COMUNICAT DE PRESĂ
(13 octombrie 2008)
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Marţi, 14 octombrie a.c., începând cu ora 14.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse:
• Programele multianuale de achiziţii publice privind înzestrarea cu armament, tehnică şi alte echipamente a structurilor din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
• Structura organizatorică şi politica de personal a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
• Strategiile pe care Ministerul Internelor şi Reformei Administrative le are în derulare privind restructurările şi modernizările instituţionale la nivel central pentru structurile din subordine;
• Măsurile adoptate de către România în vederea aderării la spaţiul Schengen;
• Riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale generate de ameninţările asimetrice, fapte conexe terorismului şi criminalitatea organizată, inclusiv cea transfrontalieră;
• Raport privind riscuri de natură teroristă la adresa securităţii naţionale generate de evoluţia situaţiei operative interne pe profil antiterorist;
• Strategia privind protecţia informaţiilor clasificate în misiunile diplomatice ale României;
• Analiza stadiului îndeplinirii hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării adoptate în perioada 2005-2007;
• Măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional;
• Informare pe tema Tratatului privind forţele armate convenţionale din Europa (TCFE);
• Propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, pentru anul 2009;
• Strategia privind industria de apărare;
• Strategia de înzestrare a Armatei României;
• Planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt şi mediu 2010-2015;
• Stadiul îndeplinirii măsurilor pentru finalizarea procesului de redimensionare a structurilor centrale şi de conducere în Ministerul Apărării, până la 31.12.2008;
• Rolul, misiunile şi importanţa structurilor cu capabilităţi de răspuns la incidentele de securitate IT în domeniul Cyber Defence.
Departamentul de Comunicare Publică
13 Octombrie 2008
COMUNICAT DE PRESĂ
(14 octombrie 2008)
Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu a susţinut marţi, 14 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm integral textul declaraţiei:„Bună ziua,
Nu-i mare lucru de spus, dar suspendarea unei şedinţe a CSAT trebuie explicată, pentru că altfel poate lăsa loc de interpretare. Deci suspendarea s-a produs din câteva motive. În primul rând, şi cel mai important motiv, pentru faptul că materiale care trebuiau transmise anticipat tuturor membrilor CSAT au fost aduse de Guvern la şedinţă şi nu era vorba de orice tip de material, ci de bugetele instituţiilor care sunt implicate în siguranţa naţională. Ceea ce făcea practic imposibilă aprobarea sumelor alocate din bugetul de stat. Fie că era vorba de SRI, de SIE, de STS sau de alte instituţii care ţin de siguranţa naţională. Nu am vrut ca CSAT să fie o instituţie în care doar unul-doi avizaţi ştiu despre ce este vorba, iar ceilalţi adoptă măsuri în necunoştinţă de cauză. Proiecţia bugetelor pentru instituţiile de siguranţă naţională este extrem de importantă şi documentul trebuia transmis de ministrul de Finanţe şi avizat de Primul ministru cu suficient timp înainte pentru a se putea face o discuţie pe temă.
În al doilea rând, ministerele au transmis foarte multe materiale de analiză, care nu necesitau o hotărâre a CSAT. Privind atent aceste materiale fie că se refereau la MIRA, la Ministerul Internelor şi Administraţiei Publice, fie că se refereau la Ministerul Apărării, de fapt erau nişte materiale care s-ar fi vrut validate în CSAT pentru a masca neîndeplinirea programelor de modernizare a structurilor care aveau obligaţia să facă acest lucru. De aceea am considerat că aceste documente nu au ce să caute în CSAT şi că de fapt s-a dorit o şedinţă CSAT de descărcare de gestiune fără prea multe explicaţii din punct de vedere al siguranţei naţionale, lucru pe care nu l-am putut accepta. Fiecare trebuie să aibe responsabilitatea pentru punerea în aplicare a programelor. De asemenea, în documentaţiile transmise de ministere, ce vreau să ştiţi este că foarte multe din punctele de pe ordinea de zi se introduc cu aprobarea mea la solicitarea ministerelor şi de aceea vin cu explicaţia.
