28 November 2011

Să readucem în prim plan un cuvânt al prezentului: GENOCID


Ştiu că lumea mă priveşte cu suspiciune când vorbesc despre genocid. Cei mai mulţi îmi vor spune... haide că nu e chiar aşa.

GENOCÍD, genocide, s. n. infracţiune săvârşită în scopul de a distruge deliberat şi sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup naţional, rasial, etnic sau politic

Dincolo de DEX, haideţi să vedem totuşi definiţia juridică:
Genocid
infractiune contra pacii si omenirii, ce consta in savarsirea in scopul de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din urmatoarele fapte:
a)uciderea membrilor colectivitatii sau grupului;
b)vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului;
c)supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugere fizica;
d)luarea de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului;
e) transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau unui grup, in alta colectivitate sau grup.

Daca fapta este savarsita in timp de razboi, pedeapsa atinge limita maxima. Se pedepseste si intelegerea in vederea savarsirii de genocid.

Totul a început cu primul primar intrat în greva foamei pentru că cetăţenii urbei în care este primar nu au bani pentru căldură.

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20111121_0560/4.jpg
Nemulţumit de faptul că Guvernul nu-i alocă cel puţin trei milioane de lei necesare subvenţionării preţului la gigacalorie, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a anunţat, ieri, că intră în greva foamei.

„Este o soluţie extremă, pentru o situaţie extremă. Este inadmisibil ca aproape 10.000 de oameni să fie lăsaţi pradă frigului. Din păcate, toate intervenţiile făcute la nivelul Guvernului nu şi-au găsit ecou. Sunt consternat că, în cursul lunii octombrie, au fost alocate 380 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru localităţi care nu au costuri atât de ridicate pentru producerea agentului termic, iar municipiul Brad nu se regăseşte printre acestea“, a declarat Florin Cazacu.
Edilul susţine că fondurile minime pentru producerea energiei termice în municipiul Brad ar trebui să fie de circa 3 milioane de lei, pentru această iarnă, suma fiind imposibil de acoperit de la bugetul local.
(http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/hunedoara-deva-brad-primar-greva-greva_foamei-Florin_Cazacu_0_595140931.html)
Eu am fost impresionat de gestul domnului Florin Cazacu, chiar dacă se vor găsi voci care să zică că este un gest electoral. Am fost impresionat mai ales că domnul primar încearcă să facă ceva, să construiască o alternativă, şi nu numai să "cerşească" nişte bani de la guvern.
“Prin greva mea incerc sa atrag atentia ca la Brad nu exista alternativa pentru incalzire. Nu avem gaz metan, nu sunt coşuri de fum la blocuri, iar sistemul electric nu poate face fata consumului. Am incercat, de trei luni de zile, prin interventii la Guvern, la Ministerul Administratiei şi Internelor, am trimis zeci de memorii, dar niciunul nu şi-a gasit rezolvare. Este o situatie extrem de grava. Inca din luna august am tot cerut ajutorul şi am tot informat Guvernul ca avem nevoie de ajutor. Mai mult, s-a intocmit un proiect de hotarâre ce a fost inaintat la sfârşitul lunii octombrie Guvernului care doar trebuia sa aprobe suma, insa nu s-a intâmplat acest lucru”, a mai declarat Cazacu.

Potrivit primarului, costul de productie al unei gigacalorii in municipiul Brad se ridica la 831 de lei, tariful fiind cel mai mare din tara. Cazacu sustine ca pretul mare este influentat de faptul ca energia termica este produsa pe baza de pacura, fara cogenerare. Astfel, populatia din Brad ar trebui sa achite pentru o gigacalorie 295 de lei, iar diferenta de 536 de lei ar trebui acoperita de la bugetul local, dar autoritatile nu dispun de aceşti bani.
(http://stirileprotv.ro/stiri/hunedoara/primarul-municipiului-brad-in-greva-foamei-pentru-ca-populatia-nu-are-caldura.html)
Ei bine, acest om care ar putea să constituie, pentru această iniţiativă curajoasă, un model al politicianului dedicat funcţiei (mai multe, recunosc, nu ştiu despre domnia sa) este luat în bătaie de joc de un ministru destul de invizibil.

Cum spunea Caragiale...

M: Mare canalie!

L: şi pe urmă a făcut aluzie aproape pe faţă la un alt amic...

M: La cine?

L: Nu-ţi spun...

M: Ascultă-mă, Lache! să ştii că mă supăr serios!... Trebuie numaidecât să-mi spui...

L: Dacă nu vreau.

M: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi?

L: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – eşti violent.


Dar cine să fie violent atât de tare încât "să-i dea palme" amicului Igaş? Cum zic "cititorii" de manele... "I-auzi ce zice domnul Igaş!"
Ministrul Internelor, Traian Igas, a declarat vineri, referitor la cazul primarului din localitatea Brad, Florin Cazacu, intrat in greva foamei deoarece nu are bani pentru termoficare, ca edilul nu a stiut sa gestioneze sumele venite de la MAI si de la bugetul de stat.

Totodata, ministrul le-a recomandat locuitorilor din Brad ca, la urmatoarele alegeri, sa voteze "un primar mai gospodar". Referindu-se la acest caz, Igas a invocat "vorba proverbului: Cri, cri, cri, toamna gri...".

http://s2.ziare.com/?mmid=03278ef28830aed6b

"Toata vara a stat si acum vine si cere bani", a apreciat ministrul de Interne.

