O scurtă recapitulaţie

---

“Doina Cornea sau Tismăneanu? Am ales-o pe prima. Acum plătesc”

Vlad Stoicescu

Joi, 18 Februarie 2010

Marius Oprea vorbeşte pentru EVZ despre conflictul tentacular cu Vladimir Tismăneanu. Pe cei doi îi despart câteva mii de kilometri, ceva orgolii intelectuale şi o viziune despre cum ar trebui studiat comunismul românesc.

În ultimele două săptămâni v-aţi lovit invariabil de numele lor şi de o controversă vâscoasă. Istoria e aşa: la finele lui noiembrie 2009, guvernul Boc a decis desfiinţarea a două institute de cercetare a trecutului dictatorial, comasându-le într-o nouă instituţie.

“Vor să mă schimbe, iar Tismăneanu orchestrează totul din umbră”, a reacţionat Oprea. A urmat incendiul clasic: intelectualii s-au mobilizat pe câmpul de bătălie al statului.

EVZ: Puteţi să-mi spuneţi cu cine stau de vorbă?
Marius Oprea: Cu siguranţă, staţi de vorbă cu Marius Oprea. Calitatea oficială nici eu nu o cunosc prea bine. E o situaţie cumva paradoxală. Pe de o parte, joia trecută am fost invitat la o întâlnire cu şefii de agenţii guvernamentale unde am fost primit ca preşedinte al institutului. Pe de altă parte, avem mari probleme în desfăşurarea activităţii curente a instituţiei pentru că nu putem angaja contracte. În adresele oficiale care îmi vin de la guvern sunt preşedinte.

Din punct de vedere legal Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu mai există. A fost înlocuit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Chiar am întrebat: ‘semnez pentru salarii, semnez pentru contractele de activitate curentă, dar pentru altele nu’. Editarea cărţilor pe care le avem în plan e blocată. E ca şi cum dimineaţa şi la prânz sunt preşedinte, iar seara nu mai sunt. Nu înţeleg foarte bine. În opinia mea, de vreme ce domnul Zamfirescu (n.r. preşedintele fostului Institut Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, dizolvat prin comasare cu IICCR) a acceptat funcţia de director general adjunct, într-o şedinţă a comitetului director a noii instituţii...

Comitetul acesta nu există, domnule Oprea. Legea spune că ar trebui să existe un consiliu format din 15 personalităţi ale societăţii civile, alese de noul preşedinte.
Există şi comitetul director executiv care se înfiinţează prin decizia preşedintelui. Reiau: am luat act de faptul că domnul Zamfirescu acceptă să fie director general adjunct în noua organigramă şi să se ocupe de memoria exilului. Restul rămâne conform structurii IICCR, pentrul că INMER-ul a fost absorbit de noi, nu invers. Întrucât nu a existat niciun fel de decizie oficială de demiterea a mea din funcţie...

Din moment ce instituţia s-a dizolvat, nu înseamnă că aţi fost şi dumneavoastră demis?
Cineva trebuia să-şi asume responsabilitatea şi să semneze pentru derularea activităţilor curente. În luna decembrie am avut mari probleme. Fiind în imposibilitate de a semna contracte pe noua instituţie, ni s-a tăiat curentul, n-am avut căldură şi aşa mai departe. Deci aici a fost ca în grotă. S-a întârziat cu plata salariilor. În cele din urmă, la trezorerie au acceptat, în lipsa altei decizii, să respecte decizia anterioară de numire a mea la IICCR, semnată de premierul Tariceanu. Aşa am putut debloca în trezorerie cheltuielile curente şi aşa funcţionăm.

Nu e ilegal?
Atâta vreme cât eu nu am fost demis la noua instituţie realizată prin comasare, nu. Nici domnul Zamfirescu n-a fost demis. Dar dânsul a acceptat noua organigramă a instituţiei, în care e director general adjunct. Nu i-am impus-o eu, că nu pot să-i smulg omului semnătura. În aceste condiţii, noi funcţionăm cu mine pe post de... (se gândeşte câteva secunde)

Preşedinte de facto...
Da.

De jure rămâne de văzut.
Aşa e. Poate îmi vor imputa faptul că am dat salarii angajaţilor. Voi avea cam mult de plătit, dar n-ar fi prima oară şi nu mă sperii de asta. Deciziile sunt, din acest punct de vedere, în deplină legalitate. Eu aşa consider, pentru că nu am fost demis.

Noua organigramă a fost propusă guvernului?
Va fi înaintată guvernului săptămâna viitoare. Şi tot eu o voi semna. Rămân în continuare preşedinte, până la o decizie.

Din partea guvernului n-aţi primit niciun semnal?
Nu, n-am primit nimic.

Aţi încercat să vorbiţi cu cineva de acolo?
Atât am făcut: m-am dus săptămâna trecută la cabinetul primului ministru şi am depus raportul de activitate al institutului pe anul trecut. Un munte de dosare. Ceea ce pot să vă spun este că decizia mea de numire întârzie din cauza presiunilor exercitate de persoane pe care le-am numit deja în presă.

Vă referiţi la Vladimir Tismăneanu.
Da, dar nu numai el. Vladimir Tismăneanu îşi doreşte funcţia de preşedinte de onoare al Consiliului Ştiinţific. Această funcţie însă a fost ocupată de Dorin Tudoran.

Vladimir Tismăneanu neagă informaţia pe care o vehiculaţi.
Dacă vreţi vă arăt minuta întâlnirii cu Tismăneanu şi cu consilierii prezidenţiali.

Vă referiţi la întâlnirea din martie 2009, în cadrul căreia s-a discutat unificarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste cu IICCR-ul.
Da. Eu am încercat atunci să obţin un compromis. Problema era că din board-ul IICCR primisem ecouri extrem de negative. Doamna Doinea Cornea mi-a spus că demisionează dacă domnul Tismăneanu va fi cooptat.

