24 October 2008

Premierul, legea şi declaraţia


Doresc să fac o declaraţie ca urmare a deciziei preşedintelui de a promulga legea privind salarizarea profesorilor.

Astăzi, România este în faţa unei alegeri decisive pentru viitor. Fie alegem calea creşterii economice şi a prosperităţii, fie mergem pe calea creşterii iresponsabile de salarii şi a politicilor de stânga, care vor îngenunchea România.

Regret să constat că unii politicieni au decis că România trebuie să meargă pe drumul spre instabilitatea politică şi criză.

Ştiu cât de mult muncesc profesorii şi cât de importanţi sunt pentru viitorul României pentru că eu însumi am fost profesor şi ştiu cât de mult merită munca lor şi de aceea, am acţionat, consecvent în ultimii 4 ani, pentru creşterea substanţială a salariilor profesorilor.

Ştiu că nu este încă îndeajuns şi vom continua pe acest drum, astfel încât să putem mări salariile profesorilor, dar, întotdeauna bazându-ne pe rezultatele concrete ale creşterii economice. Cu alte cuvinte trebuie să dăm dovadă de responsabilitate în ceea ce priveşte politicile salariale şi nu numai pentru profesori, ci în general.

Pentru că altfel o creştere nesustenabilă a salariilor, fără argumente economice, va face rău tuturor celor care sunt angajaţi, fie că vorbim de sistemul public, fie că vorbim de sistemul privat şi în această categorie intră şi profesorii.

De aceea, toţi – de la politicieni la lideri de sindicat – trebuie să înţeleagă că o astfel de măsură este catastrofală pentru economia românească şi acest lucru este agravat de uriaşa criză economică şi financiară mondială care ar putea evident să afecteze şi ea economia României.

Ca să fiu mai bine înţeles, aş încerca să vă explic foarte simplu spunând că atunci când se anunţă vreme rea, când vine iarna, când vine viscolul este normal poate să îţi pui peste haina pe care o ai un palton, poate o căciulă, nu să îţi scoţi şi haina pe care o ai şi să ieşi în faţa viscolului în cămaşă. Cam asta, de fapt, rezultă ce am face noi dacă am aplica această lege a salarizării cu salarii majorate cu 50% în acest moment, în acest context economic foarte dificil.

Părerea mea este că România nu îşi poate permite ca politicieni iresponsabili să înceapă să pună înaintea interesului naţional interesele proprii, electorale.

Nu vreau ca, în acest context economic mondial extrem de dificil pe care-l vedeţi că se reflectă din plin în aceste zile şi asupra României, să abandonăm politicile care au dus la o creştere economică susţinută, la cea mai mare creştere economică din Europa şi care a permis, fără îndoială, o creştere substanţială a salariilor şi a pensiilor.

România nu îşi poate permite în acest moment să aplice politici iresponsabile prin care irosim toată această creştere economică pe măsuri populiste şi iresponsabile. Cred că în momentul acesta este nevoie de foarte multă prudenţă şi mai ales să investim în viitor.

De altfel trebuie să remarc că preşedintele Băsescu era de acord cu acest lucru în urmă cu o săptămână când după reuniunea Consiliul European când spunea „criza economică nu ne iartă dacă nu suntem prudenţi – şi aşa vor exista multe diminuări de investiţii, diminuări ale vitezei de realizare a investiţiilor”. Tot domnia sa spunea că – „resursele financiare care există, care pot fi atrase trebuie dirijate către producţie, către realizarea de investiţii şi nu către consum...”

Am să vă dau un alt citat tot din preşedintele Traian Băsescu care părea să fie de acord cu mine asupra acestui subiect, e adevărat ceva mai demult, în luna aprilie, când la o conferinţa desfăşurată la Colegiul „Spiru Haret” critica Guvernul pentru că a folosit mult prea mulţi bani din bugetul Educaţiei pe creşteri salariale ale profesorilor, spunând că şi aceşti bani trebuiau folosiţi pentru investiţii în modernizarea şcolilor.

Îmi pare rău să văd că acum preşedintele girează cu foarte multă uşurinţă o creştere de 50%, care ştie că nu se poate susţine şi prin care se pun în pericol tocmai investiţiile despre care vorbea acum ceva vreme.

Din păcate acesta nu este un exemplu izolat, pentru că acest tip de declaraţii se regăsesc la majoritatea partidelor şi campioane sunt evident PSD, de la care nu mă puteam aştepta la altceva pentru că este un partid cu politici de stânga, dar şi la PD-L care are pretenţia că ar fi un fel de partid de dreapta. De fapt, este un partid cu multă-multă demagogie şi enorm de mult populism. Şi, sigur, şi unii şi alţii folosesc aceeaşi retorică de stânga, încurajând cheltuirea iresponsabilă a resurselor din creşterea economică şi din munca românilor.

Vreau să fiu foarte clar şi să fiu înţeles. Românii trebuie să ştie că aceleaşi partide care sprijină astăzi creşteri de salarii iresponsabile, mâine vor sprijini creşteri de taxe, de impozite, pentru a genera banii necesari acestor creşteri şi intrăm într-o spirală de inflaţie galopantă care va eroda puterea de cumpărare şi a salariaţilor şi a pensionarilor.

Vreau ca liderii sindicali şi politicienii de stânga să înţeleagă acest lucru. Vreau să înţeleagă faptul că vor fi responsabili în faţa tuturor românilor. Vreau să înţeleagă faptul că acţiunile lor au un impact real asupra economiei româneşti. Aţi văzut astăzi cum bursa şi cursul leului au resimţit imediat din plin aceste decizii.

Vreau să înţeleagă că nu putem mări salariile profesorilor fără să existe presiuni sindicale din partea celorlalţi salariaţi bugetari. În concluzie, România nu îşi poate permite să meargă pe această cale, a creşterilor iresponsabile de salarii.

Ca atare, fac un apel atât la partide cât şi la sindicate să acţioneze responsabil.

În ceea ce priveşte Guvernul şi Partidul Naţional Liberal pe care-l conduc nu vom accepta sacrificarea economiei româneşti. În momentul de faţă, economia României este puternică, stabilă, performantă puternică şi pregătită să facă faţă contextului economic internaţional dificil. Dar cu astfel de măsuri, dacă le adoptăm, vă spun clar că îngenunchem economia României. Eu nu voi permite să se schimbe această situaţie.

Nu voi permite ca viitorul românilor, dreptul românilor la o viaţă mai bună să fie pus în pericol de astfel de acţiuni iresponsabile.

Vă mulţumesc foarte mult.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 24.10.2008

(http://www.guv.ro)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.