Pe de alta parte, Igas a anuntat, in cadrul conferintei de vineri, ca Executivul a decis alocarea unor sume pentru localitatile care au probleme ca incalzirea centrala, printre care se regaseste si localitatea Brad, pentru care au fost alocate 10 miliarde de lei vechi.
(http://www.ziare.com/traian-igas/ministru-interne/igas-despre-primarul-in-greva-foamei-vorba-proverbului-cri-cri-cri-toamna-gri-1136167)
Sunt prea stilat să dau nişte replici de tipul "Cheloo - In corpore sano", dar cred că o astfel de linie melodică ar fi nimerită în acest caz. Îi fac cadou însă domnului Igaş nişte versuri scrise de Radu Gyr:

Rupţi şi slabi şi ciuruiţi de ploaie,
vineţi în amurgul citadin,
zornăim sub bura de venin,
poticniţi în fiarte şi noroaie.

Strâmbi de lanţ, de burniţă, de foame,
ducem boarfa noastră-ntr-o boccea
prin oraşul care nu ne vrea,
beat de abur cald şi de reclame.

Dinapoi mânaţi ca o cireadă,
suduiţi de paznici fumurii,
despoiem din ochi tutungerii,
brutării, femei, întreaga stradă.

Târgul, însă, fuge la o parte,
case şi lumini se trag-napoi,
să n-atingă haita de strigoi
care vin zăngănitori din moarte.

Şi drumeţii cu priviri grăbite,
mai grăbiţi din calea noastră pier,
să n-audă vaietul din fier,
nici să vadă foamea din orbite.

Rupţi şi slabi şi ciuruiţi de ploaie,
vineţi în amurgul citadin,
zornăim sub bura de venin,
poticniţi în fiare şi noroaie.

Doar aici, pe coasta noastră stângă,
Precista în treacăt şi-a culcat
palidul obraz înlăcrimat,
zăbovind o clipă să ne plângă.

Haios este că primarul ar avea nevoie de 3 milioane RON şi domnul Igaş a dispus pentru localităţile care au probleme cu încălzirea centrală, printre care se regăseşte şi localitatea Brad, 10 miliarde de lei vechi (un milion RON).

http://www.vestic.ro/uploads/modules/news/20256/Image_9.jpg
(http://www.vestic.ro/articol_20256/%28foto-video%29--ministrul-constantin-traian-igas-a-donat-sange-la-centrul-pentru-transfuzie-sanguina.html)

5 comments:

Anonymous said...

CIND CRIMINALII -STRIGA GENOCID-


Daca n-ar fi adevarat as fi tentat sa cred ca sunt in fata unui spectacol in mijlocul naturii,unde actorii sunt oameni obisnuiti care accepta sa-si spuna viata ,sa-si arate emotiile si sa-si plinga nerealizarile,dar cum stiu ca nu este adevarat,si ca totul este o minciuna sfruntata voi spune dinnou-CRIMINALII,PIROMANII,CALAII STRIGA DE MAMA FOCULUI -G E N O C I D -

Mi-aduc aminte de o scena de un comic grotesc,dintr-un film chinezesc,un tip este aruncat de pe un pod in apa,niste pescari il vad si-l salveaza,odata ajuns la barca,cel aruncat de pe pod se napusteste asupra pesacarilor pe care ii bate,ii arunca in apa si le FURA PESTELE.
Astazi in romania,PIROMANII PESEDISTI IN CIRDASIE CU PRADUITORII PENELISTI,dupa ce au aprins romania,i-au dat foc si au ars tot,mina in mina cu penelistii,in culmea NERUSINARII,A TUPEULUI STRIGA GENOCID.
Dealtfel in 7 DECEMBRIE,VOM AFLA VERDICTUL IN CAZUL PIROMANULUI SEF ADRIAN NASTASE-IN DOSARUL MATUSA TAMARA-SA VEDEM CE-I VA ADUCE MOS NICULAIE.

Vasile, said...

Anonymule,

Faci spume sau gresesc cumva,

Daca AN va fi gasit vinovat indiferent de masinaria mechina care a facilitat scenariul o condamnare ,insemna ca nu-i fum fara foc si ca si-a primit ceace merita!
Daca dumneata insa vrei sa spui ca esti logic , sau ca este logic ca dupa disparitia 1/2 din flota romana justitia sa constate prejudiciu zero sau daca insusirea sub uz de fals a unei vile impunatoare , daca fara venituri din publicarea unor carti,articole ,sau alte activitati inafara celor de functionar public, poti ajunge multimilionar ca Traian Basescu atunci, da-mi voie sa-ti spun ca toata averea presupusa falsa a matusii cum si toate termopanele chinezesti adunate din toata Romania nu valoreaza nici cit un mort din sutele de romani care mor pe autostrazile care nu s-au construit ,pentru ca acestea nu ne trebuiesc, sau mortii de prin spitalele lipsite de medici si medicamente, sau de mortii care mor deja de frig ,de foame de mizeri de prin diferite locatii ale tarii de copii abuzati de injustetea unui buget criminal de indecent,de pensionarii care mor dintr-un atac direct material,psihologic dintr-un abuz coordonat de presedintele nostru , atunci ramane cum a spus Bibliotecarul "las anonimii sa se razboiasca intre ei" !Pacat ca oameni cu asemenea mentalitate au ajuns in acest secol!

Anonymous said...

Ce face guvernul impotriva pensionarilor si bolnavilor este GENOCID

nimrod said...

:)))

N. Raducanu said...

Subscriu integral la admirabila pledoarie de mai sus a lui Vasile impotriva furturilor, frigului, foamei, bolilor la care e supusa o buna parte din populatia tarii!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.