01 December 2011

Chinezii se laudă cu economia lor privată


Când spui China, primul imbold este acela al asocierii cu statul totalitar cu economie centralizată. Foarte uşor uităm că în China există totuşi un sector economic privat foarte puternic.

Ei bine, ei nu uită... ba chiar se mândresc cu asta.
După mai mult de 30 de ani de reformă şi deschidere, economia privată a devenit o forţă motrice a economiei chineze. Potrivit statisticilor, în prezent, companiile şi firmele private din China reprezintă aproximativ 80% din totalul întreprinderilor. Ele au generat 50% din veniturile fiscale încasate la bugetul de stat şi au oferit 80% din locurile de muncă, în oraşele ţării.

Situaţia de ansamblu din China, caracterizată prin reajustarea structurii şi transformarea modului de dezvoltare economică, arată că veniturile acumulate de întreprinderile şi firmele private pot fi valorificate în sectoarele emergente, culturale, agricole şi în servicii moderne. De fapt, multe firme private s-au dezvoltat deja cu succes în aceste domenii.

http://romanian.cri.cn/mmsource/images/2011/11/29/dc9916bae78847d5ab47727a41544485.jpg

Grupul Hina, înfiinţat în anii '90 ai secolului trecut se ocupă cu generarea, în mod ecologic, a curentului electric, cu o capacitate totală instalată de peste şase milioane KW/oră. În prezent, compania dezvoltă, cu mari eforturi, producerea de electricitate prin panouri solare. Preşedintele Grupului Hina, Li Hejun a spus:

"În anul 2006, costul energiei electrice bazate pe energii de tip nou, mai ales energie solară a fost de 3-4 yuani. În acea vreme, mulţi specialişti în domeniu au considerat că reducerea costului de la trei la un yuan necesită o perioadă de 30 de ani, plus alţi 20 de ani până la înlocuirea termocentralelor şi atomocentralelor. Dar în realitate, reducerea acestui cost de la 3 la un yuan a necesitat doar trei ani, iar la costul de 0,5 yuani s-a ajuns după alţi doi - trei ani, după părerea mea. A venit epoca în care energiile tradiţionale vor fi înlocuite de cele de tip nou, reprezentate de energia fotovoltaică".

În prezent, Grupul Hina are, în interiorul Chinei, opt baze producătoare de acumulatori cu energie solară din generaţia a doua a bateriilor de tip membrană solară. Li Hejun consideră că ţara noastră a ratat revoluţia industrială şi cea informatică, dar a prins revoluţia energetică:

"Revoluţia energiilor de tip nou trebuie făcută cu mare responsabilitate de chinezi, din două motive. Pentru că sectorul energetic de tip nou se bazează pe industria manufacturieră la care China are o mare şi specială superioritate, precum şi o perspectivă luminoasă. Apoi, în domeniul energiilor de tip nou, americanii au recunoscut că nu există decalaje la nivelul tehnologiilor importante în acest domeniu între SUA şi China. Personal cred că în revoluţia energetică, noi chinezii, vom fi foarte posibil pionierii".

China este o mare ţară agricolă tradiţională a lumii. Agricultura modernă reprezintă o altă ţintă a investiţiilor firmelor private din China.

http://romanian.cri.cn/mmsource/images/2011/11/29/f261642966e2499b81b32d948703a94a.jpg

Luo Keda este preşedintele firmei Kaiyuan şi al Companiei agricole Liuyanghe. După declanşarea crizei financiare internaţionale, în anul 2008, firmele lui au început să se dezvolte, mai întâi, în sectorul agricol modern, apoi în cel imobiliar şi cel hotelier. Luo Keda a spus:

"Dezvoltarea agriculturii moderne reprezintă o opţiune justă pentru întreprinderile şi firmele private aflate în procesul de transformare a modului său de producţie şi de dezvoltare ştiinţifică. Noi am început să investim în dezvoltarea producţiei de cereale, în afară de orez şi grâu, răspunzând cererii consumatorilor la acest tip de produse, care pot rezista la secetă şi pot creşte în condiţii naturale vitrege. Acest lucru are o semnificaţie importantă în economisirea resurselor apei şi în protecţia mediului înconjurător".

Bazându-se pe noile tehnologii şi pe o administraţie modernă, agricultura tradiţională din China îşi recapătă, în prezent, vitalitatea. Aceasta reprezintă, fără îndoială, o nouă cale de dezvoltare pentru întreprinderile şi firmele private din ţara noastră.
(http://romanian.cri.cn/261/2011/11/29/1s122698.htm)
Şi pentru că am vorbit mai sus despre revoluţia energiilor de tip nou, haideţi să privim un pic şi peste ştirea următoare.
60 de taxiuri, sută la sută electrice, proiectate şi fabricate de ţara noastră au fost puse oficial în funcţiune la Beijing, la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an.

Aceste taxiuri sunt înzestrate cu tehnologii noi la partea de siguranţă şi de folosire a bateriilor, în sensul că acestea pot suporta până la 1500 -2000 de încărcări ale curentului electric. În plus, bateriile uzate pot fi reciclate.
(http://romanian.cri.cn/341/2011/12/01/1s122795.htm)

6 comments:

Anonymous said...

In China e un capitalism salbatic. Mult mai salbatic ca la noi...Iar coruptia de asemenea e mai mare ca la noi.

Bibliotecaru said...

@ epolitikon
Sigur că da, este o etapă istorică a capitalismului... acumularea primitivă de capital. În acest moment în China se clădeşte capitalismul primitiv, apar primii capitalişti, primii bogaţi, este o stare de tranziţie de la socialismul totalitar la economia de piaţă. După ce această stare se va potoli, se vor impune şi legile, se va diminua şi corupţia...

N. Raducanu said...

Ar mai trebui amintit ceva: acum cativa ani, cand firmele chineze private abia incepusera sa apara, la Congresul Partidului Comunist Chinez s-a pus intrebarea daca un patron al unei astfel de firme poate fi membru al partidului. La indicatia conducerii, s-a raspuns ca da, e bine si chiar necesar sa fie membru al PCC.
In acest fel ma gandesc ca trecerea la comunism va fi mai usoara decat cum o prevazuse Marx: e suficient ca odata cu prabusirea capitalismului, prognozata in urma crizelor repetate, toti patronii din tarile (foste) capitaliste sa se declare ... comunisti.

Bibliotecaru said...

În curând comuniştii chinezi for fi DOAR oameni de afaceri, şi atunci capitalismul va fi "de la sine".
:))))))))))))))))))

N. Raducanu said...

Da, dar nu se va mai numi capitalism, ci altcumva, poate chiar comunism, pentru ca sa fie complecta confuzia de valori.

Bibliotecaru said...

Nici acum capitalismul nu se numeşte capitalism, i se spune economie de piaţă.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.