09 December 2011

Propun o lege a bunei guvernări


Domnul preşedinte ne trimite de la distanţă o teleobligaţie ("tele", adică de la distanţă).
Traian Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că s-a stabilit că UE va acorda o contribuţie de circa 200 de miliarde euro la FMI, din care 150 de miliarde contribuţie a statelor din zona euro şi 50 de miliarde - contribuţie a statelor non-euro.

Şeful statului a precizat că statele care sunt în acord cu Fondul nu trebuie să participe la această controbuţie şi a arătat că nimeni nu a ridicat problema ca aceste state să contribuie la împrumut.

"România n-ar fi incapabilă să participe - n-aş vrea să fie titlu - pentru că sunt diverse moduri de a participa", a spus preşedintele, oferind exemplul creării unui plasament la BNR.

El a adăugat că "nu avem un excedent care să ne permită să facem cadouri".

"Nu este o ofertă dar, dacă ni s-ar cere, nu suntem o ţară neputincioasă, putem reacţiona", a spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu susţine declaraţie de presă la Bruxelles
Preşedintele Băsescu susţine declaraţie de presă la Bruxelles
Sursa: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă după Consiliul European de la Bruxelles, unde s-a decis că statele UE din afara zonei euro ar trebui să contribuie, prin băncile centrale, cu 50 miliarde euro la împrumuturile în valoare totală de 200 miliarde euro pe care Uniunea Europeană vrea să le acorde Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru combaterea crizei.

Declaraţiile făcute de Traian Băsescu:

S-a ajuns la un acord interguvernamental.

Miza pentru noi a fost să fim parte a proceselor care se vor desfăşura in interiorul Euro-zonei.

Lungi au fost discuţiile azi-noapte.

Acordul interguvernamental e deschis oricărui stat membru, membru sau nu al Zonei euro.

Deşi nu suntem stat membru euro, suntem extrem de dependenţi de cee ce se întâmplă şi, ca atare, ttrebuie să participăm la ceea ce se întâmplă în zona euro.

Şi noi suntem stat euro care are acum o derogare, până la atingerea parametrilor.

România este o ţară care are derogare de la introducerea monedei euro până la realizarea parametrilor.

Euro nu este moneda unor state, ci este moneda Uniunii Europene.

Acest acord interguvernamental este deschis celor 17 state membre ale zonei euro, plus statelor care doresc din afara zonei euro.

România şi-a manifestat dorinţa de a fi parte a acestui proces, dar să vedem ce se întîmplă mai departe.

Experţii din statele membre euro şi non-euro care doresc să participe la acest proces trebuie să facă un proiect de acord.

Acordul trebuie semnat pînă la sfărşitul lunii martie.

Deja împreună cu noi înca 6 state non-euro şi-au manifestat intenţia de a participa la acest acord.

Probabil se va ajunge la 26 de state, dacă nu chiar la 27.

Un lucru extrem de important e legat de obligaţia statelor din zona euro şi a celor care au aderat la tratat de a ainclude în legislaţia naţională angajamentul pentru un buget naţional echilibrat.

Deficitul structural anual nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.

Spre exemplu, daca România trebuie să plăteascaăla Pilonul pensii private 1% din PIB, aceasta este o plată temporară ş nu se ia în calcul la deficitul structural.

Marea problemă a acestui deficit structural e că trebuie introdus în Constituţia statelor membre în cel mai scurt timp.

Poate fi un susbstitut pentru Constiţutie dacă e o lege echivalentă cu Constitutia.

România nu are un act normativ echivalent cu Constituţia.

Nu putem fi credibili decât prin introducerea în Constituţie a acestei prevederi.

S-a stabilit automatism pentru aplicarea de sancţiuni pentru statele care depăşesc âinta de deficit bugetar de 3%.

Toate statele trebuie să aibă stabilite mecanisme de corecţie a deficitelor.

S-a stabilit o contribuţie a statelor membre la FMI de 200 mld.

Fac precizarea că statele care sunt în acord cu FMI nu trebuie să participe la aceasta contribuţie.
(http://www.rtv.net/traian-basescu-romania-nu-va-participa-la-capitalizarea-fmi_6473.html)
Este evident că la noi Constituţia nu are nici o relevanţă... Cine respectă Constituţia în România? Domnul Băsescu nu, domnul Boc nu... cine?

Nu, doamnelor şi domnilor, modificarea Constituţie nu face nimic, noi avem nevoie de o lege penală, care să arunce în puşcărie liderii care dau de pământ cu România. O fi răzbunarea arma prostului, dar măcar să le fie frică de răzbunare...

Este nevoie de o lege a bunei guvernări. Nu iese deficitul bugetar sub 3%, nu iese deficitul structural sub 0,5%, Guvernul şi preşedintele României 15 ani la puşcărie.

Şi mai trebuie ceva... cei de la INS modifică cifrele încât să dea bine... 20 de ani de puşcărie.

Numai aşa putem să ieşim la lumină. Părerea mea.

18 comments:

Anonymous said...

Nu stiu de ce ganditi ca si mine pt. ca de obicei sunteti mai ponderat... E prima oara de cand va vad hotarat, direct pe penal (ce-i drept ca activez in blogosfera de nici macar 1 an).
Asadar, un vot si de la mine!
Pentru ca si-au adus in aparatul administrativ toate rudele, toate lichelele cu studii la subsol de bloc si e absolut normal sa-i tragi la raspundere daca treaba merge prost.

Augustin Radescu said...

Un lucru e sigur: asa nu se mai poate! Toti hotii, violatorii, traficantii care s-au dus pe-afara sa-si puna in valoare "talentele" n-au reusit sa ma faca sa-mi fie rusine ca sint roman. Asta a reusit!