Care era motivaţia doamnei Cornea?
Însăşi persoana domnului Tismăneanu. Doamna Cornea poate nu uită, aşa cum am uitat mulţi, că domnul Tismăneanu a scris o carte controversată de interviuri cu fostul preşedinte Iliescu. În acelaşi timp, domnul Tismăneanu mă acuză pe mine că vreau să scriu o carte despre Băsescu.

Intrăm pe nisipuri mişcătoare. Haideţi să ne amintim că şi doamna Cornea a avut o poziţie cel puţin ciudată în campania electorală pentru prezidenţiale.
Asta a fost poziţia domniei sale.

“Nu e adevărat ce susţine domnul Marius Oprea. Nu am nimic cu domnul Tismăneanu, e o persoană foarte respectabilă. Nu vreau să mă implic în niciun fel în acest scandal. Cred că discuţiile au depăşit nivelul acceptabil”,
a susţinut Doina Cornea într-o declaraţie acordată EVZ

ÎNTÂLNIREA

"Vine un moment când ţi-ai atins limita"

Să revenim la întâlnirea din martie 2009.
Nu înţeleg de ce Vladimir Tismăneanu neagă, e consemnat în minuta întâlnirii. Şi mai sunt multe altele.

Consiliul Ştiinţific care ar fi apărut în urma unificării Comisiei Tismăneanu cu IICCR ce ar fi trebuit să facă?
Ar fi trebuit să traseze liniile directoare de analiză în activitatea institutului. Haideţi să spunem că era o discuţie care avea loc pe fondul câştigării alegerilor de către PDL. Adică ceva de genul “domnule, dacă vrei să rămâi în funcţie...”.

Aşa aţi receptat întâlnirea respectivă?
Bineînţeles. Aşa s-a şi pus problema. Nu în aceşti termeni, dar era de domeniul evidenţei.

Păi n-aţi aplicat niciuna dintre propunerile lor.
Nu, n-am aplicat. Pentru că Doinea Cornea, Cristian Pârvulescu, Petre Mihai Băcanu din boardul vechiului IICCR au spus că îşi dau public demisia şi fac scandal.

Aţi încercat să jonglaţi, înţeleg. Pentru că nu i-aţi informat nici pe participanţii la întâlnire că există astfel de impedimente.
Nu atunci. Dar am avut un schimb de emailuri cu Vladimir Tismăneanu. Presiunile au continuat. Ei voiau să-mi tai din bugetul meu ca să îndeplinesc dorinţele lor. Am făcut totuşi ceva: i-am îndeplinit dorinţa lui Vladimir Tismăneanu ca pe site-ul IICCR cartea sa ” Perfectul acrobat” să fie declarată cartea lunii. Ca să-i satisfac orgoliul. Dar vine un moment când ţi-ai atins limita. Pentru că eu nu am cedat acestor presiuni, au vrut să mă schimbe.

E o speculaţie sau o certitudine?
Documentul care conţine detaliile întâlnirii din martie 2009 arată tentativa de arondare a IICCR la Comisia Prezidenţială. Şi mai e aici un lucru care trebuie avut în vedere: comisia Tismăneanu nu are un statut juridic. Ea şi-a încheiat activitatea odată cu finalizarea Raportului Final. Oamenii din aparatul executiv al acestei comisii care sunt apropiaţi ai domnului Tismăneanu mai vor un part-time, un job. Majoritatea au unul, dar ar vrea şi la institut.

Acuzaţi o tentativă de căpuşare?
E o tentativă de subordonare.

Pe care o doreşte Traian Băsescu sau Vladimir Tismăneanu?
Eu cred că mai degrabă Vladimir Tismăneanu. Nu cred că Băsescu este implicat în aceste demersuri. Nu am astfel de semnale. Dacă ar fi fost vorba de aşa ceva, eram schimbat imediat după instalarea guvernului Boc.

CONFISCAREA

"Criză? Nu mai au bani pentru a-i deconta domnului Tismăneanu biletele de avion"

Vorbeaţi de presiuni. Ajutaţi-mă să înţeleg ce-l împiedică pe Emil Boc să numească pe altcineva în locul dumneavoastră?
Pe de o parte, cred, rezultatele noastre de la institut. Pe de altă parte, foarte multă lume ar interpreta-o, zic eu corect, ca pe o tentativă de politizare a muncii IICCR. Se vorbeşte de faptul că eu am fost numit de premierul Tăriceanu. Aţi simţit vreodată pe parcursul activităţii noastre vreo tentativă de politizare? Am făcut noi propagandă pentru un partid sau altul? În opinia mea, pentru că preşedintele Băsescu a câştigat un număr însemnat de voturi pe cartea anticomunismului, cei care au contribuit la construirea imaginii sale – mă refer aici la domnul Tismăneanu şi apropiaţii săi – trebuie recompensaţi. Întrebarea pe care mi-o pun este “de ce acum?”.

Guvernul Boc v-ar răspunde simplu: pentru că e criză.
Ce-are criza cu Comisia Tismăneanu? Ah, probabil că nu mai au bani pentru a-i deconta domnului Tismăneanu biletele de avion şi atunci vor să-i ia de la institut. Păi să-i ia, dar nu cu semnătura mea. Prin ieşirile mele, nu mă agăţ de funcţie. Ei nu pot să-mi ia capul. Eu voi face în continuare ce am făcut şi până acum, mă voi ocupa de deconspirarea crimelor Securităţii. Chiar şi ca freelancer. Şi nu m-am ferit niciodată să o spun: noi la institut punem în practică chiar recomandările Comisiei Tismăneanu.

Şi atunci unde e fractura dintre dumneavoastră şi Vladimir Tismăneanu?
Fractura este că eu nu vreau să cedez acestor intruziuni. Noi aici avem o structură internă formată, închegată. Credeţi-mă că mi-e greu să dau oameni afară ca să le fac loc altora.

