The Portable Jack Kerouac
-
I have lots of things to teach you now,
in case we ever meet, concerning the message
that was transmitted to me under a pine tree in North Carolina
...
1 year ago
2 comments:
Ca la Pyongyang au fost scene de isterie in masa, cum relateaza unele agentii de stiri, este poate exagerat, dar imi amintesc ca si in 1953, la moartea lui Stalin la Moscova multa lume a plans in fata palatului sindicatelor unde era depus sicriul celui considerat principalul fauritor al victoriei URSS impotriva Germaniei hitleriste. Totusi astazi, atat la Moscova, cat si la Bucuresti, asemenea scene dramatice de bocit in public ale unor barbati, cum au avut loc la Pyongyang, sunt greu de inteles. Nu cred ca este vorba de o traditie a acestei tari, ci mai curand de efectele politicii unui sistem strict ierarhizat, in care conducatorul statului a fost privit, timp de decenii si cu deplina sinceritate, drept parintele intregii natiuni. In Europa, si nu numai pe acest continent, in ultimii 20 de ani, s-a generalizat neincrederea populatiei in valoarea personalitatilor politice, in capacitatea lor de a apara interesul public. In Romania, de pilda, multa lume ce isi investise cu fidelitate increderea in partidul comunist si conducatorul sau, s-a simtit orfana la disparitia acestuia. Ridiculizarea atitudinii nord-coreenilor in fata socului provocat de acest deces, dovedeste superficialitate in cantarirea obiectiva a fenomenelor politice din alte tari.
@ N. Raducanu
Stimate domn,
Eu urmăresc serialele cvasi-istorice coreene de pe TVR1. Am spus "cvasi" pentru că istoria este un pic romanţată, este interesant însă tocmai pentru că au foarte multe lucruri autentice relative din arta, cultura şi gândirea vremii (Cel puţin mie asta îmi place). Astfel de manifestări nu au treabă cu isteria, ci reprezintă o tradiţie. Exact aşa sunt şi în serial când moare un lider, şi o fac şi chiar cei care au omorât acel lider în serial. Este ca şi când ai spune că respecţi persoana decedată. Culmea este că manifestarea are o componentă profund religioasă pentru că astfel de manifestări îl aduce pe cel decedat să vegheze asupra poporului său care îl regretă, de acolo de unde e, din lumea cerului. Este o chestiune culturală şi nu are nici o treabă cu supărarea sau disperarea. La evrei obiceiul este să-şi rupă hainele, la noi sunt bocitoare... Nu vorbim deci de chestiunea Stalin unde, sunt convins, multe din lacrimi erau sincere.
Nu cred că este vorba nici de un şoc provocat de deces, de prin 2008 se tot vorbeşte că liderul a murit şi ţin ascuns acest lucru... bănuiesc că lumea se aştepta.
Şi mai e ceva tradiţional la nord-coreeni, serviciul către cineva (respectiv un nobil) nu este legat de bani, ci de onoare. Legătura dintre nobil şi servitor are legătură cu cauza nobilului. Coreea are partide de multe secole şi partidele sunt legate de o cauză.
Iată de ce nu numai că nu m-am mirat de această reacţie, dar mă aşteptam la ea. Mai mult, sunt absolut convins că dacă s-ar întâmpla şi în sud, coreenii vor avea aceiaşi reacţie.
Post a Comment