07 December 2011

Deşi pudic, domnul Blaga crede că PDL este "în acea perioadă a lunii"


Mai precis, domnul Blaga crede că trebuie schimbat sângele din instalaţiile guvernamentale. Elementele sterile sau de tip avorton politic trebuie eliminate pentru a face loc elementele "viabililor".

Prea mult sânge în acest început pentru domniile voastre, am fost prea plastic? Ce pot să spun, domnul Blaga a început. De unde domnia sa reprezenta o mini-grupare în cadrul PDL, iată că a domnul Blaga a primit un mic os de ros şi practic s-a transformat într-un adevărat Pegas gata să se avânte spre cele mai înalte culmi ale posturilor politice. Este doar al doilea om în stat. Iată ce declară domnia sa, pălmuind practic "şeful de la partid" al PDL.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga este adeptul unei remanieri guvernamentale. El afirmă că reîmprospătarea echipei guvernamentale ar ajuta Executivul, dar că decizia în acest sens îi aparţine premierului Boc.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga a afirmat marţi seară că, în opinia sa, o remaniere ar fi benefică, pentru a aduce "sânge proaspăt" şi o revigorare a echipei guvernamentale.
"Personal, cred că ar fi nevoie de sânge proaspăt, dar asta este decizia premierului. Oricând este nevoie de sânge proaspăt, nu neapărat pentru că cineva nu-şi face treaba. Plecând de la ideea că oricând este loc pentru mai bine, astfel de lucruri se întâmplă în toată lumea civilizată", a declarat Vasile Blaga la B1 TV.

\
"Buldogului" îi sună bine o remaniere
Sursa: mediafax.ro

Şeful Senatului nu este singurul lider marcant al PDL care s-a declarat adeptul unei remanieri ca formă a revigorării imaginii partidului şi a guvernului. Ministra dezvoltării Elena Udrea, sau cea a transporturilor Anca Boagiu au avut opinii similare. De altfel, Udrea este cel mai fidel susţinător al remanierii, declaraţiile sale pe acest subiect fiind constante, ultima dintre acestea fiind făcută săptămâna trecută.
(http://www.rtv.net/blaga-despre-remaniere-e-nevoie-de-sange-proaspat_6046.html)
Să ne reamintim însă ce se întâmpla prin aprilie când domnul Blaga dorea să se aducă pe sine drept sânge nou la conducerea PDL...
Şeful statului i-a transmis lui Vasile Blaga, cel care odinioară era mâna sa dreaptă, că „PDL n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte“. Băsescu l-a acuzat că s-ar folosi de relaţia cu el pentru a atrage voturi. Implicarea lui Băsescu în campania pentru şefia PDL este văzută de tabăra secretarului general ca o dovadă că Boc nu poate face faţă singur unei lupte politice.

Preşedintele a recidivat şi s-a amestecat din nou în bătălia internă a PDL, atacându-l dur pe Vasile Blaga pe care l-a „retrogradat" de la postura de „buldog" la cea de „caporal". Supărarea sa a pornit de la faptul că tabăra acestuia s-ar fi folosit de el pentru a câştiga voturi în perspectiva alegerilor interne de la 14 mai. Băsescu s-a dezlănţuit într-o conferinţă de presă la Covasna, în care a fost chestionat dacă îşi menţine decizia de a-l susţine pe Emil Boc, contracandidatul lui Blaga, la şefia PDL.

„Bineînţeles, nu mi-am schimbat opţiunea şi nu am motive să-mi schimb partenerul pe care îl am din 2004, Emil Boc". În opinia şefului statului, PDL „nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte". Şeful statului şi-a continuat atacul la secretarul general, exprimându-şi nemulţumirea că Vasile Blaga ar fi făcut publică o întâlnire pe care a avut-o cu el şi cu Emil Boc, legat de creşterea de la 1.400 la 4.800 a numărului de delegaţi la congresul PDL.

„Din păcate, unul din candidaţi, Blaga, a ţinut să facă public că a avut o întâlnire cu preşedintele şi pe urmă încă una. Mi se pare că, fiind vorba de PDL, nivelul de exigenţă în relaţiile cu mine este puţin mai ridicat din punct de vedere comportamental, nu înţeleg ce avantaj a avut sau de ce consideră că dacă se află că a vorbit cu mine îi creează un avantaj. Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculaţie publică şi faptul că sunt folosit în campanie şi cu interpretări de schimbare de susţinere", a declarat preşedintele la Covasna, potrivit Mediafax.

„Caporalul", acuzat că face jocurile mogulilor

Băsescu l-a mai acuzat pe Blaga că „şi-a însuşit un atac provenit din televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu", atunci când a declarat că vrea să-i fie şefului statului „un partener vertical, nu slugă". Preşedintele a mai susţinut şi că lui nu i-a condus nimeni campaniile electorale, aluzie tot la Blaga, cel care, în calitate de secretar general s-a ocupat de campaniile electorale din 2000 încoace. „Cine crede că mie mi-a condus vreo campanie, să demonstreze că poate câştiga cu alt candidat.