Ideea de înfiinţare a IICCR v-a aparţinut?
Da. Am fost mai întâi la Palatul Cotroceni, unde am fost primit în trei rânduri de domnul Săftoiu. Am editat chiar un fel de mini-raport destinat preşedintelui. Asta se întâmpla pe la începutul lui 2005. Ultima oară am fost şi cu Radu Ioanid, de la Institutul Holocaustului, care susţinea această idee. Răspunsurile au fost însă descurajante. Prin urmare, m-am adresat primului ministru Tăriceanu. Discuţia a durat două minute, domnia sa a fost de acord şi a doua zi a apărut institutul prin hotărâre de guvern.

Cum vă explicaţi reticenţa Palatului Cotroceni de la vremea respectivă?
Dacă vă aduceţi aminte, la începutul lui 2006 s-au manifestat disensiunile între Băsescu şi Tăriceanu. Pe de altă parte, a fost şi episodul huiduirii preşedintelui la CNSAS, când cu numirea domnului Turianu. Cred că acela a fost un moment în care domnul Băsescu a conştientizat miza politică a condamnării comunismului. Eu nu mă îndoiesc de sinceritatea preşedintelui în susţinerea acestui demers, pentru că şi-a asumat şi riscuri. Numai că, din nefericire, am constatat că după condamnarea oficială nu s-a mai întâmplat nimic. În afara acestor presiuni asupra mea.

În prezent, se mai pune problema unificării între Comisia Prezidenţială şi noul IICCMER?
În ce formulă? Vă repet, această comisie nu are un statut juridic. Unificarea poate fi realizată doar prin detaşarea oamenilor din comisia Tismăneanu la conducerea institutului. Ceea ce, cred, s-a şi dorit.

Aţi vorbit în ultimele săptămâni de “confiscarea politică” a IICCR. Credeţi că se poate studia comunismul în România fără ca subiectul să fie revendicat politic? Şi vă dau un exemplu simplu: chiar şi în perioada lui Ion Iliescu, când tema era tabu, tăcerea indica o direcţie politică clară.
Aveţi dreptate aici. Trebuie să existe o voinţă politică. Şi nu am ascuns niciodată că eu sunt membru PNL. Mă şi întreb de ce ei descoperă abia acum că sunt liberal şi că am fost numit de Tăriceanu. Nu se ştia asta?

CONTROVERSA

"Nu ne ocupăm doar de dezgropat morţi"

Cristian Preda vă acuza recent că sunteţi o “portavoce liberală”.
Da, dar el a fost ideolog al liberalilor până când a schimbat barca. Cristian Preda mi-a fost coleg la Palatul Cotroceni, în perioada în care amândoi eram consilieri ai lui Emil Constatinescu. Cred că întrebările s-ar putea isca în legătură cu traseul domniei sale, de la ideolog PNL la reformator PDL.

Ceea ce acuză domnul Preda este faptul că dumneavoastră vă substituiţi instituţiei pe care o reprezentaţi.
În măsura în care am fondat acest institut, am construit această echipă şi am formulat strategia de activitate, remarcată în presă străină, înseamnă că da – mă confund cu institutul.

E o instituţie publică, domnule Oprea. Studiaţi comunismul la sânul statului, v-aţi asumat acest risc. Sunteţi funcţionar public.
Staţi puţin. Este vorba de o opţiune politică a alianţei DA la vremea respectivă, dar şi a guvernului actual. Institutul nu a fost desfiinţat aşa cum au fost desfiinţate alte agenţii publice, cu toată criză economică. Bineînţeles că e vorba de o asumare politică în această condamnare. Presupun că dacă alegerile ar fi câştigate mâine de PSD, s-ar schimba optica.

Vladimir Tismăneanu se întrebă pe blogul personal dacă aţi fi avut aceeaşi reacţie în cazul în care guvernul Johannis ar fi devenit realitate.
Dacă ar fi fost Johannis la putere, Tismăneanu n-ar fi avut nicio şansă să tragă sfori pentru schimbarea mea.

Întrebarea revine atunci: de ce nu le trage? De ce nu vă schimbă premierul Boc?
Lumea mă acuză că am ieşit cu toate declaraţiile din ultima perioadă. Dacă nu le facem, acum nu mai eram aici.

Aţi provocat apelurile care au venit în sprijinul dumneavoastră?
Nu. Cum să le provoc?

Caius Dobrescu vă este amic.
Aşa e, dar eu nici n-am ştiut de iniţiativa lui. Nu i-am cerut lui Caius Dobrescu, o personalitate foarte puternică, să facă apeluri pentru mine. Nu i-am cerut lui Stephane Courtois. Sunt oameni care ţin la mine, în fond. Tocmai această solidarizare m-a făcut fericit, dar nu am căutat susţinerea nimănui. Toate aceste marote mă lasă rece. Cum vă închipuiţi că o pot eu determina pe Hertha Muller, câştigătoarea premiului Nobel, să lanseze apeluri pentru mine? Normal că am vorbit la telefon, m-a întrebat cum e, i-am spus că e groasă şi că vor să mă dea jos şi s-a flambat. Eu mă ştiu cu Hertha din anii ’80. Ăştia sunt prietenii mei, ce e compromiţător în asta?

Unde credeţi că se va sfârşi toată controversa asta?
Decizia este clar una politică.

Spuneaţi într-un interviu acordat Hotnews că există semnale în direcţia numirii dumneavoastră ca interimar la IICCMER.
Aşa i s-a comunicat juristei mele, că se va găsi o soluţie pentru deblocarea situaţiei.

Se poate debloca şi prin numirea unui nou preşedinte.
Da, nu am puterea în niciun fel să anticipez în acest domeniu. Ceea ce pot să spun este că ştiu ce voi face eu: prima dată mă duc la şomaj, apoi încerc o reorganizare a unui institut care să facă ceea ce aici nu se va mai face dacă voi fi îndepărtat.

