27 March 2010

Ziua Mondială a Teatrului

,,Ziua Mondială a Teatrului este un prilej de sărbătorire a Teatrului în nenumăratele sale forme. Teatrul este o sursă de divertisment şi inspiraţie care are puterea de a uni diversele culturi şi popoare din întreaga lume. Dar el este mai mult decât atât, pentru că poate educa şi informa.

În toată lumea se joacă teatru, dar nu întotdeauna într-o sală clasică. Spectacolele pot avea loc într-un mic sat din Africa, lângă un munte din Armenia, sau pe o insuliţă din Pacific. Este nevoie numai de un spaţiu şi de public. Teatrul ne poate face să zâmbim şi să plângem, dar ar trebui să ne facă şi să gândim sau să analizăm.

Teatrul este o muncă de echipă. Cei care se văd sunt actorii, însă există şi nişte oameni extraordinari care nu sunt vizibili. Aceşti specialişti sunt la fel de importanţi ca actorii, deoarece diferitele lor capacităţi sunt cele care fac posibilă producţia teatrală. De aceea, orice bucurie sau succes trebuie împărţite cu ei.

27 martie este data oficială la care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. Din multe puncte de vedere, fiecare zi ar trebui considerată o zi a teatrului, fiindcă avem datoria de a purta mai departe tradiţia divertismentului, de a educa şi de a lumina publicul, fără de care noi nu am exista.”

Autor: Judi Dench

http://ilmberger.files.wordpress.com/2009/12/judi-dench-04.jpg

http://www.realbollywood.com/news/up_images/11112151.jpg

http://kalafudra.files.wordpress.com/2009/04/judidench.jpg

http://www.cineol.net/galeria/fotos/1920_10197.jpg

http://ilmberger.files.wordpress.com/2009/12/judi-dench-11.jpg

http://www.celebritywonder.com/picture/Judi_Dench/DameJudiDenc_DeGuire_10470318.jpg

http://www.topnews.in/files/Dame-Judi-Dench.jpg

http://www.cinencuentro.com/wp-content/uploads/2008/09/judi-dench.jpg

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWqUgXb6IZqrIc2VOCajV6FxdjJiLzVg2_4LtMPGH_MvQp_6ARDHazGIaS5VEYkblBnlRRX_RiXYVar6Ytk0Vw_0xVDiEJFKdysGI6Vppkf0tD8eurTDXBoPzFMYVxPUvMxSuFqjAWZVY/s640/judi-dench.jpg

http://www.brightestyoungthings.com/wp-content/uploads/2008/11/71654-004-cae7ad55.jpg

http://l.yimg.com/eb/ymv/us/img/hv/photo/movie_pix/universal_pictures/the_chronicles_of_riddick/_group_photos/judi_dench16.jpg

http://www.hugoglendinning.com/images/Editorial%20Sized/Dame%20Judi%20Dench.jpg

http://gorseller.itusozluk.com/7e5124bfa0335d5ff7072a544fed4bc229262/judi+dench.jpg

(sursa: http://ilmberger.wordpress.com/2009/12/07/zitat-und-wortgefecht-der-woche-kw-50-2009-%E2%80%93-von-judi-dench-alias-bond-chefin-m-in-goldeneye/ http://www.realbollywood.com/news/2009/12/judi-dench-urges-fans-green.html http://kalafudra.wordpress.com/2009/04/16/top-10-actresses-id-watch-in-anything/ http://www.cineol.net/imagen/10197__Judi-Dench http://ilmberger.wordpress.com/2009/12/07/zitat-und-wortgefecht-der-woche-kw-50-2009-%E2%80%93-von-judi-dench-alias-bond-chefin-m-in-goldeneye/ http://www.celebritywonder.com/picture/Judi_Dench/DameJudiDenc_DeGuire_10470318.html http://www.topnews.in/brandhouse-retails-ltd-announces-board-meeting-2193458 http://www.cinencuentro.com/2008/09/11/academia-europea-de-cine-galardonara-a-judi-dench-y-fundadores-del-dogma-95/ http://stressandthecountry.blogspot.com/2009/11/mene.html http://www.brightestyoungthings.com/movies/another-movie-guy-quantum-of-solace-etc/ http://malidg.org.uk/callie4864/?entry=entry100318-032447 http://www.hugoglendinning.com/editorial3.html http://www.lifesaver.net/keskustelut/read.php?5,59127,155408)

2 comments:

Unknown said...

Buna ziua,as vrea sa va trimit un email.ce adresa aveti sau unde o pot vedea pe blog?

Bibliotecaru said...

poze_pentru_bibliotecaru@yahoo.com

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.