Foarte multe din materiale vizau programe viitoare de dotări. Acest lucru m-a făcut să privesc atent la MIRA, despre care ştiam că zilele trecute a semnat contracte pentru achiziţia a circa 2136 de automobile, de diverse tipuri. Sunt absolut de acord că Ministerul de Interne are nevoie de aceste dotări. Sigur, în materialele pentru CSAT, nefiind o instituţie care evaluează comercial acţiunile de achiziţii, nu se pomeneşte de preţuri. Am dorit să mă informez despre acest program de achiziţii pentru care s-au semnat 29 de contracte şi, mărturisesc că am avut oarecare surprize, constatând că s-au achiziţionat sau s-au semnat contracte pentru achiziţionarea a 392 de autoturisme Logan, Dacia Logan, la preţ de 11700 de euro maşina, şi pentru care s-au contractat echipamente în valoare de 45000 de euro, deci de vreo trei ori mai scumpe echipamentele pentru maşinile de patrulare decât însăşi maşina.
Sunt şi alte situaţii în care, pe maşini BMW sau pe alte maşini, se montează echipamente, tot pentru patrulare Poliţie Rutieră, echipamente de peste 60000 de euro pe fiecare maşină. De aceea, neconstatând transparenţa informaţiilor, am considerat că asemenea documente, care vizează dotarea de viitor a MIRA, nu trebuiesc aprobate, astăzi, în CSAT. Până la lămurirea diferenţei de preţ între maşină şi dotarea de pe ea, poate fi un lucru logic, poate fi un lucru extrem de dificil de explicat. Tot în ordinea de zi de astăzi, era şi o prezentare cu privire la implementarea programului pentru ca România să poată să intre în Spaţiul Schengen. Din păcate, informaţiile pe care le am, şi de aceea n-am vrut să mergem spre o validare a acestui document, sunt legate de cheltuirea banilor pentru implementarea fazei întâi care trebuie să se termine la anul, 31.12.2009.
Faza întâi are alocaţi circa 240 de milioane de euro, din câte ştiu banii s-au cheltuit şi nu există nicio evoluţie în sistemul de montare şi de punere în funcţiune a echipamentelor, la frontierele României, la frontierele care trebuie asigurate prin acest program sau în sistemul informatic. Se pare că mare parte din bani au fost utilizaţi începând cu anul 2007 pentru studii şi nu pentru echipamente pe un sistem care era configurat deja. Din aceste motive, am considerat că nu trebuie să patronez o descărcare de gestiune a responsabililor pe diverse ministere şi voi sesiza instituţiile statului pentru o analiză foarte serioasă cu privire şi la cele peste 2.100 de automobile pentru Ministerul de Interne, pentru care s-au semnat 29 de contracte şi cu privire la prima etapă de realizare a obiectivelor noastre, pentru ca România să nu rateze obiectivul de intrare în Spaţiul Schengen, aşa cum el a fost planificat.
A mai fost deranjant faptul că, deşi s-au făcut nişte rapoarte de expertiză ale experţilor Uniunii Europene, ele nu apăreau în documentaţia transmisă CSAT, probabil în dorinţa de a se acoperi oarecum punctele de vedere ale specialiştilor. Acestea sunt motivele pentru care am suspendat şedinţa CSAT de astăzi. Ea va fi reprogramată în momentul în care Guvernul va avea pentru CSAT documente de maximă acurateţe, pentru că aici nu ne putem juca nici cu obiectivul de intrare în Spaţiul Schengen, ceea ce înseamnă securizarea frontierelor, sunt elemente de securitate naţională, nici cu programele de dotare pe ministere sau pe instituţii care ţin de siguranţa naţională, mai ales într-o lume în care există destule evenimente şi destule riscuri la adresa cetăţenilor, plecând de la traficul de droguri până la traficul de persoane, traficul de armament şi aşa mai departe.