Bibliotecaru said...

Sunt supărat pentru că reacţionând ca "slugă la Europa", ne vindem fără măcar să obţinem ceva în schimb... numai din servilism. Cât mai am de trăit, aş vrea să trăiesc demn.

gabriella said...

Cine sa plateasca, cand sa plateasca, cui sa plateasca … nimeni la … nimeni, in afara de circ mediatic … nimic, indiferent de culorile sub care isi fac veacul in politica romaneasca, toti au un singur scop, sa ajunga la putere...am ajuns sa privim atat de indiferenti incat probabil ca cineva din afara, ar putea sa spuna ca suntem spectatori la o piesa de teatru, din pacate este scena propriei noastre existente ...si asa destul de amara si platita cu un pret . Nu,sunt sigura nu vor plati pina cind noi nu ne vom trezi. Pina atunci...mai dormim,probabil nu am ajuns la acea limita de a mai suporta orice. Va citesc cu placere si va urez o seara linistita si frumoasa.

Bibliotecaru said...

Mulţumesc la fel.

N. Raducanu said...

Si eu sunt surprins de vigoarea cu care dvs., Bibliotecarul, de regula mai ponderat, propuneti acum aruncarea in inchisoare a guvernantilor ce nu indeplinesc niste conditii procentuale impuse prin documente ale UE, semnate - la elaborare sau dupa aceea - si de niste reprezentanti temporari ai tarii noastre. Dar buna guvernare nu se reduce la 3% deficit bugetar si 0,5% deficit structural. Chiar si aceste cifre pot face, de la o tara la alta, fie bine, fie rau pe termen lung, populatiei. A da aprecieri ca o guvernare este sau nu corespunzatoare, necesita un amplu set de criterii, nu numai financiare, ci si sociale, alese cu grija si suficient de flexibile pentru a fi adaptabile specificului national. Aplicarea automata de sanctiuni penale de catre un organism international, ar reprezenta o incalcare grava a brumei de suveranitate pe care o mai poseda tarile membre ale UE. Fara indoiala ca aceasta ar provoca cu timpul nemultumirea populatiei, cu riscul de a fi martorii unei recrudescente a nationalismului de extrema-dreapta.

Bibliotecaru said...

@ N. Raducanu
Cum să aplice automat sancţiuni penale un organism internaţional.

Nu.
Ei vor să creeze nişte mecanisme financiare astfel încât, atunci când nu se ating parametrii de minimă eficienţă bugetară, să se scadă automat salarii, pensii, să se crească TVA-ul... adică să sufere tot românii.

Ceea ce spun eu este că dacă toţi românii pot să sufere în condiţiile în care nişte politicieni nu pot să "potrivească" bugetul, ar fi normal ca şi politicienii care provoacă un asemenea "deranj" să se răcorească o perioadă de arşiţa guvernării.

marul said...

hai ca nu ne obliga la nimic . decat la cele doua minute zilnice de ura .

Vasile, said...

Biblio,

Adica dumneata ai dori ca parlamentarii sa voteze o lege impotriva propriilor lor interese?

Avem de 20 de ani leegi destul de solide dar nici una aplicabila atunci cind guvernul de exemplu isi asuma raspunderea pe legi care nasc faradelegi, legi care ocolesc parlamentul si totusi nimeni nu a fost acuzat inca nici chiasr de neglijenta !

Diferenta intre o lege penala ar fi aceia ca aceasta ar putea sa nu treaca de parlament pe cind modificarea constititiei ,va trece fiind votata de " toata lumea" bine sau rau intentionata!

Pai ce spui dumneata de sluga europeana , presedintele a spus clar acu doua saptamani ca Romania nu va achita factura europeana!

Bibliotecaru said...

Ce spune clar preşedintele nu are nici o importanţă. Prea multe lucruri clare s-au infirmat cinci minute mai târziu.

Sigur, parlamentarii nu sunt în propria slujbă acolo, slujesc cetăţenii. Ei trebuie să facă legile care ne sunt de folos nouă şi nu domniilor lor.

Bibliotecaru said...

@ marul
Să dea Dumnezeu să aveţi dreptate. Numai că o fi un motiv pentru care eu simt, zi de zi, că-mi pierd din demnitate...

Anonymous said...

Execelenta propunere :)

Vasile, said...

Biblio,

Se vehiculeaza formula de "cetatean european" ,pentru ca mi s-au aprobat niste fascilitati pe care un stat modern ar fi fost obligat sa mi le acorde!
Acest fapt nu ma face sa ma simt "european"!
Aaaa DA ,m-as fi simtit cetatean european daca Europa ar fi votat un set de masuri care ar fi obligat fiecare tara membra sa asigure un anume standard minimal al traiului decent pentru toti membrii acestei uniuni, salarii minime, pensii minime, asistenta sociala minim garantata in parametrii europeni.
Ma si va intreb, si-ar mai fi construit atunci guvernul un buget strict pe spinarea populatiei ,sau ar fi cerut iesirea din UE?

Bibliotecaru said...

Dacă nu pică UE după această criză... se preconizează un singur Guvern pentru toată Europa.

Vasile, said...

Adica il realegem pe Basescu cap european cu voturile din afara?

Bibliotecaru said...

:)
Păi nu?

Aţi văzut pe blogul Naşului? Pe timpuri era Ceauşescu, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, acum pe blogul naşului este Merkel, Sarkozi, Băsescu... :D

virusverbalis said...

Buna seara,Bibli!Am citit cu atentie si iti impartasesc opinia!Sanatate!

Bibliotecaru said...

@ virusverbalis
Numai de ar fi alături de lege 8 milioane de cetăţeni români.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.