06 May 2011

Ceva mă nedumireşte...


Construcţiile PDL par din ce în ce mai ciudate.

http://rahoveanu.files.wordpress.com/2010/10/boc-soldat.jpg?w=180&h=276

http://rahoveanu.files.wordpress.com/2010/10/boc-militar.jpg?w=450&h=213

http://rahoveanu.files.wordpress.com/2010/10/boc-medalie.jpg?w=450&h=300
(sursa foto: http://rahoveanu.wordpress.com/2010/10/24/%C2%AE-onoare-lui/)

Domnul Boc a şocat un pic (nu foarte mult) opinia publică în momentul în care s-a aflat că a făcut armata la securitate (sigur, nu domnia sa a hotărât unde face armata, aşa s-a nimerit). Domnul Oprea i-a conferit emblema «Onoarea Armatei României», deşi nimeni nu ştia ca de pe vremea când a făcut armata domnul Boc să fi făcut o faptă de armă (cu atât mai mult nu una de când este premier). Pe de altă parte, domnul Blaga a fost numit de către preşedintele României drept caporal... Iată că se pare că doamna Udrea îl numeşte pe contracandidatul domnului Gheorghe Flutur (eu aşa am înţeles, că domnia sa şi-a anunţat intenţia de a candida... dacă nu, îmi cer scuze) drept "un coleg din societatea civilă". PDL-ul ajunge un fel de partid "cosmopolit" din punctul de vedere al realităţilor umane, unii din Ţeporia, alţii din Credulia, alţii din Absurdistan, alţii din Nonideea...

Ne amintim cu toţii că foarte, foarte mulţi din candidaţii PDL la alegerile pentru Parlamentul României şi Parlamentul European au venit direct din afara partidului. Unii au participat pe listele PDL chiar nefiind membri de partid. Cuvântul de ordine s-a numit "derogare de la statut".

Aş vrea să mă lămurească cineva ce anume înseamnă "societatea civilă" pentru doamna Udrea. Eu sper că nu am fost nominalizat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte PDL şi nu ştiu nimic despre asta. :lol:

Iată întreaga frază:
"Colegii mei din partid mi-au propus să candidez la funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, dar rămân consecventă deciziei mele anterioare de a nu candida la aceasta funcţie. Candidez, aşa cum am declarat, la una dintre funcţiile de vicepreşedinte al PDL şi susţin pentru funcţia de prim-vicepreşedinte propusă de colegii mei candidatura unui coleg din societatea civilă"
(http://www.mediafax.ro/politic/exclusiv-udrea-nu-candidez-ca-prim-vicepresedinte-pdl-sustin-un-coleg-din-societatea-civila-8228474/)

Am mers la wikipedia, că aşa m-a învăţat preşedintele Traian Băsescu... (ce nu învăţ la şcoală, cu siguranţă este pe wikipedia şi google)

Societatea civilă este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile neguvenamentale - asociaţii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societăţii civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituţiile statului de drept pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă.

Cei mai multi oameni folosesc noţiunea de societate civilă în mod eronat sau restrictiv, referindu-se ori la noţiunea de civil (ca opus al celei de militar) ori numai la organizaţiile neguvernamentale. Astfel, in ultimii ani s-a simţit nevoia unei completări aduse noţiunii, denumită acum sectorul nonprofit, sau cel de-al treilea sector al societăţii, unde primele două sunt instituţiile fundamentale ale statului şi sectorul de afaceri.

Societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care implică cetăţeanul în diferitele sale ipostaze de membru intr-o organizaţie neguvenamentală, într-un sindicat sau într-o organizaţie patronală.

Societatea civila este formată din cetăţeni, asociaţi sub diferite forme, care au aceleaşi interese şi care îşi dedică timpul, cunoştinţele şi experienta pentru a-şi promova şi apăra aceste drepturi şi interese.

Exemple de instituţii ale societăţii civile:

* organizaţii nonguvernamentale (ONG-uri)
* organizaţii comunitare (eng. Community-Based Organizations)
* asociaţii profesionale
* organizaţii politice
* cluburi civice
* sindicate
* organizaţii filantropice
* cluburi sociale şi sportive
* instituţii culturale
* organizaţii religioase
* mişcări ecologiste
* media

Societatea civilă descrie un întreg sistem de structuri, care permit cetăţenilor noi roluri şi relaţii sociale, prin diferite modalităţi de participare la viaţa publică.

Societatea modernă se structurează prin trei componente:

* componenta economică
* componenta politică (instituţiile fundamentale ale statului)
* componenta societăţii civile, sectorul fără scop lucrativ, care legitimează sau amendează celelalte două componente.

Articol realizat cu acordul Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile

(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_civil%C4%83)

Acum, că am (re)citit cele de mai sus, m-a străfulgerat o idee...

Dacă există, de exemplu, nenumarate ONG-uri şi organizaţii care îşi afirmă ca ţintă lupta pentru integrarea socială şi drepturile sociale ale rromilor, de ce nu ar fi un ONG, de exemplu SCDL (adică Societatea Civilă Democrat Liberală), care să lupte pentru integrarea socială şi drepturile sociale ale membrilor Partidului Democrat Liberal. Iată, domnul Boc iese pe stradă şi suferă o uriaşă discriminare, lumea ţipă la el, în loc să-i spună bună ziua (sau ziua bună, după regiune), îi strigă Huooooo! şi alte astfel de nedelicateţuri, îi cer demisia, în reproşează măsurile politice, uneori mai aruncă şi cu ouă şi alte alimente mai mult sau mai puţin contondente. Este un act de discriminare care, în mod vădit, are mare legătură cu locul de muncă. Probabil că SCDL militează ca membrii Guvernului să primească un spor salarial "de ruşine", aşa cum primesc cei de la salubritate, şi spor de periclitare a sănătăţii (aşa cum primesc cei care lucrează la centrala atomo-electrică), eventual şi o pensionare anticipată (toţi membrii Guvernului îmbătrânesc vizibil mai repede decât noi, oamenii obişnuiţi). Mai mult, probabil că cei de la SCDL militează ca pliticienii PDL să păstreze o funcţie pe timp determinat (adică chiar şi pe viaţă, dacă se doreşte), în timp ce membrii PSD şi PNL să posede mandatul numai peste noapte (după modelul "Mihaela, dragostea mea").

Tare sunt curios cine este această persoană emblematică din sânul "societăţii civile"?

http://www.piluladeconstienta.com/wp-content/uploads/2010/09/necunoscut-300x273.jpg
(sursa: http://www.piluladeconstienta.com/2010/09/necunoscut/)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.