Acestea sunt motivele, ele nu sunt complicate, dar am exigenţa ca şedinţele de CSAT să fie şedinţe în care Preşedintele este, în primul rând, foarte bine informat şi cu maximă acurateţe şi că sub ele nu se ascunde nimic. Apropo de acest lucru, văzând că s-au semnat zilele acestea contracte pentru 2.136 de automobile cu nişte dotări atât de scumpe, în măsura în care ele sunt, într-adevăr, atât de scumpe, te întrebi când are şi când nu are bani Guvernul.
Eu vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.”
Departamentul de Comunicare Publică
14 Octombrie 2008
Declaraţii de presă privind şedinţa CSAT
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a susţinut o declaraţie de presă, la Palatul Victoria, privind şedinţa CSAT
"Bună ziua.
Astăzi a trebuit să întrerupem şedinţa de Guvern pentru că la ora 14.00 era programată şedinţa CSAT, unde am avut surprinderea să luăm cunoştinţă de decizia preşedintelui de a suspenda şedinţa dintr-o serie de motive pe care, în parte, le-a explicat în conferinţa de presă pe care a avut-o acum câteva minute.
Doresc să vă spun că impresia mea şi a colegilor mei a fost că, mai degrabă, asistăm la un joc politicianist în care preşedintele ţării nu face decât să se comporte ca un preşedinte al unui partid politic - şi ştiţi la care mă refer - şi foloseşte două instituţii - preşedinţia şi CSAT - pentru a crea un subiect artificial în preajma campaniei electorale, atacând într-o manieră pe care o consider lipsită de orice fundament, doi dintre miniştrii Cabinetului.
Ministrul David, aici de faţă, o să vă poată da explicaţii în legătură cu subiectele la care a făcut referire preşedintele. Eu aş vrea, însă, să fac referire la un alt subiect despre care preşedintele a vorbit într-o manieră aiuritoare, spunând că alocaţiile care au fost făcute pentru înzestrarea armatei au fost insuficiente şi în acest fel se servesc interesele Rusiei. Acest lucru a uitat să îl spună la conferinţa de presă domnul preşedinte. Este lucrul care pe noi toţi ne-a şocat şi ne-a surprins. Doresc să vă spun că Guvernul este responsabil cu alcătuirea bugetului şi, în ultimă instanţă, responsabilitatea o poartă Primul-ministru. În fiecare an de când sunt Prim-ministru, bugetul României a fost îndreptat, în primul rând către asigurarea elementelor esenţiale securităţii naţionale a României: educaţie, sănătate, securitate alimentară, şi nu înspre investirea banilor în echipamente care ruginesc şi se demodează. România nu este astăzi ameninţată de nimeni şi nu este în nici o stare de conflict cu nici o ţară din împrejurimi. Am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţia de normalitate. În plus de aceasta, suntem membri ai UE şi ai NATO şi beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă. Ca atare, a „fâlfâi” pericole de acest gen nu face decât să-mi aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, când totdeauna se căuta un duşman. Ca să închei acest subiect de care nu îmi face plăcere să vorbesc prea mult vreau să vă spun, că în esenţă, întotdeauna când voi avea de ales între a cheltui banii pentru oameni, a investi în cercetare, educaţie, agricultură, sănătate sau a cheltui banii pe tancuri o să aleg prima opţiune. Între oameni şi tancuri nu am nici o ezitare. Voi investi pentru bunăstarea omului şi a cetăţeanului.
Astăzi, în şedinţa de Guvern, avem un subiect important care animă opinia publică în mod firesc. Este vorba despre salariile unora dintre conducătorii autorităţilor şi instituţiilor guvernamentale, fie că ele au venituri bugetare, fie că au venituri extrabugetare. În presă aţi văzut o serie de relatări, care nu erau toate conform cu realitatea, dar care dădeau o imagine corectă; sunt salarii exagerate în raport cu ce îşi permite astăzi economia şi societatea românească.
