Moţiunea Paleologu, a doua şi ultima parte

---

(urmare de la Moţiunea Paleologu, prima parte)

6. „PDL se defineşte cu justificată mândrie ca „partid al primarilor”. Atât preşedintele Băsescu, cât şi prim-ministrul Boc au cumulat o vreme funcţia de primar de mare oraş şi cea de preşedinte al partidului. Democraţia municipală şi ancorarea politicului în local constituie o trăsătură fundamentală a filozofiei politice proprii PDL. Acest demers fundamental trebuie continuat în noile condiţii. Noţiunea de bază este cea de dezvoltare durabilă definită prin raportarea dezvoltării economice la mediu şi patrimoniu. Opoziţia dintre dezvoltare, pe de-o parte, mediu şi patrimoniu, de cealaltă parte, ţine de o gândire complet anacronică şi distrugătoare în consecinţele ei. Doar politicile ancorate în grija pentru calitatea vieţii sunt cu adevărat orientate spre viitor.
Protejarea mediului, amenajarea de parcuri, zone pietonale şi piste pentru biciclete, eliminarea urbanismului derogatoriu, curajul de a trece la exproprieri pentru utilitate publică în cazul unor flagrante încălcări ale legii, investiţiile în mijloacele de transport în comun sunt principii ale unei politici urbane sănătoase, în egală măsură valabile în capitală şi în restul ţării. Diferenţa e doar de grad şi de urgenţă.”

Extraordinar spus, „Opoziţia dintre dezvoltare, pe de-o parte, mediu şi patrimoniu, de cealaltă parte, ţine de o gândire complet anacronică şi distrugătoare în consecinţele ei.” Din păcate în România dezvoltarea se duce exact acolo unde zona este mai scumpă. Aglomerarea umană devine astfel şi mai aglomerată.

7. „Un efort aparte trebuie depus pentru câştigarea alegerilor locale în mari oraşe precum Iaşi, Constanţa, Timişoara sau Piteşti. În cazul Iaşului e necesară scoaterea capitalei Moldovei din izolarea în care se află: construirea unei autostrăzi Bucureşti-Iaşi, a uneia Iaşi-Târgu Mureş şi a uneia Iaşi-Chişinău, modernizarea şi mărirea aeroportului din Iaşi. Dincolo de declaraţii patriotice şi unioniste, demararea autostrăzii Iaşi-Chişinău şi racordarea celor două oraşe moldovene la restul ţării sunt cele mai eficiente măsuri de apropiere între România şi Republica Moldova.”

Dacă apropierea cu Republica Moldova trece prin construcţia de autostrăzi... m-am liniştit. Credeam că este ceva ce trebuie să se întâmplă în mileniul al treilea şi nu o soluţie „de viitor”.

8. „Moţiunea „Privind spre viitor” nu îşi propune să fie în mod exclusiv moţiunea „intelectualilor”. Dar este normal ca acei membri PDL care provin, din punct de vedere profesional, din învăţământ, cercetare şi cultură, să atragă atenţia asupra rolului acestor domenii în dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti.”

Normal ar fi ca specialiştii să aibă însă şi o oarecare audienţă printre nespecialişti. Din păcate, din observaţia mea directă, şef ajunge mai mereu nespecialistul şi acesta este atât de fudul încât se crede şi atoateştiutor.

9. „Este un adevăr general acceptat în zilele noastre că societăţile cu economie performantă sunt totodată societăţile care investesc în cercetare şi sprijină inovaţia. România este una dintre marile victime ale „brain drain”-ului, iar acest lucru e în evidentă legătură cu sărăcia din societatea românească. Desigur, nu avem cum să finanţăm o instituţie mamut de tip CNRS din Franţa şi nici programe de cercetare precum cele din universităţile bogate din Statele Unite. Dar putem implica jucătorii mai importanţi din economie plecând, foarte simplu, de la criteriul cifrelor lor de afaceri. Industria producătoare de maşini, industria agro-alimentară, industria IT sunt parteneri majori ai unui asemenea demers. E firesc ca acei actori economici care au
bani să finanţeze cercetarea să şi poată participa la definirea ariilor de maxim interes din punct de vedere economic şi social. În domeniul ştiinţelor umane acelaşi criteriu al relevanţei sociale poate fi aplicat pentru axe de cercetare precum arheologia preventivă sau dezvoltarea durabilă a oraşelor post-comuniste (integrând, într-un asemenea caz, cercetători din domenii variate: urbanişti, arhitecţi, economişti, sociologi, psihologi etc.)."

