar la titlu şi la primele rânduri, s-ar putea să descoperi până la final că realitatea e cu totul alta. Spre exemplu, citim: “Germania interzice Facebook”. De fapt, ştirea e despre o firmă din Bavaria care i-a oprit pe angajaţi să stea pe Facebook la locul de muncă.
Fă-ţi timp şi aruncă un ochi şi peste comentariile cititorilor de la articolul respectiv. În multe cazuri, cei care comentează sunt oameni destul de bine informaţi, care sesisează dezinformarea.
NU crede într-o ştire pe care o găseşti pe un singur site. Dacă ştirea este una reală, o vei găsi pe mai multe siteuri respectabile.
Un articol este mult mai credibil dacă enunţurile sale sunt sprijinite de fotografii, documente, înregistrări audio sau video. Atenţie, însă! Tehnologia actuală permite realizarea unor trucaje, dovadă fiind chiar campania RTV.net.
Fă diferenţa între speculaţii şi informaţiile reale. Sunt numeroase cazurile în care idei, propuneri sau iniţiative sunt prezentate drept fapte împlinite.
Faceţi diferenţa între ştiri şi textele de opinie. O ştire în care autorul îşi exprimă propriile păreri se descalifică din start.
Atenţie la publicitatea înşelătoare! Sunt numeroase ştiri care transmit mesaje publicitare, fără ca acest lucru să fie semnalat în mod corespunzător.
Acestea sunt câteva reguli despre care noi credem că te pot ajuta să fii informat în mod corect, însă aşteptăm şi de la tine, mai jos, să ne semnalezi derapajele presei online.
(http://www.rtv.net/antidezinformare/?c=reguli)
Eu aş mai adăuga ceva. Punerea la punct a unui sistem informativ fals poate căpăta o coerenţă absolut de nezdruncinat. Îndemnul de a mai căuta alte articole pentru a vede dacă omul obişnuieşte să toarne informaţii false funcţionează în măsura în care alte articole reprezintă falsuri evidente. Ori cineva care face falsuri evidente păcăleşte numai pe cei foarte creduli.
Priviţi poza de mai sus şi gândiţi-vă de ce ea ar trebui să fie un fals şi nu ceva adevărat... Lipsa datelor de tip EXIF nu poate fi o certitudine, dat fiind că aceste fotografii suferă deseori diferite treceri dintr-un format în altul. E drept că nici prezenţa datelor EXIF nu înseamnă că poza nu e trucară, aceste date se pot modifica...
De ce aş spune eu că este o poză trucată? Pentru că poziţia celor surprinşi în fotografie este nefirească. Ea aminteşte de imaginea de telenovelă unde lumea se aşează la masă astfel încât camera video să-i poate filma pe toţi odată, personajele din telenovele se întorc nefiresc cu spatele în timpul unei convorbiri pentru a permite filmarea ambilor actori cu faţa... Un specialist în trucări probabil că nu ar face greşeli atât de grosolane...
Următorul film este chiar un trucaj şi mai grosolan.
Pe lângă masca nu tocmai reuşită care îl reprezintă pe preşedinte (poate dacă era dat numai din faţă era mai credibil) se vede numărul autoturismului, lucru ce poate fi lesne verificat. Să pară mai verific ar fi trebuit ca filmarea să fie mai de la distanţă şi "sângele" să fie mai din abundenţă. Şoferul leşinat este însă o găselniţă isteaţă.
Pe http://www.rtv.net/antidezinformare/?c=reguli mai găsiţi două exemple. Cei de la România TV dau exemple despre contrafaceri multimedia. Mult mai greu sunt însă de descoperit minciunile spuse de chiar oficialii României, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunea statistică. Cum poţi să verifici cifrele oferite de INS, de către premierul României, preşedintelui României, procurorul General al României...? Vezi că firmele în jurul tău dau faliment una după alta şi statistica îţi oferă cifre de creştere economică. Priveşti în jurul tău şi vezi foarte multă lume transformată în şomeri şi guvernul îţi spune că rata şomajul se îmbunătăţeşte pe zi ce trece... Nu se pot compara percepţiile calitative cu declaraţiile de presă cantitative.
În sfârşit, cele mai grave lucruri se fac prin mijloacele cele mai simple. Un om fără o pregătire specială nu va face niciodată deosebire dintre datoria externă a României şi datoria României şi datoria pe termen scurt, mediu şi lung... Oamenii pot fi manipulaţi prin simpla folosire a termenilor mai greu de perceput efectiv.
Să vă dau şi eu un exemplu de trucaj...

