13 October 2008

Vorbe ticluite cu tâlc


PSD - conferinţă de presă Mircea Geoană - Luni, 13 Octombrie 2008 15:07

Mircea Geoană: ...şi pe faptul că au avut un număr relativ important de voturi din Transilvania, că vor sprijini dezvoltarea acestei regiuni pivot pentru dezvoltarea întregii Românii. Şi din păcate constatăm după 4 ani de zile că Transilvania a rămas din nou într-un con de umbră şi într-un con de uitare. De aceea astăzi ne-am concentrat în discuţia cu candidaţii noştri pentru Parlamentul viitor pe oferta pe care partidul nostru o are pentru Transilvania, oferta regională, oferta de dezvoltare, oferta de folosire a resurselor şi potenţialului uman şi intelectual al Transilvaniei de o manieră plenară în perioada următoare.

Vreau să consider şi să spun că sunt extrem de satisfăcut şi de calitatea candidaţilor noştri. Colegii de la Bistriţa Năsăud au propus şi propun şi propunem o echipă extrem de articulată, o echipă tânără, o echipă coerentă, o echipă cu o reputaţie morală şi profesională impecabilă. Suntem foarte optimişti că partidul nostru va reuşi un rezultat deosebit la nivel naţional, inclusiv aici în Transilvania. Aş vrea, de asemenea, să fac un comentariu cu privire la soluţiile pe care partidul nostru le propune pentru evitarea crizei economice care se profilează şi care în mod cert va necesita o schimbare importantă, aş spune chiar dramatică, de registru de politică economică în următoarea perioadă. Este clar că România este în acest moment obligată să apeleze la investiţii masive în infrastructuri şi lucrări publice pentru că este singura modalitate în care putem să înlocuim motorul deja sleit de creştere economică dat de consum, cu un motor de dezvoltare sănătos. De aceea pentru noi propunerea şi finanţarea marilor proiecte de infrastructură, inclusiv aici în Transilvania, dar şi în întreaga ţară, sunt proiecte prioritare. Pe lângă continuarea, în mod accelerat, a investiţiilor în marile axe de autostrăzi şi cale ferată ale României, astăzi am decis să includem în oferta noastră şi propunerile pe are colegii de aici, din Bistriţa Năsăud, le-au făcut împreună cu colegii din toată zona, şi această şosea rapidă care să lege Bistriţa de Aeroportul de la Cluj, şi strada rapidă care să lege această zonă de Autostrada Transilvania, centura de ocolire a municipiului Bistriţa pe care domnul primar ne-a propus-o cu foarte mult entuziasm, şi bineînţeles, nu în ultimul rând, şoseaua de legătură către Moldova. Este trecerea Carpaţilor din punct de vedere al coerenţei naţionale şi al şanselor de dezvoltare armonioasă ale României reprezintă lucruri foarte importante. Nu în ultimul rând aş dori să vă spun că în opinia noastră această schimbare de paradigmă de politică economică devine tot mai mult o necesitate pentru România. Nimeni nu doreşte ca această criză financiară externă să aibă repercursiuni şi în România. Dar efecte indirecte vor exista. În acest moment băncile străine şi băncile româneşti practic nu mai creditează economia deloc. Este practic o stopare a creditării economiei reale în acest moment. De aceea obligaţia viitorului Guvern, acest Guvern este un Guvern PSD, este două a găsi formule de creditare a economiei, inclusiv prin apelarea la resursele europene care reprezintă salvarea noastră din punct de vedere acces la resurse ieftine şi, în mare măsură, gratuite De aceea această investiţie masivă în dezvoltarea infrastructurilor, în dezvoltarea agriculturii, domnul vicepreşedinte Sârbu este aici, cel care coordonează acest domeniu, dezvoltare regională, este domnul vicepreşedinte Toma, şi dezvoltarea generală a administraţiei şi a marilor infrastructuri ale ţării, domnul Dragnea este aici prezent, reprezintă soluţii pentru noi. Nu în ultimul rând vreau să salut faptul că pe platforma industrială a municipiului Bistriţa se află în continuare activitate economică promiţătoare. Am fost astăzi şi am vizitat o întreprindere importantă... Este o întreprindere care demonstrează faptul că atunci când există capacitate managerială şi unde există şi un plan de dezvoltare coerent există şanse de a păstra activitatea industrială în România.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:40)

Camera Deputaţilor - conferinţă de presă Dan Radu Ruşanu - Luni, 13 Octombrie 2008 14:36

Dan Radu Ruşanu: Deci astăzi după-amiază se întâlnesc liderii grupurilor parlamentare şi vor discuta algoritmul politic pentru cei 18 membri ai Curţii de Conturi, iar în cursul zilei de mâine comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor examina pe cei 18 membri propuşi pentru Curtea de Conturi de partidele politice. Iar miercuri va fi votul final.

Reporter: Domnul preşedinte Văcăroiu...

Dan Radu Ruşanu: Rămâne ca astăzi după-amiază să se stabilească de fiecare partid în parte reprezentanţii desemnaţi de partidele politice în funcţie de numărul de locuri repartizate fiecărui partid.

Reporter: ...

Dan Radu Ruşanu: Alegerile se fac pe legea veche cu amendamentele respective din Constituţie. Deci pe 3, 6 şi 9 ani.

Reporter: De ce nu s-au făcut până acum...

Dan Radu Ruşanu: Deci s-a considerat, în primul rând vreau să vă spun aici că PNL a fost ...la toată această perioadă când noi am solicitat să facem alegerile pe legea veche, să facem aceste numiri, şi în momentul apariţiei noii legi atunci să se facă respectivele modificări. Deci ceilalţi colegi din Biroul Permanent au considerat că nu poate să mai continue acest interimat aşa cum s-a procedat şi cu Banca Naţională în urmă cu 4 ani de zile. În ultima lună de zile nu putem să mai amânăm pentru că această amânare ar fi însemnat împingerea ei până în luna februarie-martie. Pentru că după cum ştiţi după alegerea noului Parlament în decembrie, noii parlamentari vor depune jurământul. În ianuarie este vacanţă parlamentară. Şi atunci discuţiile ar fi trebuit reluate abia în luna februarie cu împingerea ei până în martie. Deci depăşirea de peste un an de zile.

Reporter: ...şi-a exprimat dorinţa ...

Dan Radu Ruşanu: Domnul preşedinte Văcăroiu nu a exprimat nimic astăzi. Nu s-au discutat nume personale.

Reporter: Dar care este diferenţa între numirea conducerii Curţii două Conturi, varianta legea ...

Dan Radu Ruşanu: Deci ce am avut în vedere astăzi a fost faptul că legea care a fost practic aprobată de Camera Deputaţilor şi Senatului şi a fost aprobată, repet, de Curtea Constituţională care a spus că nu există modificări, că o aprobă în totalitate. Iar amendamentele şi contestaţiile făcute de preşedinţie sunt pe subiecte minore. Este vorba de salarizare, de pensii, de celelalte. Nu se face pe nimic nici o motivaţie pe fondul legii privind numărul de membrii, numărul de mandate, perioada şi atribuţiile Curţii de Conturi. Alte întrebări.

Reporter: ...

Dan Radu Ruşanu: Da, au fost 3 voturi împotriva. Colegii de la PD-L s-au opus, deşi înainte au votat în totalitate legea în forma actuală.

Reporter: ...au spus de ce votează împotrivă, de ce sunt împotriva acestei legi?

Dan Radu Ruşanu: S-a argumentat, într-un fel, fiecare. Deci a fost o discuţie de circa o oră. Alte întrebări.

Reporter: ...

Dan Radu Ruşanu: Da. A rămas ca atunci când se va prezenta execuţia bugetară pentru anul 2008 să fie invitat guvernatorul Băncii Naţionale, domnul Mugur Isărescu, în funcţie de programul acestuia.