De ce credeţi asta?
Păi cine se mai ocupă? Credeţi că vreunul dintre domnii pe care îi propunea Vladimir Tismăneanu în cele trei departamente noi pe care dorea să le creeze în institut s-ar fi ocupat de identificarea torţionarilor securişti? Cred că ceea ce a deranjat, pe fond, este şi orientarea noastră spre investigare. Asta nu exclude cercetarea.

Practic, insinuaţi că securiştii pe care îi căutaţi s-ar afla la vârful piramidei politice româneşti.
Nu sunt acolo, dar cred că pot influenţa anumite decizii. Şi ar fi de preferat un institut mai călduţ, care să se dedice umplerii rafturilor de bibliotecă cu cărţi.

Vladimir Tismăneanu mână-n mână cu securiştii mi se pare, totuşi, cam mult.
N-am spus asta. Problema e că institutul tinde să devină incomod tocmai datorită acestor acţiuni de identificare reală cu urmări juridice. Noi am depus plângeri penale în peste 400 de cazuri.

Păi s-a soluţionat vreuna?
Da, ne trimit NUP-uri. Încărcăm şi Parchetul cu o muncă şi o responsabilitate neplăcute pentru ei. Noi ce spunem, de fapt? Că preşedintele Băsescu a condamnat comunismul degeaba, pentru că niciun activist şi niciun securist nu răspund pentru faptele lor. Sunt instituţii ale statului care nu băgă în seamă probele pe care le aducem. Probabil că persoanele din fruntea acestor instituţii sunt neplăcut surprinse de rezultatele pe care le avem pe aceste direcţii de investigare. Reţineţi nuanţa: institutul este unul de investigare, nu de cercetare.

Nu credeţi că ar trebui îmbinate undeva la mijloc cele două faţete – investigarea şi cercetarea?
Dar noi o facem. Avem peste 130 de cărţi scoase. Nu ne ocupăm doar de dezgropat morţi. Presupun că, având o echipă detaşată din această zonă a protejaţilor domnului Tismăneanu, institutul îşi va schimba orientarea.

DILEMA

"Ce doresc să facă? Să mai scrie un raport aici?"

Aţi discutat vreodată cu domnul Tismăneanu despre metodologia de cercetare a comunismului, în cazul în care s-ar fi realizat unificarea Comisiei Prezidenţiale cu IICCR?
Da, s-a propus chiar la întâlnirea din martie 2009. Se doreau încă trei departamente: cultură, propagandă, ideologie – condus de Vladimir Tismăneanu şi Cristian Vasile; economia naţională sub comunism – condus de Dragoş Paul Aligică; memoria şi nostalgia comunismului – condus de Mihai Neamţu. Sunt nume care, în opinia mea, nu prea au rezonanţă cu ceea ce numim investigarea crimelor. Domnul Mihai Neamţu, teolog, ce expertiză poate avea în domeniu?

Domnule Oprea, vă răspund cu argumentele taberei adverse: vă ocupaţi doar de investigare şi neglijaţi faptul că toate aceste crime n-ar fi existat în absenţa ideologiei comuniste.
Dar ce doresc ei să facă? Să mai scrie încă un raport aici?

Asta va trebui să-l întrebaţi pe domnul Tismăneanu.
Mai vor încă un raport de condamnarea a comunismului? Păi nu l-au făcut deja? Nu e suficient de gros? Uitaţi-vă la activitatea noastră ştiinţifică, pe site-ul instituţiei noastre, să vedeţi în ce ritm publicăm cărţi, care este conţinutul lor şi dacă ţine el sau nu de rigoarea ştiinţifică.

Apropo de rigoarea ştiinţifică, am remarcat biblioteca voluminoasă aflată la intrarea în institut. Aveţi şi Raportul Final al Comisiei Tismăneanu acolo?
Sigur că da. Am luat câteva exemplare. N-am cumpărat însă câte voia domnul Tismăneanu, pentru că nu aveam bani.

Ce-ar fi trebuit să faceţi cu ele?
Să le distribuim. Domnul Tismăneanu, pentru că nu trăieşte în birocraţia specific românească, nu lua în considerare că noi nu putem face donaţii. Institutul nu poate cumpăra ceva pentru a dona. Să cumpăr eu un produs la care institutul n-a contribuit cu nimic şi să-l donez? – mă lua Curtea de Conturi.

Oricum nu doreaţi să cumpăraţi Raportul...
Nu-i adevărat. De ce? Eu n-am nimic cu Raportul. Sunt coautor al său.

Dar aţi preferat să trimiteţi banii în altă parte.
Da, pentru că venea într-un moment de austeritate bugetară. Dacă tot vorbim de criză, haideţi să reducem cheltuielile pe toate palierele.

COMPROMISUL CARE N-A MAI AVUT LOC

"De fapt, eu am încercat supraomenescul. N-am reuşit"

În ultimele două luni aţi vorbit cu domnul Tismăneanu?
Nu, nu mi-a mai scris de multă vreme.

Credeţi că v-ar răspunde dacă îi trimiteţi acum un email?
Nu văd ce i-aş putea trimite din moment ce domnia sa a declarat public că eu nu sunt o persoană a dialogului. Deşi am avut un îndelung schimb de emailuri. Nu suport însă presiunile.

Domnul Tismăneanu, din contră, susţine pe blogul personal că a încercat supraomenescul pentru a colabora cu dumneavoastră.
Aşa e, supraomenesc în a determina o nouă linie în activitatea institutului, în a aduce aici propria clientelă. Da, aici a încercat supraomenescul. Uitaţi-vă pe minuta întâlnirii din martie 2009. Aveţi impresia că asta e dialog, când vine un desant de consilieri prezidenţiali pentru a-şi impune punctele de vedere?

