Recunosc că nu am auzit, până acum, despre domnia sa... dar analiza mi se pare cu adevărat important de citit.
Was Killing Bin Laden a Mistake? - Omar Ashour
Pentru cei ce doresc şi traducerea, există norocul revistei Dilema Vechi şi efortul doamnei Patricia Mihail.
A fost uciderea lui Bin Laden o greşeală?
„A trăit ca un erou, a murit ca un martir... dacă au ucis un Osama, alţi o mie se vor naşte“, spune un comentariu de pe Facebook al unui grup intitulat „Toţi sîntem Osama bin Laden“. Grupul a fost înfiinţat la o oră după anunţul preşedintelui SUA, Barack Obama, referitor la moartea liderului Al-Qaeda. Grupul de pe Facebook are deja în jur de 30.000 de like-uri. Mai mult, există mai mult de 50 de grupuri similare pe Facebook.
Reacţiile Al Jazeera şi ale altor surse arabe de ştiri la moartea lui Bin Laden au fost amestecate. Unele îl privesc drept un idol pe bărbatul considerat un criminal în masă în Vest, iar moartea şi îngroparea sa în largul mării de către forţele americane nu vor submina percepţia din ochii simpatizanţilor lui. Într-adevăr, fostul mufti al Egiptului, Sheikh Nasr Farid Wasil, l-a declarat deja martir pe Bin Laden, „pentru că a fost ucis de mîna duşmanului“. (Sheikh Wasil, trebuie precizat, nu are legături sau simpatii cunoscute pentru Al-Qaeda şi reprezintă o şcoală islamică de gîndire foarte diferită.)
Lăsînd la o parte semnalele amestecate din online, din lumea virtuală, întrebarea critică este dacă eliminarea lui Bin Laden marchează începutul sfîrşitului Al-Qaeda în realitate. Unele organizaţii teroriste s-au prăbuşit, bineînţeles, în urma morţii charismaticului lor lider. Îmi vine în minte cazul lui Shoko Asahara, fondatorul Aum Shinrikyo (grupul japonez care a organizat atacul cu gaz sarin asupra metroului din Tokyo, în 1995).
Dar capturarea şi încercarea liderilor violenţi este probabil un semn mai bun al sfîrşitului unor astfel de organizaţii – şansele pentru un asemenea rezultat sînt mai mari cînd aceşti lideri îşi revizuiesc vederile şi îşi îndeamnă adepţii să lase armele. Abimael Guzmán, liderul Gherilei Maoiste „Cărarea luminoasă“ din Peru, şi Abdullah Ocalan, liderul Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK) în Turcia, sînt exemple notabile în acest sens.
Prin contrast, departe de a cauza decesul unei mişcări armate, uciderea unui lider charismatic, de către duşmani, poate transforma o astfel de personalitate într-un martir. Che Guevara a fost mult mai valoros militării de stînga, după moarte, decît în timpul vieţii.
Islamismul armat are particularităţile sale, fireşte, dar împărtăşeşte de asemenea caracteristici importante cu unele dintre aceste grupări, inclusiv relaţia dintre eliminarea fizică a unui lider şi supravieţuirea organizaţiei. Structuri descentralizate, cu ideologii relevante, operînd în contexte pline de condiţii favorabile acţiunii armate, supravieţuiesc de obicei pierderii liderilor, în vreme ce organizaţiile ierarhice, de tip cult, de cele mai multe ori nu o fac.
De la 11 septembrie încoace, Al-Qaeda a fost departe de-a fi un grup ierarhic. Ramificaţia lui Abu Musab al-Zaraqawi’s din Irak demonstrează bine acest lucru: gruparea se numea Al-Qaeda în Mesopotamia din motive de propagandă şi recrutare, dar era autonomă organizaţional şi operaţional. Cînd colaboratorul apropiat al lui Bin Laden, Ayman al-Zawahiri, i-a cerut lui Al-Zaraqawi să evite ţintirea şiiţilor, acesta a înteţit, în schimb, violenţele împotriva lor.
Modelul francizei Al-Qaeda se aplică, de asemenea, în Algeria, Yemen, Mali de Nord şi Somalia. Şi, precum mişcările de gherilă de altădată, Al-Qaeda ia parte la tacticile „frontului ideologic“: mici celule urbane şi/sau indivizi vulnerabili sprijină ideologia şi se autorecrutează sau pun bazele, pe cont propriu, unei celule afiliate.