Reporter: S-a discutat despre ...vizavi de creşterea pensiilor

Dan Radu Ruşanu: Nu. Alte întrebări. Dacă nu mai sunt vă mulţumesc. O zi bună.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:16)

PDL - conferinţă de presă Emil Boc - Luni, 13 Octombrie 2008 13:56

Emil Boc: Ce să mai spunem? E o dovadă foarte clară că acest Guvern, acest prim ministru, Călin Popescu Tăriceanu, îşi recompensează clientela politică cu banii publici ai cetăţeanului. A procedat la un act normativ fără precedent după 1989, unicul şi singurul scop de a se menţine la putere, de a-şi proteja scaunul prin acoliţii lui care beneficiază de salarii de zeci de mii de euro. Sunt convins că domnul Stolojan mai are mult mai multe date despre acest subiect.

Theodor Stolojan: Deci avem în faţă un caz clar de iresponsabilitate în ceea ce se cheamă guvernare, pentru că toată această puzderie de instituţii, de agenţii centrale despre care se discută. Ele se află fie în subordinea primului ministru, fie undele se află chipurile în responsabilitatea directă a Parlamentului, care ar trebui să exercite un control asupra acestor instituţii, autorităţi ale statului, cum este, de exemplu, CNVM care este în autoritatea Parlamentului. Nici unul, nici altul nu îşi fac datoria. Nimeni nu se ocupă de fapt de aceste agenţii. Ce se întâmplă acolo? Cum îşi îndeplinesc sarcinile? Ce salarii îşi dau? Nu mai vorbesc de conflictul de interese care există între membrii consiliilor de administraţie la aceste instituţii şi cei care conduc instituţiile în momentul în care veniturile celor care sunt în consiliul de administraţie sunt stabilite în funcţie procent din veniturile pe care le are conducătorul instituţiei. Şi atunci evident şi consiliile de administraţie sunt interesate ca cei care conduc instituţia respectivă să aibă venituri cât mai mari pentru că în felul acesta au şi ei indemnizaţiile cât mai mari. Despre domnul Tăriceanu sigur că nu este o mirare pentru noi. Între două plimbări prin Tulcea, prin Monaco cu motocicleta să te ocupi şi de analiza agenţiilor guvernamentale de care răspunzi este mult prea mult pentru dânsul. Din partea Parlamentului din păcate, însă, lucrurile nici aici nu merg ca lumea. Pentru că comisiile de specialitate acre ar trebui să facă această analiză a autorităţilor statului, repet, care răspund în faţa Parlamentului, nici această analiză nu se face cu exigenţa cunoscută. Aici aceste salarii neruşinate, aceste venituri neruşinate, ele arată limpede pierderea controlului asupra autorităţilor statului, care s-a petrecut în această perioadă de guvernare a domnului Tăriceanu.

Reporter: Domnule Stolojan dar partidul dumneavoastră a fost în Guvern şi a deţinut şefia unor asemenea agenţii, dacă nu mă înşel chiar ANRE...

Emil Boc: Nu. Nu am avut şefi de agenţii de asemenea ...

Theodor Stolojan: Deci eu vă asigur: PD-L va câştiga alegerile şi vom pune ordine în aceste autorităţi ale statului pentru că ceea s-a întâmplat acolo arată ce înseamnă o democraţie în care de fapt nu funcţionează instrumentele care ţin în echilibru o democraţie: controlul parlamentar, controlul Guvernului. Politica salarială în sectorul autorităţilor statului trebuie să provină de la Guvern, nu din altă parte. În România totul la ora actuală este dat peste cap. Justiţia îşi stabileşte singură salariile, veniturile. Parlamentul, la rândul lui, stabileşte singur venituri. Când de fapt aici există o constrângere majoră care se cheamă „bugetul ţării", care se cheamă „stabilitatea preţurilor" şi de care sunt responsabili, în primul rând, Guvernul şi evident Banca Naţională pe partea ei de politică monetară.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 13:14

Primăria Capitalei - conferinţă de presă Sorin Oprescu - Luni, 13 Octombrie 2008 13:51

Sorin Oprescu: ...aceste curse, venind înspre judeţ sau mergând în judeţ din Bucureşti. Este vorba de faptul că dumneavoastră vă aduceţi aminte că a funcţionat un protocol care nu mai avea nici un fel de bază legală, iar datoriile s-au adunat de-a lungul anilor constituindu-se în sume importante pentru vistieria Capitalei. Pentru ca să nu se mai întâmple astfel de lucruri continuăm să analizăm şi să desenăm harta traseelor care vor pătrunde în Ilfov în aşa fel încât să maximizăm acest transport în comun.

Nici RATB-ul, nici Consiliul judeţean şi nici Primăria Capitalei nu îşi permite să arunce iarăşi sume care nu mai pot fi acoperite, prin abonamente şi prin bilete. Iar pierderile contabilizându-se după o perioadă de timp, să ne dăm seama că nu mai putem să efectuăm acest transport. În concluzie mergem pe ideea unui protocol solid care să cuprindă o perioadă de timp favorabilă cetăţenilor şi judeţului Ilfov înscriindu-ne în ceea ce dorim şi ceea ce ne-am manifestat şi ceea ce am şi făcut până acum, ca relaţiile cu judeţul Ilfov să constituie însăşi baza apariţiei Legii metropolitane. Pentru că toată lumea ştie să dea din gură şi să spună bla-bla-uri despre acest lucru, poate că puţini o fac. Continuă discuţiile după-amiază, negocierile cu harta traseelor în mână şi cu analizele de tarif, de preţuri, şi în aşa fel încât după aceea să intre în cele două consilii spre aprobare, consiliul general al Bucureştiului şi în consiliul local al judeţului Ilfov,după care se intră în efectivitate. Aşadar cei care au senzaţia că comandanţii şi armatele dorm în această privinţă eu îi sfătuiesc să-şi vadă de apropiata campanie electorală, iar noi să ne ocupăm de treburile administrative pentru că lucrurile vor fi făcute. Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, dacă doriţi.

...Ceea ce vreau să aduc în completarea celor spuse de domnul primar general Oprescu. La precizarea pe care a făcut-o dânsul, că vom face sau suntem în momentul acesta în măsură să discutăm, să facem toate diligenţele pentru a introduce RATB-ul în judeţul Ilfov în favoarea cetăţenilor din judeţul Ilfov. Vreau să completez că va fi şi în favoarea cetăţenilor din Bucureşti care călătoresc în Ilfov, lucru pe care deja l-am discutat acum şi rămâne să-l stabilim până după-amiază, când vom încheia protocolul care probabil va intra sau cu siguranţă va intra în şedinţa de vineri. Tot în completarea celor spuse de domnul primar general aş vrea să vă mai spun că am hotărât ca acest protocol să îl facem la modul serios şi cu implicarea tuturor celor care au şi trebuie să răspundă pentru un transport civilizat între Bucureşti şi Ilfov. Şi anume vom implica şi primarii din judeţ, iar traseele care nu vor funcţiona am stabilit de comun acord, din cauza celor care nu se implică, vom hotărî la momentul respectiv şi vom retrage cursele care nu sunt în graficul care îl stabilim acum

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 13:09)

Declaraţie de presă Teodor Meleşcanu - Luni, 13 Octombrie 2008 13:49

Teodor Meleşcanu: Deci eu o să spun câteva cuvinte despre deciziile care le-am adoptat astăzi, după care o să rog pe doamna ministru să vă vorbească despre proiectul care Biroul Politic Central a hotărât să îl promoveze astăzi prin intermediul dânsei: Deci principala discuţie a fost legată de finalizarea candidaturilor PNL pentru alegerile parlamentare.