Unii care pretind că m-au făcut pe mine să câştig n-au câştigat alegerile nici când au candidat ei. Hai s-o lăsăm pe asta cu miturile create pe bani, da?", a mai spus Băsescu. El a susţinut că nu s-a implicat în campania niciunui partid, ci doar a anunţat pe cine îşi doreşte partener în PDL, iar „dacă vor să ţină cont e bine, dacă nu, iar bine". „Unii şi-au scris în moţiune că sunt parteneri cu mine, eu nu resping parteneriate, dar ele depind şi de mine", a mai arătat Băsescu.

„Nu mai invocaţi sprijinul preşedintelui!"

După declaraţiile preşedintelui de la Covasna, Administraţia Prezidenţială a revenit cu precizări, subliniind într-un comunicat că Traian Băsescu „reia apelul către competitorii care şi-au anunţat candidatura la conducerea PDL, precum şi către susţinătorii acestora, să nu mai invoce sprijinul şefului statului în cadrul campaniei interne". „În caz contrar, o reacţie a preşedintelui este inevitabilă", se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, consilierul prezidenţial Valeriu Turcan.

El a mai spus că preşedintele Traian Băsescu îşi menţine disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii tuturor platformelor din cadrul PDL. „Şeful statului accentuează că este important ca lupta politică internă în cadrul principalului partid de guvernare să se desfăşoare într-un spirit de respect reciproc între candidaţi", a mai precizat Valeriu Turcan.

„Baston de mareşal, în raniţă de caporal"

Comentariile „inadmisibile şi revoltătoare" ale lui Băsescu n-au făcut decât „să-l compromită definitiv" pe Emil Boc, în opinia senatorului PDL Radu F. Alexandru, susţinător al moţiunii Blaga. „Eu nu am, de fapt, niciun comentariu de făcut. Înţeleg să comentez un lucru care presupune o anumită dificultate de înţelegere, care presupune nuanţe la care, eventual, e mai greu de ajuns.

Despre un lucru inadmisibil, revoltător, nu văd ce comentariu aş putea să fac", a descris Radu F. Alexandru declaraţiile lui Băsescu. „Mă tem că preşedintele mai curând îl compromite definitiv pe Emil Boc, pentru că dă în totalitate senzaţia unui om care nu poate să ducă singur greul unei campanii electorale în interiorul partidului şi are în permanenţă nevoie să fie sprijinit de o mână protectoare", a mai comentat senatorul PDL.

Şi vicepreşedintele Cristian Boureanu, alt susţinător al lui Blaga, este de părere că, deşi „preşedintele are dreptul de a face orice fel de declaraţie", nu trebuie să uite că „simplu soldat, caporal sau ofiţer, orice membru PDL poartă baston de mareşal în raniţă". Un mesaj identic a avut şi vicepreşedintele Cezar Preda, care l-a sancţionat pe Băsescu pentru că a ieşit la atac în Ziua Floriilor.

„Ziua Floriilor este o mare sărbătoare la români, este ziua mea, este ziua soţiei domnului Blaga, este ziua multor prieteni din PDL", a spus Preda. „Nu pot să adresez nimănui nicio vorbă, pentru că lumea trebuie să se bucure de ziua asta. Dacă n-ar fi fost Floriile, răspunsul era foarte simplu: orice caporal are în raniţă bastonul de mareşal", a mai afirmat vicepreşedintele PDL.

De altfel, atacul dur al preşedintelui Traian Băsescu la adresa secretarului general al PDL este pus de tabăra Blaga pe seama susţinerii crescânde de care s-ar bucura contracandidatul lui Boc, în turneul său electoral prin ţară. „Poate s-a enervat că Boc a mai pierdut teren, în ciuda sprijinului prezidenţial. Am văzut cât de bine l-au primit democrat-liberalii prin ţară", a interpretat unul dintre reprezentanţii taberei lui Blaga ieşirea şefului statului de la Covasna.

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20110417_0617/1.jpg

"Dacă mă lăsau în banii mei, îi lăsam în banii lor! Am anunţat pe cine îmi doresc partener, dacă vor să ţină cont bine, dacă nu, iar bine!''
Traian Băsescu preşedintele României

"Băsescu mai curând îl compromite definitiv pe Boc, pentru că dă senzaţia unui om care nu poate să ducă singur greul unei campanii electorale.''
Radu F. Alexandru senator PDL

"Preşedintele are dreptul să facă orice declaraţie. Nu trebuie să uite că, simplu soldat sau caporal, orice membru PDL poartă baston de mareşal în raniţă!''
Cristian Boureanu vicepreşedinte PDL
(http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Basescu_face_instructie_cu_-caporalul-_Blaga_0_464353930.html)
Adevărata întrebare este de ce au ales PDL-iştii să pună în fruntea Senatului un om suspectat că ar fi "omul USL" în PDL. Aici e ceva ciudat, s-a schimbat un om din PSD (Mircea Geoană) suspectat că făcea jocul PDL... cu un om PDL suspectat că face un joc USL.