Eu nu aş numi situaţia ca fiind un „brain drain”, ci mai degrabă un fel de lobotomie care ajunge să facă din România un fel de „brain death”. Şi domnul Paleologu continuă...

„Din punctul de vedere al susţinerii financiare pentru un asemenea demers e clar că, pe de-o parte, trebuie crescută ponderea cercetării în bugetul alocat universităţilor şi institutelor de cercetare de către stat (1% din PIB), iar pe de-altă parte, e necesară o abordare foarte liberală în privinţa neimpozitării banilor investiţi în cercetare şi învăţământ de către companiile private. Colaborarea statului (prin ANCS şi UEFISCDI) cu companii mari (precum Dacia, Renault, Microsoft sau Oracle) va asigura susţinerea pentru inovare, pentru trecerea de la cercetare la aplicarea practică, profitabilă.”

Dar chiar şi mai mult...

„Universităţile, la rândul lor, vor deprinde un mod de gândire pragmatic, orientat spre atragerea de fonduri, favorizând educaţia prin cercetare şi cercetarea cu aplicabilitate economică şi relevanţă socială.”

Eu ştiu că folosirea unor cuvinte ca „pragmatic”, „orientat”, „foarte liberal”... nu numai că „dau bine” dar şi zăpăceşte un pic cititorul. Mie mi se pare că de fapt nu spun nimic aceste cuvinte. Domnul Paleologu nu poate să explice de fapt de ce aceste soluţii „foarte liberale” nu se aplică deja.

10. „Industriile culturale pot fi sprijinite direct, prin finanţare de la bugetul de stat, sau indirect, prin facilităţi fiscale şi organizarea de evenimente specifice. E clar, bunăoară, că în contextul european industria filmului necesită implicarea statului. În ciuda marilor succese internaţionale ale cineaştilor români, cinematografia a rămas mult subfinanţată, iar distribuţia filmului e cvasi inexistentă în multe din localităţile ţării.”

Pot fi sprijinite, dar pot fi tratate şi cu indiferenţă...

11. „În domeniul patrimoniului creşterea bugetară prevăzută vizează suplimentarea Planului Naţional de Restaurare şi recrutarea de personal calificat atât în centrala ministerului (unde lucrează doar şase oameni pentru monumentele din întreaga ţară), cât şi în direcţiile judeţene de cultură (unde e necesară profesionalizarea cadrelor sub aspectul chestiunilor de patrimoniu). De asemenea, trebuie prevăzut un fond pentru exercitarea dreptului de preempţiune al statului asupra monumentelor istorice: în contextul retrocedărilor este o veritabilă urgenţă.”

Asta cu creşterea bugetată pentru cultură... are haz...

12. „Prerogativele guvernului în materie de expropriere pentru utilitate publică trebuie extinse şi asupra monumentelor de importanţă locală (categorie B). În acest moment ele nu pot fi expropriate decât de autorităţile locale şi nu se cunoaşte încă nici un caz în care ele să fi aplicat legea patrimoniului care prevede clar obligaţia de expropriere în cazul distrugerii de monumente. Cele mai numeroase distrugeri de patrimoniu se înregistrează în rândul monumentelor de categorie B şi al zonelor protejate. Direcţiile de cultură şi comisiile zonale nu aplică o politică unitară de protecţie a patrimoniului, având adesea tendinţa de a se comporta ca stat în stat. Trebuie, aşadar, întărită autoritatea ministerului şi asupra protecţiei monumentelor de categorie B şi a zonelor protejate.”