Aş vrea să vă spun că în cursul zilei de astăzi au fost practic încheiate toate dosarele pentru candidaţii noştri, fiind validaţi ultimii candidaţi, printre care aş menţiona pe Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, care va candida la Buzău pentru Camera Deputaţilor, domnul Anton Anton, ministrul Învăţământului, care va candida din partea PNL în judeţul Timiş, Eugen Teodorovici, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, care va candida în judeţul Vrancea la un colegiu de senatori, actorul Mircea Diaconu care va candida la Senat la Argeş, Horia Văsioiu la Camera Deputaţilor Brăila, domnul Ioan Simion care va candida la Prahova în circumscripţia Câmpina, Nicolae Dabija din Republica Moldova pentru postul de parlamentar Europa de est şi Raymond Luca pentru post de parlamentar în America de Nord. Acestea au fost practic ultimele validări. În 3 zile urmează ca secretarul general să finalizeze dosarele pentru a fi înainte birourilor electorale. Vă mulţumesc. Dacă aveţi vreo vorbă. Atât? Programul de campanie şi toate celelalte lucruri.

Reporter: ...discutat astăzi.

Teodor Meleşcanu: Curtea de Conturi a fost o discuţie separată. Nu a fost în cadrul şedinţei. În legătură cu Legea caselor naţionalizate s-a decis ca grupul politic, grupul parlamentarilor PNL de la Camera Deputaţilor să depună, într-adevăr, o întâmpinare, o plângere la Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea acestei legi. Va fi în următoarele două zile prezentată.

Reporter: Veţi vota în Parlament conducerea Curţii de Conturi pe vechea lege, sau aşteptaţi să dea Curtea Constituţională...

Teodor Meleşcanu: A rămas să se discute în grupurile parlamentare ale noastre şi să ia o decizie finală.

Reporter: Nu aţi luat aici o decizie?

Teodor Meleşcanu: Nu.

Reporter: Şi reprezentanţii PNL la Curtea de Conturi ...

Teodor Meleşcanu: S-a discutat şi despre posibilii candidaţi pentru Curtea de Conturi de la PNL. Trebuie însă să vedem decizia referitoare la vot. În principiu, din câte am înţeles eu, în general îşi conturează ideea, dacă este posibil, să fie rezolvată în această sesiune pe legea care există. Săptămâna asta. Doamna ministru.

Mariana Câmpeanu: Eu vreau numai să anunţ că am fost mandatată de Biroul Politic şi de Guvern ca astăzi în Parlament să susţin Legea cu indemnizaţia mămicilor care să fie 85% din salariu şi nu mai puţin de 600 de lei cât este prevăzut în legea actuală. Este o iniţiativă legislativă a PNL-ului în Parlament. Chiar dacă mai sunt şi alte iniţiative legislative eu susţin iniţiativa PNL-ului.

Reporter: Sunt bani pentru această lege?

Mariana Câmpeanu: Sunt bani, nu cred că este nici o problemă deoarece procentul femeilor cu carieră şi cu salariu foarte mare este foarte mic şi mai mult decât atât, susţin cu toată tăria, o femeie cu o carieră politică şi profesională nu o să stea niciodată mai mult de un an, cel mult, acasă.

Reporter: Există de câteva luni, dacă îmi amintesc eu bine, poate şi mai mult, o astfel de iniţiativă în Parlament. De ce veniţi dumneavoastră cu o alta care prevede acelaşi lucru?

Mariana Câmpeanu: Pentru că astăzi este supusă votului, de aceea. Şi eu am primit mandat să susţin votul.

Reporter: Prin ce diferă varianta PNL de celelalte variante?

Mariana Câmpeanu: Cred că nu diferă prin nimic.

Reporter: Şi atunci de ce o mai propuneţi?

Mariana Câmpeanu: Păi dacă este pe ordinea de zi. Eu v-am spus ce mandat am primit. Cum să iau atitudine în Parlament vizavi de această lege.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 13:04)

Ministerul Sănătăţii - conferinţă de presă Vlad Iliescu - Luni, 13 Octombrie 2008 13:08

Vlad Iliescu: Aş vrea să încep cu ultima dintre concluzii, care mi se pare cea mai importantă, care spune aşa: Având în vedere că firele din loturile nesterile nu au mai fost utilizate din data de 10 septembrie 2008. Şi ţinând cont de faptul că în acest interval de timp nu au fost raportate alte infecţii nozocomiale posibil asociate cu utilizarea acestui tip de catgut apreciem că nu există nici un pericol de apariţie în continuare a altor cazuri cu complicaţii postoperatorii legate de utilizarea acestui material de sutură la populaţie. Am dorit să încep cu această concluzie pentru că mi se pare cea mai importantă şi cel mai util mesaj din tot ce a făcut această comisie.

