14 November 2011

O decizie care demonstrează că în PDL disciplina de partid înseamnă exclusivitatea pupincurismului şi servilismul... ca sport extrem


Domnul Daniel Oaşdea a ajuns vedetă pentru a votat acum ceva timp împotriva guvernului Boc deşi este membru PDL. În acel moment mi-am spus că înmugureşte un pol dizident în PDL care doreşte să facă din partid un organizaţie adevărată şi nu o fermă de capete plecate în faţa personalităţii impresionante a preşedintelui Traian Băsescu. Iată însă că deşi semnalau că se împotrivesc "sistemului" dus până în culmile aberaţiei disciplinei de partid (după cum funcţiona sistemul şi în PCR), în realitate toţi "dizidenţi" din PDL nu ezitau ca la emisiuni să fie aceiaşi cântători de ode iubitului conducători.

Vă mai amintiţi?


Interesant este însă că...




Domnul Oajdea nu este dintre cei care alerg să doarmă în parlament pentru a evita să fie prea cunoscuţi. Cei drept, nici nu se dă peste cap cu această activitate...

Activitatea parlamentara în cifre:
Luări de cuvânt:39 (în 35 şedinţe)
Declaraţii politice:5 (din care 5 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 33
Întrebari şi interpelari: 52

http://www.cdep.ro/parlamentari/l2008/Oajdea_Daniel_Vasile.jpg
Daniel Vasile OAJDEA
Curriculum Vitae

Date biografice

  • Locul si data nasterii: 11.06.1969, loc. Vaslui, Jud. Vaslui
  • Stare civila: casatorit, 1copil
Studii şi specializări

  • 1975-1983 Scoala Generala cu clasele I-VIII Costesti, Jud. Vaslui;
  • 1983-1987 Liceul Sanitar Iasi;
  • 1993-1998 absolvent sef promotie 1998, Univ. Tehnica “Gh. Asachi” Iasi, Fac. Constructii si Arhitectura, sectia Instalatii
  • 2004- doctorand in domeniul Inginerie Civila - Geotehnica si Fundatii
Limbi straine

  • Limbi straine studiate: franceza, engleza, rusa
Activitate profesională

  • director general al S.C. “Concurs” S.R.L.
Alte activitati desfasurate:
  • membru in Societatea Romana de Geotehnica si Fundatii
  • consilier local al Municipiului Iasi
  • membru in BPL PD-L Iasi
  • vicepresedinte BPL PD Iasi
  • vicepresedinte al Organizatiei de Tineret a Partidului Democrat din Iasi
  • presedinte “Liga Studentilor de Profil Tehnic”
  • membru in Consiliul de administratie la “Casa de cultura a studentilor” Iasi
(http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=209&cam=2&leg=2008&pag=0)

Deputatul Daniel Oajdea a fost exclus din PDL, din cauza declaratiilor impotriva Guvernului si partidului din care face parte.

Pentru excluderea lui Daniel Oajdea au votat 21 de membri ai Biroului Permanent Judetean, inregistrandu-se patru abtineri si doua voturi impotriva.

http://s1.ziare.com/?mmid=fb28aebd37e88eafe

Decizia de excludere a parlamentarului iesean trebuie sa fie validata si de Biroul Permanent National a PDL.
(http://www.ziare.com/politica/deputat/daniel-oajdea-exclus-din-pdl-vezi-motivul-1133433)
"Decizia corespunde dorintei clare a echipei PDL de a-si prezenta prioritatile la nivel local si national, in mod unitar, prin toti membrii sai. Respectarea codului etic este o obligatie a oricarui membru PDL, insa domnul Daniel Oajdea a ales un mod de a-si declara public opiniile, care nu corespund acestuia, asumandu-si astfel consecintele statutare ale propriului comportament", a declarat liderul PDL Iasi, senatorul Dumitru Oprea.
(http://www.ziare.com/politica/deputat/situatia-lui-oajdea-discutata-luni-in-bpn-al-pdl-1133521)
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică seară, după întâlnirea liderilor PDL de la Vila Lac, răspunzând unei întrebări despre excluderea lui Daniel Oajdea din partid, că este vorba despre o decizie care va fi luată luni în şedinţa BPN.

Întrebat dacă liderii PDL vor decide luni excluderea lui Daniel Oajdea din partid, Boc a răspuns: "Este o decizie pe care o vom lua mâine (luni, n.r.). Cazul va fi pe agenda Biroului Permanent Naţional de mâine de la ora 11.00".

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3928/8970006/1/bocoaj.jpg?width=630

Oajdea a declarat, vineri, că prim-vicepreşedintele partidului Gheorghe Flutur se vrea a fi un "tătic pe Moldova", ce profită de neînţelegerile din cadrul filialei ieşene a partidului. Totodată, Oajdea a spus că nu-şi doreşte să ocupe un post în conducerea filialei PDL Iaşi, motivând că prezenţa sa în Biroul Permanent Judeţean ar gira dispreţul conducerii centrale a partidului faţă de membrii PDL care au participat la alegerile interne din filială.