De ce n-aţi fost aşa de vocal şi în martie 2009, domnule Oprea? Ce riscaţi?
Eu am crezut că pot obţine un compromis. Argumentul meu a fost: dacă fac asta, şi preşedinţia şi guvernul vor avea mai multe de încasat. O ieşire la vremea respectivă a doamnei Doina Cornea ar fi fost acuzatoare şi la adresa lor, şi la adresa mea. Am avut de optat, dacă vreţi, între doamna Doina Cornea şi domnul Vladimir Tismăneanu. Şi am ales-o pe prima. De fapt, eu am încercat să fac supraomenescul. Nu am reuşit şi atunci a trebuit să am o opţiune. Pentru asta trebuie să plătesc acum.

Staţi puţin, încă nu plătiţi nimic.
Deocamdată. După ştiinţa mea, domnul Mihai Neamţu ar urma să-mi ia locul. Dânsul este propunerea domnului Tismăneanu.

În situaţia în care sunteţi confirmat preşedinte al IICCMER, pe cine numiţi în consiliul celor 15 prevăzut de nouă lege?
Rămân cei 10 de la IICCR, plus oameni de la INMER. Oricum, eu nu mă bag în activitatea domnului Zamfirescu, nu amestecăm cele două activităţi.

Sunt deja amestecate, domnule Oprea.
Sunt în plan administrativ. Dar ca linii de cercetare şi abordare sunt total diferite. Ce treabă am eu cu exilul? Domnul Zamfirescu şi oamenii domniei sale se ocupă în continuare de problemele lor, dar nu ca instituţie autonomă, ci ca departament în cadrul altei instituţii.

Reduceri de personal?
Da, mi s-au cerut. Asta e marea problemă. Nu doresc nimănui să fie în locul meu.


Puteţi citi poziţia lui Vladimir Tismăneanu pe blogul personal al politologului, în două articole scrise pe marginea polemicii cu Marius Oprea:

"Despre cercetarea ştiinţifică a comunismului, dincolo de polemici şi patimi"

"Cum şi de ce cercetăm comunismul?"


CUM A DEVENIT SITUAŢIA “GROASĂ”

Regele Mihai, “disponibilizat” de Emil Boc

La sfârşitul lui noiembrie 2009, hotărârea guvernamentală 1372 opera cu bisturiul bugetar două instituţii fragile şi o memorie marginală: cea a investigării comunismului românesc. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Institutul pentru Memoria Exilului Românesc erau dizolvate prin comasare.

Polemica a izbucnit în forţa la două luni distanţă, când liberalul Marius Oprea, preşedintele IICCR, a început un adevărat tur mediatic, acuzând puterea democrat-liberală că vrea să dea o lovitură prin deturnarea activităţii institutului şi aducerea sa sub pălăria Palatului Cotroceni. Scânteia a produs incendiul clasic: intelectualii s-au mobilizat pe câmpul de bătălie al statului.

Dezbaterea despre metodele şi filosofia studierii comunismului s-a transformat subit într-un conflict de tipul “ai noştri” versus “ai lor”. Mai simplu spus, Marius Oprea versus Vladimir Tismăneanu, primul în rol de victimă a “confiscării politice”, al doilea în postura nedorită a celui care acţionează din umbră.

Preşedintele defunctului IICCR l-a acuzat pe Tismăneanu că ar orchestra de la distanţă înlocuirea sa, pentru a duce “în bibliotecă” activitatea de teren a institutului. Pe blogul personal, profesorul de la Maryland a negat versiunea lui Oprea, susţinând că a făcut “eforturi supraomeneşti” pentru a colabora cu IICCR, din postura de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii.

Haosul are un nume: IICCMER

Polemica a făcut cercuri încâlcite în jurul unei întâlniri din martie 2009 în cadrul căreia s-a discutat o eventuală unificare a Comisiei Tismăneanu cu institutul condus de Marius Oprea. Discuţia are, dincolo de suprafaţa controversată, rădăcini adânci: cum ar trebui studiate comunismul românesc şi crimele sale?

Adunând probe, susţine Oprea. Mobilizând un aparat ştiinţific care să demonteze ideologia criminală, e replica lui Tismăneanu. Diferenţa de viziune dintre cei doi a luat însă, în ultimele zile, proporţiile unui conflict tentacular: personal, politic şi public. În tot acest timp, activitatea nou-înfiinţatului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc e blocată.

Marius Oprea e preşedinte doar în virtutea ambiguităţilor legislative. Premierul Emil Boc, în subordinea căruia se afla institutul, n-a confirmat încă pe nimeni. Incertitudinile se ramifica însă şi în zone marginale. România reorganizării autorităţilor publice şi a raţionalizării cheltuielilor bugetare arată aşa: motoarele IICCR şi INMER sunt complet gripate, iar instituţiile continuă să funcţioneze în virtutea inerţiei. Noul IICCMER e o entitate juridică doar pe hârtie. Neavând preşedinte de jure, el nu dispune, practic, nici de organigramă, nici de o metodă precisă de distribuire a funcţiilor.

Memorie şi politică

La sediul fostului INMER din strada Polonă, lifturile continuă încă să urce la etajul şase, acolo unde se afla institutul, deşi organizaţia condusă de liberalul Dinu Zamfirescu nu mai există din punct de vedere juridic. În 2003, când memoria exilului românesc din perioada comunistă a devenit brusc importantă pentru guvernul Năstase, săbiile începeau să se ascută pentru campania electorală care l-a adus, în cele din urmă, pe Traian Băsescu la putere.

Un articol din presa franceză, care scria despre o arhivă românească descoperită de cerşetorii capitalei pariziene, a ajuns la urechile ministruluI Culturii, Răzvan Theodorescu, iar de aici până la înfiinţarea INMER n-a mai fost decât un pas. Institutul n-a fost ferit de scandaluri în ultimii ani, cel mai vizibil fiind cel iscat de fostul vicepreşedinte Adrian Niculescu, care l-a acuzat pe Dinu Zamfirescu de distrugerea arhivei Gane.