Acum am să vă dau câteva date în legătură cu raportul. A fost instituită o comisie, între care cea mai mare parte a membrilor sunt aici colegi împreună cu mine, care a avut drept mandat analiza existenţei şi utilizării loturilor de catgut nesteril, analiza cazurilor din judeţele Argeş şi Vaslui şi stabilirea măsurilor. Din situaţia raportată de autorităţile de sănătate publică a rezultat că în acest moment există 13.380 de cutii în 136 de spitale, de catgut produs de firma Shandong Weigao Medical Polimer din Republica China. Începând cu data de 10.09 în urma notei primite de către Inspecţia Sanitară de Stat din MSP de la ASP Argeş privind existenţa a 3 loturi nesterile. Inspecţia Sanitară de Stat a trimis o adresă prin care s-a interzis utilizarea catgutului din loturile nesterile în toate unităţile sanitare. În ceea ce priveşte evenimentele din judeţul Argeş ele sunt cunoscute. Nu am să insist foarte mult asupra lor. În legătură cu pacienta în vârstă de 28 de ani care a suferit o reintervenţie după cezariană la Călineşti, după care a fost transferată de urgenţă la Spitalul Universitar şi după care s-a reintervenit şi aici, iar pacienta a decedat în aceeaşi zi prin şoc septic. În data de 11 august ASP Argeş s-a autosesizat şi o echipă formată din specialişti de la Supravegherea Bolilor Transmitive şi Inspecţia de Stat s-au deplasat la Spitalul Călineşti. Şi în urma verificărilor au constatat următoarele: În spital a existat un caz de infecţie nozocomială de plagă cu evoluţie fatală care a fost diagnosticat de medicul curant, dar care nu a fost investigat epidemiologic şi nici nu au fost recoltate probe biologice pentru determinarea etiologiei infecţiei de plagă operatorie. Spitalul Călineşti nu prepara apa sterilă zilnic şi nu efectuează controlul eficacităţii sterilizării prin indicatori biologici. Deficienţe în întreţinerea igienică a spaţiilor anexe din blocul operator şi pregătirea instrumentarului pentru sterilizare, inclusiv existenţa de instrumentar vizibil degradat. În urma probelor de sanitaţie şi sterilitate au fost puse în evidenţă următoarele: Proba de apă pentru spălare chirurgicală nesterilă. Probă ace de sutură chirurgicală nesterile. Probe catgut menţionat anterior, nesteril. Probe catgut de la un alt producător, steril. S-a luat măsură de închidere temporară a blocului operator începând cu data de 19 august. S-au prescris recomandări cu termen de execuţie menite să limiteze riscul apariţiilor altor incidente de acest tip. Din investigaţiile epidemiologice efectuate un alt factor de risc incriminat a fost suspiciunea contaminării catgutului. Probe din loturile de catgut utilizat la cezariană au fost testate la ASP Argeş. Probele s-au dovedit nesterile şi au fost trimise la Cantacuzino Bucureşti, iar rezultatele finale evidenţiază prezenţa de bacil gram pozitivi anaerobi: clostridium, bifermentas 5 tulpini, în fine... De menţionat aici, apropo de rezultate şi de foarte multe întrebări care au fost din partea presei, şi aici domnul director poate să vă spună mai multe, că metoda standard de testare a sterilităţii durează minim între 28-47 de zile ca să poţi să identifici tulpina. Concluzii şi măsuri. Datorită depistării loturilor de catgut nesterile, deci mai multe loturi, prima măsură a fost interzicerea utilizării acestui tip de catgut. Pe baza probelor existente în acest... pot să spun aţă chirurgicală, sigur. Am spus catgut pentru că pot fi mai multe tipuri de aţă chirurgicală, ca să nu se creeze o confuzie şi o panică. Deci aţă chirurgicală resorbabilă din material biologic. Pe baza probelor existente în acest moment şocul septic extrem de grav cu insuficienţă multiplă de organe, care a dus la decesul paciente, este extrem de probabil cauzat de folosirea materialului de sutură nesteril. Menţionăm că raportul medico-legal al acestui caz nu este încă finalizat. În ciuda cazului de mai sus, care este ultra cunoscut, până în prezent nu s-au semnalat cazuri de infecţii nozocomiale, nu s-au raportat cazuri de infecţii nozocomiale legate de utilizarea acestui catgut. Şi aş vrea să atragem atenţia în mod special asupra obligativităţii spitalelor de a identifica şi raporta infecţiile nozocomiale. Neraportarea acestor cazuri nu reprezintă în nici un caz o mândrie, ci o încălcare a legislaţiei şi totodată expune pacienţii la pericole care pot fi uneori vitale. În ceea ce priveşte aceste fire de sutură, despre care vorbeam anterior, ele nu respectă prevederile art. 11, alin. 1 şi art. 49 din Hotărârea de Guvern 911/2005 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a dispozitivelor medicale, motiv pentru care nu pot fi comercializate legal pe teritoriul României. În conformitate cu art. 50 din hotărârea mai sus menţionată, pe orice dispozitiv medical trebuie să existe marcajul CE aplicat vizibil, lizibil şi de neşters. Pe dispozitiv sau pe ambalajul său steril, unde este posibil, pe instrucţiunile de utilizare, precum şi pe ambalajul în care se comercializează dispozitivul. În acest context comisia a propus declanşarea de către autorităţile de sănătate publică, prin compartimentele de specialitate, a unui control la nivelul tuturor unităţilor sanitare care au achiziţionat acest material de sutură, control care va dispune rezilierea contractelor, recuperarea şi imputarea prejudiciilor create de la cei vinovaţi de încheierea contractelor, precum şi aplicarea de măsuri disciplinare pentru nerespectarea atribuţiilor de serviciu. Inspecţia Sanitară de Stat va sancţiona firma distribuitoare în conformitate cu art. 56 din hotărârea de Guvern 991/2005 care prevede contravenţiile pentru comercializarea acestor produse. Totodată, sancţionarea persoanelor responsabile din Spitalul Călineşti, în conformitate cu art. 56 din aceeaşi hotărâre, pentru că ar fi trebuit să raporteze incidentul legat de acest material. Întărirea supravegherii pieţei de dispozitive medicale şi a supravegherii infecţiilor nozocomiale. Şi aici aş vrea să fac un comentariu după ce termin de citit concluziile. Realizarea unui control la Spitalul Călineşti de către o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, a Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, precum şi a comisiei consultative de obstetrică-ginecologie pentru a vedea un pic mai de aproape ce se întâmplă acolo. Şi ultima concluzie cu care am început această prezentare şi care aş vrea să o mai spun încă o dată, este că având în vedere că aceste fire au fost retrase din uz de la 10 septembrie, ele sunt fire care se degradează biologic, deci chiar dacă au fost utilizate nu mai este nimeni în pericol să facă complicaţii de la utilizarea acestor fire. Cam astea au fost. Ce vroiam să comentez în legătură cu infecţiile nozocomiale. Aici, sigur, este poate şi o greşită înţelegere. Există foarte mult această mândrie. Spitalul nostru nu are nici o infecţie raportată. Este o prostie. Nu există chirurgie 100% sterilă nicăieri în lume. Dar există această înţelegere greşită în care se fac aceste raportări. A existat, îmi cer scuze că trebuie să o spun, la un moment dat un val creat şi de presă care a preluat nişte date de infecţii nozocomiale raportate şi le-au prezentat ca şi cum ar fi ceva rău. Deci raportarea acestor infecţii nozocomiale este un lucru bun pentru că permite luarea de măsuri şi reprezintă o obligativitate, inclusiv legală. Vă mulţumesc. Dacă aveţi întrebări pentru mine, pentru colegii mei care sunt aici.

Reporter: Spuneţi că este ilegală comercializarea acestei aţe chirurgicale pe teritoriul României. Este marfă de contrabandă, să înţeleg, dacă este ilegală, dar totuşi ea se găseşte în spital. Cum putem explica faptul că nu ai voie să o vinzi, dar totuşi este în spital?

Vlad Iliescu: Deci conform hotărârii de Guvern, dar care, repet, a apărut în 2005, la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la UE acest tip de produse nu mai pot fi comercializate decât dacă au marcă CE înscrisă pe ele. Această marfă a fost importată înainte de 1 ianuarie 2007 cu alte proceduri de import care erau la vremea respectivă în vigoare şi care au fost abrogate de către hotărârea de Guvern respectivă. Deci în mod normal spitalul nu trebuia să cumpere această marfă pentru că acum, vorbind pe româneşte, nici nu-i foarte complicat să vezi dacă are un C şi un E pe el, ca pe aspirator. Deci nu e vreo mare filozofie sau îţi trebuie vreo mare calificare.

Reporter: Nu au mai cumpărat-o. Au folosit din stocurile pe care le aveau.

Vlad Iliescu: Nu, greşit, pentru că pe fire scrie că sunt produse în 2007. Deci nu se poate spune că au fost fire importate înainte de apariţia acestei hotărâri de Guvern. Pentru că hotărârea de Guvern, într-adevăr, la un punct creează posibilitatea epuizării unor stocuri la diverse tipuri de aparatură. Numai că hotărârea de Guvern a apărut în 2005, în august 2005, iar pe aceste fire ca dată de fabricaţie scrie 2007. Deci sub nici o formă nu aveau cum să existe în stoc. Nu mai vorbim că stoc pe 3 ani, să fim serioşi că nu are nimeni.

Reporter: Şi atunci cum au fost aduse ele în ţară? Care au fost autorităţile care au permis?

Vlad Iliescu: Hotărârea de Guvern nu interzice introducerea în ţară. Introduce utilizarea lor. Eu pot să-mi aduc, dacă vreau, firele alea să-mi leg viţa de vie de pildă, sau orice altceva. Hotărârea reglementează utilizarea lor în spital, că nu reglementează importul.

Reporter: ...

Vlad Iliescu: Cei care le-au achiziţionat în primul rând. Asta am şi spus între măsuri, că la nivelul ASP-ului, pentru că sunt foarte multe spitale, organele de control din ASP vor face o anchetă ca să identifice cei care le-au achiziţionat, nu numai să rezilieze contractele, dar să impute celor care sunt vinovaţi de această achiziţie şi să ia şi măsurile disciplinare, exact ceea ce întrebaţi dumneavoastră.

Reporter: Şi firma care le-a adus va fi sancţionată?

Vlad Iliescu: Firma care le-a adus va fi sancţionată. Am spus la punctul, nu mai ştiu care, de către Inspecţia Sanitară de Stat. Pentru că în această, vă rog, doamna inspector şef.

În conformitate cu art. 56 din hotărârea de Guvern 911, Inspecţia Sanitară de Stat poate să sancţioneze firma distribuitoare pentru că a pus pe piaţă marfă nemarcată CE. Deci există articol de sancţiune pentru aşa ceva.

Reporter: Şi ce sancţiune este?

Staţi numai puţin să vă spun exact valoarea. Între 2500 şi 5000 RON. Deci normal că va fi maxim.

Reporter: ...licitaţii, va intra pe o listă neagră

Raed Arafat: Trebuie înţelese două chestii aici. Când Spitalul face caietul de sarcini obligatoriu în caietul de sarcini trebuie să se prevadă ca orice produs care se cumpără sau care se ofertează trebuie să aibă CE. Până şi la maşini şi la orice, nu numai la aceste materiale. Acum urmează să se vadă cum s-au strecurat şi de ce au cumpărat, pentru că cineva răspunde. S-a făcut o greşeală, s-a cumpărat un material fără marcaj CE pe el. În al doilea rând asta este doar sancţiunea care o primesc. Dar dacă se va stabili o cauzalitate între aţă şi între deces atunci pot să intre şi alte organe în anchetă şi să ancheteze situaţia şi să coreleze situaţiile dacă este cineva vinovat penal.