Mie mi-e frică că întărirea autorităţii nu va duce la protejarea monumentelor, ci... dimpotrivă.

Şi continuă domnia sa...

„Cele mai cunoscute monumente din ţară, adică cele de pe lista UNESCO şi o parte din cele de categorie A, trebuie să beneficieze şi de un sprijin al guvernului pentru punerea în valoare, autorităţile locale fiind adesea lipsite de resurse financiare suficiente. De exemplu, pe lângă Sighişoara şi bisericile fortificate de pe lista UNESCO, e nevoie de o politică de revitalizare a întregului spaţiu cultural săsesc, lipsit în ultimele decenii de suportul său etnic. Acelaşi lucru este valabil în legătură cu patrimoniul cultural al celeilalte mari comunităţi plecate din România, anume cel evreiesc.”

Iarăşi să facă Guvernul ceva? Păi câte să facă şi Guvernul? Nu trebuie să se şi odihnească?

13. „În sfârşit, spinoasa problemă a proiectului de la Roşia Montană depăşeşte cadrul politicii de patrimoniu, caracterul colonial al contractului şi riscurile majore de mediu fiind aspecte cel puţin la fel de importante. Sub aspect cultural, nu este acceptabilă distrugerea galeriilor miniere şi a vestigiilor arheologice din ambele masive muntoase, Cârnic şi Orlea. Toate considerentele, atât interesul economic al statului, cât şi problemele de mediu şi de patrimoniu, trebuie bine cântărite înaintea oricărei decizii. Parlamentul să se pronunţe şi cetăţenii să fie corect informaţi.”

Iată o poziţie pe care o consider corectă.

14. Domnul Paleologu vorbeşte cu uşurinţă despre strategii fiscale. Din păcate domnia sa nu prea simte aceste strategii mai departe de a cunoaşte faptul că ele există undeva în teorie. De aceea, cred eu, „aruncă” tot felul de politici fiscale care provoacă o micşorare a veniturilor bugetare şi nu sunt acoperite totuşi cu alte surse de venit. La fel şi în zona cheltuielilor, domnul Paleologu vorbeşte cu uşurinţă despre alocarea unor fonduri suplimentare fără să spună de unde se şi taie pentru a obţine un surplus.

De exemplu:
„Pe lângă alocarea de fonduri suplimentare de la bugetul de stat pentru domeniile orientate spre viitor şi dezvoltarea durabilă, e nevoie de un cadru fiscal care să stimuleze atragerea de fonduri private. Desigur, există o lege a sponsorizării, dar ea este mult prea restrictivă şi birocratică în abordare. Pe de-o parte, e necesar ca exonerarea de impozite pentru donaţii şi sponsorizări în aceste domenii să fie radical liberală şi mult mai generoasă, iar pe de-altă parte, formalităţile administrative trebuie să fie simplificate la maximum, pentru că în ultimă instanţă sponsorul sau mecena e cel care dă şi prestează astfel un serviciu în folosul colectivităţii.
E nevoie de o abordare de ansamblu a acestor domenii, scandalos subfinanţate de ani de zile, dar esenţiale pentru progresul unei naţiuni: industriile creative, artele spectacolului, muzeele şi galeriile de expoziţii, patrimoniul cultural, cercetarea şi inovarea, educaţia şi mai cu seamă universităţile. Desigur, cercetarea poate servi interesele anumitor companii, dar atâta vreme cât are ca efect inovarea în domeniul economic, există un beneficiu pentru întreaga colectivitate.”

Există schiţate şi soluţii pentru venituri suplimentare la instituţiile „văduvite” de alocări bugetare.