(http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/63109/Basescu-Criza-nu-se-va-prelungi-in-Romania)
Urmăriţi filmuleţul. Aici este evident un trucaj... V-aţi prins care?
Preşedintele adevărat al României nu ar fi spus niciodată o minciună de acest tip. Sau poate nu a fost minciună, doar că nu a ştiut. Dacă însă nu ar fi ştiut 100% sigur cât de repede va pleca criza din România, s-ar fi abţinut de la comenta acest lucru, aşa cum ar face un preşedinte al Românie. Cel puţin eu (poate şi alţii) ştiam la acel moment că din România criza nu are unde să plece în vizită, fiecare ţară avea câte o criză în vizită... şi deci că va rămâne aici în raport de colaboare "care pe care", ori ea, ori noi. Încă mă întreb cum a fost schimbat cel ce l-am votat în 2004 cu actualul personaj care apare la TV şi nu seamănă deloc cu cel de dinainte.
ARCA printre puţinele motive de mândrie naţională
Într-o lume a stupidităţii aproape generalizate, ARCA merge mai departe.
ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) a realizat structura tronsoanelor T1 şi T2 ale supersonicului românesc IAR-111 Excelsior, transmite organizaţia.
Echipa de la ARCA lucrează acum la tronosul T3 şi la aripa avionului.
ARCA construieşte un avion supersonic de mare altitudine, IAR-111 Excelsior, destinat extinderii capabilităţilor organizaţiei de lansare a rachetei Haas II, pentru competiţia americană de astronautică Google Lunar X Prize, precum şi dezvoltarii tehnologiilor pentru turismul spaţial.
Secvenţa de zbor tipică a acestui aparat cuprinde decolarea de pe suprafaţa mării, executarea unui zbor orizontal de accelerare, până la viteze subsonice ridicate, urmat de ascensiunea rapidă, în circa două minute, până la altitudinea de 16.000m. La această altitudine avionul va elibera racheta Haas II, care va urma programul de zbor propriu. IAR - 111, fără sarcina utilă acroşată, va reveni planat pe suprafaţa mării.
IAR - 111 va avea capacitatea de zbor supersonic cu viteze de Mach 1,5 la altitudini de 16.000m, în cazul transportului rachetei Haas II, iar in cazul folosirii ca platforma de dezvoltare a tehnologiilor pentru turismul spatial, va dezvolta viteze de Mach 2,6 la altitudini de 30.000m.
Avionul va avea un echipaj format din doua persoane, pilot si navigator, urmând să devină primul avion supersonic românesc. Cabina avionului este separabilă şi este echipată cu două paraşute propulsate cu motoare rachetă proprii. Astfel, cabina avionului poate fi separata de avion la viteze de Mach 0 - 1,2 şi înălţimi de 100 m si poate aduce echipajul in siguranţă pe suprafaţa mării.
Finalizarea lucrărilor la aparatul IAR-111 este stabilită pentru jumătatea anului 2012, urmată de prima decolare la sfârşitul anului 2012. Primul zbor supersonic al avionului IAR-111 este prevăzut pentru prima jumătate a anului 2013.




(IAR-111 Excelsior Sursa: arcaspace.com http://www.rtv.net/structura-primelor-doua-tronsoane-ale-supersonicului-romanesc-a-fost-finalizata-foto_6738.html)
unde puteţi să lăsaţi şi un mesaj.
Dar mai ales puteţi merge pe...
unde puteţi vede totul, pas cu pas.
Iată primul episod:
şi cel mai recent:
Tigru în libertate
Un tigru a fugit de la Zoo Sibiu a evadat din cuşca lui şi s-a făcut nevăzut în pădure. Martorii spun că l-ar fi auzit afirmând că se îndreaptă spre Palatul Victoria pentru o întrevedere cu premierul în scopul unui protest vis-a-vis de reducerea normei de hrane pe timp de criză (şi cum să nu te crizezi de foame?).
În martie 2010 a mai fost un incident în aceiaşi grădină zoologică (nu ştiu dacă domnul Boc a avut, şi atunci, o legătură).
(http://webtv.realitatea.net/actual/tanar-ranit-de-tigru-la-zoo-sibiu)
(http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/un-sibian-a-ajuns-la-spital-cu-pulpa-piciorului-sfartecata-de-un-tigru.html)
Acum, dacă aţi văzut pe primul film, cel de pe YouTube, să vedeţi ce a produs ca ştire...

(http://www.antena3.ro/romania/barbat-muscat-de-tigru-la-gradina-zoologica-din-sibiu-video-94511.html)
Pietre, bâte, ia mestecat tot piciorul...
Ei bine, acum la TV este ştirea că unui îngrijitor i s-a făcut rău şi un tigru s-a strecurat din cuşca lui. La interviul cu "nu ştiu cine de acolo", se înţelegea că tigrul este încă undeva prin Grădina Zoologică, comentatorii şi reporterii spuneau că ar fi fugit într-o pădure şi nimeni nu ştie unde e. Eu mă gândesc că se îndreaptă spre Palatul Victoria... Acum fiecare cu imaginea sa asupra evenimentului, nu-i aşa? Până la urmă tigrul acesta are şi el instincte, ştie şi el cine este dăunător României, nu o mânca oameni nevinovaţi...

(http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/825921/un-tigru-a-scapat-de-la-gradina-zoologica-din-sibiu)
Se pare că tigrul a fost localizat înainte de a ajunge la Palatul Victoria. Păcat, ştirea s-a fâsâit...
UPDATED 1
Tigrul a scăpat din încercuire în oraşul Sibiu... Sibieni, nu vă fie frică, tigrul este paşnic, merge spre Palatul Victoria pentru a vorbi cu domnul Boc.
UPDATED 2
În România fiinţele libere trebuiesc împuşcate. Se spune că omorârea unui tigru aduce un ghinion continuu întreaga viaţă. Exact asta trebuia României.
Sunt de acord cu punctul de vedere exprimat de Veronic Tulpan, de la asociaţia pentru protecţia animalelor Vier Pfoten.
http://www.rtv.net/vier-pfoten-despre-tigrul-ucis-in-sibiu-nu-s-a-incercat-salvarea-lui_6946.html
Pasarea Colibri- Canarul galben