Reporter: Credeam că s-a stabilit...

Raed Arafat: Nu, s-a zis că nu e stabilit cauzalitatea. Deci aşa ştiu, că nu e pentru că încă trebuie definit de la Medicină Legală ce germen în mod deosebit a fost cel mai probabil la baza decesului şi acest lucru durează. ŞI în acelaşi timp trebuie stabilit dacă acest germen se corelează.

Reporter: ...această aţă nu era sterilă.

Vlad Iliescu: Deci cu ce a fost infectată ştim. Vreau să fac o precizare aici, apropo de ce a spus şi colegul meu. Deci prin atribuţiile legale în momentul când s-a cerut necropsie medico-legală automat rezultatul de la necropsia medico-legală merge la procuratură. Deci o concluzie sau o sesizare suplimentară de către comisia procuraturii ar fi fost inutilă, că prin efectul legii faptul că s-a cerut necropsie medico-legală, rezultatele de la medico-legal merg automat la procuratură şi procuratura hotărăşte: A existat cauzalitate, nu a existat. Face anchetă prin instrumentele specifice, care nu le putem noi...

Reporter: ...s-a folosit, a zis?

...136.

Vlad Iliescu: Unde s-a găsit, iertaţi-mă, asta nu înseamnă că s-a folosit. Unde au pe stocuri. Noi am cerut stocurile ca să ştim toate spitalele care au cumpărat.

Reporter: Şi... şi nişte cifre legate de câţi pacienţi au fost operaţi şi la care s-a utilizat acest catgut. Aveţi un număr de pacienţi?

Vlad Iliescu: Deci aici nu am putu să avem un număr exact din cauza modalităţii de raportare diferită a spitalelor. Unii îşi ţin stocurile, au sistem informatic şi poate fi identificat firul până la pacient Altele nu şi nu le mai scot din magazie şi spun: Am utilizat 10 fire.

Reporter: ...şi spitalele care au achiziţionat?

Vlad Iliescu: Sigur că da. Au achiziţionat contrar legii. Deci au cumpărat un produs care nu aveau voie să îl cumpere.

Reporter: Ce sancţiuni poate primi un director de spital?

Vlad Iliescu: Păi în primul rând sunt sancţiuni care aici nu pot să mă antepronunţ că o să meargă o comisie de anchetă. Dar sunt sancţiuni care, în primul rând privesc Legea achiziţiilor publice, unde recunosc, nu sunt un expert, pentru că nu au respectat Legea achiziţiilor publice în primul rând. În al doilea rând au creat un prejudiciu la spital. Nu ştiu cine a făcut la fiecare spital. Poate managerul, poate directorul medical, poate contabilul şef, poate comisia. De asta şi facem comisie de anchetă la nivelul fiecărui spital, că nu pot să ştiu la 136 de spitale exact în acest moment şi în acest interval scurt şi, exact, contextul în care s-a făcut achiziţia. Şi sunt la nivelul ASP-ului, există structuri de control care vor declanşa acest control şi vor lua măsurile legale.

Reporter: Firma care a adus această aţă poate participa în continuare la licitaţii?

Vlad Iliescu: Asta cu participarea firmelor la licitaţii e o problemă mai generală care, din câte ştiu eu, nu a fost rezolvată nici în Legea achiziţiilor publice. S-a discutat foarte mult în legătură cu firme care pot să aibă şi alt gen de probleme, firme care nu au respectat contracte pe la autostrăzi şi în alte părţi şi tot nu s-a găsit o formulă la ora actuală, din câte ştiu eu. Nu sunt un expert.

Reporter: ...informaţii din ţară în care ni se spunea că imediat după ce dumneavoastră, ministerul, a trimis acea informare ASP-ului să oprească utilizarea aţei respective, totuşi ea ar fi fost utilizată în continuare şi nu s-ar fi luat în calcul această recomandare sau această interdicţie. Aveţi astfel de informaţii dumneavoastră?

Vlad Iliescu: Nu, nu.

...Nu. Deci cred că informaţia nu este în totalitate corect furnizată către dumneavoastră. De ce? Pentru că în cazul de la Argeş s-au luat probe din 3 loturi care au fost utilizate în perioada respectivă în spital la intervenţia chirurgicală. Când am avut rezultatele de pe cele 3 loturi certe ale Institutului Cantacuzino, am trimis în ţară: Deci prima adresă a fost vizavi de cele 3 loturi incriminate. Pentru că faţă de celelalte nu aveam nici un rezultat. Nu ştiam dacă ele sunt sau nu sterile.

Reporter: Dar tot nu aveau CE pe ele.

...Deci noi am verificat loturile care au fost incriminate în caz. Ulterior ni s-au sesizat şi despre celelalte loturi şi atunci le-am retras pe toate absolut. Deci la Argeş, la spitalul din Călineşti existau doar cele 3 loturi, atât, în spital. Şi atunci am luat măsura vizavi de cele 3 despre care am fost informaţi. Şi ulterior am fost informaţi din alte judeţe că au şi alte loturi. Şi atunci am luat măsura la nivel naţional vizavi de toate loturile.

Reporter: Dar până să luaţi această măsură s-a folosit în spital.

...Da, s-a folosit şi ca atare nu avem, deci cum a spus domnul secretar de stat de la început, deci nu avem nici o informaţie că ar fi pacienţi care să fi avut infecţii datorate din celelalte loturi. Dar pentru o măsură preventivă le-am retras pe toate acuma ca să nu mai avem...

Raed Arafat: Nu există un control asupra ce achiziţionează spitalele. Astea sunt lucruri care spitalele le achiziţionează pe proceduri proprii ale lor şi ei trebuie să respecte legea. Ministerul numai dacă află ceva care nu este în ordine atunci intervine. Deci din momentul în care spitalele îşi fac licitaţia lor, o anunţă, achiziţionează şi tot, în mod normal ei au obligaţia să respecte toate prevederile legale. În această situaţie prevederea nerespectată a fost faptul că s-au achiziţionat materiale care nu aveau CE pe ele. Aici trebuie verificat. Caietul de sarcini nu a cerut-o. Chiar dacă nu o cerea este lege, trebuie să fie pe el. Nu au verificat când au primit. Care era situaţia asta nu putem să zicem acum. Dar asta înseamnă că sunt spitale care au greşit în achiziţia acestor materiale.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 12:03)

ANPC - conferinţă de presă Dan Vlaicu - Luni, 13 Octombrie 2008 12:13

Dan Vlaicu: ...cu acceptul acestuia se vor modifica aceste clauze contractuale. În caz contrar clientul va putea rambursa integral creditul, fără plata acelor comisioane de rambursare anticipate şi evident îşi poate refinanţa creditul la o altă bancă. De asemenea, notificarea clientului despre modificarea condiţiilor generale ale creditului înainte cu cel puţin 30 de zile de intrarea acestuia.

Prin urmare avem odată modificări de costuri. Ce înseamnă modificări de costuri? Înseamnă că acea dobândă care poate să varieze în funcţie de nişte indicatori foarte clari, se poate modifica, poate creşte. În acel caz banca trebuie să notifice clientul despre acea modificare a dobânzii în condiţiile din contract. Avem, pe de altă parte, modificarea clauzelor contractuale în cazul în care banca vrea să modifice condiţiile de calcul a dobânzii, condiţiile de modificare a dobânzii variabile. Această modificare nu se poate face decât prin modificarea clauzelor contractuale, prin act adiţiona. Dacă în cazul în care clientul refuză, după cum v-am spus, poate să ramburseze anticipat creditul fără plata nici unui comision în plus. Pentru toate aceste reguli noi stabilite în relaţia dintre client şi bancă noi am trecut în actul normativ amenzi cuprinde între 5 mii - 50 de mii de lei. Dorim ca prin aceste amenzi să atragem atenţia instituţiilor financiare că inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor vor verifica relaţia între client şi bancă de aici încolo prin această reglementare bună, zic eu, şi transparentă. Evident că interesul nostru nu este de a ajunge la amenzi şi să ajungem la un mai înalt grad de protecţie a consumatorului de servicii financiare şi la o mai bună protecţie a acestuia. Pentru întrebări suplimentare vă rog.