„În alte două domenii se poate extrapola acest tip de abordare liberală: filantropia şi sportul. Prin „filantropie” trebuie înţeleasă orice activitate vizând ajutorarea aproapelui: sănătatea, acompanierea celor vârstnici, sprijinul acordat persoanelor cu handicap, integrarea orfanilor etc. Este de datoria unui partid creştin-democrat să acorde o atenţie cu totul aparte încurajării filantropiei. Iar acest lucru se poate face şi prin facilităţi fiscale extinse şi scutite de piedici birocratice. În privinţa sportului, există adesea o reticenţă legată de publicitatea legată de sponsorizare, dar marile întreceri sportive au un evident rol de agregator social şi de vector al sentimentului patriotic.”

Soluţia filantropiei există. Numai că filantropia nu s-a întâmplat în istorie niciodată în perioada de criză. Marile realizări care au la bază suportul unor fonduri oferite dezinteresat, mecenatul, filantropia... vin, de fiecare dată, în perioadele de revărsare a bunăstării, în zonele de tip "boom economic".

15. În sfârşit un lucru care îmi place, domnul Paleologu vorbeşte despre doctrine...

„Poziţionările ideologice şi afirmaţiile privind identitatea doctrinară au fost lăsate în mod voit la urmă, dar nu pentru că ar fi lipsite de importanţă. Moţiunile cu vocaţie majoritară abundă în asemenea, necesare, auto-definiri. Ne asumăm, fireşte, opţiunile identitare şi programatice ale majorităţii partidului. Rostul unei moţiuni deliberat minoritare este de a fi sarea-n bucate, drojdia care face să crească aluatul, fermentul unei discuţii despre viitor. Iar viitorul bate la uşă: e vorba de alegerile, locale şi parlamentare, din 2012. De aceea ne-am concentrat asupra provocărilor legate de aceste consultări electorale, care se anunţă foarte dificile pentru PDL: câştigarea sau recâştigarea Bucureştiului, a Iaşului sau a altor oraşe şi victoria în alegerile legislative mizând pe un program modernizator şi inovator. Dezvoltarea durabilă, inovaţia, integritatea sunt principiile care generează ideile concrete din această moţiune. Ele nu au culoare ideologică, dar unele din răspunsurile noastre pot fi etichetate drept „liberale”, „conservatoare” sau „creştin-democrate”.
Acestea sunt, într-adevăr, cele trei curente constitutive ale PDL şi ale partidelor populare, de dreapta, din întreaga Europă. Fiecare din aceste curente se confruntă în realitatea românească cu piedici ce ţin de mentalitate, de obiceiuri, de inerţia birocratică. Liberalismul nu e de la sine înţeles într-o ţară unde se aşteaptă ca „statul să dea” şi unde tot statul, prin birocraţie şi exces de reglementare, împiedică pe mulţi să pună mâna şi să facă. Conservatorismul nu e nici el de la sine înţeles într-o ţară lipsită de veritabilă continuitate instituţională, în care se distruge patrimoniul şi mediul cu frenezie. De asemenea, nici creştin-democraţia nu e de la sine înţeleasă întro ţară marcată de atâta egoism, în care numărul preocupant al avorturilor contrazice declaraţiile de credincioşie. Pe scurt, a fi de dreapta în România înseamnă, ca în parabola lui Hercule, alegerea căii dificile, înseamnă asumarea unui rol revoluţionar."

Şi mai spune domnul Paleologu...

„Am adoptat cele două mari măsuri de inspiraţie liberală: cota unică de 16% şi noul cod al muncii. E necesar să continuăm pe această cale prin diminuarea şi simplificarea sistematică a taxelor şi impozitelor. În vecinătatea noastră ţări precum Georgia şi Albania au adoptat măsuri radicale în acest sens şi vin din urmă cu mare viteză.”

Asta mă face să fiu încrezător în viitor. România a ales aceleaşi soluţii precum Georgia şi Albania. Dar mai este o ultimă frază...