Liberalul explică astăzi că organizaţia pe care a condus-o şi-a făcut însă treaba, iar măsura reducerii cheltuielilor bugetare prin desfiinţarea INMER este inexplicabilă. Din cele 21 de posturi aflate în organigramă, institutul n-a utilizat decât 14 şi, în plus, dispunea şi de fonduri proprii. Prin noua lege din noiembrie, INMER a fost înghiţit de IICCMER, iar legea stipulează că noua instituţie este “finanţată integral de la bugetul de stat”.

Odiseea comasării şi-a trăit primele capitole în vara anului trecut, deşi Zamfirescu susţine că toate informaţiile de care a dispus au venit pe canale neoficiale. Majoritatea, din presă. Ministerul Culturii, cel în subordinea căruia s-a aflat INMER, n-a informat oficial institutul despre intenţia dizolvării sale decât în octombrie. Discuţii prealabile n-au existat. Pur şi simplu, decizia s-a luat fără consultarea părţilor implicate. Singura instituţie publică aflată sub patronajul Regelui Mihai îşi trăia ultimele zile.
(sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/886964/Doina-Cornea-sau-Tismaneanu-Am-ales-o-pe-prima-Acum-platesc/)

Memoria comunismului: Despre stiinta si constiinta

Dupa cateva saptamani in care am decis sa urmaresc fara reactii imediate avalansa de comentarii (unele documentate si oneste, altele pripite, agresive, unilaterale, tendentioase, deci de toate felurile, ceea ce in fond este normal) legate de declaratiile insistente ale d-lui Marius Oprea, am acceptat invitatia ziaristului Vlad Stoicescu de la Evenimentul Zilei de a raspunde unor intrebari legate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Le multumesc ziaristilor care m-au cautat in aceste saptamani si caroara le-am raspuns constant, iritant probabil pentru ei, ca nu a sosit inca momentul sa ma pronunt public. Experienta Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste din Romania m-a invatat unele lectii importante in plan uman si institutional. Intre acestea, una extrem de simpla: Prea multa vorba strica.

Precizez, daca mai este nevoie, ca refuz orice polemici ruinatoare, atacuri la persoana si utilizarea invectivelor. Better to be sinned against than sinning. Scopul este de a explora comunismul, nu de a ne angaja in infierbantate inclestari inter-personale. Cred ca acest interviu lamureste multe chestiuni. Altele se vor clarifica in timp, prin activitatea concreta a unui remarcabil nucleu de cercetare. Un centru de analiza care, sper din tot sufletul, va purta cat mai curand numele Monicai Lovinescu. Institutul trebuie sa devina el insusi, asemeni Memorialului de la Sighet, impreuna si in colaborare cu acesta, cu CNSAS, cu alte institutii interesate in studierea totalitarismului, un memento a ceea ce a fost dictatura comunista. Stiinta a ceea ce a insemnat comunismul nu este o bagatela despre care se poate pronunta oricine cum ii trece prin minte. Exista bibliografii ce trebuie consultate daca vrei sa fii luat in serios. Trebuie sa stii ce inseamna arhivele pentru a perora despre moralitatea cercetarii. Opera Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, membri ai Comisiei Prezidentiale, ofera aceste repere. In acest sens, constiinta, veghea necontenita, empatia pentru victime sunt esentiale. Cand s-a scris Raportul Final, punctul de vedere al victimelor a fost acolo. Va fi si pe viitor.

(sursa: http://tismaneanu.wordpress.com/2010/03/06/memoria-comunismului-despre-stiinta-si-constiinta/)

Tismăneanu: „Nu am luat locul nimănui. Este o viziune total falsă”

Vlad Stoicescu
Duminică, 07 Martie 2010

În premieră de la izbucnirea controversei instituţionale în jurul studierii comunismului românesc, Vladimir Tismăneanu vorbeşte despre conflictul care a făcut “carieră” în ultima lună.

Guvernul Boc a decis: la conducerea noului Institut pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului (IICCMER) au fost instalaţi Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir. Prima decizie: institutul va purta numele Monicăi Lovinescu.

Mai mult, IICCMER îşi va extinde activitatea la studierea Revoluţiei şi a mineriadelor. “Pot să vă asigur că sprijinul preşedintelui Băsescu este cât se poate de concret şi puternic”, susţine, exclusiv pentru EVZ, un Vladimir Tismăneanu tranşant.


EVZ: Domnule Tismăneanu, l-aţi învins pe Marius Oprea în lupta pentru şefia IICCMER – iată viziunea facilă. Ce urmează? Şi, până la urmă, care a fost miza controversei? Vă mărturisesc că eu n-am înţeles foarte multe. “Baricadele” s-au ridicat atât de sus încât cei aflaţi în spatele lor nici măcar nu se mai auzeau la un moment dat.
Vladimir Tismăneanu: Nu se pune problema în termeni de învingători şi învinşi. Miza dezbaterii, din păcate acoperită de stridente zgomote de fond, a fost şi va continua să rămână viziunea interpretativă asupra comunismului românesc ca parte a fenomenului comunist global. Refuz dihotomiile false de tipul “morţi versus cărţi”.

Toţi cercetătorii din cadrul acestui institut îşi vor continua activităţile în noua formula organizaţională. Este vorba de lărgirea paletei metodologice, de abordarea unor teme precum economia, societatea, ideologia, instituţiile, minorităţile naţionale. Cum am spus-o în repetate rânduri, nu ne gândim, cei din noua conducere, la vreo îngrădire a acţiunilor cu efecte juridice. Dimpotrivă.

Se spune limpede în Hotărârea de Guvern din 23 februarie că voi coordona activitatea noului Consiliu Ştiinţific. E vorba de o poziţie neremunerată. Conducerea executivă va fi asigurată de Ioan Stanomir, preşedintele executiv, co-autor a trei volume intitulate “Explorări în comunismul românesc”, de Mihail Neamţu, director ştiinţific, şi de şefii de departamente din institut.

Ne gândim şi la schimbarea numelui institutului. Foarte probabil, în direcţia “Institutul de studiere a memoriei regimului comunist ‘Monica Lovinescu’”. Gândirea anti-totalitară a Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca este pentru noi o continuă sursă de inspiraţie. Monica Lovinescu a fost convinsă că, fără memorie, o naţiune se stinge.