Reporter: Ce se va întâmpla cu contractele actuale care se află în derulare?

Dan Vlaicu: După cum ştiţi legea nu poate acţiona retroactiv. Dar băncile care nu îşi vor chema clienţii înapoi pentru a modifica contractele vor pierde aceşti clienţi. Aceşti clienţi se vor duce prin intermediul refinanţării creditului la băncile care oferă condiţii mai bune.

Reporter: Deci pot să beneficieze clienţii...

Dan Vlaicu: Nu. Piaţa va acţiona aici şi va forţa băncile. Piaţa, repet, nu neapărat reglementarea. Ca urmare a reglementării piaţa va funcţiona şi va face în aşa fel încât banca să-şi cheme clienţii şi să modifice condiţiile contractuale conform acestei reglementări. Nu există o obligaţie pentru bănci să modifice condiţiile contractuale pentru clienţii deja intraţi în sistem, retroactiv, pentru că nu se poate aşa ceva. Legea nu poate acţiona retroactiv. Dar piaţa, cum v-am spus, sunt sigur că va regla acest lucru şi va face astfel încât de la 1 ianuarie 2009 să avem condiţii la fel de bune pentru toţi clienţii băncii. Nici o bancă nu-şi va permite să menţină condiţii nefavorabile clientului, pentru cei deja intraţi în sistem. Iar pentru cei noi să vină cu aceste condiţii bune.

Reporter: Ca să înţelegem mai bine. Eu am un credit la banca X. Vreau o refinanţare. Pot face refinanţarea la orice altă bancă?

Dan Vlaicu: Evident, da. Având în vedere că acea bancă, voi încheia contractul cu acea bancă, condiţiile noi favorabile. Dar vă spun că semnalele dinspre mediul bancar sunt de această natură. Toate băncile îşi vor modifica contractele şi pentru clienţii vechi pentru că altfel nu ar mai rezista pe piaţă. Trebuie să vă spun, în paranteză, că această reglementare, pentru a realiza aceste reglementări ne-am consultat şi cu Asociaţia Română a Băncilor şi Asociaţia Instituţiilor Financiare Nebancare. Am avut şi reacţie din partea dumnealor. Dar am ţinut foarte mult la punctele noastre de vedere, astfel încât să iasă o lege bună pentru clienţi. Evident că unele condiţii le-au acceptat ,altele nu le-au acceptat, dar până la urmă a rămas la latitudinea noastră să spunem: Acestea sunt condiţiile după care trebuie să se realizeze relaţie dintre clienţi şi bancă. Şi trebuie, mai ales în contextul crizei economice mondiale, trebuie să creştem gradul de protecţie a clienţilor de servicii financiare.

Reporter: Puteţi să mai explicaţi o dată ce înţelegeţi prin dobânda de bază?

Dan Vlaicu: Cum variază dobânda? În cazul în care avem de-a face cu o dobândă variabilă. Ori în funcţie de indicatori ai pieţei monetare pe... Dar ce ne facem cu creditele în lei? Avem un robor care este extrem de fluctuant de ceva timp încoace, mai ales în contextul crizei actuale. Şi ar trebui să găsim o modalitate bună pentru toţi şi am identificat această dobândă de bază a băncii, nu a băncilor. Fiecare bancă va avea o dobândă de bază. Ce înseamnă asta? Prime rate-ul acela care este dobânda pentru cel mai bun client. Şi care, repet, este o dobândă unică a băncii, a respectivei bănci. Şi CEC-ul are un sistem asemănător. Şi fiecare dintre noi în momentul în care vom merge la bancă s contractăm un credit vom lua creditul la o dobândă variabilă care înseamnă dobânda de bază a băncii plus x puncte.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 11:12)

PSD - conferinţă de presă Mircea Geoană - Luni, 13 Octombrie 2008 10:44

Mircea Geoană: ...care a cântat imnul naţional. Am doar un regret că ieri seară nu i-am bătut pe francezi la fotbal. Nu în ultimul rând vreau să mulţumesc colegilor mei din conducerea partidului: Domnului preşedinte Iliescu, domnului Marian Sârbu, doamna Ecaterina Andronescu, ... Cristian Diaconescu, Codruţ Şereş, Victor Ponta, domnului primar Pandele. Şi nu în ultimul rând publicului care este aici. La televizor nu se vede. Avem un public extraordinar pe mai multe paliere. Vreau să vă mulţumesc pentru participare şi pentru atmosfera de aici. Nici dacă am fi dorit să programăm discuţia noastră nu am fi reuşit să vă propunem o dezbatere serioasă despre rolul statului român în asigurarea siguranţei,prosperităţii şi, aş spune, a mândriei de a fi român într-un moment de o complexitate fără precedent pentru România, pentru Europa şi pentru lumea occidentală.