Oajdea a spus că schimbarea liderului PDL Iaşi Petru Movilă, decisă luni de către conducerea partidului e o decizie incorectă. El a afirmat că dacă ar fi fost în locul lui Movilă nu ar fi acceptat postul de secretar general al PDL, atât timp cât acesta a câştigat în mod corect scrutinul intern din 25 septembrie.
(http://www.gandul.info/politica/boc-despre-excluderea-lui-oajdea-din-pdl-decizie-pe-care-o-vom-lua-luni-in-bpn-al-pdl-8970006)
De ce le este frica nu vor scapa!

Decizia de la filiala Iasi a PDL este reactia unui grup de oprotunisti care a preluat prin forta conducerea filialei si care, in incercarea lor de a se impune, vor sa elimine pe toti cei care au curajul sa isi exprime punctul de vedere.

Daca ar fi corecti si nu le-ar fi teama de oameni, ar supune aprobarii CCJ propunerea lor ... si, numai dupa aprobarea ei de baza filialei, nu de o mana de politicieni, ar inainta-o coducerii centrale.

Corect ar fi fost sa- mi dea ocazia sa-mi prezint punctul de vedere fata de acuzatiile aduse.

Dar, de ce le este frica nu vor scapa!

Sa nu-si imagineze ca vor pacali iesenii asa cum au amagit o parte din membrii PDL.

Dictatura de la centru nu poate ține loc de democrație în teritoriu

Astăzi, 7 noiembrie, Biroul Permanent Național (BPN) a luat decizia de a invalida alegerile de la Organizația Județeană a PDL Iași, care au avut loc în luna septembrie.

Decizia BPN de astăzi este o palmă la adresa simplilor membri de partid, arătând că nu contează ce dorește baza partidului, ci ceea ce se dictează la vârf. Mesajul dat de centru este următorul: “aveți voie doar să munciți, să ne aduceți voturi. Statutul partidului suntem noi. Dacă noi nu vrem, nu contează ce votați voi”.

Dacă deputatul Petru Movilă nu era dorit de București, atunci BPN trebuia să nu-i acorde viza. Cât privește corectitudinea desfășurării alegerilor, acestea nu au fost organizate de câștigător, ci tocmai de o echipă numită de BPN. În plus, conducerea centrală a partidului a avut reprezentanți la Iași care, prin prezență și lipsa de obiecții, au girat scrutinul.

Dacă un partid nu poate să-și respecte propriii membri, folosindu-i ca simplă masă de manevră, ce să înțeleagă cetățeanul neînregimentat politic?! Că partidul de guvernământ îl va respecta mai mult pe el decât pe membrii de partid?!

Cu puțin timp în urmă, conducerea PDL a adoptat, în unanimitate, un Cod de etică. În esență, documentul înfierează problemele de integritate. Sunt profund dezamăgit să constat că, la câteva zile de la adoptare, Codul de etică se dovedește a fi o simplă fumigenă aruncată pe piață, cu rolul de a ascunde adevăratele probleme. Cei care la televizor se bat pentru ”integritate” au uitat astăzi, prin votul lor, ce înseamnă respectul și bunul-simț.

PDL nu poate să recâștige încrederea populației atunci când își calcă în picioare propriul statut și propriile reguli. BPN trebuie să realizeze că, la alegerile pe care le-au anulat, aproape 800 de oameni au pierdut timpul crezând că votul lor contează. Toți cei care au dorit să candideze au fost condiționați de plata unei sume cuprinse între 300 și 1.500 de lei, în funcție de poziția pentru care au optat.

Din respect pentru cei aproximativ 800 de oameni care s-au prezentat la vot, solicit conducerii centrale următoarele:

Să restituie toate sumele de bani pe care candidații le-au achitat la casieria partidului ca și taxe de înscriere
Să prezinte scuze față de toți participanții care, până la urmă, au fost chemați doar ca masă de manevră
Demisia tuturor membrilor BPN care, prin votul de astăzi, au călcat în picioare statutul partidului.

Cu respect, Daniel Oajdea
(http://www.danieloajdea.ro/)


(http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/lista-monicai-macovei-10-persoane-care-trebuie-sa-plece-din-guvern-si-administratie-244512.html)

Lista Monicăi Macovei: 10 persoane care trebuie să plece din guvern şi administraţie

Fosta ministră a Justiţiei care a luat parte la audierile de la Comisia de Etică din PDL i-a trimis premierului Emil Boc o listă cu zece persoane care ar trebui să plece din guvern: secretari de stat şi şefi de agenţii. Primul ministru nu i-a dat nici un răspuns deocamdată şi nici Comisia nu a luat vreo decizie, dar lucrurile ar putea să se precipite după arestările de la Cluj, care au agitat în ultimele săptămâni partidul.

Eurodeputata PDL susţine că partidul va ieşi întărit după curăţarea sa de corupţi, argumentând că independenţa justiţiei este demonstrată chiar prin faptul că democrat-liberali extrem de influenţi au fost arestaţi. Macovei neagă că arestarea primarului Sorin Apostu ar face parte din reglările de conturi din PDL şi spune că Adrian Năstase, care a lansat această ipoteza ar vrea să demonstreze că şi în cazul de la Cluj, ca şi în cazul său, ar fi vorba de dosare politice.