“Sper că vor avea înţelepciunea să găsească o formulă prin care să mă lase să continui investigaţiile arheologice. Am atras fonduri private şi sper să mă lase să continui investigaţiile pe care le-am început, în baza acestor fonduri private”, declara Marius Oprea, imediat după demiterea sa. Luaţi măcar în considerare această propunere indirectă?
Ştiţi prea bine că în ultimele luni domnul Marius Oprea s-a străduit, se pare cu succes, să ardă cam toate punţile de comunicare. Interviul domniei sale din “Caţavencu” a mers foarte departe pe o pantă pe care prefer să nu o calific. În martie 20009, i s-a propus oficial domnului Oprea o colaborare de bună credinţă, cât se poate de firească, între Comisia Prezidenţială Consultativă şi IICCR. Comisia era condusă de mine ca preşedinte şi de istoriciii Cristian Vasile şi Dorin Dobrincu, pe post de coordonatori. IICCR era condus de domnul Oprea, de domnul Stejărel Olaru şi de doamna Lucia Hossu-Longin ca secretar general.

În pofida discuţiilor din februarie 2009 dintre domnii Oprea şi Cristian Preda – pe atunci consilier prezidenţial – şi a ceea ce părea un acord de fuziune, nu un “Anschluss” cum scria cineva, nu s-a întâmplat ceea ce ar fi fost normal. S-a colaborat pentru manualul de istorie a comunismului, dar proiectul comun al unei enciclopedii a comunismului românesc a bătut pasul pe loc până la abandonare.

Au urmat toamna anului 2009, tergiversări, pauză de comunicare. Repet, nu din vina mea. Restul merită examinat când se vor calma unele pasiuni partizane ultra-inflamate – priviţi sumarul ultimului număr al săptămânalului “Observator Cultural”, citiţi ce are de spus doamna Hossu-Longin despre biografia mea, prin invocarea unor documente din arhivele Securităţii din perioda când nici măcar nu mă născusem!

Nu ştiu ce va decide conducerea executivă a IICCMER în privinţa prezenţei domnului Oprea pe post de cercetător. Nu sunt la curent cu vreo cerere a domniei sale în sensul de care vorbiţi. Conducerea executivă este cea care va decide, iar eu, dacă mi se va cere opinia, voi susţine poziţia respectivă. Domnul Oprea poate, evident, să se adreseze cu un proiect, IICCMER este o instituţie publică şi conducerea poate decide asupra meritelor ştiinţifice ale proiectului.

Oricum, cercetătorii implicaţi în actualul demers, început sub conducerea domnului Oprea, îşi vor continua nestingheriţi activitatea. Poate că trebuie să insist: m-a întristat faptul că în aceste ultime săptămâni, accentul a căzut mereu pe persoana lui Marius Oprea şi prea puţin pe existenţa unui nucleu de cercetare cu propria sa demnitate instituţională. Domnii Oprea, Olaru şi doamna Hossu-Longin au evident meritele lor, dar munca a fost, este şi va fi făcută de un grup mai larg de cercetători care nu confundă ştiinţa cu politica.

“Politizarea acută a IICCMER s-a petrecut înainte de februarie 2010”

Dorin Tudoran scrie pe blogul personal că o serie de personalităţi precum Ştefana Bianu, Doina Cornea, Dennis Deletant, Radu Filipescu sau Radu Ioanid şi-au înaintat demisiile din Consiliul Ştiinţific al IICCMER. E adevărat? În plus, cunoaşteţi motivele pentru care au ales să acţioneze în acest mod?
Nu am ascuns faptul că nu doresc să intru în polemici personale. Sigur, pe blogul meu îmi exprim unele opinii ceva mai pasional. Încerc să cultiv moderaţia şi fermitatea. Legea de restructurare a IICCMER din 23 februarie a fost de fapt continuarea demersului iniţiat în noiembrie 2009 când au fost comasate IICCR şi INMER (Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc).

Am fost membru al Consiliului de Garanţie Morală al acestuia din urmă. Precizez că nu am avut niciodată niciun fel de conflict, chiar dimpotrivă, cu domnul Dinu Zamfirescu, preşedintele INMER. În genere, mă interesează ideile, nu disputele personale. IICCMER nu avea ceea ce numiţi un Consiliu Ştiinţific. Există un Consiliu format din unele personalităţi academice şi personalităţi ale societăţii civile din ţară şi din exil. Acest Consiliu a încetat să existe prin efectul legii din 23 februarie 2010. Deci, regret să o spun, demisiile s-au dat dintr-o entitate care nu mai exista.

Aş mai adăuga faptul că, mai mult sau mai puţin cu de la sine putere, domnul Oprea i-a inclus pe ultima sută de metri printre membrii Consiliului pe Dorin Tudoran, Emil Constantinescu, Zoe Petre şi Catherine Durandin. Nu discut acum meritele acestor persoane. Dar nimeni nu poate contesta ca domnul Emil Constantinescu a fost extrem de activ în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale, a condus strângerea de semnături de susţinere pentru candidatul PNL. Partid în care domnul Stejărel Olaru este vicepreşedinte.

Deci politizarea acută a IICCMER s-a petrecut înainte de 23 februarie 2010, nu după. Este simptomatic pentru deficitul de transparenţă al fostei entităţi faptul că nu s-a dat publicităţii vreun comunicat privind lărgirea componenţei acelui consiliu.

I-aţi recomandat preşedintelui executiv al IICCMER, Ioan Stanomir, să efectueze un control al gestiunii din perioada Marius Oprea, chiar prin implicarea Curţii de Conturi. Suspectaţi eventuale „găuri” în bugetul fostului IICCR?
Nu suspectez nimic, am recomandat un lucru absolut normal atunci când se petrece predarea şi preluarea gestiunii unei conduceri instituţionale. Oricine a studiat puţin management ştie că nu poţi porni la drum fără să ştii care este situaţia financiară exactă, ce cheltuieli sunt angajate, ce resurse sunt disponibile. Dar vă încredinţez că toate informaţiile relevante pe care le vom obţine vor fi făcute publice.