Nu aş fi crezut în urmă cu câţiva ani de zile atunci când împreună cu domnul preşedinte Iliescu, cu primul ministru Adrian Năstase şi cu Guvernul pe care l-am dat României în anii precedenţi, atunci când reuşeam aderarea României la NATO, când reuşeam încheierea negocierilor cu UE, când lăsam o economie cu o creştere economică în 2004 de 8,7%, cu un deficit bugetar de doar 1,5%, cu un deficit de cont curent de doar 8,7%, cu o balanţă comercială în limite rezonabile, cu o economie în expansiune, cu o ţară ancorată în structurile occidentale din care România face parte în mod istoric şi în mod tradiţional. Nu aş fi crezut că după 4 ani de zile România şi statul român şi cetăţeanul român vom fi cu toţii expuşi unor riscuri complexe şi care pun în faţa statului român anii următori, provocări fără precedent. Avem de-a face cu un complex de criză internaţională şi de situaţii incerte pe plan economic şi strategic internaţional. Traversăm cea mai complicată criză financiară şi economică pe care vestul a avut-o de la al 2-lea Război Mondial şi de la marea criză economică din anii 30. Şi de aceea cu toţii avem obligaţia, şi PSD-ul mai mult decât oricine ca partid care a ştiut să ţină cârma şi direcţia generală a ţării şi stabilitatea ţării în condiţii dificile. Avem cu toţii obligaţia să păstrăm România în afara acestei turbulenţe economice şi financiare, care riscă să distrugă creşterea economică, puterea de cumpărare a populaţiei şi să slăbească structurile statului român. Aici trebuie să spunem, cu toată claritatea, că actuala putere de dreapta nu a reuşit să facă o bună gestiune a economiei. A avut o politică fiscală şi bugetară greşită. Şi, cum spune românul, vara îţi faci sanie şi iarna car. Deci atunci când a fost vreme bună şi economia mondială mergea bine, actuala guvernare şi cabinetul Tăriceanu 1 şi Tăriceanu 2 nu au reuşit să creeze acele politici economice, acea prudenţă macroeconomică care să permită României să înfrunte în condiţii mai bune această turbulenţă financiară şi această criză internaţională care riscă să ne afecteze şi pe noi. De aceea din punctul meu de vedere şi din punctul partidului nostru 30 noiembrie, data alegerilor pentru formarea unui nou Parlament şi a unui nou Guvern, reprezintă momentul în care trebuie să punem capăt unei ere de iresponsabilitate în conducerea treburilor ţării, în care scandalul politic între preşedinte şi primul ministru au şubrezit structurile de forţă ale statului,şi în care această teorie păguboasă a dreptei, că statul minimal este soluţia pentru progresul economic şi social, a ajuns la faliment. Noi nu propovăduim un stat atotputernic, noi nu pledăm pentru un stat care să nu gestioneze în mod eficient banul public. Noi vorbim de un stat inteligent, modern, articulat, care să poată să combine creşterea economică cu justiţia socială, să asigure ordine şi siguranţă cetăţeanului pe plan intern şi să propage respect şi influenţă românească pe plan internaţional. 30 noiembrie este momentul în care românii trebuie să aleagă. Dorim încă 4 ani de tensiune şi de scandal în care CSAT-ul să fie blocat, în care managementul economiei să fie greşit şi în care românul de rând să plătească factura pentru proasta gestiune a economiei? Sau dorim să dăm României şansa unui nou început, şi fără nici un fel de autolaudă, am demonstrat prin faptă că PSD a ştiut să preia conducerea ţării în momente de criză. După CDR, în anul 2001, cu o inflaţie de 47% şi cu criză financiară , am reuşit să aducem economia pe drumul cel bun. Atunci când erau riscuri la graniţele României am ştiut să avem prudenţă şi echilibru. Şi aici domnul preşedinte Iliescu este exemplu de prudenţă şi echilibru şi înţelepciune politică românească. Dacă nu era un om ca Iliescu am fi avut probleme semnificative în ultimii 18 ani de zile. PSD are competenţa, oamenii şi resursele de idei şi imaginaţie ca să aducă România pe drumul cel bun. 30 noiembrie dragi români, dragi prieteni, este momentul în care trebuie să avem un nou început, în condiţii mai dificile decât cele pe care le estimam în urmă cu câteva luni de zile. Criza economică riscă să afecteze economia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi populaţia cu venituri mici din România. Criza externă, faptul că am avut un conflict deschis la graniţa răsăriteană, în Georgia, faptul că rana numită Kosovo încă nu s-a cicatrizat în Balcani, faptul că avem în acest moment o reaşezare a plăcilor tectonice ale marelui echilibru geopolitic între marile puteri ale lumii, în care dominaţia americană este contestată de mari puteri emergente din Europa şi din Asia, acum este nevoie de înţelepciune, de echilibru, de profesionalism şi de crearea unui nou consens naţional în jurul priorităţilor reale ale României şi ale statului român. De asemenea, în condiţii de recesiune economică mondială anticipăm amplificarea fenomenului de crimă organizată. ŞI România, datorită locaţiei pe care o avem. Aici ne-a pus Dumnezeu pe harta Europei, la intersecţia marilor axe. Nu numai de transport şi infrastructură, dar şi de export, import şi tranzit de crimă organizată. Un stat român puternic şi o politică de securitate naţională coerentă va putea pune România la adăpostul fuzionării acestor mari axe de crimă organizată, aşa cum se denumeşte în jargonul internaţional. Astăzi asistăm la un fenomen de globalizare a crimei organizate, un fel de ... la nivel global. Trebuie ca România să continue să fie un loc în care aceste reţele de crimă organizată nu se întrepătrund şi nu încalecă regiunea noastră şi ţara noastră. Este vorba de crima organizată dinspre răsărit, este vorba de crima organizată din Balcani, este vorba de crima organizată la care şi unii din infractorii români au fost expuşi în Italia şi în Spania, iar în condiţiile de recesiune economică trebuie să fim foarte atenţi ca nu cumva această crimă organizată să se reproducă în România. Şi aceste elemente de slabă capacitate a statului român în actuala guvernare de a asigura lupta împotriva crimei organizate în locurile pe care domnul Oprea le-a menţionat reprezintă un risc sever la adresa siguranţei cetăţeanului şi a securităţii naţionale. Suntem într-un moment de cumpănă în care tensiunea, scandalul şi, da, încercarea de politizare a structurilor de forţă ale statului român, lupta de putere oarbă între cele două palate a condus de fapt la parcelarea politică a structurilor de forţă. De aceea eu fac un apel către cei care reprezintă nucleul dur al statului român, structurile din cadrele militare, din serviciile de informaţii, din justiţia şi poliţia română, din tot ce înseamnă structuri de forţă, să nu cedeze presiunilor care se vor intensifica în această campanie electorală, ca dumneavoastră să fiţi târâţi de o parte sau de alta într-o luptă electorală în care doar cetăţeanul trebuie să decidă cine va conduce România în anii următori. Este imperios necesar ca structurile de forţă să-şi păstreze neutralitatea, să vegheze atunci când vor fi încercări, care vor exista, de fraudare a votului pe 30 noiembrie. Puterea actuală este disperată pentru faptul că PSD este astăzi pe un trend ascendent şi câştigă alegerile. Şi vor lansa în luptă toate instrumentele de discreditare, de cumpărare de vot şi de deturnare a sensului votului popular din 30 noiembrie. Aveţi o obligaţie importantă de a continua să fiţi structura de echilibru a statului român la bine şi la rău, la continuitate în activitatea dumneavoastră profesională, fără ...politică. Şi PSD garantează o independenţă reală a justiţiei, a structurilor de forţă, a armatei române faţă de factorul politic. Am ştiut întotdeauna să respectăm instituţia militară şi să acordăm acel tip de respect cadrelor militare active, dar şi rezerviştilor şi veteranilor de război care au ţinut această Românie întreagă în condiţii de mare cumpănă în istoria ţării noastre. De aceea sunt convins că această perioadă va găsi oamenii care veghează la interesul ţării dincolo de ciclurile politice, la locul lor şi în condiţii de echilibru şi neutralitate. Nu în ultimul rând vreau să dau un semnal cu privire la politica statului român în anii următori, cu privire la necesarele investiţii în modernizare şi în înzestrare. Este regretabil faptul că după 4 ani de guvernare în condiţii de creştere economică, evident creştere economică bazată pe o politică macroeconomică fiscală şi bugetară precară, reluăm defapt discuţia de acum 4 ani de zile. Şi stau şi vă întreb: Care este diferenţa între discuţia de acum 4 ani de zile, când contractele pentru marile infrastructuri şi autostrăzi ale României, astăzi după 4 ani de zile, actualul Guvern discută cu aceleaşi companii din Occident..., mai ştiu eu care, pentru aceleaşi tronsoane de autostradă de care vorbeam acum4 ani de zile. 4 ani de zile pierduţi pentru investiţia în marile infrastructuri ale României. Aceeaşi discuţie de acum 4 ani de zile cu privire la protejarea graniţei răsăritene a României, pentru că România va rămâne probabil pe termen mediu graniţa de est a vestului. Aceeaşi discuţie cu aceleaşi ... de acum 4 ani de zile. Ţinta ca România să devine parte a spaţiului Schengen este compromisă. Singura diferenţă este că acum va trebui să plătim mai scump. Numai în urmă cu câteva săptămâni a existat o creştere cu 29% a costurilor pentru achiziţia de echipamente legate de protecţia graniţei răsăritene pentru poliţia şi pentru poliţia de frontieră română. Pur şi simplu 4 ani de zile pierduţi în asigurarea protecţiei graniţei noastre împotriva crimei organizate şi a fluxurilor migratorii. 4 ani de zile pierduţi pentru înzestrarea armatei române. Suntem cu aceleaşi echipamente care nu pun la adăpost militarii noştri de excepţie. Şi vreau să le mulţumesc celor care servesc sub stindard românesc şi în NATO pe teatre de operaţiuni extrem de complicate. Afganistanul este un loc extrem de dificil. Sunt zone de mare risc. Sunt exact aceleaşi discuţii de acum 4 ani de zile cu privire la achiziţia de echipamente, de modernizare. Şi pe ultimii metri actuala putere are îndrăzneala să ceară să decidem acum cu privire la proiecte de miliarde de euro pe care nu au fost capabili să le pună în dezbatere publică, să le finanţeze şi să le adopte în 4 ani de zile. Nu pe ultimele săptămâni ale unei puteri se iau decizii care antrenează bugetul României pe ani de zile. Vreau să cerc în mod oficial structurilor de specialitate şi, bineînţeles, colegilor care vor fi implicaţi în viitoarea guvernare, să stabilim o planificare pentru resurse militare cvadrianuală. Vreau să punem pe picioare o nouă strategie de securitate naţională. Pentru că acest context regional şi internaţional s-a modificat. Şi vreau să vă asigur că planificarea bugetară multianuală va asigura aceste resurse. Dar întâi vreau să văd, ca factorul politic responsabil, care sunt adevăratele priorităţi şi vreau să vă asigur că vom finanţa proiectele de care într-adevăr armata română, structurile noastre, poliţia română şi tot ce înseamnă structură obligatorie de forţă a statului român trebuie să le primească. Dar fără influenţă politică, fără tentaţii de tot felul. De aceea pentru noi achiziţiile de miliarde care se intenţionează a fi făcute pe ultimii metri trebuie stopate până când avem un nou Guvern cu o majoritate clară în Parlament, aşa cum cred că această idee de a crea o companie energetică naţională pe ultimii metri ai actualei guvernări este greşită şi din punct de vedere economic, şi din punct de vedere al costului pentru consumatori şi din punct de vedere al unei strategii de securitate energetică naţională în condiţii foarte tulburi din punct de vedere piaţă de energie în plan internaţional. De aceea această întâlnire reprezintă o întâlnire în care partidul nostru şi cei care ne sunt apropiaţi trebuie să spună cu foarte multă claritate că suntem singurul partid din România care are înţelepciunea, experienţa şi cadrele necesare pentru a răspunde acestui val de provocări economice, strategice şi de securitate a cetăţeanului în anii următori. Nici noi nu suntem fără de greşeală. Şi noi am făcut greşeli. Dar din punct de vedere nevoia de o guvernare competentă, stabilă, profesionistă, cu inima şi cu mintea îndreptate către viitor este clar şi este tot mai clar pentru majoritatea cetăţenilor României că aici la PSD se află răspunsul, aici la PSD se află competenţa, aici la PSD se află stabilitatea, aici la PSD se află cheia pentru revenirea la normalitate într-o ţară în care nu statul minimal, ci statul responsabil şi respectuos faţă de contribuabil reprezintă cheia unei Românii care are nevoie de continuare de creştere economică, are nevoie de respectarea angajamentelor faţă de UE şi NATO şi are nevoie de reclădirea încrederii cetăţeanului în statul român şi în buna funcţionare a societăţii. Vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru participare, să mulţumesc celor care sunt aici, domnului Oprea, domnului Neculai Onţanu şi să vă asigur de o guvernare responsabilă şi înţeleaptă din partea PSD. Vă mulţumesc foarte mult.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 12:00)