Astăzi, am semnat o decizie care intră în vigoare chiar din acest moment, prin care salariile de bază ale personalului din conducerea instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii - atenţie, deci nu numai cei bugetari - se stabileşte după cum urmează: funcţia de preşedinte, respectiv de inspector general de stat, este la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat; funcţia de vicepreşedinte este asimilată cu cea de subsecretar de stat şi indemnizaţia stabilită ca atare. Astfel, facem ordine în această chestiune fără nici un fel de echivoc.
Al doilea element despre care vreau să vă vorbesc este un memorandum care va fi aprobat, astăzi, în şedinţa de Guvern care va stabili că secretarii de stat care sunt membri în Consilii de Administraţie vor avea dreptul să deţină o singură funcţie de membru în Consiliul de Administraţie şi nu să cumuleze.
Al treilea element la care doresc să mă refer în legătură cu salariile este cel care priveşte salariile din societăţile comerciale cu capital parţial sau majoritar de stat sau integral de stat, regii autonome, companii naţionale. Nu am o problemă în a lua o decizie pe care o să v-o comunic imediat. Avem o problemă legată de legislaţia care este foarte complicată, de existenţa contractelor colective de muncă care nu pot fi încălcate printr-o decizie a Guvernului ci trebuie respectate. Dar, cei care sunt în conducerea acestor societăţi, regii şi companii naţionale vor trebui să aibă salariile în funcţie de performanţa pe care o realizează. Cu alte cuvinte, nu vom putea accepta ca cei care conduc societăţi care trăiesc în majoritate din subvenţii şi sunt şi în pierdere să aibă salarii care sunt disproporţionate în raport cu performanţa economică a societăţii. Într-o economie de piaţă interesul este să ai oameni de calitate care să asigure managementul, care vor trebui să fie plătiţi în raport cu performanţa societăţilor pe care le conduc. Trebuie să înţelegem că aici este o diferenţiere netă, care trebuie făcută. Şi aceste salarii trebuie sa fie conform cu ceea ce înseamnă performanţa economică şi din mediul privat, pentru că ne trezim de multe ori că există salarii mai mari în zona de stat decât în zona privată, fără a exista şi performanţă.
Acestea sunt chestiunile legate de ordinea de zi. Noi vom intra în şedinţă de Guvern pentru a parcurge şi celelalte puncte pe care le aveam, iar în măsura în care vom mai avea anumite lucruri interesante de comunicat vom putea să o facem la sfârşitul şedinţei de Guvern. Acum îl las pe dl. ministru David să vă dea mai multe detalii. Bună ziua."
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 14.10.2008
"Referitor la chestiunile care au fost prezentate de către preşedinte, aş vrea să fac două observaţii.