În toate modurile sale descentralizate de operare, Bin Laden a jucat în primul rînd rolul de ghid inspiraţional şi personalitate iconică – un rol jucat mai bine cînd a fost ucis de armele americane, decît cînd era în viaţă, ascunzîndu-se de ele. Să ne gîndim la Sayyid Qutb, intelectualul islamist care l-a influenţat pe Bin Laden, precum şi pe alţii. Qutb a fost executat de dictatura lui Gamel Abdel Nasser din Egipt, în august 1966, în încercarea de a-i reduce influenţa. Această tactică a dat greş, întorcîndu-se împotrivă-i. Din cei 98 de colegi prizonieri din Frăţia Musulmană, cu care Qutb discutase despre noua sa ideologie de confruntare în 1964, 35 erau susţinători aprinşi, 23 se opuneau cu putere, iar 50 ezitau. În ciuda prestigiului şi status-ului său intelectual, Qutb nu a reuşit să-i convingă pe majoritatea colegilor săi prizonieri, care aveau aceleaşi idei, în condiţii de represiune.
Însă nici nu a fost Qutb intelectualul executat, că s-a şi născut Qutb marele martir. Susţinătorii lui au devenit curînd mii, nu zeci, iar el a ajuns să inspire generaţii întregi, nu doar indivizi închişi. Mai mult, Qutb a fost executat de un lider arab naţionalist musulman, pe cînd Bin Laden a fost ucis de forţele speciale ale Marinei americane. Acest lucru reprezintă o diferenţă importantă în lumea musulmană.
Întemniţarea, urmată de renunţarea la violenţă, a devenit aproape un trend al mai multor grupări ale Jihadului; de remarcat puternicul grup islamic egiptean, facţiuni ale Organizaţiei al-Jihad din Egipt, şi grupuri mai mici, precum Grupul de luptă islamic libian. Conducătorii mişcărilor armate islamiste nu au abandonat doar violenţa politică, ci au şi delegitimizat-o ca modalitate de schimbare socială şi politică, după petrecerea unor perioade de timp în închisoare. Spre exemplu, Sayyid Imam al-Sharif (cunoscut şi drept Dr. Fadl) – un ideolog al Al-Qaeda timp de un deceniu – a publicat mai multe cărţi denunţînd activismul armat, atît pe motive teologice, cît şi tactice, după cîţiva ani petrecuţi în închisoare.
Acelaşi lucru se aplică Grupului Islamic – o mişcare implicată în acte violente în aproape 12 ţări, în anii ’80 şi ’90, incluzînd revolta armată din Egipt, bombardamente în SUA şi Croaţia, tentative de asasinat în Etiopia şi tabere de antrenament în Afganistan. În anii 2000, conducătorii închişi ai Grupului au produs mai mult de 25 de cărţi, cu scopul de a delegitimiza violenţa politică drept metodă pentru schimbare.
Eliminarea „ghidului spiritual“ (în opoziţie cu liderii organizaţionali) al unui grup militant poate fi percepută ca o victorie politică a guvernului, pe termen scurt, dar probabil că acest lucru face ca un proces cuprinzător de deradicalizare să fie mai puţin probabil, şi nu va însemna în mod automat sfîrşitul organizaţiei respective. Pentru rezultate pe termen lung, capturarea este aproape întotdeauna mai eficientă decît uciderea.
Omar Ashour este lector şi director al Programului de Studii ale Orientului Mijlociu, de la Institutul de Studii Arabe şi Islamice al Universităţii din Exeter (UK) şi autorul cărţii The De-Radicalization of Jihadists: Transforming Armed Islamist Movements.
Copyright: Project Syndicate, 2011
(sursa: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/fost-uciderea-lui-bin-laden-o-greseala)
Nu am cum să cred că preşedintele SUA, CIA şi strategii militari americani nu ştiau lucrurile de mai sus. Întrebarea este de ce oare Osama bin Laden nu a fost capturat ci executat. Nimic, absolut nimic, nu justifica împuşcarea lui. Cum au fost luaţi în custodie ceilalţi găsiţi la faţa locului (că nu putem spune reţinuţi sau arestaţi, poate răpiţi s-ar mai putea spune), putea fi luat pe sus şi Osama bin Laden. Sau poate că a fost luat pe sus şi doar s-a comunicat că a fost ucis... Cine ştie. Iată însă că acest domn s-a transformat, peste noapte, din terorist sângeros în martir respectabil... şi asta cu largul concurs al "duşmanului de moarte". Ceva, ceva nu este tocmai "cuşer". Tare îmi este mie teamă că, în profunzime, americanii nu au nici un interes ca terorismul să fie eliminat.
No comments:
Post a Comment