Declaraţie Călin Popescu Tăriceanu cu ocazia conferinţei internaţionale "Regimuri Constituţionale în Uniunea Europeană" - Luni, 13 Octombrie 2008 10:34

Călin Popescu Tăriceanu: ...a personalităţilor de referinţă în viaţa publică şi academică din România şi din alte ţări şi să le mulţumesc pentru contribuţia la această dezbatere. Doresc, de asemenea, să remarc tematica deosebit de interesantă şi aplicată a celor 5 ateliere de lucru propuse de organizatori. Participarea cetăţenilor la formarea şi exerciţiul puterii este tema centrală şi exprimă de fapt principiul de bază al unei democraţii reale. Este aproape un truism faptul că nu există sistem politic perfect. Ca orice liberal consider că statul trebuie să fie un paznic al intereselor cetăţenilor. Statul trebuie să le ofere cetăţenilor mai multe şanse de a reuşi prin propriile forţe, nu să le dicteze ce, unde şi pe câţi bani să lucreze. Cel mai bun sistem politic este cel care îi ajută pe cetăţeni, şi nu cel care le controlează viaţa. De aceea eu pledez pentru continuarea procesului de modernizare a instituţiilor, astfel încât România să se îndrepte spre modelul parlamentar european.

Ştiu că în aceşti ultimi ani s-a discutat pe larg despre schimbarea regimului constituţional al României. Consider că această dezbatere a fost parţial viciată, pentru că s-a vorbit prea mult despre persoane, în loc să se concentreze pe problema fundamentală a oricărui regim constituţional, şi anume raportul dintre individ şi stat. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este: „Care instituţie trebuie să aibă mai multă putere?", ci: „Cum putem să ajungem la un sistem instituţional echilibrat, în care individul să aibă putere?" Puterea şi libertatea de a-şi alege viitorul. Sunt liberal şi european şi consider că oricât de bună ar fi o instituţie, aceasta nu poate decide în locul cetăţenilor. Sunt liberal şi european şi consider că trebuie evitate formele de putere excesivă. Am reuşit acest lucru în ultimii 4 ani, când PNL a pledat pentru a reduce rolul şi influenţa statului asupra individului. Sunt o serie de elemente care în ultima perioadă dau, dacă vreţi, un anumit contur a ceea ce înseamnă România de astăzi: taxele mai scăzute prin sistemul de cotă unică, investiţiile care au fost mult promovate. Toate aceste elemente i-au încurajat pe foarte mulţi români să-şi ia viaţa în propriile mâini. Şi am văzut aceste rezultate vorbind cu românii obişnuiţi. Şi m-am întâlnit, nu o dată, cu oameni mândri că pot munci în firme de mare renume, unde se pot realiza profesional. Cu toţii însă îşi doresc acelaşi lucru: vor să aibă încredere în viitor şi îşi doresc să aibă cât mai multe şanse de care să poată ...imobile şi supradimensionate. Cu toate acestea în ultimii 4 ani au fost făcuţi paşi importanţi spre un sistem instituţional echilibrat şi suplu. Am dat aceste exemple pentru că întrebarea fundamentală pentru dezbaterea de astăzi este: Care sistem instituţional oferă cetăţenilor mai multe libertăţi şi mai multe şanse de a-şi lua viaţa în propriile mâini? Cred că răspunsul îl găsim dacă ne uităm la arhitectura instituţională şi constituţională europeană, adică un sistem de instituţii echilibrat unde există un control reciproc între puteri, precum şi canale şi modalităţi de colaborare. Elementul fundamental de care am vorbit nu o dată în sistemele constituţionale europene ştiţi că este legat de formula de control şi echilibru reciproc al puterilor în stat. Acea formulă sintetică, dacă folosim engleza, de check and balances. Următoarele luni vor fi decisive pentru România şi din perspectiva sistemului instituţional. Cu aceste gânduri doresc să vă mulţumesc încă o dată pentru invitaţia de a participa la deschiderea acestei dezbateri. Şi sunt convins că rezultatele de astăzi vor oferi un suport important de reflecţie şi de inspiraţie pentru dezbaterile publice din perioada următoare. Vă mulţumesc.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 09:46)
Transcript preluat de pe www.monitoring.ro

2 comments:

Anonymous said...

Buna ziua stimate Bibliotecarul!:)

Spune-mi ca esti bine!


eu nu foarte bine....sper insa!


Ce zici de asta cu lefurile?de cand toc eu subiectul asta?de acu' se face anul.acuma cine crezi ca este la ghidon?scad binisor liberalii cu aceasta ocazie?


maxi!:)

Bibliotecaru said...

Sunt din ce în ce mai dezgustat să trăiesc într-o astfel de societate. Bănuiesc că numai cei surzi şi orbi mai pot fi bine într-o astfel de ţară de carnaval politic.

Lefurile sunt o consecinţă directă a faptului că instituţional cineva îşi taie singur pâinea din bucata de pâine a tuturor. Eu cred că ar trebui să fie un factor de multiplicare pentru întreg sectorul bugetar, astfel încât să nu mai existe măriri de salarii punctuale. Ar trebui ca totul să se stabilească proporţional, de la necalificat la preşedinte. Când parlamentarii vor vrea salarii mai mari, vor trebui să le mărească pe toate, şi atunci problemele de acest tip se vor fi rezolvat. Mai mult, după aceea şi pensiile vor fi proporţionale.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.