„România nu trebuie să încetinească ritmul sau, mai rău, să se întoarcă din drum. În acest context liberalismul continuă să fie un principiu federator eficient al diferitelor sensibilităţi de dreapta. În plus, situaţia politică actuală e caracterizată de o foarte tranşantă polarizare între dreapta şi stânga şi de progresiva îndepărtare a PNL de liberalism. Ar fi o greşeală de strategie să abandonăm chiar acum referinţa la liberalism. Ar fi totodată o a doua dezamăgire pentru electoratul liberal: din două partide liberale n-ar mai rămâne nici unul, primul îndepărtându-se de liberalism şi al doilea scoţându-l din siglă. Şi, oricum, înnoirea unui partid începe cu înnoirea oamenilor, a ideilor, a practicilor interne. Este exact ce şi-a propus prezenta moţiune: să aşeze lucrurile în ordinea firească.”

Nici un partid liberal, dar partide populare rămân destule.

Concluzii?

Domnul Paleologu este un candidat solitar care ştie că cea ce scrie domnia sa nu va produce nici cel mai mic impact în PDL. De aceea nici nu prea îşi dă silinţa să construiască o anumită coerenţă şi o legătură-determinare între diferitele domenii. Ceea ce-l diferenţiază de ceilalţi candidaţi este că domnia sa are curajul să atace problema cenuşăreselor bugetare, cu alte cuvinte domnia sa identifică nişte probleme acolo unde celelalte două moţiuni nici măcar nu identifică că ar fi o problemă. Instinctiv domnul Paleologu încearcă să se ducă ba spre Parlament, cu nevoia de legi şi adaptare legislative, ba spre Executiv, cu soluţii fiscale, ba spre zona locală...
În acest moment domnul Paleologu este foarte departe de maturitatea şi forţa interioară necesară postului de preşedinte al PDL, nu exclud însă ca spre viitor domnul Paleologu să se maturizeze şi să aibă un marş triumfal spre cea mai înaltă poziţie.

Am hotărât să susţin această moţiune nu pentru că este cea mai bună din cele trei (deşi, prin ridicare acestor probleme, este mai bună decât celelalte două pentru că depăşeşte statutul de "gargară" politică), ci pentru că este cea mai valoroasă prin preocuparea sa pentru cultură, istorie şi, pentru prima dată în sfera politicii româneşti, pentru grija minimă faţă de mediul sănătos (atât "fizico-chimic", dar şi mental) în pofida câştigului de moment. Poate că domnul Paleologu nu e sincer, poate este nepregătit pentru o astfel de problematică... cu siguranţă este însă important că astfel de probleme sunt puse pe masă. În plus, sunt absolut convins că moţiunea Paleologu face mult mai puţin rău PDL decât moţiunile Boc şi Blaga. Căci să nu uităm că este vorba nu despre cetăţeni aici, ci despre PDL.

Domnul Paleologu face însă exact aceiaşi greşeală, ca şi domnii Blaga şi Boc, nu-şi bazează moţiunea pe ceea ce trebuie să se schimbe în interiorul PDL pentru a se obţine o manifestare politică în afară. Cele trei moţiuni sunt despre cum va guverna PDL. Moţiunile nu sunt însă introduse însă pentru a vorbi despre guvernarea la momentul mai 2011, nu reprezintă construcţii ale premierului în funcţie (în acest caz alegerea este simplă, domnul Boc ESTE DEJA PREMIER), ci despre „alternative programatice în privinţa liniei politice a partidului. Fiecare moţiune va cuprinde idei care promovează valorile creştin-democrate, liberale şi conservatoare”. Cu alte cuvinte această moţiune ar trebui să fie un program politic (programul de guvernare este doar o parte a programul politic) care să înceapă din 2012. Iată, membrul PDL, cel care votează, habar nu are ce reprezintă aceste variante pentru el, ca simplu membru, sau ca preşedinte de filială într-o comună sau un orăşel... Cel ce votează cred că ar dori să ştie lucrurile banale ale vieţii de partid, cele care nu sunt băgate niciodată în seamă de la înălţimea şi aerul rarefiat al scaunului de preşedinte PDL.