În ceea ce priveşte achiziţia de autospeciale pentru poliţie: sistemul în care această achiziţie se desfăşoară este un sistem descentralizat care nu implică o responsabilitate directă în această procedură a Ministerului de Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române revenindu-i întreaga responsabilitate privind derularea şi executarea acestui contract. În ceea ce mă priveşte, vreau să fiu foarte bine înţeles. De la bun început, am atras atenţia şi am avertizat conducerea Poliţiei Române cu privire la modul în care se derulează procedura de achiziţie a acestui contract, fiind, de altfel, un lucru bine cunoscut faptul că am avut reţineri şi temeri cu privire la preţurile care urmează a fi introduse în acest contract. În acelaşi timp, vreau să informez că la momentul în care am luat cunoştinţă despre realizarea acestui contract, în mod imediat, în data de 22 septembrie a.c., am dispus Corpului de Control al ministrului Internelor şi Reformei Administrative efectuarea unui control cu privire la această achiziţie. Acest control s-a finalizat, iar concluziile acestui control stau la baza sesizării DNA cu privire la modul în care a fost derulată această achiziţie. Ceea ce este surprinzător este faptul că astăzi această discuţie s-a regăsit în afara agendei de lucru obişnuite la CSAT probabil cunoscându-se faptul că poziţia mea cu privire la acest contract a fost una fermă, de permanentă transparenţă şi întotdeauna în sensul respectului pentru banul public, pentru cheltuirea eficientă a fondurilor pe care le avem la dispoziţie, pentru transparenţă în interiorul ministerului, fără a prejudicia imaginea de ansamblu. Am derulat şi am declanşat toate procedurile necesare pentru a asigura condiţiile ca acest contract să fie derulat eficient şi transparent. Încă de la începutul acestui an, la bilanţul Direcţiei Generale Anticorupţie, din cadrul ministerului, am anunţat în mod explicit şi clar faptul că este o prioritate pentru mine ca în anul 2008 toate achiziţiile din cadrul structurilor ministerului să se desfăşoare în transparenţă, cu eficientă şi judicioasă cheltuire a banului public. De aceea, cred că în ceea ce priveşte raportul instituţional dintre minister şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, că lucrurile sunt foarte clare, am parcurs toate etapele necesare în ceea ce priveşte responsabilitatea pe care ministerul o avea, de a evita o astfel de situaţie. Din păcate, am fost nevoiţi ca la sfârşitul acestei acţiuni de control să trimitem mai departe raportul Corpului de Control pentru valorificarea judiciară de către instituţia competentă.
În ceea ce priveşte chestiunea aderării la spaţiul Schengen, aici sunt surprins de acuzaţiile preşedintelui, care le găsesc mai degrabă într-un registru politic, deghizat în interes naţional. Cu privire la modalitatea de derulare a sistemului de securizare integrată a frontierei de stat am avut la începutul verii o discuţie cu preşedintele, informându-l cu privire la modul în care acest contract se derulează. Tot atunci, am convenit ca la următoarea şedinţă a CSAT să avem o discuţie pe această temă. Înţeleg că astăzi domnul preşedinte nu a dorit o discuţie, ci a dorit doar să aibă posibilitatea de a face o declaraţie publică superficială, lipsită de temei, şi cu foarte puţină responsabilitate faţă de importanţa acestui subiect. De aceea, cred că este necesar ca să privim raţional şi lucid această problemă, să nu o aşezăm în registrul politic şi să-i dăm importanţa cuvenită. Dacă aveţi întrebări.
Reporter: /.../
Cristian David: Concluziile raportului de control sunt puse la dispoziţia instituţiilor abilitate, respectiv a DNA, să continue această investigaţie şi vor fi, evident, urmărite în parcursul anchetei care va începe.
Reporter: Domnule ministru, spuneţi-ne, vă rog, împotriva căror persoane aţi făcut plângere la DNA?
Cristian David: Raportul Corpului de Control sesizează anumite deficienţe în modalitatea în care a fost parcursă procedura de încredinţare a acestui contract. Drept pentru care, persoanele vor fi dovedite după ce această activitate de control se va finaliza.
Reporter: La ce fel de deficienţe vă referiţi?
Cristian David: Vă puteţi uşor imagina. Şi, dat fiind faptul că acest raport de control este în drumul spre DNA este un moment mai puţin oportun să discutăm asupra elementelor care sunt constituite în acest raport.
Reporter: A ajuns la DNA sau e în drum spre DNA?
Cristian David: Eu am spus că în data de 22 septembrie a.c. am cerut Corpului de Control al ministrului Internelor declanşarea unei cercetări cu privire la modalitatea /.../"
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 14.10.2008
1 comment:
Passacaglia
Vezi stimate Bibliotecarul, de aceea evit sa ascult vioara.....acest instrument atat de subiectiv, atat de dureros de dulce...daca te prinde pe picior gresit esti mancat...ceea ce s-a si intamplat....:) Maxi!:)
Post a Comment