Cine bate seara la fereastra mea?

http://www.dcnews.ro/wp-content/uploads/2011/02/blaga-basescu-pdl.jpg
(http://www.dcnews.ro/2011/02/nastase-ii-propune-lui-basescu-un-algoritm-pentru-a-scapa-de-vasile-blaga-cu-ajutorul-dna/)

Eu sunt cetăţene, nu te speria!

6 comments:

Aura Vasile said...

Imi aduc aminte de Scoala de vara a TSD, o scoala de vara care a avut loc.. toamna, in 2010. Era dupa o proaspata remaniere. Iar Victor Ponta, in deschidere, spune: Da, am vorbit cu Liviu Dragnea la micul dejun si ne-am lamurit: au schimbat hotii cu prostii. Asta asa, ca sa incepem intr-o nota optimista si amuzanta.

Eu cred ca aceste declaratii si aceste "plimbari" de-a lungul dictionarului, facute de niste oameni care nu pot fi, iertati-ma, "fete mari", fac parte din campania de umflare artificiala a PDL sau de scadere fortata a USL. Mai adaugam aici povestea aia cu "toti sunt la fel", mai adaugam TVR si alte "minunatii", mai o fasole UNPR si-uite cum ne atingem scopul. Din pacate pentru ei eu nu cred ca mai merge.

Bibliotecaru said...

@ Aura Vasile

Îmi amintesc acel discurs al domnului Ponta. Personal nu am fost încântat de el cum nu am fost încântat nici de reacţia de astăzi la adresa CCR. Poate că ar dreptate, dar ca preşedinte al partidului domnul Ponta nu poate avea păreri strict personale, domnia sa implică şi partidul în aceste păreri şi pamfletul nu mai este pamflet, ci o luare oficială de poziţie. Mi-aş dori să facă alţii pamflete şi domnul Ponta să aibă o poziţie superioară, a partidului. Dar poate sunt eu exagerat.

Contează foarte mult cât de mult electorat se va activa. Se prea poate că "minunăţiile" să activeze electoratul lor mai mult decât va reuşi USL să-şi mobilizeze electoratul lui. Când la vot se prezintă 90% din electoratul României, este una, dacă se prezintă 20% sau 30%, un 5% activat contează foarte mult.

Cetăţenii au fost aduşi în stadiu în care o porţie de fasole, două pâini pe săptămână sau o găleată cu sigla partidului "merită". Lucrurile atât de mărunte "merită" pentru că politica efectivă, în Parlament şi Guvern, oferă şi mai puţin. Priveam discursul domnului Băsescu (numai privitul, că de ascultat nu am putut să mă concentrez la ce spunea domnia sa... noroc cu transcrierile) şi mă întrebam care crede domnia sa că este impactul celor ce le spune... Practic domnia sa învelea în cuvinte inutile un anunţ de scăderea a suveranităţii României... Oare care era reacţia pe care domnia sa o aştepta?

Acest stil, "spun asta, fac asta, obţin asta", este o jignire la adresa electoratului. Din păcate nu tot electoratul ştie acest lucru. Această ingenuitate face din politica act de guvernare o politică abilitate de atingere a scopului.

Vasile, said...

Si totusi doar un os!

Atunci cind stim performantele bulldogului in mod concred cunoastem si faptul ca un singur os nu ajunge!
Si ar mai fi o chestie spre rusinea francezilor acestia au asimilat bulldogul denumind rasa respoectiva bullgod francez, sa fiew vorba de o specie noua bulldog romanesc ?

Bibliotecaru said...

@ Vasile,
Postul de şef al Senatului este mai mare decât postul de vicepremier.

Buldogul francez diferă semnificativ de buldogul englez. Buldogul francez este cu mult mai firav.

Buldog Francez
Buldog Englez

Buldogul american arată mai mult a boxer decât a buldog... :D

Buldog American

Eu aş spune că buldogul selectat este cel englez, pentru că rasa se trage nu din forma robustă şi îndesată, ci din o constituţie fizică asemănătoare ogarului, buldogul englez este forma cea mai evoluată. Mie de aceea şi îmi place această rasă în forma englezească, pentru că este cu trăsătura cea mai profundă.

Despre Bullgod nu am auzit decât sub forma unui cântec. Ar fi ciudat ca francezii să facă un astfel de joc de cuvinte, pentru că el este în engleză.

Românii au pierdut deja două rase de câini, Copoiul Ardelenesc şi Ciobănescul Mioritic. Singurul câine omologat în România este, dacă nu s-a schimbat ceva în ultimul timp, Ciobănescul Românesc.

Vasile, said...

Nuuuuu Biblio,ia nu ati inteles, altul era mesajul meu in nationalismul francez sa accepti englezescul bulldog pentru un ciine francez este ca o trecere a intregii natiuni franceze pe sub furcile caudine!

Bibliotecaru said...

:)
Ahaaaa

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.