„Nu e vorba de dosare politice”, subliniază Monica Macovei, adăugând că trebuie găsită o soluţie pentru ca şefului DNA, Daniel Morar, să i se prelungească într-un fel mandatul, care îi expiră la începutul anului viitor. Ar fi o idee bună să ajungă procuror general, mai crede Monica Macovei.

Arestarea primarului PDL al Clujului şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, problemele de la Braşov, dar nu numai, sugerează imaginea unui partid corupt. Ce mai poate face PDL până la alegerile din 2012 pentru a schimba această percepţie?

M.M.: Percepţia publică şi realitatea indică faptul că în toate partidele există corupţie şi din acest motiv vorbesc din 2005 încoace despre necesitatea reformării clasei politice. Există corupţie în PDL exact ca şi în PSD sau în PNL. Diferenţa este că în guvernarea PDL şi începând din 2005 aceste cazuri sunt anchetate şi ajung în justiţie, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată până în 2005. Era din când în când cercetat câte cineva din opoziţie, dar nimic mai mult. Deci e adevărat că există corupţie, dar avem un partid care nu intervine în justiţie şi avem oameni de la putere cercetaţi, ceea ce este cel mai important lucru care se întâmplă în societatea românească în ultimii 20 de ani, cel puţin din punctul de vedere al funcţionării unui sistem juridic independent.

V-aţi fi aşteptat din partea premierului Emil Boc la o reacţie mai puternică după arestarea primarului Clujului?

M.M.: În câteva ore de la arestare, Sorin Apostu a fost suspendat din PDL.

Era mai bine pentru imaginea partidului, dacă Emil Boc, cel care l-a promovat şi susţinut pe primarul arestat al Clujului, să-i ceară acestuia demisia din PDL?

M.M.: Din punctul meu de vedere, s-au aplicat statutul şi codul etic. S-a făcut primul pas, e deja suspendat.

Lideri de opinie şi politicieni din PSD suţin că arestările de la Cluj sunt doar reglări de conturi în interiorul PDL sau între şeful statului şi fostul său partid.

M.M.: Nu cred acest lucru deloc. Nici cazul lui Sorin Apostu nu face parte dintr-un dosar politic, nici cel al lui Radu Bica, vicepreşedintele PDL al Consiliului Judeţean Cluj, cum nu sunt dosare politice nici cele ale lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Decebal Traian Remeş etc. Cred că toată lumea s-a convins acum, chiar şi cei care aveau dubii, că nu e vorba despre dosare politice, devreme ce, iată, sunt vizaţi oameni cu funcţii mari în PDL.

Am văzut că inculpaţi din Opoziţie şi chiar inculpatul Năstase încearcă să lanseze această idee că ar fi nu ştiu ce reglare de conturi în PDL. Totul numai pentru a-şi putea susţine propria teză cu privire la propriile-i dosare cum că ar fi politice. De aceea ar vrea să acrediteze ideea că toate ar fi politice, deci şi ale lui. Pe scurt, nu există dosare politice, există doar dosare bazate pe fapte şi probe reale.

Dacă ţinem cont de tradiţiile liderilor locali, e posibil ca până la alegeri să mai fie decapitaţi şi alţi primari, inclusiv ai PDL?

M.M.: Nu ştiu ce se va mai întâmpla, astfel de detalii deţin doar anchetatorii. Pe mine mă bucură faptul că instituţiile statului lucrează foarte bine, fiindcă trebuie să eliminăm corupţia de oriunde este, din orice partid politic, din orice instituţie. În ce priveşte PDL, e singurul care nu intervine în justiţie şi, în al doilea rând, democrat-liberalii ar trebui să-şi dea seama că vor ieşi întăriţi, fiindcă se curăţă de cei corupţi.

Dincolo de ceea ce spuneţi, nu toate instituţiile statului funcţionează pe frontul anticorupţie, iar în exemplele anterioare vorbiţi mai degrabă despre rolul DNA.

M.M.: La Cluj au lucrat şi judecătorii, pentru că ei au dat mandatele de arestare. Ştim că în cazurile cu politicieni judecătorii au tergiversat ani de zile, dar acum au început să se mişte mai repede sub presiunea publică, sub cea a Comisiei Europene. În ceea ce priveşte imaginea PDL, nu cred că va avea de suferit dacă ne amintim de senatorul PSD Cătălin Voicu.

Continuarea, aici….

(http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=797)

3 comments:

Vasile, said...

Eu cred ca apostu va fi spalat si va iesi aproape imaculat cu un NUP de marimea contributiei aditionale la cosul alegerilor viitoare!
Acesta este semnalul dat acelora ca nu reptecta ,cel putin acel fifty-fifty promis!

Bibliotecaru said...

Dacă televiziunile au început să facă diagrame cu reţeaua, cu greu va putea fi spălat, chiar şi dacă în realitate nu este vinovat (căci, nu-i aşa, există prezumpţia de nevinovăţie).

Anonymous said...

Domnule, mai toti oamenii seriosi s-au saturat de politicienii din Moldova...

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.