Detest opacitatea, cred în statul de drept. Nu e nevoie să vorbesc şi despre opera profesorului Stanomir, cunoscut expert în drept constituţional.

În ordinul de modificare şi completare a HG 1372/2009 prin care s-a înfiinţat IICCMER scrie, negru pe alb, că „din Consiliul ştiinţific fac parte 14 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea preşedintelui Consiliului”. Puteţi să-mi oferiţi câteva nume în acest sens, din moment ce numirile se vor face, practic, la recomandarea d-voastră?
Este încă prea devreme. Din consiliu vor face parte persoane cunoscute pentru studiile lor pe tema memoriei regimurilor totalitare, deci figuri semnificative din lumea academică din România şi din străinătate. Am tot respectul pentru consiliile precedente, ale IICCR şi INMER, dar ceea ce am în vedere este diferit. Nu vreau să grăbesc lucrurile, voi fi la Bucureşti între 14-22 martie şi mă voi întâlni cu absolut toţi cercetătorii.

Precizez, apropo de unele speculaţii, că nu am luat locul domnului Marius Oprea. Este o viziune conspiraţionistă total falsă. Nu intenţionez să revin în ţară, să mă stabilesc la Bucureşti şi să conduc activitatea de zi cu zi a acestei instituţii. Sunt profesor la Maryland, am familie aici la Washington, ne simţim minunat. Dar voi coordona – repet, neremunerat – activităţile de cercetare prin racordarea la marile tematici analizate de insitute similare la Praga, Varşovia, în ţările baltice, în Germania.

Istoria trecutului traumatic din anii dictaturii comuniste trebuie analizată ca fenomen total şi totalizant, destrămând iluziile normalităţii vieţii sub comunism, demistificând discursurile negaţioniste. Ca şi Institutul „Wiesel” care există la Bucureşti şi ripostează documentat alegaţiilor negaţioniste despre Holocaust şi recidivelor antisemite, IICCMER –sper din suflet să devină cât mai repede Insitutul „Monica Lovinescu” – trebuie să fie activ în această luptă împotriva celor care vor să ne convingă că Securitatea sau partidul comunist au fost de fapt instituţii patriotice.

OBIECTIVUL

Crimele comunismului, imprescriptibile

Noul IICCMER, în a cărui structură de conducere vă aflaţi, îşi propune să strângă documente şi mărturii care “pot fi utilizate de către organele de cercetare penală în acţiunile lor de investigaţie specifică”. De ce s-ar autosesiza aceleaşi instituţii juridice incapabile să facă ceva în ultimii douăzeci de ani? Nu credeţi că ar fi fost mai eficientă o structură în subordinea IICCMER care să formuleze astfel de demersuri juridice?
Comunicatul de presă semnat de Ioan Stanomir şi de mine acum câteva zile vorbeşte fără echivoc pe acest subiect. Vom acţiona pentru includerea în legislaţia românească a acelor prevederi care asigură imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii.

Am declarat în aprilie 2006, la Fundaţia „Horia Rusu”, în prezenţa domnilor Marius Oprea, Stejărel Olaru şi Emil Constantinescu, că Raportul Comisiei Prezidenţiale va trata Securitatea ca pe o instituţie criminală pe întreg parcursul existenţei sale. Vă rog să fiţi convins că această abordare, care s-a regăsit, cu probe irefutabile, inclusiv cele din capitolul scris de Marius Oprea, în Raportul Final, ne va ghida demersul şi pe viitor.

În ce priveşte relaţia dintre documentele obţinute de IICCMER şi factorii juridici, îmi propun să mă întâlnesc, împreună cu domnii Stanomir şi Neamţu, cu ministrul Justiţiei şi cu conducătorii altor instituţii abilitate.

Sub noua conducere, IICCMER îşi propune, ca parte integrantă a obiectului de activitate, studierea evenimentelor de la Revoluţie şi de la Mineriade. Concret, ce înseamnă acest lucru? Va strânge IICCMER date, în paralel cu cele aflate deja în rechizitoriile Parchetului Militar? Va fi sprijinită finalizarea dosarului Revoluţiei, pentru trimiterea sa în instanţă?
Domnul general Dan Voinea îşi va continua activitatea în cadrul Institutului, vom colabora cu Asociaţia 21 Decembrie, cu autorii cei mai cunoscuţi pe probleme legate de evenimentele din decembrie 1989 şi de mineriade. Intenţionăm să demarăm un program special legat de anul 1990. După vizita mea la Bucureşti, vom vedea ce resurse instituţionale pot fi alocate.

Înţeleg că veţi milita şi pentru încadrarea juridică a crimelor din decembrie 1989 ca acte comise împotriva umanităţii. Cum îşi propune IICCMER să realizeze acest lucru? Aveţi sprijin politic pentru un asemenea demers?
Pentru mine, acest lucru este esenţial: crimele comise de regimul comunist, asemeni celor înfăptuite de nazişti şi de aliaţii lor, sunt crime împotriva umanităţii. Pot să vă asigur că sprijinul politic, dacă vă gândiţi la preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc, este cât se poate de concret şi puternic. Evident, fără absolut nicio ingerinţă în activităţile noastre.

Dar numirea noii conduceri semnifică susţinerea vizunii pe care am afirmat-o public de atâţia ani încoace, a paradigmei civic-democratice în analiza comunismului, a sprijinului pentru un demers care să cuprindă cât mai multe analize riguroase, dar care să nu uite faptul că a fost vorba, vreme de peste patru decenii, de o catastrofă economică, politică, socială, culturală şi morală.
(sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/888701/Nu-am-luat-locul-nimanui-Este-o-viziune-total-falsa/)